Universul, iunie 1937 (Anul 54, nr. 148-162)

1937-06-11 / nr. 158

FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 " ZIUA E­ROILOR Dacă generaţia actuală ne­mulţumită de urmările cu­noscute ce Ie-a avut războiul mondial în viaţa socială şi e­­conomică, n’a preţuit aşa cum se cuvine sacrificiile ce le-a făcut generaţia prece­dentă pentru apărarea drep­tului şi a civilizaţiei, vina nu-i numai a sa, ci a ideolo­gilor şi vizionarilor, cari, cre­zând că vor putea asigura omenirei fericirea şi pacea eternă, au condamnat până şi războiul legitim defensiv, sau cel impus de aspiraţiile şi interesele superioare na­ţionale. Propaganda pacifistă, în­văluită în norii trandafirii, care ascundeau realitatea, dacă s’a putut să-şi atingă scopul — dovadă înarmările masive, intensive şi pro­gresive ale tuturor statelor — a contribuit să slăbească forţele morale ale naţiunilor şi să creeze o stare de spirit bolnăvicioasă prin excesul de­­flaterialism şi prin descon­siderarea sforţărilor şi sacri­ficiilor impuse oricărei gene­raţii ce se simte legată de cele precedente şi este da­toare să dea contribuţia sa pentru înălţarea şi întărirea patriei. Intre generaţii există o continuitate şi o strânsă le­gătură. Fiecare generaţie transmi­te celeilalte făclia aprinsă, menită sa lumineze calea ge­neraţiei următoare. Istoria omenirei nu este de cât istoria generaţiilor ce s’au succedat, au luptat şi s’au sacrificat pentru binele comunităţii, pentru apărarea patriei, pentru triumful unui drept şi a unei idei generoase. Viaţa noastră este o luptă continuă între forţe ce se o­­pun, între două principii de conservare şi de distrugere, intre două voinţe ce se cioc­nesc. Nu vor triumfa de­cât forţele organizate morale şi materiale. Indivizii, ca şi naţiunile constituite în state unitare, sunt supuşi aceloraş legi na­turale. Organismele, care re­fuză lupta, care nu au dez­voltat într’insele instinctul de apărare şi de conservare, care nu sunt capabile atunci când existenţa lor este ame­ninţată, să facă suprema sforţare, sunt condamnate pietrei. Acţiunile eroice nu sunt de­cât supremele sforţări până la sacrificiu, ce le săvârşesc generaţiile conştiente de mi­siunea lor. Eroismul nu în­seamnă de cât forţa morală, care a atins sublimul. Ce ar fi însemnat astăzi neamul românesc, dacă atâ­tea generaţii succesive n’ar fi luptat şi nu s’ar fi sacrifi­cat pentru apărarea patrimo­niului lor naţional, în cursul veacurilor, înfruntând atâtea primejdii şi vrăjmăşii, dar, totdeauna încrezătoare în dreptatea cauzei lor şi în în­făptuirea, într’un viitor a­­propiat, sau îndepărtat, a­l­e­dealului lor naţional? Eroii sunt sarea pămân­tului,­­ a spus filosoful Car­lyle. Ei sunt sarea pământului, pentru că fără ei n’ar fi e­­xistat nici progres, nici civi­lizaţie, nici naţiuni indepen­dente şi state unitare naţio­nale. Astăzi, în ziua închinată e­­roilor neamului nostru, sun­tem datori să aducem prino­sul nostru de recunoştinţă tuturor luptătorilor ce s’au sacrificat pentru unirea tu­turor românilor într’un stat în frontierile sale fireşti. Fe eroi să nu-i plângem, căci jertfa ce au făcut-o Ei, in luptele ce le-au susţinut, n’a fost de cât un act liber consimţit de conştiinţă lor şi de înălţătorul lor patrio­tism. Pe eroii noştri să-i slăvim aşa cum se cuvine, nu nu­mai pomenind jertfele lor şi amintind faptele lor glorioa­se, dar, continuând şi desă­vârşind opera lor, Generaţia actuală are da­toria sfântă să consolideze România întregită şi să con­tribuie prin toate mijloacele şi forţele sale morale şi ma­teriale, să apere şi să păstre­ze moştenirea ce ne-au lă­sat-o eroii neamului româ­nesc. Orfanul războiului Un copil, cu ochii mari şi trişti, ca toţi copiii ce se nasc în timpurile de durere sau pen­tru suferinţă. Un copil orfan, şi totuşi fra­te bun al sutelor de mii de or­fani, copii ai tuturor şi-ai ni­mănui, desmoşteniţii fericirei de a simţi sprijinul şi dragostea pe care numai tatăl o poate da copilului său. Prin acest copil destoinic, îmbrăcat în frumoase straie ostăşeşti, generaţia care se ri­dică, şi mai ales generaţia m­ar­­tiră cu a cărei jertfă ţara şi-a câştigat gloria, s’a adus cel mai mişcător omagiu eroilor căzuţi la postul de onoare. Ales ca unul din cei mai vred­nici dintre copii, care şi-au vă­zut părinţii plecând pe câmpul de luptă, ca să nu-i mai revadă niciodată, reîntorşi, elevul a­­cesta orfan, a intrat smerit în biserica dela Mărăşeşti, a tre­cut pe dinaintea celor zece si­crie— plutonul jertfei şi al glo­riei—s’a oprit în dreptul unuia, şi, cuprins de un fior nedeslu­şit, a întins braţul lui de mi­cuţ ostaş rostind: —• „E tatăl meu". N’a plâns. In glasul lui era convingerea şi poate mândria de a fi regăsit părintele care nu lăsase familiei nici o altă urmă şi moştenire decât un nume curat de viteaz, moşteni­re în faţa căreia se pleacă Ro­­mănimea întreagă, dela Suveran până la ultimul ostaş. Acolo, în faţa­ sicriului, copi­lul a stat o clipă! Genunchii, apoi, s’au plecat dela sine. A îngenunchiat la căpătâiul sicriului necunoscut şi rugându-se pentru el, s’a ru­gat pentru ei toţi, bravii Eroi, cari şi-au lăsat tot ceia ce pe alţii îi ţine atât de strâns legaţi de mulţumirile pământeşti, fa­milie, averi, dragoste de viaţă şi s’au topit eroi, fără nici o urmă în veşnicia Patriei. A fost o clipă de redicare su­fletească, o clipă care, mai mult­­ca oricare alta, a unit su­fletul celor ce-au ştiut să moa­ră cu al acelor ce ştiu să înţe­leagă şi pot să recunoască jert­fa supremă a Eroilor Patriei! Pelerinajul M. S. Regina Maria, în Martie 1919, la mor­mintele eroilor francezi, morţi in timpul războiul mon­­dial, în luptele de la Coucy-le-Château, Chauny, Noyon şi Mon­tidier MAUSOLEUL EROILOR NEAMULUI LA MARAŞESTI Proectul arh. Pomponiu şi Cristinel. E­ROILOR Pe voi în clipa asta voesc să vă evoc. Viteji al căror nume noi nu’l vom şti vreodată, Voi, ce’n vârtejul morţii şi’n viforul de foc Aţi apărat pământul, bucată cu bucată... Pe voi, al căror chiot îmi cântă în auz, Pe voi, cei fără nume, pe voi, necunoscuţii care-aţi luptat la Neajlov, la Cerna, la Oituz, La Jiu, la Cireşoaia, la Olt, la Tabla Buţii... Pe voi, pe care-o brazdă de-avalma v’a’ngropat, Pe voi, pe cari lutul îi ţine’n pace t teaptă, Pe voi cei mici, pe-al căror mormânt neînsemnat. Se’nalţă să vorbească prin veacuri, marea faptă!. Cei mulţi din voi avut-aţi doar douăzeci de ani, Viaţa’n pieptul vostru batea clocotitoare, Simţiaţi în muşchii voştri putere de titani Şi-aveaţi cu toţii dreptul de-a vă’mbăta de soare... Dar voi v’aţi zis: — „Noi suntem ai Patriei. Din lut Noi ne-am născut şi lutul într’însul ne va strânge, Deci, lutului acesta fecund ce ne-a născut Săi ,închinăm de-a pururi al nostru tânăr sânge!... MIRCEA DEM. RADULESCU P­entru morţii noştri In toate timpurile şi la toate popoarele cultul mor­ţilor a fost religia căreia i s’au închinat toţi, cei mari ca şi cei umili. Toţi au cinstit şi preamă­rit morţii, cu obiceiuri şi ri­turi păstrate cu evlavie, pen­tru pomenirea celor duşi din viaţă. Din vremuri străvechi totdeauna s’au ridicat mo­numente ca să veşnicească numele morţilor, iar regi pu­ternici clădiau din vieaţă mormintele în cari doriau să-şi afle odihna veşnică. In palatele regilor ca şi în colibele celor sărmani se a­­dună mulţimile ca să jeleas­că pe cel plecat, după felul oamenilor de a gândi, tot­deauna prea curând din lu­mea aceasta. Puternicii lumii au fost duşi, totdeauna, la focurile lor de odihnă cu mare pom-­­ pă şi fală. Regii din Ţările răsăritului erau arşi pe rug şi soţiile, robii şi comorile lor erau aruncate în flăcări, ca şi bunurile lor pământ­­eşti să-i întovărăşească pe lumea cealaltă. Vikingii nor­dului, la înmormântare, e­­rau îmbrăcaţi în hainele de război şi cu scutul pe piept erau duşi pe luntrile lor. Luntrea aprinsă era lăsată în largul mării, o făclie u­­riaşă, până ce era cuprinsă de valuri, împreună cu ră­măşiţele eroului, cinstit ast­fel cu drepturi şi onoruri re-­­ gale. .­­ Cei săraci sunt inmormân- ■ taţi mai simplu, dar şi in cea mai umilă colibă se dă mor-­­ ţilor cinstea cuvenită ; şi­ cei mai lipsiţi duc la biserică daruri şi pomeni în aminti­rea morţilor. In vremea războiului am întrebat, odată, pe o bătrâ­nă cerşetoare ce aş putea să fac pentru ea, şi mi-a răs­puns că singura ei dorinţă era să-i dăruiască grâu că să poată duce o colivă la bi­serică, în amintirea fiului ei, mort pentru patrie. Cea mai mare cinste însă au avut-o totdeauna cei morţi în lupte. In Atena ge­neralii cari nu înmormântau pe cei căzuţi în lupte erau osândiţi la moarte. Cât de mulţi au­ murit lup­tând în vremea noastră ? A mai băut oare, vreodată, pământul atâta sânge ? A mai primit, oare, vreodată, în sânul lui, atâţia morţi ? Morminte de viteji sunt răspândite pe întregul pă­mânt şi fiecare ţara îngri­jeşte de mormintele ei. Cu pietate şi­ cu smerenie, sunt cercetate locurile luptelor şi toţi se duc cu flori la mor­mintele vitejilor. Trebue să ne unim şi noi şi să îngrijim de mormintele celor cari şi-au dat viaţa ca ţara şi neamul lor să trăias­că. Şi noi­ trebue să înălţăm monumente în amintirea lor şi să zidim biserici, în care se vor citi rugile pentru o­­dihna sufletului lor. Mulţi au murit fără să ştie care va fi sfârşitul, dacă am biruit sau am fost învinşi. Corpurile lor tinere zac în pământ şi nici­odată nu le vom mai putea spune că vitejiei lor datorăm biruinţa şi că ţara noastră acum este liberă şi mare ! Unii au murit, când totul părea fără nădejde, când întunericul şi înfrângerea erau cea din u­rmă viziune a lor pe pământ; alţii au căzut văzând razele biruinţii răsă­rind...­­ : „ Acum sunt morţi. Liniştea , şi pacea îi acopere, sunt des- j părţiţi de noi cu o graniţă pe care n’o putem trece, nu se mai împărtăşesc de bucu- j riile noastre şi de grijile noa- j stre. Ei nu mai pot povesti vite- | jiiie lor şi glasurile lor nu se , pot uni cu ale noastre în vnţ- j nurile înălţate slavei ! De aceia noi trebuie să poves­tim faptele lor, să săpăm numele lor sfinte in piatra veşnică, să facem din locu­rile lor de odihnă grădini cu flori, unde soarele să întâr­zie cu bucurie şi păsările să-şi cânte dulcele lor tri­luri. In zilele cele mai negre ale războiului, când mulţi se in­­doiau şi nu mai credeau, mă duceam, printre mormintele celor viteji şi credincioşi, mă duceam să stau de vorbă cu ei şi le făgăduiam că voi a­­păra idealul pentru care au murit. Mormintele lor simple imi dădeau curaj şi putere, spi­ritele lor păreau că sunt lângă mine şi mă sprijină în clipele celor mai groaznice încercări. Fugiam la ei, cari zăceau în pământ şi aştep­tau ca să • nu • mi­ se întunece nădejdea şi ca îndoiala să nu mi se strecoare în suflet. Ei păreau că toţi aşteaptă ziua cea mare; deaceia mai multe şi niciodată simt dato­ria mea să Vă chem să mă ajutaţi in această mare ope­ră­ de iubire, prin­ care vom dovedi recunoştinţa noastră pentru aceia cari au murit ca idealul nostru să se înde­plinească şi să trăiască pen­tru veşnicie. Lacrimile văduvelor, ma­melor,­­orfanilor, vor fi mai puţin amare când vom avea grijă de mormintele vitejilor. Troiţa comemorativă a Eroi­lor primului Batalion Vână­tori de Munte „Regele Carpl II“ Sinaia . Despre eroi Prin vitejia voastră bărbătească l-aţi învă­ţat pe vrăjmaş că „Pe-aici nu se trece“ ! Regele Ferdinand I, (către ostaşii armatei a II-a, 1 Martie 1917) Când generaţii vor trece şi când copilaşii Ţării Mele vor învăţa să citească nu­mele de Ferdinand Cel Leal, poporul român, divinizân­­du-l, va scrie în nesămuitoa­­rea sa poezie, legenda evoca­toare a Aceluia care a fost şi care va rămâne în­tot­deauna : Ferdinand cel Leal. M. S. REGELE CAROL II Sângele Eroilor căzuţi în luptele marelui război să fie pentru tine, frumoasă Ro­mânie, sămânţa marilor vir­tuţi ,pentru că fiii tăi să fie totdeauna demni de părinţii lor şi gata să apere pămân­tul tău sfânt şi adeseori cu­­tropit, dar, în cele din urmă, reîntregit prin sforţările ul­timelor generaţii. General BERTHELOT România Mare s’a înfăp­tuit prin jertfele sutelor de generaţii, care au trudit în întregul nostru trecut, pen­tru a asigura neamului ro- r mânesc o viaţă de sine stătă­­­­toare ,dar, între aceştia, tre­­­­bue să punem, în primul­­ rând, pe acei cari au ştiut,­­ prin sacrificiul vieţei lor, să încoroneze, în ultimul răz­­boiu, această grea şi mare o­­peră. Făcându-ne datoria pentru slăvirea memoriei lor, arătăm nu numai că­­ pricepem importanţa timpu­rilor ce trăim, dar că şi sun­tem demni de a ne bucura de binefacerile izvorî­te din sacrificiile lor. VINTILA BRATIANU * ' j r ' f . Recunoştinţa cea m­a­i înaltă, ce se poate păstra de cei rămaşi în viaţă şi de cei ce vor urma memoriei osta­şilor căzuţi pe câmpul de o­­noare, pentru cauza neamu­lui, nu poate fi decât, ur­mând exemplul lor de îm­plinire de datorie către pa­trie, să păstreze neştirbit frumosul patrimoniu ce au lăsat ca moştenire. Mareşal PREZAN DIRECTOR: STELIAN POPESCU Chemare de „Ziua Eroilor“ E ziua de cinstire a memo­riei scumpilor noştri morţi, căzuţi în războiul pentru întregirea neamului. Toate neamurile şi toate timpurile au cunoscut cin­stirea celor morţi; în tot su­fletul a licărit odată o clipă de pietate şi de supunere când fiorul morţii a străbă­tut prin gând. Şi în clipele acestea de a­­propiere şi de înţelegere a ultimului sfârşit, am price­put şi pricepem cu toţii că în afară de traiul nostru tihnit, viaţa ne îndatorează, la gândul morţii, să răs­­cumpărăm cu jertfe şi cu milă slobozenia sufletului nostru. Străbunii, pentru liniştea sufletului lor, de nu puneau temeliile unei biserici, de nu atârnau, după puterile lor, o candelă sau un sfeşnic în­­tr’o mănăstire, de nu prin­deau într’un jghiab mai trainic un isvor, puneau la o răscruce de drum o troiţă, fie ea chiar umilă, lucrată cu toată cuvioşia, sau din sărăcia lor împărţeau o o­­frandă pentru cei ce s’au dus De aceea in sfânta zi de azi, a tot amintitoare a gre­lelor jertfe făcute de ostaşii noştri, şi tu cititorule gân­­deşte-te la deslegarea sufle­tului tău. Drămueşte câştigul tău şi cată de nu poţi desprinde din el o fărâmă, cu care s’ar putea pune un semn la că­pătâiul unui soldat căzut în război. Gândeşte-te cât de pios va fi gestul tău; cugetă la mul­ţumirea sufletească ce-ţi stă la îndemână, când vei pu­tea să zici că, în locul în care a căzut un ostaş şi o viaţă de om s’a stins, ai în­fipt şi tu un semn pentru cinstirea şi aducerea lui a­­minte. Şi nu uita cititorule că tot temeiul vieţii noastre de azi, aşezată pe temelii trainice, se datoreşte în primul rând­­ acelora cari zac dealungul­­ plaiurilor şi drumurilor noa­stre, căzuţi jertfă în război. Societatea „Cultul Eroi­lor“, cu ajutorul guvernu­lui, se strădueşte şi înfăp­­tueşte cimitire­ pentru glo­rioasa odihnă a bravilor noştri Eroi. Vremurile însă sunt foarte grele iar ajuto­rul Statului fără sprijinul obştesc al particularilor nu-i îndestulător. De aceea voi toţi cei că­rora vă prisoseşte, voi, toţi acei cari veţi fi priceput şi sufletul vi se va fi pătruns de creştinescul şi înălţătorul gând al cinstirii morţilor, voi toţi acei cari vreţi să puneţi un dram de frumos şi de bunătate in mersul as­pru al vieţii zilnice, voi toţi acei cari vreţi să vă plătiţi o datorie dreaptă faţă de cei cari au apărat această ţară şi au căzut pentru ea, daţi obolul vostru la che­marea societăţii „Cultul E­­r­oilor“.. Hotarele morţii nu poartă peceţi deosebite, ofrandele se primesc şi semnele vor fi puse la căpătâiu, fără nici o deosebire de religie sau na­ţionalitate. Ia aminte cititorule și fă o faptă bună! EROII NOŞTRI Erou a fost Regele întregitor de neam, care s’a învins pe sine spre a învinge pe duşmani. Eroi au fost sfetnicii Săi, cari au interpretat luminos şi hotărît instinctul naţional în cel mai greu ceas al neamului, — alian­ţa victorioasă cu popoarele libe­ratoare de populaţiuni robite. Eroi, sutele de mii de ofiţeri, subofiţeri şi ostaşi, activi şi de rezervă, cari s’au luptat cu vi­tejia străbunilor şi părinţilor, contribuind in chip strălucit la biruinţa libertăţii asupra tiraniei şi a civilizaţiei asupra întuneci­­mei. Eroi, toţi acei aliaţi francezi, combatanţi şi medici, morţi pe frontul românesc pentru cauza comună, pentru unitatea noastră naţională. Eroi, toţi românii căzuţi pe fronturile Aliaţilor pentru libe­rarea populaţiunilor lor opri­mate. Eroi, prizonierii români, cari au respins cu demnitate propu­nerile colonelului trădător şi faţă­­ de ţara sa şi faţă de numele său,­­ de a forma o armată în slujba­­ inamicului.­­ Eroi, ostaşii cari au ars în tran­­­­şee ziarele altui trădător, tipă­­r­rite cu banii inamicului şi ce­­r rându-le să dezerteze de la is-­­­torie, să-şi calce jurământul dat, spre a ajuta la detronarea Re­gelui, la capitularea armatei şi, la înfeudarea României sub su­veranitatea statului ce împila de atâta vreme milioane de fraţi ai noştri. Eroi, toţi românii morţi pe roţile maghiare, chinuiţi în tem­niţele maghiare, viteji în parla­mentul maghiar, apărând cu o vigoare fără pereche în istoria lumii ideia naţională şi sufletul românesc, deşi îi despărţea de patrie Carpaţii, dela un cap la al­tul. Eroi, toţi fraţii noştri dela ră­sărit, miază-noapte şi apus, cari în ziua liberării s’au aruncat spontan şi entuziast in bra­ţele poporului, liberat prin el insuşi cu patruzeci de ani mai înnainte. Eroi, toţi aceia cari au ajutat cu cuvântul, cu scrisul, cu su­ferinţele, cu jertfele lor la cea mai mare epopee naţională, la unitatea neamului şi la înnălţa­­rea lui la mare putere, unitară şi impunătoare pe continent. Eroi, toţi aceia cari constitu­­esc nenumăratele grăunţe din so­clul de granit pe care se ridică de­ a pururi fiinţa şi gloria Ro­mâniei Mari. Mobilizat în această zi sfântă cu gândul şi cu sufletul la Ei, românismul întreg strigă: Pentru onor, la Eroi! MIHAIL MORA Inaugurarea cu Trenului mili­tar român din Dieuze (Lo­­rena) in ziua de Sept. 19­20, unde au fost înmormân­taţi 1000 de soldaţi romani, morţi pe frontul de Vest

Next