Universul, iunie 1937 (Anul 54, nr. 148-162)
1937-06-11 / nr. 158
FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 " ZIUA EROILOR Dacă generaţia actuală nemulţumită de urmările cunoscute ce Ie-a avut războiul mondial în viaţa socială şi economică, n’a preţuit aşa cum se cuvine sacrificiile ce le-a făcut generaţia precedentă pentru apărarea dreptului şi a civilizaţiei, vina nu-i numai a sa, ci a ideologilor şi vizionarilor, cari, crezând că vor putea asigura omenirei fericirea şi pacea eternă, au condamnat până şi războiul legitim defensiv, sau cel impus de aspiraţiile şi interesele superioare naţionale. Propaganda pacifistă, învăluită în norii trandafirii, care ascundeau realitatea, dacă s’a putut să-şi atingă scopul — dovadă înarmările masive, intensive şi progresive ale tuturor statelor — a contribuit să slăbească forţele morale ale naţiunilor şi să creeze o stare de spirit bolnăvicioasă prin excesul deflaterialism şi prin desconsiderarea sforţărilor şi sacrificiilor impuse oricărei generaţii ce se simte legată de cele precedente şi este datoare să dea contribuţia sa pentru înălţarea şi întărirea patriei. Intre generaţii există o continuitate şi o strânsă legătură. Fiecare generaţie transmite celeilalte făclia aprinsă, menită sa lumineze calea generaţiei următoare. Istoria omenirei nu este de cât istoria generaţiilor ce s’au succedat, au luptat şi s’au sacrificat pentru binele comunităţii, pentru apărarea patriei, pentru triumful unui drept şi a unei idei generoase. Viaţa noastră este o luptă continuă între forţe ce se opun, între două principii de conservare şi de distrugere, intre două voinţe ce se ciocnesc. Nu vor triumfa decât forţele organizate morale şi materiale. Indivizii, ca şi naţiunile constituite în state unitare, sunt supuşi aceloraş legi naturale. Organismele, care refuză lupta, care nu au dezvoltat într’insele instinctul de apărare şi de conservare, care nu sunt capabile atunci când existenţa lor este ameninţată, să facă suprema sforţare, sunt condamnate pietrei. Acţiunile eroice nu sunt decât supremele sforţări până la sacrificiu, ce le săvârşesc generaţiile conştiente de misiunea lor. Eroismul nu înseamnă de cât forţa morală, care a atins sublimul. Ce ar fi însemnat astăzi neamul românesc, dacă atâtea generaţii succesive n’ar fi luptat şi nu s’ar fi sacrificat pentru apărarea patrimoniului lor naţional, în cursul veacurilor, înfruntând atâtea primejdii şi vrăjmăşii, dar, totdeauna încrezătoare în dreptatea cauzei lor şi în înfăptuirea, într’un viitor apropiat, sau îndepărtat, aledealului lor naţional? Eroii sunt sarea pământului, a spus filosoful Carlyle. Ei sunt sarea pământului, pentru că fără ei n’ar fi existat nici progres, nici civilizaţie, nici naţiuni independente şi state unitare naţionale. Astăzi, în ziua închinată eroilor neamului nostru, suntem datori să aducem prinosul nostru de recunoştinţă tuturor luptătorilor ce s’au sacrificat pentru unirea tuturor românilor într’un stat în frontierile sale fireşti. Fe eroi să nu-i plângem, căci jertfa ce au făcut-o Ei, in luptele ce le-au susţinut, n’a fost de cât un act liber consimţit de conştiinţă lor şi de înălţătorul lor patriotism. Pe eroii noştri să-i slăvim aşa cum se cuvine, nu numai pomenind jertfele lor şi amintind faptele lor glorioase, dar, continuând şi desăvârşind opera lor, Generaţia actuală are datoria sfântă să consolideze România întregită şi să contribuie prin toate mijloacele şi forţele sale morale şi materiale, să apere şi să păstreze moştenirea ce ne-au lăsat-o eroii neamului românesc. Orfanul războiului Un copil, cu ochii mari şi trişti, ca toţi copiii ce se nasc în timpurile de durere sau pentru suferinţă. Un copil orfan, şi totuşi frate bun al sutelor de mii de orfani, copii ai tuturor şi-ai nimănui, desmoşteniţii fericirei de a simţi sprijinul şi dragostea pe care numai tatăl o poate da copilului său. Prin acest copil destoinic, îmbrăcat în frumoase straie ostăşeşti, generaţia care se ridică, şi mai ales generaţia martiră cu a cărei jertfă ţara şi-a câştigat gloria, s’a adus cel mai mişcător omagiu eroilor căzuţi la postul de onoare. Ales ca unul din cei mai vrednici dintre copii, care şi-au văzut părinţii plecând pe câmpul de luptă, ca să nu-i mai revadă niciodată, reîntorşi, elevul acesta orfan, a intrat smerit în biserica dela Mărăşeşti, a trecut pe dinaintea celor zece sicrie— plutonul jertfei şi al gloriei—s’a oprit în dreptul unuia, şi, cuprins de un fior nedesluşit, a întins braţul lui de micuţ ostaş rostind: —• „E tatăl meu". N’a plâns. In glasul lui era convingerea şi poate mândria de a fi regăsit părintele care nu lăsase familiei nici o altă urmă şi moştenire decât un nume curat de viteaz, moştenire în faţa căreia se pleacă Romănimea întreagă, dela Suveran până la ultimul ostaş. Acolo, în faţa sicriului, copilul a stat o clipă! Genunchii, apoi, s’au plecat dela sine. A îngenunchiat la căpătâiul sicriului necunoscut şi rugându-se pentru el, s’a rugat pentru ei toţi, bravii Eroi, cari şi-au lăsat tot ceia ce pe alţii îi ţine atât de strâns legaţi de mulţumirile pământeşti, familie, averi, dragoste de viaţă şi s’au topit eroi, fără nici o urmă în veşnicia Patriei. A fost o clipă de redicare sufletească, o clipă care, mai multca oricare alta, a unit sufletul celor ce-au ştiut să moară cu al acelor ce ştiu să înţeleagă şi pot să recunoască jertfa supremă a Eroilor Patriei! Pelerinajul M. S. Regina Maria, în Martie 1919, la mormintele eroilor francezi, morţi in timpul războiul mondial, în luptele de la Coucy-le-Château, Chauny, Noyon şi Montidier MAUSOLEUL EROILOR NEAMULUI LA MARAŞESTI Proectul arh. Pomponiu şi Cristinel. EROILOR Pe voi în clipa asta voesc să vă evoc. Viteji al căror nume noi nu’l vom şti vreodată, Voi, ce’n vârtejul morţii şi’n viforul de foc Aţi apărat pământul, bucată cu bucată... Pe voi, al căror chiot îmi cântă în auz, Pe voi, cei fără nume, pe voi, necunoscuţii care-aţi luptat la Neajlov, la Cerna, la Oituz, La Jiu, la Cireşoaia, la Olt, la Tabla Buţii... Pe voi, pe care-o brazdă de-avalma v’a’ngropat, Pe voi, pe cari lutul îi ţine’n pace t teaptă, Pe voi cei mici, pe-al căror mormânt neînsemnat. Se’nalţă să vorbească prin veacuri, marea faptă!. Cei mulţi din voi avut-aţi doar douăzeci de ani, Viaţa’n pieptul vostru batea clocotitoare, Simţiaţi în muşchii voştri putere de titani Şi-aveaţi cu toţii dreptul de-a vă’mbăta de soare... Dar voi v’aţi zis: — „Noi suntem ai Patriei. Din lut Noi ne-am născut şi lutul într’însul ne va strânge, Deci, lutului acesta fecund ce ne-a născut Săi ,închinăm de-a pururi al nostru tânăr sânge!... MIRCEA DEM. RADULESCU Pentru morţii noştri In toate timpurile şi la toate popoarele cultul morţilor a fost religia căreia i s’au închinat toţi, cei mari ca şi cei umili. Toţi au cinstit şi preamărit morţii, cu obiceiuri şi rituri păstrate cu evlavie, pentru pomenirea celor duşi din viaţă. Din vremuri străvechi totdeauna s’au ridicat monumente ca să veşnicească numele morţilor, iar regi puternici clădiau din vieaţă mormintele în cari doriau să-şi afle odihna veşnică. In palatele regilor ca şi în colibele celor sărmani se adună mulţimile ca să jelească pe cel plecat, după felul oamenilor de a gândi, totdeauna prea curând din lumea aceasta. Puternicii lumii au fost duşi, totdeauna, la focurile lor de odihnă cu mare pom- pă şi fală. Regii din Ţările răsăritului erau arşi pe rug şi soţiile, robii şi comorile lor erau aruncate în flăcări, ca şi bunurile lor pământeşti să-i întovărăşească pe lumea cealaltă. Vikingii nordului, la înmormântare, erau îmbrăcaţi în hainele de război şi cu scutul pe piept erau duşi pe luntrile lor. Luntrea aprinsă era lăsată în largul mării, o făclie uriaşă, până ce era cuprinsă de valuri, împreună cu rămăşiţele eroului, cinstit astfel cu drepturi şi onoruri re- gale. . Cei săraci sunt inmormân- ■ taţi mai simplu, dar şi in cea mai umilă colibă se dă mor- ţilor cinstea cuvenită ; şi cei mai lipsiţi duc la biserică daruri şi pomeni în amintirea morţilor. In vremea războiului am întrebat, odată, pe o bătrână cerşetoare ce aş putea să fac pentru ea, şi mi-a răspuns că singura ei dorinţă era să-i dăruiască grâu că să poată duce o colivă la biserică, în amintirea fiului ei, mort pentru patrie. Cea mai mare cinste însă au avut-o totdeauna cei morţi în lupte. In Atena generalii cari nu înmormântau pe cei căzuţi în lupte erau osândiţi la moarte. Cât de mulţi au murit luptând în vremea noastră ? A mai băut oare, vreodată, pământul atâta sânge ? A mai primit, oare, vreodată, în sânul lui, atâţia morţi ? Morminte de viteji sunt răspândite pe întregul pământ şi fiecare ţara îngrijeşte de mormintele ei. Cu pietate şi cu smerenie, sunt cercetate locurile luptelor şi toţi se duc cu flori la mormintele vitejilor. Trebue să ne unim şi noi şi să îngrijim de mormintele celor cari şi-au dat viaţa ca ţara şi neamul lor să trăiască. Şi noi trebue să înălţăm monumente în amintirea lor şi să zidim biserici, în care se vor citi rugile pentru odihna sufletului lor. Mulţi au murit fără să ştie care va fi sfârşitul, dacă am biruit sau am fost învinşi. Corpurile lor tinere zac în pământ şi niciodată nu le vom mai putea spune că vitejiei lor datorăm biruinţa şi că ţara noastră acum este liberă şi mare ! Unii au murit, când totul părea fără nădejde, când întunericul şi înfrângerea erau cea din urmă viziune a lor pe pământ; alţii au căzut văzând razele biruinţii răsărind... : „ Acum sunt morţi. Liniştea , şi pacea îi acopere, sunt des- j părţiţi de noi cu o graniţă pe care n’o putem trece, nu se mai împărtăşesc de bucu- j riile noastre şi de grijile noa- j stre. Ei nu mai pot povesti vite- | jiiie lor şi glasurile lor nu se , pot uni cu ale noastre în vnţ- j nurile înălţate slavei ! De aceia noi trebuie să povestim faptele lor, să săpăm numele lor sfinte in piatra veşnică, să facem din locurile lor de odihnă grădini cu flori, unde soarele să întârzie cu bucurie şi păsările să-şi cânte dulcele lor triluri. In zilele cele mai negre ale războiului, când mulţi se indoiau şi nu mai credeau, mă duceam, printre mormintele celor viteji şi credincioşi, mă duceam să stau de vorbă cu ei şi le făgăduiam că voi apăra idealul pentru care au murit. Mormintele lor simple imi dădeau curaj şi putere, spiritele lor păreau că sunt lângă mine şi mă sprijină în clipele celor mai groaznice încercări. Fugiam la ei, cari zăceau în pământ şi aşteptau ca să • nu • mi se întunece nădejdea şi ca îndoiala să nu mi se strecoare în suflet. Ei păreau că toţi aşteaptă ziua cea mare; deaceia mai multe şi niciodată simt datoria mea să Vă chem să mă ajutaţi in această mare operă de iubire, prin care vom dovedi recunoştinţa noastră pentru aceia cari au murit ca idealul nostru să se îndeplinească şi să trăiască pentru veşnicie. Lacrimile văduvelor, mamelor,orfanilor, vor fi mai puţin amare când vom avea grijă de mormintele vitejilor. Troiţa comemorativă a Eroilor primului Batalion Vânători de Munte „Regele Carpl II“ Sinaia . Despre eroi Prin vitejia voastră bărbătească l-aţi învăţat pe vrăjmaş că „Pe-aici nu se trece“ ! Regele Ferdinand I, (către ostaşii armatei a II-a, 1 Martie 1917) Când generaţii vor trece şi când copilaşii Ţării Mele vor învăţa să citească numele de Ferdinand Cel Leal, poporul român, divinizându-l, va scrie în nesămuitoarea sa poezie, legenda evocatoare a Aceluia care a fost şi care va rămâne întotdeauna : Ferdinand cel Leal. M. S. REGELE CAROL II Sângele Eroilor căzuţi în luptele marelui război să fie pentru tine, frumoasă Românie, sămânţa marilor virtuţi ,pentru că fiii tăi să fie totdeauna demni de părinţii lor şi gata să apere pământul tău sfânt şi adeseori cutropit, dar, în cele din urmă, reîntregit prin sforţările ultimelor generaţii. General BERTHELOT România Mare s’a înfăptuit prin jertfele sutelor de generaţii, care au trudit în întregul nostru trecut, pentru a asigura neamului ro- r mânesc o viaţă de sine stătătoare ,dar, între aceştia, trebue să punem, în primul rând, pe acei cari au ştiut, prin sacrificiul vieţei lor, să încoroneze, în ultimul războiu, această grea şi mare operă. Făcându-ne datoria pentru slăvirea memoriei lor, arătăm nu numai că pricepem importanţa timpurilor ce trăim, dar că şi suntem demni de a ne bucura de binefacerile izvorîte din sacrificiile lor. VINTILA BRATIANU * ' j r ' f . Recunoştinţa cea mai înaltă, ce se poate păstra de cei rămaşi în viaţă şi de cei ce vor urma memoriei ostaşilor căzuţi pe câmpul de onoare, pentru cauza neamului, nu poate fi decât, urmând exemplul lor de împlinire de datorie către patrie, să păstreze neştirbit frumosul patrimoniu ce au lăsat ca moştenire. Mareşal PREZAN DIRECTOR: STELIAN POPESCU Chemare de „Ziua Eroilor“ E ziua de cinstire a memoriei scumpilor noştri morţi, căzuţi în războiul pentru întregirea neamului. Toate neamurile şi toate timpurile au cunoscut cinstirea celor morţi; în tot sufletul a licărit odată o clipă de pietate şi de supunere când fiorul morţii a străbătut prin gând. Şi în clipele acestea de apropiere şi de înţelegere a ultimului sfârşit, am priceput şi pricepem cu toţii că în afară de traiul nostru tihnit, viaţa ne îndatorează, la gândul morţii, să răscumpărăm cu jertfe şi cu milă slobozenia sufletului nostru. Străbunii, pentru liniştea sufletului lor, de nu puneau temeliile unei biserici, de nu atârnau, după puterile lor, o candelă sau un sfeşnic într’o mănăstire, de nu prindeau într’un jghiab mai trainic un isvor, puneau la o răscruce de drum o troiţă, fie ea chiar umilă, lucrată cu toată cuvioşia, sau din sărăcia lor împărţeau o ofrandă pentru cei ce s’au dus De aceea in sfânta zi de azi, a tot amintitoare a grelelor jertfe făcute de ostaşii noştri, şi tu cititorule gândeşte-te la deslegarea sufletului tău. Drămueşte câştigul tău şi cată de nu poţi desprinde din el o fărâmă, cu care s’ar putea pune un semn la căpătâiul unui soldat căzut în război. Gândeşte-te cât de pios va fi gestul tău; cugetă la mulţumirea sufletească ce-ţi stă la îndemână, când vei putea să zici că, în locul în care a căzut un ostaş şi o viaţă de om s’a stins, ai înfipt şi tu un semn pentru cinstirea şi aducerea lui aminte. Şi nu uita cititorule că tot temeiul vieţii noastre de azi, aşezată pe temelii trainice, se datoreşte în primul rând acelora cari zac dealungul plaiurilor şi drumurilor noastre, căzuţi jertfă în război. Societatea „Cultul Eroilor“, cu ajutorul guvernului, se strădueşte şi înfăptueşte cimitire pentru glorioasa odihnă a bravilor noştri Eroi. Vremurile însă sunt foarte grele iar ajutorul Statului fără sprijinul obştesc al particularilor nu-i îndestulător. De aceea voi toţi cei cărora vă prisoseşte, voi, toţi acei cari veţi fi priceput şi sufletul vi se va fi pătruns de creştinescul şi înălţătorul gând al cinstirii morţilor, voi toţi acei cari vreţi să puneţi un dram de frumos şi de bunătate in mersul aspru al vieţii zilnice, voi toţi acei cari vreţi să vă plătiţi o datorie dreaptă faţă de cei cari au apărat această ţară şi au căzut pentru ea, daţi obolul vostru la chemarea societăţii „Cultul Eroilor“.. Hotarele morţii nu poartă peceţi deosebite, ofrandele se primesc şi semnele vor fi puse la căpătâiu, fără nici o deosebire de religie sau naţionalitate. Ia aminte cititorule și fă o faptă bună! EROII NOŞTRI Erou a fost Regele întregitor de neam, care s’a învins pe sine spre a învinge pe duşmani. Eroi au fost sfetnicii Săi, cari au interpretat luminos şi hotărît instinctul naţional în cel mai greu ceas al neamului, — alianţa victorioasă cu popoarele liberatoare de populaţiuni robite. Eroi, sutele de mii de ofiţeri, subofiţeri şi ostaşi, activi şi de rezervă, cari s’au luptat cu vitejia străbunilor şi părinţilor, contribuind in chip strălucit la biruinţa libertăţii asupra tiraniei şi a civilizaţiei asupra întunecimei. Eroi, toţi acei aliaţi francezi, combatanţi şi medici, morţi pe frontul românesc pentru cauza comună, pentru unitatea noastră naţională. Eroi, toţi românii căzuţi pe fronturile Aliaţilor pentru liberarea populaţiunilor lor oprimate. Eroi, prizonierii români, cari au respins cu demnitate propunerile colonelului trădător şi faţă de ţara sa şi faţă de numele său, de a forma o armată în slujba inamicului. Eroi, ostaşii cari au ars în tranşee ziarele altui trădător, tipărrite cu banii inamicului şi cer rându-le să dezerteze de la is-torie, să-şi calce jurământul dat, spre a ajuta la detronarea Regelui, la capitularea armatei şi, la înfeudarea României sub suveranitatea statului ce împila de atâta vreme milioane de fraţi ai noştri. Eroi, toţi românii morţi pe roţile maghiare, chinuiţi în temniţele maghiare, viteji în parlamentul maghiar, apărând cu o vigoare fără pereche în istoria lumii ideia naţională şi sufletul românesc, deşi îi despărţea de patrie Carpaţii, dela un cap la altul. Eroi, toţi fraţii noştri dela răsărit, miază-noapte şi apus, cari în ziua liberării s’au aruncat spontan şi entuziast in braţele poporului, liberat prin el insuşi cu patruzeci de ani mai înnainte. Eroi, toţi aceia cari au ajutat cu cuvântul, cu scrisul, cu suferinţele, cu jertfele lor la cea mai mare epopee naţională, la unitatea neamului şi la înnălţarea lui la mare putere, unitară şi impunătoare pe continent. Eroi, toţi aceia cari constituesc nenumăratele grăunţe din soclul de granit pe care se ridică de a pururi fiinţa şi gloria României Mari. Mobilizat în această zi sfântă cu gândul şi cu sufletul la Ei, românismul întreg strigă: Pentru onor, la Eroi! MIHAIL MORA Inaugurarea cu Trenului militar român din Dieuze (Lorena) in ziua de Sept. 1920, unde au fost înmormântaţi 1000 de soldaţi romani, morţi pe frontul de Vest