Universul, iulie 1937 (Anul 54, nr. 193-208)

1937-07-16 / nr. 193

atirni al 54-tea 14 Pagini FONDATOR­ LUIGI CAZZAVILLAN EXEMPLARUL { £ U Pagini Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării ~dir. G­ Ie P. T. T. No. 120.288/932 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $I TELEFONICE REDACTIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCURESTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 P ISLAZURILE " Asemenea copiilor întâr­ziaţi in desvoltarea lor, cari, în şcoală, rămân mereu de căruţă, neputând ţine pasul învăţăturii cu ceilalţi con­­şcolari, la fel se întâmplă şi cu ţara noastră, care în mul­te privinţi rămâne mereu de căruţă faţă de celelalte ţări şi mai ales în privinţa capa­cităţii de a se gospodări. Ce s’a petrecut cu creia­­rea şi gospodărirea islazuri­lor comunale este cu deose­bire caracteristic. Am jertfit păduri seculare, trecându-le fără multă vorbă pe sub secure, am deposedat de ave­rile şi podoabele lor mănă­stiri şi biserici, vechi ctitorii închinate calităţii şi cul­turii, am distrus bunuri vii, preiate de-a lungul secolelor, ca să le transformăm în câmpuri de păşune, pentru ca în scurt timp, prin părăsirea şi nepriceperea colectivă, toate acestea să devină de­­şerturi jalnice şi nefolosi­toare, părăsite chiar de cei pentru folosul cărora fusese­ră, dragă Doamne, creiate. Am înzestrat astfel ţara cu 4 milioane hecta de islazuri, care, în realitate, nu sunt de­cât 4 milioane hectare de pârloagă, de mărăciniş, de adăpost al larvelor de omizi, lăcuste şi alte gângănii dis­trugătoare — de lepră şi mi­zerie gospodărească. Nimeni n’a avut grija să le cureţe, să le întreţie, să dea nivel de scurgere apelor, du­pă ploi şi topirea zăpezilor, necum să ridice pe ele lucer­­niere, plantaţii de adăpost, etc. Nu e deci nici o mirare, că în scurt timp faimoasele is­lazuri au ajuns câmpuri moarte, pierdute pentru eco­nomia agricolă, neproducând comunelor din taxele păşu­­natului nici pentru plata pă­zitorului, afară de cazurile, în care gospodari comunali mai grijulii pentru intere­sele lor decât pentru ale ob­­ştei gospodărite, au întrebu­inţat părţile bune de cultură în folos propriu. Şi mai trist şi mai scanda­los e faptul, că această vn­curie a domnit în vremea când islazurile comunale ţi­neau, administrativ, de mi­nisterul agriculturii şi dome­niilor. Abia de vre-o doi ani s’a pus în fine problema isla­zurilor în desbaterea foruri­lor conducătoare, când s’a hotărît trecerea administrării lor ministerului de interne. De atunci am putut con­stata, cu uimire, dar mai ales cu satisfacţie, o grije şi o activitate deosebită în jurul salvării acestei imense avuţii şi al îndrumării sale în di­recţia destinaţiei pentru care fusese creiată. Am putut lua cunoştinţă de un plan metodic de îmbu­nătăţiri treptate, pus în exe­­cuţiune, începând cu cultiva­rea de plante furajere vivace (lucernă, trifoi, etc.) pe a­­numite suprafeţe, şi conti­nuând cu plantaţiuni de nuci şi perdele de salcâmi, care pe lângă că adaugă la valoarea reală a fondului, îndeplinesc şi rolul util de a servi ca um­brare oamenilor şi vitelor, şi adesea ca mijloc de corectare şi de consolidare a terenului şi chiar de îndulcire a cli­matului. Pentru anul acesta, direc­ţiunea păşunilor anunţă un plan foarte desvoltat de a­­meliorare. Alegând 20 de ju­deţe, în care condiţiunile de cultură pentru seminţele fu­rajere s’au dovedit mai pri­elnice, direcţia păşunilor a hotărît să facă din acestea, centre de aprovizionare cu sămânţă a întregei ţări. To­tul e organizat pe baza unui sistem de colaborare intre ministerul de interne, eforiile judeţene şi comunale, pre­cum şi agricultorii cunoscuţi ca producători de seminţe furajere. Prin această cola­borare se va procura direct de la producători sămânţa necesară culturii pe islazu­rile celor 20 de judeţe anu­me alese, iar judeţele consu­matoare vor trebui să anga­jeze sămânţa în judeţele pro­ducătoare, în raport cu su­mele prevăzute in bugetele lor în acest scop, fiind ţinute in acelaş timp să dea şi a­­vansuri până la 30% din cos­tul seminţelor angajate. Ceea ce va prisosi, după sa­tisfacerea nevoilor interne,­­ se va destina exportului, iar produsul va servi să înles­nească distribuirea săminţei către eforii şi agricultori particulari la preţuri cât mai reduse. După planul întocmit, cei în drept speră ca în 4-5 ani să isbutească a însămânţa cu plante de nutreţ cel puţin 1 milion de hect., adică un sfert din suprafaţa actuală a islazurilor. Pentru însămânţările de primăvară s’au şi luat măsuri pentru începerea muncilor de desfundare şi preparare a terenurilor in vederea aces­tor culturi. Să nădăjduim că iniţiati­va nu se va opri numai la planuri şi programe ticluite în birou şi că, chiar trecân­­du-se la fapte, lucrul nu va fi lăsat pe mâna nepricepu­ţilor sau îndărătnicilor, ci va fi executat cu tragere de ini­mă, cu seriozitate şi sub cel mai energic control de sus. Explozie la fortul Cernica Primim următorul comuni­cat : In după amiaza zilei de 12 Iulie s’a produs .­ explozie la fortul Cernica, unde este de­pozitată muniţie veche de ar­tilerie, rămasă din timpul războiului dela inamic. Fortul a fost imediat eva­cuat, aşa că nu s’a produs nici un accident de persoane. Exploziile au continuat la intervale foarte mari până în noaptea de 12/13 iulie. Muniţia explodată este compusă din proectile de ar­tilerie de un calibru neîntre­­­­buințat în armata noastră. Muniţia bună este depozi­tată în afara fortului în ma­gazii izolate şi în afară de orice pericol. S’a ordonat o anchetă spre a stabili cauzele cari proba­bil s’ar datori unei auto­­aprinderi produsă de pulbe­rea alterată și In descompu­nere. Luni dimineaţa, înainte de a participa la dejunul de la Elysée, M. S. Regele Carol II a vizitat pavilionul României din expo­ziţia internaţională. In clişeu se vede Suveranul (x), intrând ,­, in curtea pavilionului. Turism şi speculă ! Oficiul Naţional de Turism face sforţări apreciabile pen­tru a stimula interesul pen­tru frumuseţile naturale ale ţării şi a atrage vizitatori străini in număr cât mai mare. Am aflat că, în sco­pul acesta, ar fi înfiinţat chiar birouri de propagandă in unele capitale din Apus. Nu încape îndoială că, din punctul de vedere turistic, România întruneşte dela natură condiţiuni minunate, care să atragă pe străinii doritori de pitoresc sau cari simt nevoia unei cure de băi ori ele odihnă. Avem admi­rabilii staţiuni termale şi cli­materice şi avem o foarte frumoasă variaţie de teren. Câmpii întinse şi mănoase, regiuni de dealuri cum nu prea găseşti aiurea, ţinuturi muntoase de o impunătoare măreţie, avem văile râurilor proslăvite cu drept cuvânt de poeţii noştri, avem lito­ralul Mării Negre şi Delta Dunării, o regiune unică în felul ei. Ţara Românească nu e numai mănoasă, dar în acelaş timp este şi nespus de frumoasă. Sunt — fac a­­firmaţia aceasta în cunoş­tinţă de cauză —unele ţi­nuturi şi colţuri de munte, care, în ce priveşte frumuse­ţea şi măreţia lor, nu cedea­ză întru nimic peisagiilor ce­lor mai pitoreşti ale Elve­ţiei, ţara pitorescului prin excelenţă. Un alt element este de natură să exercite o puter­nică atracţie asupra străini­lor­ amatori de turism. Ele­mentul acesta îl constitue farmecul noutăţii, România nefiind aşa cum, bunăoară, este cazul Elveţiei, o ţară cu­noscută de mult şi consa­crată ca o ţară de turism. România formează din acest punct de vedere un teren oarecum virgin. Totuşi, ea nu e cercetată de turiştii străini decât în proporţii foarte mici, mult mai mici decât ar fi de do­rit şi ar fi cu putinţă. Ceva mai mult. Cu toate greutăţile şi complicaţiile de valută, un număr destul de respectabil de români pre­feră să-şi îngrijească sănă­tatea sau să-şi facă luna de odihnă în localităţile bal­neare ori climaterice din străinătate. Să zicem — deşi nu în­tot­deauna este adevărat — că românii sau cetăţenii ro­mâni, cari preferă localită­ţilor balneare şi climaterice­­ din ţară, localităţile simi­lare din străinătate, fac lu­crul acesta din spirit de sno­bism sau din lipsă de dra­goste pentru ceea ce este al nostru. Insă alta sau, mai exact, altele sunt cauzele pentru care turiştii străini cerce­tează România în momai aşa de mic. Una din cauze este, netă­găduit, lipsa de confort. A­­vem, ce-i drept, în anumite staţiuni de la mare sau de la munte oţeluri mari şi lu­xoase, dar staţiunile aces­tea nu sunt ţara întrea­gă. Un străin, de pildă, care ar veni din ţara lui cu automobilul şi ar dori să se mai abată din şoseaua as­faltată Oradea-Giurgiu, va avea, atât în ce priveşte sta­rea drumurilor, cât şi lipsa de confort, decepţii mari şi neplăceri tot aşa de mari. O altă cauză — aceasta valabilă nu numai pentru străini, ci şi pentru cetă­ţenii români — este specula de la oţeluri şi restaurante, speculă datorită nesăţioasei lăcomii de câştig cât mai mare într’un timp cât mai scurt, ceeace este cu totul contrariu principiilor adevă­ratului comerţ. Se ştie că specula nu tre­­bue confundată cu scumpe­­tea provenită din o urcare firească a preţuirilor. Este speculă atunci când vinzi nepermis de scump un arti­col pe care l-ai plătit incom­parabil mai eftin. Să dăm un exemplu lămu­­­­ritor. In Cehoslovacia preţul chilogramului de carne este de cinci ori mai scump decât preţul carei în România. Totuşi, masa la un restau­rant de la Fraga nu costă mai scump decât aceiaşi masă luată la un restaurant din Bucureşti. Aceasta pen­­tru că restauratorul dela Pra­­ga se mulţumeşte cu un câş­tig minim, pe când cel dela noi... Vestea despre specula ce se practică la noi a mers pre­tindeni. Specula şi cele­lalte condiţiuni de care am­­ pomenit mai sus, au drept urmare că turismul nu poa­te lua la noi desvoltarea la care a ajuns în alte ţări. N. BATZARIA NUMENSDORF (Olanda) NICOLAE VERMONT Ridicarea restricţiunilor de import in Turcia Ankara, 13 (Radio Central). — Ministrul de comerţ turc, Jelat Baj­ar, a declarat unui re­dactor al ziarului „Ultis" că în­cepând de la 12 iulie se vor ri­dica toate restricţiunile de im­port existente în Turcia. -oxoroxo- Arestarea altui înalt demnitar sovietic Moscova, 13 (Radio Central). — „Pravda“ anunţă din Dages­tan arestarea preşedintelui­­ Curţii supreme de justiţie a­­ acestei provincii.­­ Cau­za arestării e pactizarea cu conducătorii mişcării revoluţio­nare din Dagestan.­­xcx® xox- Alte tulburări antisemite, in Polonia Varșovia, 13 (Rador). —Gru­puri de manifestanți au distrus cin mai multe magazine evrei­ești din localitatea Jasionows­­kia. Trei sute de familii se pre­gătesc să părăsească localita­tea. ■ • Scufundarea unui vapor italian in portul Braila El fusese supraîncărcat cu mărfuri. „ Pagube de peste 10 milioane lei ■V­,­“ Brăila, 13 Iulie Azi d. a., căpitănia portului nostru a fost înştiinţată că va­sul „Messapia“, sub pavilion ita­lian, de 2000 tone registru, pro­prietatea armatorului A. Laura, din Neapole, cu o importantă încărcătură de turtă de floarea soarelui şi cherestea, s-a scu­fundat in dreptul soc. „Con­cordia - Petrol“, în faţa docu­­rilor. La faţa locului a sosit imediat de inspector al portului, Al. Va­­silescu, care a dat dispoziţii pentru remorcarea vasului din acel loc mai la vale cu 300 metri, spre a nu bara portul şi navi­gaţia. Iată cum s-a produs scufun­darea vasului „Messapia“. D. Gh. Gheorghiu, pilotul Co­misiei europene a Dunării, de­legat cu pilotarea vasului, care urma să-l conducă până la Su­­lina, aşa cum se procedează cu toate vasele de mare tonaj, care intră şi ies pe acest canal, pre­­zentându-se la bord, a găsit că vasul avea o înclinaţie ce varia între 12-14 grade la tribord. D-sa a atras atenţia coman­dantului că dacă vasul se în­clină şi către babord, atunci el are acelaş balans. Spre a se convinge dacă intr’adevăr vasul are acelaș balans, s’a încercat înclinarea lui printr’o macara legată de catarg și o parâmă de chei. Vasul s’a înclinat până la 2 jum. grade spre babord și apoi, singur, a început să se bandeze către tribord, ajungând­­ până la 35 grade. In răstimp,­­ apa începuse să inunde puntea­­ de comandă, pătrunzând prin­­ gurile de la bancare şi ferestrele­­ de la cabine. Deasemeni, apa a­­ mai pătruns în camera maşini­ I lor şi a căldărilor. Comandantul vasului, văzând pericolul, a dat semnalul de alarmă. Două remorchere sosi­te la faţa locului nu au putut înlătura scufundarea. Personalul de pe bord a încer­cat să arunce din cantitatea de cherestea în Dunăre, spre a u­­şura încărcătura, dar operaţia a dat greş, fiindcă apa pătrun­sese în vapor până la puntea de comandă. Din cercetările făcute până acum rezultă că scufundarea vasului „Messapia“ se datoreşte unei încărcături mai mare de­cât putea să suporte. Vasul „Messapia“ avea o în­cărcătură de 40 vagoane turtă de floarea soarelui, dela Ismail, 95 vagoane cherestea, din ca­re 30 vagoane dela „Foresta româ­nă“ din Galaţi, iar restul de 65 vagoane de la soc. „Ardeleană“ din Brăila. Turtele de floarea soarelui se exportau în Marsilia, iar che­resteaua avea destinaţia Africa de Nord. Soc. „Intercontinentala“, care navlosise vasul, a trimis şlepul „Leon“, remorcat de remorche­rul „Smimi“, care a acostat lângă „Messapia“, spre a des­cărca o parte din cheresteaua ce se găseşte la suprafaţă. Vasul era asigurat la societa­tea „Stea­ua Română“ şi „Lloyd“. Pagubele se urcă la câteva zeci de milioane lei. Operaţiunile pentru descărca­rea cherestelei din vasul scu­fundat vor dura cel puţin o săptămână. Cercetările se fac de căpitănia portului. I. OXO Case aprinse in urma exploziei unei cisterne cu benzină Roma, 13 (Radio-Central). — . O cisternă, care , conţinea 80 hectolitri , benzină s’a aprins­­ brusc, în urma unei explozii,­­ pe o stradă a oraşului Savon­a. ‘ Dela cisternă, flăcările s’au transmis asupra unor case din acea stradă, aprinzându-le. Pagubele sunt foarte mari. Nr. 193 Vineri 16 iulie 1939 DIRECTORI STELIAN POPESCU 14 IULIE Franţa a sărbătorit din ziua in care, in cadrul firesc şi obli­gatoriu pentru naţiunile mari ca şi pentru cele mici, al unui naţionalism curat, dinamic şi constructiv, au triumfat ideile mari şi generoase de libertate, de egalitate şi de fraternitate, idei care la­o­laltă constituesc temelia solidă a civilizaţiei şi a progresului omenirei. Prin însăşi amploarea înţele­sului pe care î l are această zi de sărbătoare naţională franceză, ea a intrat oare­cum în patri­moniul moral al tuturor popoa­relor care au urmat, în ascen­siunea lor spre civilizaţie, pil­da geniului constructiv fran­cez. D. d’Ormesson, fostul minis­tru al Franţei la Bucureşti, vorbind acum un an, cu prile­jul zilei de 14 iulie, în faţa co­loniei franceze, a spus între al­tele următoarele: „Toţi trebue să păstrăm în­crederea întreagă, absolută, fierbinte, în destinele Franţei nemuritoare, pământ al liber­tăţii, al patriotismului, al mun­cii, al democraţiei şi al drep­tăţii“. Către această Franţă, pe care noi românii o iubim cu toată puterea inimei noastre, de care suntem legaţi prin origi­na noastră comună şi prin sa­crificiile noastre comune pen­tru triumful libertăţii şi al in­dependenţei popoarelor noas­tre, către această Franţă ne­muritoare se îndreaptă azi gân­durile poporului român, gân­duri însufleţite de cele mai sincere urări pentru liniştea şi fericirea ei. Dar, pentru noi, ziua de azi este ceva mai mult: prin pre­zenţa Regelui României în ca­pitala Franţei, prin participa­rea Suveranului României în­ strălucita paradă militară ce, se va desfăşura acolo ca o măr­turie a formidabilei forţe pe care Franţa e gata s’o pue în apărarea păcii şi a dreptăţii, ziua de azi este un simbol al­ solidarităţei strânse, al priete­niei indistructibile dintre Ro­mânia şi Franţa. Ca şi marea noastră prietenă, România vrea­ pace, o pace stabilită pe justi­ţie şi pe libertate. Unite în a­­celaş gând, urmărind acelaş scop, prietenia intre cele două ţări e mai mult decât o alian­ţă scrisă, ea e împletirea unor­ idealuri comune, e sinteza aceluiaş crez şi contopirea unei comune şi ferme hotărâri, de a merge umăr la umăr pen­tru apărarea patrimoniului de justiţie şi de libertate cucerit prin sângeroasele sacrificii ale celor două popoare. Fără texte de alianţă, fără manifestaţii de fanfaronadă şi fără frazeologie răsunătoare, prietenia Franţei faţă de Ro­mânia şi a României faţă de Franţa se manifestă prin fapte reale, prin sprijin efectiv, prin colaborare sinceră şi continuă pe toate tărâmurile, politic şi militar, economic şi cultural. In clipa aceasta când la Pa­ris Regele României stă ală­turi de Preşedintele Republi­­cei, când şeful statului major, român stă alături de şefii ar­matei franceze, solidaritatea ro­­mâno-franceză are caracterul unui simbol al hotărărei ne­strămutate a celor două popoa­re de a uni forțele lor pentru apărarea a tot ce au ele mai sfânt: pacea și libertatea. sasa Tragedia unor copii S’au înecat pornind pe Berlin, 13 (Radio Central). O tragedie, ale cărei victime au fost trei copii: un băiat de 8 ani, o fetiţă de 6 ani şi una de 3 ani, s’a întâmplat în apropie­rea insulei Osel, din marea Bal­tică. Copiii au făcut o plută şi au pornit cu ea în mare. S’a fă­o plută d in marea Baltică cât noapte şi nefericiţii copii nu s’au mai întors la mal. O fe­tiţă, care îi văzuse plecând, a povestit cele întâplate. A d­oua zi, valurile mării au a­­runcat la mal o sfărâmătură a plutei şi cadavrul fetiţei de 6 ani. Despre ceilalţi doi lipseşte orice urmă. Limba noastră neologismele lui Odobescu In Ţara românească în şcoa­­lele româneşti, nu se învăţa lim­ba română. Ba, în multe şcoale­­ se schilodeşte graiul, se îndeam­nă şcolarii să calce regulele sin­taxei şi să întrebuinţeze cuvinte străine. Nu se mai învaţă grama­tica. Nu o ştiu chiar profesorii. Nu din vina lor. N’au învăţat-o nici ei. Şi, atunci, ce să facă ? Fac teorii şi comentarii literare. E mai uşor: baţi câmpii cum te fae capul. Odobescu, zice d. Măruţă, în loc de greutate a întrebuinţat dificultate şi în loc de sburătoare cuvântul volatile, fiindcă unul „are aici (în fraza lui Odobescu) mai multă precizie“, cela­lt e „po­trivit tonului de humor care stră­bate întreaga operă“. — Pseudo­­kynegeticos. Ce are a face volatile cu „tonul de humor“ ce ar străbate opera lui Odobescu, nu pricepem și nici nu e de priceput. Volatil în­seamnă ceea ce sboară, ceea ce se preface în gaze sau în vapori. Ce e glumeţ în cuvântul acesta? Să citim rândurile lui Odobes­cu : „Buffon... împarte acest soi de volatile în patru specii, nu­mite franţuzeşte: grive propriu zisă, dram­e care este mai mare la trup de­cât toate, litorne, şi mauvis...". Vă vine să râdeţi? Unde e ha­zul cuvântului volatil ? Fericit cine poate să priceapă şi să râ­dă. Ascultând pe d. Măruţă ai crede că volatil, litonie, şi mau, vis, sunt cuvinte la auzul căro­ra românul se prăpădeşte de râs. Ca să îndreptăţească folosirea cuvintelor străine, d. Măruţă, în plină rătăcire, înşivă şi alte neo­logisme scoase din Pseudokyne­­geticos. Când, in 1891, Ionnescu-Gion a ţinut la Ateneu conferinţa : Cum vorbim, Odobescu i-a scris: „Bi­ne e, fără îndoială, să ne ferim de cuvinte străine sau înstrăina­­te de limba românească... Dar ce este încă şi mai de seamă, e să cugetăm româneşte... întocmirea frazelor să se facă în mintea noastră după logica lim­bii pă­mântene... Ceea ce pe buze, sau de sub pană, iese dintr’o cugeta­re întocmită româneşte, apoi tot cu răsunet şi cu înfăţişare româ­nească ajunge la auzul şi la ve­derea altora, chiar şi dacă, pe ici pe colo, S’AR STRECURA în stil şi în rost câte o vorbă cu faţă străină“. Toate acestea le scrie Odobes­cu, 18 ani dela publicarea Falsu­lui tratat de vânătoare. Ele lă­muresc neologismele din această operă : „s’au strecurat“. Vorbele „cu faţă străină­’ şi alte greşeli — fraze stângace, cacofonii — ce s’au strecurat în Pseudokynegeticos, sunt întune­cate, şterse de strălucirea atâtor pagine, scrise cu meşteşug de mare artist şi într’o limbă româ­nească fără păcat. Aceste pagine cinstesc literatura noastră şi pot sta alături cu cele mai frumoase bucăţi ale ori­cărui mare scriitor, din orice ţară. O pildă : „Când soarele se pleacă spre apus, când murgul serii începe a se destinde treptat peste pustii, farmecul tainic al singurătăţii creşte şi mai mult în sufletul călătorului. Un susur noptatic se înalţă de pe faţa pământului ,din adierea vântului prin ierburi, din ţârâitul greerilor, din mii de sunete uşoare şi nedesluşite se naşte ca o slabă suspinare eşită din sânul obosit al naturii. A­­tunci, prin înălţimile văzduhului sboară, cântând ale lor doine, lungi şire de cocori...“ * Totul în aceste rânduri, cuvin­te şi imagini, se îngână pentru a ne face să simţim o linişte im­punătoare, în mijlocul unei desă­vârşite singurătăţi: şi „soarele care se pleacă“, şi „murgul serii“ şi „susurul noptatic“, şi „adierea vântului prin ierburi“ şi „slaba suspinare“, a firii, până şi „ţâ­râitul greenilor“, stăpâni când sgomotul amuţeşte. Dar artist de frunte, Odobescu nu ne lasă mult timp în mijlocul naturii o­­bosite, ci, vrăjitor, ne ridică fără de veste ochii spre cer, unde „lungi şire de cocori cântă ale lor doine“. E o faptă rea din partea ■ ori­cărui român, şi mai ales din par­tea unui profesor de română, să îndreptăţească, fiindcă „s’au stre­curat pe ici pe colo“, în scrisul lui Odobescu, câteva neologisme, să îndreptăţească pornirea de a se strica limba noastră, de a se face din ea o limbă internaţio­nală. E o faptă rea să înlături cuvintele româneşti ca să le în­­locuieşti cu împrumuturi arabe, persane, africane, ba chiar şi de la Pieile-Roşii (uragan în loc de furtună), socotite, în neştiinţa noastră, cuvinte nobile, fiindcă au trecut pe la Paris. Greşeli se găsesc la toţi scrii­torii mari. Au greşit şi Moliére, şi Flaubert, cel cu scrisul lui atât de îngrijit. A greşit şi Racine,­« Homer al Franţei, cum îi zic vinii. Dar nu s’a pomenit profe­sor francez, Care să arate şcola­rilor aceste greşeli, să le spună că sunt frumuseţi de stil, „abso­lut necesare“ pentru „mai multă precizie“ sau „pentru spiritul de humor al întregei opere“. Greşe­lile marilor scriitori se arată toc­mai ca tinerii să se ferească şi să nu le facă şi ei. T. PISANI !

Next