Universul, septembrie 1937 (Anul 54, nr. 255-269)
1937-09-16 / nr. 255
CASCADA FRAUDELOR In toate administraţiile publice se descoperă fraude de diferite proporţii. Totalizate, cele din timpul din urmă reprezintă sume enorme. Dacă s’ar face socoteala tuturor celor anterioare, s’ar ajunge la cifre fantastice. Retrocedarea lor tezaurului public este infimă, pentru că, în unele cazuri, infractorii nu posedă nimic, iar în altele activul este ridicol faţă de pasiv. Bilanţul: societatea cinstită suportă pagubele produse de minoritatea necinstită. O mai mare nedreptate nu se poate găsi. Căror împrejurări se datoreşte acest crescând deficit material şi moral ? In primul rând, slăbirea progresive a simţului moral, datorită dezechilibrului caracteristic epocei curente. In al doilea rând, insuficienţei acţiunei preventive, invers proporţională cu intensitate şi tenacitatea necesare acum mai mult decât oricând. Acţiune preventivă ce constituie dreptul şi datoria întregului aparat de mânuire, supraveghere şi control al banului public. In al treilea rând, insuficienţei acţiunei represive : instrucţiuni prea lungi, pedepse prea blânde, îngăduinţă socială prea mare faţă de cei trecuţi prin puşcării pentru delapidări şi falsuri, întâlniţi şi primiţi în mediurile oneste, toleraţi să se erijeze chiar în lupi moralizatori în presa de pradă ce formează ruşinea acestei mari şi nobile instituţiuni în orice ţară. Din aceste cauze, nu mai sunt cruţate de pleava deturnătorilor de fonduri nici organismele neatinse de racilă până în timpul din urmă. Cine ar fi crezut altădată că numele Băncii Naţionale va figura printre reclamanţii de fraude, printre părţile civile în procese răsunătoare de lovituri fără precedent ? Cine ar fi crezut altădată că la ministerul de finanţe se poate prăda uşor şi mult de către elemente dovedite prea târziu necorespunzătoare din nici un punct de vedere încrederei acordate ? Contribuabilul copleşit de sarcini de tot felul, resimte în fiecare zi un dublu fior. Pe de o parte,—intervenirea unei noui dări — timbru, marcă poştală, taxă de înregistrare, impozit fiscal, comunal, etc., tot ce poate elabora deficitul de competinţă şi excedentul de fantezie; pe de altă parte, ştirea că s’a descoperit o nouă fraudă, în stil mai mare sau mai mic, în care perfidia autorilor se ia la întrecere cu nepriceperea şi neglijenţa complicilor prin omisiune — noţiune în care intră toţi funcţionarii, indiferent de grad, cari n’au făcut control, cari n’au cunoscut traiul anormal al delicvenţilor, cunoscut totuşi de toată lumea, cari nu şi-au făcut datoria, şi cari trebue să fie solidari nu numai la suportarea pagubelor, dar şi la ispăşirea sancţiunilor penale. Căci este sigur că ar exista delapidatori mai puţini şi pierderi de bani publici mai mici, dacă n’ar exista paralizia progresivă a supravegherei sub diferitele ei aspecte. Când cetăţeanul află că funcţionarul inferior Valveris şi-a însuşit peste zece milioane lei dela o administraţie financiară de sector; că, deşi ducea viaţa luxoasă, nu l-a suspectat nici unul din aceia care trebuiau s’o cunoască; că n’ar fi putut să fure o sumă atât de mare dacă ar fi fost verificat la timp de aparatul ierarhic, în deficit cu o obligaţiune ce este singura lui raţiune de a fi şi de a primi salarii; şi când vede că Valveris e trimis în judecată cu complici recrutaţi dintre funcţionarele inferioare, presupuse, în orice caz că nu-i puteau comanda, şi cu nimeni din superiorii vinovaţi de încurajarea fraudei prin lipsa de verificare, de înfrânare, cum să spere cetăţeanul că banul lui, greu adunat, va avea o soartă mai bună şi că actuala cascadă a frudelor nu va atinge recordul Niagarei ? JJobolul Crucii“ Ieri 14 Septembrie a fost ziua hotărîtă de forul cel mai înalt de conducere şi îndrumare al treburilor bisericeşti, Congresul naţional bisericesc, ziua în care se va face colectă publică printre credincioşi pentru crearea fundamentului material al unei şi mai sporite acţiuni spirituale a Bisericii. In fiecare an, în aceeaşi zi a înălţării Sfintei Cruci, atât în biserici, la serviciul divin, cât şi în afară, prin epitropiile respective, se va aduna picătură cu picătură obolul creştinilor spre a se centraliza apoi la Eforia Bisericii Ortodoxe române. In apelul pe care l-am publicat săptămânile trecute, I. P. S. Patriarhul spunea : „Astăzi, când în lume se ciocnesc şi se frământă felurite curente, care zdruncină din temelii aşezările omeneşti, Biserica noastră — ca instituţie de temelie a neamului, cu rădăcini adânc înfipte în viaţa şi tradiţiile lui, şi cu fundamentul în eternele adevăruri divine — are un rol hotărîtor pentru propăşirea poporului românesc. In jurul ei trebue strânse elementele cele mai valoroase, pentru ca împreună lucrând, călăuziţi de Crucea lui Hristos şi Sfânta Sa Evanghelie a iubirii nemăsurate, să păstrăm sănătatea sufletească a poporului nostru, purtându-l neabătut către idealurile sale de înflorire naţională. „Nădăjduind că virtuţile străbune, care au lăsat, la fiecare pas, urme de pioase ctitorii ale înaintaşilor noştri, dăinuesc vii şi în vrednicii lor urmaşi de astăzi, adresez tuturor fiilor noştri duhovniceşti — cler şi popor — o călduroasă rugare, de a sprijini Sfânta Biserică în năzuinţele ei, dând fiecare modestul său obol, la colecta ce se face în această zi. „Vom afirma şi dovedi astfel, prin solidaritatea unanimă dela vlădică până la opincă, şi dela ostaş până la înalţii conducători, că în mijlocul frământărilor de azi, noi vrem să ne păstrăm viaţa noastră românească, pe temeliile solide ale tradiţiilor, datinilor şi firii noastre proprii naţionale, călăuzite de Crucea lui Hristos“. Să ascultăm glasul Patriarhului ţării şi să dăm cu toţii, fără ezitare, obolul nostru spre a completa opera pe care Statul nu o poate face in întregime. Pentru acţiunea ei spirituală, pentru accentuarea acelei activităţi permanente menită să întărească şi să consolideze credinţa strămoşească, Biserica are nevoe de sprijin material. Să-l dăm din toată inima, după mijloacele fiecăruia, pentru că dând sprijin credinţei sprijinim însăşi existenţa fiinţei noastre etnice. Credinţa a fost călăuza popoarelor, a fost îmbărbătarea sacră de totdeauna, a fost pavăză împotriva celor ce vroiau să robească sufletele. Mai puternică decât toate legile omeneşti, credinţa a înlăturat răutatea şi ispita, a oprit la timp mâna celor cu duşmăneşti porniri împotriva semenilor. Credinţa în puterea divină atoate ştiutoare a înlăturat mai multe fărădelegi decât rigidele prevederi ale codurilor şi tot ea a netezit instinctele primitive punând dragoste şi înţelegere în locul temerii şi suspiciunii. Daţi pentru biserică, daţi pentru întărirea credinţei ce simbolizează închegarea într’un mănunchi, solidari strânşi uniţi, a tuturor celor de aceeaşi lege. Păstrându-ne credinţa, ne-am păstrat neamul dealungul veacurilor potrivnice şi dealungul vremilor neprielnice. Consolidând credinţa strămoşească, putem avea încredere în viitorul românismului, putem să fim stăpâni adevăraţi pe meleagurile acestea, unde de secole odihnesc în ţintirimele uitate, la umbra crucilor creştineşti, osemintele părinţilor părinţilor noştri ! I. VICN Moartea preşedintelui liberator Masaryk lor pentru libertate, pe care Masaryk l-a expus ulterior în amănunte (în 1917) în cartea sa intitulată „Noua Euorpa“ şi care a găsit un sprijin atât de puternic în principiile lui Wilson şi în dreptul popoarelor de a dispune de ele înşile. In Februarie 1916, s’a constituit la Paris, ca organ al emigraţiei cehoslovace revoluţionare, Consiliul naţional cehoslovac, iar în fruntea lui a fost pus T. G. Masaryk, la autoritatea căruia s’au raliat de bună voe marile organizaţii de colonişti cehi din America şi din Rusia. In 1917, după revoluţia rusă, Masaryk mută acţiunea sa de la Londra în Rusia, ţară în care se constituise între timp nucleul unei armate de voluntari cehi şi unde în haosul revoluţionar, trebuia autoritatea unui şef, care să facă unirea atât în această armată cât şi în organizaţiile militare cehoslovace. Opera lui Masaryk în Rusia a fost încununată de succes. Armata, profitând de pauza perioadei revoluţionare, se mări repede prin afluxul numeroaselor mase de prizonieri cehoslovaci. Baza acestei armate a fost dată de Masaryk printr-o convenţie militară cu Franța, prin care trupele din Rusia erau considerate ca făcând parte integrantă din armată cehoslovacă de pe frontul de Apus. După aceasta Masaryk a plecat în America pentru a face pregătirile pentru transportarea trupelor pe frontul occidental Intre timp activitatea diplomatică a Consiliului naţional din Paris în special aceea a secretarului său general, d. Beneş, colaborator principal şi intim al lui Masaryk, reuşise să obţină de la Marii Aliaţi o declaraţie care recunoştea de o parte Consiliul Naţional Cehoslovac ca guvern de fapt, de altă parte armata cehă ca armata aliată. Aceste acte clarificau programul de războiu al Aliaţilor, în ceea ce priveşte Austro-Ungaria, dăndu-i un sens unic: să se ştie că monarhia trebue desmembrată pentru a se forma o serie de mici State naţionale. Acest program primeşte de asemeni aprobarea lui Wilson şi când Austria a cerut pacea, Masaryk publică, la 18 octombrie 1918, o declaraţie de independenţă cehă (cunoscută sub numele de declaraţie de la Washington). Comitetul revoluţionar se transformase între timp în guvern provizoriu astfel constituit: T. G. Masaryk, preşedinte, Ed. Beneş afacerile străine, generalul Stefanik, ministru de războiu. In acelaş timp, prin decizia sa din 28 octombrie 1918, comitetul naţional revoluţionar interior proclama independenţa şi convoca o Adunare naţională revoluţionară. Aceasta la rândul său proclama, la 14 Noembrie, pe T. G. Masaryk ca preşedinte al Republicei Cehoslovace. Când Masaryk a revenit in ţară, la 21 Decembrie 1918, a fost primit ca liberator al Naţiunii. Acţiunea desfăşurată după aceasta dată şi până astăzi, starea de înflorire a ţării, rolul ei mare în concertul european arată tot atât sinceritatea acţiunii întreprinsă de defunctul preşedinte liberator Masaryk, dar şi încrederea nelimitată a poporului său, pe care a ştiut să şi-l apropie. Pentru aceste incontestabile calităţi ale sale, Masaryk a fost reales încă în două reprize preşedinte al Cehoslovaciei la 1927 şi la 1934. La 14 Decembrie 1935, Masaryk fiind încă în deplinătatea forţelor sale, a abdicat de bună voe de la demnitatea de preşedinte al Republicei. Patru zile mai târziu, la 18 Decembrie, d. Eduard Beneş, era ales preşedinte în locul său şi după via sa dorinţă şi recomandare, ca bărbatul de Stat cel mai indicat să-i continue opera înfăptuită. Dintre lucrările mai importante de după războiu ale lui Masaryk trebue citată ,Revoluţia mondială“ apărută în 1925 şi în care tratează drumul urmat pentru eliberarea politică a poporului său. Praga, 14 (Radov).— Preşedintele - Liberator Masaryk a încetat din viaţă la castelul Lany, către ora 3 dimineaţa. Ştirea s’a răspândit imediat în toată ţara, producând o profundă impresie asupra popu- laţiei, deşi tragicul eve- niment era aşteptat în urma agravării boalei. NOTE BIOGRAFICE Defunctul preşedinte liberator al republicii cehoslovace, T. G. Masaryk, s’a născut la 7 Martie 1850, la Hodonin, în Moravia, din tată slovac şi mamă cehă, întrunind astfel simbolic în ascendenţa sa, cele două ramuri ale poporului cehoslovac. Studiile secundare şi le-a făcut la Brno, iar studiile superioare la Viena, unde a trecut de asemeni şi examenul de capacitate pentru învăţământul superior, secţia filosofie cu o dizertaţie în limba germană asupra „Sinuciderii“. După 1880, cu ocazia divizării Universităţii din Praga în universitate cehă şi germană a fost numit la cea dintâi, astfel că s-a găsit acolo în centrul unei fecunde mişcări ştiinţifice, al cărei suflet a fost şi căreia i-a fixat rolul. El a trasat programul de muncă intelectuală al anilor următori, iniţiind publicarea unui „Mare dicţionar enciclopedic“ şi formulând dorinţa de a vedea întemeindu-se o a doua universitate cehă şi o nouă societate savantă. In filosofie a respins barbarismul, predominant până atunci şi a popularizat filosofia positivistă, revenind însă la vechii clasici englezi şi întorcându-se către studiul filosofiei ruse, în particular a slavofilismului rus. Puţin după 1890, el se lansă în politică, fu deputat în Reichsratul din Viena, dar abandonă curând cariera politică pentru a-şi închina timpul la meditarea ideilor de bază ale programului politic ceh. Către 1895, a publicat câteva lucrări (în special „Chestiunea cehă“), în care prin studiul şefilor mişcării naţionale cehe din prima jumătate a secolului al XIX-lea (Dobrovsky, Kollár, Palacky şi Havlicek), ajunge la o concepţie expresivă a istoriei cehe şi la o filosofie naţională personală. El vede apogeul tendinţelor istorice ale naţiunii cehe în Reforma cehă, în particular în mişcarea religioasă şi morală a fraţilor din Boemia şi dovedeşte că mai presus de recatolizarea violentă din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, mişcarea de renaştere reia ideia de reformă, care se lasă întrezărită în versurile lui Kollár precum şi în programul lui Palacky şi al celorlalţi şefi naţionali. Astfel din studiul trecutului naţional el a dedus un program de umanitate, în care vede sensul efortului naţional. Acest program l-a împins nu numai la noui lupte intelectuale şi critice, dar l-a readus la acţiunea politică. In primii zece ani ai veacului al XX-lea este văzut în fruntea unui mic partid politic compus din intelectuali, predicând programul unei politici realiste, întemeiată pe filosofia umanităţii şi urmărind scopuri politice realizabile. Acest om politic, adversar al radicalismului și partizan al linei transformări democratice a Austriei, a trecut însă în tabăra adversă acestui stat, după ce și-a dat seamă de bazele imorale ale politicii sale externe în metodele luptei sale contra Iugoslaviei, cari s’au relevat în ruşinoase procese (cel dela Zagreb şi cel dela Friedung), aranjate contra lor cu documente falsificate şi mărturii false Când în 1914, Austria a provocat conflagraţia europeană, opoziţia lui Masaryk a devenit o determinare revoluţionară. Emigrat politic cu ocazia celei de a 500-a aniversare a morţii lui Jan Hus, pe pământul genevez, el declară război monarhiei habsburgice şi, după ce a făcut preparativele mai urgente pentru organizarea propagandei antihabsburgice şi pentru organizarea elementelor cehe aflate în străinătate, a proclamat în Noembrie 1915, într’un manifest al comitetutlui naţional ceh din străinătate, că naţiunea cehă este de partea adversarilor monarhiei. Activitatea de propagandist şi-a inaugurat-o printr’o conferinţă-program asupra problemei micilor naţiuni, la Universitatea, din Londra, conferinţă în care proclamă necesitatea libertăţii zonei de mici popoare de la Baltica la capul Matapan şi reorganizarea Europei pe aceste baze Această conferinţă cuprinde programul de luptă al cehoslovaci Avion german prăbuşit in Cehoslovacia Praga, 13 (Radio Central). — De abia astăzi s’a putut afla că Sâmbătă, după amiază, un avion german, care făcea cursa Breslau-Gleiwitz, s’a rătăcit, din cauza ceţii, şi s’a isbit de un pom în apropierea localităţii Fryvaldov (Silesia cehoslovacă). Pilotul a fost omorît pe loc; două persoane au fost grav rănite, iar alta mai ușor. Știrea despre această nenorocire a fost transmisă atât de târziu, fiindcă regiunea unde s’a produs e cu totul izolată.*■ Paralizia infantilă la Chicago Toate școlile au fost închise Chicago, 13 (Radio Central).— Dacă metoda aceasta de predare se va adeveri ca bună, ea va continua timp de câteva săptămâni. Numărul total al cazurilor de paralizie infantilă trece de 200. Din cauza paraliziei infantile, care bântuie cu furie la Chicago, toate şcolile din acest oraş au fost închise. Cursurile se predau de profesori prin radio, iar temele date elevilor apar în ziare. t Naţionalizarea învăţământului 20X0- Naţionalizarea învăţământului prin naţionalizarea corpului didactic, iată chestiunea, a cărei importanţă nu are nevoe de a fi subliniată, desbătută în congresul ţinut la Cernăuţi de către „Asociaţia generală a profesorilor secundari“. Ce-i drept, chestiunea nu se punea acum pentru prima dată. Ea mai fusese discutată şi cercetată în adunările de la T.Mureş şi Timişoara, ţinute anii precedenţi de aceeaşi categorie de profesori. In congresul de la Cernăuţi, prin referatul pe cât de inimos, pe atâta de just şi bine întemeiat al d-lui profesor Valeriu Grecu, s-au precizat mijloacele de înfăptuire şi de legiferare a naţionalizării corpului didactic. La întrebarea în ce anume constă această naţionalizare, precum şi la întrebarea, dacă ea corespunde cu adevărat linei necesităţi reale, răspunsul este simplu şi e înlesnit de actualele stări de fapt. Educaţia tineretului se face mai ales în şcoalele secundare, a căror misiune nu constă numai în împărtăşirea unui ansamblu de cunoştinţe, ci şi în formarea caracterului, a modului de gândire şi a sentimentelor. In şcoalele secundare se formează adevărata educaţie. Insă, pentru a fi naţională, căci o altfel de educaţie nici nu se poate concepe, ea trebue făurită de elemente naţionale, de profesori, la cari vorbeşte vocea sângelui, cari sunt români şi naţionalişti prin naştere, prin temperament şi prin toată menalitatea lor. Chiar când ar fi animat de cele mai bune intenţii, un profesor străin de neamul nostru nu poate — şi e firesc să nu poată — să gândească şi să simtă, aşa cum gândeşte şi simte un român etnic. Urmând acestor adevăruri şi potrivit caracterului statului român, care, după cum stă scris la Constituţie, este un stat „naţional şi unitar“, profesorii secundari au hotărît să facă demersurile necesare, pentru a se stabili pe cale de lege, ca profesorii de stat să nu poată fi decât români de sânge, întrucât priveşte pe profesorii minoritari şi evrei, aceştia să aibă dreptul de a-şi exercita profesiunea la şcoalele lor respective. Cum se prezintă astăzi situaţiunea ? Răspunsul — un răspuns dureros — îl găsim în destăinuirile făcute în special de către profesorii din provinciile alipite. Iată, de pildă, ce comunică d. profesor P. Statt de la Bălţi: „înstrăinarea învăţământului este o dureroasă realitate. In provinciile alipite şi mai cu seamă în Basarabia, elementul străin evreesc predomină în şcoli, tinzând să schimbe raţa acestei provincii. Şcolile de stat şi particulare aruncă anual un număr considerabil de absolvenţi străini“. In Ardeal, situaţia sub raportul acesta nu e mult mai bună. Precum a arătat d. profesor Mihuţ de la Sibiu, şcolile din Ardeal au fost invadate de o serie de profesori evrei din Bucovina. Cât despre situaţia şcolară din această din urmă provincie, ascultaţi, vă rog, şi stăpâniţi-vă, dacă puteţi, mâh- nirea şi durerea, ceea ce ne spune un bun cunoscător al situaţiei, d. Filaret Doboş, inspector şcolar al regiunii Cernăuţi. „ÎNAINTE DE UNIRE“, în primele zile de Septembrie, şcoalele secundare din Bucovina erau pline de cămăşi albe, purtate de fiii de ţărani români. ASTĂZI, şcoala română este în declin“. Va să zică, în Bucovina de sub administraţia română stăm cu populaţia şcoalelor secundare mai prost decum stăteam în vremea când această provincie românească se găsea sub o administraţie străină. Astfel de stări de lucruri dureroase nu pot înceta decât prin luarea de măsuri energice, printre care şi măsura cu naţionalizarea corpului didactic. N. BATZARIA Doi români se plimbă pe Karvelstrast — un fel de strada Lipscani — în Amsterdam. Deodată aud cuvinte româneşti. Surprinşi cum nu se poate mai plăcut, întorc capul. Erau două tinere olandeze, care vorbiau în limba noastră fără greşală, fără accent! Prezentare entuziastă. Sunt fetele unuia dintre foştii conducători ai societăţii „Astra Română", Ph. Dias Santillano. Au stat multă vreme în România, au învăţat româneşte şi vorbesc între ei — cu drag şi cu nostalgie — româneşte. Plecaţi de cinci ani din ţara noastră, n’au uitat nimic din frumuseţile sale, le comunică în toate cercurile olandeze, au fost şi au rămas prieteni ai noştri. Poftiţi acasă de părintele fetei lor, cei doi călători găsesc o ospitalitate de vechi cunoştinţe; găsesc covoare, ţesături, obiecte ţărăneşti, cărţi, reviste, ziare româneşti, mănâncă mămăliguţă, sarmale şi mititei, luând cunoştinţă, din ce în ce mai încântaţi de această neaşteptată oază românească de la nord, că în grădiniţa frumoasei vile se cultivă şi bame, pătlăgele vinete, pepeni de-ai noştri... Iar fiul cel mai mare, căsătorit în Suedia şi stabilit acolo, şi-a învăţat nevasta româneşte. Intr’o ţară mai aproape de România, geograficeşte sau sufleteşte, şi încă ar fi minunat. Ce adjectiv s’ar potrivi la o longitudine şi o latitudine atât de depărtate! Prieteniile care durează sufleteşte după dispariţia oricăror interese materiale, au o valută şi mai forte când se resfrâng pe deasupra hotarelor şi a timpului... DON JOSE FIkMui Accident grav Un mort şi doi răniţi Baia-de-Criş, 10 Sept. In seara de 9 Sept., pe la ora 7.30, pe când loan Indrei, de 32 ani, din Ţelea, se înapoia de la câmp cu căruţa cu doi cai, în care se afla mama sa Ileana Indrei, de 59 ani, soacră-sa şi o fetiţă de 7 ani, caii s’au speriat şi au luat-o în goană nebună pe şosea, ne mai putând să fie opriţi de nimeni. La o cotitură, în marginea satului, căruţa s’a răsturnat, asvârlindu-i pe toţi în drum. Fe■H meia Ileana Indrei a fost aruncată la 6-7 metri depărtare şi a fost lovită cu capul de o piatră, încât cutia craniană a fost făcută bucăţi. Cu tot ajutorul dat imediat de medici, a încetat din viaţă după o oră şi jumătate, în chi- nuri groaznice. Răniţi grav sunt Ion Indrei, care are mai multe leziuni corporale, şi soacră-sa, care are şira spinării ruptă. Sunt puţine speranţe că va scăpa cu viaţă. SCRISORI DIN LONDRA Diplomaţie şi realitate Londra, Septembrie 1937 La Pompei, vechiul oraş roman distrus de Vezuviu, arheologii au descoperit lucruri frumoase. Bunăoară, au găsit un mozaic frumos, cu care a fost pătat vestibulul unei vile bogate. Desenul central, foarte bine executat, înfăţişează un câine fioros, gata să se repeadă. Deasupra — o inscripţie : cave canem (fereşte-te de câine). A înlocui animalul păzitor prin efigia sa şi a substitui o figură scrisă pe ciomagul portarului, dovedeşte existenţa unei culturi rafinate. Cave canem. E minunat. Totuşi, dacă într’o zi criminalul nu mai respectă consemnul cultural, sau când se amestecă elementele naturii, ce mai valorează iluzia aceasta a securităţii ? Ne vine în minte câinele acesta dela Pompei, observând pe diplomaţii noştri. Ei iau o atitudine demnă; felul lor de a vorbi e plin de nobleţe, iar formulele lor sunt încântătoare. Intr’un cuvânt, totul merge de minune, atâta timp cât nu-i confruntăm cu realitatea. Atunci piere impresia aceasta de bună stare generală. Diplomaţii ne lasă în faţa faptelor reale. S’a deschis la Geneva sesiunea Ligii Naţiunilor. Lumea cunoaşte tristul adevăr că scopul urmărit cu acest prilej nu-i să se asigure triumful pactului societar, ci să se ascundă falimentul în ochii opiniei publice. Ce minunat prilej pentru diplomaţii noştri de a-şi exercita talentul. Totuşi, nu sunt mulţumiţi de loc şi au pus la cale conferinţa de la Nyon. Celebra „neintervenţie" din Spania, izvorul atâtor încurcături pentru guvernele interesate, a fost născocită spre a îngădui câtorva guverne să se împotrivească propriei lor opoziţii parlamentare care striga că vrea tunuri pentru Spania. Pentru Spania roşie, bineînţeles. Instinctiv, prima noastră reacţie la ştirea nouei cornferinţe a fost să ne întrebăm : ci (Continuare in pag 2 a) de AUGUR mm MiHtiMirrr—t"". -rar.it1 O barcă chinezească aruncătoare de torpile a reușit să torpileze, acum câteva zile, cuirasatul japonez „Idzumo“, ancorat în râul Whangpoo. După ce și-a împlinit misiunea cu succes, echipajul bărcii, scăpând de sub focul tunurilor de pe bordul cuirasatului japonez, s-a aruncat lui Hulubând ****-lângă mai