Universul, aprilie 1938 (Anul 55, nr. 105-116)

1938-04-16 / nr. 105

Anul al 554ea FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN mmMvt­­­2S5KÎ1, r4 Taxa poștala plătită-ăi» «umerur conform aprobăfirdirî G­îe T*. T. T. 1To. 121T2887932 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE Şl TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACȚIE^ 3.30.15 Inspecţii regale Greu pot pătrunde până Sus, la auzul celui dintâi ce­tăţean al ţării, toate dorin­ţele şi toate mâhnirile mas­­selor mari ale poporului. Şi mai greu pot fi ştiute toate abuzurile şi fără de­legile cari se comit graţie sistemu­lui de îngăduinţi reciproce, ori datorită lipsei de la dato­rie a celor însărcinaţi cu controlul. Suveranul ţării ţine să constate personal şi­ direct, fără să prevină pe nimeni, cum îşi fac datoria slujbaşii statului. Roadele acestor inspecţii inopinate ale primului sluj­baş al ţării sunt menite să schimbe o întreagă men­talitate comodă, tembelă şi deseori interesată, mentali­tate care din nefericire for­ma baza biurocratism­ului nostru. Constatările făcute de M. S. Regele în judeţul Dolj sunt prin ele însele promotorul măsurilor ce vor trebui luate nu numai ca sancţiuni împo­triva abuzivilor şi risipitori­lor, dar şi ca reguli de con­duită pentru stăvilirea jafu­lui ce devenise o pecingine nevindecabilă. Din 319 milioane lei cât au fost în 4 ani încasările pri­măriei Craiova, s-au cheltuit pentru lucrări doar 15 mili­oane lei şi din aceştia 5 mi­lioane lei pentru un „ștrand“ făcut fără respectarea nici uneia din formele prevăzute în mod categoric de legi ! Cu cât mai dese vor fi a­­ceste inspecţii regale, cu atât mai mari vor fi binefacerile unei bune şi cinstite rân­­durii în toate domeniile, rân­­duială pe care o aşteaptă de multă vreme populaţia de la sate şi de la oraşe. Prezenţa supremului con­trol va constitui pentru mulţi dintre conducătorii adminis­traţiei un îndemn de a-şi în­drepta vigilenţa către activi­tatea celor în subordine, pen­tru ca greşelile trecutului să nu se mai repete şi banul pu­blic să meargă la destinaţia lui adevărată. Bunele intenţiuni ale bi­­­rocraţiei centrale nu vor fi îndestulătoare, dacă nu va exista şi un control perma­nent al felului cum cei mici execută ordinele, şi însuşi M. S. Regele spunea în 1935 : „Oricât de bun ar fi un stat major, fără execuţia precisă şi hotărîtă a oştirii întregi nu se poate câştiga o bă­tălie". Vom câştiga bătălia orân­duirilor noi, dacă toţi, de la ministru până la pretor şi de la primarul Capitalei până la ultimul notar de cătun, işi vor îndeplini datoriile de ve­ghe, control, dreptate şi cinste, pentru ca şi Ţara şi Regele ei să constate că a încetat pentru totdeauna epoca de indolență și risipă. In pagina 5 : M. S. Hegele în Inspecţii inopinate la Oradea şi Cluj mm mm Demagogia şi agricultura de NICOLAE MAREŞ O nouă şi sănătoasă jude­cată îşi face drum in ţara românească : democraţia sau demagogia (la noi, ambele fiind acelaş lucru) care ne-a condus până acum, graţie Regelui, şi-a trăit traiul şi a dispărut ca prin farmec. Intelectualitatea, elita u­­nei naţiuni, prevăzuse acest desnodământ: în aceste din urmă două săptămâni, con­ferenţiari au arătat în mod magistral, cum înlăturarea tuturor principiilor economi­ce cari stau la temelia unei naţiuni civilizate, duceau ţara noastră deadreptul la pieire. D. Strat, numit de curând profesor de Economie poli­tică la facultatea de drept din Bucureşti, la deschiderea cursului său, a demonstrat ştiinţificeşte cum individua­litatea, interesul individului, cu anexa sa respectarea dreptului de proprietate, sunt până astăzi singurele căi de progres şi de bună or­dine a unei ţări. D. Garoflid, în conferinţa sa de la fundaţia Carol, cum şi d. Ion Marian, mare agri­cultor, au arătat cu date im­presionante rostul marei şi mijlociei proprietăţi în pro­păşirea industriei de bază a ţărei româneşti, care este a­­gricultura. Iar din conferinţa d-lui Hagi Mosco, asupra evoluţiei proprietăţei rurale la noi din vechime şi până astăzi, s’a putut vedea cum după 1830 spiritul demagogic încet, în­cet ,dela colegiul ţărănesc, zis colegiul minciună, până la votul universal ,pusese mâna pe toate pârghiile de conducere a Statului, prin singura pasiune ce insuflase ţărănimei, politica demagogi­că, cu corolarele ei, lenea, luxul şi beţia. In conferinţa sa, d. Garo­flid, cu date statistice abso­lut riguroase, pe care d. Mi­­halache (spune d. Garoflid) nu a ştiut să le citească - noi zicem le-a falsificat pen­tru cauză — a arătat cât ne­adevăr se cuprinde în afir­(Continuare in pag. 2-a) v ! D. Daladier (X) primul ministru al Franţei, în mijlocul ' ^ ziariştilor, după constituirea noului cabinet Guvern de apărare naţională în Franţa ■­­ XX-Guvernul Daladier îşi înce­pe activitatea cu strălucire. Declaraţia lui ministerială a fost aprobată de Cameră cu o majoritate impunătoare: 576 de voturi, contra 5. Depline puteri, în materie financiară, au fost acordate guvernului cu 508 voturi, contra 12. N­­oul cabinet francez nu are o largă bază parlamentară. Socialiştii nu au intrat în gu­vern, însă îl vor sprijini. O parte din grupările de dreap­ta participă la noua formaţie, dar adeziunea parlamentară a celorlalte este condiţionată de activitatea guvernului. To­tuşi, cabinetul prezidat de d. Daladier, dă o impresie de so­liditate şi de seriozitate, care inspiră încredere in Franţa, ca şi peste hotarele ei. Presa şi parlamentul au aprobat fără rezervă primele manifes­tări, care au întovărăşit for­marea lui. Compunerea re­strânsă a guvernului dove­deşte intenţia de a lucra cu energie. O mare parte din oa­menii care-l compun se nu­mără printre cei mai buni, de care dispune Franţa de astăzi. Nimeni nu le poate pune in discuţie experienţa şi patrio­tismul. Opiniile lor republica­ne nu pot fi bănuite, dar nici cuminţenia lor în materie so­cială şi voinţa lor de ordine in domeniul economic nu pot fi puse la îndoială. Dreapta, ca şi stânga, pot găsi in noua formaţie ministerială garan­ţiile că ceiace le uneşte va fi pus în serviciul Franţei şi ceiace le desparte va rămânea in umbră. Aceasta este de alt­fel condiţia necesară mântui­rii Franţei, într’o situaţie internaţională excepţională, când nu mai este vreme pen­tru răfueli politice interne şi când coeziunea tuturor ener­giilor naţionale este cerinţa de căpetenie a siguranţei franceze. In ţara de echilibru şi de măsură, care este Franţa, tendinţele politicei merg în spre stânga, dar centrul de gravitate al acţiunii practice a guvernului rămâne totdea­una mai la dreapta, din ne­cesitatea de a reprezenta in­teresele marei majorităţi a populaţiei. In această privinţă, guvernul Daladier pare a fi guvernul francezului mijlo­ciu, al acelui francez mijlo­ciu, care e mai reacţionar de­cât votează, mai bogat decât pare, mai patriot decât arată şi care, sub înfăţişarea lui mo­destă, ascunde una din inteli­genţele cele mai ascuţite şi, sub egoismul lui aparent, unul din avânturile cele mai gene­roase. Acest francez mijlociu, care a făcut revoluţii, imperii şi re­publici, care a făcut din ţara lui una din cele mai bogate ale lumii şi care a dat ome­nirii una din cele mai mari ci­vilizaţii, are limbajul lui pre­ferit. Cuvintele, pe care i le-a adresat d. Daladier în decla­raţia sa, sunt cele pe care el le aştepta, pe care Franţa şi prietenii ei le aşteptau. „O mare ţară liberă nu poa­te fi salvată decât prin ea însăşi“. Guvernul este hotărît să fie expresia acestei voinţe de mântuire. El e un guvern de apărare naţională. Cre­dincios ideii republicane şi justiţiei sociale, el crede că conflictele de muncă pot fi re­zolvate în cadrul legii. Va vota in acest scop o lege, care să întregească actualul statut al muncii şi va asigura fără întârziere reluarea fabricării armamentelor necesare sigu­ranţei franceze. Nu va tolera dezordinea, care pune in pri­mejdie şi patria şi libertatea. Nu mai există azi probleme distincte. Nu mai există decât o singură problemă: salvarea patriei, care se prezintă ca un adevărat bloc. Apărarea ţării depăşeşte cadrele organizării militare : ea implică o monetă sănătoasă, finanţe puternice, ordine şi uniune. Guvernul francez este hotă­rît să apere pretutindeni in­teresele Franţei şi integrita­tea imperiului său. El vrea pa­cea. El nu va admite ca vreo ingerinţă străină să aducă vreo atingere libertăţii sale de hotărîre. Franţa nu renun­ţă să clădească adevărata pace, pe temeiul nobilelor principii, care au costat atâtea jertfe în timpul războiului, dar pentru apărarea intere­selor franceze, pentru înde­plinirea dispoziţiilor pactelor şi tratatelor încheiate, ca şi pentru conducerea ori­căror negocieri, Franţa are nevoie de unirea tuturor energiilor naţionale. Spre a duce la îndeplinire acest program de pace şi apă­rare naţională, metodele gu­vernului vor fi metodele li­bertăţii. Franţa va dovedi că poate face faţă primejdiei, rămânând credincioasă geniu­lui ei. Declaraţia guvernului Da­ladier, energică şi limpede, se ridică deasupra oricăror pre­ocupări de partid. In cuvin­tele d-lui Daladier, Franţa apare ca singurul partid posi­bil. E de dorit ca declaraţia preşedintelui de consiliu să aibă in Franţa răsunetul, pe care-l merită şi pe care l-am avut şi în străinătate, la prie­tenii Franţei. Uniunea Fran­cezilor nu este numai o afa­cere internă, este o problemă internaţională. Influenţa ei poate fi hotărîtoare pentru menţinerea sau pentru com­promiterea păcii. Suntem în­credinţaţi­­ă­ă. Daladier a gă­sit formula cea mai fericită Şi cea mai adevărată, când urmărind, pentru salvarea pa­triei, uniunea tuturor France­zilor, a dat guvernului său justificarea unui guv­ern de apărare naţională. Demonstraţiile pentru apărarea m­egeii MCEZ pasivă a populaţiei Ieri s’au făcut în tot cu­prinsul ţării demonstraţii în legătură cu apărarea pasivă antiaeriană. Scopul acestor demonstraţii este să obicinuiască popu- i laţîa — în deosebi populaţia o­­i raşelor — nu numai cu mij- * toacele de apărare în cazul atacurilor aeriene, dar să participe activ la organizarea acestei apărări, în propriul său interes. Greşiţi sunt aceia cari cred, că apărarea pasivă trebue să fie organizată numai de au­torităţi. Oricât de bune ar fi măsurile ce le-ar lua autori­tăţile publice, în scopul pro­tecţiei populaţiunii civile, în caz de pericol aerian, ele nu vor da toate rezultatele ur­mărite, dacă populaţia nu va lua parte activă la aplicarea lor, în condiţiile impuse de împrejurări şi dacă nu va şti ce trebue să facă pentru a-şi asigura o protecţie. Publicul trebue să fie disciplinat şi instruit. El mai trebue să fie conştient de misiunea ce o are de îndeplinit în aseme­nea cazuri grave. Panica şi neştiinţa sunt provocatoare de nenorociri. De aceea o populaţiune surprinsă de a­­tacul aerian, prin bombe to­xice, sau incendiare, fără să fie pregătită sufleteşte şi in­struită, va suferi mai mult decât aceea care va păstra sângele rece şi va îndeplini îndatoririle sale impuse prin instrucţiile apărării pasive. Ceea ce interesează organi­zarea apărării pasive, din punctul de vedere colectiv, intră în atribuţiile ministe­rului de interne, iar tot ceea­ce interesează protecţia indi­viduală aparţine iniţiativei private. De aceea, dacă organele ministerului de interne sunt obligate să ia măsurile im­puse de apărarea colectivă a populaţiunii, ca şi a apărărei instituţiilor publice şi a sta­bilimentelor în legătură cu apărarea naţională, — pro­tecţia individuală nu se poate asigura decât prin asocia­­ţiuni. In toate ţările s’au, consti­tuit asemenea asociaţiuni. In Franţa s’a creat acum câţi­va ani „Uniunea naţională pentru apărarea aeriană“, care a fost oficial recunos­cută de stat. Această asocia­ţie primeşte subvenţii din partea statului şi pentru or­ganizarea propagandei şi pro­­curarea mijloacelor de apă­rare împotriva efectelor bom­bardamentelor aeriene şi ea este în strânsă legătură cu autorităţile publice. In alte ţări asociaţiunile civile pen­tru protecţia antiaeriană dis­pun de fonduri însemnate şi numără milioane de membri. Şi la noi s’au pus zilele tre­cute bazele unei asemenea a­­sociaţii pentru organizarea a­­părărei pasive şi pregătirea populaţiei în vederea războ­iului aer­o-chimic, sub preşe­dinţia d-lui prof. dr. D. Hur­­muzescu, de la Facultatea de ştiinţe, care va înfiinţa fi­liale în toate oraşele şi va forma echipe la sate în ve­derea unei propagande cât mai intense şi a unei pregă­tiri technice cât mai temei­nice. Deşi toate celelalte state ne-au luat de mult înainte , chiar şi cele vecine — sa­lutăm cu satisfacţie înfiin­ţarea acestei asociaţii, care răspunde unor nevoi de pri­mul ordin şi sfătuim pe toţi cetăţenii să se înscrie în­­tr’însa, ca să fie în măsură să cunoască mijloacele cele mai practice de apărare pa­sivă. -x®x- Ducele şi ducesa de Windsor au vizitat primăria din Versailles Paris, 13 (Rador). — Ducele şi ducesa de Windsor au fost primiţi astăzi oficial la primă­ria din Versailles de către d. primar şi senator Henri Haye.­­ La cuvintele de bun-venit ros­tite de primar, ducele de Wind­sor a răspuns că este fericit să revadă faţa surâzătoare a Fran­ţei. S-a oferit oaspeţilor un vin de onoare, după care ducele şi ducesa au semnat în cartea de­­­­ur şi apoi au plecat. D. Paul Reynaud, ministrul de justiţie în noul guvern francez ­x#x­ FILME Inculpatul se sbate în boxă, ca să-şi dovedească nevinovăţia. Din nefericire, sunt contra lui antecedentele — cazierul este un lung răboj de arestări şi con­damnări — şi declaraţiile marto­rilor, cari jură că l-au văzut o­­perând. — Ce au cu tine toţi aceşti oameni cum se cade, ca să te a­­rate ca autor al faptului judecat? N’ai avut cu el nici procese, nici bătăi. — Lumea e rea, să trăiţi dom­nule preşedinte ! In acest moment, un ţipăt de copilaş atrage atenţia generală. — Aprod, spune preşedintele, să poftească afară cei cari nu pot să păstreze liniştea! O ţigancă pe cât de simpatică pe atât de încruntată, înghesuită pe banca din fund, îşi bate suga­­ciul, ca să nu scoată capul de sub broboadă de­cât atunci când îi dă voe. După rechizitoriul sever, pro­curorul dorind maximul pedepsei pent­ru infractorul încurajat de sancţiuni prea indulgente, apăra­rea cere în primul rând achita­rea, din cauza lipsei de probe, în al doilea rând o pedeapsă cât mai uşoară, fiindcă o deţinere prea lungă ar lăsa muritori de foame o soţie şi o puzderie de copii. Sfârşitul peroraţiei este acom­paniat de jazzul de ţipete ale co­pilaşului. Aprodul se repede la ţigancă şi-i smulge acul cu care înţepa pe copil. — Cine te-a învăţat să proce­­dezi aşa ? — Să trăiţi, domnule preşedin­te, răspunde femeea ştergându-şi lacrimile cu mâneca jerpelită, aşa am făcut totdeauna — şi domnii judecători erau milostivit! Port José Pagini nr. 105 Sâmbătă 10 Aprilie 1950 P­IUI DIRECTOR: STELIAN POPESCU »»—mi HMW­! IM In aşteptarea refugiaţilor din Spania Postul francez de la Pont du Roy, la frontiera dintre Franţa şi Spania, pe unde trec refu­giaţii ROMÂNIA IN FATA EXPANSIONISMULUI GERMAN Foarte interesante şi la timp venite comunicările din corespondenţa de Miercuri a trimisului nostru special la Viena, privitoare la construi­rea canalului Rin-Main-Du­­năre. Lungimea canalului este de 700 km. şi costul lucrărilor se cifrează la 1 miliard mărci (40 miliarde lei). Concepută la început ca o lucrare de interes economic şi strategic, canalul Rin-Du­­năre capătă azi, ■— prin ane­xarea Austriei şi prezenţa Vienei, ca port dunărean, la punctul de contact al noului imperiu cu Statele din Euro­pa Centrală şi orientală, — o importanţă covârşitoare, de­păşind chiar sfera intereselor pur economice. Canalul Rin-Dunăre de­schide Germaniei drumul cel mai scurt şi cel mai ieftin spre regiunile cele mai bo­gate în materii prime ale continentelor european, afri­can şi asiatic, regiuni a căror economie de schimb găseşte compensative necesar în fa­bricatele industriei germane. Viena va fi în curând uti­lată ca să devină cel mai mare port fluvial al Eu­ropei, antrepozitara măr­furilor de schimb ale Ger­maniei cu produsele ţărilor orientale, tinzând să devie în acelaş timp nodul legăturilor de trafic maritim ale acele­­eași Germanii, prelungit pe linia Dunării, pe Marea Nea­gră, Mediterană, canalul de Suez, până spre fundurile Ex­tremului Orient, pe drumul acesta se va des­­volta expansiunea economică a Germaniei în viitor (Drang nach Osten). Dar odată cu a­­ceasta şi influenţa, mai bine zis hegemonia politică a Ger­maniei hitleriste. Suntem unul din primele State aşezate în drumul ex­pansiunii economice a nouei Germanii şi în raza de exer­citare a hegemoniei sale po­litice. E de aşteptat, aşa­dar, că vom deveni din capul locului principalul obiectiv al nouilor orientări expansioniste ger­mane. Prezenţa petrolului şi a atâtor materii prime, cu posibilităţile de valorificare aproape virgine în alte do­menii, pe care le posedă Ro­mânia, în plus privilegiul de­ a avea în stăpânirea noa­stră gurile Dunării, deci legă­tura cu marea şi cu tot re­stul lumii orientale, legătură foarte preţioasă pentru Du­nărea germană de azi, sunt elemente hotărîtoare pentru actualii conducători ai Rei­­chului, de­ a înteţi propagan­da şi eventual presiunile pen­tru atragerea noastră în sfe­ra lor de influenţă. Adevărul e, că ţara noastră a fost surprinsă de schimba­rea axelor de gravitaţie a e­­conomiei şi politicei europe­ne, în momentul când noi în­şine ne aflăm într-o perioadă de prefaceri interne, menite să aducă nu numai o nouă a­­şezare a structurii admini­strative a Statului şi a meto­delor de guvernare, dar şi o nouă organizare a forţelor productive ale ţării, în cadrul unei politici de economie în­drumată. Nu ştim, dacă în planurile şi programele în stare de e­­laborare în clipa de faţă, la noi, s-a avut în vedere, cu toată atenţia ce comportă, noua situaţie creiată în Eu­ropa Centrală şi Orientală prin realizarea Anschlussului şi mai cu seamă prin deschi­derea noului drum german de legătură directă şi comodă între marea Nordului şi Bal­tică şi marea Neagră, între Germania industrială şi ex­pansionistă şi micile state agricole, abia la începutul desvoltării lor, din partea ră­săriteană a continentului­­ nostru. Dacă acestea nu se vor uni între ele, organi­­zându-şi legăturile de soli­daritate mai ales în direcţia intereselor economice comu­ne, dacă ele vor fi surprinse izolate şi neînchegate pe un front de rezistenţă bine pre­gătit, tăvălugul expansiunii germane va izbuti, în cele din urmă, să treacă peste ele. De aci nevoia pentru noii întâi, de a ne pregăti econo­­miceşte înăuntru, aşa ca să putem răspunde singuri cât mai multora din necesităţile noastre de echipare şi aprovi­zionare ; al doilea, de a des­­volta şi întări cele două orga­nisme: Mica înţelegere eco­nomică şi înţelegerea Balca­nică economică, a căror im­portanţă şi oportunitate apar azi mai covârşitoare ca ori­când; al 3-lea, de a stimula­­ interesul celorlalte state mari­­ capitaliste (Anglia, Franţa,­­ Statele Unite, Italia chiar),­­ de a strânge cât mai mult la fr­­i­gâturile de schimb cu noi şi I de a inaugura, tot ele, o poli- I tică de credite şi de coope­rare economică mai înţelegă­­t­­oare ca până acum cu ţările­­ din aceste regiuni expuse. Este, credem, singurul mijloc I de a contrabalansa hegemo- I nia economică și politică a­­ Germaniei, a cărei umbră în- | cepe să se profileze amenin­­j­­ătoare încă de pe acum. H. I. Foc mare la Anvers Anvers, 13 (Rador). — Un puternic incendiu a isbucnit astănoapte în palatul admi­nistrativ din Anvers. Focul a luat naştere In sala de şedinţe, de unde s’a întins cu repeziciune, cuprinzând întreaga clădire. Pagubele sunt foarte mari. / Omnibus sfărâmat de tren Rio de Janeiro, 13 (Rador). — O violentă ciocnire între un tren şi un omnibuz s’a în­registrat azi în localitatea Bello Horizonte, capitala pro­vinciei Minas Geraes. Sunt zece morţi şi 15 grav răniţi. In ziua plebiscitului din Germania, cancelarul Hitler la vot

Next