Universul, mai 1938 (Anul 55, nr. 132-147)

1938-05-16 / nr. 132

Anul al 55-lea 16 Pagini EXEMPLARUL­­ £ Tui 16 PagÎn­ Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării dir. G­ le P. T. T. No. 120.288/932 Fondator s LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“, S. A, înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA. TELEGRAFICE $1 TELEFONICE REDACŢIA 1l ADMINISTRAŢIA­ BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.13 No. 132 Luni 16 Mai 1939 DIRECTOR -ADMINISTRATOR DELEGAT: STELIAN POPESCU UN F­eli NAŞTEREA PICTORULUI N. GRIGORESCU N. GRIGORESCU (Colecţia muzeului Tom­a Stelian) ADMINISTRAŢIA Sporirea funcţiunilor sta­tului modern, în raport cu nevoile colectivităţii, a de­terminat totdeauna schimba­rea mecanismului adminis­trativ, care trebuia acomodat nouăl­or cerinţe şi prefaceri sociale. Viaţa unităţilor adminis­trative, fie judeţ sau comu­nă, nu poate fi prinsă în ti­picuri rigide, fără posibilita­te de desvoltare, spre a sa­tisface cât mai mult intere­sul general. Pornind de la cea mai sim­plă celulă socială — sa­tul — şi ajungând până la cea mai complexă aşezare u­­mană — oraşul — trebue să recunoaştem că, şi una şi alta, trăesc organic, cu carac­terul lor deosebit, prin atâ­tea forme şi manifestări de viaţă socială, economică şi culturală. Bunăstarea cetăţenilor, fie de la oraş sau de la sat, ca şi propăşirea statului în genere, depind în mare măsură de modul cum se înfăţişează ad­ministraţia ţării. Am putea spune că administraţia este oglinda fidelă a gradului de civilizaţie în care se află la un moment dat un popor. De aceea fiecare ţară tin­de să-şi creeze regimul ad­ministrativ, care să se spri­jine pe realităţile desprinse din înseşi nevoile şi aspira­ţiile colectivităţii. Administraţia şi-a mărit sfera de acţiune. A depăşit cadrul strâmt al unor preo­cupări bi­rocratice, devenind un element de stimulare şi coordonare a unei activităţi cât mai intense pentru des­­voltarea sub toate raportu­rile a satelor şi oraşelor. Şi la noi, sub regimurile politice trecute, s’au încercat atâtea reforme administrati­ve. Fiecare regim politic ve­nea cu reforma lui adminis­trativă. Incontestabil, că şi aceste schimbări prea dese, în ma­terie de administraţie, au fost un neajuns în ce’priveş­te bunul mers al gospodăriei comunale şi judeţene. Abia se punea în aplicare o lege şi, fără să se aştepte rezultatele experienţei, după căderea re­gimului, se aducea alta. Ce e mai trist, nu se schimbă nu­mai legea, dar şi personalul administrativ după conside­­raţiuni politice. Henry Fayol, cunoscutul specialist în materie de ad­ministraţie, spunea într’una din prelegerile sale : „Condiţiunea esenţia­lă a bunului mers al serviciilor publice "este existenţa unei solide direcţiuni superioare, care presupune un bun stat major şi un material admi­nistrativ bine ales“. Cum se putea asigura o conducere serioasă în fruntea unei unităţi administrative, cu un personal bine pregătit, când recrutarea se făcea du­pă criterii electorale ? Astăzi atâtea probleme fră­mântă viaţa satelor, comune­lor şi oraşelor. E rolul ad­ministraţiei locale să păşeas­că la rezolvarea lor. Acesta a fost şi sensul că s-a lărgit cadrul atribuţiilor conducă­torilor unităţilor administra­tive. Prefectul, pretorul, pri­marul şi notarul nu trebue să fie numai simpli agenţi ai autorităţii centrale, ci ele­mente creatoare în domeniul preocupărilor de interes ob­ştesc. Administraţia, devenind astfel activă, corectă, lipsită de formalism şi de injoncţi­uni politicianiste, va putea, urmărind numai satisfacerea interesului general, să schim­be înfăţişarea de până acum în gospodăria comunală şi judeţeană şi să creeze cetă­ţenilor, cari nu se dau înlăţ­i­turi dela nici un fel de obli-­i gaţii, cadrul unei vieţi mai­­ prospere, mai liniştite. Proiectul de reformă admi-­­ nistrativă întocmit de mini-­­ sterul de interne, tinzând să­­ dea o nouă aşezare in gospo-­­ dăria comunală şi judeţeană, îl vom examina într’o serie de articole. Nici o transacţie nu s’a înregistrat Vineri la bursa din Constanţa ÎNGRIJORARE IN RÂNDURILE EXPORTATORILOR Constanţa, 13 Mai. Pentru prima dată, bursa de cereale din portul nostru a avut azi o zi din cele mai rele. Nu s’a înregistrat absolut nici o tranzacţie de cumpărare-vânzare şi n’a sosit nici un vagon cu cereale. Faptul acesta a provocat, du­pă cum era de aşteptat, o vie îngrijorare în rândurile ex­portatorilor noştri, cari au de satisfăcut anumite angajamente în străinătate, iar stocurile de care dispun în depozite nu sunt suficiente. Cerealiştii ne-au arătat că a­­ceastă situaţie se datoreşte fap­tului că preţurile la cereale, pe piaţa internă s-au urcat mai mult ca pe pieţele din străină­tate. De asemenea, nu mai vi® cereale pentru că disponibilul pe care îl mai avem în ţară este destinat consumului intern. -® • Si- Avion englez aprins in aer Londra, 13 (Radar). — In a­­propiere de Bristol, un avion militar a luat foc în aer. Pilotul s’a putut salva cu pa­rașuta. Observatorul, neputând părăsi aparatul, a fost carboni­zat. Fostul Negus părăsind palatul Societăţii Naţiunilor, după şedin­ţa de joi DE LA TARO Problema Etiopiei la Geneva Cinstiri cari SCoboară I nu ii ii I I OXO La 16 Aprilie 1938, drept urmare a înţelegerii anglo­­italiene, lordul Perth, amba­sadorul Marei Britanii la Ro­ma, informă printr’o notă guvernul fascist că „dorind să înlăture obstacolele, care astăzi pot fi considerate ca împiedecând libertatea sta­telor membre ale Ligii, în ce priveşte suveranitatea asu­pra Etiopiei, guvernul Majes­­tăţii Sale britanice are inten­ţia să procedeze la viitoarea reuniune a Consiliului Socie­tăţii Naţiunilor, la demersuri în scopul de a lămuri situa­ţia Statelor membre în acea­stă privinţă“. Câteva zile mai târziu, mi­nisterul de externe britanic, se adresa de fapt secretaria­tului Ligii cerându-i să su­pună consiliului, în sesiunea actuală din Mai, consecinţele situaţiei din Etiopia. La rândul său, în primele zile ale lui Mai, Negusul „Leul învingător al tribului lui Iuda, Haile Selassie I, ales al Domnului, împărat al Etio­piei“, după ce — într’o scri­soare cu titulatura de mai sus — adresa secretarului ge­neral creştineasca urare „Pa­ce ţie“, îi cerea „să informeze Consiliul că, potrivit art. 4 paragraful 5 al pactului, do­reşte să vadă Etiopia repre­zentată la Consiliu, pentru discutarea chestiunii, care o interesează in deosebi şi care a fost înscrisă pe ordinea de zi, la cererea guvernului bri­tanic". O dureroasă şi ironică fa­talitate punea astfel în con­tact pe învinsul de eri — în­tr’o cauză, care n’a fost nu­mai a lui — cu Marea Brita­­nie, care în folosul păcii, ce­rea lichidarea chestiunii e­­tiopiene, în faţa înaltei ins­tanţe internaţionale dela Ge­neva, care, judecător şi par­te în acelaş timp, eră che­mată să-şi revizuiască atitu­dinea. Desnodământul unei îndoi­te dram­e s’a desfăşurat la 12 Mai la Geneva, în jurul me­sei circulare a Consiliului: drama unui Suveran şi aceia 2 ideii de pace colectivă. Cea dintâi poate interesa, din punct de vedere uman, dar istoria va trece indiferentă pe lângă împăratul, care a fost poate victima încrederii­­ sale în asigurările ce i s’au­­ dat, dar care n’a ştiut să gă­sească alt sfârşit decât fuga pentru cel de-al cincilea act al tragediei sale. Drama politică a prăbuşirii concepţiei de pace colectivă este mai gravă. Un ciclu is- I torve se încheie astăzi. Ştiam­­ de mai mulţi ani că trăim­­ sub semnul forţei, dar azi So­cietatea Naţiunilor ne măr­turiseşte implicit ea însăşi, că metodele ei n’au putut realiza pacea colectivă şi că dă libertatea de acţiune membrilor ei, pentru a salva pacea — fără calificative, — conform obligaţiilor şi inte­reselor lor. Această atitudine nu are decât o motivare politică, pe­­ care în cuvântarea sa din 12­­ Mai, lordul Halifax a expus-o­­ cu claritate, cu sinceritate și nu fără amărăciune. Guver­nul italian, a spus dânsul în rezumat, are sub controlul­­ său cea mai mare parte a te­­­­ritoriului Etiopiei, unde nu­­ mai există autoritate indige­nă organizată. Suveranitatea Italiei asupra Etiopiei este deci o realitate, care trebue recunoscută. Aşezarea mai bună a lumii, pe temeiul prin­cipiilor Societăţii Naţiunilor este un ideal înalt, dar s’a dovedit impracticabil. Menţi­nerea principiilor societare la infinit ar fi compromis pa­cea între naţiuni, in loc s’o păstreze. Intre pacea ideală, dar impracticabilă şi pacea practică, concretă, guvernul britanic o alege pe cea din urmă. Un asemenea punct de vedere nu se deosebeşte în fond de al d-lui Mussolini, care a susţinut totdeauna că pacea indivizibilă înseamnă războiul indivizibil. Motivarea lordului Halifax nu înseamnă numai recunoa­şterea unui imperiu. Ea este şi recunoaşterea onestă a u­­nei erori, a unei erori colec­tive, ca şi pacea, pe care a voit s’o asigure. A fost eroa­re, când s’a preţuit prea jos puterea de rezistenţă a Ita­liei la presiunea sancţiuni­lor ; eroare, când s’a evaluat prea sus puterea de rezisten­ţă a Etiopiei; eroare, când s’a judecat campania din A­­frica orientală, după criteriile unui război­­ colonial; eroare, în fine, — şi cea mai gravă dintre toate, când nu s’au recunoscut la timp aceste e­­rori, şi când nu s’a pus ches­tiunea pe terenul, mai gin­gaş, fără îndoială, dar mai sigur al realităţilor. Italia ar fi dobândit astfel o libertate de acţiune, care i-ar fi îngă­duit să fie un element hotă­­rîtor al echilibrului european, rămânând activă în Europa Centrală, unde are interese atât de importante, in loc să-şi caute o siguranţă su­plimentară, în alte sectoare ale vieţii internaţionale. De­sigur, evenimentele de politică internă şi rezistenţa unei mari părţi a opiniilor lor publice, făceau greu pen­tru Franţa şi Marea Britanie o asemenea politică realistă. Dar consecinţele greşelilor politice rămân aceleaşi, ori­care le-ar fi explicaţia şi suc­cesul rămâne singurul crite­riu pentru rezultatele unei politici. Liga însăşi ar fi avut un câştig hotărîtor, reţinând I­­talia la Geneva. In această situaţie, ea ar fi putut abor­da marile probleme interna­ţionale din ultimii doi ani, fără să aibă riscul de a fi considerată ca o coaliţie an­tifascistă. Astăzi, din potri­vă, ea este obligată să lichi­deze fără glorie întreprinde­rea etiopianâ. Ce ţară euro­peană ar mai fi putut lua în serios azi nerecunoaşterea su­veranităţii italiene în Etiopia, când independenţa Austriei, garantată expres de Ligă, conform tratatelor, este ni­micită, fără o vorbă de protes­tare din partea Consiliului ? Politica de nerecunoaştere a devenit astăzi un lux, pe care — despărţite de Europa de mii de kilometri de ape — şi-l mai îngăduie Statele Nord şi Sud americane, pentru care un război european este un lucru atât de îndepărtat, încât mai lasă încă loc pen­tru idealismul pacifist şi pentru rigorismul­­doctrinal. Hotărît lucru, străinătatea suferă de amnezie, când este vorba de descrierea unor în­tâmplări la cari România şi-a avut părticica ei de înfăptui­re, folositoare nu numai pen­tru dânsa, dar şi acelei străi­nătăţi. Aşa a fost cu înăbu­şirea de către România a co­munismului ivit în inima Eu­ropei în 1919, fapt de o co­vârşitoare importanţă, mai cu seamă că în unele arma­te, sătule de dăinuirea mă­celului celui mare, nemulţu­mirea începuse să-şi arate colţii. România, micşorată, obosi­tă, sleită de duşmani şi de prieteni, îşi păstrase totuş chiagul unei armate curate care n’a putut fi otrăvită de molima comunismului rusesc, întins ca pecingina pe pă­mântul ce-i rămăsese şi în­fruntând neajunsuri de tot soiul, dintre cari cel mai du­reros împotrivirea aliaţilor, a scris o nouă pagină, de vite­jie în cartea neamului, pe­­cetluind-o sub zidurile tru­­ de EM. HAGI MOSCO fasei cetăţi a Budei, acolo unde vreme îndelungată a dăinuit un paşalâc turcesc. Totuşi, scriitori — fără în­­doială, numai de suprafaţă—■ iau condeiul şi aştern pe hârtie neadevăruri jignitoa­re pentru noi, dar tot deoda­tă doveditoare de uşurinţa cu care se înhamă la povestiri istorice. încă odată, după cum a arătat d. Seişanu, în săptămânalul francez „Grin­­goire“, sub pana d-lui Ferri Pisând (ca şi în atâtea alte ziare şi reviste de altfel) se atribue regentului Horthy meritul învingerii comunis­mului în Ungaria, fără să se pomenească nimic despre ro­mâni. La „Grimgoire“, spune d. Seişanu, colaborează şi d. André Tardieu, care a luat o parte însemnată la lucrările conferinţei păcii la Paris. Aşa este, ba chiar mai mult. D. Tardieu nu­ a fost atunci sprijinitor, după cum o măr­(Continuare in pag. 2­ a) Amiralul Femet şi ofiţerii aviso-ului „d’Iberville“ înainte de a fi oaspeţii noştri au vizitat Sofia, cu acest prilej au depus o coroa­nă la mormântul eroului necunoscut bulgar

Next