Universul, iunie 1938 (Anul 55, nr. 163-177)

1938-06-16 / nr. 163

T . , f Ml Nu e o simplă întâmplare ca iniţiatorii săptămânii lap­telui au făcut ca ea să coin­cidă cu săptămâna copilului. Este ştiut doar că laptele for­mează baza de nutriţiiune a copilului. Dar tocmai acest fapt ridică chestiunea lapte­lui la înălţimea unei foarte gingaşe şi foarte importante probleme. O problemă, mai întâi a igienei laptelui. Căci dacă este adevărat că acest minunat produs, constitue, după arătările ştiinţei, un a­­liment complet, indicat pen­tru toate vârstele, dar mai a­­les pentru organismele slabe sau slăbite, cum sunt ale co­piilor, bătrânilor şi bolnavi­lor, este tot aşa de adevărat că numai un lapte igienic se bucură de aceste atribute şi că idealul ce­ trebue atins este tocmai acela de­ a asigura punerea în consumaţie nu­mai a unui lapte care să sa­tisfacă toate condiţiunle igi­enei. Or, tocmai aci este marea greutate. Pentru că igiena trebue să înceapă de la însăşi vita care îl produce. Un lapte bun nu se poate obţine decât dela o vită sănătoasă şi bine îngrijită, ceea ce nu prea se întâmplă cu vitele noastre ţă­răneşti şi nici chiar cu ale lăptarilor de profesie. Apoi igiena trebue respec­tată cu aceeaşi gri­je la mulsul laptelui, la păstratul şi tran­sportul lui, ceea ce iarăşi se întâmplă foarte rar, când ne este tuturora cunoscută lipsa de conştiinţiozitate şi de o­­nestitate a celor mai mulţi din furnizorii de lapte ai o­­raşelor. Dar aci ni se desvălue o al­tă faţă a problemei laptelui: aceea a aprovizionării şi, a preţului Laptele, este la.. -noi, unul din foarte puţinele pro­duse, cu care populaţia se a­­provizionează în­deobşte di­rect de la producător. Conse­cinţa logică a acestui fapt ar trebui să fie­ un preţ moderat­ul acestui produs. Dar nu este aşa: la Bucureşti preţul lap­telui variază între 8—12 lei litru, iar, ca să ai un lapte „garantat“ plăteşti şi 15 lei pe litru, ajungând in timpul iernei până la 20 lei. Preţul laptelui este deosebit de im­portant, pentru că un lapte scump devine inaccesibil toc­mai familiilor împovărate cu mulţi copii, care, în general formează apanajul familiilor sărace. Or, din păcate, până acum nu s’a ţinut seama mai de loc de această lăture cu caracter economic-social a problemei laptelui, cum nu s’a ţinut seama nici de con­­diţiunea lui igienică. Din această cauză, trebue să recunoaştem că propagan­da în­­favoarea laptelui nici nu s’a putut bucura până a­­cum la noi de prea multă trecere, pe deo parte din cau­za atmosferei morale, pe caa­e singuri furnizorii şi-au fă­cut-o în rândurile populaţiei, pe de alta, din cauza lipsei de interes, de control şi de ini­ţiativă din partea autorităţii — agravată de nepricepere şi chiar necinste, atunci când a încercat să soluţioneze pro­­­­blema prin înfiinţarea fai­­­­moasei lăptarii comunale. Un adânc cunoscător al problemei şi un fanatic pro­pagandist al consumului de lapte bun, d. prof. G. K. Con­­stantinescu, ne-a dat totuşi luni speranţa — în cuprinsul unui excelent articol publicat în ziarul nostru — că popula­ţia bucureşteană va avea, în sfârşit, parte, de lapte bun,­­ datorită sforţărilor depuse de comitetul naţional al lapte­lui, care a luat asupra sa in­­stalaţiunile şi depozitele fos­­­tei luptăriri lab­mnale cum şi sarcina exploatării şi distri­buţiei lui.­­ Aşteptăm minunea ca pe un adevărat har al lui Dum- I nezeu. Orice trăire idealistă în prac­tica vieţii sufere o decepţie. Stă­­rile sufleteşti cari totdeauna de- l termină pe celea sociale, au fost la începutul unirii aşa de exal­tate, încât nu putea să nu ur­meze o respectabilă coborâre de temperatură. In gând şi în sim­­­­ţire, în conştiinţa românilor ar­ j deleni, ce reprezenta în defini-­­ tiv unirea politică ? In trei cu-­­ vinte s’ar putea răspunde în li- ! nia aşteptărilor de atunci: raiul­­ pe pământ!­­ Deşi aice­aista trebuia să şi fie­­ conştiinţa ar­d­e l­en o­a se ă în faţa unirii, ea a constituit însă una din pn­edeieiile cele mai mari la adevărata unificare. Poporul aş­tepta, după veacuri de iad, raiul fie pământ; iar Statul cel nou nu-i putea da decât realitatea vieţii. Şi aceasta îngreunată f­irncă de împrejurări cari, făcută­­ unirea în alt ceas al istoriei, nu i s'ar fi produs. Şi ainumei Statul cel nou era­­ moştenitorul războiului, de a­­­ mândouă laturile Carpaţilor. El era menit să vindece ră­nile adânci lăsate de război, să lichideze urmările­ lui dezas­­truoase, de natură financiar­­ecomomică, de natură morală, etc. Dacă unirea s’ar fi făcut fără­­ războiul mondial şi cel naţio­nal, fără pierdere de averi, de-o latură şi de alta a Carpaţilor, fără desorganizarea tuturor ser­viciilor publice, fără pierderea imensă de material uman. Sta­tul cel nou s’ar fi presentat în condiţii neasemănat mai favo­rabile provinciilor intrate în unire. Altă rânduia­lă şi alte mora­vuri ar fi întâmpinat pe noii cetăţeni români. Desiluşiile ar fi fost mai puţine, şi unificarea sufletească mai repede. Im judecata lui simplistă ţăranul a pus toate miseriile, urmări ale războiului în sarci­na Statului. Şi fiindcă el nu a­­vea posibilitatea să cunoască ce se petrece în alte ţări după război şi, — toate strivite şi sfâ­şiate de urmările lui — uşor a ajuns la bănuiala că numai la noi e situaţia grea. Aici trebuia să intervină ade­vărata propagandă politică, schimbată în educaţie cetăţe­nească ! Să arate şi să lumine­ze pe nouri cetăţeni de pricinile mai îndepărtate a stărilor de după unire, şi să ridice vălul (Continuare in pagina 2-a) ASPECTE SOCIALE DIN ARDEAL Rezistenţa conştienţii naţionale de I. AGÂRBICEANU în : In grădinile orfelinatului Auteutil, o grandioasă ceremo­nie, sub preşedinția cardinalului Verdier, exprimă orna- L­giul orfanilor pentru Sf. Tereza.­ Intre războiu şi pace ......... ..............■nil'll IMN» Am fost deseori întrebaţi în zilele din urmă, dacă cre­dem în posibilitatea unui conflict internaţional, în săp­tămânile apropiate. Nimeni nu e profet în ţara lui şi cu atât mai puţin în ţă­rile altora. Prevederile inter­naţionale de felul acesta sunt totdeauna riscate. Ele atârnă de prea mulţi factori, care scapă seducţiunilor logice, mai ales astăzi când zarurile păcii sau ale războiului sunt, în multe ţări, în mâinile u­­nor conducători atot­puter­nici, care răspund numai în faţa istoriei de iniţiativele lor. Dar dacă nu se poate prevedea cum se va desfăşu­ra încordarea de azi, e nece­sar în schimb, din când în când, să stabilim bilanţul e­­lementelor de linişte şi de ne­linişte ale vieţii internaţio­nale. Cele două focare posibile de incendiu în Europa rămân şi astăzi Cehoslovacia şi Spa­nia. Să examinăm pe scurt ce potenţial de primejdie conţi­­ne fiecare din ele. „Mulţi francezi vor fi fost miraţi să afle că la 21 Mai ordinul de i­mobilizare era gata de semnat pe masa de lucru a d-lui Dalamier,“ m­-a mărturisit d. Flandin într’un discurs rostit la congresul Federaţiei regionale a alian­ţei democratice. Data de 2­1 Mai a fost în­­tr-adevăr punctul culminant al crizei cehoslovace. Inter­venţia Marei Britanii a salvat insă pacea. Sensul diploma­tic al crizei de acum trei săp­tămâni, mai mult decât o a­­meninţare directă şi imedia­tă contra Cehoslovaciei, a fost de a supune la probă de­cisivă solidaritatea dintre­­ Mikai Britanie şi Franţa şi lmurîrea reala a Marei Bri­tanii de a interveni in favoa­rea Cehoslovaciei, în cazul li­nei agresiuni neprovocate. După discursul d-lui Cham­berlain, din 24 Martie, Marea Britanie a manifestat un in­teres din ce în ce m­ai viu pentru Cehoslovacia. Innain­­te de vizita cancelarului Hit­ler la Roma, ministrul brita­nic la Praga a sfătuit guver­nul cehoslovac să meargă cu spiritul de împăciuire faţă de germanii Sudeţi până la li­mitele extreme compatibile cu constituţia şi cu siguran­ţa Cehoslovaciei. In acelaş timp, ambasadorul britanic la Berlin stăruia pe lângă gu­­vernul german să intervină spre a modera pretenţiile ger­manilor Sudeţi. La Praga de­mersul englez era bine pri­mit. La Berlin convorbirile s-au desfăşurat mai anevoios şi ambasadorul britanic a a­­vut impresia că o intervenţie germană în Cehoslovacia ră­mânea posibilă. Când s-au produs primele concentrări de trupe deo parte şi de alta a frontierei cehoslovace, mai multe întrevederi ale d-lui Henderson, ambasadorul Ma­rei Britanii, cu ministrul de externe al Reichului, au do­vedit acestuia că fermitatea Marei Britanii nu are numai un caracter demonstrativ și că riscul unui războiu general pentru Cehoslovacia este real. Faptul acesta rămâne de atunci dobândit politicii europene. De la 20 Mai până azi, din acut, pericolul a de­venit cronic. Cauzele de în­cordare se menţin, dar ame­ninţarea de conflagraţie i­­mediată s’a îndepărtat. Ulti­ma zi de alegeri comunale la 12 iunie s’a desfăşurat în li­nişte ca şi cele precedente. D. Hodza, preşedintele consiliu­lui cehoslovac, a primit ca bază de discuţie memorandul Sudeţilor şi menţine, contac­tul cu fruntaşii partidului d-lui Henlein. Câtă vreme a­­cesta nu va pune în chestiu­ne structura constituţională, suveranitatea şi politica ex­ternă a statului cehoslovac, posibilităţile unei soluţii paş­nice se menţin. Germanii Su­deţi, care au astfel posibili­tatea unei largi autonomii lo­cale, nu au în mod raţional, nici un interes să precipite o soluţie de forţă. Dacă ar fa­ce-o, atitudinea lor ar fi do­vada premeditării unui con­flict, ceiace nu pare a cores­punde pentru moment mvi­telor. Criza cehoslovacă pare să fi fost deci mai de­grabă până­ azi o piatră de încerca­re diplomatică în ce priveşte atitudinea Marei Britanii. La rândul lui, războiul civil spaniol a fost d­e multe ori, pe punctul de a pune in pri­mejdie pacea generală. Tor­pilanjele din Mediterana, inci­dentele vaselor Deutschland şi Leipzig, in vara lui 1937, sunt încă în memoria tutu­ror. De la începutul războiu­lui civil din Spania, 42 de vase britanice au fost ataca­te şi 35 de cetăţeni britanici omorîţi. Ofensiva aeriană de azi nu este deci decât o con­tinuare a procedeelor din tre­i­cut. Cele trei incursiuni ae­riene peste frontiera francez I şi, în ultimele zile, sunt fap­­­­te noui. Repetiţia lor siste­­­­matică exclude posibilitatea­­ unei erori şi coincidenţa lor cu bombardările de vapoare engleze dovedeşte caracterul lor sistematic şi premeditat. Situaţia, pe care ele o cre­­ază este de sigur gravă. Ten­taţia unei lărgiri a conflictu­lui spaniol poate apărea se­rioasă, căci într’o asemenea ipoteză, unele din Marile Pu­teri interesate în Spania ar putea avea speranţa că Eu­ropa Orientală, decisă a se abţine de la luptele ideologi­ce, ar rămânea departe de conflict. Totuşi, pare mai pro­babil că violarea frontierei franceze nu este decât un caz particular al războiului civil spaniol. Problema fundamentală a războiului civil a fost şi este pentru Franco, tăierea co­municaţiilor inamice. Cu toată superioritatea militară a naţionaliştilor, ea nu e re­zolvată încă până azi. Fronti­era franceză rămâne deschisă şi comunicaţiile maritime ră­mân încă libere pentru a­­provizionarea republicanilor. Bombardamentele aeriene din zilele trecute apar ca o poli­tică de intimidare destinată să realizeze efectele unui blo­­cus şi să taie posibilităţile de aprovizionare ale republica­nilor, precipitând astfel în­frângerea lor. Nimic nu este, evident, mai riscat decât a­­semenea metode, cari pun în joc prestigiile şi orgoliile na­ţionale, dar ele nu sunt decât repetarea în aer a pirateriei din Mediterana, în cursul ve­rii trecute. Ca şi atunci, ati­tudinea hotărîtă a Franţei şi Marei Britanii le poate pune cupă? Şi în cercurile politice din apus s’a început sa se vorbească de un acord de la Nyon aerian. In aceste condiţiuni, ar fi un exces de optimism să cre­dem sistematic în pace, cum ar fi un exces de pesimism să ne temem sistematic de răs­­boiu. Ca în ultimii trei ani, continuăm să trăim pe hota­rul nelămurit dintre răsboiu şi pace, pe care se desfăşoa­ră politica internaţională de azi. In această situaţie, cal­mul şi răbd­area Puterilor oc­cidentale şi pregătirile mili­tare ale tuturor Statelor de­votate dreptului, rămân sin­gurele garanţii de pace. Dunărea in continuă creştere Islazul oraşului şi satul Calimac inundate Turtucaia, 13 Iunie Dunărea continuând să creas­că, lunca oraşului Turtucaia este o masă de apă cât vezi cu ochii. Podul de peste „Boaz“ este aproape sub apă. Satul Calimac, pendinte de Turtucaia, situat în marginea Dunării, este înconjurat de toate părţile de apă. Vitele au fost scoase. Locuitorii ies din sat spre o­­raş numai cu bărcile. Deşi sa­tul e situat pe o movilă, sunt foarte îngrijiţi de creşterea a­­pelor, care ar putea provoca un adevărat dezastru, ameninţân­­du-le gospodăriile. Elogiul mamei de GR. TRANCU-IAŞI Datorită unei iniţiative frumoase, suntem solicitaţi cu toţii de a ne gândi puţin —măcar câteva zile in cursul unui an — la cele mai pure figuri din istoria umanităţii şi din viaţa socială . Mama şi copilul. Câtă bucurie uneori, câte tristeţe alteori, ne evocă a­­cest cuvânt. Cine nu-şi amin­teşte de acea fiinţă care în­fruntând greutăţile, supor­tând umilinţe îşi creşte copiii spre a-i vedea oameni. Mama este eroina necunoscută a so­­cietăţei. De multe ori uităm şi noi cât datorăm celei care cu preţul vieţii sale ne dă posibilitatea de a triumfa. Gorki a scris nemuritoarea operă „mama“. E mama cea adevărată care ca şi Christos îşi duce crucea în spinare cu mulţumirea că dacă va că­dea, totuşi rămâne ceva în urma ei. D’Annunzio evocă astfel pe mama lui : „Madre mia, madre mia, quanto sei bella „Se tu non ridi, „E come bella sei, „O madre se tu ridi. „Nutrice, da qui bevi la mia vita „prima, ne le cui braccia ebbi il sopor 6 jprimo!" Titanului de la Weimar, Goethe, mama sa i-a insuflat înclinaţiile sale poetice. Dar nu numai aceşti inte­lectuali produşi de cultura occidentală bogată în tradiţii ci şi un scriitor ţăran, Ion Creanga, vorbeşte despre ma­ma sa, astfel că nici un om cu simţire nu poate citi cu­vintele sale fără a simţi că o lacrimă îi apare în ochi... ...Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de mi­nunăţii, pe cât mi-aduc a­­minte, şi mi-aduc bine amin­te, căci braţele ei m’au legă­nat.... Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am îm­prumutat şi a vorbi dela dân­sa am învăţat. Cuvinte simple spuse de un ţăran genial care a avut fe­ricirea să întâlnească pe un Maiorescu, să fie prieten cu Eminescu ca să poată comu­nica lumii, culmile pe care le atinge fineţea de simţire a ţăranului român ! Grigorescu, genialul artist al plaiurilor româneşti, nu ui­tă nici el pe mama sa despre care spune „biata mamă cu acul ne-a crescut, fără să se plângă şi fără să zică o vorbă“. ' niM ...I iaErii f ■i-gj­ iCiBaiin-rVf i h rllfBMilin.Tn IGAtiTiM (Continuare în pag. 2­ a) Accidentul unui avion lângă Gâeşti Titu, 13 Iunie Un avion militar, sburând deasupra regiunei Titu-Găeşti, fiind pilotat de d. locot. Ivă­­nescu, de la şcoala ofiţeri de a­­viaţie din Bucureşti, a capotat între comunele Găeşti-Petroaia, din motive necunoscute, aproa­pe de cantonul c. f. r. 58, la o distanţă de 200 metri. Pilotul a scăpat neatins, iar elicea aparatului a fost complet sfărâmată. Au fost anunţate imediat au­torităţile militare din Bucureşti. ----------(*: &­­)---------­ Pe plaja ştrandului Bragadiru Furt !­e două milioane franci la Toulon Toulon, 13 (Rador). — Mai mulţi indivizi, rămaşi necunos­cuţi, s’au introdus în birourile Măr­ei Vitese din gura Toulon, de unde, spărgând o cassa de fier, au furat 23 de saci cu­prinzând titluri ale Creditului Funciar francez în valoare de două milioane franci. Aniversarea Regelui Angliei Un aspect al paradei care s’a desfăşurat în­­faţa palatului Buckingham, cu prilejul aniversării regelui George VI Interesele României la gurile Dunării NX Care e soluţia practică? D. N. Petrescu Comnen,­­ ministrul afacerilor străine, însoţit de inginerii consul­tanţi şi delegaţii României în Comisiiunea europeană dună­reană, a vizi­ta­t regiunea Su. Iina spre a-şi da seama de si­tuaţia gravă ce s’a creat aci navigaţiunii, din cauza feno­menului natural al formaţiu­nii bancului de nisip între­­ gura Sulinei şi Stări Stambul.­­ Această vizită a ministru. !­iui nostru de afaceri streine, j a avut un caracter informn- I tiv, căci s’a luat cunoştinţă, j nu numai de stările actuale i de fapt, de rostul lucrărilor I tecimice ce s’au executat şi­­ se execută la gura Sulinei sub­­ forma de prelungire a diguri. ; lor în mare şi de dragaje, ci­­ şi de diferite proecte şi pune- I te de vedere ale technic­ieni- | lor C. E. IX şi români, în legătură cu asigurarea unei eşiri bune la Marea Neagră. Problema aceasta, care pre­zintă o importanţă covârşi­toare pentru România, tre­bue să fie examinată de gu­vern, sub toate aspectele sale şi să i se dea soluţia practică, indicată de specialiştii noştri şi impusă de interesele noas­tre superioare. Cum se pre­zintă astăzi această proble­mă de către organele techni­­ce ale C. E. D­. şi organele tehnice ale României ? Pe când organele technice ale C. E. D. stărue asupra menţinerei gurei Sulinei prin lucrări technice ce ar avea de scop înlăturarea înisipării acestei guri — prelungirea digurilor în mare şi opera­ţiuni continue de dragaj,­­ iar în cazul când se va do­vedi ineficace construirea u­­nui canal de derivaţie ce ar porni de la un­ punct situat la câţiva km. în amont de Su­lina cu eşirea la aproximativ 10 km. mai sus , organele technice române consideră condamnată definitiv gura Sulina şi deci inutile orice lucrări technice în acest punct şi propune o altă eşire la mare — Sf. Gheorghe, — sau, ca soluţie provizorie, con­struirea unui canal a cărui eşire la mare să file cât mai apropiată de gura Sf. Gheor­ghe şi în afară de efectele curentului litoral al Mărei Negre N. S. Până acum a predominat punctul de vedere al organe­lor technice străine, adică al C. E. D., fără să se ţină sea­mă de ansamblul manifestă­rii fenomenelor naturale ce se petrec în regiunea Deltei şi de interesele economice ale României. Dacă lucrările exe­cutate la gura Sulina de C. E. D. ar asigura şi în viitor, această eşire la mare în cele mai bune condiţii pe­ntru na, de R. SEIŞANU vigaţiune, fireşte că ar fi ab­surd să o părăsim, pentru o altă eşire la mare, la Sud, sau la Nord, care ar impune alte cheltueli considerabile. In realitate, ne găsim în faţa unei situaţii bine defini­te ştiinţificeşte, creată de un fenomen natural: înaintarea Deltei Dunărei în mare, a­­proape pe întreg frontul său. Astuparea treptată şi răpi­ ,­dă de câtva timp a gurei Su­linei, prin depunerea aluviu­nilor transportate de curen­tul litoral marin, prin braţul Stări Stambul, nu este de­cât o consecinţă a acelui feno­­men natural. (.Comisiunea eu­ropeană dunăreană nu vrea să dea importanţa cuvenită acestui fenomen în ce priveş­te cauzele ce-l produc şi con­secinţele sale dezastroase asu­­pra gurei Sulina, într’o şedinţă a C. E. D. ţi­nută la Cannes, in 1936, s’a pus la îndoială până şi exis­tenţa curentului litoral. Ori, din cercetările făcute de ser­viciul hidrografic al marinei române şi de serviciul de hu­­­­drobiologie­ al­ Administraţiei Pescăriilor statului, asupra curenţilor Mărei Negre pe distanța Cetatea Albă.Ecre­(Continuare in pag. O nouă tranşa a împrumutului englez pentru apărarea naţională Londra, 13 (Rador). — Guver­nul britanic a anunţat că va e­­­mite mâine o nouă tranşă a îm­prumutului de apărare naţiona­lă, în valoare totală de 10 mi­lioane lire sterline. Se ştie că în 1936 Camera Co­munelor autorizase guvernul să amMIM i.s-mai emită un împrumut de 400 mi­lioane lire sterline. Subscrierile vor putea fi fă­cute până în ziua de 15 Iunie la amiază. Dobânda este de 3 la sută, iar cursul de emisiune de 98. îm­prumutul va fi rambursabil la 15 Iulie 1958. Cât mai mult lent*

Next