Universul, septembrie 1938 (Anul 55, nr. 252-266)

1938-09-16 / nr. 252

Anul al 55-lea 14 Pagini . Fondator: LUICI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL*" S. A. EXEMPĂIARUL I 10 RomSn,a 8 ,e* In străinătate 6 lei poștală plătită la nu­merar conform aprobării dir. G-Ie P. T. T. No. Î20. 588/958 ^ CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACTIA fl ADMINISTRAŢIA­ BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. S3 - 25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 R*« 252 Viheti lé$eptemfa?ie l'9$S 14 Pagini P nu DIRECTOR ŞI ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU Cerinţele apărării naţionale Situaţia tulbure din Euro­pa a pus pe întâiul plan or­ganizarea apărărei naţionale. Opinia publică de pretutin­deni, după ce a crezut că răz­­boaeie pot fi înlăturate, fie prin dezarmare, fie printr’o reţea de pacte de neagresiu­ne, s’a convins de pericolele ce le prezintă într’o lume im­­părţită în două tabere, după ideologii opuse şi din care n’a dispărut dinamismul expan­siv şi cuceritor al unor naţi­uni războinice, încrederea oarbă în domnia dreptului şi a păcei eterne. Evenimentele ce s’au petrecut în ultimii ani şi criza prin care trece astăzi Europa, au scos în evidenţă însemnătatea covârşitoare ce o prezintă organizarea apă­rărei naţionale. Astăzi, prin această orga­nizare nu se înţelege numai alcătuirea unor forţe armate de uscat, aeriene şi navale, ci punerea în valoare a întregu­lui potenţial de război, a ce­­ea ce înseamnă folosirea tu­turor resurselor şi mijloace­lor, precum şi a forţelor ma­teriale şi morale, in vederea apărărei naţionale. De obicei se vorbeşte mai mult de materialul distruc­tiv, de armament, şi mai puţin de materialul uman. Cu toată importanţa crescândă ce o are în armatele moderne, ar­mamentul de diferite catego­­rii, din cauza puterei focului, totuşi, într’un război, nu nu­mai el joacă rolul de seamă, ci materialul uman, care poa­te fi un factor decisiv al re­zistenţei şi al victoriei. Dar, resursele în material şi in elemente umane, nu sunt armamente. Specialiştii militari au constatat că, în condiţiile chiar cele mai fa­vorabile, resursele­ în mate­rial nu pot să fie transforma­­te în piese de armamente în mai puţin de 12—20 luni după începerea ostilităţilor, iar ca­pacitatea de producţie în a­­ceastă materie, depinde de condiţiuni geografice şi eco­nomice şi de existenţa unei industrii naţionale de război. Noi am făcut şi trebue să facem toate sacrificiile şi sforţările, ca să putem dispu­ne, în raport cu potenţialul nostru de război şi de nevoile apărărei naţionale de fabrici de „armament“, care să lu­creze din timp de pace, în condiţiunile cele mai bune. Nu se poate apoi neglija nici factorul moral, care n’a pierdut nimic din valoarea sa, din importanţa sa. Oricât de perfecţionată ar fi o armă, ea trebue să fie îngrijită, mă­­nuită şi folosită de oameni instruiţi. De aceia trebuie să dăm o atenţie deosebită şi factorului moral. Ar fi o greşală să ne închi­puim că materialul perfecţio­nat, puternic, va limita ini­ţiativa luptătorului de mâine şi îl va condamna la pasivi­tate. Dimpotrivă, spiritul de iniţiativă şi acţiunea, vor pre­domina pe teatrul viitor de operaţiuni. De aceea în toate armatele se dă o egală importanţă ce­lor doi factori decisivi în răz­boi: factorul-material şi fac­­torul­ uman şi moral. In epoca noastră, când nu se poate conta prea mult pe concursul factorilor externi, ci în primul rând pe proprii­le mijloace de apărare, sun­tem datori să dăm toată a­­tenţia problemelor legate de organizarea apărării naţiona­­le, în condiţiile impuse de ce­rinţele moderne şi de sigu­ranţa noastră. Paris, Septembrie Am străbătut de curând câm­piile eroice din Champagne,­­unde, acum 20 de ani, s’a hotărît soarta lumii. Amintiri! Au şi trecut 20 de ani de atunci! Dar cum poţi uita, în câmpiile aces­tea, ale căror răni nu s‘au în­chis încă, pe colincile acestea răscolite de mitraliere şi cari par chircite de durere, cumplita tra­gedie care s-a jucat acolo? E cu neputinţă. Din când în când o flamură tricoloră palpită în vâr­ful unui catarg. Un cimitir! Cu­nosc unul, la poalele unui colnic sângerând, la câteva sute de me­tri de gloriosul sat Souain. Două­zeci de mii de cruci albe de lemn sunt aliniate la umbra dra­pelului... douăzeci de mii de cruci! Sunt atât de strânse aceste cruci, încât, de pe şosea, ai impresia că­­vezi un linţoliu imens întins pe •pământul sfârtecat. Franţa să vrea războiul? O! Doamne! Asemenea spectacole sunt un­­ învăţământ grozav. Ele sunt, de asemenea, în cli­pele acestea grele de ameninţări, un simbol. Franţa nu-şi poate re­nega trecutul. Sacrificiile de em­ ar impune sacrificiile de mâine. Există tradiţii de onoare pe care o ţară nu le poate renega. Dar iată-ne pe linia Maginot. Undeva la Nord de Metz, la o bătaie de tun de regiunea Sarre. Câmpul e verde şi zâmbitor. Turmele pasc liniştite. La orizont, pe o clopotniţă, tradiţionalul co­coş de aur scânteiază la soare. Ce linişte! Câţiva tineri au pornit la drum. Glumesc, râd. La o cotitură a şo­selei, se opresc o clipă. Tabăra, cu corturile ei albe, apare în faţa ochilor. Ceva mai departe, văd linia albă a sârmelor ghimpate care acoperă câmpia şi ştiu că, sub dealul vecin, este ascunsă o fortăreaţă uriaşă. Rezerviştii au sosit. Tabăra este în plină mişcare. Camioane cu provizii sunt descăr­cate în faţa bucătăriilor. Carne, unt, cartofi, vin, toate proviziile acestea sunt transportate de oa­menii de corvoadă. Armata fran­ceză este bine hrănită. In răs­timp, în curte, un detaşament de soldaţi prevăzuţi cu echipamentul complet aşteaptă cu arma la pi­cior. Un subofiţer face apelul... ..Prezent! Prezent! Prezent!“. Toa­tă lumea e acolo. Răsună co­menzi: „— Drepţi. La umăr arm', îna­inte marş“. (Continuare in pag. 2-a) SCRISORI DIN PARIS O vizită la linia Maginot de RENE SAIVE — II . Schitul de pe muntele „Măgura“ FOTO AL. GREGORIAN i­m discursul Heia nik­sibeg Congresul de la Nürnberg, a lămurit — pentru pesimişti ca şi pentru optimişti, — a­­titudinea Germaniei in ches­tiunea sudeţilor. Discursul cancelarului Hitler a aruncat greutatea forţei in cumpăna războiului şi a păcii. Fapt e­­senţial nu este că această for­ţă va intra în acţiune astăzi, mâine sau poimâine, ci că în­trebuinţarea ei a fost hotărî­­tă şi că pentru cine a urmă­rit cu atenţie politica Führe­­rului, această ameninţare nu este o simplă expresiune re­torică. Până astăzi, speranţa , dacă nu credinţa­­ generală era că desleg­tirea problemei sudeţiior poate fi căutată In­­tr’un compromis. Cuvântarea cancelarului Hitler precizea­ză, fără putinţă de îndoiala, că Germania va interveni in favoarea sudeţiior, dacă aceş­tia nu obţin soluţia integrală a autonomiei lor teritoriale, naţionale şi politice. Misiunea Runciman a avut de fapt scopul de a realiza o tranzacţie intre Cehoslovacia şi sudeţi, sau mai bine zis In­tre Praga şi Berlin. Această tranzacţie este respinsă de cancelarul german. Acţiunea mediatorului britanic a avut drept rezultat obţinerea —din partea guvernului din Praga — a unor concesiuni, cari nu se opresc decât la limita su­veranităţii şi unităţii statului cehoslovac. Aceste concesiuni sunt considerate ca neîndes­tulătoare de conducătorul su­prem al politicii şi forţelor armate germane. Germanii sudeţi vor drep­tul de autodeterminare şi­­ cancelarul Hitler pretinde la­­ rândul său pentru „compa­trioţii săi germani“ dreptul de a dispune de ei înşişi şi adau­gă că „nu are intenţiunea de a vedea la frontiera Germianiei născându-se a doua Palesti­­nă. Bieţii arabi sunt fără a­­parare şi părăsiţi. Germanii din Cehoslovacia nu sunt nici fără apărare, nici pă­răsiţi“. Această situaţie tre­bue să ia sfârşit. Negocierile nu se pot prelungi şi târgue­­lile nu sunt cu putinţă asu­pra drepturilor sudeţilor. Führerul nu fixează ter­men, nu indică modalităţi, nu cere plebiscit, dar limbajul său este atât de limpede, că nu lasă margini pentru îndo­ială : e gata să întrebuinţeze forţa, dacă sudeţii nu obţin dreptul de a dispune de soar­­ta lor. Marea Britanie şi Franţa nu au căderea să intervină în chestiunea ceholsovacă. Can­celarul Hitler înţelege ca ele să-şi apere interesele lor pro­prii, dar apărarea germanilor sudeţi este un interes ger­man şi oamenii de stat de la Londra şi Paris sunt averti­zaţi, în discursul de la Nürn­­berg, că Germania „este ho­tărîtă să-şi apere propriile ei interese în toate împrejură­rile“. Problema sudeţilor tre­bue deci rezolvată, în fond, între Germania şi Cehoslova­cia. Dacă Franţa sau Marea Britanie ar interveni, formi­dabile fortificaţii, în curs de construcţie, sunt gata să ză­dărnicească asistenţa pe ca­re ele ar fi dispuse să o acorde Cehoslovaciei. Aceasta riscă deci, dacă nu cedează, să se găsească în fapt singură în faţa sdrobitoarei superiorităţi germane. Fapt esenţial în fine , Ita­lia este asociata Reichului în această politică. Tot discursul de la Nürnberg este dominat de tema solidarităţii imperia­le a Italiei fasciste şi a Rei­chului naţional­ socialist. Dis­cursul de la Nürnberg este e­­pilogul unei acţiuni diploma­tice de trei ani, pe care can­celarul Hitler a condus-o cu îndemânare, îndrăzneală şi stăruinţă şi — trebue să a­­rogăm’— cu un spirit politic excepţional. (Continuare in pag. 2­ a) 11Strigătul munţilor în „Strigătul munţilor“, executat fie şoimi şi şoimane la serbările Astrei de la Abrud Citiţi în pag. 9-a: Evenimente grave in Cehoslovacia Stare de asediu in regiunea sudeţilor Organizarea apărării pasive in Franţa Paris, 13 (Rador).— Agenţia „Havas“ transmite: Reorganizarea serviciilor de apărare pasivă, care sunt în clipa de faţă alipite la ministe­rul apărării naţionale, a fost terminată. O serie de consfătuiri au loc în momentul de faţă între mi­nisterele de război şi interne. Ele au îngăduit să se pună la punct diferite dispoziţiuni de interes permanent pentru prin­cipalele aglomerări de pe teri­toriul Franţei. Mari depozite de nisip, desti­nat a fi distribuit pentru a fi aşezat în podurile caselor, au şi fost constituite la Paris şi în suburbii. Distribuirea nisipului la populaţie va începe foarte curând. Paris, 13 (Rador). — O confe­rinţă privitoare la apărarea pasi­vă s’a ţinut azi după amiază la ministerul de război. La ea au participat ministrul de interne, generalul Decamp, şe­ful cabinetului militar al d-lui Baladier, prefectul Senei şi pre­fectul de poliție. AVION CEHOSLOVAC DEASUPRA TERITORIULUI UNGAR Budapesta, 13 (Rador). — Agen­ţia telegrafică ungară transmite următoarea notă: Se anunţă din Satoraljaujhely. Sâmbătă un avion ceh, cu sem­nele distinctive roş-alb-albastru, a apărut pe deasupra acestui oraş. Nu pentru prima dată, un avion ceh se rătăcea în această re­giune, pe deasupra frontierei, în teritoriul, ungar, sburând la mică înălţime deasupra localităţilor Sa­toraljaujhely şi Sárospatak, neli­niştind populaţia. Avionul ceh a sburat Sâmbătă de deasupra şoselei nou construite între Rudabanyacska şi Karoly­falva, apoi a sburat pe deasupra gării. Mai mulți martori au observat că pilotul lua fotografii.­ Grav accident de cale ferată in Franţa Paris, 13 (Rador). — Pe linia ferată electrică Villefranche- Perpignan, la o trecere de nivel, un automotor s’a ciocnit cu un autobuz. Se semnalează patru călători omorîţi şi nouă răniţi. ----------xx® «C» xx---------­ Disolvarea parlamentului polon Varşovia, 13. (Rador). — Pre­şedintele Republicii a decretat disolvarea parlamentului. Decretul prezidenţial a par­lamentului este motivat prin schimbările esenţiale survenite în viaţa internă a Poloniei de la ulti­mele alegeri legislative şi prin necesitatea tot mai mare şi tot mai mult simţită de marile masse ale poporului, de a participa mai activ la lucrările statului. Am crezut de datoria mea — declară preşedintele — să înlo­­cuesc Camerele legislative, pen­tru ca noul parlament să poată oglindi mai bine curentele de opi­nie ale ţării. Noul parlament va lua atitu­dine în ce priveşte viitoarea lege electorală. ♦♦♦ Alegerile pentru Cameră au fost fixate pe ziua de 6 Noem­­brie, iar pentru Senat la 13 Noembrie. -------XX®10XX------­ FILME Părea uin om din alte vre­muri. Nu aducea cu nimeni din jurul său, ori unde s’ar fi gă­sit. Când s’au introdus panta­lonii cu guler şi croitorul i-a lu­crat conform modei, el i-a res­tituit indignat: el nu admi­tea pantaloni sumeşi decât pe lapoviţă­ şi noroi. Ii era indife­rentă armonia cămăşii cu cra­vata, a sacoului cu vesta, a cio­rapilor cu pantofii. Iar bărbie­ritul cotidian îl considera ca o inadmisibilă pierdere de timp din moment ce şlefuirea exte­rioară trebuie să fie subordo­nată celei interioare. Şi ca să convingă pe ascultă­tori, îi ulm­­a cu versuri şi pro­ză din autori latini şi elini, din Corneille, Racine, Moliére şi mai ales Boileau, ale carei plastice îndemnuri literare îl vrăjise. In timpul unei deliberări, sau pe când avocaţii îşi studiau do­sarele,animat numai de un fum de tribun şi cerând în schimb tot ce poate fi mai puţin, — câte­va clipe de ascultare, — el dădea drumul memoriei, simţirei şi, cu aparenţa unui act reflex, evoca pagini din tot ce are mai strălucit poezia cla­sică. Când observa că şi frumosul are nevoe de abtracte, se stre­cura spre locul său şi relua sentinţa în cu­rs de redactare, cu o pricepere egalată numai de modestia sa din alte vre­muri, aureolată de credinţa că spiritualitatea epigonilor n’a întrecut pe a idolilor săi. Cu moartea primului grefier al Casaţiei militare, Paul Eşea­­nu, s’a stins unul din tot mai rarii demodaţi faţă de mode discutabile. Don José Guvernul american urmăreşte cu atenţie situaţia din Europa Washington, 13 (Ra­­dor).­­ Corespondentul agenţiei „Reuter“ trans­mite: Evident, guvernul ame­rican urmăreşte cu mare atenţie evoluţiile zilnice ale stuaţiei europene. Această declaraţie a fost făcută azi de d. Hull, primind pe ziarişti. O activitate neobişnui­tă a domnit toată ziua de azi la departamentul de stat, unde au sosit fără încetare rapoarte din par­­tea diplomaţilor americani din Europa. In cercurile oficiale nu se ascund temerile cu pri­­vire la situaţie, dar nu fac comentarii. In cercurile neoficiale* știrea ultimatumului sun­det a creiat o situație po­­nibilă. Observatorii decla­­ră că niciun guvern suve­ran nu ar putea acceptai un asemenea ultimatum. Limba noastră Varga şi altoiul „Am citit şi m’am bucurat de cele ce aţi spus dv. în arti­colul Ş­coalele de agricultură, îmi scrie, din Roman, d. Ilie Isvoranu, inginer agronom. M’am bucu­rat că poate d­omnia - voastră veţi fi mai norocos de cât mine, care de 12 ani mă sbat în aceeaşi privinţă şi n’am isbutit nimic până a­­cuma. „...Eu am pornit lupta pe tă­râmul acesta din 1926/27, când am suplinit catedra de limba română la şcoala medie de a­­gricultură din Roman. In anul 1928 am propus la congresul profesorilor agronomi, ţinut la Bucu­reşti, să se generalizeze în toate şcolile agricole predarea limbii populare, ca fiind sin­gura putinţă de legătură cu su­fletul satelor. Propunerea mea a fost luată în considerare, dar... a rămas baltă. Au fost de faţă atunci la congres toate somităţile învăţământului nos­tru agricol... Vă alătu­r şi una dintre cuvântările populare, tipărită de Camera agricolă Roman şi împărţită aici în ju­deţ, anii trecuţi”. D. Ilie Isvoranu­ zice că luptă pentru limba populară, nu zice pentru limba românească. Toc­mai în deosebirea asta stă şi vina pocitorilor graiului. A­­ceştia socotesc că limba comu­nă, pe care o vorbeşte poporul românesc, e populară, limba celor de jos, pe care ei nu se înjosesc să o vorbească. Un prieten îmi spunea, mii de mult: — Mama, când vorbeşte cu cucoane de seama ei, zice bonjur. Când vorbeşte cu femei de jos zice bună ziua. Va să zică boierii cu bonjur şi poporul ori bună ziua. Din pricina asta şi cei din popor, cari vor să pară boieri, se fe­resc ca de foc de bună ziua şi-i dau zor cu bonjur, cu bonsoar şi cu mersi. împotriva acestei rătăciri, care nu se întâlneşte decât la foştii robi din coloniile fran­ceze, mă ridic cu toată pute­rea. Şi după cum mahalagiul so­­coate că se înalţă la boierie, e domn mare, dacă zice ime­diat în loc de îndată, tot aşa b­uni agronomi credi că sunt oameni de ştiinţă, de m­are cul­tură, dacă zic grefă şi bară în loc de altoi şi vergea. Dar în vorbirea asta nu e nimic cult, nimic „ştiinţiifier’, nimic „no­bil”. E numai neştiinţă : noi zi­cem, in limba noastră, altoi şi vergea, iar francezii, in limba lor, zic greffe şi barre. Şi mă întreb : de ce ar fi de râs cine, ca să bată la ochi, se îmbracă la fel cu paiaţele şi n’ar fi tot aşa de râs şi cine în vorbire caută fraza nouă; cuvântul străin, neînţeles, cine îşi îmbracă gândul într’o lim­bă amestecată, cu vorbe de­ toate culorile şi de toate neai­mririle ? A, altoi e de neam unguresc? E. Dar Greffe e grecesc, iar barre e... kymrio (Kymrii, trib scyt, care a năvălit şi s’a aşe­zat în Galia), pe când vergea, cuvânt pe care în neştiinţa noastră îl aruncăm la gunoi, e­ un frumos cuvânt, din latine­scul virga, de unde şi virgula. Agronomii, ca şi toţi aceia cari se folosesc de cuvinte străine, să bage de seamă. O­­mul nu poate gândi, dacă nu-şi sprijină gândirea pe cuvinte. Zicătoarea : vorbeşte singur ca nebunul nu e totdeauna adevă­rată. Nici nu poţi gândi, fără să nu vorbeşti singur, cu tine­ însuţi. Atârnă de firea fier, ăi* ruia, de împrejurări, ca vorbito­rea cu el însuşi să fie pe tă­­cute, sari cu voce mai tare. Aşa, uneori, de pildă când scrii, e chiar foarte bine să-ţi spui gândul cu voce tare, ca să şi auzi fraza şi să-ţi dai seama, dacă sună armonic sau nu. Când îţi sprijini însă gândirea pe cuvinte străine, nu mai gândeşti în limba ta. Gândeşti într’o altă limbă. D. Ilie Isvoranu îmi trimete­ şi textul uneia dintre cuvân­tările sale „populare”, tipărit­ de­­Camera agricolă din Ro­man, cu un cuvânt înainte, scris de d. V. V. Teodorescu, preşedintele secţiei agricole din acel judeţ. D. V. V. Teodorescu spune, între altele: „Dacă ţăranul nostru ţine fruntea în ce pri­veşte isteţimea şi munca, in privinţa ştiinţei agricole e cel din urmă din Europa. Acum, când secţia agricolă Roman îşi începe cuvântările agricole, nu găsesc cuvinte mai bune de a sfătui pe săteni să se adune cât mai mulţi şi a urma cu atenţie poveştile (poveţele?) şi învăţă­turile pe cari le vor da ingi­nerii noştri agronomi”. Despre aceasta în articolul viitor. T. PISANI Biserica ortodoxă din Abrud

Next