Universul, octombrie 1938 (Anul 55, nr. 282-297)

1938-10-16 / nr. 282

Asm! a 1 §5-Iea 12 Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UMiWEHSyL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov . sim­ilis filai „Fac apel la toţi bunii ro­mâni — scria toi directorul nostru d. Stelian Popescu — să uite tot cea ce îi desparte, să se unească cu toţi într’un singur gând şi numai pentru singura idee: SALVAREA GRANIŢELOR“. Acest comandament naţio­nal la care a făcut apel di­rectorul nostru trebue să con­­stitue de azi încolo grija noa­stră de căpetenie şi de toate zilele. Nu voim prin aceasta să a­­larmăm opinia publică, nici să spunem că graniţele noa­stre s’ar găsi într’o primejdie iminentă. Pentru apărarea lor, dacă ar cuteza cineva să se apropie de ele, armata ro­mânească va şti să-şi facă datoria cu acelaş curaj, cu a­­ceiaşi îndârjire şi cu acelaş entuziasm cu care tot ea a ştiut să le asigure pentru ve­cie naţiunii întregite. Socotim însă că graniţele nu se apără numai în ceasul primejdiei cu tunuri şi cu ba­ionete. Este de datoria tutu­ror ca în timp de pace să în­tărească la frontiere sufletul românesc, să întreţie mai a- tes dealungul frontierelor spi­ritul şi conştiinţa românească şi să dea populaţiei care se găseşte in acele părţi putinţa şi sprijinul ca să-şi apere drepturile şi liniştea vieţii ei naţionale. Aceasta nu se poate obţine decât prin afirmarea neînce­tată a solidarităţii naţionale, prin întreţinerea acelui suflu naţional care încurajează şi stimulează rezistenţa împo­triva tuturor infiltraţiimilor străine, împotriva ori­cărei încercări de terorizare sau de conrupere. Iată datoria la care chemăm pe toţi românii. Trebue să se ştie de to­ată lumea că graniţele româneşti nu pot forma şi nu vor forma niciodată obiect de târguiala, că acolo unde s’a pus piatra de hotar, de vitejia şi cu sa­crificiul românilor, ea este pusă pe vecie şi că Românii de pretutindeni şi toţi laolal­tă vor şti să apere această trăinicie a graniţelor ţării. Prin scrisul nostru zilnic, prin vorba noastră, prin ac­tivitatea noastră, prin disci­plina şi unirea noastră să a­­rătăm tuturor acelora cari ar cuteza să râvnească la vreo brazdă din pământul româ­nesc că există în România Mare un suflet românesc mai tare decât orice armă, gata să înfrunte orice primejdie de oriunde ar veni ea. Ştim că propaganda ungu­rească se desfăşoară astăzi cu o deosebită îndârjire şi că de câtva timp se manifestă dincolo de graniţele româ­neşti o mare cutezanţă de limbaj. In mod liniştit dar hotărât să răspundem acestei izbuc­niri revizioniste cu afirmarea sufletului românesc unitar, conştient de drepturile lui şi gata să şi le apere cu orice sacrificii. Pentru întărirea şi susţine­rea conştiinţei naţionale şi pentru încurajarea rezisten­ţei în faţa oricăror îndrăzneli, directorul nostru a adresat joi apelul său: „In aceste vremuri de zgu­duire internaţională — a spus d. Stelian Popescu — cred că este o supremă datorie pentru ziarişti şi intelectuali de orice categorie să-şi ia, cu toate riscurile, sarcina îndrumării conştiinţei naţionale şi a opi­niei publice româneşti“. Fie ca acest apel să fie au­zit, înţeles şi îndeplinit. AMENINŢĂRILE UNGARIEI FAŢĂ DE CEHOSLOVACIA „Vrem să luptăm pentru dreptate cu toate forţele şi cu toate mijloacele noastre, dacă este posibil cu argumente şi armele spiritului, dacă este ne­cesar chiar cu ghiarele”. Aşa se exprimă ziarul guver­namental ungar „Fueg-Ged­en­­zeeg” într’un articol pe care a­­genţia telegrafică ungară ni l-a transmis joi, ca reprezentând părerile „unei surse deosebit de competente” cu privire la pre­tenţiile teritoriale ale Ungariei faţă de Cehoslovacia. Limbajul acesta al presei ofi­ciale maghiare nu ne surprin­de. Acei cari au urmărit presa ungară îl cunosc, iar acei cari in ultimul timp au ascultat posturile de radio ungureşti, au avut prilejul să audă amenin­ţările şi stilul elegant ale vor­bitorilor unguri. Nu ne surprinde nici preten­ţia că Ungaria vrea să lupte pentru „dreptate”. Istoria cu­noaşte cuprinsul noţiunii de „dreptate” după concepţia maghiară. Secole de-arândul „dreptatea” maghiară a asuprit în mod sălbatec milioane de români, de cehi, de slovaci şi de ruteni, secole de-arândul, în nu­mele acestei „dreptăţi maghia­re” au fost supuse la cea mai odioasă sclavie popoarele pe cari vitregia soartei le-a aşezat în vecinătatea Ungariei, iar combinaţiile politice ale Euro­pei de pe acea vreme le-a lăsat în „ghiarele’­’ maghiare. Nu ne surprinde nici faptul că Ungaria, duipă ce cu prilejul conferinţei Micii înţelegeri, ţi­nută la Bled acum două luni, a cerut cu insistenţă să i se recu­noască dreptul la înarmare, dând asigurări formale că nu va recurge niciodată la forţă împotriva vreunuia din statele Micii înţelegeri, astăzi amenin­ţă cu recurgerea la „ghiarele” pe care o generozitate prea tim­purie i le-a tolerat Şi i le-a re­cunoscut. Este însă ceva care ne sur­prinde : este atitudinea acelor mari puteri cari au semnat a­­cordul de la Muenchen. Intr’adevăr, în „declaraţia” adiţională a acestui acord se spune lămurit următoarele : „Şefii guvernelor celor patru puteri declară că problema mi­norităţilor poloneză şi ungară din Cehoslovacia va constitui obiectul unei noui conferinţe a şefilor de guverne ale celor pa­tru puteri, în cazul când guver­nele interesate nu vor fi căzut de acord până în termen de trei luni”. Iar în protocolul adiţional al aceluiaş acord se precizează că până la soluţionarea problemei minorităţilor ungare şi polone, după care urmează ca Germa­nia şi Italia să garanteze şi ele frontierele Cehoslovaciei, aceste frontiere sunt de pe acum ga­rantate de Franţa şi Anglia. Reamintim în acelaş timp că atunci când Polonia a amenin­ţat să năvălească în teritoriul cehoslovac, d. Chamberlain a declarat în Camera Comunelor (Continuare in pag. 2­ a) Mareşalul englez Sir Cyrill Newall (dreapta) care vi­zitează Franţa împreună cu o delegaţie militară, după o­­ conferinţă pe care a avut-o la ministerul aerului din Paris I cu generalul Vuillemin (stânga). I ^||| România S le­ străinătate 6 lei EXEMPLARUL­­ - Taxa poştală plătită in numerar conform aprobării dir. G­le P. T. T. No. 120. 288/932 URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA­ BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 Experienţa Belgiei O ţară mică, o naţiune mare, s’a spus deseori des­pre Belgia. Această calificare meritată caracterizează cu drept cuvânt Belgia, produs al unei lungi evoluţii istori­ce şi politice, care a dus-o la unire şi independenţă in 1830. O dinastie viguroasă de regi, înzestraţi cu simţul re­alităţilor, dar însufleţiţi de idealurile Statului, în care erau chemaţi să domnească şi adânc pătrunşi de misiu­nea lor regală, a condus cu înţelepciune destinele Bel­­giei, iar uniunea şi m­unca stăruitoare a unuia dintre cele mai harnice şi oneste popoare au dus-o la o propă­şire remarcabilă şi la o des­­voltare politică, economică şi colonială, care depăşea cu mult îngustimea hotarelor sale. Statul belgian a izbutit să se impună unei Europe, care nu-l dorea, la începuturile lui, şi neutralitatea garantată de Marile Puteri dădea Belgiei o funcţiune de pace şi de li­beralism economic şi politic, căruia poporul belgian i-a rămas neclintit credincios până la 1914. Războiul mondial a răsco­lit în vinele belgienilor sân­gele bărbătesc al strămoşi­lor, cari au trăit timp de se­­cole pe unul din câmpurile de bătălie ale Europei şi au făcut din Belgia o ţară de eroi şi de martiri, consacra­tă de admiraţia şi de respec­tul conştiinţei universale. Mărită cu teritoriile stra­tegice Eupen şi Malmédy, dar ruinată de războiu, Bel­­gia se punea la lucru cu o admirabilă stăruinţă. Greutăţi politice interne şi externe puneau insă Belgiei probleme hotărîtoare. Acţiu-ÎICCC­UUtOTUynii/7n*v»­n ni mişcarea rexistă, dispersiu­­nea forţelor politice ale ţă­rii în trei partide, dintre care niciunul nu are o ma­­joritate hotărîtoare, au în-I grămădit dificultăţile şi în­­j mulţit crizele în această ţară , a liniştei şi a bunului simţ.­­ Dar frământările interne îşi pierd din intensitate în faţa primejdiilor vieţii interna­ţionale, ameninţătoare deo­­potrivă pentru toate ţările mici, cari urmăresc pacea şi siguranţa frontierelor lor, dar care se tem să nu fie prinse, fără voia lor, în vâr­tejul conflictelor ideologice sau imperialiste, împrejurările internaţio­nale au modificat adânc po­litica externă a Belgiei. In­ dată după războiul mondial, amintirea camaraderiei de arme a dus la o solidaritate politică desăvârşită intre Belgia şi Franţa. In 1925, tratatul de la Locarno lega Belgia de cele patru Mări Puteri occidentale, printr’o obligaţie de garanţie reci­procă. Lipsa de deciziune a politicii franceze şi neînţele­gerile dintre Londra şi Paris au făcut politica externă bel­giană să alunece progresiv spre Marea Britanie. Faptul monetar al alinierii francu­­lui belgian cu livra sterlină în 1931, are importanţa unei manifestaţii politice: rupe­rea frontului comun cu Franţa. Denunţarea unilaterală a pactului de la Locarno de că­tre Germania, în 7 Martie 1936, provoca o transformare şi mai adâncă a politicii ex­terne belgiene. In Octombrie al aceluiaşi an, Belgia refu­­za să-şi mai asume vreo ga­ranţie faţă de foştii semna­tari de la Locarno şi revenia la vechea ei politică de neu­­tralitate, garantată pentru ■moment prin propriile ei mijloace. După câteva luni, Franţa, Marea Britanie şi Germania se obligau succe­d­i o/Î non oir7 nt-Q ■/va« +«' « belgiene ca inviolabile să se abţină dein orice act de agresiune împotriva Belgiei. Belgia înţelege să rămână departe de conflictele puter­nicilor ei vecini şi, poate că, după experienţa din 1914, a­­ceastă speranţă să nu fie fără temeiu. Autorul acestei politici este însuşi Regele Leopold al IlI-lea. Născut dintr-un neam viguros de soldaţi vi­teji şi de oameni politici pă­trunzători, tânărul rege, pe care nu l-au cruţat tragediile destinului, face faţă, cu pri­cepere şi curaj, grelelor pro­bleme ale ţării sale. In frumosul discurs, pe care l-a ţinut joi la Paris, cu prilejul desveliri monu­mentului, care consacră in capitala Franţei amintirea unanim respectată a cavale­rescului şi înţeleptului său părinte, tânărul Suveran al Belgiei, după ce a făcut, în cuvinte mişcătoare, elogiul Franţei şi a afirmat trăini­cia solidarităţii franco-bel­­giene, a arătat că misiunea pământului ospitalier al Bel­­giei este numai o misiune de pace şi mediaţiune. „Pentru a îndeplini acea­stă misiune de pace şi me­diaţiune, a adăugat Suvera­nul, poporul belgian trebue să afirme şi să păstreze o independenţă deplină. Poli­­tica de independenţă nu este însă o politică de izo­lare şi de rezervă. Ea nu tă­­găăneşte nici amintirea glo­riosului trecut recent, nici a­­mintirea încercărilor suferi­te cu curaj în comun“. „Ea implică — şi aceasta este voinţa Belgiei — respec­tarea angajamentelor in mă­sura puterilor sale, credinţa în cuvântul dat, realitate şi sinceritate faţă de toţi şi se identifică cu pacea, care răs­­punde aspiraţiilor adânci ale tuturor locuitorilor Belgiei“. Iată cuvinte înţelepte şi totodată bărbăteşti, care de­/Im «n« ~ «j wi jooli-ít©« «-no» ţări mici, aşezată între ve­cini puternici. Ele merită să fie meditate cu atenţie, in împrejurările internaţionale de astăzi. FILME In tramvai. — Până unde mergeţi ? în­treabă conduictorul. — Lai Statuia Brătiiariu. — Ciraci lei. Poftiţi biletul. Călătorul vâră mânai în buzu­nar, şi îngălbeneşte. Cui cealiaită se plesneşte pe o­braz. — Mi i-a furat pantofi elul! stri­gă desperat, uitându-se după hoţul invizibil şi vrând par’că să sară din vagon, doar şi-o găsi banii. — Cât aveai în el ? întreabă un vecin. — Lasă-i în pace, domnule, intervine o vecină. De asta-i arde dumnealui acuma ? Ce im­portă cât avea. Vorbirea e că banii e scumpi şi te doare oricât ţi-ar şterpeli. — Unde ţineai portofelul, ne­­nişorule ? întreabă altul. — In buzunarul dela spate, i­sbuteşte să răspundă păguba­şul, suspinând şi ştergându-şi năduşala. Abia luiaisem salariul: o mie cinci sute de lei. Taxele de şcoală a­le copiilor—că mă las pe mine, ca să le pot plăti. — D’aia ţi i-a furat, replică ceila­lt. Acolo se pune protofelul ? Dacă vrei să-ţi averi banii, faci ca mine.—îi ţii aici. Şi îşi arată buzunarul de la piept. Dar deodată încremeneşte. — Mi l-a furat şi mie ! Şi dând peste pasagerii îngră­mădiţi, sare din mers, se rosto­goleşte pe caldarâm, renunţă la pălăria sco­fâlcită de felinar și o ia la fugă năuc. Don Jose D. dr. Miguel Angel Carnaco, noul ambasador al Argentinei la Paris ———xXx© • QxXx—— Spania martira de AL. GREGORIAN Am primit zilele trecute două ziare din Spania lui Franco. Im­primate pe o hârtie mohorîtă ca o foae de cort, cu o cerneală a­­poasă şi cu zeci şi zeci de anun­ţuri mortuare în pagini chemând pe spanioli la gropile eroilor că­zuţi în apărarea crucii şi a pa­triei, ziarele acestea, care miros a iarbă de puşcă şi au poposit pe masa mea de lucru după ce au făcut ocolul Europei, par nişte stranii mesagii dintr’un tărâm fantastic, dintr’o plăsmuire jul­­vemiană. Au în ele ceva ireal, închid în coloanele lor chipuri şi fapte care nu par din veacul şi din continentul nostru: ruine fu­­megânde de oraşe, grămezi de cadavre mutilate, mistici cari se răsucesc pe ruguri psalmodiind, bestii care îşi fac glorie din sufe­rinţa şi din moartea groaznică a oamenilor fără apărare, a copii­lor, a mamelor, a bătrânilor, ca­podopere ale artei prefăcute în ţăndări, pânze de El Greco între­buinţate ca otrepe de bocanci, pa­sionată isterice trăgând cu câte două pistoale în ostatici, monştri, monştri în toată fioroasa putere a cuvântului, cari incendiază, dis­trug, ucid cu plăcere, cu o volup­tate dementă. Intr­r­­­ografie prinsă undeva, intr’o mică locali­tate de pe­mbru, aproape două duzini de copii, vânaţi cu grena­de, stau înşiraţi pe o punte ca nişte prepeliţe. Alături, soboare de călugăriţe au fost coborîte din sarcofagii, gătite, pudrate, sule­menite trivial, rezemate de cruci, cu ţigări între oasele mâinilor, şi având de gât pancarte cu inscrip­ţii idioate, sinistre: „Astăseară sunt liberă“ sau „Aştept un fas­cist bine în grădina raiului“. . Este atâta grozăvie şi sunt atâ­tea crime descrise în paginile a­­celea halucinante, că, la sfârşit, după ce ai avut tăria să citeşti şi să vezi tot, te apucă disperarea, simţi o nesfârşită scârbă pentru civilizaţia veacului, pentru cultu­ră, pentru umanitatea întreagă , te simţi degradat şi nu ai mai vrea să te numeşti om. Cum au fost posibile ororile a­­cestea într’o ţară din Europa, în (Continuare in pagina 2-a) MARE MIŞCARE IN DIPLOMAŢIA CEHOSLOVACĂ Praga, 13 (Radio-Central). — „Národny Politica” anun­ţă că în diplomaţia, ceho­slovacă se va face mişcări importante. Astfel, d. Osusky, care timp de aproape 20 ani a fost mi­nistru al Cehoslovaciei la Pa­ris, va fi trimes ministru al Cehoslovaciei la Washington. D. Masteny, ministrul Ceho­slovaciei la Berlin, care este în vârstă de 64 ani, a cerut trecerea sa la pensie pe ziua de 31 Decembrie. Succesorul d-lui Mastny la Berlin ar urma să fie d. Kiinzl-Jizersky, fost ministru al Cehoslovaciei la București și Viena. D. Jan Masaryk, ministrul Cehoslovaciei la Londra, ar urma să fie rechemat în mi­nisterul de externe din Praga. ❖ Praga, 13 (Rador). — D. Jan Hajek, directorul presei din mi­nisterul afacerilor străine, a fost desărcinat de această funcțiune. NEGOCIERILE A NGLO-ITALIENE Roma I3 (Rador)­ — Nego­cierile dintre contele Ciano şi lo­rdul Perth, ambasadorul An­gliei, întrerupte pentru câteva zile, au fost reluate azi. Corespondentul agenţiei „Ha­vas” subliniază rezerva păstra­tă de cercurile interesate. To­tuşi, el crede a şti că lordul Perth a remis guvernului ita­lian răspunsul guvernului din Londra la sugestiile italiene pentru biruirea unora din ob­stacolele ce stau în calea pu­nerii în vigoare a acordului italo-britanic. Se afirmă pe de altă parte că în curând vor urma şi alte întrevederi şi că conversaţiile italo-britanice vor continua să se desfăşoare într-o atmosferă de comprehensiune favorabilă, cu toată polemica de presă din­tre ziarele italiene şi unele zia­re engleze. Nrf. 282 Duminică 16 Octomn­arie 191 12 Pagini P 1 I I­­ DIRECTOR $1 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU DESCHIDEREA ANULUI JUDECĂTORESC LA PARIS Ceremonia de la Curtea de Apel S-au rectificat şi fron­ie­rele dintre Elveţia şi Germania Consiliul federal al Elveţiei a prezentat Camerelor convenţiile încheiate de Elveţia şi Germania la 21 şi 22 Septembrie a. c. cu privire la rectificarea frontierelor între cele două ţări. Consiliul federal constată în mesajul ce însoţeşte cele două convenţii, că e vorba „de o ope­raţiune completă de revizuire a întregului traseu cuprins între O­­­l­i ----­govia“. S-au înlăturat, prin noul traseu, neajunsurile ce le prezenta pen­tru vameşii germani şi elveţieni, vechiul traseu al frontierei, iar germanii au obţinut o creştere de teritoriu, drept compensaţie pen­tru concesiunile ce le-au făcut în regiunea urbană situată între Constanţa şi Kreuzlingen. Aceste rectificări de frontiere, mai mult de ordin technic, au fost cerute de ambele ţări interesate. --------xxxoroxxx- Perchiziţii generale in cuprinsul oraşului Sofia TOATA POPULAŢIA A FOST CONSEMNATA IN LOCU­INŢE Sofia, 13 (Rado­r). — Cores­pondentul agenţiei „Havas” transmite : De la răsăritul soarelui, po­pulaţia oraşului Sofia este con­semnată în locuinţe, pentru ca poliţia să poată face perchizi­­ţii generale. Străzile sunt ocupate de tru­­f­pe. Utilizarea telefonului şi te­legrafului este interzisă tutu­ror particularilor. Sofia, 13 (Radar). — Agenţia telegrafică bulgară transmite următorul comunicat oficial: Perchiziţiile efectuate azi în capitală de autorităţile poliţie­neşti, secondate de detaşamente din garnizoană, s’au desfăşurat în­tr’o ordine perfectă, fără cel mai mic incident. Populaţia a primit cu calm şi bunăvoinţă organele puterii executive. La ora 18 perchiziţiile au luat sfârşit şi mişcarea a reînceput liberă pe străzile capitalei. In cursul perchiziţiiilor au fost arestaţi numeroşi indivizi, fără hârtii în regulă, sau cău­taţi de poliţie. O parte din a­­ceştia vor fi internaţi în loca­lităţile lor de origină. -XXX pro XXX­ Zece morţi intr un accident de autocamion Viena, 13 (Rador). — Un groaznic accident de autoca­mion s’a întâmplat la Felsen-­­­berg. Din cauza blocării frânelor, autocamionul s’a isbit cu mare viteză de un zid. Zece dintre ocupanţii auto­camionului şi-au găsit moartea­­ în acest accident. Ceilalţi 19 pasageri s-au ales cu răni mai mult sau mai puţin grave. Universitatea tradiţionalistă şi universitatea modernă de prof. CONSTANTIN KIRIŢESCU Universitatea este din nou la­­ ordinea zilei. Au repus-o pe rol­­ nu preocupările permanente pen­tru viaţa instituţiei şi reactivate de apropierea deschiderii noului an şcolar, ci îngrijorări de ac­tualitate, în legătură cu proble­me de reorganizare. Ele şi-au găsit ecoul într’o serie de arti­felor "mMismf. Anl­bilite afir­mări şi aprecieri, considerate ca nedrepte ori excesive, au provo­cat discuţiuni şi au deslănţuit proteste. Nu este în intenţia noastră, de a aduce o contribuţie personală la înveninarea discuţiei, prin a­­naliza amănuntelor. Mă voi res­trânge a căuta să lămuresc ches­tiunea de principiu, care este cea hotărîtoare, căci dela buna ei înţelegere atârnă judecarea te­meiniciei sau a netemeiniciei ar­gumentelor de detaliu, privitoare la organizarea învăţământului superior. Ce trebue să înţelegem prin cuvântul universitate ? Care sunt întinderea şi conţinutul acestei noţiuni ? Instituţiile de învăţă­mânt, cu caracter practic, au­­ dreptul să trăiască şi să lupte­­ pentru progresul cultural, sub­­ steagul universităţii ? Sunt mulţi oameni de cultură care privesc universitatea dintr’o perspectivă greşită, deformată prin efectul depărtării în timp. Este o mare deosebire între uni­versitatea de astăzi, aşa cum o cer trebuinţele vieţii moderne, şi universitatea veche, aşa cum ea s’a născut din împrejurările cul­turii medievale. Pe vremea lui Robert de Sorbon, întemeietorul în capitala Franţei, a celei mai vechi universităţi din lume, se putea crede că toată înţelepciu­nea umană se cristalizează în teologie, în filosofie şi în juris­­prudenţă. Mai târziu, s’a adăo­gat medicina; una din principa­lele ei ramuri, chirurgia, n’a fost admisă, decât prin secolul XVII; până atunci, era considerată ca o meserie inferioară, chirurgii fiind clasaţi în corporaţia... băr-timp de veacuri, universitatea a trait o viaţă ermetic închisă in formele ei primitive, păzite de privilegiile ei corporatiste. Des­cătuşarea de jugul tradiţiei şi a­­daptarea la condiţiile noi create de progresul culturii şi reclamate de exigenţele vieţii în societa­tea modernă, este opera secolului XIX. Noile universităţi germane şi anglo-saxone au deschis uni­versităţii drumuri noi şi orizon­turi largi. Progresele uimitoare realizate de ştiinţele fizice, bio­logice şi sociale, de cuceririle ci­vilizaţiei materiale ale omenirii, au transformat radical concepţiile vechi, impunând universităţii meniri şi ţeluri noi. Ştiinţa ocu­pă un loc din ce în ce mai în­semnat în activitatea intelectu­ală;­ ea a devenit precumpăni­toare în universitatea modernă, pe care a transformat-o radical. Astăzi, universităţile închis­tate în forme vechi, păstrând cu­ gelozie tradiţia ştiinţelor abstrac­te, — ca, de pildă — universi­tatea din Oxford, năzuind să dea Marii Britanii „oameni de ca­racter nobil“, devin o raritate. Sub presiunea nevoilor societăţii în slujba cărora sunt puse, uni­versităţile trebue să dea oameni de acţiune, spirite dinamice, ca­pabile să sporească bogăția spi­(Continuare în pag. 2-a) rad frunzele.

Next