Universul, februarie 1939 (Anul 56, nr. 45-57)
1939-02-16 / nr. 45
Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov O OFENSIVĂ LĂUDABILĂ Primarii sectoarelor din Capitală au întreprins o urmărire intensă împotriva desfacerii de carne insalubră în restaurante şi bodegi. Rezultatele ar fi fost uimitoare, dacă n’ar fi fost cunoscute de masele de consumatori cari s’au resimţit şi se resimt de efectele mâncărilor primejdioase pentru sănătatea publică. Ceea ce este cu deosebire trist, este că acele constatări se referă şi la localuri al căror lux presupuneau funcţionarea regalelor de higienă şi ale căror preţuri exagerate căutau o explicaţie în acea presupunere. Nerespectarea condiţiunilor elementare, prevăzute ca norme obligatorii pentru toate întreprinderile de alimentare, nu se mărgineşte la debitele de mâncare. Ea purcede de la cele de vânzare a materiilor prime de strictă necesitate, cum sunt carnea, laptele, brânza, smântână, uleiurile, etc. S’au desfăşurat investigaţii şi în această direcţiune şi s’au încheiat acte de trimitere în judecată a contravenienţilor, ale căror fapte, din nefericire, sunt sancţionate de dispoziţiile legale în vigoare, cu pedepse prea uşoare faţă de gravitatea consecinţelor, ce nu se restrâng individual, ci colectiv. Câteva zile de închisoare neinfamantă, câteva mii de lei scoase prompt de la consumatori, nu pot avea eficacitatea indispensabilă a înlăturării unei primejdii endemice pentru publicul consumator. De aceea, este nevoe ca bunele intenţia şi hotărîtele demersuri alte administraţiei conştiente de drepturile şi obligaţiunile sale, în această chestiune de interes general, să fie sprijinită prin aplicarea cea mai aspră a pedepselor în vigoare şi prin agravarea acestora in raport cu proporţiile răului, mergându-se până la închiderea întreprinderilor recidiviste şi împiedicarea redeschiderei lor sub alte nume sau embleme. Ofensiva deslănţuită de autorităţile comunale, primită de public cu simpatia cuvenită, ar căpăta o însemnătate şi mai mare, dacă s’ar îndrepta şi contra speculei. Masele de consumatori îndură sporuri periodice de preţuri la lucrurile de primă necesitate, alimente şi îmbrăcăminte, sporiri disproporţionate faţă de stagnarea sau descreşterea veniturilor pentru marea lor majoritate. La familiile împovărate, în special, acest dezechilibru este foarte apăsător. Şi cum el nu-şi găseşte o raţiune nediscutabilă, capătă caracterul de speculă. S-au făcut încercări şi pentru înfrânarea acestui rău, în sensul de a nu se admite în preţurile de vânzare decât cheltueliile reale de cost şi un câştig just, dar măsurile luate In trecut n’au dat de cât rezultate efemere. Dacă hotârirea ce se manifestă acum în privinţa asigurării calităţii alimentelor se va desfăşura şi în privinţa impiedicărei speculei lor, ea va avea în marele public un eirou cu atât mai puternic, cu cât specula alimentelor funcționează în mai se mai vaste decât lipsa de higienă a restaurantelor și bodegilor. Puterea Angliei creşte tot mai mult Declaraţiile ministrului aviaţiei britanice Londra, 13 (Rador). — Sir Kingsley Wood, ministrul aerului, a vizitat Luni o uzină de aviaţie din Glasgow, unde a inaugurat deasemeni o expoziţie aeronautică. Ministrul aerului a ţinut, cu acest prilej, o cuvântare în care a declarat că Marea Britanie deosebindu-se în multe privinţe de alte ţări, unele dintre acestea pun la îndoială puterea imperiului britanic şi nu-şi dau seama de hotărârea şi spiritul de neînvins al poporului britanic. Reînarmarea noastră progresează foarte repede, iar realizările din ultimele luni sunt considerabile în domeniul apărării anti-aeriene. Producţiunea avioanelor a sporit deasemeni foarte mult. Pot afirma de pe acum că vom avea în acest domeniu „un an record“ şi sunt fericit că Marea Britanie devine, pe zi ce trece, mai puternică decât oricând. Cu toate aceste mari sforţări, nu trebue să se creadă că noi considerăm războiul ca inevitabil. Reînarmarea britanică este însoţită de cea mai sinceră dorinţă de a se ajunge la pace şi la o mai bună înţelegere între toate naţiunile lumii. Miliţieni din armata republicană spaniolă internaţi în lagăre de Comentea, re , Franţa ------- ------- Hr. 45 Joi 16 Februarie 1959 12 Pagini P IUI DIRECTOR 51 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA | ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 Spania a spaniolilor Anglia şi Franţa vor recunoaşte guvernul Franco de R. SEIŞANU Dacă din punctul de vedere militar războiul din Spania poate fi considerat sfârşit prin victoria naţionaliştilor, din punctul de vedere politic, problema spaniolă încă nu-i definitiv rezolvată, nici pe planul intern, nici pe planul internaţional. Guvernul generalului Franco stăpâneşte trei părţi din teritoriul naţional, iar cealaltă parte, formată din regiunile Madridului şi Valenciai, continuă să fie în stăpânirea republicanilor, care fac încă figură de inamici, deoarece forţele armate n’au capitulat. Mai există o republică roşie în Spania? Mai exista un guvern regulat, care să exercite puterile sale in teritoriul rămas în afară de controlul guvernului din Burgos? După dezastrul din Catalonia, d. Azana, preşedintele „republicii“ spaniole, în loc să plece la Valencia, sau la Madrid, a trecut frontiera Pirineilor împreună cu controlurile refugiaţilor militari şi civili şi s-a stabilit în Franţa. Majoritatea membrilor principali ai guvernului republican din Barcelona, afară de d. Negrin, primul ministru, au urmărit şi ei retragerea generală spre nord, în ospitaliera şi generoasa Franţa. Până şi dr. Largo Caballero, faimosul organizator al lui „Frente popular“, a trecut Pirinieii, pe teritoriul francez. Totuşi, nici d. Azana n’a renunţat la titlurile şi prerogativele sale, nici miniştrii săi n’au găsit de cuviinţă să demisioneze ori, să se considere demisionaţi din funcţiunile lor. D. Martinez Barrio, preşedintele Corteselor şi vice-preşedinte al republicei, a declarat că după constituţie numai şeful statului şi al guvernuluui pot lua măsuri politice privitoare la prelungirea, sau încetarea stării de razboi. Până acum cei doi factori principali politici n’au luat nici o dispoziţie în această privinţă. Iată o situaţie paradoxală. După principiile dreptului internaţional niciun şef de stat şi niciun guvern nu pot exercita prerogativele şi puterile lor pe teritoriul unui alt stat străin. însăşi constituţia republicei spaniole pre- [ vede cazul când primul magistrat, fiind absent, sau împiedecat temporar să exercite prerogativele şi funcţiunile sale, este substituit de preşedintele, sau vice-preşedintele parlamentului în acest (Continuare in pag. 2-a) Avantgardele naţionaliste la punctul de frontieră le Perthus NOTE „Curajul“ sinuciderii sau „eroismul de a trăi“?.. Statisticile constată că numărul celor cari-şi ridică viaţa creşte din zi în zi... De prisos să mai subliniem greşala, — din toate punctele de vedere de neiertat, — pe care o săvârşeşte aspirantul, pe o asemenea cale, la eternul repaos. Desigur, viaţa nu e deloc un şir de plăceri. Sunt peste două mii de ani de când Eclesiastul plânge amar în faţa acestei „zădărnicii a zădărniciilor“. Poetul Alfred de Vigny, — seniorul infirmier de toată viaţa al soţiei sale, — se întreabă ce „bucurie poate fi o existenţă în care ai, ca primă datorie, pe aceea de a-ţi îngropa tatăl şi mama“, întrebare tragică şi cinic completată de neînduratul Anatole France, care-l vede pe om „ieşind dintr’un uterus şi mergând să putrezească în pământ“... O atare disperată concepţie naşte, evident, dintr’un egocentrism care reduce lumea şi viaţa ei, la individ. Dar viaţa, — purcezând dintr-un izvor misterios şi călătorind spre neştiut, — viaţa, ale cărei aspecte ştiinţa pretenţioasă le analizează în laborator şi le etichetează în eprubete, suflul vieţii pe care savanţii nu l-au creeat şi nu-1 vor creea, stă în mâna altcuiva. Numai o deformare a simţului moral, lipsa simţului pulsaţiei universale, — în cadrul căreia indi- I vidul este o clipă, — poate duce I la o asemenea concepţie. Cugetăm, în chip firesc, la Schopenhauer, pe nedrept socotit ca denigratorul absolut al vieţii. Despre cazul lui, aproape ilariant, biografii n’au vorbit destul. In manuscrisele acestui ireductibil , duşman al femeilor, cercetători indiscreţi au găsit panglici şi scrisori ale câtorva „ingrate“... Şi tot el, propagator al Nefiinţei, cu o strălucire de stil care l-a consacrat ca scriitor tot atât cât şi ca gânditor, — când a izbucnit o epidemie de ciumă, la Florenţa, ni se pare, a rupt-o la fugă mâncând pământul... Autorul Nirvanei trebuie să-şi fi dat seama că, deasupra tristului curaj, — de-o clipă, şi cu ochii închişi, — al sinuciderii, stă eroismul de a înfrunta totul, o întreagă viaţă, cu mintea, cu inima şi cu braţele, făcându-ţi „rândul“ aci... M. NEGRU Camera Comunelor a discutat recunoaşterea guvernului Franco Principala problemă la ordinea zilei, în cadrul evenimentelor internaţionale, este, după cum se ştie, chestiunea recunoaşterii guvernului Franco de către Anglia şi Franţa, care a fost discutată în şedinţa de luni a Camerei Comunelor. Publicăm în corpul ziarului darea de seamă a acestei interesante şedinţe în cursul căreia d. Chamberlain a răspuns la întrebările puse de deputatul laburist Henderson, în legătură cu recunoaşterea guvernului din Burgos. Papa Pius XI şi românii Sfântul părinte despre latinitatea poporului şi creştinismului românesc Ca şi eruditul său înaintaş, istoricul Papa Pius II Piccolomini, Papa Pius al XI, nu numai că a cercetat cu deosebit interes trecutul neamului nostru, dar în simpatia caldă pe care o manifesta pentru românism ori de câte ori i se ivea prilejul, nu-şi ascundea convingerea că poporului român îi este hărăzită o mare misiune spirituală în viitor. Deşi, acest simţământ îl mărturisea de preferinţă fiilor Săi duhovniceşti, totuşi Sfântul Părinte nu pierdea nici o împrejurare de a arăta Românilor, iubirea-i părintească. „Iubiţi fii, — spunea cu glasu-i atât de cald şi învăluitor Papa Pius al XI pelerinilor români veniţi să-i primească binecuvântarea, — voi sunteţi de douâ ori Romani: Romani prin origină şi Romani prin credinţă“. Să nu se creadă că vorbind astfel, marele Pontif se referea numai la biserica Românilor uniţi. Ar fi o mare nedreptate adusă marelui Său spirit, de adevărat vicar al lui Hristos. Ca şi papa Benedict al XV-lea, Papa Pius al XI-lea s-a ocupat mult de Români, pentru care a fost un mare mecenaie. Fără darul Său de câteva zeci de milioane, biserica unită română n’ar fi putut avea impunătorul colegiu „Pio Rumeno“, ce străjueşte de pe înălţimea Gianicolo, ca şi bimilenara Columnă a lui Traian, în afirmarea daco-românismului în Cetatea eternă a lumii. Cu prilejul inaugurării acestu colegiu oriental, în inima catolicismului, cu mare fast, la 9 Mai 1937, — ziua aniversării imperiului italian — aleasă de însuşi Sfântul Părinte, în Constituţia Pontificală, care s’a citit în prezenţa a zece cardinali şi prin care se creia colegiul, Papa Pius al XI-lea, care dase numele Său , colegiului, a ţinut să proclame nu numai latinitatea poporului român, ci să aducă omagiul Său postum, trecutului nostru de eroism creştin, care a culminat prin Ştefan cel Mare. „Intre Domnitorii români — spunea Papa Pius al Xl-lea — se înalţă Domnul Moldovei,Ştefan cel Mare şi biruitor şi pe care înaintaşul Nostru Sixt IV îl numeşte adevărat atlet creştin al credinţei“ (Continuare in pag. 2-a) Cel mai nou tip de avion de vânătoare american 77 Marea problemă demografică de M. BAXZARIA Avem înaintea noastră ulti- mul grafic publicat de Insti- tutul central de statistică de sub direcţia d-lui dr. Sabin I Mănună şi unele date privi- toare la mersul populaţiei din I Capitală. Dacă, fără a intra în o mai de aproape cercetare a lor, am socoti aceste date drept expresiunea adevărului, am avea motive să fim foarte optimişti în ce priveşte sporul de populaţie. Iată, în anul 1930, cu ocaziunea recensământului general, s’a constatat că totalul populaţiei din Capitală era la data aceea de 631.288 locuitori, din care 564.575 pentru cele patru sectoare, iar 66.713 pentru comunele suburbane. Insă, acum de curând serviciul statistic al municipiului Bucureşti, în baza unor calcule întocmite, în privinţa cărora nu se dau amănunte mai precise, a găsit că populaţia celor patru sectoare şi a comunelor suburbane se ridică la cifra de 843.629 locuitori. Prin urmare, într’un interval de opt ani, populaţia municipiului Bucureşti a sporit cu peste 200 mii de suflete. Dacă sporul acesta s’ar datori excedentului de naşteri asupra deceselor, faptul ar fi cum nu se poate mai îmbucurător. Cu atât mai îmbucurător, cu cât se ştie că în ce priveşte mersul populaţiunii marile oraşe sunt, în genere, dificilare. Familiile cu copii mulţi se întâlnesc rar. Ne amintim chiar a fi citit că un mare economist francez arăta, pe temeiu de date statistice, că populaţia oraşelor se primeneşte după fiecare patru generaţii, ceea ce înseamnă că, după trecere de patru generaţii, cele mai multe familii dispar complet din lipsa de urmaşi. De altfel, o anchetă superficială făcuită aci, la Bucureşti, ar veni in sprijinul acestei afirmaţiuni. In adevăr, nu se vor găsi în Capitală multe familii cu o vechime mai mare decât patru generaţii. Ţinând, aşadar, socoteală de aceste fapte, ajungem la concluzia că sporul de mai bine de 200 de mii de suflete constatat în populaţia Capitalei de către serviciul statistic al municipiului nu se datoreşte excedentului de naşteri asupra deceselor, ci permanentului proces al imigrării. Populaţia Capitalei sporeşte prin elemente venite de afară. Aşa fiind, prezintă neîndoios un interes de ordin naţional chestiunea de a se şti ce fel de elemente sunt acelea care vin să îngroaşe rândurile acestei populaţii, cărei origini etnice aparţin, care sunt ocupaţiile lor şi care este situaţia lor socială şi materială. In mod cu totul deosebit trebue să fie bine lămurit punctul, a cărui importanţă n’are nevoe de a fi subliniată, dacă sporul constatat la populaţia Capitalei în ultimii opt ani provine din imigrarea elementelor etnice româneşti sau, în tot cazul, care este proporţia acestor elemente faţă de elementele alogene. Trecând de la Capitală la situaţia generală a ţării din punctul de vedere demografic, din datele publicate de la război încoace de Institutul central de statistică, se desprinde o constatare, ce nu poate decât să ne mulţumească. Se desprinde constatarea că, faţă de toate elementele minoritare, elementul etnic românesc este acela la care excedentul de naşteri g __________ (Continuare in pag. 2-a) D-RA LEI RIEFENSTHAL IN CAPITALĂ Ieri a sosit în Capitală, d-ra Leni Riefenstahl, realizatoarea marelui film al olimpiadei de la Berlin. Distinsa oaspete a dat ziarului nostru fotografia d-sale cu următorul autograf: „Oferită cordial ziarului „Universul“. -------xX0 , 0Xx-------Grave defecte de construcţie la distrugătoarele americane Washington, 13 (Radio-Central). — La punerea în serviciu a 18 noui distrugătoare, s-a constat că toate turbinele acestor vase aveau grave defecte de construcţie. Toate distrugătoarele au trebuit să fie scoase imediat din serviciu. De altfel, la întreaga flotă americană de distrugătoare vor trebui să fie înlocuite turbinele, fapt ce va întârzia realizarea planului de construcţie naval al Statelor Unite. Calea spre un nou ritm de viaţă sănătoasă de PETRE DRAGOMIRESCU prof. universitar In adunările regionale care au fost ţinute de către întemeietorii Frontului Renaşterii Naţionale — la care au participat activ miniştri în funcţiune şi foşti miniştri — toţi cuvântătorii au afirmat nevoia de înfrăţire a elanului tineresc cu înţelepciunea, cu experienţa, precum şi preponderenţa elitelor la posturile de comandă în noul organism politic-patriotic, impus de împrejurări, întreaga presă subliniază zilnic acelaş lucru. Fie ca gândurile, atât de limpede şi hotărît exprimate, să nu rămână simple vorbe eloquente, ba chiar convingătoare, ci să devină realitate. Tara noastră nu mai poate îngădui nimănui a răsturna rolurile şi valorile, aşa cum s’a făcut dela încetarea războiului până mai ieri. Judecata pe care unele medii uşuratice, zise elegante, caută s-o impună şi anume: că tinereţea este inferioară copilăriei, iar maturitatea inferioară tinereţii, trebue înlăturată radical, ea fiind un element de dezagregare, de distrugere socială. Cine ar putea pretinde că experienţa a pierdut din autoritatea şi din prestigiul ei, chiar în ochii societăţii actuale, atât de frământată, atât de îngrijorată şi de grăbită a merge, în ritmul cel mai accelerat, pe drumul anevoios al vieţii? Se poate oare tăgădui că noi n’am învăţat nimic dela părinţii şi dela strămoşii noştri, iar aceştia dela înaintaşii lor? Evident că nu. Şi contrariul n’ar putea fi susţinut decât de egoistul feroce, care nu simte, nu vede şi nu urmăreşte decât satisfacerea intereselor sale personale. Fiindcă nu este posibil şi nu se poate imagina în ştiinţa socială o societate în care generaţiile succesive ar fi separate prin soluţii de continuitate. O între- ŢWpers a legăturii nature'? f* sociale, care uneşteprezentul’ cu trecutul şi cu viitorul în evoluţia raselor, a familiilor şi a naţiunilor, ar fi o anomalie în dezacord cu legile vieţii colective şi individuale a omenirii în mers către un destin nedesluşit. O generaţie care se avântă singură, izolată, pe căile indefinite ale timpului şi ale spaţiului, fără să ştie nimic din ceea ce a precedat-o şi fără să prevadă ce are s’o înlocuiască, s’ar asemăna cu un bloc erotic, a cărui soartă se ştie care este. Ritmul vieţii omeneşti, individuale, ori sociale, este reglementat de alternarea armonioasă a speranţei şi a amintirii. Cunoştinţele şi respectul trecutului nu trebue ignorate. De altfel, istoria ţării noastre este plină de învăţămintele şi de exemplele unei experienţe bogate în care românii de azi pot găsi răspunsuri la multe din chestiunile actuale, interogănd conştiinţa marilor români de altă dată, depozitari ai unui tezaur imponderabil ce ne-a fost transmis ca cea mai sfântă parte a patrimoniului nostru naţional. Orice atingere s’ar aduce acestui adevăr istoric, pe care avem obligaţia imperioasă a-l cultiva, cu toată grija, ar fi o mare pagubă pentru întreaga naţie română. Şi ziua în care s’ar inaugura credinţa că trebue ignorat trecutul, fiindcă totul urmează a purcede din prezent, ar fi ziua de început a distrugerii unei mari părţi din ceea ce este patrie. Că elitele vor avea preponderenţă la posturile de comandă? Aceasta este mai imperios necesar decât oricând, fiindcă ele sânt generatoare ale progre(Continuare in pag. 2-a)