Universul, martie 1939 (Anul 56, nr. 73-88)

1939-03-16 / nr. 73

CANALUL VISTULA-PRUT­­DUNĂREA MARITIMĂ Cu prilejul vizitei minis­trului nostru de externe la Varşovia s’au discutat şi che­stiunile ce interesează strân­gerea şi desvoltarea relaţiu­­nilor economice între Polonia şi România prin mijlocul căilor de comunicaţie pe apă. S’a propus în scopul acesta creiarea unor legături între marea Baltică şi marea Nea­gră prin construirea unui ca­nal, Vistula-Nistru-Prut-Du­­nărea maritimă. După ziarele din Varşovia s-a şi constituit un comitet polon, sub­ preşedinţia colo­nelului Kowaleswski, spre a studia construirea canalului proectat şi găsirea mijloace­lor de finanţare, necesare e­­xecutării lucrărilor. Canalul proectat răspunde atât intereselor Poloniei, cât şi intereselor României. Prin tratatul de pace Po­loniei i s’a asigurat i eşire la marea Baltică, prin crea­rea coridorului Dantzigului, dar, atât situaţia geografică, cât şi interesele economice, impun acestei ţări cu o popu­laţie de peste 30 milioane lo­cuitori şi o eşire, la sud, la marea Neagră, care să-i des­chidă drumul spre Medite­­rana. Canalul proectat, Vistula- Nistru-Prut-Dunărea mariti­mă, răspunde acestor nevoi, căci el va stabili, pe deo par­te, legătura directă între ma­rea Baltică, dela nord şi ma­rea Neagră, dela sud, iar, pe de altă parte, va asigura Po­loniei drumul maritim spre port­urile mediteraneene. Viitoarea cale navigabilă între Baltica și marea Nea­gră va creia un important curent de circulaţie nord­­sud, care va contribui la des­voltarea traficului pe Vis­tula, Prut şi Dunărea mari­timă. Dacă luăm în seamă cele­lalte canale ce s’au construit în Europa centrală, sau cari sunt în curs de construcţie, AAKinmnfXwi o 4-Qvirli wf 5 n n nzi v"i _ WHO UU O CV A Ai. V» UUliW.iiywi Mwv/ii luată de a se creia un alt cu­rent important de circulație, în Europa centrală, vest spre est, având ca arteră princi­pală Dunărea. In timpul războiului ger­manii au realizat legătura în­tre Rin și Weser, printr’un canal. După încheerea păcii ei au început să construiască canalul Rin-Elba şi Rin- Main-Dunăre. „Să presupunem, scrie d. Romier într’un studiu publi­cat în „Revue des Deux Mon­des“ din Ianuarie 1929, că transportul prin vase de to­naj mare a ajuns posibil în­tre­ Germania şi marea Nea­gră. Aceasta va fi, nu numai o revoluţie nouă in datele traficului european, dar o de­viaţie fundamentală a trafi­cului universal“. Pentru ce? „Joncţiunea ba­­sinului Rinului, bogat în căr­buni şi în numeroase indus­trii, cu câmpiile dunărene, bogate în grâne, va creia un sistem economic, atât de pu­ternic şi complet, încât va a­­trage circulaţia generală. Un curent de schimburi se va stabili între acest sistem, de o parte, Rusia, Orientul me­­diteraneean şi Asia mică, de altă parte“. Se mai proectează un ca­nal, care să lege Dunărea cu lacul Constanţa. Prin acest canal se vor scurge în Elve­­veţia grânele din ţările du­nărene şi petrolul românesc. Noul canal, Baltica-marea Neagră, va atrage spre gurile Dunării şi mările orientale, transporturile din Polonia şi ţările baltice, adică din re­giunile septentrionale şi cen­tral-orientale ale Europei că­tre sud. Astfel, se va putea stabili un echilibru în trafi­cul fluvial și maritim euro­pean, având ca bază Dună­rea noastră, prin acest sistem de canaluri. Citiți în pagina 8-a: Situaţia in Ceho-Slovacia se complică Va interveni Germania in conflict? M. S. Regina Maria a Iugoslaviei la Suveranii Angliei Belgrad, 13 (Radar). — Se­­ anunţă din Londra că Vineri, 10 Martie, Regele şi Regina Angliei au primit pe M. S. Re-­­ gina Maria a Iugoslaviei, care a fost apoi reţinută la dejun de Suveranii britanici. D. Chamberlain vrea să invite pe mareşalul Goering la Londra Londra, 13 (Rador).— „Evening Standard“ afir­mă că d. Chamberlain ar dori să invite la Londra pe mareşalul Goering. Ziarul crede că dacă negocierile ce vor avea­­­­oc între reprezentanţii­­ industriilor germane şi engleze vor ajunge la un rezultat pozitiv, mareșa­lul Goering va fi invitat formal la Londra pentru a începe discuția proble­melor politice, inclusiv problema coloniilor. Groaznica nenorocire din corn. Adânca (Dâmboviţa) .O femeie a pierit in flăcări cu cele două copile ale sale Târgovişte, 13 Martie O impresionantă nenorocire s'a întâmplat azi, în corn. Adânca. Copila Maria Gh. Bâşcovea­­nu, în etate de 4 ani, în timp ce mama sa dormea împreună cu o fetiţă de 8 luni, s’a apu­cat să facă foc, cu petrol. O parte din gaz vărsându-se pe jos şi luând foc, flăcările au cuprins îmbrăcămintea co­pilei. Mama sa deşteptându-se din Somn, a sărit s’o ajute, dar a fost şi ea cuprinsă de flăcări.La ţipetele disperate ale ce­lor două victime, soţul, care dormea într’o cameră alătu­rată, nu a putut să le dea ni­­ciun ajutor, deoarece uşa era închisă pe dinăuntru cu cheia. El însuşi abia s’a putut salva, sărind pe fereastră. Copila de opt luni a murit carbonizată, iar mama şi cea de a doua fetiţă, în stare gra­vă, au fost transportate la spi­tal, unde, cu toate îngrijirile date, au încetat din viaţă. Întreaga locuinţă a fost dis-­­­trusă de flăcări. A Coborîrea în criptă a rămăşiţelor pământeşti ale Patriarhului Miron După cum am arătat, toată ziua de eri, dela ora 7 dimi­ neaţa până la ora 7 seara, ce­tăţenii Capitalei s’au perindat­­ prin faţa sicriului cu rămaşi-i­ţele pământeşti ale Patriar-­­ hului Miron Cristea, aducân­­du-i ultimul salut. Câte patru preoţi au stat ne­contenit de straje la catafalc, în timp ce la căpătâiul defunctu­lui, alt preot citea rugăciunile. Reprezentanţii bisericii bul­gare la funeraliile I. P. S. Pa­triarh Miron au prezen­tat ur­mătorul mesagiu de condo­leanţe : Biserica bulgară împărtăşeşte în mod stuped durerea voastră, fiindcă decedatul a fost nu nu­mai un demn conducător al Sfintei Biserici române dar şi un mare ierarh al ortodoxiei ecumenice. Suntem martorii sentimemite dar adânci de durere pe cari le trăeşte poporul orto­dox român. Pentru noi faptul acesta este o dovadă incontes­tabilă că s’a prăvălit un mare stâlp al Bisericei ortodoxe ro­mâne surori. Şi în faţa acestei adânci expresiuni de respect şi iubire filială faţă de amintirea acestui Ierarh renumit, ferici­tul Patriarh Miron, noi rugăm cu smerenie pe Dumnezeu, să dea credinciosului popor român o mângâiere sufletească şi să ridice din mijlocul lui totdeau­na conducători bisericeşti vred­nici, cu puterea şi cu duhul vn veci neuitatului Patriarh Miron. Numeroase coroane de flori sunt depuse în tinda Patriarhiei şi de jur împrejurul zidului bi­sericii. itt După amiază, toate şcoalele din Capitală au venit în pele­rinaj la Patriarhie, elevii şi ele­vele înclinându-se în faţa ca­tafalcului. * Delegaţii Bisericii bulgare, veniţi să participe la fune­raliile Patriarhului, au o fi­Biserica bulgară participă cu o sinceră durere la fericita a­­dormire neaşteptată a Patriar­hului Mirron. Noi am preţuit totdeauna dragostea întru Dom­nul de care a fost însufleţit fe­ricitul Patriarh faţă de Biserica ortodoxă bulgară. De multe ori şi în diferite ocaziuni El a dat dovezi de o astfel de dragoste, care izvora din nobleţă inimii Sale şi din înalta Sa cunoştinţă or­todoxă-ecumenică. Prin noi, Biserica bugară şi credinciosul popor bulgar, aduc Bisericei ortodoxe române — iu­bita soră întru Hristos — şi bi­necuvântatei turme poporului român, adânca şi curata ei d­at Luni dim, în catedrală, lângă catafalc, un trisaghion pentru odihna sufletului de­cedatului. * Ceremonia coborîrii în cripta de la Patriarhie a ră­măşiţelor pământeşti ale înaltului chiriarh a început ori la ora 11 dimineaţa. Vom publica, în numărul de mâine, amănunţit pioasa ceremonie de la Patriarhie, expresiune de condoleanţe şi încredinţarea că această mare durere găseşte in noi un ecou adânc, fiindcă conştiinţa şi duhul ecumenic în Biserica or­todoxă bulgară sunt puternice şi active. Fie ca Atot­puternicul Părinte Ceresc să odihnească cu drepţii sufletul nobil al acestui Ierarh ales şi înalt cărmuitor al prea iubitei surori întru Domnul — Sfânta Biserică ortodoxă ro­mână. f Mitropolitul Mihai din Rousse; f Mitropolitul Kiril din Plovdiv; Profe­sor dr. Ştefan Tzankoff. CONDOLEANŢELE BISERICII BULGARE . I Credincioşii defilând prin faţa sicriului cu rămăşiţele pământeşti ale Patriarhului In corpul ziarului: Condoleanţele primite de guvernul român pentru moartea L P. S. Patriarh Miron Publicul, îndreptându-se spre Patriarhie k Ducele de Saxa Coburg Gotha in Capitală La mormântul Eroului Necunoscut Zona frontierei noastre de nord Problema ruteană şi colonizarea românească „Journal de Généve“, în primul său articol apărut în numărul cu data de 9 Martie a. c., a făcut aluzie la pro­vinciile noastre istorice, Ba­sarabia şi Bucovina, în care există o minoritate ruteană. Aceşti ruteni nu sunt băş­tinaşi, ci s’au infiltrat în masee, sub fostele domina­­ţiuni străine, rusă şi austria­că, — în Basarabia de nord, după 1812 şi în Bucovina, după 1848. Ţinuturile lor de origină sunt Galiţia orientală, Podo­­lia şi Volinia. * Dovada că infiltraţiile ru­tene, în masse compacte, s’au făcut, după anexarea celor două provincii de Rusiia şi Austria, o avem în datele sta­tistice asupra populaţiunii lor, stabilite de organele ad­ministrative ale celor două state dispărute în 1918. Aşa, de ex. în Bucovina, după tabela statistică austria­că, au fost în anul 1774 — în ajunul anexării acestui ţinut — 63.700 români, 8400 ru­teni, 526 evrei şi 2374 alte na­ţionalităţi, — în total, 75.000 de locuitori. Românii au fost atenei în majoritate covârşitoare. D. prof. I. Nistor, membru al Academiei Române, într’o conferinţă ţinută la „Insti­tutul de istorie universală“ din Bucureşti, în care s’a o­­cuipat de vechea graniţă de nord a Moldovei a amintit că, în urma anexării Bucovinei, s’a instituit la 21 August 1781, din ordinul consiliului aulic din Viena, o comisiun­e pentru regulare­a urbariala­­ a pro­prietăţilor rurale şi urbane din ţinuturile Cernăuţi şi Su­ceava, sub preşedinţia colo­nelului Metzger. Membrii comisiunei aus­triace au cercetat toate co­munele şi moşiile din zona frontierei şi au examinat ac­tele de proprietate ce i s’au prezentat. Ce s’a constatat din ancheta făcută de acea­stă comisiune? Că toate comunele sunt lo­cuite de români şi toate mo­şiile de la graniţa Nistrului sunt de drept proprietatea românilor din vremuri stră­vechi. Rutenii erau pe atunci împrăştiaţi în câteva sate. Abia după 1848, a început in­vazia în massă a rutenilor şi evreilor din Galiţia, Podolia şi Volinia, încurajată şi or­ganizată de autorităţile aust de R. SEIŞANU triace cu scopul de a stră­punge şi disloca blocul româ­nesc din Bucovina. După tabelele statistice a­­supra populaţiei Bucovinei, întocmite de austriaci între anii 1774—1910, — în care repartiţia pe naţionalităţi s’a făcut pe baza „limbei de con­­ve­rsaţiune“, s’au înregistrat: 209.293 românii, 108.907 ru­teni şi 11.580 evrei. Se înţelege dela sine, că cei 8400 de ruteni şi huţuli, găsiţi de austriaci în Buco­vina, în anul 1774, n’ar fi pu­tut spori prin creştere natu­rală. Sporul lor atât de mare şi într’un interval de timp atât de scurt, se explică prin invaziunea în massă a rute­nilor. In aceleaşi condiţii a sporit şi numărul evreilor. Sate întregi ruteneşti s’au strămutat din Galiţia orien­tală, Podolia şi Volinia, din­coace de Nistru. In nordul Basarabiei și Bucovinei, în ultimele decenii. Să nu uităm, că și In Nor­dul Basarabiei rutenii au fost în număr neînsemnat (Continuare in pag. 2-a) Un an dela alipirea Austriei la Reich de AL. GREGORIAN Prin telefon dela trimisul nostru special Viena, 13 Martie Am venit la Viena, exact după un an dela proclama­rea Anschluss-ului. Oraşul este sub steaguri. Străzile sunt înţesate de germanii sosiţi din toate părţile imperiului, la serbările austriace, care sunt şi ale germanismului în­treg. Tineretul este în plină agitaţie, aleargă încoace şi ’n­colo, face exerciţii de adunări şi de defilări, se pregăteşte de parada de mâine şi vrea să iasă cât mai bine , este doar sărbătoarea lui, căci revoluţia de-acum un an e opera tine­­rimii vieneze. Jertfele şi în­drăzneala ei au creat condi­ţiile prielnice restaurării re­gimului naţional-socialist. Găsesc acelaş cadru fastuos şi acelaş entuziasm de anul trecut. După o muncă încor­dată de 12 luni, Viena petre­ce, Viena pare mulţumită că are de lucru şi că a scăpat de evrei, că a fost salvată din starea de mizerie în care o duseseră politicianii republi­cii, că a fost smulsă din amă­răciunea descurajării, că i s’a dat un ideal de viaţă în marea comunitate germană. Nu mai sunt nici Habsburgii, nu mai este nici monseniorul Seipel, care să umble cu mâna întin­să prin Europa; nici Dollfuss, nici social-democraţie, nici co­­munism, nici Schuschnigg (Schuschnigg este acum un biet petiţionar la clemenţa Filhrerului) şi austriacii văd cu satisfacţie că s’a petrecut o schimbare adâncă în desti­nul ţării lor. Şase milioane de oameni mureau de foame, fiindcă Austria era paralizată şi con­­strânsă la viaţa artificială de expediente din mila Europei şi a finanţa internaţionale. Planurile de reconstrucţie fi­nanciară, pe care le aduceau experţii de la Geneva, o umi­leau. Delegaţiile şi comitetele internaţionale, care soseau la Viena ca s-o tuteleze, răneau profund orgoliul lor german, împrumuturile interne şi ex­terne, deficitele bugetare cro­nice, şomajul, toate aceste ne­­norociri cari au provocat ban­cruta republicii şi prăbuşirea statului federal, au rămas în conştiinţa lor ca un vis urât, ca o tragică experienţă isto­rică, la care nu vor să se mai întoarcă: înainte de Anschluss exis­tau 300 mii de şomeri­, din cari 100 de mii numai în Viena. Pasivul bilanţului co­mercial era de aproape o ju­mătate miliard şilingi în 1937. Valoarea exportului aus­­triac reprezenta mai puţin de 60% din valoarea importului total al ţării. Datoriile statu­lui se cifrau în 1936, la 2 mi­liarde 63 milioane şilingi. E­­vreii, deasemeni, realizau 300.000 de capete şi ţineau în­­ mâinile lor toată organizaţia financiară şi economică a ţării, exercitând o influenţă covârşitoare asupra culturii şi politicii austriace, controlând întreaga viaţă materială şi spirituală a ţării. Din 146.000 de întreprinderi economice, 36.000 erau în stăpânirea in­dustriaşilor semiţi. Din 750.000.000 RM., cât reprezen­ta bogăţia Austriei, 300 mi­lioane erau în safe-urile evreeşti, încercările foştilor cancelari Dollfuss şi Schuschnigg de a face din Austria un stat via­bil, apelurile lor la puterile mondiale, subvenţiile şi im-, prumuturile date pe gaj n’au putut îndrepta aproape nimic. N’au făcut decât să prelun­gească agonia unui stat în mi­zerie, căci Austriei i-a trebuit, în primul rând, altceva. I-a trebuit un ideal, care să-i mi­şte resorturile morale, s’o tre­zească din apatia în care că­zuse, să-i disciplineze voinţa, s’o pună la muncă, să-i re­facă încrederea în puterile ei şi să-i dea o credinţă în desti­nul său istoric, fiindcă nu mai avea nici unul. Scepticismul şi revoluţia îi devastaseră con­ştiinţa şi-i distruseseră între­gul echilibru sufletesc. Cir­cumstanţele politice şi econo­mice îi aduseseră o existenţă parazitară. O schimbare tre­buia să se producă neapărat și aceasta avea să coincidă, în mod fatal, cu apogeul ex­pansiunii pangermaniste, care a găsit în Adolf Hitler instru­(Continuare in pag. 2-a) -----------XXOSOXX----------­ D. Sivak noul președinte al Dietei slovace, fost ministru în guvernul Tiso t

Next