Universul, martie 1939 (Anul 56, nr. 73-88)
1939-03-16 / nr. 73
CANALUL VISTULA-PRUTDUNĂREA MARITIMĂ Cu prilejul vizitei ministrului nostru de externe la Varşovia s’au discutat şi chestiunile ce interesează strângerea şi desvoltarea relaţiunilor economice între Polonia şi România prin mijlocul căilor de comunicaţie pe apă. S’a propus în scopul acesta creiarea unor legături între marea Baltică şi marea Neagră prin construirea unui canal, Vistula-Nistru-Prut-Dunărea maritimă. După ziarele din Varşovia s-a şi constituit un comitet polon, sub preşedinţia colonelului Kowaleswski, spre a studia construirea canalului proectat şi găsirea mijloacelor de finanţare, necesare executării lucrărilor. Canalul proectat răspunde atât intereselor Poloniei, cât şi intereselor României. Prin tratatul de pace Poloniei i s’a asigurat i eşire la marea Baltică, prin crearea coridorului Dantzigului, dar, atât situaţia geografică, cât şi interesele economice, impun acestei ţări cu o populaţie de peste 30 milioane locuitori şi o eşire, la sud, la marea Neagră, care să-i deschidă drumul spre Mediterana. Canalul proectat, Vistula- Nistru-Prut-Dunărea maritimă, răspunde acestor nevoi, căci el va stabili, pe deo parte, legătura directă între marea Baltică, dela nord şi marea Neagră, dela sud, iar, pe de altă parte, va asigura Poloniei drumul maritim spre porturile mediteraneene. Viitoarea cale navigabilă între Baltica și marea Neagră va creia un important curent de circulaţie nordsud, care va contribui la desvoltarea traficului pe Vistula, Prut şi Dunărea maritimă. Dacă luăm în seamă celelalte canale ce s’au construit în Europa centrală, sau cari sunt în curs de construcţie, AAKinmnfXwi o 4-Qvirli wf 5 n n nzi v"i _ WHO UU O CV A Ai. V» UUliW.iiywi Mwv/ii luată de a se creia un alt curent important de circulație, în Europa centrală, vest spre est, având ca arteră principală Dunărea. In timpul războiului germanii au realizat legătura între Rin și Weser, printr’un canal. După încheerea păcii ei au început să construiască canalul Rin-Elba şi Rin- Main-Dunăre. „Să presupunem, scrie d. Romier într’un studiu publicat în „Revue des Deux Mondes“ din Ianuarie 1929, că transportul prin vase de tonaj mare a ajuns posibil între Germania şi marea Neagră. Aceasta va fi, nu numai o revoluţie nouă in datele traficului european, dar o deviaţie fundamentală a traficului universal“. Pentru ce? „Joncţiunea basinului Rinului, bogat în cărbuni şi în numeroase industrii, cu câmpiile dunărene, bogate în grâne, va creia un sistem economic, atât de puternic şi complet, încât va atrage circulaţia generală. Un curent de schimburi se va stabili între acest sistem, de o parte, Rusia, Orientul mediteraneean şi Asia mică, de altă parte“. Se mai proectează un canal, care să lege Dunărea cu lacul Constanţa. Prin acest canal se vor scurge în Elveveţia grânele din ţările dunărene şi petrolul românesc. Noul canal, Baltica-marea Neagră, va atrage spre gurile Dunării şi mările orientale, transporturile din Polonia şi ţările baltice, adică din regiunile septentrionale şi central-orientale ale Europei către sud. Astfel, se va putea stabili un echilibru în traficul fluvial și maritim european, având ca bază Dunărea noastră, prin acest sistem de canaluri. Citiți în pagina 8-a: Situaţia in Ceho-Slovacia se complică Va interveni Germania in conflict? M. S. Regina Maria a Iugoslaviei la Suveranii Angliei Belgrad, 13 (Radar). — Se anunţă din Londra că Vineri, 10 Martie, Regele şi Regina Angliei au primit pe M. S. Re- gina Maria a Iugoslaviei, care a fost apoi reţinută la dejun de Suveranii britanici. D. Chamberlain vrea să invite pe mareşalul Goering la Londra Londra, 13 (Rador).— „Evening Standard“ afirmă că d. Chamberlain ar dori să invite la Londra pe mareşalul Goering. Ziarul crede că dacă negocierile ce vor aveaoc între reprezentanţii industriilor germane şi engleze vor ajunge la un rezultat pozitiv, mareșalul Goering va fi invitat formal la Londra pentru a începe discuția problemelor politice, inclusiv problema coloniilor. Groaznica nenorocire din corn. Adânca (Dâmboviţa) .O femeie a pierit in flăcări cu cele două copile ale sale Târgovişte, 13 Martie O impresionantă nenorocire s'a întâmplat azi, în corn. Adânca. Copila Maria Gh. Bâşcoveanu, în etate de 4 ani, în timp ce mama sa dormea împreună cu o fetiţă de 8 luni, s’a apucat să facă foc, cu petrol. O parte din gaz vărsându-se pe jos şi luând foc, flăcările au cuprins îmbrăcămintea copilei. Mama sa deşteptându-se din Somn, a sărit s’o ajute, dar a fost şi ea cuprinsă de flăcări.La ţipetele disperate ale celor două victime, soţul, care dormea într’o cameră alăturată, nu a putut să le dea niciun ajutor, deoarece uşa era închisă pe dinăuntru cu cheia. El însuşi abia s’a putut salva, sărind pe fereastră. Copila de opt luni a murit carbonizată, iar mama şi cea de a doua fetiţă, în stare gravă, au fost transportate la spital, unde, cu toate îngrijirile date, au încetat din viaţă. Întreaga locuinţă a fost dis-trusă de flăcări. A Coborîrea în criptă a rămăşiţelor pământeşti ale Patriarhului Miron După cum am arătat, toată ziua de eri, dela ora 7 dimi neaţa până la ora 7 seara, cetăţenii Capitalei s’au perindat prin faţa sicriului cu rămaşi-iţele pământeşti ale Patriar- hului Miron Cristea, aducându-i ultimul salut. Câte patru preoţi au stat necontenit de straje la catafalc, în timp ce la căpătâiul defunctului, alt preot citea rugăciunile. Reprezentanţii bisericii bulgare la funeraliile I. P. S. Patriarh Miron au prezentat următorul mesagiu de condoleanţe : Biserica bulgară împărtăşeşte în mod stuped durerea voastră, fiindcă decedatul a fost nu numai un demn conducător al Sfintei Biserici române dar şi un mare ierarh al ortodoxiei ecumenice. Suntem martorii sentimemite dar adânci de durere pe cari le trăeşte poporul ortodox român. Pentru noi faptul acesta este o dovadă incontestabilă că s’a prăvălit un mare stâlp al Bisericei ortodoxe române surori. Şi în faţa acestei adânci expresiuni de respect şi iubire filială faţă de amintirea acestui Ierarh renumit, fericitul Patriarh Miron, noi rugăm cu smerenie pe Dumnezeu, să dea credinciosului popor român o mângâiere sufletească şi să ridice din mijlocul lui totdeauna conducători bisericeşti vrednici, cu puterea şi cu duhul vn veci neuitatului Patriarh Miron. Numeroase coroane de flori sunt depuse în tinda Patriarhiei şi de jur împrejurul zidului bisericii. itt După amiază, toate şcoalele din Capitală au venit în pelerinaj la Patriarhie, elevii şi elevele înclinându-se în faţa catafalcului. * Delegaţii Bisericii bulgare, veniţi să participe la funeraliile Patriarhului, au o fiBiserica bulgară participă cu o sinceră durere la fericita adormire neaşteptată a Patriarhului Mirron. Noi am preţuit totdeauna dragostea întru Domnul de care a fost însufleţit fericitul Patriarh faţă de Biserica ortodoxă bulgară. De multe ori şi în diferite ocaziuni El a dat dovezi de o astfel de dragoste, care izvora din nobleţă inimii Sale şi din înalta Sa cunoştinţă ortodoxă-ecumenică. Prin noi, Biserica bugară şi credinciosul popor bulgar, aduc Bisericei ortodoxe române — iubita soră întru Hristos — şi binecuvântatei turme poporului român, adânca şi curata ei dat Luni dim, în catedrală, lângă catafalc, un trisaghion pentru odihna sufletului decedatului. * Ceremonia coborîrii în cripta de la Patriarhie a rămăşiţelor pământeşti ale înaltului chiriarh a început ori la ora 11 dimineaţa. Vom publica, în numărul de mâine, amănunţit pioasa ceremonie de la Patriarhie, expresiune de condoleanţe şi încredinţarea că această mare durere găseşte in noi un ecou adânc, fiindcă conştiinţa şi duhul ecumenic în Biserica ortodoxă bulgară sunt puternice şi active. Fie ca Atotputernicul Părinte Ceresc să odihnească cu drepţii sufletul nobil al acestui Ierarh ales şi înalt cărmuitor al prea iubitei surori întru Domnul — Sfânta Biserică ortodoxă română. f Mitropolitul Mihai din Rousse; f Mitropolitul Kiril din Plovdiv; Profesor dr. Ştefan Tzankoff. CONDOLEANŢELE BISERICII BULGARE . I Credincioşii defilând prin faţa sicriului cu rămăşiţele pământeşti ale Patriarhului In corpul ziarului: Condoleanţele primite de guvernul român pentru moartea L P. S. Patriarh Miron Publicul, îndreptându-se spre Patriarhie k Ducele de Saxa Coburg Gotha in Capitală La mormântul Eroului Necunoscut Zona frontierei noastre de nord Problema ruteană şi colonizarea românească „Journal de Généve“, în primul său articol apărut în numărul cu data de 9 Martie a. c., a făcut aluzie la provinciile noastre istorice, Basarabia şi Bucovina, în care există o minoritate ruteană. Aceşti ruteni nu sunt băştinaşi, ci s’au infiltrat în masee, sub fostele dominaţiuni străine, rusă şi austriacă, — în Basarabia de nord, după 1812 şi în Bucovina, după 1848. Ţinuturile lor de origină sunt Galiţia orientală, Podolia şi Volinia. * Dovada că infiltraţiile rutene, în masse compacte, s’au făcut, după anexarea celor două provincii de Rusiia şi Austria, o avem în datele statistice asupra populaţiunii lor, stabilite de organele administrative ale celor două state dispărute în 1918. Aşa, de ex. în Bucovina, după tabela statistică austriacă, au fost în anul 1774 — în ajunul anexării acestui ţinut — 63.700 români, 8400 ruteni, 526 evrei şi 2374 alte naţionalităţi, — în total, 75.000 de locuitori. Românii au fost atenei în majoritate covârşitoare. D. prof. I. Nistor, membru al Academiei Române, într’o conferinţă ţinută la „Institutul de istorie universală“ din Bucureşti, în care s’a ocuipat de vechea graniţă de nord a Moldovei a amintit că, în urma anexării Bucovinei, s’a instituit la 21 August 1781, din ordinul consiliului aulic din Viena, o comisiune pentru regularea urbariala a proprietăţilor rurale şi urbane din ţinuturile Cernăuţi şi Suceava, sub preşedinţia colonelului Metzger. Membrii comisiunei austriace au cercetat toate comunele şi moşiile din zona frontierei şi au examinat actele de proprietate ce i s’au prezentat. Ce s’a constatat din ancheta făcută de această comisiune? Că toate comunele sunt locuite de români şi toate moşiile de la graniţa Nistrului sunt de drept proprietatea românilor din vremuri străvechi. Rutenii erau pe atunci împrăştiaţi în câteva sate. Abia după 1848, a început invazia în massă a rutenilor şi evreilor din Galiţia, Podolia şi Volinia, încurajată şi organizată de autorităţile aust de R. SEIŞANU triace cu scopul de a străpunge şi disloca blocul românesc din Bucovina. După tabelele statistice asupra populaţiei Bucovinei, întocmite de austriaci între anii 1774—1910, — în care repartiţia pe naţionalităţi s’a făcut pe baza „limbei de conversaţiune“, s’au înregistrat: 209.293 românii, 108.907 ruteni şi 11.580 evrei. Se înţelege dela sine, că cei 8400 de ruteni şi huţuli, găsiţi de austriaci în Bucovina, în anul 1774, n’ar fi putut spori prin creştere naturală. Sporul lor atât de mare şi într’un interval de timp atât de scurt, se explică prin invaziunea în massă a rutenilor. In aceleaşi condiţii a sporit şi numărul evreilor. Sate întregi ruteneşti s’au strămutat din Galiţia orientală, Podolia şi Volinia, dincoace de Nistru. In nordul Basarabiei și Bucovinei, în ultimele decenii. Să nu uităm, că și In Nordul Basarabiei rutenii au fost în număr neînsemnat (Continuare in pag. 2-a) Un an dela alipirea Austriei la Reich de AL. GREGORIAN Prin telefon dela trimisul nostru special Viena, 13 Martie Am venit la Viena, exact după un an dela proclamarea Anschluss-ului. Oraşul este sub steaguri. Străzile sunt înţesate de germanii sosiţi din toate părţile imperiului, la serbările austriace, care sunt şi ale germanismului întreg. Tineretul este în plină agitaţie, aleargă încoace şi ’ncolo, face exerciţii de adunări şi de defilări, se pregăteşte de parada de mâine şi vrea să iasă cât mai bine , este doar sărbătoarea lui, căci revoluţia de-acum un an e opera tinerimii vieneze. Jertfele şi îndrăzneala ei au creat condiţiile prielnice restaurării regimului naţional-socialist. Găsesc acelaş cadru fastuos şi acelaş entuziasm de anul trecut. După o muncă încordată de 12 luni, Viena petrece, Viena pare mulţumită că are de lucru şi că a scăpat de evrei, că a fost salvată din starea de mizerie în care o duseseră politicianii republicii, că a fost smulsă din amărăciunea descurajării, că i s’a dat un ideal de viaţă în marea comunitate germană. Nu mai sunt nici Habsburgii, nu mai este nici monseniorul Seipel, care să umble cu mâna întinsă prin Europa; nici Dollfuss, nici social-democraţie, nici comunism, nici Schuschnigg (Schuschnigg este acum un biet petiţionar la clemenţa Filhrerului) şi austriacii văd cu satisfacţie că s’a petrecut o schimbare adâncă în destinul ţării lor. Şase milioane de oameni mureau de foame, fiindcă Austria era paralizată şi constrânsă la viaţa artificială de expediente din mila Europei şi a finanţa internaţionale. Planurile de reconstrucţie financiară, pe care le aduceau experţii de la Geneva, o umileau. Delegaţiile şi comitetele internaţionale, care soseau la Viena ca s-o tuteleze, răneau profund orgoliul lor german, împrumuturile interne şi externe, deficitele bugetare cronice, şomajul, toate aceste nenorociri cari au provocat bancruta republicii şi prăbuşirea statului federal, au rămas în conştiinţa lor ca un vis urât, ca o tragică experienţă istorică, la care nu vor să se mai întoarcă: înainte de Anschluss existau 300 mii de şomeri, din cari 100 de mii numai în Viena. Pasivul bilanţului comercial era de aproape o jumătate miliard şilingi în 1937. Valoarea exportului austriac reprezenta mai puţin de 60% din valoarea importului total al ţării. Datoriile statului se cifrau în 1936, la 2 miliarde 63 milioane şilingi. Evreii, deasemeni, realizau 300.000 de capete şi ţineau în mâinile lor toată organizaţia financiară şi economică a ţării, exercitând o influenţă covârşitoare asupra culturii şi politicii austriace, controlând întreaga viaţă materială şi spirituală a ţării. Din 146.000 de întreprinderi economice, 36.000 erau în stăpânirea industriaşilor semiţi. Din 750.000.000 RM., cât reprezenta bogăţia Austriei, 300 milioane erau în safe-urile evreeşti, încercările foştilor cancelari Dollfuss şi Schuschnigg de a face din Austria un stat viabil, apelurile lor la puterile mondiale, subvenţiile şi im-, prumuturile date pe gaj n’au putut îndrepta aproape nimic. N’au făcut decât să prelungească agonia unui stat în mizerie, căci Austriei i-a trebuit, în primul rând, altceva. I-a trebuit un ideal, care să-i mişte resorturile morale, s’o trezească din apatia în care căzuse, să-i disciplineze voinţa, s’o pună la muncă, să-i refacă încrederea în puterile ei şi să-i dea o credinţă în destinul său istoric, fiindcă nu mai avea nici unul. Scepticismul şi revoluţia îi devastaseră conştiinţa şi-i distruseseră întregul echilibru sufletesc. Circumstanţele politice şi economice îi aduseseră o existenţă parazitară. O schimbare trebuia să se producă neapărat și aceasta avea să coincidă, în mod fatal, cu apogeul expansiunii pangermaniste, care a găsit în Adolf Hitler instru(Continuare in pag. 2-a) -----------XXOSOXX---------- D. Sivak noul președinte al Dietei slovace, fost ministru în guvernul Tiso t