Universul, mai 1939 (Anul 56, nr. 131-146)
1939-05-16 / nr. 131
Kitts! a! Ş*4ea io Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „u m v £ R s u L“ s. a. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov Protecţia regiunilor despădurite Faţă de primejdia ce o prezintă fenomenele ce se petrec în regiunile noastre muntoase, despădurite, fie prin formarea şi dezvoltarea torentelor, fie prin dislocarea şi alunecarea teremurilor, ministerul agriculturii şi domeniilor a luat în ultimul timp măsuri pentru înlăturarea efectelor acestor fenomene. Astfel, în regiunea Nehoiaş din jud. Buzău, unde se produc dese alunecări de terenuri, în urma dispoziţiilor luate de ministerul agriculturii şi domeniilor în acord inspectoratul pregătirii frtrăi militare a tineretului, s-a plantat cu răşinoase o suprafaţă de 30 hectare. începutul este îmbucurător , dar regiunile ameninţate în urma despăduririlor din trecut sunt numeroase în ţară şi ele reclamă atacarea mai întâi a agenţilor ce provoacă dislocarea şi alunecarea terenurilor. Se ştiie că în regiunile lipsite de păduri, ploile diluviene ce cad primăvara, după topirea zăpezilor din munţi şi vara furtunile violente formează torenţi şi umflă păraele şi râurile. Apele revărsate şi cu o viteză considerabilă în căderea lor, distrug totul în calea lor : drumuri, poduri, sate, păşuni, recoltă. Acela care a studiat acum câteva decenii aceste fenomene şi a propus cel dintâi măsuri pentru apărarea şi protecţia regiunilor muntoase, împotriva torenţilor, este francezul Surrel. In studiul său asupra torenţilor, Surrell a constatat, că formaţiunea lor e datorită numai lipsei pădurilor. Pretutindeni unde munţii şi dealurile sunt acoperite de păduri, ploile sunt mai dese, dar torenţi nu se produc ; pe când în regiunile despădurite ploile rare, dar cu caracter diluvian, formează torenţi, care târăsc cu ei cantităţi considerabile de pletare şi blocuri de diferite dimensiuni provenite din sfărâmarea stâncilor şi dislocarea terenurilor slăbite. Ce a propus Surrell pentru apărarea şi protecţia regiunilor muntoase şi deluroase ameninţate de torenţi ? Construiri de baraje, pentru stingerea torenţilor existenţi şi plantaţiuni pe suprafeţe cât mai mari în regiunile despădurite. La noi se impun aceleaş măsuri, căci atât în zona munţilor Carpaţi, cât şi în zona munţilor Apuseni, pagubele ce le aduce în fiecare an, revărsarea torenţilor în văi, sunt foarte mari. URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 DIRECTOR ŞI ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU Acţiuni diplomatice in Balcani vizita principelui pacil la roma de I. LUGOSIANU Acordul provizoriu încheiat joi Intre Marea Britanie şi Turcia şi călătoria oficială a Prinţului Regent Paul al Iugoslaviei In Italia sunt în timpul din urmă evenimentele de căpetenie în desfăşurarea stăruitoarei acţiuni diplomatice întreprinse de două luni de Marile Puteri în Europa răsăriteană. Păstrătoare a cheii istorice a Dardanelelor, vecină In Asia Minoră cu Anglia şi Franţa, legată de douăzeci de ani cu Rusia Sovietică de o prietenie, care — făcând abstracţie de diferenţele de ideologie — nu s’a desminţit niciodată, ţinută prin obligaţiile înţelegerii balcanice să menţină statu quo in Balcani, Turcia a adus de două decenii o contribuţie preţioasă păcii răsăritului. Poziţia ei strategică şi puterea ei militară li dau o funcţiune de căpetenie în menţinerea ordinii stabilite a Balcanilor şi statutului de azi al Mediteranei orientale. De curând călătoria d-lui Potemkin la Ankara a confirmat trainicele legături dintre Turcia şi Soviete, care, cu acest prilej, vor fi fost adaptate situaţiei actuale. Joi, guvernul britanic şi cel turc, unite de zece ani de o prietenie din ce in ce mai strânsă ,au convenit să încheie un acord de lungă durată prin care-şi iau obligaţii reciproce In interesul securităţii lor naţionale. Graba, cu care el a fost încheiat, dovedeşte seriozitatea situaţiei In Mediterana orientală, in concepţia celor două Puteri. Acordul este, pentru moment, principial şi provizoriu. In aşteptarea unui acord definitiv, cele două guverne se declară gata, în ipoteza unui conflict, să coopereze în mod efectiv şi să-şi acorde tot sprijinul mutual, care stă In posibilităţile lor. Obligaţiile reciproce angloturce nu sunt îndreptate contra nimănui. Sunt strict defensive. Amănuntele de funcţionare ale acordului, ca şi modalităţile militare de execuţie vor fi precizate în discuţii mai aprofundate menite să ducă la încheierea unui acord definitiv, înţelegerea mutuală dintre Turcia şi Anglia priveşte numai securitatea în Mediterava Orientală. Dar Turcia nu face abstracţie de obligaţiile ei balcanice. Cele două articole finale ale înţelegerii anglo-turce recunosc în mod explicit necesitatea stabilirii unui regim de securitate in Balcani şi pe de altă parte precizează că înţelegerea făcută nu împiedecă încheierea unor acorduri şi cu alte state. In interesul păcii, ceiace implicit menţine şi obligaţiile existente ale Turciei In peninsula Balcanică, încheiat pe baze de egalitate şi de reciprocitate, acordul lasă deci Turciei întreaga ei libertate de acţiune în Balcani, concluziune precis afirmată de altfel de d. Refik Saydam, preşedintele consiliului turrc, în declaraţiile făcute in faţa marei adunări naţionale din Ankara asupra acordului anglo-turc. In timp ce la Londra şi la Ankara se anunţa în parlamente încheierea înţelegerii mutuale turco-engleze, in Italia Prinţul Regent Paul al Iugoslaviei era primit cu onorurile datorite unui cap de Stat şi cordialitatea cuvenită unui prieten. Vizita Prinţului Regent se desfăşoară pe liniile acordului dela Belgrad. Dacă este adevărat că un tratat este o creaţie continuă, rareori s’a pus mai multă stăruinţă în desăvârşirea unei înţelegeri. Vizita Prinţului Regent Paul va însemna in deosebi consacrarea oficială şi solemnă a politicii de bună vecinătate a Iugoslaviei cu Italia şi Germania aşa cum a fost definită de curând în comunicatul de la Veneţia şi cu prilejul vizitei (Continuare în pag. 2-a) Darul M. S. Regelui şi al Măriei Sale Marele Voevod Mihai pentru înzestrarea armatei Scrisorile adresate d-lui preşedinte al Consiliului de miniştri M. S. Regele Carol II şi Marele Voevod Mihai de Alba Iulia au trimis d-lui Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de miniştri, scrisorile următoare: Scumpe Domnule Preşedinte al Consiliului, Adânc mişcat de avântul cu care chiar cel mai sărac contribue în aceste clipe la înarmarea Patriei cred că este o elementară datorie către ţară să-mi dau şi eu oboiul meu. Vă remit deci aţi alăturat suma de 5.000.000 (cinci milioane) lei pentru fondul apărării naţionale. CAROL B. Interesul pe care întreaga ţară îl poartă armatei s’a dovedit în ultimul timp la înălţimea conştiinţei naţionale care însufleţeşte poporul român. Nu numai prin avântul şi spontaneitatea cu care toată lumea a răspuns la apelul ţarei cu prilejul ultimelor concen-trări dar, acum în urmă, şi prin contribuţia cu obolul săracului cal al bogatului pentru sporirea mijloacelor de înzestrare a armatei. Această admirabilă manifestare a conştiinţei naţionale — chezăşie sigură a securităţei şi a viitorului ţărei — a primit ieri o supremă consacrare prin gestul Suveranu-lui României, care a dăruit, în acelaş nobil scop, cinci milioane Iei şi ai Marelui Voevod Mihai care a adăugat la dania Părintelui Său, contribuţia Lui de cinci sute de tngi tot — Văzând că toată suflarea românească contribue la sporirea fondului pentru înzestrare, vă remit şi eu suma de 500.000 lei, pe care o dau din toată inima pentru întărirea scumpei noastre oştiri. Vă rog, domnule Preşedinte, să credeţi în sentimentele mele de bun român şi iubitor al scumpei noastre ţări. MIHAI Sâmbătă, 13/5/39 M. S. REGELE CAROL II Sâmbătă, 13 Mai 1939 Domnule Preşedinte, MARELE VOEVOD MIHAI Grija şi dragostea tradiţională pe care Dinastia Ie-a purtat todeauna oştirea ţării s’a afirmat odată mai mult. M. S. Regele Carol al II-Iea — şef suprem al armatei române — şi Marele Voevod Mihai, au ţinut să ilustreze avântul patriotic românesc alăturând mărInimosul Lor obol la ace-Ia al celui mai umil cetăţean, transformând astfel contribuţia populară pentru înzestrarea oştirii într’o adevărată manifestare naţională Gestul Coroanei va fi, desigur, un îndemn mai mult la o cât mai largă şi mai generoasă contribuţie din partea tuturor fiilor ţărei. Primeipele-Regent Paiul şi Principesa Olga, întâmpinaţi în gara Termini wwMauBPriTPiriBflPiiiWTMBWBiiBAii*iwMpri îiii rTiinsHr,fTiwr*tfif' I 1 iiiiiiiiii ut îiiti r TTMTTnTiiii I I nfrr-----------*------------ ROMÂNII DIN AMERICA Contribuţii româneşti la făurirea Americei moderne de R. SEIŞANU Cu prilejul inaugurării pavilionului României din Expoziţia internaţională de la New-York — despre care presa americană a publicat articole elogioase, subliniind varietatea produselor socului şi subsolului ţârii noastre, valoarea lucrărilor artistice expuse şi progresele realizate de poporul român în toate direcţiile — trebue să ne amintim şi de fraţii noştri colonizaţi în Statele Unite. După statisticele americane din 1930 numărul coloniştilor români a fost atunci de peste 140.000. Cum însă recensămintele americane nu ţin seamă, în toate statele ce fac parte din Uniune, de originea etnică a locuitorilor, mai este un număr de câteva zeci de mii de români trecuţi în massa americanilor. Numărul lor total s-ar putea evalua la maximum 200.000. Majoritatea Românilor, care trăesc în grupuri compacte în statele New-York, Ohio, Michigan, Pensylvania, Indiana, New Jersey şi Minesota, precum şi în oraşele principale: New-York, Detroit, Chicago, East-Chicago, Cleveland, Filadelfia, Boston ş. a., sunt originari din Transilvania, Banat şi Bucovina. Ei au emigrat din fostul imperiu austro-ungar dela 1880 încoace. Ceilalţi români din aceleaş state şi oraşe sunt originari din vechiul regat şi din ţările balcanice. Primii colonişti români nu s’au stabilit însă în statele dela est, ci în cele dela vest, în California, din apropierea coastei Pacificului.. Ce au căutat Românii acolo? Pentru ce nu s’au stabilit ei în regiunea Atlanticului, dela est, în regiunea lacurilor dela Nord, sau în centrul Americei? Explicaţia o găsim în descoperirea întinselor terenuri aurifere din California, între anii 1845 şi 1846. Veştile sensaţionale răspândite atunci în Europa despre bogăţiile aurifere din California, despre existenţa munţilor din Sierra Nevada, acoperiţi de o mantie de aur, sau a minunatului lac de aur, ca şi despre îmbogăţirea tuturor lucrătorilor din minele conţinând în cantităţi considerabile metalul galben preţios, au provocat primul val puternic de emigranţi din Europa spre acel Eldorado îndepărtat. Din Transilvania a pornit primul grup de români în anul 1846 cu destinaţia California. După o lungă şi aventuroasă călătorie, pe cele două mari oceane, Atlanticul şi Pacificul, corabia pe care se aflau îmbarcaţi românii, a naufragiat în timpul unei groaznice furtuni chiar în apropiere de coastele Californiei şi cei salvaţi, după ce au trecut munţii Coast-Range ce formează o barieră între oceanul Pacific, marea vale interioară şi lanţul muntos, Sierra Nevada, s’au oprit într’o regiune pustie, dar încântătoare, numită Ensenada, unde s’au şi stabilit, Întemeind o colonie. Aceasta a fost cea dintâi colonie românească din America. Astăzi, românii din Ensenada, în număr de câteva mii, care au pus in valoare prin munca lor acea regiune, cu toate că trăesc izolaţi de compatrioţii lor din statele de la vest, vorbesc tot limba tot strămoşească, care însă e amestecată cu multe cuvinte străine şi n’au uitat unele obiceiuri şi tradiţii din ţara lor mamă. Este încă o dovadă de forţa de rezistenţă a elementului românesc. Trebue să recunoaştem însă, că în Statele Unite nu se practică politica de desnaţionalizare. Grupurile etnice pot să-şi păstreze limba, obiceiurile şi tradiţiile lor, dacă sunt bine organizate din punctul de vedere cultural, iar procesul „americanizării“, este o simplă adaptare la mediu. Au fost însă şi români, care, puţin timp după stabilirea lor în noul continent, au adus servicii atât de preţioase nouii lor patrii, încât au avut cinstea deosebită să fie trecuţi în rândurile marilor cetăţeni, care au făurit America (The Making of America). Unul din aceştia a fost Gheorghe Pomuţ , un nume , dat prea repede uitării. ’ Cine mai ştie astăzi, că în războiul civil din America, un ofiţer de origină română, Gheorghe Pomuţ a comandat regimentul 15 Yowa şi s’a acoperit de glorie în toate luptele la care a luat parte şi apoi a fost înălţat la gradul de general. Originar din Transilvania, tânărul Gh. Pomuţ s’a stabilit în anul 1850, împreună cu alţi români în statul Yowa. Când a izbucnit războiul civil, Pomuţ a trecut de partea preşedintelui republicei, Abraham Lincoln, care lupta pentru desfiinţarea sclaviei oamenilor de coloare — negri originari din Africa, indieni, sau „creoli“ născuţi în teritoriul noului continent. Gh. Pomuţ s-a înscris printre cei dintâi voluntari în reg. 15 (Continuare in pag. 2-a) 15 MAI 1848 Comemorarea adunării românilor din Transilvania, in Câmpia Libertăţii In primăvara anului 1848, după izbucnirea revoluţiei la Viena, Ungurii, profitând de situaţia grea în care se găsea Austria, au cerut anexarea Transilvaniei româneşti, la ţara lor ,fără să ţină seama de voinţa poporului ro mân şi de aceea a grupurilor etnice minoritare din acest principat autonom. Faţă de pretenţiile îndrăzneţe şi prim nimic justificate ale ungurilor, Românii de peste Carpaţi, conştienţi de drepturile lor, au ţinut să-şi afirme voinţa lor de a decide de soarta Transilvaniei şi a lor, în numele principiului naţionalităţilor şi al liberei determinări. In ziua de 3 (15) Mai 1848, pe câmpia Târnavelor de lângă Blaj, — care de-atunci s’a numit câmpia Libertăţii — peste 40.000 de români s’au adunat In frunte cu episcopii şi cărturarii lor — conducătorii lor sufleteşti — Andrei Şaguna, episcopul ortodox, loan Lemeny, episcopul unit din Făgăraş, Simion Bărnuţiu, A. Laurian, Gh. Bariţiu, Avram Iancu, Petru Man, loan Popasu, Iacob Bologa şi alţi fruntaşi patrioţi, nu numai ca să protesteze împotriva proectului de anexare al Transilvaniei de Ungaria, dar să facă cunoscut întregei lumi civilizate drepturile lor străvechi şi imprescriptibile asupra acestei ţări, sub forma unei proclamaţiuni. S’a spus în acea proclamaţiune, că naţiunea română nu poate admite anexarea Transilvanii de Ungaria. Împotriva, voinţei sale şi a celorlalte naţionalităţi conlocuitoare minoritare, iar întemeindu-se pe principiul fundamental al libertăţii, egalităţii şi fraternităţi, ca şi pe principiul naţionalităţilor şi al auto-determinării, ea se consideră un plin drept să decidă de soarta sa. Apoi, în strălucita cuvântare ce a pronunţat-o în acea zi istorică, neuitatul Simion Bărnuţiu a amintit de suferinţele ce le-au îndurat românii din partea asupritorilor lor, în cursul veacurilor, şi a anunţat profetic apropierea zilei celei mult aşteptate, a liberării neamului nostru, prin credinţă, prin unire sufletească, prin solidaritate, prin lupte şi jertfe, căci numai aşa se înfăptuesc idealurile unei naţiuni tinere cu un trecut glorios şi cu încredere în forţele sale morale şi materiale. Adunarea naţională a românilor ce s’a ţinut în câmpia libertăţii în ziua memorabilă de 15 Mai 1848, a fost prevestitoarea unirei celei mari, căci ea a pregătit sufletele tuturor Românilor în vederea înfăptuirii idealului lor naţional. Astăzi, când România Mare cuprinde în frontierele sale, toate provinciile dezrobite, datoria tuturor Românilor este să-şi amintească lozinca celor ce s-au adunat acum 91 de ani pe Câmpia Libertăţii: „credinţă, unire şi solidaritate“, de astă dată pentru apărarea şi păstrarea patrimoniului nostru naţional.