Universul, mai 1939 (Anul 56, nr. 131-146)

1939-05-16 / nr. 131

Kitts! a! Ş*4ea io Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „u m v £ R s u L“ s. a. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov Protecţia regiunilor despădurite Faţă de primejdia ce o pre­zintă fenomenele ce se pe­trec în regiunile noastre mun­toase, despădurite, fie prin formarea şi dezvoltarea to­rentelor, fie prin dislocarea şi alunecarea teremurilor, mi­nisterul agriculturii şi dome­niilor a luat în ultimul timp măsuri pentru înlăturarea e­­fectelor acestor fenomene. Astfel, în regiunea Nehoiaş din jud. Buzău, unde se pro­duc dese alunecări de tere­nuri, în urma dispoziţiilor luate de ministerul agricul­turii şi domeniilor în acord inspectoratul pregătirii frtrăi militare a tineretului, s-a plantat cu răşinoase o supra­faţă de 30 hectare. începutul este îmbucură­tor , dar regiunile amenin­ţate în urma despăduririlor din trecut sunt numeroase în ţară şi ele reclamă ataca­rea mai întâi a agenţilor ce provoacă dislocarea şi alune­carea terenurilor. Se ştiie că în regiunile lip­site de păduri, ploile diluvie­ne ce cad primăvara, după topirea zăpezilor din munţi­­ şi vara furtunile violente for­mează torenţi şi umflă pă­­raele şi râurile. Apele revăr­sate şi cu o viteză considera­bilă în căderea lor, distrug totul în calea lor : drumuri, poduri, sate, păşuni, recoltă. Acela care a studiat acum câteva decenii aceste feno­mene şi a propus cel dintâi măsuri pentru apărarea şi protecţia regiunilor muntoa­se, împotriva torenţilor, este francezul Surrel. In studiul său asupra to­­renţilor, Surrell a constatat, că formaţiunea lor e datorită numai lipsei pădurilor. Pretutindeni unde munţii şi dealurile sunt acoperite de păduri, ploile sunt mai dese, dar torenţi nu se produc ; pe când în regiunile despădurite ploile rare, dar cu caracter diluvian, formează torenţi, care târăsc cu ei cantităţi considerabile de pletare şi blocuri de diferite dimensiuni provenite din sfărâmarea stâncilor şi dislocarea terenu­rilor slăbite. Ce a propus Surrell pen­tru apărarea şi protecţia re­giunilor muntoase şi deluroa­se ameninţate de torenţi ? Construiri de baraje, pentru stingerea torenţilor existenţi şi plantaţiuni pe suprafeţe cât mai mari în regiunile despădurite. La noi se impun aceleaş măsuri, căci atât în zona munţilor Carpaţi, cât şi în zona munţilor Apuseni, pagu­bele ce le aduce în fiecare an, revărsarea torenţilor în văi, sunt foarte mari. URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 DIRECTOR ŞI ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU Acţiuni diplomatice in Balcani vizita principelui pacil la roma de I. LUGOSIANU Acordul provizoriu încheiat joi Intre Marea Britanie şi Turcia şi călătoria oficială a Prinţului Regent Paul al Iu­goslaviei In Italia sunt în timpul din urmă evenimen­tele de căpetenie în desfăşu­rarea stăruitoarei acţiuni di­plomatice întreprinse de două luni de Marile Puteri în Europa răsăriteană. Păstrătoare a cheii istori­ce a Dardanelelor, vecină In Asia Minoră cu Anglia şi Franţa, legată de douăzeci de ani cu Rusia Sovietică de o prietenie, care — făcând abstracţie de diferenţele de ideologie — nu s’a desminţit niciodată, ţinută prin obliga­ţiile înţelegerii balcanice să menţină statu quo in Bal­cani, Turcia a adus de două decenii o contribuţie preţi­oasă păcii răsăritului. Pozi­ţia ei strategică şi puterea ei militară li dau o funcţiu­ne de căpetenie în menţine­rea ordinii stabilite a Balca­nilor şi statutului de azi al Mediteranei orientale. De curând călătoria d-lui Potemkin la Ankara a con­firmat trainicele legături dintre Turcia şi Soviete, care, cu acest prilej, vor fi fost a­­daptate situaţiei actuale. Joi, guvernul britanic şi cel turc, unite de zece ani de o prietenie din ce in ce mai strânsă ,au convenit să încheie un acord de lungă durată prin care-şi iau obli­gaţii reciproce In interesul securităţii lor naţionale. Gra­ba, cu care el a fost încheiat, dovedeşte seriozitatea situa­ţiei In Mediterana orientală, in concepţia celor două Pu­teri. Acordul este, pentru mo­ment, principial şi provizo­riu. In aşteptarea unui acord definitiv, cele două guverne se declară gata, în ipoteza unui conflict, să coopereze în mod efectiv şi să-şi acorde tot sprijinul mutual, care stă In posibilităţile lor. Obligaţiile reciproce anglo­­turce nu sunt îndreptate contra nimănui. Sunt strict defensive. Amănuntele de funcţionare ale acordului, ca şi modalităţile militare de execuţie vor fi precizate în discuţii mai aprofundate me­nite să ducă la încheierea unui acord definitiv, înţelegerea mutuală dintre Turcia şi Anglia priveşte nu­mai securitatea în Meditera­va Orientală. Dar Turcia nu face abstracţie de obligaţiile ei balcanice. Cele două arti­cole finale ale înţelegerii anglo-turce recunosc în mod explicit necesitatea stabilirii unui regim de securitate in Balcani şi pe de altă parte precizează că înţelegerea fă­cută nu împiedecă încheie­rea unor acorduri şi cu alte state. In interesul păcii, ceia­­ce implicit menţine şi obli­gaţiile existente ale Turciei In peninsula Balcanică, încheiat pe baze de egali­tate şi de reciprocitate, acor­dul lasă deci Turciei întrea­ga ei libertate de acţiune în Balcani, concluziune precis afirmată de altfel de d. Re­­fik Saydam, preşedintele con­siliului turrc, în declaraţiile făcute in faţa marei adunări naţionale din Ankara asupra acordului anglo-turc. In timp ce la Londra şi la Ankara se anunţa în parla­mente încheierea înţelegerii mutuale turco-engleze, in I­­talia Prinţul Regent Paul al Iugoslaviei era primit cu o­­norurile datorite unui cap de Stat şi cordialitatea cuvenită unui prieten. Vizita Prinţu­lui Regent se desfăşoară pe liniile acordului dela Belgrad. Dacă este adevărat că un tratat este o creaţie conti­nuă, rareori s’a pus mai mul­tă stăruinţă în desăvârşirea unei înţelegeri. Vizita Prin­ţului Regent Paul va însem­na in deosebi consacrarea o­­ficială şi solemnă a politicii de bună vecinătate a Iugo­slaviei cu Italia şi Germania aşa cum a fost definită de curând în comunicatul de la Veneţia şi cu prilejul vizitei (Continuare în pag. 2-a) Darul M. S. Regelui şi al Măriei Sale Marele Voevod Mihai pentru înzestrarea armatei Scrisorile adresate d-lui preşedinte al Consiliului de miniştri M. S. Regele Carol II şi Marele Voevod Mihai de Alba Iulia au trimis d-lui Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de miniştri, scrisorile următoare: Scumpe Domnule Preşedinte al Consiliului, Adânc mişcat de avântul cu care chiar cel mai sărac contribue în aceste clipe la înarmarea Patriei cred că este o elementară datorie către ţară să-mi dau şi eu oboiul meu. Vă remit deci aţi alăturat suma de 5.000.000 (cinci milioane) lei pentru fondul apărării naţionale. CAROL B. Interesul pe care în­treaga ţară îl poartă ar­matei s’a dovedit în ul­timul timp la înălţimea conştiinţei naţionale care însufleţeşte poporul ro­mân. Nu numai prin a­­vântul şi spontaneitatea cu care toată lumea a răspuns la apelul ţarei cu prilejul ultimelor concen-­­­trări dar, acum în urmă,­­ şi prin contribuţia cu o­­bolul săracului ca­l al bogatului pentru spori­rea mijloacelor de înze­strare a armatei. Această admirabilă ma­nifestare a conştiinţei na­ţionale — chezăşie sigu­ră a securităţei şi a vii­torului ţărei — a primit ieri o supremă consacra­re prin gestul Suveranu-lui României, care a dă­ruit, în acelaş nobil scop, cinci milioane Iei şi ai Marelui Voevod Mihai care a adăugat la dania Părintelui Său, contribu­ţia Lui de cinci sute de tngi tot — Văzând că toată sufla­rea românească contri­bue la sporirea fondului pentru înzestrare, vă re­mit şi eu suma de 500.000 lei, pe care o dau din toată inima pen­tru întărirea scumpei noastre oştiri. Vă rog, domnule Pre­şedinte, să credeţi în sentimentele mele de bun român şi iubitor al scum­pei noastre ţări. MIHAI Sâmbătă, 13/5/39 M. S. REGELE CAROL II Sâmbătă, 13 Mai 1939 Domnule Preşedinte, MARELE VOEVOD MIHAI Grija şi dragostea tra­diţională pe care Dina­stia Ie-a purtat todeauna oştirea ţării s’a afirmat odată mai mult. M. S. Re­gele Carol al II-Iea — şef suprem al armatei ro­mâne — şi Marele Voe­vod Mihai, au ţinut să i­­lustreze avântul patriotic românesc alăturând mă­­rInimosul Lor obol la ace-Ia al celui mai umil cetă­ţean, transformând ast­fel contribuţia populară pentru înzestrarea oşti­rii într’o adevărată ma­nifestare naţională Gestul Coroanei va fi, desigur, un îndemn mai mult la o cât mai largă şi mai generoasă contribu­ţie din partea tuturor fii­lor ţărei. Primeipele-Regent Paiul şi Principesa Olga, întâmpinaţi în gara Termini wwMauBPriTPiriBflPiiiWTMBWBiiBAii*iwMpri îiii rTiinsHr,fTiwr*tfif' I 1 iiiiiiiiii ut îiiti r TTMTTnTiiii I I nfrr-----------*------------­ ROMÂNII DIN AMERICA Contribuţii româneşti la făurirea Americei moderne de R. SEIŞANU Cu prilejul inaugurării pa­vilionului României din Ex­poziţia internaţională de la New-York — despre care presa americană a publicat articole elogioase, subliniind varietatea produselor socului şi subsolului ţârii noastre, valoarea lucrărilor artistice expuse şi progresele realizate de poporul român în toate di­recţiile — trebue să ne amin­tim şi de fraţii noştri coloni­zaţi în Statele­ Unite. După statisticele americane din 1930 numărul coloniştilor români a fost atunci de peste 140.000. Cum însă recensă­mintele americane nu ţin seamă, în toate statele ce fac parte din Uniune, de originea etnică a locuitorilor, mai este un număr de câteva zeci de mii de români trecuţi în massa americanilor. Numă­rul lor total s-ar putea evalua la maximum 200.000. Majoritatea Românilor, care trăesc în grupuri compacte în statele New-York, Ohio, Michigan, Pensylvania, In­diana, New Jersey şi Mine­­sota, precum şi în oraşele principale: New-York, De­troit, Chicago, East-Chicago, Cleveland, Filadelfia, Boston ş. a., sunt originari din Tran­silvania, Banat şi Bucovina. Ei au emigrat din fostul im­periu austro-ungar dela 1880 încoace. Ceilalţi români din aceleaş state şi oraşe sunt o­­riginari din vechiul regat şi din ţările balcanice. Primii colonişti români nu s’au sta­bilit însă în statele dela est, ci în cele dela vest, în Cali­fornia, din apropierea coastei Pacificului.. Ce au căutat Românii a­­colo? Pentru ce nu s’au sta­bilit ei în regiunea Atlanticu­lui, dela est, în regiunea la­curilor dela Nord, sau în cen­trul Americei? Explicaţia o găsim în desco­perirea întinselor terenuri aurifere din California, între anii 1845 şi 1846. Veştile sensaţionale răs­pândite atunci în Europa des­pre bogăţiile aurifere din California, despre existenţa munţilor din Sierra Nevada, acoperiţi de o mantie de aur, sau a minunatului lac de aur, ca şi despre îmbogăţirea tu­turor lucrătorilor din minele conţinând în cantităţi consi­derabile metalul galben pre­ţios, au provocat primul val puternic de emigranţi din Europa spre acel Eldorado îndepărtat. Din Transilvania a pornit primul grup de români în a­­nul 1846 cu destinaţia Cali­fornia. După o lungă şi aven­turoasă călătorie, pe cele două mari oceane, Atlanticul şi Pacificul, corabia pe care se aflau îmbarcaţi românii, a naufragiat în timpul unei groaznice furtuni chiar în a­­propiere de coastele Califor­niei şi cei salvaţi, după ce au trecut munţii Coast-Range ce formează o barieră între oceanul Pacific, marea vale interioară şi lanţul muntos, Sierra Nevada, s’au oprit în­tr’o regiune pustie, dar în­cântătoare, numită Ense­nada, unde s’au şi stabilit, În­temeind o colonie. Aceasta a fost cea dintâi colonie româ­nească din America. Astăzi, românii din Ense­nada, în număr de câteva mii, care au pus in valoare prin munca lor acea regiune, cu toate că trăesc izolaţi de compatrioţii lor din statele de la vest, vorbesc tot limba tot strămoşească, care însă e amestecată cu multe cuvinte străine şi n’au uitat unele o­­biceiuri şi tradiţii din ţara lor mamă. Este încă o dovadă de forţa de rezistenţă a elementului românesc. Trebue să recunoaştem însă, că în Statele­ Unite nu se practică politica de desna­­ţionalizare. Grupurile etnice pot să-şi păstreze limba, obi­ceiurile şi tradiţiile lor, dacă sunt bine organizate din punctul de vedere cultural, iar procesul „americanizării“, este o simplă adaptare la mediu. Au fost însă şi români, care, puţin timp după stabili­rea lor în noul continent, au adus servicii atât de pre­ţioase nouii lor patrii, încât au avut cinstea deosebită să fie trecuţi în rândurile mari­lor cetăţeni, care au făurit America (The Making of A­­merica). Unul din aceştia a fost Gheorghe Pomu­­ţ , un nume , dat prea repede uitării. ’ Cine mai ştie astăzi, că în războiul civil din America, un ofiţer de origină română, Gheorghe Pomuţ a coman­dat regimentul 15 Yowa şi s’a acoperit de glorie în toate luptele la care a luat parte şi apoi a fost înălţat la gradul de general. Originar din Transilvania, tânărul Gh. Pomuţ s’a stabi­lit în anul 1850, împreună cu alţi români în statul Yowa. Când a izbucnit războiul ci­vil, Pomuţ a trecut de partea preşedintelui republicei, A­­braham Lincoln, care lupta pentru desfiinţarea sclaviei oamenilor de coloare — negri originari din Africa, indieni, sau „creoli“ născuţi în teri­toriul noului continent. Gh. Pomuţ s-a înscris printre cei dintâi voluntari în reg. 15 (Continuare in pag. 2-a) 15 MAI 1848 Comemorarea adunării românilor din Transilvania, in Câmpia Libertăţii In primăvara anului 1848, după izbucnirea revoluţiei la Viena, Ungurii, profitând de situaţia grea în care se gă­sea Austria, au cerut anexa­rea Transilvaniei româneşti, la ţara lor ,fără să ţină sea­­­ma de voinţa poporului ro­­ mân şi de aceea a grupurilor etnice minoritare din acest principat autonom. Faţă de pretenţiile îndrăz­neţe şi prim nimic justificate ale ungurilor, Românii de peste Carpaţi, conştienţi de drepturile lor, au ţinut să-şi afirme voinţa lor de a deci­de de soarta Transilvaniei şi a lor, în numele principiului naţionalităţilor şi al liberei determinări. In ziua de 3 (15) Mai 1848, pe câmpia Târnavelor de lân­gă Blaj, — care de-atunci s’a numit câmpia Libertăţii — peste 40.000 de români s’au adunat In frunte cu episcopii şi cărturarii lor — conducă­torii lor sufleteşti — Andrei Şaguna, episcopul ortodox, loan Lemeny, episcopul unit din Făgăraş, Simion Bărnuţiu, A. Laurian, Gh. Bariţiu, Avram Iancu, Petru Man, loan Po­­pasu, Iacob Bologa şi alţi fruntaşi patrioţi, nu numai ca să protesteze împotriva proectului de anexare al Transilvaniei de Ungaria, dar să facă cunoscut întregei lumi civilizate drepturile lor stră­vechi şi imprescriptibile a­­supra acestei ţări, sub forma unei proclamaţiuni. S’a spus în acea proclamaţiune, că na­ţiunea română nu poate ad­mite anexarea Transilvanii de Ungaria. Împotriva, voin­ţei sale şi a celorlalte naţio­nalităţi conlocuitoare minori­tare, iar întemeindu-se pe principiul fundamental al li­bertăţii, egalităţii şi frater­nităţi, ca şi pe principiul na­ţionalităţilor şi al auto-de­­terminării, ea se consideră un plin drept să decidă de soar­ta sa. Apoi, în strălucita cuvân­tare ce a pronunţat-o în acea zi istorică, neuitatul Simion Bărnuţiu a amintit de sufe­rinţele ce le-au îndurat ro­mânii din partea asupritori­lor lor, în cursul veacurilor, şi a anunţat profetic apropie­rea zilei celei mult aşteptate, a liberării neamului nostru, prin credinţă, prin unire su­fletească, prin solidaritate, prin lupte şi jertfe, căci nu­mai aşa se înfăptuesc idea­lurile unei naţiuni tinere cu un trecut glorios şi cu încre­dere în forţele sale morale şi materiale. Adunarea naţională a ro­mânilor ce s’a ţinut în câmpia libertăţii în ziua memorabilă de 15 Mai 1848, a fost preve­­stitoarea unirei celei mari, căci ea a pregătit sufletele tuturor Românilor în vederea înfăptuirii idealului lor na­ţional. Astăzi, când România Mare cuprinde în frontierele sale, toate provinciile dezrobite, datoria tuturor Românilor este să-şi amintească lozinca celor ce s-au adunat acum 91 de ani pe Câmpia Libertăţii: „credinţă, unire şi solidarita­te“, de astă dată pentru apă­rarea şi păstrarea patrimo­niului nostru naţional.

Next