Universul, iunie 1939 (Anul 56, nr. 147-161)

1939-06-10 / nr. 156

COLONIZAREA ZONELOR NOASTRE DE FRONTIERA Colonizările reduse ce s’au făcut după punerea în apli­care a reformei agrare, atât în zona frontierei de vest, cât şi Dobrogea Nouă, n’au dat rezultatele dorite, — fie din cauza concepţiei greşite în materie de colonizare, fie din cauze de ordin politic. N’am avut un plan bine studiat pentru o colonizare temeinică şi masivă a ele­­mentelor româneşti în zo­nele frontierelor,­ unde se simte nevoia întărirei poziţii­lor noastre şi nici n’am sta­bilit un regim juridic legal, în aşa condiţii încât să se înlăture eventualitatea în­străinării terenurilor şi să se asigure plata lor, fără să se creeze situaţii grele colonişti­lor tocmai în faza delicată a adaptării şi consolidării lor. O dovadă că n’am avut dela început un plan bine studiat este şi modul cum s’a legiferat în materie de colo­nizări. Astfel, legea asupra coloni­zării din 17 Iulie 1930 a creat Oficiul naţional de colonizare. Ori, prin legea privitoare la regiile autonome din 4 Mai 1934, desfiinţându-se acel o­­ficiu, s-a abrogat şi legea din 1930 asupra colonizării. Con­siliul legislativ, în şedinţa sa dela 13 Martie 1936, luând în examinare un alt proect de lege privitor la regimul colo­nizărilor, a făcut următoarea constatare în avizul său: „...prin legea privitoare la regiile autonome din 4 Mai 1934, odată cu desfiinţarea Oficiului naţional de coloni­zare, s-a abrogat, pe ziua de 1 Iulie 1934, probabil din inad­vertenţă şi legea asupra colo­nizării de la 17 Iulie 1930“, iar această abrogare „a lăsat fără un regim juridic legal toate terenurile trecute în proprietatea coloniştilor, cum şi celle ce le vor fi trecute în viitor“. In adevăr, până la 1 Iulie 1934 operaţiile de colonizare s’au făcut pe temeiul dispozi­ţiilor cuprinse în legea din 1930, care a reglementat al­cătuirea fondului imobiliar destinat colonizării; a fixat condiţiile pentru alegerea co­loniştilor, a planurilor de co­lonizare şi a regimului juridic al proprietăţii şi gospodăriei. Toate aceste operaţii le-a făcut Oficiul naţional de co­lonizări,o instituţie autono­mă, care a funcţionat con­form legii pentru organizarea şi administraţia întreprinde­rilor şi avuţiilor publice cu caracter comercial. In urma desfiinţării acelui Oficiu, s’a creat un alt organ: „Administraţia comercială a colonizării“, care, aşa cum a funcţionat, n’a putut să dea roadele aşteptate, de­oarece prin abrogarea dispoziţiilor— probabil prin inadvertenţă, după cum a constatat consi­liul legislativ — cuprinse în legea din 1930, toate terenu­rile trecute în proprietatea coloniştilor, ca şi cele viitoare, au rămas fără un regim juri­dic legal. Din această cauză o parte din terenurile atribuite colonizărilor , au fost înstrăi­nate. In 1936 Parlamentul a vo­tat o altă lege privitoare la regimul colonizărilor, cu sco­pul de a înlătura eventuali­tatea înstrăinării terenurilor, iar prin exerciţiul dreptului său de preemţiune, statul să cumpere terenurile necesare viitoarelor colonizări . In această lege s’au prevă­zut şi normele in ceea ce pri­veşte alegerea coloniştilor, mărimea loturilor şi condiţiile de plată a valorii terenurilor. Dacă dela început ar fi fost studiată problema colonizări­lor, sub toate aspectele sale — agrară, socială, economică şi naţională — de sigur că nu după instalarea primilor colo­nişti în cele două zone ale frontierelor legiuitorul s’ar fi crezut obligat să prevadă noi dispoziţii relative la alegerea şi admiterea coloniştilor; sau, la asigurarea terenurilor îm­potriva înstrăinărilor. S’a pretins peste hotare că noi am fi colonizat în Dobro­gea Nouă un număr mare de români macedoneni, iar în zona de vest, un număr mare de români din alte părţi ale ţării, cu scopul de a disloca elementele minoritare de­ a­­colo. Adevărul este, că numă­rul total al celor colonizaţi în Dobrogea Nouă şi în zona frontierei de vest este de 38.588,­­ dintre care: 28.840 sunt români din ţară 1­0724 din statele balcanice (vechea Macedonie) şi 3024 din Unga­ria şi Banatul iugoslav; iar prin stabilirea acestor colo­nişti pe terenurile ce li s’au atribuit, NU S’A DISLOCAT NICIUN ELEMENT MINORI­TAR. Departe de a fi fost privile­giaţi, aceşti colonişti — după cum a constatat în ultimul timp şi d. Cornăţeanu, mini­strul agriculturii şi domenii­lor, în urma anchetei perso­nale ce a făcut-o în Dobro­gea Nouă , suferă consecin­ţele unor legiuiri defectuos întocmite, căci n’au ţinut seama de toate condiţiile im­puse unui regim de colo­nizare. Acum trebue să reparăm greşelile din trecut şi să re­zolvăm problema colonizărilor intr’un cadru mai larg impus de interesele apărărei noastre naţionale, spre a crea în anu­mite zone ale frontierelor cor­doane puternice de colonişti români. Aceste zone reclamă o dublă fortificare defensivă: una, prin colonizări masive cu elemente româneşti con­ştiente de misiunea ce au de îndeplinit în acele poziţii înaintate şi alta, de ordin mi­litar. Remaniere in cabinetul englez Londra, 7. (Rador). — Se a­­nunță oficial că d. Ramsbotham, ministrul pensiilor, a fost numit ministru al muncii, în locul d-lui Sassoon. Sir Walter Wolmer­sley, actua­lul subsecretar de stat al poște­lor, a fost numit ministru al pensiilor. El va asista pe minis­trul agriculturii în Camera Co­munelor. D. William Mabane, fruntas liberal nationalist, a fost numit subsecretar de stat al poștelor. M­ESAJUL REGAL M. S. Regele a deschis ori sesiunea corpurilor legiuitoa­re, primul Parlament ales po­trivit Constituţiei noui, dând citire tradiţionalului mesaj re­gal care cuprinde o sinteză a activităţei oficiale de la 10 Fe­bruarie 1938 şi până azi, cum şi a proectelor de viitor ale gu­vernului­ In primul rând M. S. Regele a evocat amintirea mult regre­tatei Regine Maria, al cărei doliu l-am purtat cu toţi în a­­nul acesta în sufletele­­ noas­tre. „Nu vom uita — a spus Su­veranul — strălucirea farme­cului Ei, nici flacăra dragostei Ei de ţară, nici vitejia de care a dat dovadă în zile grele şi glorioase”. După enumerarea noilor o­­rânduiri, plebiscitul din anul trecut şi alegerile din cari s’a constituit noul Parlament, du­pă pasagiul referitor la resta­bilirea ordinei şi la reformele organice ce decurgeau din noua Constituţie, M. S. Regele,, a vorbit de cel mai de seamă organism al statului: armata. „Armata ţării a continuat — a spus Suveranul — să forme­ze obiectul atenţiunii de căpe­tenie a Guvernului Meu. Cor­pul ofiţerilor şi­­ sursofiţerilor şi-a văzut situaţia materială îmbunătăţită, atât prin adau­suri la­ solde, cât şi prin aşe­zarea Casei de asigurări a oş­tirii, pe baze noui şi mai folo­sitoare. Instrucţiunea şi hrana trupei au găsit o solicitudine specială. Dotarea oştirii a în­registrat progrese sensibile. Infanteria a fost înzestrată cu armament nou şi variat; arti­leria a dobândit material mo­dern , aviaţia a primit un im­bold pe care nu l-a cunoscut până acum. Comenzile de ma­terial în ţară şi străinătate au fost sporite şi efectuarea lor urmărită de aproape”. Această grije deosebită faţă de instituţia ce reprezintă scu­tul permanent al ţării, a găsit iur ecou adânc nu numai în­­biletele tuturor celor pre­zenţi, dar va avea acelaş ră­sunet în toate unghiurile ţării, în toate inimile celor ce simt româneşte, în ce priveşte politica exter­­­nă M. S. Regele a ţinut să pre­cizeze politica de pace a gu­vernului român, dar nu o pace cu orice preţ ci numai cu res­pectul libertăţii, al indepen­denţii şi al demnităţii naţio­nale. Pomenind de înfăptuirile ce cad în sarcina viitorului, me­sajul regal enumeră între al­tele : noul statut al funcţiona­rilor publici, asigurarea renta­bilităţii produselor agricole şi mai ales o grijă deosebită pen­tru rezolvarea problemelor e­­conomice ce stau la baza pro­păşirii ori­cărui stat. Parlamentarii au subliniat cu aplauze şi ovaţiuni fiecare capitol din clara expunere pe care o cuprinde mesajul Su­veranului. TRAGICUL SFÂRȘIT AL UNUI AVIATOR AMERICAN Washington, 7. (Radar). —. In timp ce încerca să îndeplinească sborul fără escală Washington- Ciudad-Lerdo-Durango, cunos­cutul aviator Sarabia s’a prăbu­șit cu avionul în râul Anacosfia, în apropiere de aerodromul Bol­­lingfield. Cu toate ajutoarele date ime­diat, aviatorul a murit înnecat în carlinga aparatului. Văduva, fiul și fratele aviato­rului au fost martorii acestui tragic accident care s’a petrecut sub ochii publicului venit să a­­siste pe aerodromul Bollingfield la plecarea în raid a cunoscutu­lui pilot -XXO«GXX~ Vizitele generalului Gamelin la Londra Londra, 7. (Rador). — Gene­ralul Gamelin a vizitat Mier­curi localitatea aldershot, unde a examinat ultimele, modele de tankuri ale armatei britanice, care au evoluat in faţa sa. Tankuirile uşoare au atins o viteză de 65 km. pe eră, iar automobilele de recunoaştere o viteză de aproape o sută de km. * Londra, 7 (Rador).— Generalul Gamelin a sosit la Sandhurst la ora 10.35. El a fost întâmpinat de gene­ralul comandant al şcoalei, de di­rectorul serviciului de informaţi­­uni din ministerul de războiu şi de directorul personalului şi al serviciilor de stat-major, care se duseseră direct la Sandhurst pen­tru a fi de faţă la sosirea şefului armatei franceze. Generalul Gamelin a trecut în revistă pe cadeţii şcoalei şi apoi a vizitat colegiul. --------xXO©OXx------­ Maiorul Attlee a fost operat Londra, 7 (Rador). — Maio­rul A­ttlee a fost supus în cu­rsul zilei de Miercuri unei u­­şoara operaţii ch­irurgicale, la un­ Sanatoriu din Londra. Operaţia a reuşit pe deplin, sfoairea pacientului este foarte satisfăcătoare. Se ştie că în cursul absenţei maiorul­uii Attlee, d. Greenwood îl în­locuește în Camera Comu­nelor în calitate de șef, al gru­pării pariimanenta­re laburiste. M. S. Regele şi Marele Voevod Mihai plecând de la şedinţa de deschidere a Parlamentului Deraierea rapidului Roma-Varşovia Varşovia, 7. (Rador). — Tre­nul rapid Roma-Viena-Fraga- Varşovia a deraiat la ora 12.15 la zece kilometri de Varşovia. Primele relatări telegrafice a­­supra accidentului semnalează patru morţi şi numeroşi răniţi. CUM S’A PRODUS ACCIDEN­TUL Varşovia, 7. (Rador). — Acci­dentul rapidului Roma-Varşovia s’a produs la ora 12 şi 15 minu­te, în apropiere de gara Prusz­­kow. Trenul trebuia să sosească la Varşovia la ora 12 şi 22 mi­nute şi nu mai, avea de­­tr­ăjbă,­­iui decât zev a kilometri pentru a ajunge la destinaţie. Din primele informaţiuni cu­lese la locul accidentului rezultă că vagoanele de lângă locomoti­vă — printre care şi câteva va­goane cu paturi — s’au răstur­nat şi au venit de-a curmezişul şinelor, blocând trei linii. îndată ce s’a aflat despre ac­cident, ministrul şi viceministrul comunicaţiilor s’au dus la faţa locului pentru a conduce an­cheta. Deocamdată nu este cunoscu­tă nici cauza accidentului, nici identitatea victimelor. NUMĂRUL VICTIMELOR Varşovia,.­z. (Rador). — In le­gătură cu deraierea rapidului Roma-Varşovia, agenţia „Fat“ publică următoarea relatare : Miercuri la amiază, rapidul in­ternaţional Roma-Varşovia a de­raiat la Pruszkow, 22 km. de Varşovia din cauza prea marei viteze. Deraierea s-a produs la postul de macaz. Sunt 5 morţi printre cari me­canicul şi fochistul locomotivei, şi zece răniţi dintre cari 7 în stare gravă. Ministrul comunicațiilor s-a dus imediat la locul accidentu­lui. Proteina armamentelor italiene lăsate in Spania Declaraţiile d-lui Chamberlain Londra, 7. (Radar). — Răs­punzând unei întregi serii de întrebări privitoare la arma­mentele italiene lăsate în Spa­nia, d. Neville Chamberlain a declarat că, ţinând seama de toate împrejurările, guvernul britanic nu are intenţia de a face reprezentări guvernului i­­talian, atâta timp cât situaţia nu va fi modificată prin noui e­­venimente. Primul ministru a precizat că nu există o violare a acordului anglo-italian . Primul ministru a anunţat că cei 20.000 de italieni şi cei 6000 germani, cari au părăsit Spania, reprezintă marea majoritate a trupelor străine care se aflau a­­colo. Forţele aeriene italiene din Majorca au fost reduse şi se speră că cele ce se mai află a­­colo vor părăsi şi ele insula, în curând. D. Neville Chamberlain a in­sistat asupra faptului că ţelul de căpetenie urmărit prin schimbul de note, care a prece­dat acordul anglo-italian era de a obţine asigurări împotriva e­­ventualităţii ca guvernul spaniol să ofere baze unde materialul de războiu ar fi rămas sub un control italian. Informaţiile pe care le avem, a încheiat primul ministru, arată că scopul acesta a fost atins prin retragerea for­ţelor italiene. TRIBUNALELE SPECIALE DIN SPANIA Londra, 7. (Rador). — Libera­lul Wilfrid Roberts a întrebat în şedinţa de Miercuri a Camerei Comunelor dacă guvernul poate să dea precizări cu privire la modul în care generalul Franco respectă asigurările date guver­nului britanic în Februarie tre­cut, că nu vor fi creiate tribu­nale speciale pentru a judeca adversarii politici şi că nu se vor da pedepse cu moartea pen­tru acţiuni cari în legislaţia di­nainte de Iulie 1936 nu erau ca­racterizate drept crime. D. Butler a răspuns subliniind că termenii asigurărilor date de guvernul naţionalist spaniol e­­rau ambigui. Ei nu excludeau creiarea unor tribunale speciale. Guvernul britanic aşteaptă de­altfel un raport al ambasadoru­lui său la Madrid asupra acestei chestiuni. Subsecretarul de stat al afa­cerilor străine a subliniat că la Madrid nu au fost condam­naţi la moarte decât numai a­­devăraţii asasini. Până la sfâr­şitul lunei Aprilie nu avuseseră loc decât zece execuţii.­ ­ARMAMENTUL FORTIFICA­ŢIILOR DE LA CEUTA La o întrebare a liberalului sir Percy Harris cu privire la im­portanţa, calibrul şi naţionalita­tea armamentului fortificaţiilor de la Ceuta, d. Butler a răspuns: ,,Guvernul britanic posedă nu­meroase informaţiuni cu privire la fortificaţiile de la Ceuta şi împrejurimi. Nu este în intere­sul public să le divulge. Dealt­fel, calibrul şi origina diferite­lor baterii de coastă din regiu­nea Ceuta s­unt variate“. Sir Persy întrebând apoi dacă este adevărat că multe din a­­ceste baterii au fost trimise de Reich cu violarea acordului de neintervenţie, d. Butler s-a măr­ginit să răspundă că „acordul de neintervenţie a încetat de a mai exista“. • INDEPENDENŢA boemiei, MORAVEEI ŞI SLOVACIEI Deputatul Mander întrebând dacă guvernul poate să dea asi­gurări că o parte esenţială a oricărei „reglementări generale europene“ va fi restaurarea li­bertăţii şi independenţii Boe­­miei, Moraviei şi Slovaciei, d. Butler a răspuns : ,,Situaţia ce ar constitui pos­tulatul acestei chestiuni este cu totul hipotetică, aşa că în mod evident nu sunt în măsură să dau asigurări în această pri­vinţă“. Nota japoneză către Italia şi Germania a sosit la Berlin Berlin,.7 (Rador). — Core­spondentul agenţiei „Havas“ transmite: Nota Japoneză transmisă guvernelor german şi italian cu privire la modificarea po­liticei Japoniei faţă de Euro­pa a sosit în cursul nopţii la Berlin, la ambasada japo­neză. In cercurile bine informate se­ afirmă că guvernul japo­nez s’ar declara favorabil în­tăririi pactului contra Inter­naţionalei comuniste, dorită de Germania şi Italia. Delegaţii străini la serbările „Străjii Ţării“ O parte din delegaţii străini veniţi la serbarea tineretului, în mijloc (X) d. Baldur­o V. Schirach având în dreapta pe şeful delegaţiei italiene, iar în stânga pe d. Fabricius, ministrul Germaniei Agricultura şi industria de ALEX. ALIMANEŞTIANU Problema care trebue să pre­ocupe pe conducătorii noştri, este, în­ primul rând, ridicarea stan­dardului de viaţă al locuitorilor ţării şi în special acela al pluga­rilor. La aceasta nu se poate a­­junge decât mărind rentabilita­tea solului şi ocupând braţele, ca­ri nu găsesc de lucru în satul lor. Crizele agricole din ultimii 50 de ani, prin­­ care a trecut Euro­pa, ne-­au dovedit că agricultura nu se poate desvolta şi nu devine rentabilă decât, dacă produsele ei se industrializează pe cât mai mult cu putinţă înainte de a fi puse în vânzare, întrebuinţarea uneltelor per­fecţionate şi a maşinilor este ce­rută de lupta impusă de concu­renţa ţărilor cu alte căror produ­se ne întâlnim pe pieţele mon­diale, aceste ţări uzând de mij­loace ce eftinestc produsele lor. Câtă vreme plugarul munceşte numai cu mâinile sau cu instru­mente rudimentare, s-a dovedit că nu-i rămâne un câştig sufi­cient pentru a putea duce o viaţă mai bună, că este împiedicat de a plăti salarii mai ridicate şi prin urmare, mereu se va găsi în ne­putinţă de a ieftini traiul atât pentru el cât­­şi pentru alţii. Fără mijloace mecanice de ex­ploatare, astăzi nu se mai poate ţine piept concurenţei mondiale. Pe la 1813 Anglia nu introdu­sese încă maşini la fabricarea cuelor, din care cauză 83 de lu­crători produceau într’un an 22 milioane cue şi costau 1000 de cue 4.86 frs., pe când la 1897 in­­troducându-se anumite mașini, tot un număr de 83 de lucrători produceau, în timp egal, un nu­măr de 2.891.000.000 cue,, costând 1000 de cue numai 0,056 frs. Salariile , lucrătorilor în 1813, erau de 0,42 frs pe oră; în 1897 s’au urcat la 0,65 frs., adică, cu 51% în plus, iar cheltuelile de fabricare au scăzut cu 98%. Pre­­ţul munţii a­ fost m­ai ridicat, ca­pitalul a fost mai bine remune­rat, , iar consumatorul a avut­ marfă şi mai eftină şi mai multă. Prin aceste rânduri, aş dori, în­tre altele, să arăt ce legătură strânsă­ există între agric­dtură şi industrie şi că una fără alta, nu numai că nu pot progresa, dar chiar nu pot dăinui. Când omul a simţit nevoia să cultive pămân­tul, din primul moment a între­buinţat uneltele. Căci nu putea nici să sape nici să are cu mâi­nile, ci a avut nevoie de sapă şi de plug. Iată dar că din prima zi s'a ivit legătura între agricul­tură şi meşteşug, iar mai târziu cu industria, sub multiplele ei ramuri. Lupta dintre agricultură şi in­dustrie, să recunoaştem, se dato­­reşte în mare parte lăcomiei de câştig a industriaşilor, la care s’a adăogat şi specula comerţului. Toate acestea nu s’ar fi întâmplat dacă organele de conducere şi-ar fi făcut datoria, intervenind la timp. Industria şi comerţul au, şi una şi altul, organizaţii profe­sionale, prin intermediul cărora se fixează preţurile de vânzare,­­pe când agricultura stă neputin­­­cioasă în faţa acestei inichităţi. Este adevărat că „oferta­ şi ce­rerea“ determină preţul, însă cu condiţiunea ca să fie lăsat liber jocul natural al acestei oferte şi al cererei, să nu fie împiedicat prin taxe vamale, prin sindicate spoliatoare sau prin avantagii contra altor activităţi. Este în în­săşi interesul agriculturii, să aju­te întemeierea industriei şi dez­voltarea comerţului, căci prima face ca produsele plugăriei să aibă valoare mai mare, iar cel de al doilea' duce' produsele în toate colţurile lumii, unde se­ sim­te nevoie de ele.. Spre a învedera marea­­ deose­bire de rentabilitate şi standard de viaţă in industrie şi agricul­tură, voi afirma că un milion de lucrători­­ industriali consumă cât 5—6 milioane muncitori a­­gricoli.­ . . , : Datorită acestui adevăr consta­tat şi verificat, Anglia, Germania, Belgia şi Franţa şi-au îndreptat, în tarnă cu 50­—60 de ani, acti­vitatea lor către industrie, deşi aceste ţări au terenuri de muncă destul de bune. Ele torc lână din Australia, America şi Africa, pen­tru că o cumpără mai ieftin, deşi o produc în ţara lor. Fac acest lucru fiindcă munca industrială este mai bine plătită­ şi pentru că au găsit ţări unde pământul nu costă nimic sau costă foarte pu­ţin şi unde mâna de lucru este plătită derizoriu. Pe la 1800 în aceste ţări se ocu­pau cu munca câmpului 00% din locuitori şi abia puteau să nu­trească o populaţie de 180.000.000 locuitori ai Europei, iar în zilele noastre au rămas la plugărie; în Belgia 18%, în Anglia 23%, în Germania 32%­­şi în Franţa 34%. Deşi procentul muncitorilor în agricultură a scăzut, după cum arăt mai su­s, atât de sensibil, totuşi datorită desvoltării indus­triei, astăzi pot fi satisfăcute în condiţiuni mult mai prielnice, ne­voile a peste 450.000.000 de su­flete europene. Preocuparea conducătorilor ,vie­ţii noastre politice şi economice este, ca populaţia ţării să creas­că, ca să nu rămânem în urma celorlalte state care ne înconjoa­ră. Trebue însă de avut în ve­dere, c că dacă nu asigurăm o o­­cupaţie continuă şi un trai ome­nesc celor ce vin pe lume, în loc să facem un bine, aducem un pe­­ricol social şi naţional. Mintea sănătoasă nu este decât într’un corp sănătos. Ţări ca Anglia, Germania, Bel­gia, Italia, etc. au întemeiat in­dustrii şi din­ cauză că, pe ani ce treceau, creştea mereu numărul braţelor disponibile, cărora agri­cultura nu le putea da de lucru şi în loc să lase populaţia să emi­greze, sau munca să fie plătită derizoriu, au găsit ocupaţii în industrie, care le-a ridicat sala­riul de la un leu pe zi la 4,10 lei pe zi, aducând materii prime din ţări şi continente unde omul era plătit de la cinci la 30 centime pe zi. La noi, unde braţele disponibile aşteaptă în sat, să li se de­a de lu­cru, după ce vom înzestra agri­cultura cu mvarrtai­ viu şi mort, cu capital ieftin şi la timp şi vom apuca pe drumul intensificării a­­griculturii, — braţele disponibile trebue să le întrebuinţăm în in­dustrie şi comerţ. ■ • Să nu se uite că braţele dispo­nibile de la noi, se vor înmulţi din an în an, pe măsură ce se­­ va întrebuinţa maşinismul în a­gri­cultură şi se vor introduce cul­turi, care să ocupe mai tot timpul anului munca plugarului, iar­ nu să le ţină, ca în zilele noastre legate fie pământ numai perc­ert câteva luni­­tin an, cum se triâm­­­plă cu cultura păioaselor şi po­rumbului. Lucrătorii din Lancshire, Rou­baix torc lâna din Australia, Co­lonia Cap, Argentina, cei din Si­­lezia şi Saxonia, pe cea din Uru­guai şi ne îmbracă pe noi cei din Balcani şi Turcia, deşi avem tur­me de oi ,care nu ne dau câştigul cuvenit din pricină că lâna, piei­le, laptele şi carnea sunt­­plătite cu preţuri derizorii. Anglia, Germania, Belgia, Fran­ţa, Italia etc. lucrează bumba­cul din Misisipi, Virginia, Cana­da, Texas,­ India, Egipt, precum şi fierul şi alte minereuri din Ca­nada, Africa, Spania, Suedia, etc. numai şi numai spre a da de lu­cru braţelor libere şi cu scopul, c­a munca naţională să fie cât mai bine răsplătită. Astăzi îmi dau seama mai bine ca oricând, de bunul simţ şi a­dânca judecată a poporului nos­­tru, reamintindu-mi că acum o jumătate de secol, bătrânii, în sfaturile lor, spuneau că ne în­mulţim ca nisipul mării şi că în curând nu vom mai avea loc pe pământ. Ei vedeau şi constataui an de an cum se îngusta ceair­ul unde păşteau vitele şi cuţii,se micşora bucata de pământ ce o munceau. Se susţine, cu multă dreptate, că,nu trebue să se ajute activităţi care nu pot trăi prin ele iruşite, dar trebue neapărat să se pue în valoare bogăţiile de tot felul ale ţării, în fruntea cărora stă agri­cultura şi, mai cu seamă, să se dea de lucru braţelor libere, munca fiind cea mai mare avu­ţie, care nu trebue irosită la za­dar şi aceasta pentru liniştea noa­stră socială. .............................................................................. *«■ »in M­P wmi ihm bi ■ ■■ i ■ _ n Frumusetile Capitalei Vedere de pe lacul Herăstrău

Next