Universul, aprilie 1940 (Anul 57, nr. 90-104)

1940-04-01 / nr. 90

r* i­" An­ul al 57-lea Nr. 90 Luni 1 Aprilie 1940 Straniu şi totuşi foarte natural Mai deunăzi, intr’un sat din Italia, se aprinse casa unui să­tean. Vecinii alergară în grabă şi izbutiră să stingă focul. Cum in­tre timp începuse să plouă des­tul de tare, ei crezură că era za­darnic să mai toarne apă ca să stingă şi capătul unei bârne care ardea încă. Toţi erau siguri că ploaia va stinge acei câţiva cărbuni. Se în­tâmplă însă ceva extra­ordinar, — cel puţin pentru acei oameni simpli, — şi anume că apa ali-­­ mentă focul, făcând să izbucnea­scă o vălvătaie şi mai mare, care distruse căsuţa. Aşa­dar, apa nu mai stinge focul?... Ba da, dar în anumite condiţii. In cazul de faţă însă apa de ploaie fiind descompusă de jeratec în hidrogen şi oxigen, era firesc ca acest din urmă gaz să alimenteze flăcările în loc să le potolească. Ne grăbim să spunem, că acest lucru fiind, admisibil, în teorie, nu e exclus ca să fi fost, — pentru to­dată, — posibil și în practică. Perspectivă trandafirie... Pe când, la noi, în Europa a­­nunţurile matrimoniale se deo­sebesc foarte puţin, — ca redac­tare, — de orice alt anunţ comer­cial, în Japonia ofertele de căsă­torie îmbracă o formă poetică, menită să trezească Cele mai de­licate sentimente. Iată de pildă, unul, care a fost publicat de curând de un mare cuctidian din Tokio. „Sunt fem­ee frumoasă, undele părului meu mă înconjoară ase­menea unui nor diafan, trupul meu se mlădiază ca saiirea la su­flarea vântului; chipul meu e dulce şi luminos, ca o floare. Am toate calităţile necesare pentru a străbate drumul vieţii mână în mână cu iubitul meu. Dacă voi întâlni un domn generos, care să fie inteligent, bogat instruit şi manierat, voi fi fericită să-i de­vin soţie supusă, spre a avea a­­poi bucuria de a împărţi cu el eterna pace într’un mormânt de marmoră trandafirie”. Nu ne îndoim că incompara­­i­ilele calităţi al suavei japone­ze vor fi ispitit pe mulţi „domni generoşi“, dar desigur că pers­pectiva de a se odihni alături de o asemenea fiinţă excepţională, într’un mormânt de marmoră roză trebuie să fi convins chiar pe cei mai nehotărîţi. Maxime şi cugetări Două mâini ai, şi numai o ţ­ară! Inseamnă-ţi bine aceas­­ta ! Două sunt pentru lucru­ri una pentru mâncare. Rueckert I UN AFIŞ ÎM O băcănie londoneză bine aprovizionată in ciuda raţiona­lizării, a ţinut să-şi informeze clienţii prin­tr’un afiş, că dipt 2000 de articole pe care ie are in magazin, numai 3 sunt raţio­nalizate. * Sunt două feluri de curaj Curajul, ca mai tot ce e ome­nesc, e şi el relativ şi, mai ales de foarte diverse categorii. Nu e deci de mirare ca un îmblânzito­r de fiare, care înfruntă lem şi ti­grii, să nu îndrăsnească să ţie piept unei simple femei. Caricaturiştii au exploatat a­­deseori cazul tipic al îmblânzito­rului, care eşind mândru din cuşca leilor, e primit acasă cu măturoiul de o soţie arţăgoasă şi bătăuşă. Iată însă o întâmplare adevărată, care dovedeşte că de fiica unei astfel de soţii sunt bărbaţi cari ar înfrunta chiar fia­rele în mijlocul pădurii, numai ca să scape. Un ţăran din împrejurimile o­­raşului indian Delhi a fost tri­mis într’o zi de soţia sa ca­ să-i aducă lemne din pădure. Ţăranul era un om mic şi slăbănog. Pe când ridica de pe jos o bucată de lemn mai mare, se trezi în fa­ţă cu un tigru de o mărime neo­bişnuită. Deşi înspăimântat, el avu Insă destulă prezenţă de spi­rit şi curaj ca să se apere, izbind fiara cu lemnul ce-1 avea în mâini, drept între cei doi ochi şi omorând-o pe loc. Martorii ocu­­lan ai acestei extraordinare is­prăvi îl duseră în triumf In sat unde toată lumea îl felicită pen­tru curajul său. Nevasta sa însă, care nu îm­părtăşea entuziasmul general fiindcă „eroul” în vârtejul emo­ţiilor prin care trecuse, uitase să-i aducă sacul cu lemne, luă din colţ un baston noduros şi îi aplică vreo câteva lovituri. Bie­tul ţăran nu ripostă, dar, amă­rât, o luă la fugă spre pădure şi nu se mai întoarse niciodată a­­casă. Cum trupul lui n’a fost găsit nicăeri, se crede că n’a murit, ci că trăește în inima pădurii prin­tre fiara PENTRU FAMILIILE NEVOIAŞE ALE CONCENTRAŢILOR în consiliul de miniştri de Vineri s-au fixat cotele de ajutorare ce vor fi distribuite lunar familii­lor nevoiaşe ale concentraţilor, chemaţi să-şi facă datoria către patrie. Sprijinul ce se acordă de stat, in aceste împrejurări grele, pri­veşte numai familiile în triad­e­­văr sărace, care au rămas lip­site de cei cari le procurau mij­loacele, de existenţă. Legea întocmită de guvern şi votată de Parlament prevede condiţiunile şi modalităţile de ajutorare a tuturor categoriilor de concentraţi, fixând totodată şi sancţiunile cele mai severe pentru abaterile, ce s’ar ivi în­­ distribuirea acestor ajutoare. Fondul de un miliard lei, ago­nisit din contribuţia administra­ţiilor locale, deci a tuturor ce­tăţenilor ţării, va fi folosit nu­mai în opera de sprijinire a a­­celor familii care se află în vă­dită lipsă. Este o acţiune de înaltă pre­vedere socială şi de solidaritate naţională, ca familiile celor cari îşi dau contribuţia pentru apă­rarea patriei să fie ajutate în nevoile lor, prin grija statului şi a întregei colectivităţi, căreia i se asigură liniştea şi activitatea prin faptul că la fruntariile ţă­rii veghează ostaşul român. Jocurile noastre Dezlegătorii jocurilor seriei 41-a (URMARE) Au dealegat 4-6 jocuri : 125). Fotino S. Mircea (Loco). 126). Fruimuaanu Homnsa (Ho­man). 127). Frâncu B. loan (Loco) 128) Fundescu D. loan (Loco) 129). ’Fânăţeanu N. Ma­ri­­oara (C. de Argeş). 130). Plorea Alexandrina (com. Pan­te­lim­on ). 131). Flore­a Ivana (Borzeşti-Ba­­cau). 32). Gavrilov Elena (Galaţi). 133) . Greceanu Const. (Galaţi). 134) Gregorian maior Constanţa. (Loco) 136) Georg­he Olimpia (Loco). 136) Georgescu G. (Bucu­­reştii-Noi). 137) Grădinara Bea­trice (Odobeşti). 138) Georgescu N. Maria (com. Sârâţeanca-Bu­­zău). 139 Georgescu Nic. (Loco). 140) Gheţu Mircea (Loco). 141) Grumăzescu Monica şi Danuţ (Ploeşti). 142) Grozea Maria (Lo­co). 143) Gürtler Cipriian (Ploeşti). 144) Georgescu Dumitru (Loco). 145) Georgescu Ioana (Loco)­­146) Georgescu T. Dumitra (Loco). 147) Grom Dan şi Viorela (Sighi­şoara). 148) Galbenu Lt. Elena (Focşani) 149) Gheorghiu Vyva (Loco). 150) Georgescu Grigore (Loco). 1511 Grigorescu V. G. Const.­(Călăraşi I­ţa). 152) Gheor­­ghiiu Valentina (Loco). 153) Gheor­ - gescu Henri (Loco). 154) Gavri­­lescu Iulia (invţ. Dumbrava, corn. Luncn­-I. Baia). 155) Gheorghiu Cicerone (Porceşti-Roman). 156) Galan Vica (Hangu-Neamţ). 157) Grigorescu Elena învţ. (Rociu-Argeş). 158) Gavrilescu M. (Loco. 159) Georgescu P. Mihail (Giur­giu). 160) Gruescu P. (Moreni- Prah­ova). 161) Georgescu Elvira (Craiova). 162) Gheorghe N Gheorghe (Loco). 163) Ghimpe­ţeanu Sebastian (Tulcea). 164) Haanaş Carmen (Botoşani) 165) Henţiescu Maria (C. de Ar­geş). 166) Hoc­iung Jeana-Sof­ia (Bârlad). 167) Ionescu Fulger Florin (Ga­laţi) 168) Iulian Matilda (R. Să­rat) 169) Iordan Maximilian (Ba­cău). 170) Ionescu M. Mircea (Pa­­sarea-Efov). 171) Ionescu M. Ma­rin (Pasărea-Vâlcea). 172) Ivanov T. Alexandru (Loco). 173) Ionescu Eu­gen (inv­. (Merii Petchi-Ilfov. 174) Ionescu Paul (Buzău). 175) Ioaniţoou Dimitrie (Loco). 176) Ivanciu Paul (Ploești). 177)­ Iones­cu Nicu (Câmpina). 178) Ivănes­­cu M. Elena (Patru Fraţi-I-ţa) 179) Ionescu A. Alexandrina (Lo­co) 180) Ionescu Magda (Braşov). - isi) Ionescu Mina (Loco). 182) Ionescu Elena (Loco). 183) Iones­cu D. Sever Amedeu (Loco). 1841 Ivănescu Gh. Maria, (Loco). 185) Iuga V. Lucia (Loco). 186) Ionescu Beatrice (Plossti). 187) Iuga V. Georgeta (Loco). 18®) Iordache pr. V. (Roman). 189) Ionescu Zoe (Loco). 190) Isvoranu Gh. farm (Bârlad). 191) Ionescu M. Dumi­tru (Costieni-R. Sărat). 192) Io­­nescu pr. M. Marin (Costieni-R. Sărat) 193) Ionescu pr. M. și Tica (corn. Valea Sălciei-R. Sărat). 194) Ionescu Dumitru (R. Sărat). 1951 Ionescu M. Er­mil (Loco). 196) Kisch Ştefan (Loco). 197) Lemoni C. Nicolae (Cahul). 198) Luca cap. Gh. Elena (Ga­laţi). 199) Leré V. (Tulcea). 200) Lambescu Georgeta (studi. Loco). 201) Loise C. Gabher­ina (Galaţii 202) Mazilu Aurora (Loco). 203) Mihăilescu Adrian (Giurgiu). 204) Manoliu E. Eugen (Loco).­­ 205) Manoliu Aneta (loco). 206) Mi­­scetti Bruno (Loco). 207) Maksay George (Iaşi). 208) Mateiaş Florin (stud. Tâmna-Mehedinţi). 209) Manoliu S. Corim. (­Bârlad) 210) Moţârlă M Scarlat (Târgovişte). 211) Mănescu C. Elvira (R. Sărat). 212) Munteanu Paula (Galaţi). 213) Marinescu Elena şi Socrate (Buzău). 214) Martori Tiberia (Loco). ’215) Mihăilescu I. Mihai (Loco). 216) Mârzanca Evantia şi Pussy (com Pantelimon-Ilfov). 217) Mărgărit M. Georgeta (­ Lung-Muscel). 218) Mihăilescu Margareta (Loco). 219) Mihăilescu E. Petrişor (Loco). 220) Moldo­­va­nu Aurel (Bistriţa). 221) Mi­­hăi­lescu Manolache (Tecuci). 222) Marinescu Elena (Sibiu). 223) Ma­rinescu C. Teodor. (Craiova). 224) Matei M. Const. (com. Braniştea­­. D-ţa). 226) Mociuilschi Gh. Va­sile (Dorohoi). 226) Moldoveanu Const. (Loco).­ 227) Mihăilescu H. Virginica (C. de Argeş). 228) Mi­­nea I. Gh. (Loco). 229) M­axim Coca­ (Loco). 230) Mereamu- Lize­­ta (Filipeştii de Târg-Prahova). 231) Marinescu Dumitru (Piscu- Covurlui). 232) Mihăilescu F. Oc­­tavian (Loco). 233) Miron T. Ion înv­. (Băiseș­ti-Suceava). 234) Macri Amialia (Bârlad). 235) Macri Andreieş (Bârlad). 236) Madoto Robert (Bârlad) 237) Mazavinato Elena (Bârlad). 238) Manea S. Sa­bina. (C. de Argeș). 239) Macelaru Ivona (Iași). 240) Mihăilescu F. Mircea (Loco). 241) Mihăilescu C­ecilia (Loco), _ (Va urma) Şedinţa soc. romane de oto-rino - laringologie Şedinţa ştiinţifică a societăţii române de oto-rino-laringolo­­gie se va ţine Vineri, 5 Aprilie, la orele 9 seara, în amfiteatrul cel mare al spitalului „Colţea“, sub preşedinţia d-lui prof. dr. Gh. Buzoianu. La ordinea zilei­ , Prof. dr. Predescu­ Rion: Con­­tribuţiuni la tratamentul flegmo­­nului amigdalian. Prof. dr. Buzoianu Gh. şi dr. Tărnăveanu: 119 trepanaţii ra­dicale vestibulo-bucale, tip Den­ker, în sinuzitele maxilare cro­nice, supurate. Conf. dr. Vancea P. (Cluj): Subiect rezervat. Conf. dr. Tempea V.: Angio­­fibrom al fossei nasale. Docent dr. Vasil­iu D.: Zece cazuri de sinuzită, vindecate prin raze Frnsen. Conf. dr. Tempea V. şi dr. Teodorescu Tod 1: Hemiglosită a­­cută. Docent dr. Fotiade V. şi dr. Constantin Păun: Iradiaţia spli­nei ca tratament preventiv al predispuşilor la hemoragii, în adenoido-amigdalectomii. Dr. Mihăescu Păunel (Galaţi): Neoplasm laringean. Laringec­­tomie parţială tip Hautant Vin­decare clinică. Dr. Magiari V. (Cluj): Coree gravă vindecată prin­­amigdalec­­tomie. D-nii Racoveanu V., Georges­­cu V. şi Mirescu Al.: Caz de diagnosticat D-rii Tărnăveanu şi Simion (Cluj): Pioneză în esofagul unui copil de opt luni. Extracţie prin esofagoscopie. Dr. Arteni V.: Papilom enor­me al fossei nasale drepte. Ex­tirpare. Vindecare. -----------OOXOXOO—s----­ Conferinţe sanitare P.T.T. in cadrul F.R.N. Vineri s-a ţinut ultima confe­rinţă din seria conferinţelor prac­tice organizate de d. subdirector P.T.T. avocat Th. Dinescu, pentru echipele sanitare P.T.T., încadrate în Frontul Renaşterii Naţionale. Această serie de conferinţe teore­tice sanitare a avut de scop însuşirea cunoştinţelor necesare echipelor sanitare P T.T. pentru formarea elementelor ce vor fi întrebuinţate în caz de nevoie. D. dr. Richard Tătaru, medie­­şef P.T.T., a arătat — cu nume­roase demonstraţii practice — e­­chipei sanitare p.t.t. modul cum se întrebuinţează diferitele şi foarte variatele instrumente chirurgicale necesare cazurilor urgente de chi­rurgie. Astfel, echipa sanitară compu­să din peste 200 de funcţionare şi funcţionari P.T.T., a învăţat mâ­nuirea foarfecelor chirurgicale, sondelor, bisturiului, siringelor prav­ii și sistemelor de aseptie cu ajutorul etuvei lui Pupinol și auto­slavul Chamberlain. Aceasta fiind ultima conferință teoretică din ciclu, urmează ca în săptămânile viitoare echipele să lucreze în mod practic în cabi­netele medicale P. T. I. , i__ ...se poate spune că este firul de păr pe care l-aţi găsit azi di­mineaţă între dinţii peptenului Dv. A căzut pentru că nu a fost hrănit. Din felurite cauze (griji, vâr­stă înaintată, alimentaţie greşită ş. a.), pielea capului nu mai este in stare să hrănească suficient -tt:__1 j _ _ x.. r­\ x__ _ .1 y , „­­mui uc aa uu wevuta, bue să ajutăm pielea cu loţiunea concentrată Perisyrt. Perisyn regenerează părul în­­trio măsură atât de puternică, în­cât în cel mai aturt timp de tra­tament, căderea lui încetează complect. O sticlă de Perisyn ţine trei săptămâni. Se găseşte la farmacii drogherii şi parfumerii. Dep. Gen., E. et. L. cioara, Bucureşti I, Str. Speranţei 37. 1152 nan Mort de foame... Vopsiţi-vă părul acasă Este mai sănătos şi mai­eftin Vopseaua de păr RAPID se găseşte pretutindeni, fiindcă o întrebuinţează mii de oameni cari vor să aibă părul nu nu­mai vopsit în culoarea dorită, dar şi mătăsos şi cu aspect na­tural. Afară de aceasta, RAPID mai dă părului un luciu specific, care înfrumuseţează şi întine­reşte. Cu vopseaua de păr RAPID se pot obţine zeci de nuanţe derivând de la ne­gru, brun, şaten şi blond. Cereţi furnizorului Dv. una din cele patru culori de bază şi, printr’o manipulare simplă, veţi căpăta exact nuanţa dorită. De vânzare la farmacii, dro­gherii şi parfumerii Preţul lei 80. 1152 Gratuit , interesanta broşura de 3-pasil Suferiţi de coşuri, ECZEMĂ? Cetiţi broşu­ra d-lui Doctor Alex. Comaniţă. Veţi găsi multe poveţe şi în­drumări către o vieaţă mai sănătoasă. Interesanta broşură Nr. 6 este scrisă pe înţelesul tuturor şi conţine multe sfa­turi folositoare pentru fiecare. Trimiteţi bonul de mai jos, împreună cu adresa dv. exactă, către Laboratorul Vorel Piatra-Neamţ şi veţi primi în mod GRATUIT broşura dorită. BON­­ pentru broşura Nr. 6. Acest bon se va tăia şi trimite chiar astăzi, lipit pe o carte poştală, către Laboratorul VOREL Piatra-Neamt LABORATORUL VOREL PIATRA -N. ULTIMELE NOUTATI PARDESIURI CU 2 FETE MARCA FREGOLI TRENCHCOAT-URI DE GABARDINA. CAUCIUCATE SI IAIT % 6 ID­E CIV11.E Sl MILITARE More asortiment ro MÂn­SÎIC­­TR. ACADEMIEI. / (Palatul Carpaţi TiliFON 4­5405 , V v Judecătoria Mixtă Arad Secţia C. F. No. 1075/1940 Neagu Romulus şi soţia cer a se radia menţiunea de asanare notată asupra imobilului cuprins In c.f. 152 din Arad. In temeiul art. 27 din legea pen­tru lichidarea datoriilor agricole şi urbane se fixează termen pe ziua de 24 Aprilie 1940, ora 9 dimineaţa, camera 40, Palatul Justiţiei, pen­tru când sunt chemaţi toţi aceia cari ar avea vre-o pretenţiune. În­trucât la acest termen nu se vor prezenta se va ordona radierea menţiunii de asanare, judecător, ss. uianu Director de c. i. (ss) Papp CABINET MEDICAL DE îndreptarea nasurilor DEFORMATE. — Fără operație Strada Justiției 81 (prin str. Apo­­lodor). Telefon 3.94.33. 453 Dr. H. MARTIN Boalele sufletești Psihonevroze NEVROZA SEXUALĂ PSICHO - FIZIOTERAPIE Consult. 8-11. 2­8. Telef. 40539 B-DUL EUSABETA 3 A SOCIALE-MUNCITOREŞTI Douăzeci de ani dela înfiinţarea ministerului muncii 30 Martie 1920. — Apare în Monitorul Oficial decretul re­gal prin care se înfiinţează mi­nisterul muncii şi ocrotirilor sociale, izvodit din freamătul mişcărilor sociale de du­pă răz­boi. Imconjurat nu de prea mul­tă încredere, luptând cu greu­tăţile oricărui început, minis­terul acesta, menit in primul rând armoniei sociale, ii se ală­tură după doi ani dela înfiin­ţarea lui, direcţiunea sanitară a ministerului de interne şi controlul im­stituţiunilor sani­tare de ocrotire din ţară, nu­­m­iindu-se de acum înainte mi­nisterul sănătăţii, muncii şi o­­crotirilor sociale. La un an insă, în 1923, şi după ce pierduse o direcţiune de mare importanţă — direc­ţiunea cooperaţiei — ministerul se scindează, deoparte ministe­rul munci, de alta ministerul sănătăţii, fiinţând in situaţiu­­nea aceasta până în 1930, când din nou se unesc cele două mi­nistere. Şi ministerul acesta unit uneori din nevoia armonizării serviciilor, alteori din conside­­raţiuni de ordin poliţic, mai su­feră totuşi şi alte schimbări, nu toate menite să-i desăvârşească autoritatea... Astăzi din nou despărţite, mi­nisterul muncii şi ministerul sănătăţii îşi urmează fiecare chemarea in­trun ritm de fre­netică ascensiune. Ministerul muncii, în cele două decenii de existenţă, sub priceputa conducere a atâtor miniştri, toţi însufleţiţi de i­­dealull armoniei sociae, a cu­noscut desăvârşirea compiica­­telor probleme sociale ce se ri­dicau pentru întâia oară in ţara noastră. In deosebi urmând îndemnul realizărilor din Apus, legislaţia muncitorească se desăvârşeşte fericit, unificând in ultimii ani regimurile diferite existente In noile provincii. Pentrucă dacă până atunci nu avea decât o foarte­­redusă legislaţie muncitorească, exis­tau in provinciile alipite sume­denie de legiuiri muncitoreşti, unele mai diferite de­cât altele. Preocuparea de căpetenie a fost deci unificarea acestor le­giuiri, desăvârşite prin acea fericită legiuire de unificare a asigurărilor sociale şi prin ul­tima lege a pregătirii profe­sionale şi exercitării meseriilor. In aceşti douăzeci de a­ni de activitate s’au realizat legiui­rile de bază ale legislaţiei noa­stre muncitoreşti, legiuiri de foarte înaintată concepţie, ale căror principii rămân câştigate edificiului nostru juridic, începând cu legea pentru re­glementarea conflictelor colec­tive de muncă, cu legiuirile de ocrotire a muncii, cu legea contractelor de muncă, şi sfâr­şind cu legea jurisdicţiei mun­cii, legea Camerelor de muncă şi legea breslelor, codul muncii româneşti este în clipa de faţă desăvârşit graţie acestui minis­ter al muncii, de atâtea ori hu­lit. Dacă această activitate le­gislativă a fost atăt de rodnică, nu mai puţin fructuoasă a fost in general activitatea socială a m­inisterului muncii. S’a ajuns astăzi la obşteasca cunoaştere a problemelor so­ciale, dar mai ales — şi acesta este marele merit — la o alea­să preţuire a acestor probleme. Socialul nesocotit până acum este astăzi în primul plan al preocupărilor genera­le, socialul ingenunichiat până acum este astăzi din ce în ce mai in stima noastră a tuturor... Meritul este întreg al minis­terului muncii şi al tuturor conducătorilor luni. Roadele culese până acum ne în­diituesc la îndreptăţite spe­ranţe în viitor. VINT­LA T. PANTAZOPOL Conflicte colective de muncă In urma tratativelor conduse de Inspectoratul general al muncii București, s’au aplanat următoarele conflicte colective de muncă : a) Conflictul colectiv de mun­că dintre breasla muncitorilor din industria textilă și a im­bracamintei din ținutul Bucegi și fabrica textilă Progresul“ din Bucureşti. b) Conflictul colectiv de mun­că dintre breasla muncitorilor de port şi transport din ţinutul Bucegi şi comercianţii de cerea­le din portul Olteniţa, privitoa­re la condiţiile de muncă şi sa­larizare ale muncitorilor căru­ţaşi din portul Olteniţa. Consiliul Casei constrcţiilor Conmitetul de direcţie al Ca­sei Construcţiilor a ţinut Vineri şedinţă sub preşedinţia d-lui Demostene Botez, asistat de d. arhitect N. Aprihoneanu, direc­torul instituţiei. Judecătoria Mixtă Arad Secţia C. F. No. 1074/1940 Caba Aurelia si cons. cer a se radia menţiunea de asanare notată asupra imobilului cuprins in c.f. 6910 din Arad. In temeiul art. 27 din legea pen­tru lichidarea datoriilor agricole si urbane se fixează termen pe ziua de 24 Aprilie 1949, ora 9 dimineaţa, ca­mera 49, Palatul Justiţiei, pentru când sunt chemaţi toţi aceia cari ar avea vre-o pretenţiune, întrucât­­ la acest termen nu se vor prezen­­­­ta se va ordona radierea menţiunii de asanare. Judecător, ss. A. Precup Director de c. f. ss. Papp Durerile din inimă ce se întind in braţul stâng sunt simptomele caracteristice ale anginei pectorale, una din cele mai înfricoşătoare aspecte ale arteriosclerozei. Aceste du­reri sunt sufocante şi se ac­­centuiază odată cu inspiraţia. Singurul medicament care acţionează în mod serios asu­pra arteriosclerozei este Skle­­rolsyrup Prof. Dr. Mladejowsky. Din primul moment al curei cu cinci flacoane de Sklerol­­syrup, durerile anginoase încep să slăbească, pentru ca până la sfârşitul tratamentului să dis­pară o serie întreagă de simp­­tome: vâjâeli în urechi, ame­ţeli, insomnii, tulburări gas­trice. Sklerolsyrup Prof. Dr. Mlade­jowsky are efecte atât de mi­nunate fiindcă graţie compozi­ţiei lui, disolvă sărurile din pe­reţii arterelor, care astfel îşi recapătă elasticitatea necesară unei bune circulaţii a sângelui. După cum se vede, Sklerol­syrup acţionează asupra cauzei primare a arteriosclerozei. Diabeticii vor lua Sklerol­syrup D. preparat fără zahăr.1152 Accident de tren pe linia Giurgiu-Videle Giurgiu, 29 Martie Azi s-a întâmplat un accident de tren, pe linia Giurgiu-Videle. Trenul de persoane 9048, care ve­nea spre Giurgiu, a surprins pe linie, la eşirea din staţia Topom,­­ căruţa cu cai a locuitorului Flo­­rea Bârnea, din com. Topom. Căruţa a fost sfărâmată iar caii omorâţi. Căruţaşul a scăpat neatins. --------OXO •> Oxo-------- O sângeroasă incaerare in gara Cluj Cluj, 28 Martie Aflându-se la un pahar cu vin într’un restaurant din cartierul Gării, muncitorii Ioan Pop şi Ioan Cuteanu s’au luat la ceartă, apoi la bătaie. Până la intervenţia poliţiei, chemată în grabă la faţa locu­lui, cei doi scandalagii s’au tăiat cu cuţitele, provocându-şi uraul altuia rânii destul de serioase. După pan­sarea lor la clinică,­­ loan Pop şi Ioan Cuteanu au fost­­ conduşi la poliţie, pentru a li se­­­drasa cuvenitele procese verbale. EVENIMENTUL­ ZILEI! CASA PAULAI FRANKLIN 9 lichidează întreaga cantitate de marfurifI LENAJURI, MĂTĂSURI,­ CATIFELE, IMPRIMEURI, DANTELE Primele zile rezervate clientelei casei FABRICA de CLOPOTE NICOLAE IONESCU si FIU­­ALA Bucureşti ! Splaiul Unirii Ho. 73 Telefon 3.94.54 sa VITE ALTOITE POMI FRUCTIFERI, VITE SPECIALE ptr. LIPSURII AUTENTICITATEA VARIETĂȚII GARANTATA Adresaţi-vă cu încredere la: Pepinierile „VIŢA“ Focşani I. C. Brătianu 29 0 BH101H’ Se tratează pe cale bucală, discret şi eficace numai cu produsul origi­nal străin ARONGYL preparat de Laboratoarele Plagnol Versailles (Franţa) şi autorizat de Onor. Mi­nist. Sănătăţii. Cercetările între­prinse de peste 15 ani in clinicele franceze au dovedit marea eficaci­tate a acestui produs, care con­ţine într’o formă absolut nevătă­mâtoare pentru organism, toa*hca mentele terapeutice necesare'os. arsenic, bismut și mereu ere pecte expediază gratuit NIFAR s.a r. Serviciul R.­­. Rosetti 47 București. Cont* burs Lei 510 flaconul expedit Farmacia Dr. Const. Guci Calea Victoriei 33, Bucureşti. 1203 O apă bună de băut păstrează sănătatea şi îndepărtează bătrâneţea Cura de Vichy Litvnata la domiciliu ! Grijile, încordarea de peste zi, regimul alimentar abuziv, aci­­difică prea mult lichidele orga­nismului, îl obosesc, îl uzează prematur şi-l îmbolnăvesc. O consecinţă a acestor fenomene sunt: bolile de stomac, intestine, ficat, rinichi ca şi depozitele de­­ săruri la încheieturi, ce dau naştere gutei, reumatismului, ar­­tritismului. Reputaţia mondială a sărurilor de Vichy se datore­­şte faptului că remediază aceste stări. Apa de masă preparată proaspăt cu prafurile LITHINES Domnii abonaţi sunt rugaţi ca la orice reclamaţie sau schimbare de adresă să binevoiască a ne trimite eticheta cu care primesc ziarul, iar spre a fi prompt serviţi la re­­inoirea abonamentului să lipească pe cuponul mand­atui poştal eti­cheta abonament­­ui expirat. VICHY TILLAT, pe lângă A este plăcută la gust, îndepăr­tează aceste primejdii. Ea se obţine turnând un praf de LI­THINES VICHY TILLAT într’un litru apă obişnuită. Este o bău­tură sănătoasă, economică. Se amestecă cu vinul fără a-l des­compune. Cutia cu 12 prafuri, fiecare pentru un litru apă minerală al­calină, se găseşte la toate far­maciile şi drogheriile. Observaţi cutia albastră şi banda de ga­ranţie. 1203 LINTE MĂRUNTĂ calitate bună pentru sămânță vând Marcovici, București, Strada Eroului 4. Telefon 3:49.55. _______________________... 2.

Next