Universul, martie 1941 (Anul 58, nr. 56-86)

1941-03-01 / nr. 56

t ŞI A IEŞIRE! SALE LA MARE Modificările adânci ce s’au produs in Europa in dome­niul politic şi economic, au impus desvoltarea crescândă a comunicaţiilor pe apă prin canalizări. O adevărată revo­luţie e pe punctul să se pro­ducă în sistemul hidrografic şi chiar orografic al vechiului Continent prin stabilirea de legături între fluvii şi mări, ca şi între fluvii, râuri, lacuri şi mări, în care Dună­rea domină întregul sistem. Napoleon I a conceput proec­­tul unirii Rhinului cu Dună­rea spre a stabili legătura în­tre Oceanul Atlantic şi Ma­rea Neagră. Căderea lui Na­poleon a împiedicat îndepli­­nirea acestui proect. In 1834, cu prilejul călăto­riei sale în Dobrogea, căpi­tanul Moltke, — mai târziu faimosul mareşal al armatei germane, — s’a interesat de proectul unui canal între Ro­­sova şi Constanţa, care să creeze o ieşire mai apropiată a Dunării in Marea Neagră şi să fie o cale navigabilă mai sigură decât aceea prin gu­rile Dunării. După câţiva ani, Austria a făcut o propunere Turciei pri­vitoare la realizarea acestui proect. Iată ce scrie france­zul Pellé în prefaţa marelui Atlas geografic şi istoric al imperiului Otoman din 1844: „Când se consideră că des­voltarea comercială a Ger­maniei şi a Austriei depind în mare parte de libertatea navigaţiunei pe Dunăre, în­ţelegem pentru ce Austria a propus Turciei să construias­că pe socoteala sa un canal intre Kosova şi Constanţa.“. Turcia a refuzat oferta. As­tăzi nu mai e vorba de proec.­t.G .iluzorii, rd rii» -isim­e­diate de technician!, unele realizate și altele în curs de executare. In Germania s’a prevăzut, după războiul mondial, cons­truirea unui număr de 18 ca­nale, având o lungime de a­­proape 3000 kim., în legătură cu Dunărea: Necar-Dunăre ; Dunărea-Lacul Constanţa ; Rhin-Mein-Dunărea. După evaluarea făcută de experţii germani, traficul normal anual pe marele ca­nal Rhin-Mein-Dunărea va putea atinge 4.500.000 tone. Alte canale vor lega Marea Baltică de Marea Neagră. E­­conomistul francez d. Lucien Romier, care a vizitat ţara noastră acum câţiva ani, o­­cupându-se de problema Du­năreană, scria în 1929 într’un articol publicat în „Revue de deux Mondes“: „Să presupunem transpor­tul fluvial prin vase de mare tonaj, devenit posibil între Oceanul Atlantic şi Marea Neagră. Aceasta e nu numai o revoluţie nouă în datele traficului european, dar o de­viaţie fundamentală a trafi­cului universal. In adevăr, joncţiunea ba­zinului Rhinului, bogat în cărbuni, dispui­ând de meta­lurgia sa şi de industriile sale numeroase, cu câmpiile dunărene, aproape toate a­­gricole, va avea o putere atât de completă, încât ea va fi în stare să atragă circulaţia generală. Un curent de schim­buri crescânde se va stabili între acest sistem economic de o parte, Rusia, Orientul mediteranian şi Asia Mică de altă parte. In curând atracţia va in­fluenţa asupra unor linii ce trec prin Suez“. In războiul actual însemnă­tatea Dunării, ca arteră prin­cipală de comunicaţie pe apă şi de legătură între Occident şi Orient, prin reţeaua sa de canale din Germania, a eşit şi mai mult în evidenţă. In deosebi, însemnătatea ieşirii Dunării la marea Nea­gră va fi şi mai mare, în urma completării reţelelor de canale dintre marea Nor­dului, marea Baltică şi marea Neagră. Când această vastă reţea hidrografică va fi completa­tă de germani, odată cu creş­terea traficului internaţional pe Dunăre, valoarea Dobrogei va creşte, atât­ din un­nct de vedere economic, cât şi din punctele de vedere social şi cultural. Noi am îndeplinit până acum o parte din opera civilizatoare in această pro­vincie transdunăreană ; ră­mâne să o continuăm şi s’o desăvârşim în toate direcţiile sub impulsul cerinţelor impe­rioase ale intereselor noastre naţionale şi economice, ca şi a celor internaţionale. Cum interesele noastre şi cele ale Germaniei sunt co­mune, în ce privşte folosinţa marii căi navigabile a Dună­rii şi a eşirei sale la mare, în­tărirea poziţiei României la gurile Dunării este un co­mandament al politicei eu­ropene. IMPORTANTA DUNĂRII ADUNAREA OBSTEASCA PLEBISCITARA Naţiunea română a fost che­mată de Conducătorul Statului în adunare obştească plebisci­tară pentru ziua de 2 Martie* „Am hotărât — spune d. ge­neral Antonescu în proclama­ţia către ţară — să vă cer a­­probarea voastră asupra gu­vernării mele de la 6 Septem­brie şi până azi”. Poporul român va avea deci să se rostească prin ,,vot pe faţă” printr’un Da sau Nu asu­pra întregului complex al ac­telor de guvernământ săvârşite sub conducerea d-lui general Antonescu şi reprezentând pe plan intern ca şi pe plan ex­tern, noua concepţie de viaţă a statului român Rostul adunărilor plebiscita-­ re — mai în toate cazurile — este consacrarea morală şi le­gală a unei noui stări de lu­cruri prin aprobarea naţională care, tocmai din pricina acestei noui stări de lucruri, n’a avut încă posibilitatea legală for­mală de afirmare. Ele au adân­cul înţeles al necesităţii per­manente şi sub orice regim po­litic, al­ evidenţei unei armonii între concepţia acelora cari conduc destinele neamului şi acea a neamului însuşi cu pri­vire la nevoile generale, la in­teresele statului, la postulatele naţionale, la ordinea socială şi la securitatea ţărei. Dat fiind tocmai acest adânc înţeles, valoarea adunărilor plebiscitare este în raport di­rect cu valoarea civică, a cetă­ţenilor, cu cultura lor, cu edu­caţia lor naţională şi în acelaş timp cu condiţiile legale şi de independenţă de judecată şi de apreciere în care ele se pot desfăşura. Cetăţenii români vor fi deci chemaţi în ziua de 2 Martie la o manifestare plebiscitară fără nici o deosebire de profesiune, fiindcă — după cum spune d. general Antonescu în declara­ţiile d-sale — „expresia voin­ţei naţionale nu se poate opri în faţa hainei sau rostului pro­fesional de viaţă”.” Trecem prin vremuri grele — cum poate n’au mai fost niciodată, pentru nearat­t ro­mânesc. Asemenea vremuri nu pot fi învinse decât prin unire şi prin ordine. Avem convingerea adânca, — am avut-o totdeauna — că dela un capăt la altul al ţărei, românii toţi, de orice profesiu­ne, din orice clasă socială, de orice credinţă politică, au fost, sunt şi vor fi elemente de or­dine, pătrunşi de valoarea pe care o reprezintă ordinea şi unirea pentru bunul mers al statului, pentru satisfacerea intereselor lui, cât şi pentru o limitată şi trainică întemeiere a propriei lor existenţe. Spiri­tul anarhic nu corespunde fi­­rei româneşti. El poate pătrun­de pe căi piezişe, el poate fi strecurat de elemente străine şi duşmane, dar va fi totdeau­na învins de bunul simţ tradi­ţional al poporului, de spiritul lui critic, de dragostea lui de ţară şi de familie, de credinţa lui în Dumnezeu şi în drep­tate. ..Am voit împăcarea genera­ţiilor — spune azi Conducăto­rul Statului în chemarea sa — respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în neamul românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea stră­moşilor şi slava urmaşilor”. Este în aceste cuvinte un în­treg program de guvernământ dar în acelaş timp ele constitue şi o sinteză a postulatelor ge­nerale, postulate care de atâ­ta vreme chinuesc sufletul po­porului român, îi întreţin spe­ranţele în viitor şi îi întăresc credinţa în vitalitatea lui. Plebiscitul de la 2 Martie va avea să facă dovada raportului de încredere între Conducător şi poporul român pe acest cri­teriu al faptelor săvârşite pâ­nă acum şi al făgăduelilor de viitor exprimate de d. general Antonescu în masajul său că­tre naţiune. „Pentru a putea duce mai departe această povară istovi­toare — spune Conducătorul Statului în încheerea mesaju­lui său — trebue să simt că toţi românii sunt azi gata să dovedească tuturor că nimic nu-i desparte şi totul îl dă­ruiesc Ţării”. Şi conducerea statului se va putea desfăşura „fără tiranie, fără trufie” — după cum spu­ne însuşi Conducătorul statu­lui în mesajul său către naţiu­ne, precizându-şi rolul în­ a­­ceste cu­vinte: „Fiindcă eu nu sunt nici ti­ran, nici trufaş, nici stăpâni­­tor al destinului naţional, ci cel din urmă fiu al Ţării care vrea să slujească neamul cum fie­care l-aţi sluji“. tuitori agricoli pot primi tăinui în loj'nn rfo nrnn cnn no’no III imn UI giau 30U 1IULIIU D. prof. N. Gr. Dragomiir, ministrul coordonării și statu­lui major economic, a semnat următoarea decizie: Art. I. — Cu începere de la data publicării prezentei deci­zii în­ Monitorul Oficial, se per­mite consumul făinei de grâu şi al pâinei în hrana sau tainul muncitorilor, lucrătorilor sau servitorilor agricoli, cu obliga­ţia respectării restricţiunilor prevăzute în decizia noastră nr­ 109 din 25­ 1.1941 publicată în M. O. Nr 22/27 I­­941. Art. II. — Divizia aprovizio­nărilor generale şi reglementă­rii consumului din ministerul coordonării şi al statului major economic este însărcinată cu a­­ducerea la îndeplinire a pre­zentei deciziuni. N. B. — Decizia nr. 109 din 25 ianuarie 1941 menţionată în decizia de m­ai sus regle­mentează măcinişul grâului şi fabricaţia pâinii (să fie ■ rece, în greutate de 800 gr. cu preţul de lei 12, cu 80% făină de grâu populară şi 20% făină de porumb). Roadele colaborării italo-germane in Miterano şi Africa de Nord . Aviaţia şi submarinele germane împiedică ajutorarea Angliei de către Statele Unite Prin telefon, de la corespondentul nostru din Berlin BERLIN, 26. — La Berlin a produs mare senzaţie telegrama unui trimis special german, de pe frontul din Libia, care descrie în mod realist succesele aviaţiei germane împotriva armatei bri­tanice. După comunicările acestui zia­rist, planurile militare britanice au fost simţitor tulburate, ba chiar în unele părţi complect ză­dărnicite. Flota britanică din Ma­rea Mediterană a trebuit să-şi schimbe complet tactica. Zona strategică importantă din Medi­­terana, între Sicilia şi coasta a­­fricană, poate fi considerată de azi înainte ca închisă. Aviaţia germană supraveghează această zonă şi împiedică orice convoi sau vas britanic să treacă pe a­­colo. Din această cauză, situaţia navală în Marea Mediterană s’a -- - . - - • • î--------1 semninat şi de aici am vorbi despre începerea unei noui faze a războiului din Marea Me­diterană. Deasemenea, și aspectul răz­boiului de pe continentul african a suferit o mare schimbare în ur­ma intervenţiei aviaţiei germa­ne şi detaşamentelor cuirasate germane. Armata generalului Wawel se află azi în faţa unor puternice unităţi germano-italie­­ne. In acelaş timp, armata bri­tanică are în spatele ei un de­şert larg de 6—700 kim. In urma intervenţiei pline de succes a a­­viaţiei germane trupele britanice în plină concentrare au fost răs­pândite iar coloanele de muniţii distruse. Deoarece armata gene­ralului Wawel nu are la dispozi­ţie decât câteva porturi pentru a­provizionare, porturi ce se află în continuu sub bombardamentul aviaţiei germane, cu ocazia căruia numeroase vase au fost scufun­date sau avariate, se poate con­sidera că armata Wawel a rămas fără aprovizionare. După toate părerile, se poate vorbi despre începerea unei noui faze în războiul din Marea Me­diterană. Totuş, cercurile infor­mate germane subliniază şi azi încă, că Germania consideră şi în situaţia de azi Marea Mediterană ca un teatru de război secundar. Atacul principal german se va îndrepta în viitor împotriva vi­­su­lei britanice. Aceasta fiind situaţia, este foarte important de a se exami­na problema dacă Anglia va fi în stare să menţină legăturile ma­ritime cu Statele Unite. Se ştie că în ultimul timp,forţele navale germane au scufundat numeroa­se vapoare britanice, cu un tonaj total de 215 mii tone. Se subli­niază că în anul 1939 Statele U­­nite au construit 22 de vase co­merciale, cu un tonaj total de 220 mii tone. Aceste succese ger­mane au fost realizate în cadrul vechiului război submarin, adică înaintea începerii marei ofensi­ve de primăvară anunțată de cancelarul Hitler. Pentru anul 1941 programul naval al Statelor Unite prevede construirea a 72 vase comerciale, cu un tonaj total de 600 mii de tone. In ultimele două luni, sub­marinele germane au scufundat un tonaj similar de vase britani­ce. De asemenea, s-au primit in­­formaţiuni că preşedintele Roose­velt a dat dispoziţiuni să se cons­­truiască 200 vase comerciale, du­pă un procedeu foarte urgent. După părerile experţilor germani, aceste vase vor fi terminate de abea la mijlocul anului 1942. Reiese deci din aceste date că în anul 1941 Anglia nu poate con­ta pe un ajutor esenţial din par­tea Americii, mai ales că acea­sta suferă ea însăş de o lipsă mare de vapoare. In războiul trecut, Anglia a avut de partea ei flotele tuturor marilor puteri, afară de Germania. Aceste mari puteri su­pravegheau apele lor şi legăturile maritime. Aşa cum se prezintă azi situaţia, optimismul care doreşte la Berlin este com­plect îndreptăţit şi există convin­gerea că și în domeniul maritim situația s’a îndreptat în favoarea Germaniei. VIZITA GENERALULUI FRANCO IN FRANTA De la stânga la dreapta: Amiralul Darlan; generalul Franco; mareşalul Pétain, în fața prefecturii­­ din Montpellier, în timp ce se execută imnurile naţionale. A SITUAŢIA MILITARĂ $I DIPLOMATICA OPERAŢIUNILE DE PE TEATRELE DE RĂZBOI Cooperarea aeriană germano- Italiană, in Mediterană centra­­lă şi orientală, ca şi în Africa de nord, a fost completată şi cu cooperarea trupelor de uscat Birmane cu, cele italiene, pe teatrul de operaţiuni din Libia. Un corp expediţionar german a fost transportat zilele acestea, prin Italia şi apoi îmbarcat pe vase şi debarcat într’un port al Tripolitaniei din apropierea zo­nei operaţiilor. Unităţi motorizate din acest corp expediţionar german au participat pentru întâia oară, la luptele ce s’au dat eri, la sud­est de Agedabia, împotriva unor formaţiuni motorizate britanice. Localitatea Agedabia e situa­­tă la 180 km, sud de Bengasi şi în apropiere de micile porturi de pe coasta golfului Siria, Ignelina şi Ann Kiarit. La sud­­est de Agedabia este oaza întă­rită Grafia pe lângă care trece drumul ce leagă Agedabia de Anglia şi Lebba din interiorul deşertului Libiei. In zona frontierei orientale a Cirenaicei, garnizoanele italiene din oazele Giarabub şi Kufra, opun încă rezistenţă, cu toată presiunea exercitată de detaşa­­mentele britanice ale armatei Nilului. Situaţia pe teatrele de operaţiuni din Africa orientală, este următoarea: In Eritreea, bătălia de la Ke-J­ren continuă. In ultimele zile­ italienii au întărit forţele lor cu artilerie şi aviaţie în triunghiul ameninţat Keren-Asmara. Massa­­ua portul principal al Eritreei de pe coasta Mării Roșii. Mai la sud, în regiunea Am­­hara din Abisinia, trupele an­­glo-sudaneze se găsesc tot în a­­propiere de orașul Gondar, fosta (Continuare in pag. 2-a) Harta teatrului de război din Africa Orientală 300 CASE S’AU PRĂBUŞIT LA CZEGLED (UNGARIA) Budapesta, 26 (Rador). — In oraşul Czegled, la 70 km. spre sud-est de Budapesta, 300 de case s’au prăbuşit din cauza pătrun­derii la suprafaţă a apelor sub­terane, iar alte o mie de case au suferit stricăciuni. In împrejurimile oraşului, 7000 hectare de teren sunt sub apă. In districtul Veszprém, 43 case au fost distruse în aceleași con­­dițiuni. PRELUNGIREA TERMENULUI DE OPŢIUNE FIXAT DE SENTINŢA ARBITRALĂ DE LA VIENA TEXTUL PROTOCOLULUI SEMNAT DE REPREZENTANŢII GUVERNELOR ROMÂN ŞI UNGAR Primim următorul comuni­­cat oficial: Eri la amiază a fost semnat de către ministrul afacerilor străine al Ungariei şi de către ministrul României la Buda­pesta, un protocol având con­ținutul de mai jos:­­ Guvernul Regal Român și Guvernul Regal Ungar au hotărât cele ce urmează: ^ 1) Termenul de 6 luni, pre­­văzut în articolele 3 și 4 ale deciziunii arbitrale de la Vie­­na din 30 August 1940, pen­tru exercitarea dreptului de opţiune, nu va începe să curgă decât dela o dată ulte­rioară, care va fi fixată de comun acord de către cele două guverne, atunci când a­­cestea se vor fi înţeles asu­­pra interpretării şi executării articolelor 3 şi 4 din deciziu­­nea arbitrală dela Viena, şi mai ales asupra chestiunii de a şti pe lângă cari autorităţi şi sub cari modalităţi va pu­tea fi exercitat dreptul de opţiune, precum şi asupra re­glementării amănunţite a răstimpului în care se va produce schimbarea de domi­­ciliu a optanţilor şi asupra chestiunilor referitoare la bu­nurile lor. 2) Cele două guverne se vor îngriji ca cele cuprinse în protocolul de faţă să fie adu­se imediat la cunoştinţa popu­­laţiunei interesate prin cuve­­nitele publicaţiuni. Drept care subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de către gu­vernele lor, au semnat proto­colul de faţă. Făcut la Budapesta, în du­blu original, la 26 Februarie 1941. (ss) L. de BARDOSSY (ss) G. CRUTZESCU ■ ■ m­inistrul cu 6X161 nu ai Japoniei va face vizite oficiate la Moscova şi Berlin Belgrad, 26 (Telegraph-Ori­ent). — Ziarul „Politika“ pu­blică ştirea sensaţională din Tokio, după care în cercurile diplomatice bine informate se declară, că ministrul de externe al Japoniei va face în cursul lunii Martie o călătorie ofi­cială la Moscova și pe urmă la Berlin. CONDAMNĂRI IN FRANŢA Vichy, 26 (Rador). — Curtea Marţială din Gamrat a condam­nat pe patru foşti membri ai ar­matei franceze, acuzaţi de trăda­re de patrie. Doi locotenenţi au fost con­damnaţi la câte 20 ani de muncă silnică, iar alţi doi acuzaţi la câte 10 ani de muncă silnică. Averea celor condamnaţi a fost confiscată de stat. IN CORPUL ZIARULUI. COM A FOST REORGANIZATĂ SI ÎNZESTRATĂ ARMATA TĂRII DE GENERALUL ANTONESCU PRESA STRĂINĂ DESPRE PLEBISCITUL DELA 2 MARTIE PROBLEMA CHIRIILOR Se apropie termenul de 23 Martie — o lună înainte de Sf. Gheorghe — când proprietarii­­ şi chiriaşii trebue să ştie pe ce­­ bază îşi stabilesc raporturile re­ciproce. Credem că oficialitatea are îa studiu problema şi va da p­ro­­babil, fără întârziere, soluţia la care s-a oprit. Depozitari ai con­fidenţelor şi păsurilor tuturor ca­tegoriilor sociale, fie proprietari ori chiriaşi, în curent cu cazurile excepţionale, cu punctul de ve­dere al fiecăreia dintre cele două tabere, mărturisim că, oricât de­­ strict obiectiv am ţine balanţa­­ justului echilibru, problema ră­mâne una din cele mai greu de soluţionat.­­ De la început trebue să pornim de la principiul impus de nece­sităţile sociale, de situaţia ex­cepţională în care ne găsim şi I stabilit de nevoile celor mulţi şi­­ nevoiaşi: prelungirea contracte- I lor de închiriere. Anul trecut contractele au fost prelungite până la 23 Aprilie 1941; situaţia generală este a­­ceeaş şi în multe privinţe con­diţiile de viaţă sunt şi mai gre­le, dar ele sunt deopotrivă de grele şi pentru chiriaşi şi pen­tru proprietari. Chiriaşii cu venituri fixe — salariaţii publici şi particulari— invocă indicele oficial de scum­(Conti­înuare In pag. 2-a) (Continuare in pag. 2-a) BUGETUL MICULUI AGRICULTOR de AL. ALIMĂNIŞTEANU Omenirea întreagă se luptă azi pentru aşezarea societăţii pe noi baze politice, economice şi so­­ciale. O ţară nu poate­­ liniştită şi nu poate face faţă evenimente­lor externe, dacă înăuntru nu domneşte buna înţelegere între toate clasele sociale şi activită­ţile sale. La această linişte nu se ajunge decât dacă fiecare braţ şi fiecare minte are de lucru şi da­că din muncă îi rămâne atâta cât poate duce o viaţă omenească, el şi familia lui. Cu cât lipsa de lucru creşte, cu atât munca este mai nedrept plă­tită şi cu cât disproporţia de câş­tig dintre diferitele activităţi de­vine mai mare, cu atât se sapă şi se adânceşte prăpastia. Neînţelegerea unora, setea de câştig a altora au făcut ca ura să prindă rădăcini şi pericolul să devină tot mai mare. P­rin aceste câteva rânduri caut să vă arăt care este mini­­mum­ ul necesar unei modeste familii de agricultori, compusă din 5 membri. Am ales clasa ru­rală, pentru că ea reprezintă 80°/o din populaţia ţării noastre, pen­tru că este aceia, a cărei muncă este cea mai puţin răsplătită şi, pentru că mărirea standardului ei de viaţă nu aduce după sine scumpirea vieţii celorlalte clase. Acum 15 ani, în studiul meu „Organizarea muncii agricole”, am dovedit că minimum­ul de trai al unei asemenea familii ar­­ fi de circa 70—80.000 lei anual, adică circa 6—7.000 lei lunar sau circa 200 lei pe zi. Cum însă, în plugărie nu se munceşte în cel mai bun caz decât 220 zile pe an, trebuie să câştige muncind intens circa 360 lei pe zi. Cu cât copiii se măresc şi stau în casa părin­ţilor lor, cheltuelile se mai scad cu sumele ce copiii le câştigă la rândul lor. Dacă familia nu are copii, bugetul se reduce la circa 50.000 lei pe an sau la circa 230 lei pe zi. Azi, după 15 ani, se verifică, că bugetul este acelaş, chiar cu ten­dinţa de a se mări cu cât fami­lia urcă spre un grad mai înalt de civilizaţie şi de viaţă mai bu­nă. Acest buget poate se pare u­­nora că este prea mare. Desigur, dacă rămânem la fărâmiţarea şi la producţia de azi a pământului, dacă milioanele de braţe nu se întrebuinţează zi de zi şi dacă nu ne organizăm ca produsele agri­cole să capete adevărata lor va­loare, acest buget nu se poate e­­chiliibra şi nerealizându-se un e­­chilibru, starea periculoasă de mizerie continuă. Da , întotdeauna şi de data a­­ceasta, mă mulţumesc cu mai puţin, nu sunt de concepţia să se sară dela piciorul gol la pantoful de lac, dela obială La ciorapul de mătase şi dela o cămaşe, care când se spală purtătorul stă gol, la că­maşa de olandă. Societatea nu poate fi liniştită şi să lucreze cu

Next