Universul - Provincie, iunie 1941 (Anul 58, nr. 146-173)

1941-06-02 / nr. 146

A­ttur al 58-lea 12 Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietari „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov ­­­­iu Eomfb­ia X- Iel ARU1­­­­2b etroraftfete X jel Taxa poștali plătită la uuivexaX conf­orm­ aprobării Dir. G.le P. T- T. Nr. E-L4154/93S CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-15 CENTRALA,TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 COLABORARE, NU DUŞMĂNIE " Apărând preoţimea de în­vinuirea că nu şi-iar face da­toria şi că, spre deosebire de ceea ce er­a până mai acum câ­teva deceni, preoţii de astăzi nu s’ar bucura de trecere şi de prestigiul necesar în rân­durile credincioşilor, un dis­tins preot din Capitală, scrie între altele, în confratele no­stru Porunca Vremii: „Să nu se uite că, ce zideşte Biserica, dărâmă şcoala. Ş­coal­ele noa­stre au programe copiate de la ţările atee. In ele se tăgădui­eşte existenţa lui Dumnezeu, se arată că omul se trage din maimuţă şi avem manuale şcolare, care polemizează cu Biserica”. In sprijinul acestor afirma­­ţiuni, a căror gravitate n’are nevoie să fie subliniată, auto­rul lor citează un manual de geografie pentru clasa a V-a. N’am avut deocamdată pu­tinţa să controlăm ce anume cuprinde textul manualului citat, pentru a ne da mai bine seama în ce măsură spusele părintelui preot sunt înte­meiate. Cineva, ca individ particu­lar, îşi poate permite scrân­­teala de a nu crede în adevă­rurile permanente sau de a se lăsa dus în rătăcire de tot felul de absurdităţi. Aceluiaş individ îi este însă riguros interzis să încerce a preface scrântelile sale în adevăruri şi să le prezinte ca atare în cărţi destinate copiilor şi ti­neretului de pe băncile şcoa­­lei. Totuşi, admiţând că în ma­nualul de geografie, despre care este vorba, s’ar cuprinde prăpăstiile şi aberaţiunile re­levate de părintele preot, nici sfinţia sa n’ar fi trebuit ca dintr’un caz izolat să tragă concluzii şi sensul ca şcoala dărâmă, ce zideşte Biserica, sau să formuleze acuzaţia că şcoalele noastre au programe copiate dela ţările atee. Prin ,,ţări atee”, credem că sfinţia sa a înţeles ţările, care­­ nu se exclud, au laicizat învăţământul, prin faptul că au exclus din pro­grame predarea religiei în şco­lile întreţinute de stat. Precât ştim şi lăsând la o parte Rusia, care trăeşte sub un regim cu totul aparte, ast­fel de ţări, sunt, în deosebi, Franţa şi Turcia. Se ştie că în Franţa, separarea Bisericii de stat şi laicizarea învăţămân-­ tului public s’au produs sub influenţa francmasonilor şi, în parte, a evreilor, pe când în Turcia, Kemal Ataturk a luat aceleaşi măsuri, călăuzit de gândul de a reduce pute­rea şi influenţa clerului, care era sprijinul regimului abso­lutist al sultanilor şi duşmanul hotărît al oricăror reforme. La noi însă — şi foarte bine că este aşa — niciun guvern şi niciun om cu răspundere nu s’au gândit măcar să se­pare Biserica de stat sau să scoată predarea religiei din programele de învăţământ iar afirmaţia că aceste pro­grame ar fi fost copiate după programele statelor atee este o afirmaţie ce nu se înteme­iază pe dovezi, ci e făcută, pe semne, într’un moment de su­părare. Insă, când e vorba de ra­porturile dintre Biserică şi şcoală, după cum nu e bine şi generalizăm unele cazuri pro­fund regretabile, dar izolate, tot aşa nu este în interesul fiecăreia din aceste două in­­stituţiuni de bază ale ţării şi neamului să se vină cu acu­zaţii reciproce. Singurul re­zultat real al acestor învinuiri este că între reprezentanţii lor se seamănă germenii discor­diei şi duşmăniei. Un comandament de înalt ordin naţional şi religios im­pune însă ca între Biserică şi şcoala sa fie o colaborare cât mai strânsă şi în cât mai bu­nă înţelegere, iar nicidecum discordie şi duşmănie. Prin misiunea lor respectivă, Bise­rica şi şcoala se întregesc, iar Relaţia diplomate anglo-franceze O notă oficioasă germană Berlin, 30 (Rador). — O notă oficioasă declară: Nu există relaţion­ diplomatice între Franţa şi Anglia, — după părerea cercurilor din Berlin, — dacă prin relaţii diplomatice se înţelege prezenţa unor reprezen­tanţi diplomatici acreditaţi. Acesta a fost răspunsul care s’a dat Vineri la Wilhelmstrasse întrebării pusă în această pri­vinţă de un ziarist străin. In cercurile germane se subli­niază în deosebi că partea juri­dică a relaţiilor anglo-franceze nu interesează Germania, dar că Germania se interesează, dimpo­trivă, de chestiunea viitoarelor relaţii între Franţa şi Anglia. In ce priveşte această chesti­une, Germania nu a avut, în ul­tima vreme, nici un motiv de a­­ fi tristă. REICHE APROBĂ ATITUDINEA GUVERNULUI EGIPTEAN Berlin, 30 (Rador). — La mini­sterul de externe al Reichului este aprobat punctul de vedere al guvernului egiptean, care refuză să recunoască miniştrilor greci fugari dreptul de a-şi exercita activitatea pe teritoriul egiptean. O asemenea îngăduinţă faţă de un guvern fugar — se crede în cercurile citate — ar fi incompa­tibilă cu neutralitatea unei ţări. După părerea cercurilor poli­tice berlineze, atitudinea Egiptu­lui în această chestiune este con­siderată ca absolut ireproşabilă. ❖ Berlin, 30 (Rador). — La mi­nisterul de externe s’a declarat Vineri, ca răspuns la o întrebare, că niciun protest oficial n’a fost prezentat până acum la Berlin în legătură cu scufundarea va­porului Zam Zam, care naviga sub pavilion egiptean. După cum se prevăzuse, Suedia s’a declarat incompetentă pentru a transmi­te un asemenea protest. 6­/Bl­­u SITUAŢIA PE TEATRELE DE RĂZBOI Operaţiunile militare din­ ins­ula Creta, din Irak şi Libia După comunicatul marelui cartier general german, ope­raţiile militare şi aeriene din insula Creta, începute în ziua de 20 Mai, se apropie de sfâr­şit. Comandantul trupelor greceşti din sectorul Candia (Heraklion) a cerut capitula­rea. In sectorul Rethymnon, în cursul zilei de eri, s’a făcut le­gătura între grupul paraşu­­tiştilor şi trupele germane ve­nite în ajutorul lor dela vest. Acel­­grup de paraşutişti, izo­lat, a rezistat opt zile atacuri­lor unor forţe superioare şi au ocupat oraşul Candia şi aero­dromul din vecinătate. După lupte extrem de violente, date continuu în ultimele zile, în re­giunea occidentală a insulei Creta, trupele alpine şi corpul paraşutiştilor germani, ajutate de aviaţia de bombardament, au pus stăpânire pe punctele cele mai importante, între care şi portul Caneea. Stăpânirea golfului şi bazei Suda, a uşurat aceste opera­ţiuni. Trupele britanice şi gre­ceşti se retrag spre coasta de sud a insulei, unde vor să se îmbarce în vase, dar ele sunt urmărite de trupele germane şi atacate de avioane. In partea orientală a insu­lei s’a creiat un al doilea front în urma debarcării de trupe italiene, — debarcare început îi­ ziua de 26 Mai. Aceste au intrat în acţiune şi cum în această regiune n’au întâmpi­nat o rezistenţă mare din cauza forţelor greceşti ce ocupau po­ziţii slab întărite, ele înain­tează repede spre vest, în in­teriorul insulei. Atacul împotriva insulei Creta a necesitat o minuţioasă pregătire a transporturilor de trupe şi armament pe căile aeriană şi maritimă din partea comandamentului armatei ger­mane din Orient. Organizarea acestor transporturi a fost fa­vorizată de următorii factori: 1) ocuparea bazelor de pe coas­tele Greciei continentale şi a insulelor din marea Egee, care au asigurat Germaniei şi Ita­liei dominaţia spaţiului mari­tim de la nordul insulei Creta unde se întinde marea Cretei; 2) Posesiunea punctului de spri­jin d­e la estul insulei Creta, format de archipelagul italian al Dodecanezului, care a servit de baraj de protecţie în acea­stă parte; 3) Apropierea bazelor navale şi aeriene şi a porturi­lor de îmbarcare de punctele de debarcare şi de aerodromul principal din insula Creta si­tuat lângă Caneea (Heraklion); 4) Superioritatea aviaţiei ger­mane şi italiene în aparate de luptă şi de bombardament, care i-a asigurat dominaţia aerului, atât deasupra spaţiului maritim din jurul Cretei, cât şi deasu­pra teritoriului acestei insule încă din prima zi a operaţiilor; 5) Flota italiană, care a avut misiunea să protejeze transpor­turile de trupe şi de armament germane şi să asigure, deci, îm­potriva intervenţiei vaselor de război engleze, comunicaţiile maritime între porturile şi in­sulele greceşti şi coasta de nord a insulei Creta. Dispunând de aceşti factori, la care mai adăugăm şi facto­­rul-surpriză, comandamentul armatei germane din Orient a organizat operaţiunea grea şi delicată a transporturilor, care de fapt a necesitat o succe­siune de operaţiuni deosebite unele de altele: transportul cu avioane speciale al corpului de parașutiști; transportul cu a­(Continuare in pag. 2-a) R. SEISANU INSULA CRETA Vasul de linie englez „Ki­ng,George V“ Ce urmări ar putea avea pentru englezi situaţia din insula Creta Berlinul şi declaraţiile d-lui Eden Prin telefon de la corespondentul nostru particular din Berlin Berlin, 30. — Comunicarea faptului că rezistenţa trupelor greco-engleze din Creta a fost înfrântă în principalele puncte de sprijin ale acestora e consi­derată aci ca o anunţare a în­frângerii englezilor pe această­ insulă. In această privinţă, trebue a­­mintite declaraţiile d-lui Chur­chill şi ale altor oameni de stat englezi că Grecia nu prezintă importanţă pentru Anglia, pe când insula Creta e considerată ca având o mare importanţă pentru aceasta. Trebue relevate în acelaş timp numeroasele voci din presa en­gleză, care au atribuit insulei Creta o deosebită însemnătate în ce priveşte Egiptul. Englezii au ajuns acum în si­tuaţia că zilele lor în Creta sunt numărate. Aceasta e o grea lo­vitură ce li se dă, de­oarece el pierd în primul rând un însem­nat contingent de trupe, la care se adaugă pierderile suferite de flota britanică din Mediterana orientală, precum și faptul că prin ocuparea bazelor aeriene şi navale din Creta de către pute­rile Axei, acestea s-au apropiat foarte mult de Canalul de Suez. Prin aceasta şi Alexandria e ameninţată de bombardam­en­­­tele aeriene germane, căci din Creta până în acest port nu sunt de­cât 500 kilometri, ceea ce în­seamnă că flota engleză din Me­diterana orientală şi-a pierdut libertatea de acţiune şi că en­glezii vor trebui să se retragă din Egiptul ameninţat din toate părţile. In ce priveşte co­rpul expedi­­ţionar britanic din Creta, cercu­rile militare germane sunt de părere că acesta va cădea în mâinile germanilor şi italienilor, căci englezii nu mai stăpânesc pe insulă nici un port din care să poată fugi. ❖ In timp ce soarta Cretei a fost hotărîtă, d. Eden a ţinut­ o cu­vântare, care nu numai că a fost categoric respinsă de cercu­rile germane, el a produs şi deosebită mirare, de­oarece d. Eden a vorbit despre o nouă or­dine politică şi economică în Europa postbelică. La Berlin, e considerat ridicol faptul că d. Eden, fără să ţină seama de actuala situaţie critică a Angliei, s’a ocupat cu pro­­blema privind viitorul. Modul cum a expus condiţiile de pace ale Angliei e considerat act ca un al doilea dictat de la Versailles, care ar provoca o completă distrugere a Germa­niei. Din fericire, ceeace a spus d. Eden nu trebue considerat de cât ca un vis care nu se va îm­plini, căci după cum s’a expri­mat d. Eden, englezii nu speră decât într’o prăbușire bruscă a Germaniei, care ar urma să-i ducă apoi la victorie. Berlinul consideră cele spuse de d. Eden ca o renunţare a slă­biciunii Angliei şi le compară cu discursurile fostului prim minis­tru francez Reynaud, care a aşteptat zadarnic vara trecută într’o minune. Bombardarea oraşului sirian Horns şi a portului Sfax, din Africa de nord de către aviaţa engleză a produs mare senza­ţie la Berlin, fiind considerată aci ca o violare a dreptului gin­ţilor, împotriva căreia guvernul din Vichy a protestat cu vio­lenţă. Se crede aci că acest fapt va avea ca urmare o nouă înrăută­ţire a relaţiilor franco-engleze, de­oarece atacurile brutale ale englezilor împotriva acestor orașe franceze ar putea in­fluența în mod cu totul nefa­vorabil poporul francez. ❖ Aspectul fortăreţei Caneea Berlin, 30 (Rador). — Fortă­reaţa Caneea, care a fost eva­cuată de restul trupelor britanice, oferă o privelişte înspăimântă­toare. In tranşeele părăsite, săpate în stâncă, se află amestecate nume­roase mitraliere, arme, lăzi cu muniţii şi diferite alte obiecte, printre cari şi pălăriile caracte­ristice ale australienilor şi ,neo­­zelandezilor. Lucrările de fortificaţii sint distruse. De sub sfărămâturi s’au scos sute de cadavre de soldaţi britanici, ca şi numeroase tunuri de artilerie şi anticar. Multe ga­lerii sunt încă astupate. Această puternică fortăreaţă de munte, care părea aproape de ne­învins graţie neregularităţilor te­renului şi barajelor, a fost cuce­rită de vânătorii de munte şi de paraşutiştii germani, cu toată a­­părarea înverşunată a englezilor, în cursul unei lupte care a durat cam trreu zece oast­r . AVEREA FOSTULUI GENERAL DE GAULLE, CONFISCATĂ Paris, 30 (Rador). — In baza unui decret apărut în Monitorul Oficial, averea fostului general de Gaulle, care a trecut de par­tea Angliei, a fost confiscată. Fostul g-ral de Gaulle posedă nu­meroase moșii și un mare imobil în departamentul Haute Marne. RELAŢIILE TURCO-GERMANE Berlin, 30 (Rador). — Ca răs­puns la mai multe întrebări, puse de ziarişti străini, s’a declarat Vineri la ministerul de externe al Reichului că starea actuală a relaţiilor dintre Germania şi Turcia face inoportună orice dis­cuţie şi orice informaţie asupra acestui subiect. $15. 146 Luni - Iunie 1941 ,■ 12 Pagini 51 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU PRIETENIA INTRE POPOARE de I. VION Spiritul clar­văzător al ce- . mult, un destin comun, în al­lor cari au răspunderea con-­ cest spaţiu european, predea-ducerii popoarelor, apreciază în mod deosebit valoarea le­găturilor strânse, de amici­ţie, cu celelalte neamuri şi, mai ales cu vecinii; dar gama acestei aprecieri merge de la indiscutabila necesitate de a nu trăi izolat, până la scep­ticismul izvorît din expe­rienţa privitoare la trăinicia declaraţiilor şi la durabilita­tea tratatelor. Şi ori, dar mai ales azi, po­poarele mici ar trebui să vadă limpede imperativul, vechi de când e lumea, că în unirea lor stă forţa de rezis­tenţă, care le apără, faţă de cei puternici, munca lor paci­­nică, libertatea şi cultura lor naţională, viaţa lor chiar. Adversităţile, rănile prici­nuite orgoliului naţional, fi­reasca năzuinţă a unităţii fii­lor aceluiaş neam, au contri­buit şi ele singure şi ca ele­mente în jocul celor mari, să se perpetueze o stare de ne­linişte, de neîncetată fră­mântare­ Cu prilejul vizitei în Bul­garia a d-lui profesor Nichi­­for Crainic, ministrul propa­gandei — invitat să ţină o prelegere la Universiatea din Sofia — s’au scos în eviden­ţă aceste adevăruri ale căror consecinţe le cunoaştem din istoria trecutului, le ştim din mersul evenimentelor, ori le întrevedem prin prizma lo­gicei. „Interese comune "şi, mai că pentru o cât mai strânsa colaborare a celor două po­poare în noua ordine conti­nentală instaurată de puterile Axei prietene şi aliate“ au fost cuvintele cu care pri­mul ministru bulgar d. Fi­­loff a salutat „prilejul de a pune premizele unei mai a­­dănci­­ prietenii între cele două popoare“. Care ar fi punctul de ple­care, care ar fi bazele şi mo­dalităţile, sunt chestiuni cari ar forma eventual obiectul cercetărilor de o parte şi de alta. Un câştig imens îl au popoarele să ştie felul de viaţă, mentalitatea, metodele de lucru şi de producţie, le­gislaţia şi îndrumările gene­rale ale neamurilor înconju­rătoare. In această privinţă clasa conducătoare, intelectualita­tea bulgară, îşi are o contri­buţie activă, permanentă, în luminarea masselor. Nu numai faptul că un număr nebănuit de mare de intelectuali — miniştri, pro­fesori, medici, preoţi, zia­rişti — vorbesc curent ro­mâneşte, dar cunoaşterea precisă a tuturor detaliilor vieţii politice, economice şi culturale, din toate statele balcanice, au dus la o mai practică diriguire a vieţii na­ţionale în ţara care de la răs­­boiul balcanic a gustat în­(Continuare in pag. 2-a) muTr INTRE FRANŢA 31 Discursul rostit de d. Roosevelt „la gura sobei“ — după formula întrebuinţată — dar mai precis „la gura tunului“ — după conţi­nutul şi tonul lui — pune într’o lumină îngrijorătoare relaţiile dintre Franţa şi Statele Unite. S’a şi vorbit despre posibilitatea o­­cupărei Dakarului şi a altor re­giuni coloniale franceze, iar d. Laval, cu prilejul declaraţiilor de acum câteva zile, a făcut aluzii la aceste „intenţiuni“ ale State­lor Unite. Lăsând deoparte motivele de ordin strategic şi de securitate care ar motiva, în judecata ame­­ricană, o asemenea măsură, ea ar avea, în cadrul relaţiilor franco-americane, aproape de două ori seculare, o incontesta­bilă şi profundă repercusiune. De la războiul independeţei Sta­telor Unite, de la acel război când mica armată a lui Washington, ajunsă la capătul puterilor ei, a fost salvată de ajutorul Franţei, politica americană faţă de marea republică europeană a fost domi­nată de un factor sentimental. Rolul decisiv pe care l-a jucat Franţa în războiul care a asigurat independenţa Statelor Unite, a rămas adânc întipărită în sufle­tele americanilor şi, cu toate că timpul a aşternut uitarea asupra paginilor îngălbenite din istoria poporului american, pagini evo­catoare a unei permanente osti­lităţi înpotriva stăpânirei brita­nice; cu toate că în conştiinţa naţională americană s’a precizat, după independenţă, o solidaritate de rasă cu poporul britanic, sentimentalismul faţă de Franţa n’a slăbit. începută la 1775, lupta pentru independenţă, s’a încheiat după cum se ştie prin victoria defini­sprijinului ant­ic -------- ---­cele de sub comanda contelui de Grasse, trupele britanice au fost nevoite să capituleze. D. Myron Herrick, fostul ambasador al Sta­telor Unite la Paris, cu prilejul solemnităţei pioase a ducerei ini­­mei lui de Grasse în biserica de la Tilly (Franţa), a rostit o cu­vântare în care reamintind lupta de la Yorktown a spus următoa­rele : „Fără a fi primit din Franţa nici o instrucţie, de Grasse a luat asupra lui, enorma răspun­dere de a abandona fără protec­ţie in Vestul indian un convoi de aprovizionare francez şi, astfel liberat, el s’a îndreptat cu toată flota sa pentru a executa un vast plan conceput de el şi în care geniul lui întrevedea sfârşitul războiului”. De Grasse atrase escadra engle­ză în largul capului Henry, o atacă şi o sili să se refugieze la baza ei de la New-York. Apoi tri­mise vase ca să transporte tru­pele lui Washington la Yorktown şi debarcă el însuşi în faţa aces­tui oraş 3000 de oameni. Yorktown-ul a fost asediat. Au luat parte la acest asediu 9400 francezi și 4-5000 americani. Ar­mata engleză număra 7000 oa­meni. Victoria trupelor asedia­toare n’a întârziat, englezii capi­tulând. Și astfel s’a încheiat răz­boiul. A doua zi după victorie, Washington a scris lui de Grasse următoarele : „Capitularea de la Yorktown, care a adus atâta glorie şi avan­­tagii aliaţilor şi a cărei onoare revine Excelenţei Voastre, a de­(Continuare in pag. 2-a) TRANŞEE-AD­APOST PENTRU PROTECȚIA CONTRA SCVOR DE BOMBE Comandamentul militar al Ca­pitalei a dat eri următoarea Or­donanță Nr. 15: Noi, general de divizie C. NI­­COLESCU, comandantul militar al Capitalei; Având în vedere D. L. 836 din 11 Februarie 1938 prin care s'a constituit starea de asediu pe tot cuprinsul Ţării. Având în vedere şi dispoziţiu­­nile Legii apărării antiaeriene activă şi pasivă a teritoriului, din 6 Mai 1939, ORDONAM : ART. 1. — Toate autorităţile de Stat, instituţiile publice, in­stituţiile şi întreprinderile par­ticulare, deţinătorii de imobile sub orice titlu, dacă nu au piv­niţe sau subsoluri cu planşeuri capabile să suporte dărâmăturile părţilor superioare ale imobilu­lui, produse de suflul bombelor explodată, vor face în curţile respective sau locurile virane din apropiere tranşee-adăpost pentru protecţia contra schijelor de bombe. ART. 3. — Tranşeele-adăpost, se vor face pe tot cuprinsul Mu­nicipiului Bucureşti, inclusiv Co­munele Suburbane şi vor fi exe­cutate Până în termen de 15 eire dela data , publicării prezentei Ordonanţe. ART. 3. — Tipul tranşeei dela instituţii şi întreprinderei publi­ce şi particulare este cel prevă­zut în Regulamentul Apărării Pasive (I. D. R. Nr. 468 din 28 Februarie 1933) iar pentru tran­şeele familiale, conform instruc­ţiunilor ce se vor publica în de­taliu prin presă de către Co­mandamentul Apărării Antiae­riene. ART. 4. — Acolo unde nu exi­stă curte utilizabilă în acest scop, locuitorii se vor grupa pen­tru a face tranşee-adăpost co­lective pentru mai multe familii de terenul cel mai propice, indi­ferent cui aparţine. ART. 5. — Proprietarii sau de­­tentorii de terenuri utilizabile pentru construirea de tranşee­­adăpost, sunt obligaţi ca în con­formitate cu dispoziţiunile art. 14 din Legea A. A. T. să lase liberă executarea acestor lucrări pe terenul lor, fără drept de des­păgubire. In caz de refuz din partea lor, autorizaţia de executare a lucră­rilor se dă de către Comanda­mentul Zonei A. Al. Bucureşti (Str. Batiştei Nr. 25). ART 6.­­- Toţi aceia care nu se vor conforma dispoziţiunilor de mai sus, fie nefăcând la timp sau în condiţiunile fixate prin instrucţiuni tranşee-adăpost, fie împiedecând executarea lor pe terenurile ce deţin vor fi pedep­­siţi conform dispoziţiunilor art. 63 al. b. din Legea A. A. T. cu închisoare corecţională dela 6 luni la 2 ani şi cu amendă dela 5.000 la 50 000 lei. ART. 7. — Contravenţiunile la prezenta ordonanţă, se con­stată prin procese-verbale, dre­sate in prezenţa a doi martori de către delegaţii Comandamentului Zonei A. A. Bucureşti având îm­puternicire specială pentru acea­sta.­­ Aceste procese-verbale nu pot anulate pentru vicii de formă atât timp cât sunt dresate de că­tre persoanele împuternicite le­gal. Dată la Comandamentul mili­tar al Capitalei azi 30 Mai 1941 in Bucuresti. IN CORPUL ZIARULUI: INSTRUCȚIUNI PRIVI­TOARE LA SAPAREA ȘANTURILOR-ADAPOST FAMILIALE. .

Next