Universul - Provincie, iulie 1941 (Anul 58, nr. 174-204)

1941-07-01 / nr. 174

c­ fiul al 58-lea 6 Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL din România ) Iei Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. G.J. P. T. T. Nr. 24 464/939 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 PENTRU VITEJII CĂZUŢIOperaţiunile militare pe frontul germano-român Comunicatul Nr. 3, din 28 iunie 1941 Cartierul general al coman­damentului frontului ger­­mano-român în România co­munică: 1. Acţiunea împotriva for­ţelor sovietice continuă din munţii Bucovinei şi până la Mare. Unităţile germane şi ro­mâne au isbutit pretutin­deni să-şi aducă la îndepli­nire misiunile primite. Toate încercările inamicului de a contraataca au fost sfărî­­mate. In Deltă operaţiunile sunt în curs. 2. Aviaţia germano-româ­­nă a continuat operaţiunile ofensive şi de acoperire a teritoriului reuşind să-şi a­­firme superioritatea asupra adversarului. Inamicul a efectuat unele bombardamente în regiu­nile Iaşi, Buzău, Galaţi şi Constanţa atacând popu­laţia civilă cu bombe şi mi­traliere cu efecte neînsem­nate. In ziua de 26 iunie trei a­­vioane inamice au isbutit pentru prima oară să arunce câteva bombe într-un car­tier al Capitalei fără a pro­voca pagube însemnate. Două din cele trei avioane au fost doborîte imediat de aviaţia de vânătoare. Au fost distruse în ulti­mele zile în lupte aeriene şi la sol circa 150 avioane so­vietice din care 32 de că­tre aviaţia şi A. C. A. ro­mână. Am pierdut 3 avioane. 5. In ziua de 26 iunie două distrugătoare sovietice au apărut în faţa Constanţei. Distrugătorul Moscova a fost scufundat iar celălalt avariat. 4. Inamicul a lansat para­­şutişti în câteva puncte ale teritoriului. Majoritatea au fost prinși. A trecut o săptămână de la începerea războiului nostru pentru redobândi­rea Basarabiei şi Bucovi­nei şi a ostilităţilor — pe întregul front uriaş de la Oceanul îngheţat la Ma­rea Neagră —— pentru în­­frângerea bolşevismului. Săptămână de aştepta­re, de nădejde şi de încre­dere ! Nu avem încă veşti ofi­ciale amănunţite de pe fronturi, dar fiecare ştie , cu certitudinea con­vingerii, pe care o dă dreptatea unei cauze şi conştiinţa superiorităţii camarazilor noştri de argine şi a noastră ---- că perspectivele sunt bune, că luptele se desfăşoară prielnic pentru noi, că la capătul marşului ,înain­te va fi biruinţa oştilor noastre. In ceasul când scriem aceste rânduri, nu avem alte ştiri decât cele pu­­blicate de comunicatele oficiale. Dar nu desvăluim nici un secret al operaţii­lor militare, spunând că armata noastră e mândră de misiunea, care i s’a în­credinţat; că e însufleţită de un avânt, care nu cu­noaşte alt consemn decât al victoriei; că îşi face în­treaga datorie şi este vrednică de toată încre­derea şi de toate speran­ţele noastre. Ea şi-a dat în aceste zile cel dintâi tribut al sa­crificiului pentru ţară. Au curs primele picături de sânge eroic de ostaşi şi curg primele lacrimi ale mamelor, soţiilor şi co­piilor, purtând în ele deo­potrivă mândria româ­nească de a plânge pe un viteaz şi durerea dra­­matică de a pierde pentru totdeauna o fiinţă scum­pă, o ocrotire, un sprijin, o voinţă, un bărbat. La Catedrala Patriar­hiei şi în toate bisericile din întreg cuprinsul ţării, astăzi, la sfârşitul dimi­neţii, ruga morţilor se va ridica gravă şi plină de pietate, din altare, spre bolţile lăcaşurilor sfinte, pentru creştineasca ier­­tare a păcatelor, pentru veşnica amintire şi pen­tru solemna glorificare a ostaşilor căzuţi întru îm­plinirea celei mai nobile dintre datorii. Sufletele milioanelor de Români, cari au fie­care solii lor iubiţi pe fronturilor de luptă, vor fi străbătute pretutindeni de acelaş fior de mân­drie naţională şi încălzite de aceleaşi sentimente de evlavie, de caldă recu­noştinţă şi de adâncă ve­neraţie pentru pierderea acelora, cari au avut dra­­matica ursită şi marea o­­noare de a fi cei dintâi că­­zuţi pentru mărirea pa­triei. Alături de ei, pietatea şi gratitudinea noastră vor aşeza pe acei soldaţi germani, cari, fraţi în cre­dinţa creştină şi camarazi de arme, şi-au înfrăţit sângele lor bărbătesc cu sângele nostru pentru triumful unei cauze, care este, în aceste ceasuri, deopotrivă, a Europei, a ţării lor şi a ţării noastre. Celebrând cultul amin­tirii eroice, în sunetul clo­­potelor creştine, care sunt muzica, divină a istoriei româneşti, împlinim as­tăzi marea tradiţie a voi­vozilor noştri, pentru care rugăciunea fierbinte că­tre ceruri şi pomenirea recunoscătoare a vitejiei erau făgăduiala şi cheză­şia isbânzii. v DREPTURILE ROMÂNILOR ASUPRA BASARABIEI Basarabia Românească in lumina istoriei politice europene de prof. VICTOR PAPACOSTEA II Basarabia nu a fost luată de ruşi de la turci, ci a fost ruptă din statul moldovean. Acest stat a avut existenţă continuă, de la întemeerea şi până la contopirea lui, în 1859, cu principatul mun­tean. El n’a fost nici un moment provincie turcească, ci un stat aparte, cu monarhul şi guvernul său, cu stemă şi aparatură sta­tală, cu frontiere, cu organizaţie militară proprie. In statele creştine pe care tur­cii le-au provincializat, ei n’au mai lăsat nimic din organizaţia politică găsită (adesea ei au fă­cut chiar colonizări militare); aşa au făcut de pildă în statele balcanice, aşa au făcut si in Un­garia. Moldova însă s’a înţeles de bună voe cu turcii şi le-a plătit tribut în schimbul protecţiunii militare. Aceştia n'au avut nici­odată un drept teritorial asupra ei. Celor care nu pricepeau — sau se făceau a nu pricepe — raporturile juridice dintre cele două state, turcii inşişi n'au pre­getat a le da explicaţiunile cu­venite. Astfel au făcut plenipo­tenţiarii otomani cu prilejul tra­tativelor premergătoare păcii de la Carlowitz (1699). Faţă de a­nume revendicări polone în trupul Moldovei, ei au răspuns cu fermitate că nu pot­­ia lucrul care aparţine altuia şi pe care s’au legat pe Coran să-l apere. Când diplomaţia polonă a citat — pentru analogie — cazul Dalma­ţiei şi al altor provincii pe care turcii le cedaseră germanilor, a intervenit Vaticanul, explicând, în termeni precişi că Dalmaţia este o provincie turcească, pe când Moldova este un stat apar­te, cu vechime, avându-şi prinţul şi ordinea sa politică. Amintirea acestor discuţii s’a păstrat şi in cronica ţării. Iată ce spune Ni­­culce : „Leşii încă cereau tare Ţara Moldovei, dar turcii au răs­puns pentru Ţara Moldovei, zi­când că Ţara Moldovei nu pot să o dea să le fie lor podană că este volnică, iar Turcilor le este în­chinată, iar nu luată cu sabia”. Pentru motive strategice și e­­conomice turcii au ocupat în se­colul 16 Sudul Basarabiei. Acest fapt a avut un mare răsunet în istoria Moldovei. Niciodată mol­dovenii n’au iertat turcilor acea­stă greșală. Sute de ani, idealul (Continuare in pag. 2-a) In străinătate 6 leiNr. 174 Marți 1 Iulie 1941 6 Pagini SI ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU Răzbunarea Basarabiei Cuvântarea d-lui prof. Mihai Antonescu, vice-preşedintele consiliului de miniştri, rostită ori, la radio D. profesor Mihai­ A. Antone­scu, vice-preşedintele consiliului de miniştri a rostit Sâmbătă, la radio următoarea cuvântare: ROMANL Azi este un an de când trupul Ţării ne-a fost sdrobit; de când imperiul urei şi al anarhiei s’a năpustit asupra noastră, flă­mând şi prădalnic, ca să ne co­tropească viaţa şi drepturile, glia şi mormintele. Ros de păcate prea lungi şi prea grele — pe cari trebue să avem tăria a le mărturisi edu­cator, — măcinat în credinţa şi puterile lui de unire, în urma unei domnii trufaşei şi ascunză­toare de adevăr, — preamul Ro­mânesc abia a avut vremea să se trezească din trudnica lui a­­morţire, fără să-şi poată aduna la vreme mândria puterilor în apărare. Cârmuitori laşi i-au poruncit înfrângerea, înainte de a fi în­cercat lupta. Iar armata noastră, scutul demnităţii şi al vieţii Neamului, a fost silită să-şi strecoare umi­lirea neputincioasă, trecând pe sub furcile caudine ale duşma­nilor săi barbari, întovărăşită numai de dispreţul trădător al complicilor bolşevismului, cari au adăugat eristicei noastre răs­tigniri iudaica lor ofensă. Ca smulşi dintr’un vis, săr­manii Basarabeni şi Bucovineni cotropiţi, abia au isbutit să pă­răsească zarea de aur a bătrâ­nului nostru pământ. Flămânzi şi goi s’au aruncat în primejdia nădejdii, mai curând de­cât să se supună robiei dispe­rării. Astfel, o geană de lumină şi de dreptate deschisă de Provi­denţă sbuciumatei noastre Patrii, se închidea azi, tăios, implacabil. Basarabia nu mai era româ­nească. Bucovina s’a frânt. Istoria acestui Neam este o cascadă nesfârşită de dureri şi de jertfe. Aproape că am putea spune suferinţei că ea a fost pentru noi legea veacurilor. Bucuria ne-a fost trecătoare ca rouă pe florile dimineţii. Niciodată însă, Neamul nostru nu­ a primit lovirile ca pe o bine­facere, nici­odată nu şi-a plecat fruntea de­cât când i-a fost sdro­­bită în sângele luptei. Oricât de trufaş şi de puternic ne-a fost duşmanul noi nu ne-am dat înfrânţi Şi chiar din înfrângeri, ne-am tors mari temeiuri de credinţă şi de mărire. In 1940 ne-am abătut de la a­­ceastă lege. Ne-am abătut de la jurământul lui Ştefan cel Mare care porun­cea : „Pe credinţa noastră creşti­nească şi cu jurământul domniei noastre vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească noi cu capul nostru". In 1940 am trădat laş Şi bătrâ­nul pământ moldovenesc şi legea sfântă a apărării lui creştine. Dar am plătit-o. ROMANI: Coborâţi în conştiinţele voa­stre, întoarceţi gândul spre tre­cutul acesta pătat. Regăsiţi desnădejdea care cu­prinsese Ţara, neîncrederea care rodea sufletele, priviţi în urmă ca să găsiţi cortegiul acela sfâ­şietor al fraţilor goniţi de la ve­trele lor stinse. (Preoţii care mai părăseau altarele cotropite de păgâni, dascălii care îşi lăsau în urmă rosturile lor de viaţă, în sfârşit geamătul acela surd de vai eştt din matcă. Iar voi care aţi avut întot­deauna suflet de români adevă­raţi, voi acei pentru care Patria este singura bucurie a vieţii şi ultima nădejde — simţiţi încă o­­brajii arşi de palmele nevăzute ale ruşinei, fruntea umilită de înfrângere, sufletul pustiit de durere şi pumnii strânşi, strânşi ca o stâncă în care vrei să-ţi în­gropi sparte lacrămile disperării. Acesta ne-a fost 28 iunie 1940. Azi, în popas de un an, ză­branicul întunericului s’a spart. Inimile tresaltă. Freamătul de nădejdii ne-a um­plut pieptul. Fronţii­ s’au spălat de pete, iar umbrele desonoarei (Continuare in pag. 2-a) Cel mai bun prinos pe care orice român il poate oferi Patriei in aceste ceasuri istorice Un răspuns al d-lui general Antonescu, conducătorul statului D. general Antonescu pri­meşte numeroase scrisori­ şi telegrame omagiale prin care românii de pretutindeni îşi arată entuziasmul cu care au primit vestea începerii răz­boiului sfânt, dus pentru des­­robirea românilor şi d­n-tregi­­rea hotarelor ţării. Mulţi cer să fie mobilizaţi imediat şi trimişi în prima linie. Conducătorul Statului mul­ţumeşte cu recunoştinţă tu­turor, pentru sentimentele lor patriotice, pentru dragostea cu care înconjoară ţării şi pentru omagiul şi în­crederea nelimitată care i se arată. D-sa socoteşte însă, că cel mai bun prinos pe c care orice bun român îl poate oferi Pa­triei în aceste ceasuri istorice, este ca să-şi facă datoria cu spirit de sacrificiu, muncind fără odihnă acolo unde se gă­sește fiecare, după cum ar­mata își face întreaga dato­rie pe front, cu un neîntre­cut spirit de jertfă. SCHIMB DE TELEGRAME INTRE D. GENERAL ANTONESCU §1 PRESEDINTELE FINLANDEI Helsinki, 28 (Rador). — Un schimb de telegrame a avut loc între generalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român şi Preşedin­tele Finlandei, cu prilejul in­trării in război a acestor două state contra bolşevis­mului. Au fost condamnaţi pentru că au contravenit la ordonanţele Comandamentului militar al Capitalei COMUNICAT Curtea marţială a comanda­mentului militar al Capitalei a pronunţat în ziua de 27 iunie a. c. următoarele sentinţe: — O condamnare la 6 luni în­chisoare şi alta la 3 luni închi­soare, pentru necamuflarea lu­­minei la locuinţe. — Patru condamnări la câte 3 luni închisoare corecţională pen­tru circulaţie pe străzi după ora 22. : * DIN ISPRĂVILE MOSCOVEI Catedrala ortodoxă din Sofia, aruncată în aer de criminalii comuniști, dintre care evreul Friedmann a fost trim­is special, în acest scop, de la Moscova, în capitala Bulgariei Cu prilejul nouei desrobiri a Basarabiei de N. BATZARIA Cronicile timpului şi alte mărturii ne spun despre ja­lea fără seamăn şi groaza ce cuprinsese populaţia Basara­biei, atunci când în anul 1812 s’a produs prima răpire a pro­vinciei româneşti dintre Prut şi Nistru şi când stăpânirea românească a Moldovei a fost înlocuită cu stăpânirea ru­sească a ţarilor moscoviţi. Părăsindu-şi căminurile şi toată agoniseala, fugeau ro­mânii basarabeni şi veneau să-şi caute adăpost şi să-şi dureze noui căminuri dincoa­ce de Prut. Şi nu erau numai intelectualii, cari părăseau locurile lor de naştere. Ală­turi de dânşii şi în grupuri mari fugeau ţăranii şi păsto­rii români, trecând clandestin Prutul şi înfruntând primej­dii de moarte. Ba chiar n’au fost puţini cei ce au murit, luaţi de apa râului sau răpuşi de gloanţele soldaţilor ruşi. Vrednic de însemnat în a­­ceastă atitudine a poporului român din Basarabia este că s’a produs într’un timp când, din lipsa de şcoli, sentimentul conştiinţei naţionale nu era încă desvoltat. Pe de altă parte, românii basarabeni fugeau de o stăpânire care, intr’o anumită privinţă foar­te importantă pentru dânşii, n’aducea vreo schimbare în traiul lor de până atunci. In adevăr, oricât de arbi­trar şi apăsător era regimul absolutist al ţarilor, acest re­gim respecta cele două insti­tuţii fundamentale ale socie­tăţii: religia şi familia. Nu este fără importanţă şi faptul că religia era aceeaşi, deci a­­ceeaşi şi slujba din biserici. Totuşi, mânaţi de acel in­stinct de rasă, care a fost pa­văza cea mai puternică a po­porului nostru dealungul veacurilor de restrişte, fraţii noştri basarabeni simţeau ro­mâneşte, simţeau că pentru dânşii bine nu poate fi decât într-o ţară românească şi la umbra tricolorului român. Dar ca să se confirme oa­recum adevărul, că nu e pe lume popor care să fi suferit atât cât a suferit poporul ro­mân, Basarabia ne-a fost din nou răpită în ultimele zile ale lunii iunie din anul tre­cut. Insă din toate punctele de vedere, situaţia se prezin­tă acum diferită de situaţia din 1812. Mai întâi, această nouă ră­pire se producea după mai bine de douăzeci de ani de administraţie românească, de cultură şi civilizaţie româ­nească. Să nu se uite că, în anul 1918, când prin hotărî­­rea Sfatului Ţării de la Chişi­nău, Basarabia se alipise de bună voie la vechiul regat, ea a fost găsită sub toate rapor­turile în stare de paragină. Lipsă aproape totală de căi de comunicaţie, lipsă aproa­pe completă de şcoli, mai ales de şcoli pentru săteni, lipsă de cea mai elementară asi­stenţă sanitară şi medicală, o administraţie primitivă, o justiţie tot atât de primitivă. Aşa se înfăţişa Basarabia, când a venit din nou la sânul Patriei Mume. Insă în cei douăzeci şi ceva de ani de administraţie ro­mână s’a muncit în toate di­recţiile. S’au înfiinţat nume­roase şcoli, atât la oraşe cât şi la sate, s-au dus campanii energice pentru stârpirea ti­fosului exantematic şi a altor boli cu caracter endemic, numărul medicilor şi al spita­lelor a fost sporit au fost trimişi magistraţi in­tegri şi bine pricepuţi, iar ar­mata şi jandarmeria asigurau ordinea şi liniştea, asigurau viaţa şi avutul fiecăruia. la (Continuare in pag. 2-a) OPINIA PUBLICĂ TURCĂ ADÂNC INDIGNATA CONTRA SOVIETELOR Ankara, 28 (Rador). — Cores­pondentul agenţiei „Ştefani” transmite : Pornirea cont.a Sovietelor este din ce în ce mai pronunţată î­­toată ţara. Indignarea opiniei publice cre­şte pe măsură ce presa desvălue dedesubturile relaţiilor ruso­ turce. Ziarul „Vakit”, ocupându-se de negocierile ruso-turce din 1939 şi de călătoria la Moscova a d-lui Saracioglu, care ar fi tre­buit să semneze un pact de asis­tenţă, arată că în ultimul moment Sovietele au cerut ocuparea unor baze în Strâmtori, şi că atunci ministrul de externe al Turciei a părăsit Moscova fără a mai semna nimic. Opinia publică turcă comen­tează cu indignare şi faptul că Rusia a încercat să provoace un război între Turcia şi Bulgară­,­­ pentru ca Sovietele să poată­­ pune cu uşurinţă stăpânire pe Strâmtori. LOCOTENENTUL AGARICI de AL. O. TEODOREANU In clipa de faţă, fapta de ar­me a locotenentului pilot Agarici Horia e cunoscută şi preţuită de întreaga suflare românească. E inutil să mai fie povestită şi in­decent să mai fie notată. Vor­beşte singură şi cei în drept s’au rostit la timp şi cum se cuvine asupra-i. Citarea ofiţerului în ordinul de zi pe armată e cea mai înaltă confirmare a vred­niciei militare la care un ostaş poate râvni. Cele ce urmează ca distincţiuni şi onoruri, nu sunt decât obişnuitele consecinţe fi­reşti. Dar dacă fapta, în simpla ei măreţie respinge comentarea, ţie îngăduit camaradereştii noastre simpatii de vechi ostaş şi fost combatant să caute să aşeze făp­tuitorul în lumina în care trebuie privit. ❖ Plin de bune intenţii, realizate însă în pripă, un entusiast şi talentat confrate matinal, s’a grăbit să scrie că numele Agarici era până ori necunoscut, dacă nu cumva obscur numai, sau aşa ceva. Nu-i putem face o vină prea mare apreciatului nostru con­frate pentru acest lapsus calami, după cum desigur nici atenţia temerarului pilot nu va fi ate­­risat pe acest amănunt. Dar da­că am lărgi puţin orizontul re­dacţional şi eventual al cafenelii, decolând un pic cu gândul, pen­tru a ne pune în măsură să a­runcăm o privire, cum s’ar zice circulară, asupra istoriei contim­porane a Moldovei, am fi siliţi să renunţăm la iluzia că l-am­­fi scos din obscuritate pe locote­nentul Agarici, cu prilejul unui act de bravură, a cărui strălucire a ispitit pana de aur a stiloului nostru apologetic. Locotenentul Agarici, oricât de convenabil ar fi aceasta unei prezentări romantice, nu e un unus multorim. Nu zic, s’ar fi putut să fie, dar nu e. E un exemplar selecţionat dintr’o serie lungă de Agarici afirmaţi şi cunoscuţi. Purtat cu cinste de Moldoveni de baştină, numele acesta nu numai că era cunoscut şi eri şi alaltăeri, şi mai de demult, dar ne lovim de el atât de des în o seamă de eve­nimente din ultimele decade, încât profesorul Nicolae Iorga s’a socotit îndreptăţit să scrie o bro­şură tipărită de Academia Ro­mână şi în care vorbeşte de neamul Agaricilor, exclusiv. Aşa că numele acesta nu numai că era cunoscut nouă Moldovenilor, dar odată cu unirea Principate­lor Moldo-Valahe, trecuse Mil­­covul. Un Agarici, figura în Divanul ad hoc, un altul (cred că bunicul locotenentului), a pre­zidat Camera Deputaţilor sub Ion Brătianu, iar moşia Moara Grecilor, din Vaslui, a fost de­(Continuare in pag. 2-a)

Next