Universul - Capitala, august 1941 (Anul 58, nr. 206-235)

1941-08-02 / nr. 206

K Antii al 58-lea 10 Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL** S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov o „Asomâmm\­­ Iţi România 3 lei In străinătate « lei poştală plătită In numerar confona aprobării Dir. G­ I. P. T. T. Nr. 24.464/939 CELE URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA Sl ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23*35 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 GRIJA SĂNĂTĂŢII PUBLICE In şedinţa ţinută sub pre­şedinţia d-lui ministru pro­fesor dr. P. Tomescu, consi­liul superior al sănătăţii, al­cătuit din reprezentanţii cei mai eminenţi ai ştiinţei me­dicale d­e la noi, a discutat ur­gente şi importante probleme In legătură cu sănătatea pu­blică sau — mai bine zis — cu grija ce trebue avută şi cu măsurile ce se impun, pentru ca sănătatea publică să fie cât mai bine păzită. Mai im­portant de reţinut este faptul că nu s’au mărginit la o dis­cuţie oarecum teoretică a problemei, căreia războiul îi dă o urgenţă lesne de înţe­les, ci, pe de o parte, au ară­tat ceea ce s’a putut realiza până acum în această direc­ţie, iar, pe de altă parte, au adus la cunoştinţă măsurile şi hotăririle luate. Cum era şi firesc, prima chestiune luată în desbatere a fost îngrijirea răniţilor de război, asistenţa chirurgicală a acestor viteji loviţi in lupta pentru înscăunarea definiti­vă a dreptăţii româneşti şi pentru stabilirea ordinei so­ciale şi a civilizaţiei. Citind discuţiunile ce au a­­vut loc şi referatele speciale ce au fost prezentate consi­liului, aflăm cu un sentiment de mulţumire îndreptăţită, că răniţii din­ războiul de a­­cum au fost îngrijiţi, sub toa­te raporturile, în condiţiuni mult mai bune decât răniţii din războiul din 1916—1918. Evacuarea lor de pe câmpuri­le de luptă s’a făcut mai re­pede, cu mijloace mai con­fortabile şi mai moderne, iar, graţie devotamentului vred­nic de preţuire al medicilor noştri, precum şi progreselor realizate în domeniul chirur­giei, s-au putut evita compli­­caţiuni şi au putut fi scăpaţi de la moarte mulţi viteji, care primiseră răni din cele mai grave. Cu acelaş sentiment de mulţumire, aflăm că, da­torită tot unei mai bune a­­sistenţe chirurgicale, invali­dităţile vor fi foarte reduse, faţă de cele constatate în războiul trecut. Ne dă acea­stă asigurare de profesor dr. Iacobovici, cu greutatea şi autoritatea înaltei sale com­­petinţe. Dar nu mai puţin urgente şi importante sunt şi problemele de preîntâmpina­re şi combatere a bolilor epi­demice, ce se ivesc în cursul unui război, precum şi cele in legătură cu organizarea sanitară a Basarabiei şi Bu­covinei. Unii naivi sau de rea cre­dinţă, sau interesaţi direct în cauză, aşteptau cândva mân­tuirea — frumoasă „mântui­re” ar fi fost! — dela răsă­rit, îşi închipuiau chiar că pot aduce în sprijin argu­mentul, că şi lumina vine dela răsărit. Lăsând la o parte direcţia din care vine lumina zilei, deocamdată vedem, pe baza constatărilor făcute de auto­rităţile sanitare şi a nume­roaselor cazuri concrete, că dela răsărit, adică din Rusia bolşevică şi­ din cauza cum­plitului regim bolşevic, vin ameninţătoare boli cu carac­ter contagios şi din cel mai grav. Dealtfel, n’a pierit în­că din amintirea noastră tifosul exantematic şi rava­giile făcute de această boală în Basarabia, întrebării cum pot pătrun­de din Rusia Sovietică bolile cu caracter epidemic de care suntem ameninţaţi, nu este greu să i se răspundă. Sunt aduse, bunăoară, de prizonie­rii zi de zi mai numeroşi, de migraţiunile de populaţii, etc. Intru cât priveşte în spe­cial Basarabia şi Bucovina de Nord, să nu se uite că anul de ocupaţie comunistă n’a în­semnat numai un an de mi­zerie neagră, de asuprire săl­batică şi de distrugere, ci şi un an în care starea sanitară a populaţiei s’a înrăutăţit mult. In „raiul bolşevic” lip­seau medicii, lipseau medica­mentele, iar simţul datoriei era cu totul absent. Pricepem deci uşor ce teren favorabil găsesc bolile la o populaţie, care, un an de zile, n’a fost subalimentată, ci pur şi sim­plu a fost ţinută flămândă, încă un factor, care agra­vează situaţia şi impune, prin urmare, luarea de măsuri ur­gente şi cât mai energice. A­­cest factor­ îl constitue dis­trugerile de o sălbăticie în­grozitoare săvârşite atât în Basarabia, cât şi în Bucovi­na, de hoardele bolşevice în retragerea lor. Au distrus instituţiile sani­tare ce se găseau la oraşe din vremea administraţiei româ­ne, au dat foc spitalelor, au dis­trus instalaţiile de apă de băut şi de băi, au otrăvit pu­ţurile şi fântânile. Urmarea nu putea fi decât o gravă în­răutăţire a situaţiei sanitare. Insă, din hotăririle consi­­lului superior al sănătăţii şi din măsurile luate sau în curs de aplicare, se desprinde o impresie liniştitoare: impre­sia că se face şi se va face tot ce este omeneşte cu putinţă pentru stăvilirea primejdiilor ce ameninţă sănătatea pu­blică. OPERA DE RECONSTRUCŢIE de I. VION Primarul oraşului Fălciu, d. avocat I. Filipescu, ne roagă să facem un apel, o colectă publică, pentru refa­cerea comunei pe care o ad­ministrează şi care a avut să îndure pagube grele pe urma bombardamentelor : case dis­truse complet multe de­teriorate , trei din patru bi­serici năruite, spitalul, şcoa­­lele, primăria, grav avariate etc. Din dările de seamă publi­cate prin ziare, s’a putut ve­dea mărimea pagubelor cau­zate pe toată întinderea din­tre Prut şi Nistru, în toată Bucovina, în multe părţi din regatul vechi, pagube prici­nuite de bolşevismul devasta­tor. Gravitatea acestor pierderi ne determină însă ca, salu­tând cu bucurie revenirea Basarabiei şi Bucovinei în patrimoniul naţional, să con­siderăm ca o datorie indiscu­tabilă să începem imediat opera de reconstrucţie, de re­facere şi de alinare a sufe­rinţelor morale şi materiale alle populaţiei greu încercate. Iniţiativa particulară, spri­jinul individual al oricărui om generos, joacă un rol mare în orice acţiune de aju­torare şi dovezile, din ultimul timp mai ales, au arătat trăinicia spiritului de solida­ritate românească. (Continuare in pag. 2-a) Sovietele au provocat războiul Care au fost forţele armatei roşii şi dispozitivul lor înainte de 22 iunie a. c. de R. SEIŞANU Propaganda sovietică, prin presă şi radio, ar vrea să convingă opinia internaţio­­na­lă, că politica guvernului din Moscova a fost totdeau­na... pacifică şi el n’a avut intenţiuni şi proecte agresi­ve, faţă de Germania şi ce­lelalte state vecine, cu care a voit să întreţină... rapor­turi politiice şi economice bune. Contând pe naivitatea u­­nora, propagandiştii sovietici amintesc declaraţiile ce le-a făcut d. Molotov, comisarul sovietic al afacerilor străine, la 31 August 1939, cu privire la pactul de neagresiune în­cheiat între Germania şi U. R. S. S. Un singur adevăr a spus atunci d. Molotov şi anume, — că în cazul unui război cu Germania. Ţările sovietice vor avea de pierdut. Şi aşa va fi. Toate celelalte declaraţii din acea comuni­care, privitoare la pretinsa politică pacifică a sovietelor, s’au dovedit lipsite de orice temei, de­oarece chiar dela începutul războiului — adică după câteva zile dela ratifi­carea pactului de neagresiu­ne sovieto-german — guver­nul din Moscova a început pe o scară întinsă prepara­tivele militare, atât sub for­ma concentrărilor massive de trupe in zona frontierei occi­dentale, cât şi sub forma in­tensificării producţiei indus­triei de război a U. R. S. S. şi a sporirei din lună in lună, a numărului avioane­lor şi tankurilor ultra-grele şi grele. In această privinţă, cifrele sunt mai elocvente decât vorbăria agenţilor propagan­dişti sovietici. Să vedem a­­cum cum au înţeles condu­cătorii din Moscova să prac­tice politica lor pacifică. Când a izbucnit războiul în Septembrie 1939 se aflau în teritoriul european al U. R. S. S., 77 divizii de infan­terie, dintre care peste 40 erau massate în zona fron­tieră occidentale, în dreptul statelor baltice, Poloniei şi României. După prăbuşirea Poloniei şi a ocupării părţii orientale a acestei ţări de U. R. S. S. şi a fixării nouii frontiere germano-sovietice, numărul total al diviziilor roşii con­centrate în regiunea euro­peană a U. R. S. S. a fost de 121. Aşa­dar, după o lună de la Începerea războiului şi de la incheerea pactului de nea­gresiune sovieto-german, nu­mărul diviziilor roşii a spo­rit cu 44. Dacă ţinem seama de dispozitivul lor de atunci, majoritatea erau massate în apropierea frontierelor Fin­landei, Estoniei, Livonniei, Li­tuaniei, Germaniei şi Româ­niei. Scopul acelui dispozitiv a fost — după cum se ştie — atacul armatelor roşii împo­triva Finlandei, presiunile a­­supra statelor baltice spre a se obţine din partea lor baze navale şi militare şi trecerea lor sub dependenţa soviete­lor, precum şi supravegherea celeilalte zone a frontierei occidentale. După câtva timp noui di­vizii de infanterie şi forma­ţiuni motomecanizate au fost transportate din inte­riorul U. R. S. S. în zona frontieră Nistrului cu scopul de a intimida şi ameninţa Ro­mânia. A urmat ultimatum­ul a­­­dresat României de guvernul sovietic şi ocuparea de către trupele roşii a Basarabiei şi a Bucovinei de nord în con­diţiile cunoscute. Ce s-a în­tâmplat după aceea? Con­centrările trupelor sovietice, dealungul Prutului au înce­put in toamna anului trecut, şi în aşa proporţii amenin­ţătoare, încât Intr’un raport al comandamentului arma­tei germane din acel timp, care a fost adus la cunoştin­ţa publică de ministerul afa­cerilor străine al Reich-ului s’a atras atenţia asupra pe­ricolului ce-l prezintă a­­cele concentrări massive de trupe sovietice, nu numai pentru România, ci şi pentru Germania. „O altă ameninţare pentru Ger­mania — se spune în acel raport — o constitue concentrarea unor forţe puternice ruse la graniţa ruso-română, începută în octom­­­brie 1940. De la ivirea unor forţe engleze în Grecia, unităţile ruse concentrate la graniţa României aveau misiunea, ca în cursul o­­peraţiilor militare, devenite ine­vitabile după „putsch”-ul din Bel­­grad, să intervină. Prin succesele rapide ale germanilor aceste pla­­nuri au fost zădărnicite”. In primăvara anului 1941, odată încheiat pactul de nea­(Continuare in pag. 2-a) Am trecut Prutul pe pod de vase. Alături se construeşte de harnicii noştri pionieri noul pod în locul celui aruncat în aer. Peste câteva zile va fi terminat şi redat circulaţiei. Ne îndreptăm spre Hănceşti, pe una din cele mai bune şo­sele construită de Statul ro­mân şi pe care bolşevicii n’au avut timp s’o strice. Porumbul e năpădit de bu­­rueni. Se observă însă, cu toată demagogia pe care o făceau la posturile de radio comuniştii, pe tema ofensivei agricole în Basarabia, că au rămas totuşi mari întinderi de pământ ne­cultivat, pe care au crescut burueni şi ciulini înalţi cât omul. Ne oprim câteva minute pe locul unde a fost ferma fostu­lui prefect de Lăpuşna, Vuia. Bolşevicii aveau aci un depo­zit de muniţii care a sărit în aer. Sunt arme de tot felul,­­­ buze, cartuşe, sute de căşti a­­mestecate cu pământul. Con­fraţii de presă îşi aleg fiecare câte un trofeu bolşevic pe care şi-l iau în maşină să-l ducă la Bucureşti. Un domn colonel dela Ma­rele Cartier al armatei, care ne însoţeşte, le atrage atenţia să fie prevăzători, întrucât s’ar putea ca în grămada de muniţii să fie şi obuze neex­plodate. Continuând drumul dealun­gul şoselei întâlnim tranşee şi cazemate în pământ făcute de trupele roşii. Pe dealul şi in pădurea Hănceştilor a fost o luptă crâncenă. Bolşevicii croiseră în pădure drumuri, in care şi-ascunseseră tancu­rile şi artileria. Cu ajutorul aviaţiei, artileria noastră i-a revelat, bătând cu o precizie matematică marginea pădurii şi ascunzătorile inamicului. Grămezi de lăzi cu material sovietic au rămas în pădure. Ruşii cari au căzut acolo, au fost îngropaţi într’o groapă comună. La marginea şoselei, e un mormânt proaspăt, cu o cruce pe care scrie: „Soldat român necunoscut, mort la datorie“. Ne descoperim şi ne apropiem, înclinându-ne cu pietate în faţa acestui ostaş român al cărui nume e necu­noscut. Cine ştie, poate că e vre’un frate de-al nostru, dela care n’avem nicio veste de pe front. Vârful bocancului stră­bate în afară prin bulgării de ţărână. Ne facem o pioasă datorie de creştini şi-l acope­rim mai bine cu câteva lopeţi de pământ din glia pentru care a murit. Mai încolo întâlnim mor­minte de ostaşi germani şi români, cu căştile aşezate deasupra crucilor, înfrăţiţi în moarte după cum au fost în­frăţiţi în luptă şi vitejie. Ne înclinăm cu adânc respect în faţa acestor cruci de eroi. ❖ Ajungem la Hănceşti, care e un morman de ruine. Hoar­dele roşii, în retragere, au dat (Continuare in pag. 7-a) PRIN TERITORIILE DESROBITE In Basarabia, la Hănceşti Numele banditului Kotovski dat vechei comune de răzeşi moldoveni.— Pârjolul focului a nimicit şi aci gospodăriile oamenilor Dela trimisul nostru special Ostaşi germani şi români înfrăţiţi în moarte, după cum au fost înfrăţiţi in luptă eroică.» Porturile finlandeze de la marea Arctică au fost bombardate de avioane engleze Helsinki, 31 (Rador). — Co­respondentul agenţiei ,,D. N. B.” află din sursă autorizată fin­landeză următoarele : Porturile finlandeze dela ma­rea Arctică, Linhamari şi Petsa­­mo, au fost atacate de avioane engleze. Au luat parte la acţiune vreo 30 avioane de bombarda­ment şi de luptă. Instalaţiile de pe cheiu, apar­ţinând unor societăţi suedeze, au fost atinse de bombe. Deasemeni au fost pricinuite şi alte pagube materiale. Mai multe avioane agresoare au fost doborite. In cercurile politice finlandeze se subliniază, în legătură cu acest atac englez asupra portu­rilor de la marea Arctică, care a produs senzaţie la Helsinki şi care a fost anunţat prin ediţii speciale, că Anglia a început ac­ţiuni directe de război contra Finlandei încă Înainte de rupe­rea formală a relaţiilor diplo­matice. La Helsinki se declară că mi­nistrul de externe finlandez exa­minează actualmente situaţia în­­ urma acestui atac neprovocat. Se crede că se va trimite o notă­ de protest. Stockholm, 31 (Rador). — Co­respondentul agenţiei DNR trans­mite : Un comunicat al amiralităţii britanice, difuzat de postul de radio englez, declară că aviaţia navală britanică a atacat portul finlandez Petsamo, de la marea Arctică. Este pentru prima dată — de­clară comunicatul — când Fin­landa este atacată de Anglia. 112 avioane sovietice distruse de germani in ultimele 24 ore Berlin, 31 (Rador). — Aviaţia germană a nimicit cu­­ prilejul operaţiilor sale încununate de succes, în cursul nopţii şi zilei de 30 Iulie, pe frontul de răsă­rit, 57 de avioane sovietice, în cursul luptelor aeriene. Pe sol, au fost distruse 55 a­­vioane sovietice. In total, Sovietele au pierdut deci în ultimele 24 ore 113 avioane. y Ns?. 2QB Sâmbătă 2 August 1941 \JLO Pagini DIRECTOR ȘI ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU PE FRONTUL DE RĂSĂRIT Nesfârșite coloane motorizate germane, înaintează în interiorul Rusiei sovietice RESTABILIREA UNUI ADEVAR ISTORIC D. Bardossy László despre Românii din Transilvania Intr’un articol publicat în revista germană „Europäische Revue”, reprodus și de ziarele maghiare, sub titlul „Misiu­nea europeană a Ungariei”, autorul său, d. Bardossy Lás­zló, primul ministru al Unga­riei, se ocupă şi de istoria Transilvaniei. După d. Bardossy László, un fenomen social s’a petre­­cut în Transilvania in secolu­ XIII—XVIII sub forma imi­grării în massă a Românilor din Ţara Românească şi Mol­dova, încât ei au ajuns ele­mentul naţional cel mai pu­ternic. „In urma războiului turcesc s’a schimbat caracterul na­ţional al unor mari regiuni — scrie d. Bardossy László. „I­­migrarea Românilor în Tran­silvania, începută în secolul al XIII-lea, a luat mari pro­porţii în secolul al XVIII-lea, astfel că în unele regiuni, ei au devenit elementul naţio­nal cel mai puternic”. Reamintim că şi în memo­riile adresate în 1920 Confe­rinţei păcei din Paris, de că­tre preşedintele delegaţiei de pace maghiară, contele Ap­­ponyi, s’a încercat să se ex­plice numărul mare al Ro­mânilor din Transilvania printr’o imigraţie massivă în secolii trecuţi şi în deosebi, în cursul secolului al XVIII-lea. Astfel, în memoriul privitor la dezvoltarea populaţiei Un­gariei de la încetarea domina­ţiei turceşti (Nota II, anexa 8), se spune : „Se ştie că în cursul secolu­lui al XVIII-lea şi chiar la în­ceputul­ sec. al XIX-lea acest popor (român) imigra în massă din Valachia şi din Moldova, fiind deasemenea sub domina­ţia turcească, în urma despo­tismului nesuferit al fanario­ţilor, în Transilvania şi de aci în Ungaria, ceea ce explică în această epocă sporirea aproa­pe de necrezut a populaţiunii române”. Care este adevărul istoric ? Cum epoca în care s’ar fi petrecut acel fenomen social important este apropiată, se poate ușor stabili adevărul. Nu numai că nu s’a înre­gistrat acel fenomen social în sensul imigrării în massă a Românilor din cele două prin­cipate în Transilvania — ci, dimpotrivă, s’a înregistrat un­­ fenomen social în sens invers — Românii au trecut în nu­măr mare din Transilvania, peste Carpaţi, în Muntenia şi în Moldova, începând cu voevodul Fă­găraşului, Negru Vodă şi voe­vodul Maramureşului, Dragoş Vodă, care au „descălecat” cu boerii şi poporenii lor, din­coace de Carpaţi — cel dintâi în Muntenia şi cel de-al doi­lea, în Moldova, — în cursul veacurilor următoare a con­tinuat trecerea Românilor transilvăneni în ambele prin­cipate. Iată şi mărturiile do­cumentare: In 1485 Germa­nii şi Secuii din Transilvania au adresat o plângere lui Şte­fan Bathori, principele Tran­silvaniei, în care îi aduceau la cunoştinţă următoarele : „Unii dintre locuitorii Mă­riei voastre au arat şi semă­nat în Moldova şi în Ţara Românească şi s’au dat ca io­bagi voevozilor acelor ţări, pă­răsind Ţara Măriei Tale şi mulţi s’au hatârit să fugă, tre­când sub domnia acelor voe­­vozi pentru prea marele apă­sări ale voevodatului.” Care a fost situaţia în se­colul al XVIII-lea în ce pri­veşte mişcarea populaţiei ro­mâne din Transilvania ? Cu­rentul de strămutare al aces­tei populaţii în ţările libere române a fost şi mai puter­nic. Intr’un memoriu din 1773, trimis Curţii imperiale din Viena de către Românii uniţi din Transilvania — pe-atunci Transilvania era o provincie autonomă sub protectoratul Austriei — se aducea la cu­noştinţa împăratului Austriei, că „Mii de Român­i trec din­colo de Carpaţi, în Ţara Ro­mânească şi în Moldova, în­cât locuitorii acestor ţari în­cremeniţi de năvala aceasta strigă cu glas tare : „întreaga (Continuare in pagina 2-a) GRIJA PENTRU FAMILIILE MOBILIZAŢILOR Grija pentru respectarea drepturilor concentraţilor, mobilizaţilor, rechiziţionaţilor şi familiilor lor trebue să fie, incontestabil, pe primul plan al preocupărilor autorităţilor de stat. Orice măsură va fi luată, mai ales pentru asigu­rarea vieţii familiilor celor plecaţi pe front, înseamnă în­deplinirea unei datorii şi va avea pe deaîntregul asenti­mentul opiniei publice. De aceea se şi cere ca dispo­ziţiile şi legiuirile în această privinţă să fie făcute cu chib­zuială şi cu o reală preocupa­re de interesele mobilizaţilor şi familiilor lor. Soldatul plecat pe front trebue să ştie că cei de acasă îşi primesc regulat drepturile lor şi mai ales la timp. Preocupaţi de aceeaşi, grije, ne îngăduim să relevăm din decretul-rege privitor la drep­turile concentraţilor, mobili­zaţilor, rechiziţionaţilor şi fa­miliilor lor, pe care l-am pu­blicat în numărul nostru de ieri, un articol privitor la pro­cedura plăţii drepturilor ce­lor plecaţi şi care, după păre­rea noastră, va aduce greutăţi — adică tocmai contrariul in­tenţiei legiuitorului — în asi­gurarea existenţei familiilor celor plecaţi. E vorba de art. 26 care pre­vede că instituţiile şi între­prinderile particulare de orice fel sunt obligate să depună suma corespunzătoare plăţii drepturilor celor mobilizaţi la Casa de Depuneri şi să trimi­tă recipisa la unitatea unde se află îndrituitul, suma consemnându-se în contul şi la dispoziţia acelei unităţi. Articolul mai adaugă că „în acest scop concentraţii, mo­bilizaţii şi rechiziţionaţii vor prezenta unităţii certificate eliberate de întreprinderea unde funcţionează, prin care să dovedească drepturile ce li se cuvin ca salariu sau pen­siune, calculate neto”. Şi intr’un alt alineat se mai adaugă că, după ce vor fi pri­­mite de unităţi recipisele şi după ce vor fi încasate sumele acestea vor fi date îndrituiţi­lor cari la rândul lor apoi vor trimite familiilor lor cât do­resc şi tot prin intermediul unităților. (Continuare în pag. 2-a) Ce a mai rămas din gospodăriile populaţiei de pe una din străzile târgului Hănceşti

Next