Universul - Capitala, octombrie 1941 (Anul 58, nr. 281-296)

1941-10-16 / nr. 281

k Anul al 58-lea Nr. 281 Joi 16 Octombrie 1941 Instrumente muzicale pentru soldaţi Conducătorul organizaţiilor Rakhulu­i şi conducătorul Fron­tului German al Muncii, d. dr. Ley, a transmis comandamentu­lui trupelor germane din Norve­gia un mare număr de instrumen­te muzicale, destinate soldaţilor germani care se află actualmente în Norvegia. Acest cadou cuprin­de 30 de piane, 220 de viori, 100 de mandoline, 60 de chitare, 50 de lăute, 50 de acordeoane, 30 de trompete, 10 goarne, 15 pistoane și 10 clarinete. Ele nu simt ins­trumente o oarecare, de serie, ci sunt opera unor celebri construc­tori de instrumente muzicale. Scopul acestui dar este­ ca sol­daţii, atunci când serviciul lor­­ obligă să stea izolaţi să se dis­treze singuri. Instrumentele muzicale au stârnit o mare bucurie în rându­rile soldaţilor, cu atât mai mult cu cât majoritatea lor sunt din sudul Reichului, din „regiunile cele mai muzicale“ ale Germaniei unde fiecare individ e mare a­­mator de muzică, dacă nu chiar virtuos, și în felul acesta instru­mentele au ajuns în mâini bune. Migraţiunile păsărilor şi ale oamenilor Savantul german H Schultze a putut constata anumite asemănări şi legături între migraţiunile pă­sărilor şi ale oamenilor. El sub­liniază în prima linie dependenţa de alcătuirea suprafeţii pământu­lui a drumurilor de migraţiune ale păsărilor călătoare, valabilă şi pentru migraţiunile oamenilor din timpurile preistorice. La migra­­ţiiunea păsărilor e®te de mare im­portanţă tradiţia, îndeosebi în ceea ce priveşte fâşiile de pământ şi albiile de fluvii dispărute. Fără îndoială ,omul preistoric a dat mult mai multă atenţie migraţi­­unii păsărilor. Este posibil ca prin cercetarea acestei migraţi­uni să se facă nouă constatări asupra mi­­graţiunilor vechilor popoare arien­ne, asupra problemei uscării Afri­­cei de Nord şi migraţiunii rasei nordice. Tocmai la sborul peste pustiul Saharei ,odinioară foarte bogat în apă, joacă un rol impor­tant această tradiţie. Ştiaţi că..­ ... Cea mai m°re cantitate de e­­nergie electrică este consumată de norvegieni. Fiecare locuitor al ţării scandaoave consumă anual aproximativ 3000 kilowaţi, în timp ce, de pildă, un germen cons­sumă de şase ori mai. puţin. GLUMELE VÂNTULUI La Tokio, la Berlin sau la I pe reprezentantele sexului fru- București vântul atacă în special­­­mos. acu/ft caicteccide ml Citim în „UNIVERSUL“ din 15 Octombrie 1891 . rrr Ministrul de rezbel a hotărât să se urmeze cu trimiterea mai multor elevi cari să urmeze cursurile şcoa­­leior navale can Brest și Livorno.­­ ANGLIA — In Bristol e mare gă­lăgie contra consiliului comunal care a conferit cetățenia ducelui de Edim­­burg, al doilea fiu al reginei, numai pentru că acesta a asistat la un con­cert. Locuitorii sunt indignaţi , au ţinut până acum două întruniri mon­stre în care au protestat. „ S-a încuviinţat a se adopta şi introduce în serviciul telegrafo-poş­­tal timpul unitar pe zone adoptat și la căile ferate române. . .Un ciclon care străbate acum At­lanticul, va aduce vreme rea peste toată Europa, în câteva zile. M­ARUNTE Recent a murit la Barcelona o­­ femeie în vârstă de 103 ani Ea este a şasea centenară a oraşului, care a trecut în acest an în lumea celor drepţi. Dar totdeauna Bar­celona a numărat printre cetă­ţenii ei mulţi centenari, după cum reiese din analele oraşului Un nou metal bun conduci­­tor de electricitate a fost in­ventat de Haranes. Acesta con­­stă dintr’un aliaj de 5—70% Platin, 90—25% argint și restul nickel; nickelul poate fi înlocuit In parte sau total prin cobalt. DELA C. F. R. v Tratarea călătorilor găsiţi in trai într’o clasă supară Cu privire la felul cum vor fi trataţi pasagerii găsiţi în trenuri călătorind in clasă superioară, di­recţiunea generală C. F. R. a dat următoarele explicaţiuni or­ganelor de control. In cazuri cu totul excepţionale când nu se găsesc locuri nici chiar pe culoarele vagoanelor trebue evitat a se percepe supra­taxa de la călătorii fixaţi în clase superioara celor la care le dă dreptul legitimaţiile respective de călătorie. Se vor percepe însă în astfel de cazuri diferenţele de tarif de la o clasă la alta. Când vagoanele de clasa IlI-a sunt prea aglomerate, călătorii care posedă bilete pentru această clasă pot fi lăsaţi să călătorească pe culoarele vagoanelor de cl. II, dar aceia cu bilete de cl. II pe culoarele vagoanelor de cl. I, fără ca prin această îngăduinţă să facă imposibilă trecerea călătorilor şi a personalului de revizie şi con­trol dintr’un vagon în altul, sau urcarea şi coborîrea din vagoane. Se vor percepe şi în acest caz diferenţele tarifare fără supra­taxe. Redeschiderea agenţiei Wagons Lits din Cernăuţi La Cernăuţi s’a redeschis a-­­ în trecut având sediul genţia Wagons Lits care funcţio- Iancu Flondor nr. 1. nează în aceleaşi condiţiuni ca­­ în str. Decret-lege pen­tru completarea art. 8 şi 19 din legea asupra Corpului su­b­ofiţerilor In Monitorul Oficial de astăzi a apărut următorul decret lege: Art. unic. — Art 8 şi 19 din le­gea asupra Corpului subofițerilor, se completează, după cum ur­mează : Art. 8. — Se completează cu următorul alineat: Pe timp de războiu subofiţerii se pot recruta şi dintre sergenţii activi şi de rezervă care s’au dis­tins pe câmpul de luptă, prin fap­te excepţionale de arme. Art. 19. — Se completează cu următoarele alineate : Pe timp de războiu, sergenţii activi şi de rezervă care se dis­ting pe câmpurile de luptă prin fapte excepţionale de eine bine constatate, pot fi înaintaţi la pri­mul grad de subofiţer, pe baza propunerilor şefilor­ ierarhici, a­­probate de comandanţii de divi­zie. Acei care îndeplinesc condiţiu­­nea vârstei şi a studiilor, pot trece în corpul subofiţerilor în ac­tivitate de serviciu, pe baza no­telor şi rapoartelor şefilor ierar­hici, fiind scutiţi de a mai urma şcoala de subofiţeri. Acofca „Avnittulifi“ la cămis Funfetter Rep­­e din jud. Ilfov Duminică 12 Octombrie avantena au ieşit în judeţ pentru a ine con­­act cu conducerea căminarilor auttmrate din judeţ. D. dr. N. N. Vasiliu, fost prefect, A vizitet efi­­nim­ul din comuna Vaslaţi, iar d. ,­ocat Truţă, comunele din plasa Truleşti. D. prof. C. Dinu, necre­­atul general al căminului judeţean mpreună cu d­r. Storsin, a lucrat la reprezentanţii căminelor cultu­re din plasa Olteniţa La ona I în prezenţa cartoriţe­­lor locale în frunte cu d. pretor­­ primar, precum şi unul mare imăr de conducători ai căminelor liturale din plasa Oltene­ţa,­­ a oftciat un parastes în catedrala ora­şului pentru învăţătorul Gh. Vlăs­­ceai­u, foert conducător de cămin cultural, mort eroic ca ofiţer în fruntea unităţii sale, în faţa Ofte­­eei. Colegul său, învăţătorul Ghi­­ţoiu a rostit un mişcător cuvânt de închinare. La ora 12­0, fiind de faţă d-nul general dr. V. Panaitoecu, preşe­dintele „Avântului“ şi delegatul Fundaţiilor Regale, d. Lascstrov Moldovanu, el a dat flintă căminului cultural al oraşului Olteniţa. Cu ecest prilej ,’au rostit mai multe cuvântări. Vânătoreşti Dela 1 Octombrie s’a deschis sezonul de vânat pentru toate speciile de sălbăticiuni, însă une­le dintre ele se pot împuşca nu­mai cu autorizarea specială din partea ministerului şi a serviciu­lui de resort (Economia vânatu­lui). Cerbii — sexul masculin—acei cu minim 10—12 ramuri de coar­ne, căpriorii (ţapi roşii) şi caprele negre, se pot vâna cu autorizaţie; este însă oprită cu desăvârşire vânătoarea ciutelor de cerbi şi a căprioarelor, încuviinţându-se to­tuşi, numai în cazuri excepţiona­le, pentru exemplarele sterpe, ori bătrâne. Vânatul destul de dificil este a­­cela al caprelor negre, în locurile unde s-au suit ele pe tancuri a­­brupte şi tocmai la golurile de munte. Dela 1 Octombrie sunt liberi şi epurii, însă dată fiind rărirea, îm­puţinarea lor, ar trebui vânat cu măsură, oprelişti pe alocuri, iar în tot cazul se impune stârpirea câi­nilor vagabonzi şi păsărilor răpi­toare, precum şi a braconierilor. Mistreţii se vânează cu succes la pândă seara şi în zori prin po­­rumbişti, sau în preajma păduri­lor cu câini, ori goană. Ursul stă prin smeurişuri şi mure, în făge­­turile cu jir sau pădurile de ste­jar cu ghindă; coboară însă şi spre sate, în livezi; el poate fi vâ­nat dimineaţa şi seara, la pândă în ţiitori şi goană. In Octombrie e permisă vână­toarea mai tuturor speciilor de vânat util şi răpitor; epoca bon­­cănitului cerbilor e pe sfârşite, iar al cerbilor lopatari începe de acum. Vânatul păros, urşi, mistreţi, colindă livezi şi porumbiştile, cauzând pagube proprietarilor de prin preajma pădurilor Se vânea­ză vulpi şi viezuri, prinşi în cursele cari se pregătesc şi pen­tru jderi. Vânătoarea potârnichi­­lor se termină, însă începe cea de fazani, becatine, raţe şi gâşte săl­batece — la pândă, folosind şi câinele prepelicar; pasările răpi­toare se împuşcă lesne la buhă. Acum începe strângerea diferi­telor nutreţuri de iarnă pentru vânat ca: ghindă, sfecle, castane, jir, cartofi, napi, varză şi se fac grămezi de fân pentru iepuri şi căprioare, conservarea lor, pre­cum şi repararea staulelor, a îm­prejmuirilor, etc. t frtlVERSUU Dulapuri de metal pentru registre, casse de ban f­urnizează „IftUNTENIA“ Bulevardul daria 44. (In carte) Cf. Corn. 2387/937 szoo r L . ♦ »♦♦♦♦♦♦ ♦ t ********* ****************** >♦» + + ♦♦♦♦♦♦♦♦' UZINELE COMUNALE BUCUREŞTI » In ziua de 26 Octombrie 1941 ora l­1­, se va ţine in str. Sărin­dar Nr. 8 licitaţie publică pentru aprovizionarea a: 10 vagoane coks de turnătorie. 10 vagoane colis pentru forje. Garanţia de 5% din valoarea oferiri se va depune in numerar sau recipisa Casei de Depuneri.­­ Caetul de sarcini şi informaţiuni se pot lua de la Economat Intre orele 0-13. 25 COMITETUL ŞCOLAR LICEUL INDUSTRIAL DE FETE „A. F. ROBESCU” Bucureşti No. 50 Lama albastră Gillette este lama de ras care satisface până şi preten­­ţiile cele mai dificile. Gillette lama care a apărut cea dintâi în comerţ, n’a putut fi egalată în calitate nici până în prezent. Oţelul cel mai bun şi ascuţişul său fin transformă bărbieritul într’o adevărată plăcere. Lama albastră Gillette este accesibilă oricui, fiindcă graţie superiorităţii şi durabilităţii sale, ea îşi merită pe deplin preţul 1941 luna Oct. Ziua 14 PUBLICAŢIUNE­A Comitetul Şcolar al Liceului Industrial de fete „A. F. Robes­­cu”-Bucureşti, General Berthe­lot 12, aduce la cunoştinţa celor interesaţi că Miercuri 22 Octom­brie 1941 — ora 12 ziua ţine li­citaţie publică pentru vânzarea : I) 24 bucăţi bile de brad (0,25/0,15)X7—m. c. 21X2500 lei = 52.500 II) Burlane din tablă veche m. & 60X100 lei «2­6.000 III) Tablă veche m. p. 300X100 lei = 30.000 Total lei 88.500 Informaţiuni la secretariatul liceului Preşedinte, N. Madgearu Directoare, Ec. Tomida 23 *********************** . #**%**?% Eczema.. Persoanele care suferă de eczemă de ani de zile, pot recăpăta un somn liniştit, întrebuinţând Pomă­da Cadum care opreşte îndată mân­­cărimea. Multe suferinţe pot­­ evitate, dacă se Întrebuinţează la timp Pomada Cadum contra ecze­mei, bubelor, pecinginei, râiei, e­­rupțiilor, oojirii pielei, hemoroizilor. ****************+*■*+**.*. COPII! CITIȚI; UNIVERSUL COPIILOR V V------ V’3 ""i • • • J' j uA SOXIERA sau /IC JIPARTAMENt CAUT ofer 65* 100.000 Iei anual. Adresaţi în scris Agenţiei de Publicitate „RECLAMA" str. Sărindar 12 sub „Garsonieră" 507* BLENORAGIA Cistita, Orchita, Prosta­­tita se tratează rapid şi fără complicaţiuni cu ICONOREX care se ia pe cale bucală. De vânzare la toate farma­ciile, şi contra rambura la farmacia „La Urs”, Bucu­rești, Oituz 27. Cutia Lei 448. sas ********* *************** Profesori suplinitori numiţi in Basarabia Florea Dumitru, Chişinău şc. norm. băieţi 1. română; Eliade Eu­genia, Chişinău lie. ind. băieţi 1. germană; Vrânceanu Titus, Chişi­nău 1. română lie. ind. b; Cojo­­caru Ursulescu Ana, Chişinău şc. gospod. urbană partea literară: Ionescu Traian, Chişinău lie. com. băieţi pre religie; Costovici Vasile, Chişinău lie. com băieţi şc. co­merciale; Birtulescu Gheorghe, Chişinău lie com. băieţi şt. co­merciale; Alia Zamfira, Chişinău lie. com. b. desen­ caligrafie; Carp Blanche, Bălţi lie com. b. desen­­caligrafie; Dalamangiu I., Bălţi lie. com. băieţi 1 franceză; Maco­­vei Dumitru, Bălţi lie. inc. b. 1. germană; Economu Nina, Bălţi desen-caligrafie lie. ind. fete; Na­­gacevschi Xenia, Bălţi lie teor. fete 1. latină; Nicolae I Constan­tin, Ismail lie. teor. băieţi 1 ro­mână; Pr. Gr. Chitic, Cahul gimn. teor b. religie-muzică; O.. preanu Eleonora, Tighina gimn. teor. fete franceză-germană; Do­­brenu Taisia, Soroca lie. technic agricol desen-caligrafie; Anto­­nescu Eugenia, Râşcani jud. Bălţi gimn. ind b. partea literară; Ef­­timiu D Smaranda, Rezina jud. Orhei. gimn ind băieţi partea li­terară; Blaga Pavel Soroca­lie, technic agricol, nu gimn. teor. b cum s’a publicat din eroare. PROFESORI UTILIZATI IN CERNĂUŢI ŞI STOROJINET LICEUL DE BĂIEŢI CER­NĂUŢI : 1. română: Brătianu Ion, utilizat Bucureşti; Logigan Dumi­tru, utilizat Dorohoi; 1 latină: Tudan Eusebiu, utilizat Bucureşti; Raţiu Grigore, utilizat Turda; Ma­tematici: Diacon Patru, utilizat Dorohoi; Fizico-chimice: Turcan Dumitru, utilizat Suceava; Istorie: Bocăneţu Alexandru, utilizat Su­ceava; Geografie: Nichiteanu Au­relian, tit. Suceava; Filosofie: Po­­povici Sebastian, utilizat Bucu­reşti; Şt. Naturale: Rei Valerian, utilizat R.­Sărat; Educaţie-Fizică: Popescu Grigore, utilizat Bucureşti. LICEUL DE FETE „ELENA DOAMNA” CERNĂUŢI: 1. româ­nă: Botez Constanţa; Filosofie: Pintilescu Viorica, utilizată Cer­năuţi 11c. ind. f.; Fizico-chimice: Turcan Elena, utilizată Suceava. LICEUL DE BĂIEŢI STOROJI­­NEŢ: Filosofie: Vasiliu Petre, uti­lizată Târgovişte; Muzica: Buta Victor, utilizată Sendriceni. D. MAREŞAL ANTOI $1 FUNCŢIONARII PUBLICI La telegrama de omagiu tri­misă in numele adunării generale a soc. generale a funcţionarilor publici, d. mareşal Ion Antonescu a răspuns cu următoarea tele­gramă: D-lui N. SAULESCU, Preşedintele societăţii generale a funcţionarilor publici Bucureşti Vă mulţumesc călduros d-stră personal şi Societăţii generale a funcţionarilor publici pentru de­votamentul şi patrioticele simţi­­minite. După ce armata ţării şi-a făcut datoria în mod eroic pe front, este datoria funcţionarilor publici să cimenteze prin munca, price­perea şi onestitatea lor jertfele de sânge aduse. ANTONESCU Mareşal al României Conducătorul Startului Gripa - Reumatismul - Răcelile tratate cu IOD şi CAMFOR In urma unor minuţioase şi în­delungate cercetări, s’au pus ba­zele unui nou produs care, fiind compus dintr’un complex organic de Iod şi Camphor, esenţe volatile de menthă gaulteria şi rismarin, combinate cu alcool amoniac»), ars proprietatea de a dizolva grăsimea de pe piele Înlesnind pătrunderea în organism a componenţilor activi, atacând direct cauza care produce durerea. Acest produs denumit „DOLOR­­GEN” nefiind o simplă fricțiune banală, dă rezultate extraordinare în Gripă - Reumatism - Gută - Sci­atică * Junghiuri, gura și ia orice alte dureri provenite din răceală. DOLORGEN — la Farmacii și Drogherii. Depozit General: Laborator AS­­FAR — Bucureşti, str. Olari Nr. 1L Telefon : 2.15.90 — 1.05.77. 1633 U­ltimele spectacole la TEATRUL COMEDIA Dir. Vasiliu Birlic, Dir. adm. Mişu Fotino P­ROSTUL om BAE Vasiliu Birlic, Ion Talianu, Niculescu Buzău, Mircea Şeptilici, Coty Hodiins, ,Nora Piacentini, Virginica Popescu, Angela Mateescu şi Mişu Fotino Regia: SICA ALEXANDRESCU JOI, SAMBATA, DUMINICĂ MATINEURI ora 4 înştiinţare ŞCOALA OFIŢERI REZERVA INFANTERIE PLOIEŞTI, anga- j jează imediat: Un bucătar bu­getar pentru elevii T. R.; Un bucătar pentru popota ofiţerilor. Ofertele şi referinţele se vor­­ înainta până la 25 octombrie a. c. la această şcoală. 8365 D-ra CALIOPIU GOANGEA GH. V. GHERCIU Căsătoriţi Str. General Anghelescu, 95 Bucureşti ! Speculanţii vor fi internaţi in lagăr Comunicat Ministerul afacerilor in­terne face cunoscut că toţi cei ce speculează alimen­tele, lemnele şi orice cate­gorie de mărfuri, vor fi in­ternaţi în lagăr şi trimişi în judecată. Cei care cunosc aseme­nea cazuri de speculă, sunt rugaţi a le comunica mini­sterului afacerilor interne* Cabinet. 5 Vânzarea fasolei şi cartofilor in Capitală In urma măsurilor luate pen­­tru aprovizionarea populaţiei Ca­pitalei, Oficiul de aprovizionare al municipiului Bucureşti a în­ceput să vândă fasole la preţul de 21 lei kgr. prin măcelării, pieţele din sectoare, comunele suburbane precum şi la toate măcelăriile din întregul muni­cipiu. Populaţia găseşte fasole în ur­mătoarele pieţe: Obor, Regina Maria, Griviţa, Chibrit, Crân­­gaşi, Filantropia, Amzedi, Ghica, Dr. Botescu, Aviator Beller (Flo­­reasca), Sala Traian, Cuţitul de Argint, Cuza Vodă şi în toate măcelăriile din cuprinsul muni­cipiului. In comunele suburbane fasolea se găseşte la primării şi măce­lării. In câteva zile va începe să se vândă prin măcelării şi pieţe cartofi de bună calitate, la un preţ, redus ce se va anunţa. Atât fasolea cât şi cartofii se vor vinde numai pe baza cartelei de carne. Lucrători buni angajează imediat fabrica de Conserve de Carne şi Mezeluri. Scan­­dia Română, Str. Mori­lor 6, Sibiu.­­ PUBLICAŢIE 7403/13 Oct. 1941 In ziua de 19 Noembrie a c., orele 12, Direcţia Technică şi a Economatului, str. Domniţa ■ A­­nastasia 16, Bucureşti, ţine lici­taţie publică pentru procurarea a cca. 3.500 kg. oţel pentru scute. Condiţiile technice se pot ve­dea zilnic în birourile Direcţiei. 8876 Telefon 4.11.56 - TEATRUL NOSTRU - Telefon 4.11.56 (PASAGIUL COMEDIA) IN FIECARE SEARA ora 8 precis •— Joi, Sâmbătă, Duminecă MAT NEU era 4 | TRIUMFUL STAGIUNII | EUGENIA ZAHARIA - DINA COCEA PETRU NOVE — FORY ETTEBLE SPECTACOLUL DE CARE VORBESTE TOATA CAPITALA I

Next