Universul - Capitala, februarie 1942 (Anul 59, nr. 30-57)

1942-02-01 / nr. 30

rAnul al 59-lea 6 Pagini Fondator: LUICI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL [ *In Romilita S Tot. v ... străinătate 6 lei, plătită în numerar conform aprobării nr. fi­le P. T. T. Nr. 24.464/939 CELE URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA­ BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 ROMÂNIZAREA MESERIILOR Urmărindu-se înfăptuirea programului de o românizare cât mai completă a vieţii eco­nomice, guvernul a chemat prin ministerul respectiv pe absol­venţii şcoalelor de meserii din ţară să meargă în diferite loca­lităţi din Basarabia şi din Bucovina şi să deschidă acolo ateliere de specialitatea ce au învăţat. Deschiderea acestor ateliere le este înlesnită prin ajutoare ce li se acordă. Simţim aci nevoia unui digre­siuni, dorind să facem un act de dreptate şi să scoatem în evidenţă un adevăr. Digresiu­nea este în legătură cu rezul­tatele ce au dat şcoalele noas­tre şi în mod cu totul deosebit şcoalele de învăţământ practic. S’a spus — şi în cele mai multe cazuri cu drept cuvânt — că rezultatul acestor şcoli n’a fost mulţumitor în sensul că na corespuns scopului pentru care şcolile de învăţământ practic fuseseră înfiinţate. Scopul de căpetenie era şi con­tinuă să fie de a scoate ele­mente, care să-şi croiască sin­gure drum în viaţă, fără a fi o povară pentru bugetul pu­blic. Când colo, şi absolvenţii acestor şcoli au bătut, în ma­rea lor majoritate, la porţile autorităţilor statului, solici­tând slujbe ce n’aveau vreo legătură cu pregătirea căpă­tată la şcoala respectivă. S’au adus date şi statistici, ca să se dovedească puţinul folos real al şcolilor despre care este vorba. Adevărul însă, aşa cum re­iese din realitatea faptului, impune ca şcoalele de meserii să nu fie cuprinse cu aceeaşi severitate în învinuirea ce se aduce şcolilor de învăţământ practic. Şcoalele de meserii au dat roade destul de bune. Pen­tru a ne convinge de acest adevăr, este deajuns să cităm un singur caz. In vasta şi com­plicata instituţiune, care este Regia Autonomă a căilor fe­rate române, numeroşii maeş­tri, mecanici şi alţi tehnicieni de diferite specialităţi au ieşit de p­­ băncile şcolilor de meserii din ţară. Toţi aceşti meseriaşi români nu sunt în nici o pri­vinţă inferiori meseriaşilor străini. E o dovadă în plus de hăr­nicia românului de isteţi­mea minţii sale, de uşurinţa cu care ştie să se adapteze ori­cărei situaţii şi să-şi însuşeas­că repede orice cunoştinţe no­­i. Stăruim cu atât mai mult asupra acestor însuşiri şi apti­tudini, cu cât, precum se ştie, meseriile au fost un domeniu de activitate în care, în tre­cut, românii păşiseră numai parţial. Spaţiul nu ne îngăduie să desvoltăm această afirma­ţie şi să aducem în sprijinul ei exemple. Ne mărginim doar să spunem că unele meserii au fost aduse în ţară de elemente străine şi în deosebi de ele­mente germane. Dovada o gă­sim şi în faptul că foarte mul­te cuvinte în legătură cu aces­te arte şi meserii sunt de ori­gină germană. De origină germană sunt, de pildă, multe cuvinte tehnice întrebuinţate în tipografie, în tâmplărie, în cismărie etc. Insă, din ziua în care împins de nevoi, s’a apucat şi româ­nul să înveţe câte o meserie, a putut repede să şi-o însuşeas­că, să ajungă pe maestrul său şi să arate că şi în această direcţiune este bine înzestrat. A fost un prilej de desmin­­ţire a legendei pe cât de neîn­temeiate, pe atât de rău voi­toare, pusă în circulaţie de anumiţi străini, cum că româ­nii pot fi plugari buni şi sol­daţi buni, dar n’au aptitudini pentru a fi negustori sau me­seriaşi buni. Şi în comerţ şi în meserii, românii s’au dovedit tot atât de pricepuţi, cel puţin cât cei ce le tăgăduiau însuşi­rile trebuincioase. Motivul pentru care li se tăgăduiau aceste însuşiri se cunoaşte : înlăturarea români­lor din viaţa economică. Acum însă, prin chemarea fă­cută de organele guvernu­lui, meseriaşii români au un prilej foarte important de a-şi arăta hărnicia în oraşele Basarabiei şi Bucovinei, oraşe în care până acum diferitele meserii erau un fel de mono­pol al străinilor , al unor străini însufleţiţi de sentimen­te de duşmănie, şi ură împo­triva ţării noastre şi a nea­mului nostru.­­ A lua locul acestor străini şi a face dovadă de hărnicie, în­seamnă, pe de o parte, a face un pas hotăr­îtor spre români­zarea vieţii economice, iar, pe de altă parte, înseamnă a adu­ce o preţioasă contribuţie la opera de consolidare a unită­ţii naţionale. CUM AU AJUNS TRUPELE GERMANO-ITALIENE LA OCUPAREA ORAŞULUI BENGHAZI Prin telefon de la corespondentul nostru particular din Berlin Berlin, 30. — Comunicatul spe­cial despre ocuparea oraşului Benghazi de trupele germano­­italiene a produs mare entuziasm la Berlin, dar şi surprindere în acelaş timp. Se precizează aci că generalul Rommel n’a urmărit la început scopuri atât de înde­părtate ca ocuparea Benghaziu­­lui. Comandantul trupelor germane din Africa de Nord n’a avut in­tenţia să întreprindă o mare o­­fensivă în stilul aceleia începută de englezi, ci a vrut numai să oprească ofensiva britanică in direcţia Tripolis. Intenţia generalului Rommel s’a realizat pe deplin, iar acţiu­nea sa s’a transformat într’un mare succes, după cum o dove­­deşte ocuparea Benghazi­ului.___ Debarcarea detaşamentelor a­­mericane în nordul Irlandei este mult speculată de propaganda engleză, care merge atât de de­parte în­cât își permite să afir­me că această debarcare ar fi punctul de plecare al unei inva­zii pe continent. Cercurile germane răspund la aceasta cu un cuvânt al lui Bis­­mark, care în timpul războiului din Schleswig-Hollstein, dintre Prusia şi Danemarca, când en­glezii s’au lăudat la un moment dat că vor debarca in Germania, ca să aplaneze acest conflict, a spus că va da ordin să fie pur şi simplu arestaţi. Germania e atât de puternică pe continent, coastele acestuia sunt atât de bine întărite, în­cât orice încercare de debarcare e considerată ca ceva ridicol. - mui-'W■rnrnMIMIBTIIMWUTAiiibilNWIfllli111 i|i|l'~/'~7 I'1 m'i li SITUAŢIA PE TEATRELE DE RĂZBOI Trupele britanice din Cirenaica continuă retragerea.—Războiul maritim. —Operaţiile din Birmania şi Malaezia de R. SEIŞAM­ Submarinele germane, care operează in Atlantic, in zona din apropierea coastelor Statelor­ Unite şi Canadei, au torpilat şi scufundat alte 13 vapoare de comerţ cu un tonaj total de 74.000 tone. De la 24 ianuarie şi până ori, numărul vapoarelor de comerţ şi petroliere americane scufundate de submarinele germane în a­­ceeaş zonă, se ridică la 43, cu o deplasare totală de 302.000 tone. Dacă ţinem­ seama şi de acti­vitatea vaselor de suprafaţă de război, a submarinelor şi a avia­ţiei. In mările anexe ale Atlanti­cului, în Oceanul îngheţat de Nord, în Mediterana, în Oceanul Pacific şi in mările din Extre­mul Orient, constatăm, că războ­iul maritim in 1942 nu mai pre­zintă forma clasică a celui din 1914—1918 şi de la începutul răz­boiului actual din 1939—1941, — când vasele de suprafaţă erau considerate stăpânitoare ale mă­rilor, submarinele mai puţin pri­mejdioase şi chiar vulnerabile intr’un grad mai mare din cauza apariţiei anti-submarinelor şi a celorlalte mijloace de nimicire a lor, iar avionul părea suficient neutralizat de acţiunea artileriei antiaeriene de pe vasele de su­prafaţă şi a celor purtătoare de avioane, care le protejau in larg. Iată ce scria la 15 octombrie 1939 un specialist, d. René la Bruyére, despre acţiunea subma­rinelor : „Submarinul n’a făcut de la 1914 încoace de cât puţine pro­grese de oarece tonajul, raza de acţiune şi viteza sa n’au sporit; în schimb cunoaştem din expe­rienţă tehnica războiului anti­submarin, a cărei organizare o urmărim in condiţiile cele mai bune cu putinţă. Mai întâi, vasele comerciale sunt acum armate şi grupate in convoiuri. S’a sfârşit cu frumoasele zile ale piraţilor ce atacau fără riscuri un vapor pacific pe dru­mul Canadei. Acum, submarinul este de în­dată reperat şi vasele de escortă intervin ca să-l distrugă. ...Războiul anti-submarin dis­pune de resurse mari spre a ni­mici submarinele. Cităm, mai întâi, grenada sub­marină, care a făcut probele sale la sfârşitul ultimului război; a­­poi minele flotante, sau remor­cate, plăşile etc. In sfârşit, un nou adversar dintre cei mai înfricoşători, s’a născut: aviaţia, care are la acti­vul său, unul, sau mai multe succese strălucite“. Acelaş specialist a susţinut in­tr’un alt studiu, că „într’un duel angajat intre un avion şi un cui­­rasat, nu cel dintâiu va avea ul­timul cuvânt“. Ambele teze n'au fost confir­mate în cursul războiului mari­tim şi aerian actual, deoarece, cele mai multe vase de suprafaţă şi între ele şi marile cuirasate de bătălie, engleze şi americane. (Continuare in pag. 2-a) PRIETENIA ROMÂNO - FINLANDEZĂ Preşedintele republicii fin­landeze, d. Risto Ryti, im semn de omagiu faţă de Con­ducătorul statului român, şi „ca o mărturie vădită a sen­timentelor de frăţie de arme, de prietenie şi de respect de interese şi idealuri comune, care leagă poporul finlandez şi poporul român“, a decorat pe d. mareşal Antoniescu cu marea cruce cu spade a ordi­nului „Trandafirul alb“ al Finlandei. Am publicat ori o dare de seamă a solemnităţii remite­rii acestei înalte distincţiuni de către d- Eduard Palin, mi­nistrul Finlandei la Bucu­reşti. Poporul român are pentru eroica şi harnica naţiune fin­landeză u­n sincer sentiment de admiraţie şi de prietenie. El a apreciat totdeauna în­suşirile micului popor de la nord, a cărui istorie e alcă­tuită din multe pagini de durere dar şi de eroism şi în zilele când mândria naţio­nală a determinat întreaga naţiune finlandeză să se o­­pue invaziei u­nui duşman cu mult mai numeros şi mai pu­ternic, luându-şi singură şi fără nici o speranţă de aju­tor răspunderea luptei atât de inegală, în România toată lumea a urmărit cu emoţiu­ne şi cu simpatie uriaşele d­eforţări pentru apărarea pa­triei şi a independenţei ei. „Sunt în trecutul nostru — a spus mareşalul Antoinescu, răspunzând discursului d-lui Eduard Palin — lupte asemă­nătoare de apărare care fac (Continuare in pag. 2­ a) FESTIVITATEA COLONIEI GERMANE DIN CAPITALA DISCURSUL D-LUI MINISTRU VON KILLINGER Cu prilejul aniversării celui d­e- al noulea an al preluării pu­terii de către partidul naţiona­l­­socialst a fost ori seară, ora 20 d­in sala cinematografului „Aro“ o festivitate a Coloniei Germane din Bucureşti. Cu acest prilej, Ex­­istenţa-Sa­haron Manfred von K­­linger, ministrul Germaniei la Bucureşti, a rostit următoarea cuvântare: A trecut un an, de când am venit în România ca ministru pl­enipotenţiar. Doresc să profit azi de aceasta ocazie, pentru a arunca o privire in urmă. Pot să spun, că prima mea impresie la venire, nu a fost prea îmbucurătoare. Mi se părea că toate erau încurcate şi numai puţini ştiau, de fapt, ce vor. Era o zăpăceală de concepţii politice, care dacă nu ar fi fost interzisă, l’ar fi desfăşurat in dauna Româ­niei. Dar mulţumim lui Dumne­zeu, un om le-a pus capăt, ho­tă­rit şi categoric­ Mareşalul An­to­nescu. In spatele său sta, corpul ofiţeresc şi soldaţii săi, care nu s-au lăsat influenţaţi de eveni­mentele tulburi din ianuarie, dimpotrivă şi-au păstrat mintea clară, iar evenimentele i-au în­chegat şi mai puternic. Astfel, după ce m-am convins de întrea­ga putere şi claritate de vederi a Mareşalului Antonescu, am putut privi liniştit viitorul. Am avut dreptate.­­ Urmările acelor zile întunecate din ianuarie au trecut, şi Mare­şalul a putut să se dedice altor însărcinări mai mari. Dacă ele nu au fost încă rezolvate sulă in D. VON KILLINGER sută, aceasta se datoreşte intrării României în război de partea Germaniei. Ziua de 22 iunie a fost o zi de mari hotărîri. Mareşalul a făcut acest pas hotărîtor. Nu era numai vorba de a recâştiga pământ ră­pit, Basarabia şi Bucovina, ci de a distruge pe hoţii vinovaţi, în­cât să le treacă pofta de a mai re­veni,­ lăsând pe viitor, România în pace. Această misiune a fost înde­plinită, prin talentul de condu­cător militar al Mareşalului, prin vitejii ofiţeri şi soldaţi români, prin harnicii ţărani şi ţărance, cari cu toată mobilizarea au lu­crat pământul, prin neobosiţii muncitori din industria petroli­feră, prin vajnicul personal al căilor ferate, prin toţi care au pus umărul la această mare o­­peră. Şi astfel, Mareşalul poate fi mândru, după acest an, de po­porul său şi poporul poate fi mân­dru de Mareşalul său. Iar noi germanii, putem fi mândri de a avea în astfel de timpuri grele, un astfel de aliat. Mi s’a reproşat odată, că mă a­­mestec în problemele interne po­litice ale României. Nu, dimpo­trivă. Când la conducerea Româ­niei stă un orr ca Mareşalul An­­tonescu, nu trebue să mă îngri­jesc de bunul mers al poporului român, căci el poate face acest lucru mai bine ca mine. Dacă m’am adresat odată acelora, care vorbeau că nu e bine să se mai lupte dincolo de Nistru, atunci a­­ceasta nu avea de-a face cu poli­tica internă a României. M’am adresat numai trădătorilor cau­zei germano-romăne, căci lupta României împotriva bolșevismu­(Continuare in pag. 2-a) m NU PRICINUIŢI STATULUI CHELTUELI INUTILE PRIN RECLAMAŢIUNI NEÎNTEMEIATE COMU­NICAT Conducătorul Statului a dat o largă posibilitate tuturor de a se putea adresa cu plângeri şi recla­­maţiuni d-sare direct ori Preşe­­dinţiei Consiliului de miniştri. S’a constatat însă că numeroase din acestea au fost neîntemeiate Astfel dintre 100 anchete ordonate de d. Mareşal Antonecsu, în urma reclamaţiunilor primite, 8 au fost neîntemeiate, dintre 2701 reclama­­ţiuni intrate prin cutiile săteşti au fost 42 neîntemeiate, iar din cele peste 50.000 petiţii şi reclamaţiuni adresate direct Conducătorului Sta­tului şi d-lui profesor Mihai An­­tonescu, vicepreşedintele Consiliului de miniştri au fost neîntemeiate câteva sute. Simţul de răspundere al fiecă­ruia, ca şi respectul datorit au­torităţii impune a nu se face re­­clamaţiuni neîntemeiate. Trebue să se ţină seama in ace­­laş timp şi de faptul că reclama­­ţiunile neîntemeiate pricinuesc Sta­tului cheltueli inutile prin trimi­terile de anchetatori. Se atrage atenţia tuturor celor cari fac astfel de reclamaţiuni, că pe lângă sancţiunile legale pentru denunţuri calomnioase sau indu­­cerea în eroare a autorităţilor, d. Mareşal Antonescu a dispus să se pună în sarcina celor de rea cre­dinţă plata tuturor cheltuel­or cauzate Statului prin anchetele ce se ordonă în urma informaţiunilor lor neadevărate sau a reclamaţiu­nilor lor neîntemeiate. Sumele vor fi achitate pe loc. Astfel reclamantul va fi trimis în lagăr unde va sta până ce prin munca la care va fi supus va pro­duce suma cuvenită Statului drept despăgubire. Relaţiile dintre Germania şi Statele Americii de Sud Berlin, 80 (Radar) — O notă oficioasa anunţă că in momentul de faţă nu se poate spune care sunt măsurile, sau dacă se vor lua măsuri faţă de supuşii statelor A­­mericei de Sud ce au rupt relaţiile diplomatice cu Germania. La Wil­helmstrasse s’a dat a înţelege că Germania va face să depindă mo­dul în care vor fi trataţi supuşii Americei de Sud, de felul cum vor fi trataţi germanii în America de Sud. Deasemeni se reaminteşte că este o mare diferenţă între ruperea de relaţii diplomatice şi o declara­­ţie de război. Se află deasemeni că mai multe state ale Americei de Sud au dat asigurări că au acţionat sub o a­­numită constrângere dar că nu au intenţiunea să facă dificultăţi supu­şilor germani aflaţi în acele ţări. La Berlin lumea se aşteaptă că va fi posibil să se realizeze astfel de intenţiuni, dat fiind că trebue să se conteze cu o sporire a presiu­nii propagandei nord-americane. Japonia va lua măsuri împotriva mişcării gaulliste din Indochina Berlin, 30 (Radar). — Cores­pondentul agenţiei „Radar“ tran­smite : „Japan Times and Advertiser“ publică Vineri o notă, in care se atras­e a­tenţia guvernului din Vichy asupra fal­ului că­, dacă se va continua acţiunea gaullistă în Indochina franceză, Japonia se va vedea silită să ia măsurile dictate de această nefericită stare de kcnin­. 1 februarie 19 41 6 Pagini director $1 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU ............................................................. Coloană germană de aprovizionare in munții Ian­a. (Ph. Wb.) DISCURSUL FUEHRERULUI ROSTIT CU PRILEJUL CELEI DE-A 9-A ANIVERSARE A NAŢIONAL-SOCIALISMULUI Berlin, 30 (Rador). — Cu pri­lejul celei de a noua aniversări a venirii la putere a partidului naţional-socialist, Fuehrerul a vorbit în capitala Reichului. Primul a luat cuvântul d. dr Goebbels, care a salutat pe Fuehrer Victoria, a­ spus ministrul pro­po­pândei, amintind de ziua de 20 ianuarie, de acum 9 ani, era pentru noi o chestiune de cre­dinţa şi anume de credinţă în persoana dv. Astăzi luptă întreg pomrul german, în frunte cu armata lui, pentru apărarea ce­lor câştigate în revoluţia noas­tră şi pentru securitatea Rei­­chului şi a spaţiului vital al na­ţiunii. Ceea ce a fost atunci o chestiune de credinţă, victoria a devenit astăzi o chestiune de certitudine. Fuehrerul şi-a început cuvân­tarea printr’o privire in trecut pentru a se ocupa incăodată cu „bazele existenţei noastre, ale deveniriii noastre şi ale victoriei noastre“. Auzim astăzi, a continuat el, făcându-se foarte adesea remarca că acest război ar fi de fapt al doilea război mondial. Se identifică deci această luptă cu prima, pe care am trăit-o cei mai mulţi dintre noi în bună parte ca soldaţi. Şi afirmaţia a­­ceasta este adevărată nu numai in sensul că şi această luptă cu­prinde aproape lumea întreagă, el este cu mult mai adevărată dacă ţinem seama că sunt în joc aceleaşi ţeluri, că aceleaşi forţe, care au pricinuit primul război mondial sunt responsabile şi de cei de astăzi, şi că aceste forţe şi puteri urmăresc aceleaşi scopuri, care reprezentau atunci în adân­cul lor, intenţiile luptei lor. Nu sunt numai aceleaşi cau­ze ci sunt mai cu seamă aceleaşi persoane. Pot să spun însă cu mândrie că o excepţie o fac toc­mai statele care sunt astăzi în­trupate ca aliate prin Germania, Italia, Japonia, etc. Căci un lu­cru nu-l poate nimeni tăgădui şi anume că Churchill încă dinain­te de 1914 era unul dintre cei mai neruşinaţi aţâţători de răz­boi ai epocii de atunci, că Roo­sevelt era în acea vreme unul din instrumentele preşedintelui Wilson, că şi atunci capitaliştii de astăzi erau gata să arunce greutatea influenţei lor în cum­pănă în favoarea războiului. In schimb, nimeni nu poate tăgădui că noi nu am avut absolut nici o vină în războiul de atunci. Cu toţii nu eram decât soldaţi ne­însemnaţi. ACEIAŞI VINOVAŢI Aceleaşi forţe îmbolditoare, care sunt vinovate de primul război mondial, sunt răspunză­toare şi de cel de al doilea răz­boi mondial. Germania de atunci era o monarhie, deci nu o dicta­tură socialistă. Ea era democra­tă, deci nu un stat naţional-so­cial­ist. Era parlamentară, deci ceea ce este Germania de astăzi Trebue să existe deci motive care nu constă în forma de stat care au dus atunci şi acum la atacul dat de aceste forţe, deşi în ambele cazuri ele pretind că forma de stat ar fi cauza. Sunt alte motive, care le-au dus încă de pe atunci la războiul contra Reichului german. Atunci An­glia era instigatorul principal al acestei lupte, acea Anglie care în răstimp de 300 de ani subjuga­se aproape un sfert din întreaga suprafaţă a pământului, numai prin forţă şi printr’o neîncetată succesiune de războae sângeroase. Pentru a-şi asigura această do­minaţie mondială, această împi­lare a popoarelor, Anglia a cău­tat să menţină în Europa aşa numi­tu­l echilibru al forţelor, ci înseamnă că a tins ca niciun stat european să nu poată să câştige forţe peste o anumită măsură, ceea ce i-ar fi permis poate să ajungă la un rol conducător în Europa. Ceea ce voiau ei, era fărâmiţa­rea Europei, dizolvarea ei. Pen­tru a atinge acest ţel, Anglia a adus şi in Europa război după război. LUPTA ANGLIEI CONTRA GERMANIEI Fuehrerul a arătat apoi cum Anglia a luptat pentru a men­ţine poziţia sa precumpănitoare împotriva Spaniei, Olandei şi, cu ajutorul întregi Europe, şi împotriva Franţei. Englezii au crezut a­poi că trebue să soco­tească şi Germania ca factorul ce ar putea eventual să unifice Europa. Şi a început lupta con­tra Germaniei, nu din dragoste pentru popoare, ci din cel mai pur şi autentic interes. In spa­tele acestei acţiuni se afla acel veşnic iudaism ce ştie să câştige şi să folosească din orice ceartă între popoare. De aceea el a fost totdeauna factorul instigator, spre a produce tulburare între popoare. Când In 1914 a fost formată pentru prima dată o coaliţie mondială contra Reichului ger­man de atunci, s’au adus oare­­cari motivări. S’a spus atunci că Germania trebue să se despartă1 in primul rând de Kaiserul ei S’a spus apoi că militarismul este acela care face nefericit po­porul german şi îl apasă. In cele din urmă s’a spus: „Trebue să se termine odată cu războaele”. Deci, război contra războiului. Ar fi fost minunat dacă Anglia Împinsă de un sentiment de groază contra războiului, ar fi dat Europei exemplu eliberând popoarele subjugate în cursul războaielor sale Și punând roa­dele acestor războaie engleze la dispoziţia lumii. Dar, prin „războiul contra răz­boiului“, englezii înţelegeau cu­­totul altceva şi anume ei înţele­geau războiul contra Europei, contra posibilităţii unei reparări a nedreptăţilor din această lume. Erau prin urmare două motive : celui care are putere să i se mai dea, iar celui care nu are să i se ia şi puţina putere pe care o are. E întocmai la fel cum pretind unii în politica internă: nu do­rim schimbări în ordinea socială, căci cei bogaţi trebue să rămâie bogaţi, iar cei săraci trebue să rămâie săraci , iar cum starea de fapt aşa este, aşa trebue să rămână şi omul nu are dreptul să se ridice împotriva a ceea ce este, căci această stare a fost voită şi dată de soartă. Dar concepţia noastră naţional­­socialistă este alta, şi o cunoaş­teţi cu toţii : noi vedem în orice stare de lucruri şi în orice epocă de victorie mondială rezultatul unui proces interminabil de viaţă şi este cu neputinţă de spus în­­tr-un anumit moment; acest pro­ces de desvoltare trebue să se termine acum. Cu totul dimpo­trivă, este în natura evoluţiei tuturor lucrurilor că orice steri­lizare a acestui proces vital tre­bue să ducă la moarte. Este deci un fapt­ că sloganul „războiul contra războiului“ este o lozincă absolut mincinoasă. Faptele confirmă că în momen­tul când războiul s’a terminat, motivele pentru noui războaie n’au putut fi înlăturate, și nici instrumentele pentru purtarea noui lor războaie. UNELTIRILE ANGLIEI Ar fi fost un gest minunat dacă, după desarmarea Germa­niei, Anglia, America şi Franţa ar fi desarmat şi ele. Le-am ru­gat de atâtea ori pe vremea re­publicei de la Weimar, le-am im­plorat, mai târziu le-am pretins să desarmeze. Dar războaiele au continuat. Numai obijduitului popor german părea că nu-i va fi dat niciodată să-și schimbe soarta în una mai bună. La început lup­ta a fost dusă sub forma­­ unei concentrări de coaliții. Ani de zile Înainte de a veni la putere, Churchill a făcut promisiuni de garanție prin predecesorii săi. Astăzi mărturiseşte el singur că englezii n’ar fi fost în măsură să poată lupta singuri. Ei au ga­rantat Ţările Baltice şi au ga­rantat statele din Balcani. Fie­cărui stat i-au declarat că An­glia îl va susţine cu toată pute­rea sa. Metodele au rămas ace­leaşi: promisiuni celor mici şi înfricoşaţi sau prea lesne încre­zători, cari s’au lăsat prinşi în cursă, şi aceasta cu posibilitatea de a-şi apăra cât mai mult posi­bil interesele proprii cu sângele altora. Trebue ţinut seama mereu că imperiul mondial britanic, în 400 de ani, a vărsat deabia 10%, în nenumărate războaie din sângele pe care l-a vărsat Germania pentru a-şi apăra existenţa. A doua metodă britanică con­stă în desbinări. Fuehrerul a a­­rătat cum în acele timpuri, în care Germania era sfâşiată de grele războaie interne, care au costat mult sânge de poporul german, Anglia a avut posibili­tatea să se ridice la rangul de putere mondială. Trebue să atrag mereu atenţia, — a subliniat Fuehrerul, — că noi nu suntem parveniţi. Parve­nit este Anglia şi nu noi. Noi avem o istorie străbună, iar în vremea în care Europa cunoştea o mare împărăţie germană, An­glia nu era decât o insulă mică și neînsemnată. In războiul mondial trecut s'a văzut posibilitatea desbinării pe alt tărâm. După ce s’a văzut im­posibilitatea de a atrage Germa­nia într’o criză dinastică, s’a vă­­zuit o nouă posibilitate în pune­rea în joc a partidelor. S’a reușit atunci să se fărâmiţeze intern poporul german. S’a provocat o revoluţie ordinară, de către marxişti, liberali şi capitalişti interesaţi, înapoia cărora se gă­sea ca aţâţător, puterea vecini­­cului evreu. •Ştim astăzi, chiar după spu­sele englezilor, că ei se găseau in pragul prăbuşirii, la sfârşitul anului 1918. Primul război mon­dial nu putea să fie pierdut din pricina meritelor adversarilor noştri, ci numai din propria noa­stră vină. Urmările acestei pră­buşiri nu au fost, cum s’ar putea crede, luarea Germaniei în bra­ţele deschise ale democraţiei mondiale. Urmările acelui război au constat în cea mai îngrozi­toare prăbuşire politică şi eco­nomică, pe care vreun popor a trăit-o vreodată. Referitor la aceasta, Fuehrerul a amintit de Wilson, care a min­ţit poporul german, spunându-i că dacă Germania depune armele va u­rma o înţelegere totală şi o nouă eră a păcii, a egalităţii de drepturi, a raţiunei şi a altora de acest fel. Aşa a venit atunci — a conti­nuat Fuehrerul — ceasul acelor desamăgiri cumplite, care a în­ceput în clipa când plenipoten­ţiarii Germaniei au intrat in va­­gonul-salon, unde au fost pri­miţi cu întrebarea brutală: „Ce caută domnii aici ?“. Poporul german a căzut peste câteva luni într’o prăpastie de neînchipuit, unde nu mai vedea nici o nădejde ; un popor înfo­metat, căruia nu i s’a mai dat nici locul ce i se cuvenea, după ce a semnat armistiţiul şi pacea. Un popor înfometat, căruia nu i s’a mai dat nici un mijloc de trai, care era supus mereu şan­tajelor şi care, când a fost de­sarmat, a fost mereu supus opri­mării prin alte şantaje. (Continuare in pag. 3-a) FUEHRERUL ADOLF HITLER VORBIND

Next