Universul - Capitala, mai 1942 (Anul 59, nr. 117-145)

1942-05-02 / nr. 117

^" Arial al 59-lea 8 Pagini Fondator: LUICI CAZZAVILLAIM Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov JtfOTECAQ^ Afirmări româneşti Războiul împotriva bolşe­vicilor a fost un­ nou şi eloc­vent prilej de afirmare a vir­tuţilor ostaşului român, os­taş viteaz, disciplinat, rezis­tent şi de o sobrietate vred­nică de toată preţuirea. Marii noştri aliaţi ii recunosc bucu­ros aceste virtuţi preţioase şi se felicită de sprijinul nepre­cupeţit ce au găsit în armata noastră. In legătură cu vitejia ro­mânească şi cu răsunetul vi­tejiei româneşti în străină­tate, ne îngăduim a aminti un fapt cunoscut de puţină lume şi de la care au trecut mai bine de şase decenii. Acum 64 de ani, la con­cursul organizat de Felibrii din Montpellier, pentru cea mai bună poezie a rassei neo­latine, se ştie că premiul în­tâi a fost câştigat de Vasile Alecsandri cu a sa „Ginită la­tină“, care a fost tradusă în limbile şi dialectele neolatine şi a devenit, potrivindu-i-se şi o melodie, un fel de imn al latinităţii. Ceea ce se ştie însă m­ai pu­ţin, e faptul că la acel con­curs, la care luaseră parte poeţi din cei mai de seamă ai popoarelor neolatine, prin­tre cari şi celebrul poet pro­vensal Fr. Mistral, România era invitată pentru întâia oară. De asemenea, ceea ce credem că se ştie de puţină lume la noi, este că îndem­nul pentru această invitaţie a fost răsunetul produs de victoriile armatei române, pe atunci puţintică la număr, în războiul de independenţă din anii 1877-1878 şi ajutorul hotărîtor ce dăduse armate­lor ruseşti, pe care le scăpase de la o adevărată catastrofă. Am evocat acest fapt, ca să se vadă legătura şi reper­cusiunea ce există între afir­marea virtuţilor ostăşeşti şi gradul de stimă şi preţuire dm care e ţinut poporul ce ie po­sedă. In războiul sfânt de astăzi, aceste virtuţi s’au afirmat din nou şi dat fiind condiţiu­­nile, nu deosebi condiţiunile de climă atât de grele, s’au a­­firmat cu o strălucire şi mai mare. Este evident că în a­­ceeaşi măsură răsunetul lor va fi mai profund şi locul pe care il ocupa poporul român pe scara ierarhiei europene va fi mai înalt şi mai însem­nat. Aşa cum nu poate fi tăgă­duit de nimeni, luptăm pen­tru cauza cea mai dreaptă cu putinţă. Luptăm pentru re­întregirea hotarelor fireşti şi pentru a asigura ţării şi neamului un viitor mai sigur şi mai liniştit. Insă, din ne­norocire, dreptatea singură şi prin ea însăşi nu poate avea câştig de cauză. Dreptatea se ia, se cucereşte prin forţă. Şi iată că România, prin admi­rabila vitejie a soldaţilor ei, face dovada că posedă forţa necesară pentru a cuceri dreptatea ce i se cuvine. Lup­tătorii noştri de pe front în­fruntă moartea fără frică şi şovăială. Prin această purta­re a lor întăresc adevărul dintr’un axiom, care sună in sensul că merită să trăiască acela care nu se teme de moarte, iar în urma splendi­dei afirmări de vitejie, po­porul român va trăi, va avea parte de un viitor mai bun, pe când cuvântul său va tra­ge mai greu în cumpăna ho­­tărîrilor ce urmează a fi lua­te la sfârşitul războiului. Intr’o ordine de idei ase­mănătoare, se cade să fie re­levate şi afirmările româneşti in străinătate în domeniul artei, ştiinţei şi, în genere, al culturii. De pildă, participarea Ro­mâniei la diferite expoziţii cu caracter internaţional, expo­ziţii la care produsele artei şi nu deosebi creaţiunile artisti­ce ale poporului nostru obţin un succes frumos şi culeg laude meritate, constituesc un nou şi înălţător prilej de afirmare românească. Se do­vedeşte că poporul român este un popor bine înzestrat din toate punctele de vedere. De asemenea, profesorii noştri universitari şi alţi căr­turari, chemaţi pentru pre­legeri şi conferinţe de Uni­versităţile străine, contri­­buesc într’o largă măsură la ridicarea prestigiului nume­lui de român, arătând că aci, la gurile Dunării, trăeşte un popor viteaz în război, dar a­­vând în acelaş timp o misiu­ne înaltă şi binefăcătoare. Reprezentant al geniului la­tin, are menirea de a fi în Răsăritul european un factor de lumină şi civilizaţie. Precizări necesare de prof. ERNEST GRINŢESCU Toată lumea ştie că acum e timpul de sămănat porumbul, şi totuşi se ivesc strigăte de îngri­jorare asupra întârzierii acestei operaţiuni. Teama aceasta nu-i îndreptăţită. Intr’a­devăr, porum­bul se pune şi devreme, se pune şi târziu, cu sorţi de izbândă în amândouă cazurile, căci depind numai de timp, dar epoca cea mai prielnică a însămânţării po­rumbului este în jurul lui 23 Aprilie stil vechi, ceea ce ar co­respunde cu 7 Mai după calen­darul nou. Aceasta înseamnă că avem înaintea noastră încă 10 până la 15 zile, în care se sa­­mănă porumbul cu deplin succes. Deci îngrijorare nu poate să fie asupra întârzierii sămăraatului. Sunt, însă, două precauţiiuni necesare, ce trebue luate. Ele stau în puterea omului şi e bi­ne să fie recomandate cel pu­ţin agricultorilor de dată mai recentă, cari şi-au pus averea şi încrederea în dărnicia pământu­lui, dacă nu chiar e bine să fie reamintite şi celor încărunţiţi în meserie. Este vorba de tempera­tura necesară pentru încolţit boabele de porumb în pământ cânt şi de puterea germinativă a seminţei. In primul caz, e bine să se ştie că porumbul nu încolţeşte la o temperatură mai mică de 9 gra­de, dar dacă pământul nu se în­călzeşte de-ajuns, boabele se strică şi trebue făcută o nouă sămănătură. Aceasta cere o chel­tuială nouă, cu munca şi sămân­ţa, cea ce în epoca de scumpire de azi trebue evitat. De aceia agricultorul e îndemnat să caute, pe cât stă în putinţa lui, timpul prielnic de căldură, care să asi­gure germinarea seminţei, evi­tând stricarea ei. Nu-i exclus, însă, ca şi o sămănătură mai târzie să reuşească. S’au văzut atâtea cazuri de­ acestea, încât o regulă hotărîtă nu se poate sta­bili. Dar mai este o precauţiune de luat şi asupra acesteia in­sist cu tărie, pentru ca să nu existe surprize acolo unde se procedează nechibzuit. Se ştie că în toamna trecută (Continuare in pag. 2-a) f/A 11 . URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA­ BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-35 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 Submarin german revenind dintr’o incursiune­ în apele americane. (J?K Ho) EXEMPLARUL $ LEI poștali plătită bl­emem! Confomn aprobăriî M­. G-le P. T. T. Nr. 24.464/939 " SITUAŢIA PE TEATRELE DE RĂZBOI Japonezii au ocupat punctul strategic Laschio din Birmania.— Operaţiile de pe frontul oriental european de R. SEIŞANU Lupte violente se dau acum în sectorul cel mai septentrional al frontului oriental — în zona­­ Murală a oceanului îngheţat cu­noscută sub numele de Laponia. De câteva zile unităţile de in­fanterie sovietice cu detaşa­mentele lor de skiori, sprijinite de care de asalt şi de avioane, atacă necontenit poziţiile germa­ne şi finlandeze situate la vest de portul Murmansk şi dealun­­gul frontului din Laponia. (Din punctul de vedere militar în a­­ceastă regiune sunt două sec­toare : cel de la vest de Mur­mansk şi cel de la sud, care în comunicare se numeşte „fron­tul din Laponia”, cu toate că Laponia se întinde până la coas­ta oceanului îngheţat). Forţele germano-finlandeze au respins şi eri toate atacurile so­vietice, atât la vest de Mur­mansk, cât şi la sud-vest de a­­cest port. Ce rost are în faza ac­tuală a războiului de pe frontul oriental acţiunea ofensivă so­vietică din Laponia,­­ într-o regiune aproape pustie şi cu un aspect polar, lipsită de sate şi de drumuri ? Dacă ţinem seama şi de lupte­le aeriene ce se dau în largul o­­ceanului îngheţat, la Nord de coastele Norvegiei, între avioa­nele germane şi sovietice, pre­­cum şi de activitatea submari­nelor germane în acelaş spaţiu maritim, împotriva convoiurilor anglo-americane» ce au destina­ţia Murmansk, explicaţia acţiu­­nei ofensivei locale din Laponia o găsim tot in legătură cu trans­porturile de arme şi de material de război transoceanice destina­te sovietelor şi anume în asigu­rarea curentului acestor trans­porturi. D. Stanley, ambasadorul Sta­telor Unite de la Kuibişev (U. R. S. S.), a declarat eri ziariştilor, că ajutoarele promise de guver­nul din Washington celui so­vietic, sub forma de arme şi ma­terial de război, au reînceput să sosească prin portul Mur­mansk, în cantităţi ceva mai mari de­cât până acum. Iată pentru ce de câtva timp, submarinele şi avioanele germane activează în spaţiul oceanului în­gheţat, la nord de coastele Norve­giei şi ale U.R.S.S.; portul Mur­mansk este bombardat zilnic de formaţiunile aeriene germane, iar forţele sovietice desfăşoară acţiunea lor ofensivă din Lapo­nia fără succes împotriva celor germano-finlandeze cu scopul de a asigura o zonă de siguranţă portului Murmansk. In Anglia se cere să se trimeată Sovietelor, cantităţi cât mai substanţiale de arme şi material de război, ca acestea să poată face faţă ofen­sivei germane apropiate. Rea­mintim că in Ianuarie 1940, en­(Continuare in pag. 2-a) REACŢIUNEA GERMANIEI ŞI ITALIEI FAŢĂ DE METODELE PROPAGANDEI BRITANICE Prin telefon, de la corespondentul nostru particular din Berlin Berlin, 30 Aprilie. — Manevra poliitică împotriva Italiei dove­deşte la ce mijloace trebue să re­curgă acum propaganda britanică spre a sustrage atenţiunea ome­­­nirii dela eşecurile continui din Extremul Orient şi dela urmările atacurilor aeriene de represalii împotriva Angliei. Lucrurile s’au petrecut astfel: Agenţia „Reuter“ a anunţat din New-York că regele Italiei a ab­dicat şi că s’ar fi constituit in Italia un triumvirat, compus din d. Mussolini, contele Ciano şi ma­reşalul Badoglio. Puţin după aceasta, o agenţie americană a răspândit ştirea că şi d. Mussolini a demisionat şi că mareşalul Badoglio şi contele Ciano ar fi oferit Angliei încheie­rea unei păci separate. După aceasta s’a anunţat din Lisabona că d. Mussolini ar fi sosit acolo cu un hidroavion. Un astfel de val de ştiri nea­devărate trebue să ducă la o pră­buşire catastrofală a organizaţii­lor de informaţie britanice, de­oarece azi toată lumea ştie că toa­te aceste ştiri nu sunt decât svo­­nuri tendenţioase, lipsite de orice bază reală. Intre timp, agenţia „Ştefani“ a dat o desminţire co­respunzătoare, iar cercurile ger­mane şi-au exprimat în cuvinte energice indignarea lor împotriva metodelor serviciului de infor­­­maţii britanic. Şi cercurile neutre din Berlin nu se pot dumeri cum a putut Londra să se expună prin aceste svonuri unui blam mon­dial. Motivele nu pot fi, după cu­m am arătat mai sus, decât desagregarea crescândă a impe­­­riului britanic, desagregare care este imposibil de împiedicat, după cum a recunoscut chiar cunoscu­tul scriitor britanic d. Bernard Shaw în revista „Cavalcade“. ❖ Cu această ocazie cercurile ger­mane subliniază declaraţiile Fuehrerului făcute in ultima şe­dinţă a Reichstagului, referitoare la prietenia germano-italiană şi la importanţa mondială a revolu­ţiei fasciste. Există motive con­crete de a se presupune că toc­mai acum se produce o nouă con­firmare a legăturilor amicale din­tre cele două state, printr-un con­tact direct germano-italian. De altfel, Italia și-a manifestat în ultimul timp, în repetate rânduri, ferma ei hotărîre de a duce răz­boiul până la sfârșitul lui victo­rios, indiferent de durata lui şi de sacrificiile ce vor trebui să fie aduse. Solidaritatea dintre Germania şi Italia este în afară de orice îndoială ca şi consoli­darea internă a Italiei şi Ger­maniei. ❖ După ultimul discurs al Fuehre­rului, propaganda britanică a în­cercat să însceneze şi împotriva Germaniei manevre similare, in­terpretând legea d­e împuterni­cire a Fuehrerului­ drept un semn al slăbiciunii şi destrămării in­terne germane. Intre timp, Ger­mania a dovedit forţa ei, prin măsurile de represalii luate îm­potriva Angliei şi se poate presu­pune că şi Italia va avea în cu­rând ocazia de a da o similară şi drastică desminţire zvonurilor britanice. In orice caz ultimele evenimente au dovedit pe deplin cât de necesară a fost conferinţa ziariştilor de la Veneţia, confe­rinţă ce a luptat împotriva min­ciunii presei internaţionale. * Mr. 117 Sâmbătă 2 Mai 194­­8 Pagini DIRECTOR $1 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU LA PÂNDĂ. Antiaeriana românească pe frontul Doneţului. (Ph­Db) ZIUA NAŢIONAL-SOCIALISMULUI Marele Reich german acordă zilei de 1 Mai o semnificaţie deo­sebită, considerând-o drept ziua naţional-socialismului, care a dat un impuls de viaţă nouă poporu­lui german. Tot ce s’a creat în Germania, dela instaurarea regi­mului naţional-socialist, ca putere morală şi militară, ca forţă eco­nomică şi spirit de coeziune in­ternă, se datoreşte acestei doc­trine şi întemeetoruhii ei Fuehre­­rul Adolf Hitler. Naţional socialismul a creiat un ideal poporului german, în ritmul căruia s’a încadrat întreaga na­ţiune, în locul luptei de clasă care tulburase în trecut viaţa Germaniei, a fost aşezată munca creatoare a intregei comunităţi, dreptatea socială pentru toţi ce­tăţenii şi onoarea naţională a Patriei. Un demnitar german a definit astfel naţional-­socialismul : „Cugetarea consacră comunita­tea ca principiu suprem în doc­trina naţional-socialistă; nu exis­tă „individul” sau „omenirea”, ci poporul, ca o totalitate vie, cres­cută într’un organism real şi unic. Individul nu există ,decât prin comunitate şi depinde de ea. Concepţia universală naţional­­socialistă nu numai că recunoaşte libertatea personalităţii, dar o şi reclamă. O cere în interesul co­munităţii pentru desvoltarea sau perfecţionarea acesteia. Tocmai forţele liber desvoltate şi valorile creatoare ale persona­lităţii în sânul comunităţii şi va­lorificate prin comunităţi, sunt coloana vertebrală a concepţiei naţional-socialiste". Drepturile naţiunii trec prin urmare după concepţia naţional­­socialistă, înaintea celor indivi­duale, iar însuşirile şi puterile spirituale ale individului nu se pot desvolta decât in comunita­tea de rasă, prin ea şi pentru ea. Ideologia aceasta a creat o dis­ciplină a muncii şi o înţelegere din partea tuturor cetăţenilor germani pentru interesele supe­rioare ale Patriei. In Germania a fi muncitor, in­telectual sau manual, nu însem­nează numai un titlu de onoare, ci este în acelaş timp temeiul recunoaşterii cetăţeniei complete. Cine nu crează nimic, cine nu lu­crează pentru comunitate, într’un anumit domeniu, acela e conside­rat parazit. Tineretul german s’a încadrat dela început în aceste idei, for­mând acea mare organizaţie de­numită Hitler-Jugend, care con­­stitue un exemplu de educaţie trupească şi sufletească, în spiri­tul dragostei de patrie al credin­ţei şi răspunderii pe care trebue s-o aibă în societate. Ideile acestea înoitoare, care stau la baza naţional-socialismu­­lui au putut crea în afară de uriaşa operă internă şi acea puternică armată germană care luptă glorios sub conducerea Fuehrerului Hitler împreună cu aliaţii săi, pentru întronarea unei noui ordini europene şi pentru distrugerea bolşevismului duş­manul de moarte al civilizaţiei. c. ş. INTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ de I.­VION In epoca dintre cele două războae, imitând, ca in mai toate domeniile, moda adop­tată în ţările din Occident, am avut şi noi cultul econo­miştilor ideologi, al „specia­liştilor“, al „experţilor“, în a­­tât­ de largă măsură In­cât nu numai că nici o guverna­re nu se putea lipsi de ei, dar am avut un guvern care se mândrea că este compus a­­pr­o-m­p, exclusiv din „tehni­cieni“. Toţi ştim cam­ au fost rezul­tatele în toate ramurile vie­ţii noastre economice, mai a­­les în cea monetară şi valu­tară, dar nu ca să facem pro­ces trecutului amintim toate acestea, ci să subliniem ade­vărul valabil în permanenţă că teoriile cele mai savante şi mai logice nu pot fi apli­cate oricând şi oriunde. Dacă „experţii“ ori „spe­cialiştii“ ar fi vânturat ideile şi le-ar fi adus în discuţia publică, chiar fără să se pre­ocupe de terenul şi de clima­tul prielnic, ar fi fost o inte­resantă manifestare de cul­tură ; din nenorocire insă, ideile importate au fost apli­cate fără să se ţină socoteala că se cer mii de condiţiuni speciale ca să treci de la teo­rie la practică. Nu e vorba de contribuţia pe care oamenii cu cultură reală o pot aduce pentru so­luţionarea unor probleme complicate, ci de desconside­rarea părţii practice, gospo­dăreşti, în adoptarea soluţiu­­nilor găsite „de-a gata“ în cărţile străine de economie elementară. Insuficienta pregătire a ce­lor puşi să aleagă, printr’un discernământ propriu, hotă­­rîrea cea mai potrivită în­tr’un anumit câmp de acti­vitate, a dat specialiştilor teoretici puterea decisivă de a.şti impune soluţia împru­mutată şi de ei dela alţii şi târziu se constata că timpul şi experienţa infirmau lecui­rea aşteptată, iar pagubele le suportau conduşii, adică în­­treaga colectivitate. Constatând „crepuscul ud experţilor“, Albert Rivaud, membru al­ Institutului Fran­ţei, ironizează, cu amărăciu­ne, in ultimul număr din „Re­vue des deux mondes“, ştiin­ţa proaspătă, improvizată din manuale recente, a celei mai mari părţi dintre specialiştii care, departe de munca pro­ductivă, străini de realitate, neadâncind caracterul oame­nilor, aveau în materie de politică economică ori socia­lă naivităţi de copil ori de parvenit, pentru că nu adu­ceau cu ei roadele acumula­te de experienţa umană. „O neîncredere umbrită de ironie — scrie Rivaud — în­cepe pretutindeni să se mani­feste faţă de experţi, în care noi am crezut cu naivitate ca în nişte semi-zei ai lumii mo­demne. Am uitat OMUL în sine pentru care vrem să lucrăm. Mecanismul, administraţia nu sunt totul. Trebue oameni ca să conducă maşinile şi ca să le întrebuinţeze în mod fo­(Continuare in pag. 2-a) ROMANIA ŞI LUPTA NAŢIONAL- SOCIALISTĂ Să devină naţionalist n’a în­semnat pentru Führer o simplă afirmare prezumţioasă, un strigăt de desrobire, un „Ura” de entu­ziasm gol. Ci datoria de a înţelege cu ini­ma toate suferinţele naţionale, pentru ca să poată întemeia şi propovădui cultul disciplinei şi muncei, religia jertfei pentru pa­trie, afirmarea mândriei de rassă şi lupta pentru câştigarea drep­turilor ei stăpânitoare. „Cine iubeşte poporul — zice Adolf Hitler — nnu­şi dovedeşte dragostea decât prin sacrificiile pe care e gata să şi le impună sieşi, pentru popor. Sentimentul naţional care n’are drept scop decât interesul, nu există. A stri­ga ,,Ura” nu dovedeşte nimic şi nu-ţi dă dreptul să te numeşti patriot... Trebue să împlânţi în inimile tinere unirea intimă a na­ţionalismului, cu sentimentul jus­­tiţiei sociale”. Pe aceste temelii a întemeiat Adolf Hitler religia sa : „naţio­nal-socialismul”. Intr’o lume condusă încă de puterile oculte ale iudaismului ca sistem social şi financiar, Filhre­­rul a dat lupta pentru prăbuşi­­rea aurului şi pentru dărâmarea masoneriei care lucra în spatele phn­ocraţiei şi capitalismului spe­culator. Intr’o vreme robită încă de fe­tişismul aurului, de convenţiona­lismul mercantilist al emisiunilor garantate artificial de aur, Füh­­rerul a proclamat că singurul aur e Munca şi Patria şi singurul rea­­zim al valorii este producţia na­ţională, împăcarea naţionalismului cu socialismul prin curăţirea socia­lului de universalismul sărăciei proletare, adâncirea naţionalis­mului prin întemeerea lui pe bio­logie şi rassă, ca şi obligarea ca­pitalului de a deveni social, nu egoist şi speculator, iată marile postulate prin care naţional - socialismul deschide porţi de veacuri civilizaţiei viitoare. Dacă Führerul, din cunoaşterea suferinţelor patriei sale, a luat învăţământul de­ a fi naţionalist şi de a străbate perspectivele is­­toriei viitoare,­­ din drama sfâ­şietoare a Europei trebue să luăm la învăţământul de a fi europeni, pentru a evita alte năvăliri alt Ev Mediu de anarhie şi ucidere, zidind o lume nouă, o lume să­nătoasă şi puternică.­­ La această luptă măreaţă, care se dă sub ochii noştri, poporul român aduce toată setea lui de înnoire. Poporul român vrea să-şi in­­terneeze viaţa de mândrie şi de drepturi, prăvălind toate laşită­ţile, toate prejudecăţile, zidind prin muncă şi dreptate ordinea lui socială cuminte şi sănătoasă. El înţelege şi simte cuvintele Führerului: ,,Dacă un popor, piere pentru drepturile omului, este fiindcă a fost cântărit în balanţa Sorţii şi a fost găsit prea uşor ca să aibă dreptul la fericire în lumea noastră pământească. Fiindcă, acela care nu este gata să­ lupte pentru existenţa lui sau nu este în stare, este că a fost predestinat pietrei de providenţa veşnică, dreaptă...” „Lumea nu este făcută pentru popoare laşe”. Omagiu pentru ziditorul de lu­­me nouă îi aduc azi credinţa ne­biruitoare că Neamul Românesc nu piere ci luptă pentru drepturi şi pentru dreptate. (Din volumul ,,Adolf Hitler” de d. prof. Mihai Antonescu, vice­preşedinte al consiliului de mi­niştri). NATIONAL-SOCIALISMUL $I ROMÂNIA Ideia naţional-socialistă este o ideie-forţă. Ea împacă străvechea luptă în­tre naţional şi social, intra ,treapta şi stâng­a. Ea dă naţionalului sensibilita­tea justiţiei sociale, şi justiţiei sociale disciplina naţională. Este nu numai concluzia pe care marele gânditor Adolf Hitler a adus-o unui veac de gândire germanică, dar este drumul prag­matic de împăcare a ideologiilor şi nevoilor europene, străvechi şi noui. Această ideie poate să devină marea temelie morală a Europei de mâine. Dacă naţional-socialismul se va aşeza ca temelie spirituală a vii­toarei păci; dacă naţional-socia­­lismul va întări ideia naţională iar din ideia de justiţie socială va întemeia dreptul naţiunilor cu mari forţe biologice adunate în­­tr’un crez, şi dreptul claselor muncitoare, adunate într’un sin­gur interes, — atunci naţional­­socialismul va dărui Europei o lungă epocă de pace, mai lungă decât Pax Romana. Revoluţia naţional-socialistă a deschis în Europa acest proces. Fuehrerul şi Germania au dărâ­mat prejudecăţile şi obstacolele. Pacea Naţiunilor, Pacea Drepturi­lor, Pacea Socială îşi deschid pa­gini largi care aşteaptă să fie scrise. Doresc Marelui Fuehrer şi Ma­relui Reich Naţional-Socialist să poată fi înţeleşi şi să poată îm­plini cu înţelegere toate aceste mari biruinţi de civilizaţie creea­­toare, dăruind Europei un nou viitor. In arcul Carpaţilor ne-am năs­­cut noi românii şi aci vom muri, fără ca cineva să poată atinge şi unitatea noastră etnică şi vitali­tatea noastră. Am fost aci zid de rezistenţă în contra năvălitorilor, a necredincioşilor şi a mongolilor. Aceasta ne-a fost misiunea, pe care am împlinit-o, din veac în veac , până la ultimile pagini scrise de armata Regelui Mihai I, sub comanda Mareşalului Anto­nescu. Am reprezentat aci tradiţia unei civilizaţii, nu prin titluri pom­poase ci prin tranşeea de sânge pe care, din veac în veac, a fă­­cut-o Neamul Românesc aci, apă­rând cu trupul lui atâtea invazii în Europa. Misiunea noastră apos­tolică a fost o misiune de luptă şi de jertfă. Modest, muncitor, sobru şi lup­tător, Neamul Românesc şi-a ur­mat aci destinul şi nimic pe lume nu i-l va clinti. Suntem o naţiune veche, dar purtăm în noi toate idealurile noui: Idealul de luptă. Idealul de dreptate. Idealul naţional, Idealul social. Pentru că acesta este însuşi sensul secularei noastre existente. Noi, nu ne adăptăm lumii noui, ci o trăim, pentru că ea este în­săşi esenţa vieţii noastre, de su­ferinţă, de luptă şi de veşnică înnoire. (Din declamaţiile făcute unui grup de ziarişti germani în vizită în România de cătrţi .3. profesor Mihai Antone­* sou. vice-preşedinte al com­*­­siliukd jde^minilstrîî

Next