Universul - Capitala, mai 1942 (Anul 59, nr. 117-145)
1942-05-02 / nr. 117
^" Arial al 59-lea 8 Pagini Fondator: LUICI CAZZAVILLAIM Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov JtfOTECAQ^ Afirmări româneşti Războiul împotriva bolşevicilor a fost un nou şi elocvent prilej de afirmare a virtuţilor ostaşului român, ostaş viteaz, disciplinat, rezistent şi de o sobrietate vrednică de toată preţuirea. Marii noştri aliaţi ii recunosc bucuros aceste virtuţi preţioase şi se felicită de sprijinul neprecupeţit ce au găsit în armata noastră. In legătură cu vitejia românească şi cu răsunetul vitejiei româneşti în străinătate, ne îngăduim a aminti un fapt cunoscut de puţină lume şi de la care au trecut mai bine de şase decenii. Acum 64 de ani, la concursul organizat de Felibrii din Montpellier, pentru cea mai bună poezie a rassei neolatine, se ştie că premiul întâi a fost câştigat de Vasile Alecsandri cu a sa „Ginită latină“, care a fost tradusă în limbile şi dialectele neolatine şi a devenit, potrivindu-i-se şi o melodie, un fel de imn al latinităţii. Ceea ce se ştie însă mai puţin, e faptul că la acel concurs, la care luaseră parte poeţi din cei mai de seamă ai popoarelor neolatine, printre cari şi celebrul poet provensal Fr. Mistral, România era invitată pentru întâia oară. De asemenea, ceea ce credem că se ştie de puţină lume la noi, este că îndemnul pentru această invitaţie a fost răsunetul produs de victoriile armatei române, pe atunci puţintică la număr, în războiul de independenţă din anii 1877-1878 şi ajutorul hotărîtor ce dăduse armatelor ruseşti, pe care le scăpase de la o adevărată catastrofă. Am evocat acest fapt, ca să se vadă legătura şi repercusiunea ce există între afirmarea virtuţilor ostăşeşti şi gradul de stimă şi preţuire dm care e ţinut poporul ce ie posedă. In războiul sfânt de astăzi, aceste virtuţi s’au afirmat din nou şi dat fiind condiţiunile, nu deosebi condiţiunile de climă atât de grele, s’au afirmat cu o strălucire şi mai mare. Este evident că în aceeaşi măsură răsunetul lor va fi mai profund şi locul pe care il ocupa poporul român pe scara ierarhiei europene va fi mai înalt şi mai însemnat. Aşa cum nu poate fi tăgăduit de nimeni, luptăm pentru cauza cea mai dreaptă cu putinţă. Luptăm pentru reîntregirea hotarelor fireşti şi pentru a asigura ţării şi neamului un viitor mai sigur şi mai liniştit. Insă, din nenorocire, dreptatea singură şi prin ea însăşi nu poate avea câştig de cauză. Dreptatea se ia, se cucereşte prin forţă. Şi iată că România, prin admirabila vitejie a soldaţilor ei, face dovada că posedă forţa necesară pentru a cuceri dreptatea ce i se cuvine. Luptătorii noştri de pe front înfruntă moartea fără frică şi şovăială. Prin această purtare a lor întăresc adevărul dintr’un axiom, care sună in sensul că merită să trăiască acela care nu se teme de moarte, iar în urma splendidei afirmări de vitejie, poporul român va trăi, va avea parte de un viitor mai bun, pe când cuvântul său va trage mai greu în cumpăna hotărîrilor ce urmează a fi luate la sfârşitul războiului. Intr’o ordine de idei asemănătoare, se cade să fie relevate şi afirmările româneşti in străinătate în domeniul artei, ştiinţei şi, în genere, al culturii. De pildă, participarea României la diferite expoziţii cu caracter internaţional, expoziţii la care produsele artei şi nu deosebi creaţiunile artistice ale poporului nostru obţin un succes frumos şi culeg laude meritate, constituesc un nou şi înălţător prilej de afirmare românească. Se dovedeşte că poporul român este un popor bine înzestrat din toate punctele de vedere. De asemenea, profesorii noştri universitari şi alţi cărturari, chemaţi pentru prelegeri şi conferinţe de Universităţile străine, contribuesc într’o largă măsură la ridicarea prestigiului numelui de român, arătând că aci, la gurile Dunării, trăeşte un popor viteaz în război, dar având în acelaş timp o misiune înaltă şi binefăcătoare. Reprezentant al geniului latin, are menirea de a fi în Răsăritul european un factor de lumină şi civilizaţie. Precizări necesare de prof. ERNEST GRINŢESCU Toată lumea ştie că acum e timpul de sămănat porumbul, şi totuşi se ivesc strigăte de îngrijorare asupra întârzierii acestei operaţiuni. Teama aceasta nu-i îndreptăţită. Intr’adevăr, porumbul se pune şi devreme, se pune şi târziu, cu sorţi de izbândă în amândouă cazurile, căci depind numai de timp, dar epoca cea mai prielnică a însămânţării porumbului este în jurul lui 23 Aprilie stil vechi, ceea ce ar corespunde cu 7 Mai după calendarul nou. Aceasta înseamnă că avem înaintea noastră încă 10 până la 15 zile, în care se samănă porumbul cu deplin succes. Deci îngrijorare nu poate să fie asupra întârzierii sămăraatului. Sunt, însă, două precauţiiuni necesare, ce trebue luate. Ele stau în puterea omului şi e bine să fie recomandate cel puţin agricultorilor de dată mai recentă, cari şi-au pus averea şi încrederea în dărnicia pământului, dacă nu chiar e bine să fie reamintite şi celor încărunţiţi în meserie. Este vorba de temperatura necesară pentru încolţit boabele de porumb în pământ cânt şi de puterea germinativă a seminţei. In primul caz, e bine să se ştie că porumbul nu încolţeşte la o temperatură mai mică de 9 grade, dar dacă pământul nu se încălzeşte de-ajuns, boabele se strică şi trebue făcută o nouă sămănătură. Aceasta cere o cheltuială nouă, cu munca şi sămânţa, cea ce în epoca de scumpire de azi trebue evitat. De aceia agricultorul e îndemnat să caute, pe cât stă în putinţa lui, timpul prielnic de căldură, care să asigure germinarea seminţei, evitând stricarea ei. Nu-i exclus, însă, ca şi o sămănătură mai târzie să reuşească. S’au văzut atâtea cazuri de acestea, încât o regulă hotărîtă nu se poate stabili. Dar mai este o precauţiune de luat şi asupra acesteia insist cu tărie, pentru ca să nu existe surprize acolo unde se procedează nechibzuit. Se ştie că în toamna trecută (Continuare in pag. 2-a) f/A 11 . URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-35 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 Submarin german revenind dintr’o incursiune în apele americane. (J?K Ho) EXEMPLARUL $ LEI poștali plătită blemem! Confomn aprobăriî M. G-le P. T. T. Nr. 24.464/939 " SITUAŢIA PE TEATRELE DE RĂZBOI Japonezii au ocupat punctul strategic Laschio din Birmania.— Operaţiile de pe frontul oriental european de R. SEIŞANU Lupte violente se dau acum în sectorul cel mai septentrional al frontului oriental — în zona Murală a oceanului îngheţat cunoscută sub numele de Laponia. De câteva zile unităţile de infanterie sovietice cu detaşamentele lor de skiori, sprijinite de care de asalt şi de avioane, atacă necontenit poziţiile germane şi finlandeze situate la vest de portul Murmansk şi dealungul frontului din Laponia. (Din punctul de vedere militar în această regiune sunt două sectoare : cel de la vest de Murmansk şi cel de la sud, care în comunicare se numeşte „frontul din Laponia”, cu toate că Laponia se întinde până la coasta oceanului îngheţat). Forţele germano-finlandeze au respins şi eri toate atacurile sovietice, atât la vest de Murmansk, cât şi la sud-vest de acest port. Ce rost are în faza actuală a războiului de pe frontul oriental acţiunea ofensivă sovietică din Laponia, într-o regiune aproape pustie şi cu un aspect polar, lipsită de sate şi de drumuri ? Dacă ţinem seama şi de luptele aeriene ce se dau în largul oceanului îngheţat, la Nord de coastele Norvegiei, între avioanele germane şi sovietice, precum şi de activitatea submarinelor germane în acelaş spaţiu maritim, împotriva convoiurilor anglo-americane» ce au destinaţia Murmansk, explicaţia acţiunei ofensivei locale din Laponia o găsim tot in legătură cu transporturile de arme şi de material de război transoceanice destinate sovietelor şi anume în asigurarea curentului acestor transporturi. D. Stanley, ambasadorul Statelor Unite de la Kuibişev (U. R. S. S.), a declarat eri ziariştilor, că ajutoarele promise de guvernul din Washington celui sovietic, sub forma de arme şi material de război, au reînceput să sosească prin portul Murmansk, în cantităţi ceva mai mari decât până acum. Iată pentru ce de câtva timp, submarinele şi avioanele germane activează în spaţiul oceanului îngheţat, la nord de coastele Norvegiei şi ale U.R.S.S.; portul Murmansk este bombardat zilnic de formaţiunile aeriene germane, iar forţele sovietice desfăşoară acţiunea lor ofensivă din Laponia fără succes împotriva celor germano-finlandeze cu scopul de a asigura o zonă de siguranţă portului Murmansk. In Anglia se cere să se trimeată Sovietelor, cantităţi cât mai substanţiale de arme şi material de război, ca acestea să poată face faţă ofensivei germane apropiate. Reamintim că in Ianuarie 1940, en(Continuare in pag. 2-a) REACŢIUNEA GERMANIEI ŞI ITALIEI FAŢĂ DE METODELE PROPAGANDEI BRITANICE Prin telefon, de la corespondentul nostru particular din Berlin Berlin, 30 Aprilie. — Manevra poliitică împotriva Italiei dovedeşte la ce mijloace trebue să recurgă acum propaganda britanică spre a sustrage atenţiunea omenirii dela eşecurile continui din Extremul Orient şi dela urmările atacurilor aeriene de represalii împotriva Angliei. Lucrurile s’au petrecut astfel: Agenţia „Reuter“ a anunţat din New-York că regele Italiei a abdicat şi că s’ar fi constituit in Italia un triumvirat, compus din d. Mussolini, contele Ciano şi mareşalul Badoglio. Puţin după aceasta, o agenţie americană a răspândit ştirea că şi d. Mussolini a demisionat şi că mareşalul Badoglio şi contele Ciano ar fi oferit Angliei încheierea unei păci separate. După aceasta s’a anunţat din Lisabona că d. Mussolini ar fi sosit acolo cu un hidroavion. Un astfel de val de ştiri neadevărate trebue să ducă la o prăbuşire catastrofală a organizaţiilor de informaţie britanice, deoarece azi toată lumea ştie că toate aceste ştiri nu sunt decât svonuri tendenţioase, lipsite de orice bază reală. Intre timp, agenţia „Ştefani“ a dat o desminţire corespunzătoare, iar cercurile germane şi-au exprimat în cuvinte energice indignarea lor împotriva metodelor serviciului de informaţii britanic. Şi cercurile neutre din Berlin nu se pot dumeri cum a putut Londra să se expună prin aceste svonuri unui blam mondial. Motivele nu pot fi, după cum am arătat mai sus, decât desagregarea crescândă a imperiului britanic, desagregare care este imposibil de împiedicat, după cum a recunoscut chiar cunoscutul scriitor britanic d. Bernard Shaw în revista „Cavalcade“. ❖ Cu această ocazie cercurile germane subliniază declaraţiile Fuehrerului făcute in ultima şedinţă a Reichstagului, referitoare la prietenia germano-italiană şi la importanţa mondială a revoluţiei fasciste. Există motive concrete de a se presupune că tocmai acum se produce o nouă confirmare a legăturilor amicale dintre cele două state, printr-un contact direct germano-italian. De altfel, Italia și-a manifestat în ultimul timp, în repetate rânduri, ferma ei hotărîre de a duce războiul până la sfârșitul lui victorios, indiferent de durata lui şi de sacrificiile ce vor trebui să fie aduse. Solidaritatea dintre Germania şi Italia este în afară de orice îndoială ca şi consolidarea internă a Italiei şi Germaniei. ❖ După ultimul discurs al Fuehrerului, propaganda britanică a încercat să însceneze şi împotriva Germaniei manevre similare, interpretând legea de împuternicire a Fuehrerului drept un semn al slăbiciunii şi destrămării interne germane. Intre timp, Germania a dovedit forţa ei, prin măsurile de represalii luate împotriva Angliei şi se poate presupune că şi Italia va avea în curând ocazia de a da o similară şi drastică desminţire zvonurilor britanice. In orice caz ultimele evenimente au dovedit pe deplin cât de necesară a fost conferinţa ziariştilor de la Veneţia, conferinţă ce a luptat împotriva minciunii presei internaţionale. * Mr. 117 Sâmbătă 2 Mai 1948 Pagini DIRECTOR $1 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU LA PÂNDĂ. Antiaeriana românească pe frontul Doneţului. (PhDb) ZIUA NAŢIONAL-SOCIALISMULUI Marele Reich german acordă zilei de 1 Mai o semnificaţie deosebită, considerând-o drept ziua naţional-socialismului, care a dat un impuls de viaţă nouă poporului german. Tot ce s’a creat în Germania, dela instaurarea regimului naţional-socialist, ca putere morală şi militară, ca forţă economică şi spirit de coeziune internă, se datoreşte acestei doctrine şi întemeetoruhii ei Fuehrerul Adolf Hitler. Naţional socialismul a creiat un ideal poporului german, în ritmul căruia s’a încadrat întreaga naţiune, în locul luptei de clasă care tulburase în trecut viaţa Germaniei, a fost aşezată munca creatoare a intregei comunităţi, dreptatea socială pentru toţi cetăţenii şi onoarea naţională a Patriei. Un demnitar german a definit astfel naţional-socialismul : „Cugetarea consacră comunitatea ca principiu suprem în doctrina naţional-socialistă; nu există „individul” sau „omenirea”, ci poporul, ca o totalitate vie, crescută într’un organism real şi unic. Individul nu există ,decât prin comunitate şi depinde de ea. Concepţia universală naţionalsocialistă nu numai că recunoaşte libertatea personalităţii, dar o şi reclamă. O cere în interesul comunităţii pentru desvoltarea sau perfecţionarea acesteia. Tocmai forţele liber desvoltate şi valorile creatoare ale personalităţii în sânul comunităţii şi valorificate prin comunităţi, sunt coloana vertebrală a concepţiei naţional-socialiste". Drepturile naţiunii trec prin urmare după concepţia naţionalsocialistă, înaintea celor individuale, iar însuşirile şi puterile spirituale ale individului nu se pot desvolta decât in comunitatea de rasă, prin ea şi pentru ea. Ideologia aceasta a creat o disciplină a muncii şi o înţelegere din partea tuturor cetăţenilor germani pentru interesele superioare ale Patriei. In Germania a fi muncitor, intelectual sau manual, nu însemnează numai un titlu de onoare, ci este în acelaş timp temeiul recunoaşterii cetăţeniei complete. Cine nu crează nimic, cine nu lucrează pentru comunitate, într’un anumit domeniu, acela e considerat parazit. Tineretul german s’a încadrat dela început în aceste idei, formând acea mare organizaţie denumită Hitler-Jugend, care constitue un exemplu de educaţie trupească şi sufletească, în spiritul dragostei de patrie al credinţei şi răspunderii pe care trebue s-o aibă în societate. Ideile acestea înoitoare, care stau la baza naţional-socialismului au putut crea în afară de uriaşa operă internă şi acea puternică armată germană care luptă glorios sub conducerea Fuehrerului Hitler împreună cu aliaţii săi, pentru întronarea unei noui ordini europene şi pentru distrugerea bolşevismului duşmanul de moarte al civilizaţiei. c. ş. INTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ de I.VION In epoca dintre cele două războae, imitând, ca in mai toate domeniile, moda adoptată în ţările din Occident, am avut şi noi cultul economiştilor ideologi, al „specialiştilor“, al „experţilor“, în atât de largă măsură Incât nu numai că nici o guvernare nu se putea lipsi de ei, dar am avut un guvern care se mândrea că este compus apro-mp, exclusiv din „tehnicieni“. Toţi ştim cam au fost rezultatele în toate ramurile vieţii noastre economice, mai ales în cea monetară şi valutară, dar nu ca să facem proces trecutului amintim toate acestea, ci să subliniem adevărul valabil în permanenţă că teoriile cele mai savante şi mai logice nu pot fi aplicate oricând şi oriunde. Dacă „experţii“ ori „specialiştii“ ar fi vânturat ideile şi le-ar fi adus în discuţia publică, chiar fără să se preocupe de terenul şi de climatul prielnic, ar fi fost o interesantă manifestare de cultură ; din nenorocire insă, ideile importate au fost aplicate fără să se ţină socoteala că se cer mii de condiţiuni speciale ca să treci de la teorie la practică. Nu e vorba de contribuţia pe care oamenii cu cultură reală o pot aduce pentru soluţionarea unor probleme complicate, ci de desconsiderarea părţii practice, gospodăreşti, în adoptarea soluţiunilor găsite „de-a gata“ în cărţile străine de economie elementară. Insuficienta pregătire a celor puşi să aleagă, printr’un discernământ propriu, hotărîrea cea mai potrivită într’un anumit câmp de activitate, a dat specialiştilor teoretici puterea decisivă de a.şti impune soluţia împrumutată şi de ei dela alţii şi târziu se constata că timpul şi experienţa infirmau lecuirea aşteptată, iar pagubele le suportau conduşii, adică întreaga colectivitate. Constatând „crepuscul ud experţilor“, Albert Rivaud, membru al Institutului Franţei, ironizează, cu amărăciune, in ultimul număr din „Revue des deux mondes“, ştiinţa proaspătă, improvizată din manuale recente, a celei mai mari părţi dintre specialiştii care, departe de munca productivă, străini de realitate, neadâncind caracterul oamenilor, aveau în materie de politică economică ori socială naivităţi de copil ori de parvenit, pentru că nu aduceau cu ei roadele acumulate de experienţa umană. „O neîncredere umbrită de ironie — scrie Rivaud — începe pretutindeni să se manifeste faţă de experţi, în care noi am crezut cu naivitate ca în nişte semi-zei ai lumii modemne. Am uitat OMUL în sine pentru care vrem să lucrăm. Mecanismul, administraţia nu sunt totul. Trebue oameni ca să conducă maşinile şi ca să le întrebuinţeze în mod fo(Continuare in pag. 2-a) ROMANIA ŞI LUPTA NAŢIONAL- SOCIALISTĂ Să devină naţionalist n’a însemnat pentru Führer o simplă afirmare prezumţioasă, un strigăt de desrobire, un „Ura” de entuziasm gol. Ci datoria de a înţelege cu inima toate suferinţele naţionale, pentru ca să poată întemeia şi propovădui cultul disciplinei şi muncei, religia jertfei pentru patrie, afirmarea mândriei de rassă şi lupta pentru câştigarea drepturilor ei stăpânitoare. „Cine iubeşte poporul — zice Adolf Hitler — nnuşi dovedeşte dragostea decât prin sacrificiile pe care e gata să şi le impună sieşi, pentru popor. Sentimentul naţional care n’are drept scop decât interesul, nu există. A striga ,,Ura” nu dovedeşte nimic şi nu-ţi dă dreptul să te numeşti patriot... Trebue să împlânţi în inimile tinere unirea intimă a naţionalismului, cu sentimentul justiţiei sociale”. Pe aceste temelii a întemeiat Adolf Hitler religia sa : „naţional-socialismul”. Intr’o lume condusă încă de puterile oculte ale iudaismului ca sistem social şi financiar, Filhrerul a dat lupta pentru prăbuşirea aurului şi pentru dărâmarea masoneriei care lucra în spatele phnocraţiei şi capitalismului speculator. Intr’o vreme robită încă de fetişismul aurului, de convenţionalismul mercantilist al emisiunilor garantate artificial de aur, Führerul a proclamat că singurul aur e Munca şi Patria şi singurul reazim al valorii este producţia naţională, împăcarea naţionalismului cu socialismul prin curăţirea socialului de universalismul sărăciei proletare, adâncirea naţionalismului prin întemeerea lui pe biologie şi rassă, ca şi obligarea capitalului de a deveni social, nu egoist şi speculator, iată marile postulate prin care naţional - socialismul deschide porţi de veacuri civilizaţiei viitoare. Dacă Führerul, din cunoaşterea suferinţelor patriei sale, a luat învăţământul de a fi naţionalist şi de a străbate perspectivele istoriei viitoare, din drama sfâşietoare a Europei trebue să luăm la învăţământul de a fi europeni, pentru a evita alte năvăliri alt Ev Mediu de anarhie şi ucidere, zidind o lume nouă, o lume sănătoasă şi puternică. La această luptă măreaţă, care se dă sub ochii noştri, poporul român aduce toată setea lui de înnoire. Poporul român vrea să-şi interneeze viaţa de mândrie şi de drepturi, prăvălind toate laşităţile, toate prejudecăţile, zidind prin muncă şi dreptate ordinea lui socială cuminte şi sănătoasă. El înţelege şi simte cuvintele Führerului: ,,Dacă un popor, piere pentru drepturile omului, este fiindcă a fost cântărit în balanţa Sorţii şi a fost găsit prea uşor ca să aibă dreptul la fericire în lumea noastră pământească. Fiindcă, acela care nu este gata să lupte pentru existenţa lui sau nu este în stare, este că a fost predestinat pietrei de providenţa veşnică, dreaptă...” „Lumea nu este făcută pentru popoare laşe”. Omagiu pentru ziditorul de lume nouă îi aduc azi credinţa nebiruitoare că Neamul Românesc nu piere ci luptă pentru drepturi şi pentru dreptate. (Din volumul ,,Adolf Hitler” de d. prof. Mihai Antonescu, vicepreşedinte al consiliului de miniştri). NATIONAL-SOCIALISMUL $I ROMÂNIA Ideia naţional-socialistă este o ideie-forţă. Ea împacă străvechea luptă între naţional şi social, intra ,treapta şi stânga. Ea dă naţionalului sensibilitatea justiţiei sociale, şi justiţiei sociale disciplina naţională. Este nu numai concluzia pe care marele gânditor Adolf Hitler a adus-o unui veac de gândire germanică, dar este drumul pragmatic de împăcare a ideologiilor şi nevoilor europene, străvechi şi noui. Această ideie poate să devină marea temelie morală a Europei de mâine. Dacă naţional-socialismul se va aşeza ca temelie spirituală a viitoarei păci; dacă naţional-socialismul va întări ideia naţională iar din ideia de justiţie socială va întemeia dreptul naţiunilor cu mari forţe biologice adunate într’un crez, şi dreptul claselor muncitoare, adunate într’un singur interes, — atunci naţionalsocialismul va dărui Europei o lungă epocă de pace, mai lungă decât Pax Romana. Revoluţia naţional-socialistă a deschis în Europa acest proces. Fuehrerul şi Germania au dărâmat prejudecăţile şi obstacolele. Pacea Naţiunilor, Pacea Drepturilor, Pacea Socială îşi deschid pagini largi care aşteaptă să fie scrise. Doresc Marelui Fuehrer şi Marelui Reich Naţional-Socialist să poată fi înţeleşi şi să poată împlini cu înţelegere toate aceste mari biruinţi de civilizaţie creeatoare, dăruind Europei un nou viitor. In arcul Carpaţilor ne-am născut noi românii şi aci vom muri, fără ca cineva să poată atinge şi unitatea noastră etnică şi vitalitatea noastră. Am fost aci zid de rezistenţă în contra năvălitorilor, a necredincioşilor şi a mongolilor. Aceasta ne-a fost misiunea, pe care am împlinit-o, din veac în veac , până la ultimile pagini scrise de armata Regelui Mihai I, sub comanda Mareşalului Antonescu. Am reprezentat aci tradiţia unei civilizaţii, nu prin titluri pompoase ci prin tranşeea de sânge pe care, din veac în veac, a făcut-o Neamul Românesc aci, apărând cu trupul lui atâtea invazii în Europa. Misiunea noastră apostolică a fost o misiune de luptă şi de jertfă. Modest, muncitor, sobru şi luptător, Neamul Românesc şi-a urmat aci destinul şi nimic pe lume nu i-l va clinti. Suntem o naţiune veche, dar purtăm în noi toate idealurile noui: Idealul de luptă. Idealul de dreptate. Idealul naţional, Idealul social. Pentru că acesta este însuşi sensul secularei noastre existente. Noi, nu ne adăptăm lumii noui, ci o trăim, pentru că ea este însăşi esenţa vieţii noastre, de suferinţă, de luptă şi de veşnică înnoire. (Din declamaţiile făcute unui grup de ziarişti germani în vizită în România de cătrţi .3. profesor Mihai Antone* sou. vice-preşedinte al com*siliukd jde^minilstrîî