Universul - Capitala, noiembrie 1943 (Anul 60, nr. 299-328)

1943-11-01 / nr. 299

Anul al 60-lea 12 Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL" S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL 7 LEI Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. G­le P. T. T. Nr. 24.464/939 CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA. TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-15 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 TRANSPORTURILE IN COMUN Apropierea iernii impune luarea de măsuri din vreme în ce priveşte greutăţile pe care le prezintă mijloacele actuale ale transportului în comun, sau ca să ne expri­măm mai precis, insuficienţa mijloacelor de transport în comun. Dacă aglomeraţia actuală din tramvai, aglomeraţie care implică, pe lângă alte cauze, întârzierea şi aşteptarea în staţii, mai sunt suportabile, atunci când va începe vre­mea rea , frigul, zăpezile, ne­ajunsul insuficienţei mijloace­lor de transport în comun se va agrava şi consecinţele lui vor fi dăunătoare şi sănătăţii publice şi ordinei publice. Desigur, date fiind vremu­rile excepţionale de astăzi, rezolvarea problemei nu este uşoară şi greutatea ei s-a do­vedit prin faptul că cu toate măsurile luate în ultimul timp atât de S. T. B. cât şi de pre­fectura Poliţiei Capitalei, pre­cum şi acelea privitoare la o­­rariul magazinelor şi al ore­lor de lucru, insuficienţa mij­loacelor de transport tot s’a resimţit. Trebue deci, în mod evident, în această direcţie, căutată soluţiunea, adică în în­mulţirea mijloacelor de trans­port cel puţin la anumite ore când aglomeraţia este mai mare. Aşa de pildă s’ar putea poate repune în circulaţie, la aceste ore şi în direcţiile mai aglomerate, autobuzele. S’ar putea deasemenea dispune o­­bligativitatea, ca la orele de prânz şi seara, după închide­rea magazinelor şi a biurou­­rilor, un număr de taximetre să se găsească la diferite punc­te fixe, de unde să pornească cu mai mulţi pasageri în di­recţiuni anumite şi pe un tra­seu dinainte stabilit. S’ar pu­tea, de pe altă parte, permite iniţiativei particulare de a or­ganiza transporturi în comun în diferite direcţiuni şi în de­osebi din şi către cartierele mai populate şi mai periferice. Mai adăugăm că ar fi foarte bine dacă s’ar examina şi po­sibilitatea unei reglementări a orariului reprezentaţiilor ci­nematografice în sensul ca ele să nu corespundă cu orele când începe sau încetează lu­crul în întreprinderile comer­ciale şi industriale. Suntem încredinţaţi că o e­­xaiminare atentă a problemei de către cei în drept, va pu­tea găsi, dacă nu o completă soluţionare, cel puţin o ame­liorare a situaţiei de azi, care nu va întârzia să se agraveze odată cu sosirea iernei. Dar publicul are şi el da­toria impusă de împrejurările excepţionale de astăzi. Mai multă dragoste de cămin, mai mult ataşament de casă şi de familie, o mai accentuată grijă de interiorul şi nevoile gos­podăriei ar împuţina desigur numărul acelora cari circulă fără nevoe şi ar uşura circu­laţia şi transportul în comun al acelora cari muncesc şi n’au timp de pierdut. Tine­retul mai ales, ar trebui să-şi piardă mai puţin vremea cir­culând inutil pe străzi şi, pă­trunşi de conştiinţa seriozită­­ţei timpurilor de faţă, să-şi petreacă orele libere citind şi lucrând. Oricâte măsuri s’ar lua de organele autorizate, dacă ele nu se vor bucura şi de con­cursul înţelegător al publicu­lui, ele nu vor da rezultatele dorite şi vor suferi tot acei cari muncesc şi cari nu au timp nici de petreceri prin lo­caluri publice, nici de le­nevie. Teorie şi Expoziţia documentară a în­văţământului practic a repus în actualitate problema orientării învăţământului românesc. Este un loc comun al retoricei noa­stre didactice afirmaţia că şcoa­la noastră trebue să se inspire de la specificul naţional şi să indrumeze tineretul ţării cât mai mult spre carierele produc­tive, nu numai pentru a da a­­cestuia o carieră remuneratoa­re, dar mai ales pentru a creea ţării un mai bun echilibru so­cial. Aceste lucruri au ajuns să fie considerate ca adevăruri ba­nale, nimeni nu le mai pune în discuţie. „Prea multă teorie în şcoala românească. Mai multă practică” este lozinca ce se aude şi se citeşte peste tot; ea a­ fost şi leit-motivul cuvântărilor ţi­nute la inaugurarea expoziţiei. Este interesant că noua îm­­pinsătură de vâslă înspre apele învăţământului practic s’a ivit atunci când barca şcoalei româ­ne era luată de curent înspre o­­rizonturi de nebulositate. De­­aceea s’a apăsat de vorbitori —■ oameni cu înalte rosturi în Stat — împotriva unui învăţământ de abstracţiuni şi pentru o îndrep­tare spre realităţile vieţii, precum şi asupra necesităţii de a creea­­ ÎNSEMNĂRI culturale practică de CONSTANTIN KIRIŢESCU oameni cu spirit positiv, munci­tori, creatori, iar nu firi con­templative, lipsite de iniţiativă, incapabile de acţiune. Dacă asupra principiilor toată lumea e de acord, greutatea în­cepe de la aplicarea lor pe te­ren, adică atunci când e vorba a organiza un învăţământ în care să se poată doza precis cantitatea de elemente teoretice şi practice trebuitoare formaţiunii spirituale a tineretului, aşa cum o cer interesele vieţii noastre naţionale. Problema se înfăţişează sub aspecte deosebite după cum con­siderăm şcoala vn ţelul ori în spiritul ei. Cel dintâi punct de vedere pune chestiunea raportului de cantitate între şcoala teoretică — tip liceu — şi şcoala profe­sională. E curios că toată lumea pledează pentru cea de-a doua, dar... votează pentru cea dintâi. Cu toate sforţările sincere fă­cute de atâţia amar de ani, în­văţământul teoretic distanţează încă, şi cu mult, pe cel profe­sional. Românul se naşte poet — spunea Alecsandri — dar mai (Continuare in pag. 2-a) IA EROUL NECUNOSCUT Generalul Weckman, comandantu' A­cademiei Militare Germane, depune o coroană la Mormântu' Eroului Necunoscut. (S.M.P.) La 18 octombrie Fuehrerul a primit la cartierul său general pe primul regent al Bulgariei prințul Cyril BERLINUL AFIRMĂ CĂ NU S’A AJUNS LA O COORDONARE A INTERESELOR ALIAŢILOR LA CONFERINŢA DELA MOSCOVA Prin telefon dela corespondentul nostru particular Berlin, 30. — Declaraţia d-lui Roosevelt, că odată cu încheerea conferinţei dela Moscova s’a rea­lizat un succes desăvârşit, e con­siderată ca o încercare de suges­­tionare a opiniei publice anglo­­americane. Această sugestionare de natură propagandistică era — după cum se spune aci — absolut necesară, mai ales în urma modului cum a decurs conferința de la Moscova, de­oarece după părerea cercurilor berlineze, d. Huli se înapoiază cu mâinile goale. El n’a reuşit să convingă Sovietele să intervină alături de Statele Unite în con­flictul acestora cu Japon5*. A­­sa n'a reuşit, deasemenea să obţină o promisiune de garan­ţie în legătură cu poftele de ex­pansiune ale Sovietelor, de care America se teme atât de mult. Acestea nu se îndreaptă însă nu­mai împotriva micilor naţiuni din Estul şi Sud-Estul Europei, pen­tru a căror apărare Statele Unite pretind că luptă, ci şi împotriva Dardanelelor, precum şi contra poziţiilor anglo-americane din Orientul apropiat şi mijlociu. Tot după părerea cercurilor de la Wilhelmstrasse, nici d. Eden nu va putea prezenta parlamen­tului englez de­cât vorbe goale ca: siguranţa colectivă, Charta Atlanticului şi altele de acelaş fel. ❖ lut imposibil să se fi produs o coordonare a intereselor partici­panţilor la conferinţă. D-nii Huli şi Eden au fost — după cum confirmă şi o ştire a agenţiei „Reuter“ — atât de plini de tact, în­cât nici nu s-au ocupat cu chestiunile privind graniţele ori­entale, ci au recunoscut „a pri­ori“, ca indiscutabile, toate cere­rile Sovietelor în această direc­ţie. Se declară dealtminteri aci, că toate hotărîrile luate la Mos­cova nu vor avea nicio influenţă asupra răsboiu’­u ♦" Marea prăpastie ce există între speranţele aliaţilor şi realitate "■ dovedeşte faptul că în timp ce se trâmbiţează cu sgomot că soarta războiului s'a hotărît de pe acum în favoarea aliaţilor şi că la Moscova s’au şi fixat condiţiile armistiţiului pentru Germania, chestiunea celui de al doilea front a format principalul obiect al dis­­cuţiunilor conferinţei de la Krem­lin. La ce mijloace drastice tre­bue să fi recurs Stalin o dove­deşte comunicarea agenţiei „Reu­ter“ că d. Eden a prezintat un memoriu asupra celui de al doi­lea front, semnat de d. Churchill şi în care acesta a promis, cu toate detaliile şi dând cele mai precise termene, o apropiată in­vazie în apusul Europei, spre a tempera nemulţumirea lui Stalin. Dar nici această promisiune a d-lui Churchill — după cum se spune aci — nu poate avea nici o influenţă asupra mersului răz­boiului. In această privinţă, se arată la Berlin, că tocmai mersul ultime­lor evenimente de pe frontul de Est face să se tragă concluzia că aliaţii ar trebui să fie mult mai prevăzători în pronosticurile lor. ❖ In acelaş timp, invazia, din I­­talia ,un­de Badoglio a deschis a­­liaţilor porţile, e un exemplu drastic de greutăţile pe care le-ar întâmpina aceştia în cazul unei­­ ipotetice invazii în Apusul Euro­pei. In fine, cercurile berlineze constată că tot ce s'a petrecut la Moscova va deschide ochii euro­penilor din Estul şi Sud-Estul continentului asupra pericolului bolşevic, rezultat din­­concesiile făcute de anglo-americani sovie­ticilor. Căci e vorba, în acest caz, cu mult mai mult decât de si­tuaţia de hegemonie, concesio­­­nată în mod necondiţionat Rusiei sovietice. E vorba chiar de exis­tenţa unor state şi popoare, pre­cum şi a multor milioane de in­divizi, cari, după exemplul celor întâmplate la Katyn şi Viniţa, ar deveni victime sigure ale bolşe­vismului, dacă din cochetarea de­mocraţiilor anglo-americane cu bolşevicii s’ar produce într’ade­­văr şi o modificare a situaţiei militare. Persistă aci părerea că e ales.­ SITUAȚIA LUPTELOR DIN SECTOARELE NORDIC SI CENTRAL ALE FRONTULUI DE RĂSĂRIT Berlin, 30 (Rador). — Cu pri­vire la luptele de pe frontul de răsărit se dau următoarele a­­mănunte relativ la sectoarele din nordul si centrul frontului : In centrul frontului au fost respinse cu mari pierderi pentru inamic toate atacurile masive date de forţele sovietice în ziua de 29 octombrie atacuri la care au luat parte un important nu­măr de care blindate şi de avioa­ne de bătălie. O bătălie de care blindate foarte crâncenă s-a dat de am­bele părţi ale oraşului Gomei, unde sovieticii au încercat din nou să strănungă liniile germa­ne. Din informaţiile primite până acum rezultă că 36 de tancuri sovietice de tipul ,,T 34“ au fost scoase din luptă în cursul unei lupte defensive încununată de succes. Lupta este încă în curs LA VEST DE CRICEV La vest de Crîcev sovieteci au reluat deasemeni marile lor ofensive, în cursul cărora, după lupte crâncene, au putut să fie stăvilite toate încercările de străpungere. Până seara linia principală germană de luptă a­ fost menţinută de forţele germa­ne, în toate sectoarele. După re­grupări destul de importante şi după intrarea în luptă a unei puternice artilerii, sovietele au reluat ieri ofensiva în ambele părţi ale marei şosele ce merge de la Smolensk la Orşa. Sovieticii au pregătit atacurile lor, date cu ajutorul a câtorva tancuri şi a unor importante forţe de aviaţie de bătălie, printr’un foc continuu de artilerie, într-un stil — mai puternic decât oricând. Bateriile sovietice erau aşezate una ală­turi de alta pe o adâncime de mai mulţi kilometri şi făcând o nemaipomenită riaină de muniţii sovieticii au pregătit fiecare din­tre cele 14 atacuri foarte puter­nice, pe care ei le-au dat în­­tr’un spaţiu foarte restrâns. MASURILE GERMANIEI Deoarece concentrarea artile­riei sovietice fusese resperată la timp de către germani, s’au pu­tut lua toate măsurile necesare pentru ca trupele germane să nu sufere decât pierderi minime. Artileria germană printre care se aflau şi numeroase tunuri cu tragere lungă, a cooperat la lup­tă cu mult succes. Din 13 tancuri sovietice, 7 au fost nimicite, în timp ce infanteria inamică a fost decimată în faţa poziţiilor ger­mane de focul aruncătoarelor rapide de­gradate ale germani­lor. Numai în câteva puncte s’a trecut la lupte corp la corp, in cursul cărora germanii au ră­mas stăpâni pe poziţiile lor. Cu acest prilej s’a observat că sovieticii nu au trimes în luptă decât foarte puţine care blinda­te şi acest lucru este foarte cu­rios, întrucât dată fiind îndâr­jirea arătată prin atacurile lor ruşii au subliniat marea impor­tanţă pe care o atribuiau aces­tui sector de luptă care de altfel este foarte favorabil întrebuin­ţării formaţiilor blindate. De aci se poate trage concluzia că sovieticii au trimis forţele lor blindate în special spre sectorul de la sud. In zona Nevel, sovieticii au a­­tacat din nou cu importante for­țe în împrejurimile lacului Or­lov. Mai multe străpungeri loca­le au fost imediat lichidate. CONSOLIDAREA SPIRITULUI DE ECOIMIE înfruntând asprimea vremuri­lor. Casa naţională de economii şi cecuri poştale nu lipseşte nici anul acesta de la îndatorirea mo­rală de a închina Zilei economiei un popas de atenţie festivă, la care înţelege să asocieze, ca de obicei, interesul marelui public. Un program adecvat desfăşurat în şcoli, în ateliere, la radio, are menirea de a pune în lumină forţa pilduitoare a agonisirii, în îndoita sa misiune creatoare, pen­tru viaţa familiei şi a Statului. Ziua de 31 Octombrie, sărbă­torită de toate popoarele ca ziua economiei, a căpătat astfel şi la noi consacrarea tradiţiei, pe care tumultul evenimentelor din ul­timii ani, departe de­ a o între­rupe şi întuneca, ne-o înfăţişează mai vie şi mai semnificativă. Numai uşuratecii şi desperaţii pot adopta deviza: „După mine potopul !“, spre a legitima risipa şi d­ecumpănirea în viaţă. Cine are conştiinţa răspunderii faţă de sine şi de ai săi, cine are un ţel de atins, o familie şi un nume de apărat, işi pune toate nădejdile în puterea lui de muncă, în binefacerile economiei şi agoniselii, care-l conduc nu numai la o viaţă ordonată şi onestă, in­corespondenţă cu pre­ceptele cele mai înalte ale eticei creştine ,dar îl pun şi la adăpost de toate neajunsurile sărăciei şi ale neprevederii. Un om chibzuit şi strângător este un om înarmat în lupta vieţii. El îşi poate domina desti­nul, spre deosebire de omul dezordonat şi risipitor, care cu fiecare nesocotinţă nouă, alunecă mai adânc în prăpastie. De aceea educarea şi consoli­darea spiritului de economie tre­bue să răzbată cât mai profund şi cât mai larg în toate straturile noastre sociale. Este mult de lucrat la noi în direcţia aceasta, când, cercetând depunerile spre fructificare, după categoriile sociale şi profesionale, constatăm cât de slab procent re­prezintă cifra depunerilor ţâră­­­neşti, cifra depunerilor muncito­rilor industriali, ca şi a oltenilor precupeţi, a cărăuşilor, colporto­rilor de ziare, etc., până în rân­durile cărora n’a pătruns încă credinţa în virtuţile şi bineface­rile economiei. Ziua de 31 Octombrie este, în această privinţă, un prilej bine­venit pentru toată lumea de reca­pitulare a strădaniilor depuse pe ogorul vast al promovării spiri­tului de economie, dar şi de pro­gramare a strailanii'er viitoare. H. I. Mr. 299 Luni 1 Noembrie 1949 12 Pagini ECTOR­ATOR DELEGAT POPESCU DOMNUL VAN LEISEN $­ STATISTICA de ZENOVIE PÂCLIŞANU Domnul Herbert van Leisen dorind să informeze Europa a­­supra problemei Transilvaniei, dă în cartea domniei sale, Das siebenbürgische Problem, pe lângă istorie, filologie, archeolo­­gie, istorie literară şi religioasă, şi statistică istorică. Dacă-i ghi­­veciu, să fie ghiveciul Călărind pe vechea teorie a lui Iancsó Benedek, domnia sa spune Eu­ropei că Transilvania s’a româ­nizat numai între 1700 și 1821, căci înainte, elementul românesc forma aci o cantitate neglija­bilă, chiar și din punct de ve­dere numeric. Evident autorul, care semnează cu nume olan­dez, nu face ştiinţă pentru şti­inţă şi deci nu studiază evo­luţia numerică a Românilor ar­deleni numai de dragul cifrelor, ci pentru a dovedi că o provin­cie nu poate fi expropriată de la vechii stăpâni şi nu poate fi dată coloniştilor şi fugarilor proaspăt adăpostiţi pe solul ei. Românii descălecând aci numai dela 1700 încoace, alungaţi de asprimea regimului fanariot, din cele două principate, Muntenia şi Moldova, nu pot avea nici o pretenţie asupra pământului ţării, asupra munţilor, văilor şi văzduhului ei. Dies ist — juri­disch gesagt — die Sachlage (a­­ceasta este, vorbind juridic, sta­rea de fapt) exclamă domnia sa mândru şi satisfăcut la pagina 133 a cărţii. Povestea asta cu românizarea Transilvaniei e cam veche şi a fost făurită înainte cu aproape o jumătate de secol de săcuiul Iancsó Benedek. Ea a fost adop­tată repede de toţi istoricii şi de alţi cercetători din ţara ve­­cină şi răspândită în toate păr­ţile globului, în volume masive, în sprinţare broşuri, în confe­rinţe publice şi în discrete şop­­tiri la ureche. Cu toată marea ei răspândire, povestea are un singur cusur: ESTE COMPLET FALSĂ. Nu Românii din principate au inva­dat Ardealul, ci cei din Ardeal au emigrat în principate. Au e­­migrat masiv şi permanent, în tot cursul veacului al 18-lea, din motive pe care cititorii le pot bănui uşor şi sigur, le bănuesc, dar pe care nu le putem arăta aci. Dieta ardeleană ţinută în iarna anului 1694 la Târgu-Mu­­reş, hotărăşte reducerea cu 1/5 a impozitelor din Ţara Făgăra­şului, fiindcă „o treime din populaţia de aci şi-a părăsit lo­cuinţele şi a emigrat în Mun­tenia vecină”. Aşa citim în vo­lumul 21 al Documentelor die­telor ardelene tipărite de Aca­demia maghiară în anul 1899. O reducere a dărilor cerea şi dieta din 1698, ţinută la Alba Iulia, fiindcă citim tot acolo, „ceas de ceas şi zi de zi locuitorii e­­migrează în Ţara Românească”. Această trecere peste munţi in cele două principate luase pro­porţii atât de mari, încât în 1699 a intervenit împăratul Leo­pold I însuş, cerând să se ia mă­suri ca populaţia să fie împie­decată, cu toate mijloacele, de a fugi în Moldova şi Muntenia. In 1728 se plâng şi Saşii, că din cauza emigrării Românilor, ră­mân satele pustii. Nu putem urmări aci, pas de pas şi an de an această stator­nică descălecare a Ardelenilor peste munţi, în Principatele Ro­mâneşti. Amintim numai că ge­neralul Erzenberg, guvernato­rul Bucovinei, într’un raport din 1778 dă, în acest colţ de Moldo­vă numele a 72 sate în care se găsesc bejenari ardeleni. Au fost înfiinţate de ei, între altele, sa­tele Botoşana cu 116 familii, Bălăceana cu 84 familii, Micleşti cu 76 familii, Tereblecea cu 74 familii şi altele multe. Numărul emigraţilor din Transilvania în Bucovina era la 1778 de 5018. Intr’un raport din 17 ianuarie 1785, consulul austriac König, vorbeşte de emigrarea în Mol­dova a 24.000 familii din părţile Bistriţei şi Năsăudului. Un ra­port ceva mai vechiu, din 20 Maiu 1777, întocmit de G. Rail şi G. G. Obst, scrie despre eşi­­rea Românilor din provincia de peste munţi, aşa: Asupririle au scos în curs de 120 de ani mul­te mii de familii româneşti din Transilvania, atât în Moldova, cât şi în Muntenia, precum şi în multe districte dominate in a­­cele epoci de Turci, aşa numite raiale”. Pentru a dovedi invazia Ro­mânilor din Principate în Tran­silvania, în veacul al 18-lea, au­torul care semnează cu nume olandez cartea Das siebenbür­gische Problem, amintește că îm­păratul de la Viena a intervenit la sublima Poartă să zăgăzuiască (Continuare in pag. 2-a) SĂPTĂMÂNA INTERNAŢIONALĂ MILITARĂ ŞI POLTICĂ EVENIMENTE MILITARE. — EVENIMENTE POLITICE Pe frontul de răsărit. Dârze­­nia luptelor pe acest front, de­parte de a fi slăbit, a luat un caracter şi mai acut. Berlinul le califică drept „super-bătălii“. Sovieticii fac sforţări uriaşe pentru a obţine rezultate deci­sive, mai ales în spaţiul de la Melitopol, cu vădita intenţiune de a izola Crimeia.­ Rezistenţa trupelor germane este însă şi ea neşovăitoare şi pricinueşte inamicului pierderi simţitoare. întregul spaţiu între Marea de Azov şi Nipru este în agitaţie, pretutindeni sovieticii intenţionând să facă străpun­geri, să lărgească pe cele făcute, să întoarcă frontul german şi să reuşească încercuiri de pro­porţii mari. La începutul săptămânii erau patru centre de activitate: re­giunea Marea de Azov-cotul Ni­­prului, zona de pătrundere de la nord-vest de Dnepropetrovsk, sectorul de la sud de Gomei şi sectorul autostradei Smolensk- Orşa. Trupele germane au evacuat, după lupte grele, Dneprope­trovsk unde sovieticii reuşiseră să întărească capete de pod pe malul de vest al Niprului pe ambele laturi ale oraşului. Sforţările de pătrundere în spaţiul de la Krivoirog au dus la lupte uriaşe şi în ultimele 48 de ore o mare bătălie de tancuri a fost deslănţuită­­în această re­giune. Ştirile germane anunţând această uriaşe bătălie precizează că sovieticii au avut mari pier­deri de tancuri şi­­că cu toate atacurile sovietice cu forţe supe­rioare de infanterie şi blindate, poziţiile germane au fost menţi­nute. Operaţiile sovietice la vest de Melitopol au luat deasemenea un caractr de violenţă neobiş­nuită. Acest sector a devenit în ultimele zile un important cen­tru de gravitate şi acţiunea so­vietică este îndreptată în direc­ţia Cherson. La nord de Kiev o acţiune o­­fensivă germană a dus la rezul­tatele cunoscute. Deasemenea contra­atacurile germane în re­giunea oraşului Gomei, au dus — spune comunicatul german — la recucerirea terenului pierdut în mod vremelnic. In ultimele 24 de ore situaţia în regiunea Smolensk a redeve­nit foarte activă. După o vio­lentă pregătire de artilerie so­vieticii au trecut la un violent atac. Trupele germane. . .după cum precizează comunicatul german, au reuşit prin grele lupte superioare să-şi păstreze poziţiile. Comunicatele germane au sub­liniat in ultimele zile participa­rea plină de succes a aviaţiei române în regiunea la nord de Marea de Azov. Pe frontul italian. După o l­­­nişte relativă pe acest front, ac­tivitatea trupelor anglo-nord a­­mericane a devenit mai vie în­ ultimele zile pe Volturno şi la nord de Cania. De ambele părţi ale fluviului Volturno au fost lunte violente. Trupele germane au fost retrase de poziţii nou- situate pe înălţimi mai spre nord-vest. Insula Levithe din Do­decanes­ a fost ocupată de trupele ger­mane. Deasemenea si insula Stamvulia. Activitatea aeriană. In afară de participarea aviaţiei pe fron­turile de luptă, aviaţia germană de bombardament a bombardat portul englez Great Jarmouth de pe coasta britanică şi diferi­te alte obiective din sudul An­gliei şi din regiunea Londrei. Bombardiere nord-americane au bombardat diferite localităţi din Germania de vest şi de end­est. Pe frontul Pacificului, Insula Mono din archipelagul Salomon şi care se află situată la sud de insula Shortland, a fost ocupată de trupele nord-americane. Pe frontul politic, Conferinţa de la Moscova a continuat să formeze obiectul pratupunerilor şi comentariilor de tot felul în deosebi ale­ presei din ţările neutre. D. Roosevelt a declarat că s’ar fi stabilit o înţelegere deplină la Moscova şi acesta declaraţii formează comentariile optimiste ale presei britanice şi nord-americane. D-nii Cordell Hull şi Eden au avut întreve­deri separate cu Stalin. Se vor­beşte de o iminentă întrevedere (Continuare in pag. 2-a) DESPRE Mai multe persoane ne-au exprimat nemulţumirea lor pentru articolul nostru prece­dent. Ele se aşteptau, din par­tea noastră, la mustrarea sau chiar la condamnarea acelora care nu respectă regulile orto­grafiei oficiale. Mărturisim că am primit cu inima uşoară mustrările cen­zorilor noştri. Căci, după con­cepţia noastră, rolul acestei rubrici, în materie de ortogra­fie, nu este de a urmări cu străşnicie abaterile ci de a arăta cum au fost stabilite le­gile şi întrucât sunt ele în­dreptăţite. Printre regulile ortografiei noastre oficiale, este una care impune scrierea lui u final în cuvinte care au în ultima si­labă un i:­biciu, cuiu, noroiu, ochiu, paiu, etc. In formularea regulii se spune că acest u „se păstrează“. De fapt, el nu se păstrează, căci dispăruse demult. Intr’a­­devăr, în pronunţare, acest u nu se aude. De unde atunci, impunerea lui u ? Scrierea cu u este un ultim ecou al Şcolii latiniste. In fe­lul acesta se menţine până as­tăzi o regulă ortografică fixată de Academia Română în 1904, care nu e decât o concesie fă­cută acelora care adăugase un u la sfârşitul tuturor cuvinte­lor cu finală consonantică, încă din 1880, într’un raport prezentat Academiei Române,. Maiorescu arătase că "scrierea' cu u scurt final în cuvinte ca omă, bună, etc., trebue aban­donată. Dar u a găsit apără­tori vai nici în sânul Acade­miei Române, și el nu a putut fi eliminat decât în 1904, și nu de tot Scrierea cu u final nu avea, de falit, nici o îndreptățire fo­netică, ci numai una grafică. Căci el transcria o slovă ciri­­lică (­ ieri“ tare), care, la înce­put, nota un fel de u foarte scurt, dar încă în secolul al XII-lea acest ieri nu mai avea nici o valoare fonetică în limbile slave; ieri figura la sfârşitul cuvintelor româneşti nemru că scrierea noastră cu slove cirilice imita scrierea limbii slavone, în care toate LIMBA NOASTRĂ U FINAL de AL. ROSETTI profesor universitar cuvintele se terminau în vo­cală. întrebuinţarea acestei slove era, deci, pur ortogra­fică-Când s’a adoptat scrierea cu litere latine, „ieri“ a fost transcris cu «, deşi ar fi tre­buit să nu fie transcris deloc, deoarece nu nota nici im sunet. Iată cum s’a ajuns la scrie­rea cu u final, în toate cuvin­tele. Mai târziu, s’a găsit de către latinişti o îndreptăţire acestui u, în cuvinte ca om, bun, etc., ale căror prototipuri latinești avusese, cândva, un u în ultima silabă. Din cuvintele enumerate mai sus sunt însă unele care nu au avut niciodată un u final, nici în limba română, nici în limba de origine (slava de sud); ast­fel, de exemplu : bici, noroi, dibaci, etc. Aci u a’fost Introdus fără justificarea că reproduce un sunet mai vechiu. Același lucru se poate spu­ne despre scrierea cu u final impusă de ortografia noastră oficială în atribuiu, moiu, etc., adică la persoana I singular a indicativului prezent a unor verbe. Cititorul care ne va fi ur­­mărit până aci îşi va fi dat seama că nu întotdeauna o or­tografie tradiţională este în­dreptăţită. Dar aceasta nu a­­trage nicidecum discreditarea ei. Căci există în ortografia lu­mbii franceze sau a limbii engleze , cazuri asemănătoare care nu ap,,ădu^,.după sine mo­dificarea ortografiei acestor limbi. Astfel, de exemplu, fr. poids „greutate“ se scrie cu un d, printr’o apropiere greși­tă a cuvântului de lat. pondus, în loc de pensum. Grafia da­tează din secolul al XVI-lea și a rămas neschimbată până astăzi. Căci aspectul grafic al unui cuvânt nu mai poate fi modificat, fără "grave preju­dicii, în limbi cu o veche tra­diţie literară.De aceea e bine ca ortogra­fia unei limbi să fie modifica­tă cât mai rar, şi, atunci când i se aduce vreo modificare, se cuvine ca ea să fie făcută cu multă chibzuială, pentru ca întreg edificiul să nu se re­simtă de ceasta schimbare.

Next