Universul - Capitala, ianuarie 1944 (Anul 61, nr. 1-30)

1944-01-11 / nr. 10

Anu­t sil 61-lea 6 Fegani Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPL­AR Ul 7 EEI fffi# pwrtală plătită in numerar conform aprobării Dir. G-Ie F. T. T. Nr. 24,4647939 CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-55 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.50.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 RĂZBOIUL §I PROBLEMELE SOCIALEI COASTA ATLANTICULUI,, O discuţie academică se ur­­i­mează în presa dintr’o ţară­­ neutră pe tema înţelesului real, semnificaţiei adevărate, adânci, a cuvintelor progres şi civili­zaţie, care în mintea gânditori­lor secolului trecut erau soco­tite că se referă nu numai la propăşirea tehnică şi mate­rială, nu numai la confort şi la higienă, ci la acea îndulcire a moravurilor, a raporturilor dintre oameni, care înseamnă adevăratul progres pe calea ci­vilizaţiei umane. Ştiinţa, medicina, arta cons­trucţiei, toată gândirea, toată spiritualitatea­­ omenească, au făcut paşi atât de uriaşi incât multora dintre oameni nu le vine să creadă că marile mi­nuni ale tehnicei de azi — tren, telefon, automobil, anestezie, radio, avion, etc., etc. — n’au o sută de ani vechime. Din nenorocire civilizaţia nu s'a întins în domeniul moral , ura şi înverşunarea n’au fost abolite aşa cum credeau filo­sofii veacului trecut şi vremu­rile pe cari le trăim îndeamnă pe toţi să facă reflecţia că în acest domeniu regresul este vi­zibil, incontestabil. Din seria de studii literare, sociale şi economice pe cari le publică şcoala politehnică fe­derală din Zürich, studii me­nite să îmbrăţişeze şi să lămu­rească toate aspectele concep­ţiilor noui ale vieţii moderne, e de remarcat minuţiozitatea cu care profesorul Albert Picot disecă ,,problemele sociale în timpul războiului“. Dacă multe din feţele pro­blemei prezentată de profeso­rul Picot se referă la situaţia ţării sale — structura politică, economia particulară, menţine­rea finanţelor sănătoase, etc. — concluziile privesc acele două cuvinte pline de conţinut cari cuprind viitorul însuşi al ome­­nirei, cuvinte de cari pome­neam la începutul acestor rân­duri: progres şi civilizaţie. In încheerea lucrării d-sale, concluziile iau aspectul unui a­­pel călduros şi patetic, adresat tuturor păturilor sociale, în­­demnându-le să păstreze strâns contact între ele, să fie unite într’un sentiment de încredere reciprocă, pentru că numai astfel munca fiecărui compo­nent al colectivităţii naţionale va fi folositoare ţelului de a creia şi menţine un nivel de viaţă cât mai ridicat pentru toţi. Servim progresul şi civili­zaţia lepădându-ne de egoisme şi prejudecăţi speciale şi lup­tând pentru a creia din acea interdependenţă a tuturor fac­torilor de producţie — capital, pricepere, muncă — o solida­ritate reală, efectivă fără de care nu putem să evităm hao­sul urmărit de cei cari cred că vor putea construi ceva te­meinic pe ruinele civilizaţiei seculare. Dacă adevărul elementar în viaţa socială de totdeauna este că nimic bun nu se poate ob­ţine fără muncă, fără trudă, fără perseverenţă şi fără pri­cepere, timpurile de azi că­rora frământările războinice de apocalips le-au dat o îngrijo­rătoare perspectivă a evoluţiei lumii de mâine, ele impun strânsa unire, închegarea soli­dară a tuturor păturilor so­cial pentru că laolaltă se vor simţi mai tari, mai puternice, să înfrunte eventualităţile. Experienţele au dovedit şi profesorul elveţian nu face de­cât să sublinieze o convingere unanim adoptată de toate min­ţile luminate, că numai prin această solidarizare a tuturor factorilor de producţie, deci a tuturor păturilor sociale, poate fi salvată civilizaţia şi poate fi îndrumat progresul arfian pe căile înţelegerii, a respectului dreptului fiecăruia, pe căile vieţii -­­de propăşire materială şi morală care reprezintă sen­sul însuşi al existenţei fiinţei cugetătoare. ROMANUL însemnări culturale ŞI CULTURA de CONSTANTIN KIRIŢESCU Citeam deunăzi un ,,bilanţ li­terar” al anului expirat, aşa cum se obişnueşte în ziarele de Anul Nou. M’a interesat consta­tarea autorului că anul ce a tre­cut treibue considerat ca un an bun pentru literatura românea­scă. S’ar fi tipărit multe cărţi în 1943. Printre ele locul de frunte îl ocupă romanul. Favoarea de care se bucură romanul în pu­blicul cititor este probată prin marele număr de ediţii trase din unele dintre ele. Semn bun, în­cheie cronicarul, e o dovadă că începem să avem şi scriitori, şi public cititor. Să fie oare adevărat că mă­sura valorii producţiei literare o poate da numărul romanelor apărute şi al ediţiilor trase din ele? îmi îngădui să cred că este o greşită interpretare a noţiunii „literatură’’ şi implicit a aceleia mai cuprinzătoare, de „cultură” Gen literar modern, romanul se integrează în cultură atunci când pe lângă haina artistică a formei, el are şi calităţi de fond: informaţie interesantă, observa­ţie exactă, analiză psihologică ori socială bine făcută. Romanul trebue să fie deci produsul ar­monic al unui complex de în­suşiri: documentare, putere de evocare, composiţie. Scrierile u­­nor Dickens, Balzac, Zola, Tol­stoi, Sienckiewicz, ş. a­ — ca să alegem nume numai din litera­tura universală — întrunesc laolaltă, în diferite dozări, ace­ste calităţi şi de aceea ele sunt socotite printre operele reprezen­tative ale genului Dar, în preajma falnicilor ste­jari ai unei păduri, năpădeşte şi puzderia buruiene­lor mărunte. Uşurinţa de condei a unor scriitori a creiat literatura mi­noră a romanului — foileton — ai cărui mari maeştri au fost un Ponson du Terrail, un Xavier de Montepin şi alţii mulţi, inven­tivi în arta de a turna în forme pUţin îngrijite icoane false ale vieţii, urmărind senzaţionalul, zugrăvind-o în culori violente şi stridente. Din acesta au derivat apoi romanul de aventuri, ro­manul criminal şi poliţist, roma­nul de amor degenerat în scrieri licenţioase, mergând până la pornografie, etc. Contorît la nivelul publicului fără cultură, fără pretenţii şi fără discernământ, romanul este hrana intelectuală a leneşilor. Şi cum oamenii fără cultură, inca­pabili de efort intelectual, ama­tori de sensaţii tari, alcătuesc majoritatea publicului cititor, ro­manul prost a devenit o marfă căutată în librărie, iar editorii ^Continuare in pag. 2-a) Forti­ficaţie de pe coasta de Vest (PK­Wb) Profesorul I. Simionescu pe catafalc Corpul neînsufleţit al profesorului I. Simionescu a fost aşezat ori pe un catafalc în incinta Academiei Române, al cărei preşedinte era. Slujba înmormântării se va oficia Marţi, ,11 ianuarie, ora 2 d. a. PE FRONTUL DE RĂSĂRIT, SE DUCE UN RĂZBOI. DIN CE IN CE MAI ASPRU Comunicările germane anunţă lupte la Sud-Vest de Kirovograd şi zădărnicirea încercărilor de încercuire din sectorul Vitebsk Berlin, 9 (Rador). — Se dau următoarele amănunte asupra situaţiei de pe frontul de răsă­rit: Faptul că sovieticii au pierdut în cursul zilei de 8 ianuarie un număr de 184 de care blindate şi 30 de avioane Stormovik arată că bătălia de iarnă continuă cu aceeaşi îndârjire şi că formaţiu­nile germane, cu toate îndelun­gatele săptămâni de lu­pte din cele mai grele, su­nt în stare, graţie tacticei lor cunoscute, să provoace pierderi considerabile atacatorilor prin mijlocul contra­atacurilor foarte viguroase. Statul major sovietic ,se vede pus în nevoia de a schimba în mod continuu punctele nevralgice ale acestor atacuri,­­ şi aceasta a provocat imense pierderi de vieţi omeneşti şi de materiale — fapt care l-a împiedecat să atin­gă ţelurile lui strategice, acela de a cuceri şi de a distruge fron­tul defensiv german, l­a sud şi la sud-vest, precum şi la nord de Kirovograd, forma­ţiunile blindate germane, înain­tând în formă de evantai au reu­şit să forţeze pe inamic să-şi fă­râmiţeze presiunea sa de atac Şi la sud vest de oraşul Kirovo­grad, care a fost evacuat după lupte deosebit de grele şi care acum nu mai este decât un mor­man de ruine şi de moloz, un con­traatac al carelor blindate ger­mane a dat posibilitatea ocupării unei importante coline. In timp ce în sectorul de cen­tru, bolşevicii au rămas inactivi, la vest de Propoisk şi in sectorul Nevel, ei au atacat Sâmbătă in apropiere de Gomei, în doi puncte si şi-au continuat sforţă­rile de încercuire în apropiere de Vitebsk, sprijinindu-se din nou pe puternice formaţiuni blindate In cursul celei de a treia zi a bătăliei, sforţările inamicului au fost din nou zădărnicite. Bolşe­vicii au pierdut 44 care blindate neputând realiza decât neînsem­nate câştiguri locale de teren, care nu sunt în proporţie cu imensele pierderi suferite de el LUPTELE DIN SECTORUL INTERSK Berlin, 9 (Rador). 1— Se dau următoarele amănunte asupra luptelor din­ sectoarele de nord și de centru ale frontului de ră­sărit : Cu prilejul încercărilor de în­conjurare, operate de soviete, în cursul zilei de 8 Ianuarie, cea de a treia zi de atacuri, bolşevicii au angajat formaţiunile lor blindate die infanterie în lupte, în apro­piere de Vitebsk cu speranţa de a forţa liniile, încercare zaflav­ruca până acum Cu tot sprijinu­l puternic de avioanele Stormovik, trupele sovietice n’au putut realiza in­­tenţiunea lor de a face o miş­care înconjurătoare, cel puţin, la sud După grele lupte cu şanse schimbătoare şi care au durat ore îndelungate, încercarea sovietică a fost zădărnicită, iar câteva bre­şe locale au fost zăvorite In sectorul de nord-vest, asal­turile inamice au suferit aceia­ eşec, deşi bolşevicii au angajat in această acţiune puternice for­maţiuni blindate." Avioanele de bătălie sovietice au fost forţate să dea lupta fiind risipite ele for­maţiunile de avioane de vânătoa­re germane, înainte de a fi pu­tut ajunge deasupra sect­oarelor de luptă. O mare parte din formaţiunile blindate inamice au fost nimicite de barajul artileriei germane, c­ele câteva care sovietice, care au reuşit să străbată poziţiile ger­mane, au fost nimicite de armele anticar. In total, au fost distruse Sâmbătă un număr de 84 de care sovietice, în ambele sectoare, din­­tre care 57 numai în sectorul ţi­nut corp de armata german Noul atac al bolşevicilor la vest de Gomei, atac care de câteva zile se anunţase printr’o intensi­ficare a pregătirilor de asalt in apropiere de Reciţa, era destinat să permită sovieticilor intrarea în districtul Pojessie. Atacatorii s’au izbit de o rezistenţă atât de eficace încât in niciunul din a­­ceste puncte nevralgice ei nu au putut realiza decât câteva focale şi neînsemnate câştiguri de teren Deşi statul major sovietic a concentrat numeroase baterii de artilerie, poziţiile germane au re­zistat cu tot violentul tir rosto­­golitor. Valurile de asalt sovie­tice au suferit atât de simţitoare pierderi încât numai în 5 puncte inamicul a putut opera neînsem­nate pătrunderi locale, dintre care până seara, 3 fuseseră lichidate. Forţele aeriene germane au luat o parte integrală la opera­ţiunile de atac germane şi la a­­părarea oţittă încercărilor de străpungere şi de încercuire so­vietice. In regiunile şi localităţile din spatele frontului inamic, con­centrările de care inamice au fost atacate în parte prin ska­dat­run îndrăzneţe de l­a­­mică înălţi­me. In districtul Berdicev, da exemplu, o concentrare destul de considerabil de tare, a putut fi complet distrusă pri­n mai multe atacuri succesive ale avioanelor de luptă de tip greu. Un număr de 20 de care au fost distrusa sau avariate. In sectorul Vitebsk, un grup de care bolșevice a fost atăt de grav topit încât i-a fost imposi­bil să ia parte la lupte Alte atacuri ale aviatorilor germani au avut­ efectul de a reduce la tăcere un mare număr de tunuri inamice. Au mai fost repurtate, în afară de aceasta, succese apreciabile în lupta împotriva transporturilor de întăriri inamice. Avioanele de distrugere germane au putut ni­mici într’un singur sector ele sud, nu mai puţin de 15 trenuri de transport, dintre care trei în mod complet. Un tren de mu­niţii şi un tren care transporta benzină au făcut explozie. Un număr de 7 staţii de cale ferată au fost incendiate.­ In sectorul de nord nu se sem­nalează decât o activitate a ele­mentelor de şoc şi de patrule. Nu departe de lacul Ladoga, concen­trările de trupe sovietice au fost în mod eficace bombardate de că­tre aviatorii de bătălie şi de că­tre avioanele de luptă rapide ger­mane. Madrid, 9 (Rador). — Cores­pondentul agenţiei D. N. R. transmite : Cunoscutul multimilionar nordamerican William Van­derbilt a încetat din viaţă Vi­neri seară, la locuinţa lui din New York. El era în vârstă de 65 ani. KTv. IO Marți n Ianuarie 1944 6 Pagini DATELE ACTUALE ALE PROBLEflEI AGRARE După mai bine de două decenii de la ultima împro­prietărire rurală, continuăm să avem azi o problemă a­­grară de rezolvat. Şi ea va exista totdeauna, atâta timp cât în mintea noastră va stă­rui credinţa simplistă şi ne­controlată, că soluţionarea nu poate fi realizată altcum decât prin noui exproprieri şi, respectiv, prin noui îm­părţiri de pământ. Dar, nefericire, uităm că Întinderea pământului nu este elastică şi fără limite, ca să putem lua din ea ori­cât şi oricând, la infinit. In schimb, însă, sporul popu­laţiei rurale este un fenomen constant, pe care î l înregis­trăm an de an, ridicând ast­fel nevoile de pământ la ci­fre care fac cu totul utopică acoperirea lor cu neînsemna­tele suprafețe, pe care o nouă expropriere­ le-ar mai putea oferi. Astfel, după statistica agricolă din 1930, proprieta­tea mare, care a format în trecut rezervoriul de alimen­tare a împroprietăririlor ţă­răneşti, nu mai dispune azi, ca suprafaţă arabilă, decât de 14% din totalul cultivabil al ţării, adică, în cifre pre­cise, 1.870.000 ha., aflate în stăpânirea a 12.000 de fami­lii. După un calcul al regre­tatului C. Garoflid, dacă a­­ceastă proprietate ar fi ex­propriată, lăsându-se pro­prietarilor numai câte 100 ha., pământul disponibil pen­tru împroprietărire ar fi de 670.000 ha. Pe de aită parte, numărul țăranilor fără pământ sau cu pământ neîndestulător, e evaluat azi cam la 1 jum. milioane. Cât li s’ar cuveni, deci, din disponibilul realizat printr’o eventuală nouă ex­­propiere? Mai puţin de o ju­mătate de hectar de cap. Putem socoti cu aceasta rezolvată problema agrară? Fireşte că nu. Dar chiar daca am merge până la exproprie­rea totală a marei proprie­tăţi, tot n’am izbuti să asi­gurăm ţăranilor lipsiţi mă­­care un hectar de fiecare. Cifrele, adică realităţile, ne desvăluesc deci absurditatea şi inutilitatea unei asemenea soluţii. Iar dacă, contrar ra­ţiunii, s’ar stărui în ea, efec­tele ei pentru economia ge­nerală a ţării — şi mai ales raportându-ne la structura actuală a producţiei naţiona­le, când materialul lemnos trebue cruţat, iar zăcămin­tele de petrol sunt limitate şi deci amândouă nu vor mai putea participa în măsură hotărîtoare la echilibrarea balanţei noastre de schimb, ca în trecut, — ar fi cu ade­vărat dezastruoase. Dar importanţa proprietăţii mari şi mijlocii s’a dovedit nu numai în întreţinerea schimbului cu străinătatea, prin procurarea prisosurilor exportabile, ci şi în asigura­rea alimentării interne, mai ales a oraşelor şi a centrelor industriale. Şi aceasta este — să nu uităm — una din problemele cele mai serioase. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să căutăm produ­sele agricole şi alimentare pe pieţele străine, procurându­­ni-le pe calea importului. Când, după primul război, chestiunea exproprierii a­­grare s’a agitat şi în Bavaria, partidul socialist bavarez s-a declarat împotriva ei, pen­tru motivul că împărţirea moşiilor mijlocii şi mari ar periclita alimentaţia oraşe­lor. Dar tot marea şi mijlocia proprietate formează la noi principalele laboratoare, care furnizează seminţele nobile, acele produse selecţionate in­dispensabile bunei culturi. Ele folosesc şi aplică pe te­ren toate învăţămintele in­­situtelor de cercetări agricole şi zootechnice şi tot ele în­treţin interesul experimen­tărilor şi asigură progresul şi generalizarea metodelor de cultură raţională. Prin ele — mai mult decât prin fer­mele model, care costă atât de mult — se difuzează nouile metode de cultură şi toată technica agricolă modernă şi în massa micilor exploatări ţărăneşti. Rămâne totuşi in picioare problema — greaua proble­mă — a ţăranilor fără pă­mânt sau cu pământ neînde­stulător. Ce facem cu ei? E adevărat că nu suntem singura ţară din lume, care ne găsiră în această situaţie. Iată, Italia numără nu mai puţin de 6 milioane de ţărani în această categorie. De ase­meni Germania. Şi totuşi niciuna nici alta n’a recurs la expropriere. In schimb pentru ţăranii lipsiţi de pământ toate ţă­rile au găsit o excelentă în­trebuinţare în industrie şi în muncile agricole, prin inten­­sificarea agriculturii pe mo­şiile mari şi mijlocii. Aci, mai ales şi-au găsit, în orice caz, o mai bună întrebuinţare de­cât şi-ar fi găsit-o in cultura unui pământ propriu, dar ne­îndestulător sau lucrat fără mijloace technice necesare. Intr’o lucrare a sa din 1938, tot regretatul Garoflid arăta, după registrele unei moşii exploatate intensiv, la no­­ua ţară, că suma salariilor pre care acest fel de cultură le plăteşte la hectar întrece va­loarea producţiei agricole brute a culturii ţărăneşti, ceea ce însemna că producţia acelei moşii exploatate inten­siv era cel puţin îndoită de­cât cea ţărănească. Şi atunci, în chipul acesta găsim îndrumarea firească, spre soluţiile raţionale ale problemei noastre agrare. Paralel cu desvoltarea in­­­dustriei şi a întreprinderilor comerciale, menite să absoar­bă o bună parte din prisosu­rile de braţe rurale, acestea vor găsi cel mai vast şi în acelaş timp cel mai apropiat debuşeu de muncă in cultura intensivă a marei şi mijlociei proprietăţi, ca şi în procesul de industrializare a agricul­turii.­ Este un câmp vast de iniţiative şi de înfăptuiri în această direcţie, care se cer susţinute însă printr’o politi­că de stat adecvată, hotărîtă să asiste, să încurajeze şi să sprijine realmente aceste transformări, care înseamnă tot atâţia paşi înainte, ai economiei agrare româneşti. H. I. Când cercetăm trecutul de N. BATZARIA Mult regretatul profesor Nico­­lae Iorga spunea, deseori, că o primă datorie a unui om, care vrea să se ocupe de trebile pu­blice ale ţării, este să cerceteze şi să cunoască trecutul acestei ţări şi al neamului. In cunoaş­terea trecutului va găsi îndru­mări pentru prezent şi puncte de sprijin pentru viitor. Şi odată cu învăţămintele preţioase, ce se despr­ind din cercetarea trecutu­lui, va găsi şi puterea de a în­vinge multe dificultăţi şi mijloa­cele de a le face faţă cu succes. In împrejurările prin care tre­cem noi şi celelalte popoare, a­­ceste adevăruri sunt mai actuale decât oricând. Bunăoară, s-au dat şi continuă să se dea asalturi religiei. Cerce­tând însă trecutul, vedem că, în ce ne priveşte pe noi Românii, astfel de asalturi nu pot avea n­iciun fel de sorţi fie izbândă. La noi, noţiunea de român nu poate fi despărţită de noţiunea de creştin. In primul rând, din cauza ma­rei vechimi a creştinismului la noi. Suntem, printre toate popoa­rele înconjurătoare, cei mai vechi creştini. La întrebara când ne-am creştinat, răspunsul e cunoscut : de la începutul începuturilor. Pri­mul om care a vorbit româneşte a fost creştin. Dovada este lesne de făcut. Cuviintele de bază ale credinţei noastre sunt de origină latină,­­ ceea ce arată că legea sfântă a Mântuitorului a pătruns prin co­loniştii romanii aduşi de împăra­tul Traian. Să reamintim unele din aceste cuvinte: „Dumnezeu, înger, creş­tin, biserică, tâmplă, altar, cru­ce, botez, mormânt, cuminecare, lege, (în înţeles de „religie“), preot, Duminică,­­ sărbătoare etc. etc. Al doilea factor de tărie a cre­dinţei noastre, contrar de ceea ce s’a întâmplat cu alte popoare vecine cu noi sau mai îndepăr­tate. Românii n’au trecut la creş­tinism în urma vreunui ordin ve­nit de sus, ci au primit din con­vingere această lege divină, care s’a răspândit începând din­­stra­turile de jos ale poporului. Aceste fapte au sereit mai târ­ziu ca o pavăză împotriva ispi­telor şi ameninţărilor. Să evo­căm, pentru a ne da mai bine seama de puterea cu care se în­rădăcinase credinţa creştină în sufletele şi în inimile Români­lor, două momente istorice din trecutul apus mai de mult. Primul moment istoric. In vea­cul al 16-lea se răspândeşte în Transilvania ceea ce se înţelege pri­n cuvântul „Reformă“,­ adică protestantismul. Aşa cum este şi astăzi, Transilvania era locuită de o impunătoare majoritate româ­nească şi de o minoritate alcă­tuită din Unguri, Secui şi Saşi. Ungurii, Secuii şi Saşii erau până atunci catolici, pe când Românii erau ortodocşi. Insă, în urma propagandei făcută de protestanţi, Secuii şi cei mai mulţi Unguri trec la Calvi­nism, Saşii la luteranism, pe când Românii, în ciuda tuturor ispitelor, promisiunilor şi ame­ninţărilor, rămân neclintiţi în ve­­chea lor credinţă. I. Al doilea moment istoric. Tur­cii năvălesc în Europa, cucerind întregul Sud-Est european şi o parte din Europa centrală. Fie din cauza teroarei, fie — mai ales — pentru a se bucura de privilegii şi a fi puşi la rând cu nouii stăpânitori, numeroase grupuri creştine trec la religia lui Mahomet. Sute de mii de Sârbi (Bosniecii de astăzi nu sunt altceva decât Sârbi mahome­­dani), Albanezi, Bulgari, Greci îmbrăţişează de nevoie sau cu voia lor islamismul. Românii sunt singurii cari fac o excepţie. Atât Românii de din­coace, cât şi cei de dincolo de Dunăre. Avem doar două, trei cazuri izolate şi individuale — cum este, bunăoară, cazul unui Mihnea Turcitul. Insă aceste ex­cepţii rare nu slăbesc adevărul că, în trecut, Românii au ţinut cu toată tăria la credinţa creştină. Purtarea înaintaşilor constitue pentru noi, pe de o parte, o da­torie de a merge pe drum­ul lor, iar, pe de altă parte, apere ca o chezășie că, asalturile ce s’ar da eventual împotriva credinței noa­stre religioase sunt sortite unei înfrângeri sigure. Echipele S. T. B. curâţind zăpada în Capitală, pe b-dul Elisabeth

Next