Universul - Capitala, februarie 1944 (Anul 61, nr. 31-59)

1944-02-01 / nr. 31

Anul al 61 «tea 3 Pagini Fondator: LUiCI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL *1 LEI pttth* to wmttM wahrt aprobării Dir. CM« F. Tv T. Nr. BMW/9S9 CELE DIN URMA $TIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACTIA fl ADMINISTRATIA: BUCURESTI, STR. BREZOIANU No. 23*25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.15; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 ­A. v DELA PAMANT PANA LA SOARE... Desigur, faptul că s’a izbutit să se măsoare exact distanţa dintre soare şi pământ şi că, după cheltueli de sume enor­me şi după veacuri de stră­­duinţi, s’a stabilit că dela soare până la pământ sunt 93.005.000 mile, nu va schimba cu nimic mersul războiului şi nici nu va influenţa asupra deriziunii fi­nale a încăerării mondiale. Omenirea este atât de adân­cită în întunerecul patimilor şi cruzimilor încât nu va sur­prinde pe nimeni că soarele e atât de departe de ea. Surpriza pe care o poate naşte însă ştirea pe care ne-a transmis-o ieri capitala Sue­diei prin intermediul agenţiei ,,Rador”, e că se mai găsesc totuşi oameni cari îşi uzează materia cenuşie şi cu alte pro­bleme decât cele pământeşti, actuale şi că se mai găsesc per­sonalităţi ştiinţifice cari în­drăznesc să mai creadă că pot servi omenirea şi altfel decât scormonind misterele naturii pentru a descoperi cel mai si­gur mijloc pentru distruge­rea ei. Şi totuşi, lăsând deoparte orice amară ironie, această surpriză trebue să ne bucure. Telegrama pe care am pu­­bicat-o eri ne spune că sa­vanţii astronomi s’au străduit, veacuri, ca să soluţioneze a­­ceastă problemă a distanţei dintre soare şi pământ. Nu este scopul acestui articol de a cer­ceta ce urmări folositoare o­­menirii va aduce cunoaşterea exactă — cu o eroare proba­bilă maximă de 9000 mile — a distanţei între pământul no­stru şi soare. Dar nu ne pu­tem abţine de a constata, — cu o satisfacţie legată de în­crederea ce o păstrăm totuşi în puterea spiritului uman, — că uraganul distrugător care s’a abătut asupra pământului n’a întunecat toate minţile, n’a anihilat toate nobilele stră­­­­duinţe ale spiritului uman şi n’a spulberat toate iluziile. Mai sunt oameni cari­­cugetă, mai sunt suflete care ştiu să nu înalţe mai presus de mize­riile mari sau mici ale vremu­rilor apocaliptice de astăzi, mai sunt inimi susceptibile de emoţii izvorâte din iubirea de semeni, de adevăr şi de fru­mos. Zilele trecute, la interna­tul teologic, d. profesor Ion Petrovici, ministrul Educaţiei naţionale, a vorbit despre bu­nătatea sufletească, invitând pe viitorii preoţi să o desco­pere în adâncul sufletului cre­dincioşilor şi păstoriţilor lor. Iată calea pe care ar putea a­­junge omenirea spre limanul menirii ei care este înfrăţirea între oameni. Intr’o societate omenească înfrăţită, valorile şi străduinţele spirituale nu vor mai fi chinuite să zmulgă mi­sterele iadului pentru a dis­truge viaţa pe pământ. Intr'o societate omenească în care bunătat­ea va fi înţeleasă şi împărtăşită de toţi tuturor, in­teligenţa umană nu va mai fi ţintuită la stâlpul neputinţei şi nici pusă în lanţuri pentru a nu-şi lua zborul spre acele postulate nobile cari alcătuesc însăşi esenţa ei: adevăr, drep­tate, frumos, progres. Să ne bucure deci că chiar în aceste vremuri, în care flă­cările distrugerii au cuprins tot pământul şi ura a eşit din umbră pentru ca la lumina a­­cestor flăcări să se strecoare în sufletele oamenilor, să ne bucure că în­ colţuri, relativ mai liniştite, se mai găsesc reprezentanţi ai spiritualităţii cari au şi alte preocupări de­cât cele ale durerii, ale distru­gerii, ale morţii. Dacă precizarea distanţei de la soare până la pământ nu va aduce, după cum am spus la începutul acestui­ articol, nicio modificare cursului războiului, poate că totuşi exemplul dat de aceşti câţiva savanţi va în­demna şi pe alte valori spi­rituale ale omenirii să desco­pere mai curând mijlocul de a apropia cât mai mult­­acest pământ întunecat şi însânge­rat de soarele luminos şi bine­făcător al înfrăţirii şi bună­tăţii umane. Rezultatul îmbucurător al unui însufleţit apel al M. S. Reginei Mame Elena 'Apelul adresat de Maiesta­tea Sa Regina Mamă , Elena, pentru colectarea de ochelari şi lentile destinate ofiţerilor şi ostaşilor a fost urmat cu o largă înţelegere şi însufleţire de către toţi românii, strân­­gându-se un mare număr de obiecte. Donatorii, şi publicul pot vedea o parte din acest ma­terial, aşa cum a fost prelu­crat, în sa­la de expoziţii a ministerului propagandei na­ţionale, cu începere de Ma­rţi 1 Februarie a. c., zilnic între orele 9—13 şi 15—18. POLITICA ANGLO-NORDAMERICANĂ FAŢĂ DE SPANIA Geneva, 30 (Rador). — Servi­ciul britanic de informaţii sem­nalează că suspendarea exportu­lui de produse petrolifere pentru Spania a fost decisă de Statele Unite in calitate de ţară produ­cătoare de asemenea produse, dar că în realitate ea se dato­reşte unei iniţiative britanice. Prin această măsură s'ar sub­linia, aşa scoate în relief ştirea, până la ce punct Londra şi Wa­shingtonul sunt de acord în­­ce­ea ce priveşte politica lor faţă de Spania. DISCURSUL FUEHRERULUI LA A 11-a ANIVERSARE DELA LUAREA PUTERII Berlin, 30 (Rador).— Dela ma­rele cartier general al Fuehreru­­lui se comunică: Cu ocazia celei de a 11-a ani­versări dela luarea puterii, Fueh­­rerul a adresat poporului german, dela cartierul său general, urmă­torul discurs: In acest al cincilea an al ce­lui mai vast războiu, nimeni nu poate să ignoreze cauzele şi prin aceasta sensul şi scopul acestei lupte mondiale. Intr’adevăr, a trecut de mult timpul cănd se mai putea crede că în acest răz­boiu era vorba de unul dintre a­­ceie conflicte deslănţuite continuu în Europa de Anglia pentru a face Continentul neputincios şi pentru a menţine echilibrul forţe­lor în favoarea Imperiului brita­nic. Acei care din 1936 aţâţau în mod sistematic la Londra la răz­boiu au ajuns azi să fie victimele propriei lor acţiuni. Spiritele de care şi de data aceasta ei aveau intenţia să se servească după ve­chiul obiceiu britanic, au ajuns stăpânii lor. Oricare ar fi sfârşi­tul acestei lupte, Anglia a sfârşit in mod definitiv să joace vreun rol pe Continent. Acum nu mai este chestiunea de a se şti dacă in răz­boiul actual vechiul echilibru se menţine sau dacă va fi din nou restabilit, ci întrebarea care se pune este cine va avea, după termina­rea acestui războiu, egemonia in Europa. Familia europeană va fi reprezentată­ sau de statul cel mai puternic, sau de colosul bolşevic. Primul caz nu este posibil decât dacă Germania câştigă acest răz­boiu, pe care ea îl poartă nu nu­mai pentru ea însăşi, ci pentru întreaga Europă. In cel de al doi­lea caz, Rusia sovietică ar fi in­­vingătoarea, GERMANIA SAU UNIUNEA SOVIETICĂ... Observaţiile făcute de unele zia­re engleze, anume că, după o e­­ventuală înfrângere a Germaniei, Rusia nu ar mai avea niciun mo­tiv să înainteze in Europa şi s’ar­­ mulţumi deci să educe, adică să extermine poporul german, nu sunt altceva decât produsul spi­ritului evreiesc adresat celor ne­buni din Europa, după cum la fel sunt susţinerile altora, anume că înainte de terminarea acestui răz­boi Anglia se gândeşte să organi­zeze imediat un nou războiu îm­potriva Rusiei sovietice. In adevăr, in primul rând, în­vingătorul din această conflagra­ţie dintre popoare nu va admite ca obiectivele sale să-i fie dictate de ziariştii englezi, iar în al doilea rând, in cazul unei victorii a bol­şevismului, tristele rămăşiţe din Europa nu vor fi deloc în măsură să poată duce lupta, sub condu­cerea englezilor, împotriva colosu­lui european-asiatic al U. R. S. S„ dominând Europa, şi aceasta cu atât mai mult cu cât şansele mi­litare ale unei asemenea lupte nu pot fi luate în considerare decât de un cap lipsit de judecată. In afară de aceasta, fiecare european ştie că într’un asemenea caz cele câteva mici state din vestul Euro­pei nu ar mai avea decât o exis­tenţă trecătoare, având numai o­­noarea de a fi sacrificate, după cum­ sunt acum canadienii, austra­­linii, neozelandezii, sud-africanii şi alţii, pentru a menţine domi­naţia britanică şi pentru a contri­bui la bunăstarea englezilor. Astfel, un singur lucru este si­gur : în această luptă nu va pu­tea să fie decât un singur învin­gător, care va fi sau Germania, sau Uniunea sovietică. O victorie a Germaniei va însemna salvarea Europei, iar o victorie a Rusiei sovietice va fi distrugerea Euro­pei. Acest lucru este atât de evi­dent încât orice englez, care nu este complet abrutizat, trebue să-l înţeleagă prea bine. Cu toate a­­cestea se continuă să se vorbea­­­scă acolo, cu o ipocrizie specific britanică, lăsându-se să se subîn­­ţeleagă că alţii ar putea, să fie în­vingătorii, aceasta datorindu-se faptului că agitatorii la războiu de la Londra nu mai văr nicio po­sibilitate să se descurce din vechi­le lor intrigi şi că orice cale de revenire a fost închisă chiar din punctul de vedere al politicei in­terne de către instigatorii evrei din culise. Pentru acest motiv nici nu se mai pune problema, pentru An­glia şi Statele Unite, dacă după acest războiu ele vor avea voinţa sau posibilitatea de a combate bol­şevismul. Ceva mai mult, pentru ei este vorba de a se şti dacă sunt în măsură să se apere pe propriul lor teritoriu împotriva bolşevis­mului. IN CAZUL UNEI ÎNFRÂN­GERI GERMANE Ceea ce Europa se poate aştepta de fapt de pe urma făgăduelilor britanice reiese în modul cel mai isbitor din atitudinea anglo-ame­­ricanilor faţă de soarta Poloniei şi Finlandei, a ţărilor baltice şi a întreg sud-estului Europei. Prin fă­­gădueli neţinute ulterior Polonia (Continuare la Ultima Oră) BĂTĂLIE ASPRA SI GIGANTICA PENTRU ARIPILE EXTREME ALE FRONTULUI DE EST Berlin 30, (Rador). — Asupra situaţiei de pe frontul de est, se anunţă că în marea bătălie de iarnă de acolo, în ultimele zi’le s’au conturat din ce în ce mai mult două centre de luptă. Pe aripa de nord, presiunea princi­pală a ofensivei sovietice se exer­­citează asupra sectorului frontu­lui, care începe la nord de lacul Ihnen şi merge până la golful f­inlandei, la vest de Oranien­­baum. Prin luptele, care sunt în toi de două săptămâni şi care sunt alimentate de sovietici prin con­tinui formaţiuni de trăgători şi de care blindate recompletate, sovieticii ţintesc să înainteze în spaţiul baltic. Al doilea centru de gravitate al ofensivei de iarnă sovietice s’a constituit in mod foarte limpede acum intre sectorul Kirovograd şi Cerkassi. Şi aci, sovieticii se forţează cu un mare număr de divizii de infanterie şi de blin­date să străpungă aripa de sud a frontului de est german. In aceste condiţiuni, grelele lupte de pe celelalte sectoare ale frontului central, cu toată vio­lenţa lor, nu au decât o impor­tanţă locală, şi aceasta cu atât mai mult cu cât datorită condi­­ţiunilor atmosferice anormale, presiunea exercitată în mlaşti­nile şi pădurile dintre Pripet şi Berezina şi cari, acum câteva săptămâni, încă apăreau ca peri­culoase, nu mai au in momentul de faţă importanţă operativă. Bătălia ofensivă din est ia din ce în ce mai mult caracterul net al unei bătălii aspre și gigantice pentru aripile extreme. IN SECTORUL SUDIC Berlin, 30 (Rador). — Asupra luptelor din sectorul de sud al frontului de est, se dau urmă­toarele amănunte: In Crimeea, unde nu s'au dat decât lupte locale, mai multe atacuri sovietice au fost oprite in faţa liniilor germane. Lupte excesiv de violente s’au dat in regiunea Kirovograd şi la sud-vest de Cerkassi. La nord­est de Kirovograd. Sovietele au aruncat­ in luptă trei divizii de infanterie şi o brigadă blindată pentru a năpădi şi a disloca li­niile germane, printr’un atac în massă, împotriva carelor sovie­tice, care veneau spre liniile ger­mane, a fost opusă o formaţiune blindată a trupelor SS, ale că­ror mult temute tancuri „Tigre” au distrus 22 din cele 25 de care sovietce angajate în acest atac. In acelaş timp, tirul rapid al tu­turor armelor formaţiuni grele blindate a provocat goluri mari în rândurile formaţiunilor de trăgători sovietici, astfel că ele­mentele blindate germane, coo­perând în mod perfect cu grena­­dierii, au reuşit să menţină câmpul de bătălie pe toată în­tinderea lui. Centrul de gravitat­e propriu zis al ofensivei sovietice pe ari­pa de sud se află în regiunea dela sud-vest de Cerkassi. Aci, comandamentul sovietic grupase, într’un sector de luptă din cele mai mici, nu mai puţin de 17 divizii de puşcaşi şi patru cor­puri motorizate, în scopul de a disloca şi străpunge sistemul de­fensiv german pe o lărgime şi o adâncime considerabile, prin­­tr’una din cele mai puternice concentrări de arme grele ofen­sive. In urma unor lupte de o vio­lenţă excepţională şi care s’au prelungit până la căderea nopţii,, năvala masselor sovietice a reu­şit, după zeci de încercări pe cât de zadarnice pe atât de grele în pierderi, să ralizeze câteva spăr­turi locale. Insă, toate încercă­rile inamicului, ca din aceste breşe să facă mişcări de încon­jurare mai importante, s’au sdro­­bit in faţa rezistenţei formaţiu­nilor de grenadieri şi de care germane, care au distrus un to­tal de 37 care blindate inamice. In acelaş timp, sovieticii gru­paseră în sectorul de la sud de Pogrebisce, importante forţe, care aveau ca misiune degajarea grupurilor de luptă sovietice, în­cercuite în această regiune, de către formaţiunile blindate ger­mane. Prin grele lupte defensi­ve, toate aceste tentative au fost dejucate. Formaţiunile sovietice încer­cuite reuşiseră, e adevărat, în noaptea spre 29 Ianuarie, să ru­pă într’un punct cercul care le înconjura şi care încă nu era închegat cu destulă eficacitate, reuşind astfel să câştige teren spre est. Totuşi, grupurile blin­date ale armatei de uscat şi ale trupelor de SS au reuşit în ur­mă să ajungă pe sovietici, tre­când prin ochiurile dispozitivu­lui german, să-i atace şi să-i ni­micească. In momentul comuni­cării acestor amănunte, numai sialte resturi mai rezistă intr’o pădure, unde vederea este stin­gherită, pădure care este foarte mlăştinoasă. Şi aceste trupe însă nu vor scăpa de nimicire. Din numărul de 44 de oare, care au luat parte la acest atac inamic, 35 au rămas pe teren, imobili­zate. Sfinţirea troiţei ridicată In Piaţa Na­ţiuirii Luptă navală anglo-germană in canalul Mânecii Berlin, 30 (Rador). — O ştire a Biroului internaţional de informa­ţii, transmisă de, agenţia „D N. B.” anunţă: Forte de protecţie ale marinei au obligat să primească lupta, in cursul nopţii trecute, către ora 21, mai multe vedete rapide britanice, care gratie timpului ce s’a amelio­rat au încercat să se apropie din nou de coastă in faţa porturilor Boulogne şi Calais. Unităţile germane au lovit, în mai multe rânduri, vasele inamice. O vedetă, pe bordul căreia s’au produs explozii, a fost incendiată in apropiere de Calais. Ea poate fi socotită ca pierdută. Unităţile germane au fost lovite de câteva spărturi de obuze, însă­­ aceasta nu le-a împiedicat să-şi continue misiunea. După cum s-a anunţat anterior, baterii germane cu tragere lungă au bombardat, cam in acelaş timp, coasta engleză, îndreptându-și focul asupra bateriilor engleze cu tra­gere lungă din apropiere de St. Margareth. Câteva salve bine ţin­­tite au lovit poziții de baterii en­gleze. „Mişcarea pentru eliberarea Italiei“ a hotărât abdicarea regelui Victor Emanoil Genieva, 30 (Rador). — Servi­ciul britanic de informaţii trans­mite următoarea hotărîre luată de „mişcarea pentru eliberarea Italiei”, cu privire la abdicarea Regelui Victor Emanuel: Congresul este de părere că refacerea morală şi materială a Italiei depinde de abdicarea i­­mediată a Regelui Italiei care este răspunzător de evenimente­le tragice, care au lovit Italia. Congresul este convins de ne­voia de a se forma un guvern care să aibă toate puterile şi să fie susceptibil să lucreze şi în împrejurări excepţionale. Toate partidele reprezentate la­e Congres trebue să ia parte la guvern. Misiunea unui asemenea guvern trebue să consiste în in­tensificarea sforţării de războiu, în rezolvarea problemelor celor mai urgente şi în garantarea fap­tului că la sfârşitul ostilităţilor se va convoca o Adunare Con­stituantă. Totdeodată trebue să creeze o putere executivă permanentă din care să facă parte reprezentanţi ai partidelor, ai comitetului de­ eliberare naţională, ai comisiei centrale şi alte personalităţi po­litice. Decizia termină astfel: Aceasta este condiția pentru a se putea întruni factorii necesari spre a se putea ajunge la ţelul definitiv. Uf. 31 Mărfi 1 Februarie 1944 $ Pagini Camarazi români şi germani în jurul avioanelor de asalt (S. M. P.) Evoluţie sau revoluţie Orice cultură, pe orice tărâm s'ar desvolta ea — fie ca agricul­tură, apicultură, viticultură, seri­cicultură, pomicultură, etc. — este rezultatul unei evoluţii. Cu cât această evoluţie este mai înde­lungată, cu atâta şi cultura este mai solidă şi mai durabilă. Cultura însă ce se desvoltă pe teren spiritual este mai mult produsul unei revoluţii decât al unei evoluţii. Ba am putea chiar spune că, în domeniul spiritua­lităţii, nici nu există propriu zis o evoluţie. Căci vieaţa noastră spirituală, vieaţa noastră de oa­meni „civilizaţi", neavănd o ve­chime mai mare, decât de câteva mii de ani — să spunem şapte-opt mii de ani — această durată de timp, faţă de sute şi poate chiar milioane de ani, de când fiinţa omenească există pe pământ, este, desigur, prea redusă, pentru ca o evoluţie să fi avut răgazul să se înfăptuiască temeinic. Şi ne aducem aminte de anul cel mare — annus magicus sau mundanus — al lui Cicero. Ţi­nând seamă de lungimea acestui an (de 25800 ani solari, timp în care cele şapte constelaţii rătă­citoare de pe cer revin în poziţia din care au pornit), marele ora­tor roman a putut să spună, la un moment dat, că el este nu nu­mai contemporan cu Homer, dar că trăesc chiar în aceeaşi lună. Numai astfel ne putem explica de ce omul, aşa numit civilizat de astăzi, după o existenţă evo­lutivă din paleolitic şi până în prezent, îşi dă uneori pe faţă in­stinctele cele mai primitive, in­stincte câteodată mai sălbatice decât ale fiarelor şi între cruzi­mile unor oameni zişi culţi şi între cruzimile celor mai sălba­tice animale, nu este nici o deo­sebire. Această primitivitate a omului zis cult, primitivitate ce­ poate servi drept dovadă tocmai a lip­sei de evoluţie a spiritualităţii, iese la iveală mai ales în educa­ţia copiilor. Aceştia din cea mai fragedă a lor pruncie, îşi mani­festă câte­odată faţă de semenii lor şi faţă de fiinţele inferioare, ca bunăoară faţă de animale, in­stinctele lor primitive cu atâta cârnoşie şi ferocitate că pun pe gânduri pe educatorul lor. De aceea, unii pedagogi au şi ajuns la convingerea că educaţia nu poate să schimbe instinctele şi caracterul omului, ci cel mult să le modeleze. Ba unii chiar cred că asupra unor indivizi ■ educaţia este cu totul neputincioasă iar, dacă sălbăticia înăscută în om şi primitivitatea sa animalică sunt până la un punct oarecare explicabile în timp de războiu, când se deslănţueşte la maximum instinctul de apărare sau agresi­une, ele însă sunt cu totul de ne­înţeles în celălalt timp al vieţii sale. Şi chiar războiul, în timpul căruia de obiceiu ies la iveală a­­tătea virtuţi, ca rezultat al unor de G. POPA-LISSEANU jertfe consimţite pentru o ideie mai înaltă, este tocmai un semn al lipsei de evoluţie a spiritului omului. De aceea, în zilele noastre, dar mai ales în antichitatea clasică, orice războiu trebuia să-şi aibă justificarea sa, trebuia să fie mo­tivat de o cauză dreaptă. Căci zeii, ziceau cei vechi, nu pot fi apărători şi sprijinitori decât ai unor cauze drepte. De altfel, şi astăzi răspunderea războiului se aruncă întotdeauna în sarcina adversarului, fiind acest războiu, în conştiinţa celor ce iau parte la el, ca un semn al animalităţii omeneşti. (Continuare in pag. 2-a) ANIVERSAREA VENIRII LA PUTERE A PARTIDULUI NATION­AL-SOCIALIST GERMAN S-au împlinit dri 11 ani de la venirea la putere a partidului naţional-social­ist german, sub conducerea Fuehrerului Adolf Hitler. Mişcarea naţional - socialistă, care a luat naştere în Germa­nia după războiul mondial, a trecut prin grele clipe de sbu­­cium până să-şi poată realiza idealul de a veni la conducerea Marelui Reich German. Popularitatea partidului naţio­nal-socialist a mers crescând, acest partid reuşind, în cele din urmă, să obţină la alegerile din 31 iunie 1932, impunătoarea cifră de 230 de mandate in Reichsta­gul german. Ca să evite venirea lui Adolf Hitler la putere, celelalte par­tide au făcut front comun la a­­legerile preşedinţiale, susţinând la aceste alegeri candidatura mareşalului Hindenburg, care a şi fost ales, însă nu cu o prea mare majoritate şi numai graţie popularităţii sale obţinută în timpul războiului, prin măreţele sale fapte de arme. In alegerile următoare pentru Reichstag de la 6 Noembrie 1­932, naţional socialiştii au pierdut 34 de mandate, nereuşind să tri­­meată în Reichstag decât 196 de deputaţi. Totuşi la alegerile din ianuarie 1933, ei obţin un număr mult mai mare de mandate, iar pre­şedintele Hindenburg se hotă­răşte să cheme la 30 Ianuarie 1933 pe Fuehrerul Adolf Hitler la conducerea Reichului. De atunci, partidul naţional­­socialist a condus fără întreru­pere destinele Reichului German, reorganizând structura internă a acestuia şi punând baze cu to­tul noui politicii sale externe. Primul act de seamă în această din urmă direcţie a fost retra­gerea Germaniei din Liga Na­ţiunilor. In 1935, Germania a redobân­dit Saarul, iar în luna Martie a aceluiaş an, s’a introdus ser­viciul militar obligator. A urmat intrarea armatei ger­mane în zona renană demilita­rizată, alipirea Austriei şi toate celelalte mari acţiuni ale parti­dului naţional-socialist. Acţiunea acestui partid a cul­minat fără îndoială prin cru­ciada împotriva bolşevismului, în care este secondat de aliaţii săi. Toate aceste izbânzi au fost cu putinţă numai graţie conducerii superioare a Fuehrerului şi ata­şamentului nelimitat al poporu­lui german faţă de conducătorul său. IN CAZ CAND TURCIA AR INTRA IN RĂZBOI... Istanbul, '30 (Rador).— Cores­pondentul agenţiei „D. N. B.“ transmite: Ziarul „Tasviri Efkiar" scrie că guvernul turc va face un mare serviciu poporului turc dacă ră­mâne credincios politicei sale de pace. Turcia a pierdut trei părţi din teritoriile sale, precum şi un mi­lion de morţi, în cursul războ­iului 1914—1918. Nici un turc nu va putea accepta astăzi ca o sin­gură piatră măcar din Istanbul să fie sacrificată, pentru ca alte puteri să profite. Pe de altă parte, în caz când Turcia ar intra în război, Istan­­bulul ar fi distrus în câteva ore, după cum a declarat, pe vremuri, un gazetar american. COASTELE MEDITERANEI­­ Prizonieri negri lucrează la un depozit de materiale de pe coasta Mediteranei (Ph. Wb.)

Next