Universul - Capitala, martie 1944 (Anul 61, nr. 60-90)
1944-03-01 / nr. 60
Anul al 61-lea . ro Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL 7 LEI Taxa poștală plătită la numerar conform aprobării Dir. Gle P. T. T. Nr. 24.464/939 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA şI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 EXPLOATĂRILE COMUNALE Printr’o lege apărută de curând, s’a căutat să se organizeze exploatările comunale, privind producerea şi distribuirea electricităţii, alimentarea cu apă potabilă a populaţiei, furnizarea gazului sub orice formă pentru încălzit, transportul în comun al persoanelor precum şi ridicarea gunoaielor, stropitul străzilor, măturatulor, etc. Prin natura lor tehnică-economică aceste servicii de interes obştesc şi cari asigură buna gospodărie comunală, pretind o reglementare deosebită de aceea a administraţiei propriu zise. Multă vreme aceste servicii n’au avut o organizare deosebită. Diferite dispoziţii din legiuirile administrative reglementau aceste servicii, în cadrul administraţiei comunale. In 1938, legiuitorul a întocmit o lege pentru organizarea exploatărilor comunale, care însă nu s’a aplicat uniform. Deşi legea prevedea separarea gestiunii întreprinderilor comunale comerciale, de restul serviciilor administrative, totuşi în practică nu se aplicau aceste dispoziţiuni. Neexistând o organizare specială şi nefiind înzestrate cum trebue, aceste întreprinderi comunale funcţionau cum puteau, fie dirijate de administraţia comunală, fie în exploatarea particulară, de cele mai multe ori în condiţiuni dezavantajoase pentru comună. Prin noua lege se prevede, că exploatările comunale se pot face în cuprinsul comunelor, prin regie publică comercială, în comunele cu o populaţie de peste 50.000 locuitori şi prin regie directă în localităţile cu o populaţie de peste 14.000 locuitori; prin servicii în cadrul administraţiei comunale, în comunele cu o populaţie sub 14.000 locuitori; prin concesiuni sau regii mixte, când comuna va motiva lipsa mijloacelor financiare. In comunele cu o populaţie de peste 80.000 locuitori, exploatările se vor putea face în oricare din formele de mai sus. Legiuitorul a căutat să ţină seama, în modul de organizare a întreprinderilor comunale, de posibilităţile financiare ale unităţii administrative, în raport şi cu numărul locuitorilor, întreprinderile comunale vor fi obligate, în termen de 6 luni dela publicarea legii, să se organizeze potrivit nouilor prevederi, grupând în aceeaşi comună, într-un organism unic, toate exploatările comunale de producere sau distribuire a electricităţii, apei, gazului de orice fel, serviciului canalizării, transporturilor în comun şi ridicării gunoaielor. Aceste întreprinderi cari vor fi conduse de un comitet, format din primarul comunei sau delegatul său, de un director şi un inginer, sau un gospodar cu cunoştinţe tehnice, sunt menite, având un buget separat de al comunei, să aducă o îmbunătăţire în gospodăria locală sub raportul edilităţii. Sunt atâtea oraşe cari au rămas în urmă în ce priveşte iluminatul,aprovizionarea cu apă potabilă și starea de îngrijire a străzilor. E adevărat, că lipsa de mijloace financiare a constituit o piedică serioasă în calea realizărilor edilitare în multe orașe. Chiar acolo unde întreprinderile comunale erau organizate, veniturile pe care le dădeau nu erau folosite pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea acestor servicii, ci intrau în bugetul comunei, fiind cheltuite în alte scopuri. Pe viitor s’a prevăzut, că localităţile urbane, cu o populaţie sub 40.000 locuitori, cari s’ar găsi în imposibilitate financiară sau technică de a realiza în bune condiţiuni un program de alimentare şi distribuire a apei potabile, precum şi a energiei electrice sau a gazului, astfel încât cel puţin 70 la sută din proprietăţile clădite din comună să poată fi deservite, vor putea fi obligate printr’un jurnal al consiliului de miniştri, dat în urma propunerii ministerului afacerilor interne, să se concentreze mai multe împreună într-o regie intercomunală, ce se va organiza şi administra potrivit regiei mixte, din legea pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor şi avuţiilor publice din 1929, cu derogările din noua lege. Concentrarea se va face cu cel puţin 3 comune urbane şi se va alcătui un program minimal de lucrări, obligator pe durata regiei mixte. Rezultatele nouei reglementări a exploatărilor comunale sunt în funcţie de finanţarea lor şi de buna gospodărie care trebue să li se asigure. Exploatările trebuesc astfel administrate ca veniturile lor proprii să poată acoperi cel puţin cheltuelile de exploatare şi întreţinere, rezultând şi un beneficiu minim, pentru ca în caz de nouă înzestrări, să fie în măsură să contracteze un împrumut pe care să-l garanteze cu propriile lor venituri. Acest lucru se poate realiza printr’o bună gospodărie şi printr’o politică financiară raţională, care într’adevăr să poată duce la înzestrarea oraşelor noastre cu servicii de real interes obştesc. GAVRILA BETHLEN ŞI BIBLIA ROMÂNEASCĂ de ZENOVIE PÂCUŞANU Un ziar românesc de dincolo de munţi, atrăsese deunăzi atenţiunea asupra eforturilor pe care le fac savanţii naţiunii misionare“, de a culege dovezile dreptului exclusiv al acesteia, de a stăpâni între Tisa şi Carpaţi. Articolul confratelui transilvănean a produs în capitala ţării vecine supărare mare foarte. Porunci au pornit în toate părţile ca să se arate domnilor români că da, savanţii adună dovezi, fiindcă au ce să adune, pe când ei, Românii nu au şi de aceea nu adună nimic. Documentele româneşti sunt date tot de naţia dominantă, al cărui mare principe Gavrilă Bethlen le-a tradus şi tipărit Biblia. „Asta e documentul vostru românesc: Biblia lui Gavrilă Bethlen“ exclamă triumfătoare ziarele din capitala ţării. Un vechiu proverb spune că, mânia e rău sfetnic, fiindcă la mânie omul multe zice, care nu trebuesc zise şi multe face care nu trebuesc făcute. Noi ţinând seama de înţelepciunea bătrânească nu ne supărăm citind aspra mustrare a marelui cotidian Nemzeti Újság de la Budapesta, care în numărul de la 24 Februarie ne dă gata cu Biblia lui Gavrilă Bethlen, precum nu ne-am supărat când, înainte cu o zi, ne da gata cu aceeaș Biblie, un alt mare ziar budapestan, Uj Magyarság. Dacă dânsele ar fi lăsat să le treacă mânia, sigur, nu ar fi scris ce au scris, fiindcă povestea cu Biblia lui Bethlen este o simplă poveste. Este adevărat că Gavrilă Bethlen era un mare calvin — ceea ce nu-l împiedeca să sprijinească cu bani ridicarea claustrului iezuiţilor din Caransebeş şi, ajuns la vârsta de 42 de ani, să se declare gata a trece la catolicism, dacă primeşte mânuţa fetiţei de 12 ani Renata Cecilia a împăratului Ferdinand — precum este adevărat că în scrisoarea trimisă dietei ardelene la 21 octombrie 1618, spunea că cea mai mare grije a vieţii sale este exterminarea tuturora care nu aparţin uneia din religiunile recunoscute (catolică, reformată, luterană şi unitariană) şi că avea foarte la inimă, mântuirea sufletelor noastre româneşti prin calvinism. Biblie însă nu ne-a dat! Povestea Bibliei lui Gavrilă Bethlen, pe care e bine să o cunoască şi savanţii din vecini, este următoarea : scriitorul calvin din veacul al 18-lea, Petru Bod, fost preot unghiul nostru de lângă Alba Iulia, spune în a sa Istorie a Românilor din Transilvania, păstrată numai în manuscris, că principele s’a îngrijit de traducerea în româneşte a Bibliei, dar că a răposat fără a o tipări şi că după moartea lui, traducerea a dispărut. Acelaş lucru îl spune Petru Bod şi în cartea sa Erdélyi Feniksz apăruta la 1767. Este o traducere deci, pe care nu a văzut-o nimeni nu a fost tipărită niciodată. Astfel se prezintă „documentul" pe care ziarele din vecini ni-1 aruncă întrun moment de supărare în moalele capului. Este adevărat că la 1648, deci nouă ani după moartea contelui Bethlen, s’a tipăritîn Alba Iulia Testamentul nou în româneşte, cartea a fost însă tradusă de români, cu bani româneşti. Episcopul reformat Geleji poruncia, la 19 August 1643, să se adune restanţele taxelor pe care preoţii români erau datori să le plătească anual vlădicului lor românesc, fiind bani necesari ca să-l plătească pe traducătorul român al Bibliei româneşti, traducător care ştie bine greceşte şi binişor latineşte. Cunoaştem şi numele acestui traducător: era călugărul Silvestru din Ţara românească, probabil egumenul mănăstirii Govora, care a tipărit, aci în 1641, Psaltirea şi în 1642 Evanghelia învăţătoare. Principii calvini ardeleni au tipărit sigur cărţi româneşti, in care erau batjocorite tainele bisericei noastre, erau batjocorite icoanele, s. Maria şi s. Cruce, rugăciunile pentru morţi şi cultul sfinţilor. Erau cărţi de propagandă calvină, tipărite cu gândul mărturisit de a ne câştiga pentru credinţa lor, sfărmând unitatea sufletului românesc. Ce ar fi însemnat izbânda acestei acţiuni a principilor ardeleni ne-o arată cazul locuitorilor Ion Bodea din Tordaş (lângă Oraviţa) care trecând în 1582 la calvinism, s’a numit Szatmári János, Dumitru Je- Iedinţeanu, care s’a numit în calvinie Lozsardi Demeter, Căpruţă Adam care s’a numit apoi Kapronczai Adam. Naţia, cu sănătosul ei instinct de conservare, simţea primejdia care se ascundea sub aceste „daruri“ făcute culturii ei, şi de aceea chiar şi atunci când, în fond, darul era nevinovat, cum a fost Biblia tipărită în 1648, în tipografia principelui Rakoczy din Alba Iulia, care deşi era tradusă de un călugăr român de dincoace de munţi, plătit pentru osteneală cu bani strânşi de la preoţii români, a rămas nevândută. Şi după 52 de ani, în 1690, se găseau, din ea, cantităţi mari depozitate în cetatea Ecsed, din nordul Ungariei. Asta este povestea Bibliei lui Gavrilă Bethlen, cu care ne dau gata savanţii ţării vecine, în clipe de nepotolită supărare, care întunică dreapta judecată şi vederea limpede a realităţilor prezente şi a acelora care încep a se desprinde ca o fatalitate din ceaţa străvezie a viitorului apropiat. ASIGURĂRILE SOCIALE SI MEDICINA ii de M. KERNBACH Prof. la Univ. Cluj-Sibiu Pe primul plan al discuţiunilor stăruie, cu neostoită îndârjire, problema asigurărilor sociale. Economiştii şi sociologii văd în ea ultima formulă a ordinii sociale, a fericirii omeneşti, a nivelării echilibrului social post-belic. Oricare ar fi doctrina de bază a popoarelor, conducătorii lor au găsit în asigurării forma desăvârşită a solidarizării omeneşti. Imitând Noua Zeelandă, Anglia a fost dotată cu mult trâmbiţatul plan Beveridge, caduc din naştere, Elveţia cu planul Zipfel, America cu planul Wallace... Cele din urmă două decade ne-au arătat din plin roadele acestei instituţiuni. Bune şi rele stau în faţa noastră, spre o dreaptă judecată. Idee mare şi generoasă, ea s’a înfăptuit după stilul propri’ al fiecărui popor. Experienţa de aproape jumătate de veac de vieaţă asigurativă a prilejuit studii şi cercetări multiple. Lucrurile sunt aşa de înaintate, încât s’a ajuns la o disciplină nouă „Ştiinţa Asigurărilor Sociale“, ramură fundamentală, a ştiinţelor administrative. In Unele centre industriale ale Germaniei (poate chiar şi aiurea), întâlnim catedre universitare şi institute de cercetări, organizate şi dotate pe secţii: ştiinţa şi administraţiunea asigurărilor, dreptul asigurativ. matematecă asi(Continuare in pag. 2-a) .VÂNĂTOAREA“ Sburătorii români dintr’un faimos grup de vânătoare. (S.IM.P.). LUPTELE DIN SECTORUL SUDIC AL FRONTULUI DE RĂSĂRIT Berlin, 28 (Rador). — Se dau următoarele amănunte asupra luptelor din sectorul sudic al frontului de răsărit: Luptele cele mai înverşunate de pe frontul de răsărit au avut loc în sectorul sudic, şi anume la sud, la sud-vest şi la nord-vest de Krivoirog. Aci, bolşevicii au repetat încercarea de a încercui şi nimici forţele germane la sud-vest şi nordvest de Krivoirog, aruncând în foc, pentru aceasta, formaţiuni masive de infanterie şi blindate, cum şi punând în acţiune regimente de avioane de asalt şi toate mijloacele tehnice, care le stăteau la dispoziţie. In ambele locuri, atacurile au fost date pe un front larg, formaţiunile proaspete de infanterie fiind trimise împotriva liniilor germane numai după o puternică pregătire de artilerie. Deaba când primul val de atac a fost respins cu pierderi sângeroase de armele automate germane, sovieticii au aruncat în luptă tancuri cu tunuri motorizate, care trebuiau să reușească o breşă in frontul german de apărare. Sovieticii au reușit în unele locuri să facă străpungeri trecătoare, dar tancurile inamice au căzut pradă tunurilor antitanc germane, pe când infanteriştii erau seceraţi de armele automate. In total, au fost scoase din luptă 16 tancuri sovietice, iar încercările de străpungere au fost respinse pe tot frontul. La acest succes au participat aviatori germani şi români, prin numeroase intervenţii. IN REGIUNEA KIROVOGRAD In regiunea Kirovograd s’a ajuns numai la slabă activitate de luptă, dar puternicele operaţiuni de patrulă lasă să se întrevadă că sovieticii intenţionează aci o mare ofensivă, cât de curând. La sud de mlaştinele Pripetului, bolşevicii au atacat la Iampol forţele de siguranţă germane, cu formaţiuni mult superioare ca număr. La început, forţele germane de siguranţă s’au retras. •,iar apoi bolşevicii au fost respinşi până pe bazele lor de plecare, cu mari pierderi sângeroase, printr’un contraatac năvalnic. INDEPENDENTA DIPLOMATICA A REPUBLICILOR SOVIETICE COMENTARIILE UNOR ZIARE ELVEŢIENE De la corespondentul nostru particular din Elveţia Geneva, Februarie. — Reforma care poate fi considerată oarecum veche dacă se ţine seamă de ritmul rapid al evenimentelor şi care a intervenit în Rusia Sovietică cu privire la independenţa diplomatică şi militară a diferitelor republici componente ale U.R.S.S. a provocat multe comentarii şi a făcut să curgă multă cerneală. Desigur comentariile au fost mai totdeauna rezervate, înainte de a avea informaţiile cele mai precise. Lumina a început însă să apară şi două ziare importante caută să explice înţelesul măsurii sovietice. Ziarul „Journal de Geneve“ de acord cu aproape opinia generală, consideră reforma ca un act ce urmăreşte să înlesnească politica Kremlinului. In primul rând acolo unde statul major din Moscova ar fi suspect, guvernele autonome ar putea lucra cu mai multă uşurinţă şi în al doilea rând, date fiind afinităţile de rasă, popoarele vecine ar fi chemate la o colaborare foarte strânsă. Astfel se şi pomeneşte de pe acum de o „Mică înţelegere“ a Cehoslovaciei, Poloniei şi Ucrainei viitoare sub protecţia binevoitoare a Rusiei Sovietice, organism internaţional care ar fi foarte agreabil Moscovei şi care ar putea să se extindă şi în alte regiuni. Autorul articolului din „Journal de Geneve“, după ce spune cele de mai sus, îşi pune întrebarea dacă Uniunea Sovietică a făcut această reformă numai în acest scop ? întreagă această construcţie diplomatică — spune autorul articolului — deşi abilă este însă inutilă în caz de victorie pentru asigurarea unei cooperări forţate a naţiunilor vecine Rusiei Sovietice. Dimpotrivă reforma poate să nasca bănuieli. Sovieticii îşi pot susţine revendicările lor faţă de ţările care alcătuiau vechiul imperiu al ţarilor prin mijloace directe, şi chiar mai sigure, iar în ce priveşte celelalte ţări, fie că se vor face anexiuni teritoriale, fie că ele nu vor fi admise, aliații în primul caz, eu 'Continuare in pag. 2-a) Aviaţia genreo- română atacă formaţiile sovietice de la Est de Kirovograd artileriei şi carelor blindate sovietice. Trupe sovietice au fost grav lovite în poziţiile lor de concena efectuat la est de Kirovograd I trare, iar în parte au fost rupte atacuri pline de efect împotriva I în bucăţi. Berlin, 28 (Rador). — In ziua de 27 Februarie, aviaţia germană, sprijinită de forţe aeriene române. Nr. 60 Miercuri 1 Martie 1944 - 10 Pagini STELIAN POPESCU APĂRAREA APUSULUI Zid anticar pe coasta canalului Mânecii. (Ph. Wb.). CAPITALA ŞI PROVINCIA Pomenind zilele trecute de ţelurile asociaţiilor de cetăţeni originari din anumite judeţe — azi stabiliţi în Bucureşti, — aminteam un treacăt ce trebuie făcut în primul rând pentru propăşirea acelui colţ de ţară de unde au plecat cei constituiţi într’o societate de solidaritate judeţeană. Atracţia specială pe care o are Capitala unei ţări pentru toţi cei cari vor să se afirme, să războată, să parvie, nu este un fenomen specific ţării noastre. Parisul, Berlinul, Londra, reprezintă acelaş miraj de perspective în domeniul economic, cultural, artistic, — păstrând proporţiile — ca şi Capitala noastră pentru locuitorii provinciilor româneşti. La noi insă centralizarea este prea accentuată. In ţările occidentale sunt oraşe mari cu o viaţă economică şi financiară mai puternică decât a Capitalei. Sunt centre universitare renumite cari au o tradiţie mai solidă şi o reputaţie universală care durează de secole, începând de la bază noi nu avem decât foarte puţini ţărani bogaţi în Muntenia şi Moldova. Cercul este restrâns chiar pentru un om dotat cu mari calităţi gospodăreşti, calităţi pe care nu şi le poate valorifica decât in centrele orăşeneşti. In capitalele de judeţ sunt averi frumoase, rodul unei mumei perseverente, dar nu în toate cazurile rămâne pe linia continuităţii în mâinele aceleiaşi familii. Copiii sunt trimişi la învăţătură la Bucureşti şi foarte mulţi dintre aceştia, odată obţinută diploma, se stabilesc în Capitală unde posibilităţile sunt multiple şi viaţa mai vibrantă, mai variată, mai fastuoasă. Provincia lâncezeşte, duce o viaţă patriarhală, statică, molcomă, liniştită, făcută parcă înadins pentru acele firi contemplative, mulţumite de monotonul mers al clipelor, aceleaşi şi aceleaşi de ani ori de decenii. Iniţiativele pentru schimbarea ritmului de viaţă, pentru introducerea unor modificări în acea atmosferă de pace cu mici „tabieturi”, sunt privite ca o disonanţă, ca o tulburare nepotrivită a obiceiurilor, iar scepticismul provincial învinge mai totdeauna dinamismul puţinilor cari vor într’adevăr să zgudue letargia plină de o comodă — şi poate înţeleaptă — beatitudine a celor cari se simt bine aşa cum sunt. Dar dacă nu pentru toate temperamentele este mai interesantă o viaţă de agitaţie, de forfotă, de grabă, de goană după succese ori după plăceri, dacă este deseori invidiată cuminţenia celui ce şi-a orânduit traiul tihnit şi fără surprize, într’un cadru fără strălucire, dar intim, prietenesc, trai pe care visează să-l aibă către apusul vieţii cei ce socotesc pământeasca existenţă drept o luptă permanentă, continuă, nu tot astfel se pune problema pentru colectivităţile provinciale, pentru pregătirea atâtor elemente de valoare cari au nevoe de îndemn şi exemplu spre a se putea afirma. Răsună în auzul nostru cuvintele pline de amărăciune şi de legitimă indignare ale unui mare medic, profesor universitar, oaspete vremelnic al de I.VION unuia din cele mai frumoase oraşe de munte ale Olteniei, oraş unde condiţiile de higienă elementară erau atât de absente, încât te mirai că molimele nu-şi găsesc un cuibar ameninţător. La toate constatările omului de ştiinţă în legătură cu placida indiferenţă a celor cari pot determina o schimbare, un magistrat localnic, stabil, adăugă cu o nemărginită durere: mai grave sunt anchilozarea voinţelor, dizolvarea în faşă a entuziasmului, lipsa stimulentului în domeniul spiritual... Iar gândul nostru, atent auditor al discuţiei, se îndrepta emoţionat spre orăşelul străjuit de sălciile bătrâne ce-şi oglindesc ramurile strâmbe în apa vecinie tulbure a Borcei, orăşel revăzut după aproape trei decenii. S’au schimbat oamenii, mulţi s’au dus, dar figurile noui cari s’au ivit se strecoară pe aceleaşi străzi cârpite în mijlocul cărora, vara, creşte iarba în voe; teatrul comunal poartă aceleaşi urme de uitare, edificiile publice au aceleaşi pecingini adâncite de necruţătorul mers al vremii. Viaţa e calmă ca apa Ezerului şi măruntele creţuri de val sintetizează maximum de frământare: nici bucurii mari, nici înfrângeri dureroase, nici satisfacţii covârşitoare, o existenţă mereu aceeaşi ca într’o pânză uriaşă unde pictura statornicită e închinată neclintitei vecinicii. Dar sufletul,■ dar lupta pentru afirmare și întrecere, dar (Continuare in pag. 2-a) LIMBA NOAStRA de AL. ROSETTI , profesor universitar MARGINI, MARGINI, ETC. In articolul nostru precedent ne-am ocupat de forma de plural a substantivelor feminine cu singularul în -ă. La substantivele de tipul lui dalta, care au un a accentuat în radical, a se preface la plural în -ă, deci când în silaba următoare se găseşte un i. Aşadar, avem: daltă-pl. dălţi, şi tot astfel: ladă-lăzi, rană-răni, scară-scări, etc. Fenomenul acesta e datorit analogiei. Originea lui trebue căutată la cuvintele în care trecerea la ă a fost provocată de acţiunea unei consoane precedente, ca în ţară-ţări, unde ă e datorit influenţei lui ţ. Pornind dela această formă, ă a fost introdus la pluralul celorlalte substantive feminine de această categorie. Astfel: baltă-bălţi, cetate-cetăţi, ladă-lăzi, pradă-prăzi, fânărăni, scară-scări, etc. Fenomenul s’a extins începând cu secolul al XVI-lea, unde găsim încă forme cu a netrecut la ă, de exemplu : bucăţi, daţi, scări, etc. De aceea, nu e de mirare că alternanţa lui a cu ă apare şi la substantivele feminine cu a iniţial accentuat: aripă-aripi, albie-albii. Aceste două nume au rămas însă cu a neatins în limba literară: aripi, albii. Dar forma cu ă iniţial e întrebuinţată chiar de mari scriitori. Pe de altă parte, limba vorbită cunoaşte forme de plural cu ă analogic, ca mărgini, năţii, stăţii, (sg. margine, naţie, staţie), socotite incorecte în limba literară, unde se întrebuinţează, şi în acest caz, forme cu a neatins, margini, etc. Amândouă tendinţele sunt fireşti: a limbii vorbite, de a face ca forma de plural să fie şi mai distinctă de cea de singular, întărind diferenţa prin alternarea lui a cu ă; a limbii literare, de a feri un instrument gramatical de influenţa analogiei. Dar nimic nu ne spune că, mai târziu, formele cu ă la plural, eliminate astăzi ca incorecte, nu vor ieşi învingătoare şi se vor impune limbii literare. Căci am văzut cum ă a fost introdus treptat în limba scrisă, începând cu secolul al XVI-lea, procesul urmând o cale înceată dar sigură. In rezumat, dacă o formă ca stăţii ni se pare astăzi incorectă, se prea poate ca ea să fie adoptată mâine de limba literară. Cazul pluralului substantivelor lacrimă şi sarcină este asemănător (faptul că a accentuat din radicalul acestor nume e despărţit printr’o silabă de final, dezinenţă a pluralului, nu modifică datele problemei). In limba literairă pluralul acestor cuvinte se formează cu păstrarea lui a din radical: lacrămi, sarcini. Dar limba vorbită cunoaşte forme cu ă analogic, potrivit tendinţei înfăţişate aci mai sus: lăcrămi, sărcini. Alternanţa lui acum, în forma de singular şi de plural a cuvintelor pe care le-am examinat constitue, după cum am văzut, un mijloc de a marca diferenţa între cele două numere. Procedeul e normal, în limbă, şi de aceea generalizarea lui progresivă nu trebue să ne mire • Același procedeu apare în băţ-pl-beţe (sg. ă, pl. e), cuvânt-pl. cuvinte (sg. â, pl. i), fată-pl. fete (sg. a, pl. e), geană-pl-gene (sg. ea, pl. e), mărpl. mere (sg. ă, pl. e), ora- pl. oameni (sg. o, pl. oa), tânărpl. tineri (sg. â, pl. i), indiferent de cauzele care au provocat alternanţa. Putem deci spune că mijlocul acesta de a deosebi singularul de plural e înrădăcinat în limbă şi că el este caracteristic. Dar aceasta nu ne împiedică de a conserva la plural, în limba scrisă, forme cu a neatins, pentru că limba scrisă nu are nevoie de procedee atât de directe pentru a marca diferenţa între numere, pluralul fiind indicat în mod suficient de terminaţie (singulară, plural -, în sarcină-sarcini, de exemplu). N. B. De curând au fost reeditate două lucrări ale regretatului Ovid Densusianu. In amândouă numele său este ortografiat cu s, deşi el înlocuise pe s cu s în scrierea numelui său (notaţie normală în scrierile sale în limba franceză, pentru că franceza nu cunoaşte litera s). Respectarea grafiei cu s se impune cu atât mai mult, cu cât Densusianu era deosebit de sensibil la problemele de ortografie, tratate de el cu preocupări estetician al limbii. |