Universul, ianuarie 1948 (Anul 65, nr. 1-24)
1948-01-01 / nr. 1
b tt 9 Dintre Statele socotite mai bine gospodărite nu este unul, care să nu aibă întocmită, din vreme, o statistică amănunţită a locuitorilor şi avutului lor, care să citeşti ca într’o carte situaţia adevărată a intregei ţări sau a judeţului ori comunei care te-ar interesa. O cere însuşi interesul unei bune guvernări. Căci, după cum negustorul ar merge la faliment sigur, dacă n’ar şti câtă marfă are în prăvălie şi dacă ar lăsa ca pasivul să depăşească activul întreprinderii, după cum, deasemeni, într’o gospodărie agricolă, praful s’ar alege de ea, dacă cel pus s’o exploateze habar n’are de situaţia, de întinderea şi calitatea pământului, la ce culturi se potriveşte el mai bine Şi nici măcar de ce inventar dispune şi în ce situaţie se găseşte, tot aşa şi Statul, care e ţinut să gospodărească interesele întregei ţări, n’ar putea să facă o bună administraţie fără să ştie din capul locului câţi cetăţeni administrează, ce putere de lucru au şi ce le lipseşte pentru ca munca lor să dea cele mai bune rezultate pentru ei şi pentru economia generală a ţării. De aceea guvernul ţării a hotărît facerea recensământului general de care ne-am mai ocupat şi care cuprinde de data aceasta şi sectorul economiei agricole. Deşi acest sector formează una din pietrele de temelie a întregei economii naţionale, ca unul care asigură hrana noastră a tuturor, cum şi mijlocul de muncă şi de existenţă pentru 4 cincimi din populaţia României, totuşi, din nefericire, a fost în trecut sectorul cel mai uitat şi cel mai puţin cunoscut. Aşa se explică de ce chiar atunci când s’a venit cu legi menite să ajute plugărimea şi s’o salte deasupra nevoilor, roadele culese au fost contrare aşteptărilor, aşa cum s’a întâmplat cu legea tocmelilor agricole şi legea contra cămătăriei din 1908, care n’au desfiinţat nici ruşfetul, nici exploatarea muncii ţărăneşti şi nici cămătăria; apoi cu reforma împroprietăririi din 1919— 1921, care, altoită pe necunoaşterea adevăratelor nevoi plugăreşti şi neţinând se încă pământul singur, fără unelte, fără vite, fără sămânţă, fără credit — cu un cuvânt, fără ajutorul şi îndrumarea Statului, devine mai degrabă o povară pentru cel care-l capătă —, nu putea sa sfârşească decât aşa cum a sfârşit, adică, cu fărămiţirea din nou a proprietăţii ţărăneşti şi cu sărăcirea şi mai adâncă a micului cultivator. Fapt care a făcut necesară reforma agrară din Mai 1945. Acţiunea de guvernământ — mai ales în domeniul agrar — trebue aşezată deci pe bazele sănătoase ale cunoaşterii realităţilor din gospodăria agricolă a ţării. Distrugerile şi deplasările populaţiei rurale provocate de război şi de secetă, cum şi golurile săpate în rândurile aceleiaşi populaţii, de tifos şi de toate molimele din ultimii ani, au adus schimbări mari, care fac şi mai necesară întocmirea unui inventar general agricol. Numai cunoscând situaţia exactă a distrugerilor şi stricăciunilor din regiunile care au suferit efectul operaţiunilor de război şi al atocurile aeriene, se va putea alcătui un plan serios de reparaţie şi reconstrucţie a proprietăţii clădite şi altul de refacere şi completare a inventarului agricol (maşini, unelte, acareturi, animale de muncă şi de hrană, etc.) Numai cunoscând exact numărul locuitorilor şi împărţirea lor pe comune, plasă, judeţ, cum şi lipsurile şi nevoile lor, se poate păşi, cu ajutorul cooperaţiei, la organizarea unei bune şi juste aprovizionări a populaţiei rurale cu mărfurile necesare gospodăriei, casnice şi agricole. Pe baza datelor din recensământ se vor repartiza maşinile şi viţele de muncă, grăunţele de sămânţă, animale de prăsilă, viţele altoite, pomişorii de sădit, sămânţa de bumbac, de tutun, de sfeclă de zahăr, de soia sau de gândacii de mătase, acolo unde cultura acestor produse se poate desvolta. Şi tot pe baza datelor din recensământ, care ne dau oglinda exactă a situaţiei locale şi în primul rând a numărului locuitorilor şi a nevoilor lor, se va putea întemeia o bună politică de înzestrare a satelor noastre cu şcoli de tot felul, cu dispensare, băi populare, spitale, farmacii, medici umani şi veterinari, etc. Din cele de mai sus, rezultă că recensământul agricol dacă este o lucrare necesară pentru documentarea şi îndrumarea guvernului in opera sa legislativă şi de guvernări , ea este în primul rând folositoare populaţiei ţărăneşti şi in special producătorului rural, care va trage primele beneficii practice de pe urma ei. Nu trebue uitat nici un moment că recensământul agricol este o vastă lucrare de inventariere cinstită a nevoilor din viaţa şi îndeletnicirile păturii noastre ţărăneşti, deci ţăranii sunt cei dintâi cari vor avea de câştigat din înfăptuirea ei. 1IARALAMB IONESCU UNIVERSUL" IMPORTANŢA RECENSĂMÂNTULUI AGRICOLI"11 «AREITĂRIA LEULUI STABILIZAT LA ANUL NOU Leul stabilizat este una dintre monedele cele mai bine acoperite din Europa. E de ajuns să aruncăm o privire asupra situaţiei din ţările occidentale, spre a ne da seama, prin comparaţie, de avantajele situaţiei noastre. In toate ţările care „se bucură” de influenţa nefastă a dolarului, se manifestă o din ce în ce mai accentuată tendinţă inflaţionistă. Creşterea cantităţii de bancnote afată în circulaţie, ca şi scăderea nivelului de trai al poporului sunt urmările imediate ale sporirii vertiginoase a preţurilor şi ale exploatării exercitate de către capitalul monopolist american. înseşi Statele Unite, care nu au avut mai nimic de suferit de pe urma războiului, care au ieşit chiar îmbogăţite dintr’însul, sunt acum ameninţate de spectrul inflaţiei şi al crizei Deprecierea monedei şi specula neînfrântă care domneşte în America, în deosebi după desfiinţarea controlului de stat asupra preţurilor, arată că dotând, departe de a-şi întări poziţia, slăbeşte văzând cu ochii. Restricţiile alimentare, scumpetea mărfurilor de mare consum, devalorizarea banilor, acestea sunt fenomenele cere se manifestă astăzi în viaţa economică a Statelor ce aparţin „democraţiei dolarului”. In unele dintre aceste ţări, cum sunt Franţa şi Grecia, s-au efectuat reforme monetare. Dar aceste reforme nu au reuşit să oprească înfiaţi® Nici francul francez şi nici drahma grecească nu s’au stabilizat Pre-ţurile sunt în continuă urcare, iar cursul monedei scade me- 1 reu. Reformele monetare s’au făcut în interesul marilor spe- i culanţi, care posedau mărfuri 2 şi valute, iar nu în folosul maselor largi populare. Afaceriştii din aceste ţări, mai strâns legaţi de Walls Street decât de interesele proropriului lor popor, se sinchisesc , prea puţin dacă influenţa ca-pitalului american însemnează mizeria păturilor productive . Ei se sinchisesc tot abat de pil.ţin de faptul că moneda se devalorizează într’un chip de- -zastruos. , Acoperirea în aur a francu- lui francez ca şi a lirei engleze , a scăzut considerabil în urma evaziunii aurului în Statele Unite. Caminouli americani ai ’ Planului Marshall au avut j' grijă, în primul rând, să-şi ’ asigure totala supremaţie fi- nanciară, silind statele tribu- , * tare lor să plătească cu aur ţ5 greu ofranda ,,generoasă’’ a j1 ajutorului trans oceanic. j 1 România nu a recurs la spri- 1 linul străinătăţii şi nu s’a ară- 1 tat dispusă să dea avutul na- 1 ţional pe mâna trusturilor nord-arpericane, în schimbul unui împrumut, foi totuşi, sta- bilizarea leului a dat rezultate excelente, dovedind că PRIN 1 PROPRIILE NOASTRE PU- |TERI, noi nu tem şterge toate j j urmele războiului şi putem asigura o desvoltare crescândă , a economiei naţionale. 1 1 Acoperirea în aur a monedei aflate în circulaţie este mai mult decât reglementată: capitalul Băncii Naţionale a sporit; Ministerul de Finanţe a reuşit să facă faţă plăţilor fără a recurge la emisiuni monetare speciale, ba chiar realizând disponibilităţi însemnate. Toate acestea se datorese politicii actuale a ministerului de finanţe, care a introdus o strictă dirijare a creditelor, controlând utilizarea lor. In acest fel, s’a împiedica’ îndreptarea unor sume imense către operaţiuni speculative. — ca pe vremea d-lui Alexandrini. Intărindu-se stabi’itatea leu. 'ui, s’a făcut un nou pas pe drumul refacerii economice a ţării, ridicându-se totodată în mod simţitor, standar du’ de viaţă al populaţiei. Sporirea producţiei de bunuri va avea drept c.'n«ec.”+8 o creştere coresmiare a circulaţiei monetare. To'nd stabilitatea monedei nu va fi cu nimic ameninţată, deoarece aşa cum a arătat doficii în recentele sale declaraţii acoperirea în aur va ridica totuşi suficient de ridicată, întrecând chiar cu mult normele reglementere. Ce dovedeşte acest lucru ? Că România este ferită de primejdia inflaţiei. Că stabilizarea leului a dat rezultate satisfacătoare. Că menda noastră este puternică şi deplin asigurată în viitor insfârşit, că putem porni, cu încredere, mai departe, pe drumul consolidării economiei noastre naţionale. ANDREI BĂLEANU ULTIMA LUI NUVELĂ PE 1947 de Al. CAZABAN Tânărul scriitor Virgil Virgulescu eşi dintr’o florărie luxoasă, cu braţul stâng încărcat de un enorm buchet de crezanteme albe ca nişte bulgări de zăpadă. Peste un sfert de peas, apăru dintr’o „bombonărie regală” ducând la subsuoara dreaptă, o respectabilă cutie de caramele de șocolată „veritabilă”. Erau cadourile destinate să încânte pe domnișoara Felicea Nimereanu, fericita logodnică a tânărului scriitor. — Perfect — își zise bine dispus. Am s’o „ebruisez” cu crezantemele și cu șocolata !... Bine, foarte bine, dar cum o să pot saluta lumea, când ambele mâinimi sunt ocupate? Ce mă fac dacă, de exemplu, întâlnesc un critic literar ? N’o să-mi pot scoate pălăria din cap să mă închin în faţa lui! Nu întâlni însă pe nici-un critic literar... că doar criticii literari nu sunt mai numeroşi decât cetitorii lui !... Pe cei câţiva cunoscuţi, sau prieteni pe care îi întâlni în drum, îi salută dând numai din cap ca şi caii când se apără de muşte în sezonul acestor gângănii supărătoare. Era gata să se urce în tramvai, dar auzindu-se chemat, se opri... Un profesor de limba română îl ajunse: — Mai stai puţin !.. Sau, poate, eşti grăbit? — Mă duc să mă schimb.. Sunt invitat să petrec revelionul într’o familie... Nemulţumit, pe un ton de reproş, profesorul declară: — Nu mă aşteptam, tocmai din partea, dumitale !... Cu o încordare energică a braţului, scriitorul îşi duse, în dreptul inimei, cutia cu şocolată veritabilă : — Ai ceva să-mi reproşezi ? — Nuvela !... nuvela dumitale din urmă, nu mi-a plăcut de loc!... ,,Traista lui Moş Crăciun” a dumitale nu trebuia să mai apară ! — De ce ? — Nu numai că e banală, dar e şi proastă... Eu îţi spun !.. Că şi eu scriu şi ştiu ce înseamnă să comiţi o prostie... De asta te iert.. — Mulţumesc, domnule profesor... Bună seară!... Alerg să nu pierd iarăşi tramvaiul— Stai!... Stăi! — strigă profesorul.. Vreau să-ţi demonstrez... — Alt’dată, domnule profesor ! Suit în tramvai, autorul „Traistei lui Moş-Crăciun” se uită în urmă să vadă dacă nu cumva profesorul luase un automobil ca să-l urmărească. Pierzându-şi tot cheful, reflectă descurajat: — Proastă nuvelă trebuie să fi scris eu, dacă şi ţârcovnicul ăsta, cu gura căscată de atâta cultură, a rămas scandalizat de elucubraţia mea din urmă ! Ajuns acasă, îi pierise toată buna dispoziţie. Cu un val de ruşine care îi înflăcăra obrajii, îşi aminti că, îndată după apariţia nuvelei, a trimis Feliciei un număr din ziarul care o publicase. „Ca să vadă şi ea cine-i el!”. Nici nu-i venea să se îmbrace cu haine de serată. Se simţea compromis în ochii iubitei... — Ce bine era — gândi necăjit — dacă n’aş fi scris nuvela— Dracu’ m’a pus să-mi vâr nasul în traista moşneagului ? Se mai linişti put..n. da'du-şi seama că dacă n’ar fi scris acea nuvelă, n’ar fi avut bani cu ce-şi plăti buchetul... Se ridică hotărât: — Adică de ce îmi fac atâta sânge rău! Par’că numai eu am scris nuvele proaste ?... încurajat de această reflecţie, flueră a pagubă şi plecă înveselit să înmormânteze pe bătrânul 1947, bând şi mâncând cât zece !... Logodnica i-a primit darul, cu un zâmbet încântător. Nu i-a pomenit însă nimic de nuvelă... — Desigur că a găsit-o proastă, cum a găsit-o și profesorul — gândi autorul din nou indispus— „Traista lui Moș Crăciun’ îi atârna greu de gât. Un grup mai retrag de tineri discuta... literatură... Scriitorul, deși neîntrebat, se amestecă în vorbă spre a se explica : — Desigur că nu v’a plăcut nuvela mea !.. Mai întâi, am scris-o în grabă... ș’apoi, cam așa e soarta articolelor ocazionale.. Recunosc că am scris o nuvelă proastă !.. — Parcă numai una !— glumi un fost artist de operetă. Virgil Virgulescu zâmbi silit, deşi se simţi adânc jignit în celebritatea sa de scriitor român. Mai târziu, îl văzu pe glumeţ în mijlocul unui buchet de domnişoare unde se distingea Felicea Nimereanu. Nuvelistul era prea departe să audă ce trăncănea fostul artist, dar le vedea pe fete făcând mare haz de glumele lui... Şi fiindcă, din când în când, logodnica se uita înspre partea unde sta tăcut, a bănuit că „licheaua” se distra pe socoteala nuvelei „Traista lui Moş- Crăciun”. Nici lăutarii, nici vinul, nici privirile languroase ale iubitei, nu-l putea face să uite, măcar o clipă, că a semnat o nuvelă proastă !... A doua zi de dimineaţă, la 1 ianuarie 1948, după o noapte de insomnie, Virgil Virgulescu eşi în stradă spre a-şi răcori capul înfierbântat de gânduri. Ce întâmplare venită la timp ! Cel dintâi pe care îl întâlni în drum, fu fostul artist de o P'Crcîtă... Virgulescu îl întâmpină rânjind : — Şi aşa, va să zică nu ţi-a plăcut deloc nuvela mea de Crăciun !... _ Da, nici n’am cetit-o! — Şi totuşi ai distrat lumea, mai ales pe femei, făcând haz pe socoteala acestei nuvele ! — Ce, eşti nebun ? Eu am râs pe socoteala ta?... — Atunci ? N’ai observat pe bătrâneul Costăchescu ?... Şi-a cănit barba şi mustaţa ca să-l prindă anul nou cu cel puţin zece ani mai tânăr. Pe socoteala lui, am făcut cu toţii haz ! Cât despre nuvelă, atâta ştiu că logodnica ta mi -a spus că ai scriso admirabilă povestire de Crăciun !..* Autorul ,,Traistei lui Crăciun” izbucni: — De ce nu mi-ai spus asta aseară? Anul nou m’ar fi prins în momentul cel mai fericit din viața mea !... Pasărea profetului — Dacă ești cu-adevărat trimisul Celui de Sus, Fă s’apară din această stâncă o pasăre. Atunci, te vom crede și te vom urma* Dar să aibă picioarele de canistină; Aripile de lauis-lszuli, iar gâtul de berg roz; Ciocul să-i fie de aur, și să poată vorbi. II Cererea fu împlet Stânca se despică, Și minunat^ pasăre apăru, bătând voioasă din aripi. _ Cât limn ai vietuit în aerastă stSmă? O sută de mii de ani, dar, in așteptarea sosirii tale, O lumină ostreaacă îmi lumina închisoarea! ALT STAMATIAD Nur Udbin de ©. T. N(cu!î«$«i*Va)r©n® Vă dorim gazdă, belşug pentru brazda de sub plug. Vă mai facem o urare dară ne daţi ascultare: Câte paie sunt pe casă atâţi bani s’aveţi pe masă. Câţi cărbuni sunt in cuptor atâţia boi gonitori. Câte frunze 'n stejerei atâtea vaci cu viţei Câte pietre în fântână atâtea oale cu smântână. Câte pene pe cocoşi atâţia băieţi frumoşi. Câţi cărbuni aprinşi pe vatră aţâţi peţitori la faţă. Câte nuiele ’ngrădite atâtea fete logodite Hopuri, hopuri, hopurele la mulţi ani cu floricele! Hopuri, hopuri, hopurale, la mulţi ani cu sănătate! Busuioc bătut in loc, rămâi, gazdă, Cu noroc! Busuioc bătut pe masă, rămâi, gazdă, sănătoasă* De urat am mai ura, dar ne temem c’om însera, că nu suntem de-aici, colea, ci suntem dela Mitoc, unde apa ’ngheaţă ’n toc şi mămăliga pe foc, ia din satul cu verdeaţă, unde fierbe apa ’n gheaţă şi măgarii carte ’nvaţă, Suntem dela Ciuca-Buea, unde măliga-i cât nuca. Păzesc zece cu măciuca şi’ncă şapte cu biciuşca să n'o apuce furnica. Pentr’un bot de mămăligă doi moşnegi se trag de chică Rămâneţi Cu bine, gazde, mergem să mai tratem brazde. Mai mânaţi, măi! Hăi, hăi! Vă urăm roade’n ogor, bucurie şi mult spor pentru anul viitori Anul nou ce vine să ne educă bine. zile tot senine şi de haruri pline Multă sănătate, roade’mbelşugate Pesteaceste toate trai fără păcate. ■Vecine popoare cu drag ne’nconjoate şi’ntre noi. să fie numai bucurie, trainică frăţie. Toţi bine trăiască. Pacea să ?,domnească. Veşnic să 'nflorească Ţara Rommânească! 3 Doresc, la fiecine, ca ’n anul care vine, să aibă numai bine. Cu vecinii noi voim în pace să trăim şi’un veci uniţi să fims’apărăm dreptatea, ţara, libertatea şi umanitatea. tt MtajBRstf CCTJgr SKTSA -X tft AN NOU—VREMURI NOUI Citind istoria, invidiam pe aceia care au avut norocul să trăiască marile evenimente din trecutul omenirii. Doream să fi fost contemporanii conducătorilor de popoare care au schimbat cursul istoriei. In visurile noastre făceam abstracţie de viaţa de toate zilele din epocile strălucite — viaţă măruntă, legată de lipsuri în cămară şi’n magazia de lemne. Oamenii care au străbătut însă acele epoci, de la fruntaşi până la oştenii de rând, au reuşit să-şi trăiască viaţa — îndeplinindu-şi misiunea pe pământ sub lumina idealurilor din vremea lor. Decenii după decenii, uneori veacuri, se scurgeau pentru unele popoare fără nici un eveniment, fără nici o transformare. Viaţa le părea ca o baltă stătută. Deodată undeva se rupea un râu, şi un curent de apă proaspătă străbătea prin balta stagnantă înviorând-o şi deschizându-i drum liber. Tot aşa se petrec lucrurile şi cu popoarele* Un eveniment răstoarnă totul şi, în câţiva ani, realizează transformări care nu s’au petrecut în multe decenii întregi După o îndelungată stagnare, România *a intrat în curentul repede al prefacerilor adânci. Viaţa noastră, din toate punctele de vedere, semăna cu o mlaştină plină de miasme nesănătoase* Luaţi presa timpului care reflectă starea de spirit de odinioară. Cine era mulţumit la noi? Ţărănimea a cunoscut regimul latifundiilor, cu exploatarea arendaşilor, iar mai pe urmă — spoliarea organizată de stat prin sistemul taxelor de export etc. Satele au fost lăsate fără medic şi fără învăţător. Boala şi întunericul le-au bântuit. Muncitorii, flămânzi şi desbrăcaţi. — locuind în magherniţe umede. — au trăit «uh o permanentă stare de a'od'u-Funcţionarii s» pensionarii au avut o viaţă de mizerie şi de umilinţă Intelectualii se înăbuşeau sau milogeau protecţia mai marilor vremi. Iar sus — domina o plutografie agramată, care îşi menţinea stăpânirea prin forţă, graţie întunecimii anume întreţinute în straturile largi ale poporului. Deodată, societatea românească a intrat în istoricul proces de transformare, cu atât mai anevoios , cu cât moştenirea trecutului este mai grea: gospodăria publică dezorganizată, iar omul lipsit de pregătire. Sarcinile de azi sunt intense: de la instruirea şi educarea omului până la organizarea gospodăriei publice. O astfel de primenire nu se poate face nici bătând în palme şi nici fără dificultăţi inerente procesului de transformare — dificultăţi accentuate, repetăm, de destestabila moştenire a trecutului. Asupra acestor dificultăţi putem trece mai uşor, dacă anelăm la spiritul nostru de înţelegere. Dându-ne seama că aşteptăm nu un an nou, ci vremuri noi — ce se zămislise sub ochii noştri — să privim evenimentele curente în perspectiva viitorului. In această lumină, nemulţumirile vremelnice de astăzi îşi pierd din gravitate. Am văzut centrul Kievului, Cresciatieni, distrus sistematic de Nemţi în retragere. Vreun kilometru şi jumătate de stradă principală — cum ar fi Calea Victoriei — era, acum un an, un câmp gol de pe care se ridicau mormanele de moloz. In timpul din urmă se făcuse canalizarea şi se pusese la punct reţeaua electrică subpământeană* Se tăiaseră seră?i Erau croie pieţe* Asfaltul se turnase pe o mare întindere. Totul se executa după un uriaş plan de transformare şi de înfrumuseţare a acestui cartier, plan la care lucrau cu entuziasm zeci de arhitecţi şi de ingineri — şi la execuţia căruia, pe teren, luau parte mii şi mii de oameni muncind cu acelaşi emuziasm. Entuziasmul creator din Uniunea Sovietică impresionează cel mai mult pe călătorul străin. Demobilizându-ne mintea şi inima de ultimele combinaţii şi dorinţi războinice, pregătind pacea prin muncă şi gândire numai în vederea ei, însufleţindu-ne de entuziasm creator, nu vom simţi povara zilelor de construcţie, ci vom fi mulţumiţi că viaţa noastră se încadrează în epoca marilor prefaceri şi vom aştepta cu altă stare de spirit bucuria vremii de mâine. Mâine vom avea un an nou? Dar ani noi am mai avut. Mâine se deschid porţile unor vremuri noi. Aceasta-i semnificaţia momentului de faţă. In afară de un mic mănunchiu de profitori* toată, lumea muncitoare cu mintea şi cu braţele din ţara asta a fost deziluzionată de ,,anii noi” din trecut — punându-și nădejdea in vremurile noi de dinaintea noastră. Dorim realizarea completă a acestei nărcjdi! M. SEVASTOS „FLOSSE $1 FUM $1 ROUĂ DE DUNEATA...“ Gânduri pentru Anul Nou Cu vrerea lui Dumnezeu păşi pe pragul unu an nou. Romani credeau în ex stenţa unu’ zeu num’t lanus dein care a rămas num rea iun lanuare; pe acest zeu ş'-l inch puiau el ca având două feţe cu una privind înainte şi cu alta înapoi. Asemenea aceste’ inch pu’r'a strămoş lor noştri acum, când j păşim peste pratul, anul 1948, j să încercăm ş no să aruncăm ! o pr vire asupra trecutului şi alta spre ceeace năslăjdum să , ne aducă anul ce vine Pentrucă no avem ori ce ai să j punem, capăt unui an vechi şi să începem altul nou, cu veselie ş’ trispă de mâncare şi băutură, să vedem întrucât este justificată aceasta vesele. Voia oamen lor se aseamănă cu suişul unui munte înalt. Iruşntp de a-l urca ţi se pare că vârful este la o foarte mare depărare. Odată ajuns în vârful muntelui, u tăndu-te tiripoţţ’“ pare calea foarte scurtă. ar coborârea se face cu o foarte mare i uteală. Aşa cs'e ş v aţa omului ropi! find, n se păreau an’’ lungi şi doream si ajungem cât ma’ curând oamen mari. F.r eram n ş'e ţâv.ci, dar as'ă.z pr v'm cu metaniele f rile albe d n părul ş: barba noas'ră. Am ajuns oamen' mari dar prin.noi in trecu', vedeam că t mpul a trecut cu iuţeală ameţ toare spre d® Arhim. VALERIAN ZAHARSA nev'taj}lul pogorîş al muntelu’, la poalele căruia, fecare de noi, nu găsim al ceva decât doar moartea. La acest pogoriş s’a gănd't psalmatul, când spune: „C este viaţa omului? Floare şi fum şi rouă de dmineaţă”. Iată un gând la care puţini dintre no au meditat astăzi, dar pe care Bierica este da oare să-l ameatscă tuturor, pentru că noi, călători suntem pe acest pământ, Departe de noi,de a condamna vesel a oamenilor de anul nou. ■ Amărî' până la scârbă de amărac un le neţ i, b etul om vrea să le u te şi aşteaptă dela. anul I ce v ne. spulberarea tuturor ne- 1 căzut lor ş realizarea tuturor dor nţelor de mei b ne ce-' 'ch nuesc existenţa. pentru aceasta este veseln acea zi. Dar ce ştie b etul om de ceea ce îi aduce anul re vine? Nimic, dar absolut nbnc, decât că îşi pune in el speranţa de mai lne. De care anul nou le nevoeşte de chiar dacă a câştiat-o pe dreptate, cât din ea poate lua cu el în mormănt? Această dornţă nebună de îmbogăţire a oamenilor este cauza tuturor războaelor şi se pare că tot această dorinţă nebună după v ţelul de aur, să fa cauza neputinţe aşezării actuale a păciin lume. Ce-i foloseşte omului realizarea doriţelor de mărie şi stăpânie asupre semenlor săi, pentru că vine moartea şi toate se fac praf ş cenuşă? Unde sunt împăraţi le Stabte de Alexandru Macedon, Cesar Napoleon şi alţii? Ce-i folseşte omului o sănătate inflor toare , belşug în casă, dacă el îş cheltueşte t mţml ş agonis’ a in beţi şi fapte de ruş ne, care vor aduce nu numai moartea trupulu , ci pierzan’a veşn că a sufle ulu ? Iată dar, că f mpul veţi noastre este scurt ş’ net’pur, iar noi avem datora faţă de, cel ce n-a dat în dar ca să-l folosim spre ajutorarea veşncă a noastră şi a semenilor noştri. Pierderea t’mpului• este Isvorul tuturor neleg’u’r lor şi nenoroc rilor ce postesc vaţa rimulu . Or din ce punct de vedere am pr’vimpul în care se scurge v’aţa omnească, trebue să ne dăm seama că acesta este un lucru extrem de preţos s de felul cum l-am întrebuinţat vom avea de dat seama înaintea dreptui Judecător Astăzi când un an se sfârşeşte şi altul începe s carp nentru miloane de oameni d'ntre no’ va f cel din urmă an al vieţ noastre, se cade să scoat em d’n sufletul ş’ n’una noastră buruiana păcatulu', cu rădănna cu tot. Să rugăm pe bunul Dumnezeu ca anul nou să ne ajute a recăpăta timpul pierdut în treburi lumeşt', pentru a putea câşt’ga cetăţen’a cerulu? N’men’ să nu ceară Domnului bogaţi pentru că acestea inch’d porţile cerului şi aduc vrajba intre oamen’. Să nu cerem onoruri ?’ stăpân’re pesta semen’’ noştr’i pentru că şi acestea sunt o p’ed’că în calea mântuiri’. Să nu jinduim, după satisfacerea plăcerilor f’z’ce, căci acestea ruinează trupul ş, ucid complectamente sufletul Să, cerem, de anul nou. Domnului, numai bogăţia harulu’ lui, măr rile şi stăpân’i le smeren’e’ creştine, care înalţă pe omu’ flăcer’le ce ni Ip dau conşt ’nţa dador’ei împUn’te, care-l fac pe om să f’e asemenea lui Dumnezeu. Rugându-ne împreună cu Biserica, să cerem la Dumnezeu ca, b’necuvântând cununa anulu’, să ne demască în anul. 1948 pacea cea dortă de toate popoarele; pacea după care surp nii fort ce’ necăjţi ş’ sărman şi de loseşte omului bogăţa. dacă pen- care suntem■ s’guri că. până la tru a o agon’şi a nedreptăţ’t şi I urmă. Dumnezeu nu ne ve lips’i cele mai multe ori. să i le .spulbere ca frunzele in furtună! De anul nou facem urăt de mai bine celor ce-i ali ni, dar voia lui Dumnezeu face ceea ce voeşte. Poate c neva să spună cu s guranţă ce ne aduce anul 1948: pace sau învălmăşeală, belşug sau secet, sănătate sau boală, feri re sau suferinţă? Cât din- tre noi suntem sguri că vom mai putea apuca începutul anului 1949? N men , dar absolut n men’. Zadarn’c îşi pune omul nădejde în anul ce v ne pentrucă acestea chiar dacă s’ar realza speranţele noastre sunt desare şi înşelătoare şi nu ne aduc ferpirea adevărată. Ce-i la CUNUNA ANULUI Doctorul general C. F. r mulţumeşte personalului Preşedinţia Adunării, deputaţilor cu adresa nr. 492 din .11 Crt. a transmis direcţiei generale c. f. r. comunicarea făcută in Parlamentul ţării de deputat Kis Iosif, in şedinţa din 10 crt. cu privire la felul şi priceperea de, care muncitorii Ceferişti au dat dovadă, cu ocazia restabilirea Circulaţiei pe linia ferată Deda-Sărăţei, aducând mulţumirile locuitorilor din acea regiune pentru timpul scurt in care a fost redată circulaţiei această linie ferata. Direcţia generală, la rândul său, mulţumeşte muncitorile ceferiste de toate categoriile şi o îndeamnă să răspundă mulţumirilor primite din partea reprezentanţilor poporului cu aceiaşi râvnă şi dragoste de mipcă, stăruind în acelaşi spirit de abnegaţie şi solidaritate, pentru a rămâne mai departe in fruntea celor cari muncesc le reclădirea patriei noastre. D director general ,.r. Chivu Stoica mulţumeşte pe această cale tuturor salariaţilor ceferişti, comitetelor de birou şi comitetelor de fabrică, cari l-au felicitat cu ocazie sârbătorilor. 41 f arul Iură şi azi privirea-mi frânge Acel chip straniu de mulatră, Sosit ne ţărmul ros de sânge . . Lângă tăcerea mea de piatră. Amurgul — vastă’nţelenire Peste cadavre fioroase — Mai fumega din cimitire Războiul ce se depărtase. Priveam a veacului cascade Pe lespezi, temple dărâmate O, anticele colonade Gemând în valuri spulberate In gol priveam— deşertăciune Pe ţărmul sfâşiat de groază. Doar marea, veşnică minune, îmi fâlfâia’nnainte oază. Atunci — din golful înserării Desprinsă, pară ’ndoliată — Sosi -- chemare e’nsingurării, Acel chip straniu de mu latră. Doi ochi făcliile-şi opriră Peste cadavre’nsângerate. Doi ochi... când buzele şoptiră Suspinul viu, prelung şi frate... lacrimi coboriră'n seară Spre cei rămaşi în amintire. O, chipul ei arzând în pară Peste a morţii 'nţelenire !... te far părea din veşnicie. Spre mare'ntors acum, spre valuri. O, despletita melodie Chemând în zări, spre alte maluri!... VALENTIN STRAVA f