Universul, ianuarie 1948 (Anul 65, nr. 1-24)

1948-01-01 / nr. 1

b t­t 9 Dintre Statele socotite mai bine gospodărite nu este unul, care să nu aibă întocmită, din vreme, o statistică amănunţită a locuitorilor şi avutului lor,­­ care să citeşti ca într’o car­­te situaţia adevărată a intre­­gei ţări sau a judeţului ori comunei care te-ar interesa. O cere însuşi interesul unei bune guvernări. Căci, după cum negustorul ar merge la faliment sigur, dacă n’ar şti câ­tă marfă are în prăvălie şi dacă ar lăsa ca pasivul să de­păşească activul întreprinderii, după cum, deasemeni, într’o gospodărie agricolă, praful s’ar alege de ea, dacă cel pus s’o exploateze habar n’are de si­tuaţia, de întinderea şi calita­tea pământului, la ce culturi se potriveşte el mai bine Şi nici măcar de ce inventar dis­pune şi în ce situaţie se gă­seşte, tot aşa şi Statul, care e ţinut să gospodărească intere­sele întregei ţări, n’ar putea să facă o bună administraţie fără să ştie din capul locului câţi cetăţeni administrează, ce putere de lucru au şi ce le lipseşte pentru ca munca lor să dea cele mai bune rezultate pentru ei şi pentru economia generală a ţării. De aceea guvernul ţării a hotărît facerea recensămân­tului general de care ne-am mai ocupat şi care cuprinde de data aceasta şi sectorul e­­conomiei agricole. Deşi acest sector formează una din pietrele de temelie a întregei economii naţionale, ca unul care asigură hrana noastră a tuturor, cum şi mij­locul de muncă şi de existenţă pentru 4 cincimi din populaţia României, totuşi, din nefericire, a fost în trecut sectorul cel mai uitat şi cel mai puţin cu­noscut. Aşa se explică de ce chiar atunci când s’a venit cu legi menite să ajute plugărimea şi s’o salte deasupra nevoilor, roadele culese au fost contrare aşteptărilor, aşa cum s’a în­tâmplat cu legea tocmelilor a­­gricole şi legea contra cămă­tăriei din 1908, care n’au des­fiinţat nici ruşfetul, nici ex­ploatarea muncii ţărăneşti şi nici cămătăria; apoi cu refor­ma împroprietăririi din 1919— 1921, care, altoită pe necu­noaşterea adevăratelor nevoi plugăreşti şi neţinând se în­că pământul singur, fără unel­te, fără vite, fără sămânţă, fără credit — cu un cuvânt, fără ajutorul şi îndrumarea Statului, devine mai de­grabă o povară pentru cel care-l ca­pătă —, nu putea sa sfârşea­scă decât aşa cum a sfârşit, a­­dică, cu fărămiţirea din nou a proprietăţii ţărăneşti şi cu să­răcirea şi mai adâncă a micu­lui cultivator. Fapt care a fă­cut necesară reforma agrară din Mai 1945. Acţiunea de­­ guvernământ — mai ales în domeniul a­­grar — trebue aşezată deci pe bazele sănătoase ale cunoaşte­rii realităţilor din gospodăria agricolă a ţării. Distrugerile şi deplasările populaţiei rurale provocate de război şi de secetă, cum şi go­lurile săpate în rândurile ace­leiaşi populaţii, de tifos şi de toate molimele din ultimii ani, au adus schimbări mari, care fac şi mai necesară întocmirea unui inventar general agricol. Numai cunoscând situaţia exactă a distrugerilor şi stri­căciunilor din regiunile care au suferit efectul operaţiuni­lor de război şi al atocurile aeriene, se va putea alcătui un plan serios de reparaţie şi re­construcţie a proprietăţii clă­dite şi altul de refacere şi completare a inventarului a­­gricol (maşini, unelte, acare­turi, animale de muncă şi de hrană, etc.) Numai cunoscând exact nu­mărul locuitorilor şi împărţi­rea lor pe comune, plasă, ju­deţ, cum şi lipsurile şi nevoile lor, se poate păşi, cu­ ajutorul cooperaţiei, la organizarea unei bune şi juste aprovizio­nări a populaţiei rurale cu mărfurile necesare gospodăriei, casnice şi agricole. Pe baza datelor din recen­sământ se vor repartiza maşi­nile şi viţele de muncă, grăun­ţele de sămânţă, anima­le de prăsilă, viţele altoite, pomi­­şorii de sădit, sămânţa de bumbac, de tutun, de sfeclă de zahăr, de soia sau de gân­daci­i de mătase, acolo unde cultura acestor produse se poate desvolta. Şi tot pe baza datelor din recensământ, care ne dau o­­glinda exactă a situaţiei locale şi în primul rând a număru­lui locuitorilor şi a nevoilor lor, se va putea întemeia o bună politică de înzestrare a satelor noastre cu şcoli de tot felul, cu dispensare, băi popu­lare, spitale, farmacii, medici umani şi veterinari, etc. Din cele de mai sus, rezultă că recensământul agricol dacă este o lucrare necesară pen­tru documentarea şi îndruma­rea guvernului in opera sa le­gislativă şi de­ guvernări , ea este în primul rând folosi­toare populaţiei ţărăneşti şi in special producătorului rural, care va trage primele bene­ficii practice de pe urma ei. Nu trebue uitat nici un mo­ment­ că recensământul agri­col este o vastă lucrare de in­ventariere cinstită a nevoilor din viaţa şi îndeletnicirile pă­turii noastre ţărăneşti, deci ţăranii sunt cei dintâi cari vor avea de câştigat din în­făptuirea ei. 1IARALAMB IONESCU UNIVERSUL" IMPORTANŢA RECENSĂMÂNTULUI AGRICOLI"11 «AREITĂRIA LEULUI STABILIZAT LA ANUL NOU Leul stabilizat este una din­tre monedele cele mai bine acoperite din Europa. E de ajuns să aruncăm o privire asupra situaţiei din ţările occidentale, spre a ne da seama, prin comparaţie, de avantajele situaţiei noastre. In toate ţările care „se bucură” de influenţa nefastă a dolarului, se manifestă o din ce în ce mai accentuată ten­dinţă inflaţionistă. Creşterea cantităţii de bancnote af­ată în circulaţie, ca şi scăderea nive­lului de trai al poporului sunt urmările imediate ale sporirii vertiginoase a preţurilor şi ale exploatării exercitate de către capitalul monopolist american. înseşi Statele Unite, care nu au avut mai nimic de suferit de pe urma războiului, care au ieşit chiar îmbogăţite din­­tr’însul, sunt acum ameninţate de spectrul inflaţiei şi al crizei­ Deprecierea monedei şi spe­cula neînfrântă care domneşte în America, în deosebi după desfiinţarea controlului de stat asupra preţurilor, arată că do­tând, departe de a-şi întări poziţia, slăbeşte văzând cu ochii. Restricţiile alimentare, scum­pe­tea mărfurilor de mare con­sum, devalorizarea banilor, acestea sunt fenomenele cere se manifestă astăzi în viaţa economică a Statelor ce apar­ţin „democraţiei dolarului”. In unele dintre aceste ţări, cum sunt Franţa şi Grecia, s-au efectuat reforme monetare. Dar aceste reforme nu au reuşit să oprească înfiaţi®­ Nici francul francez şi nici drahma gre­cească nu s’au stabilizat Pre-­­­ţurile sunt în continuă urcare,­­ iar cursul monedei scade me- 1 reu. Reformele monetare s’au­­ făcut în interesul marilor spe- i culanţi, care posedau mărfuri 2 şi valute, iar nu în folosul maselor largi populare.­­ Afaceriştii din aceste ţări,­­­­ mai strâns legaţi de Wall­­s Street decât de interesele pro­­r­o­priului lor popor, se sinchisesc , prea puţin dacă influenţa ca-­­­pitalului american însemnează­­ mizeria păturilor productive . Ei se sinchisesc tot abat de pil.­ţin de faptul că moneda se­­ devalorizează într’un chip de- -­zastruos. , Acoperirea în aur a francu-­­ lui francez ca şi a lirei engleze , a scăzut considerabil în urma evaziunii aurului în Statele Unite. Caminouli americani ai ’ Planului Marshall au avut j' grijă, în primul rând, să-şi­­ ’ asigure totala supremaţie fi-­­ nanciară, silind statele tribu- , * tare lor să plătească cu aur ţ5 greu ofranda ,,generoasă’’ a j1 ajutorului trans­ oceanic. j 1 România nu a recurs la spri- 1 linul străinătăţii şi nu s’a ară- 1 tat dispusă să dea avutul na- 1 ţional pe mâna trusturilor nord-arpericane, în schimbul­­ unui împrumut, foi totuşi, sta-­­ bilizarea leului a dat rezultate­­ excelente, dovedind că PRIN­­ 1 PROPRIILE NOASTRE PU- |­­TERI, noi nu tem şterge toate j j urmele războiului şi putem­­ asigura o desvoltare crescândă , a economiei naţionale. 1 1 Acoperirea în aur a monedei­­ aflate în circulaţie este mai mult decât reglementată: ca­pitalul Băncii Naţionale a spo­­rit; Ministerul de Finanţe a reuşit să facă faţă plăţilor fără a recurge la emisiuni mo­netare speciale, ba chiar reali­zând disponibilităţi însemnate. Toate acestea se datore­se politicii actuale a ministerului de finanţe, care a introdus o strictă dirijare a creditelor, controlând utilizarea lor. In acest fel, s’a împiedica’­ îndrep­tarea unor sume imense către operaţiuni speculative. — ca pe vremea d-lui Alexandrini. Intărindu-se stabi’itatea leu. 'ui, s’a făcut un nou pas pe drumul refacerii economice a ţării, ridicându-se totodată în mod simţitor, standar du’ de viaţă al populaţiei. Sporirea producţiei de bu­nuri va avea drept c.'n«ec.”+8 o creştere coresmi­are a circulaţiei monetare. To'nd stabilitatea monedei nu va fi cu nimic ameninţată, deoarece aşa cum a arătat d­oficii în recentele sale declaraţii aco­perirea în aur va ridica to­tuşi suficient de ridicată, în­­trecând chiar cu mult normele reglementere. Ce dovedeşte acest lucru ? Că România este ferită de pri­mejdia inflaţiei. Că stabiliza­rea leului a dat rezultate sa­tisfacă­toar­e. Că men­da noa­stră este puternică şi deplin asigurată în viitor insfâ­rşit, că putem porni, cu încredere, mai departe, pe drumul conso­lidării economiei noastre na­ţionale. ANDREI BĂLEA­NU ULTIMA LUI NUVELĂ PE 1947 de Al. CAZABAN Tânărul scriitor Virgil Vir­gulescu eşi dintr’o florărie lu­xoasă, cu braţul stâng încărcat de un enorm buchet de crezan­­teme albe ca nişte bulgări de zăpadă. Peste un sfert de peas, apăru dintr’o „bom­bonărie regală” ducând la subsuoara dreaptă, o respectabilă cutie de caramele de șocolată „veritabilă”. Erau cadourile destinate să încânte pe domnișoara Felicea Nimereanu, fericita logodnică a tânărului scriitor. — Perfect — își zise bine dispus. Am s’o „ebruisez” cu crezantemele și cu șocolata !... Bine, foarte bine, dar cum o să pot saluta lumea, când ambele mâinimi sunt ocupate? Ce mă fac dacă, de exemplu, întâlnesc un critic literar ? N’o să-mi pot scoate pălăria din cap să mă închin în faţa lui! Nu întâlni însă pe nici-un critic literar... că doar criticii literari nu sunt mai numeroşi decât cetitorii lui !... Pe cei câţiva cunoscuţi, sau prieteni pe care îi întâlni în drum, îi salută dând numai din cap ca şi caii când se apără de muşte în sezonul acestor gân­gănii supărătoare. Era gata să se urce în tram­vai, dar auzindu-se chemat, se opri... Un profesor de limba română îl ajunse: — Mai stai puţin !.. Sau, poa­te, eşti grăbit? — Mă duc să mă schimb.. Sunt invitat să petrec revelio­nul într’o familie... Nemulţumit, pe un ton de reproş, profesorul declară: — Nu mă aşteptam, tocmai din partea, dumitale !... Cu o încordare energică a braţului, scriitorul îşi duse, în dreptul inimei, cutia cu şoco­lată veritabilă : — Ai ceva să-mi reproşezi ? — Nuvela !... nuvela dumita­le din urmă, nu mi-a plăcut de loc!... ,,Traista lui­­ Moş­ Cră­­ciun” a dumitale nu trebuia să mai apară ! — De ce ? — Nu numai că e banală, dar e şi proastă... Eu îţi spun !.. Că şi eu scriu şi ştiu ce înseamnă să comiţi o prostie... De asta te iert.. — Mulţumesc, domnule pro­fesor... Bună seară!... Alerg să nu pierd iarăşi tramvaiul­— Stai!... Stăi! — strigă pro­fesorul..­ Vreau să-ţi demons­trez... — Alt’dată, domnule profe­sor ! Suit în tramvai, autorul „Traistei lui Moş-Crăciun” se uită în urmă să vadă dacă nu cumva profesorul luase un au­tomobil ca să-l urmărească­­. Pierzându-şi tot cheful, re­flectă descurajat: — Proastă nuvelă trebuie să fi scris eu, dacă şi ţârcovnicul ăsta, cu gura căscată de atâta cultură, a rămas scandalizat de elucubraţia mea din urmă ! Ajuns acasă, îi pierise toată buna dispoziţie. Cu un val de ruşine care îi înflăcăra obrajii, îşi aminti că, îndată după apariţia nuvelei, a trimis Feliciei un număr din ziarul care o publicase. „Ca să vadă şi ea cine-i el!”. Nici nu-i venea să se îmbra­ce cu haine de serată. Se sim­ţea compromis în ochii iubitei... — Ce bine era — gândi ne­căjit — dacă n’aş fi scris nu­vela— Dracu’ m’a pus să-mi vâr nasul în traista moşneagului ? Se mai linişti put..n. da'du-şi seama că dacă n’ar fi scris a­­cea nuvelă, n’ar fi avut bani cu ce-şi plăti buchetul... Se ridică hotărât: — Adică de ce îmi fac atâta sânge rău! Par’că numai eu am scris nuvele proaste ?... încurajat de această reflec­ţie, flueră a pagubă şi plecă în­veselit să înmormânteze pe bă­trânul 1947, bând şi mâncând cât zece !... Logodnica i-a primit darul, cu un zâmbet încântător. Nu i-a pomenit însă nimic de nu­velă... — Desigur că a găsit-o proa­stă, cum a găsit-o și profeso­rul — gândi autorul din nou indispus— „Traista lui Moș­ Crăciun’ îi atârna greu de gât. Un grup mai retrag de tineri discuta... literatură... Scriitorul, deși neînt­rebat, se amestecă în vorbă spre a se explica : — Desigur că nu v’a plăcut nuvela mea !.­. Mai întâi, am scris-o în grabă... ș’apoi, cam așa e soarta articolelor ocazio­nale.­. Recunosc că am scris o nuvelă proastă !.. — Parcă numai una !­­— glu­mi un fost artist de operetă. Virgil Virgulescu zâmbi silit, deşi se simţi adânc jignit în celebritatea sa de scriitor ro­mân. Mai târziu, îl văzu pe glu­meţ în mijlocul unui buchet de domnişoare unde se distingea Felicea Nimereanu. Nuvelistul era prea departe să audă ce trăncănea fostul ar­tist, dar le vedea pe fete fă­când mare haz de glumele lui... Şi fiindcă, din când în când, logodnica se uita în­spre partea unde sta tăcut, a bănuit că „licheaua” se distra pe socotea­la nuvelei „Traista lui Moş- Crăciun”. Nici lăutarii, nici vinul, nici privirile languroase ale iubitei, nu-l putea face să uite, măcar o clipă, că a semnat o nuvelă proastă !... A doua zi de dimineaţă, la 1 ianuarie 1948, după o noapte de insomnie, Virgil Virgulescu eşi în stradă spre a-şi răcori capul înfierbântat de gânduri. Ce întâmplare venită la timp ! Cel dintâi pe care îl întâlni în drum, fu fostul artist de o­ P'Crcîtă... Virgulescu îl întâmpină rân­jind : — Şi aşa, va să zică nu ţi-a plăcut deloc nuvela mea de Crăciun !... _ Da, nici n’am cetit-o! — Şi totuşi ai distrat lumea, mai ales pe femei, făcând haz pe socoteala acestei nuvele ! — Ce, eşti nebun ? Eu am râs pe socoteala ta?... — Atunci ? N’ai observat pe bătrâneul Costăchescu ?... Şi-a cănit bar­ba şi mustaţa ca să-l prindă a­­nul nou cu cel puţin zece ani mai tânăr. Pe socoteala lui, am făcut cu toţii haz ! Cât despre nuvelă, atâta ştiu că logodnica ta mi -a spus că ai scris­­o admirabilă povestire de Cră­ciun !..* Autorul ,,Traistei lui Cră­ciun” izbucni: — De ce nu mi-ai spus asta aseară? Anul nou m’ar fi prins în momentul cel mai fericit din viața mea !... Pasărea profetului — Dacă ești cu-adevărat trimisul Celui de Sus, Fă s’apară din această stâncă o pasăre. Atunci, te vom crede și te vom urma* Dar să aibă picioarele de canis­tină; Aripile de lauis-lszuli, iar gâtul de berg­ roz; Ciocul să-i fie de aur, și să poată vorbi. II Cererea fu împle­t Stânca se despică, Și minunat^ pasăre apăru, bă­tând voioa­să din aripi. _ Cât limn ai vietuit în aera­stă stSm­ă? O sută de mii de ani, dar, in așteptarea sosirii tale, O lumină ostreaacă îmi lumina închisoarea! AL­T STAMATIAD Nur Udbin de ©. T. N(cu!î«$«i*Va)r©n® Vă dorim­ gazdă, belşug pentru brazda de sub plug. Vă mai facem o urare dară ne daţi ascultare: Câte paie sunt pe casă atâţi bani s’aveţi pe masă. Câţi cărbuni sunt in cuptor atâţia boi gonitori. Câte frunze 'n stejerei atâtea vaci cu viţei Câte pietre în fântână atâtea oale cu smântână. Câte pene pe cocoşi atâţia băieţi frumoşi. Câţi cărbuni aprinşi pe vatră aţâţi peţitori la faţă. Câte nuiele ’ngrădite atâtea fete logodite Hopuri, hopuri, hopurele la mulţi ani cu floricele! Hopuri, hopuri, hopurale,­­ la mulţi ani cu sănătate! Busuioc bătut in loc, rămâi, gazdă, Cu noroc! Busuioc bătut pe masă, rămâi, gazdă, sănătoasă* De urat am mai ura, dar ne temem c’om însera, că nu suntem de-aici, colea, ci suntem dela Mitoc, unde apa ’ngheaţă ’n toc şi mămăliga pe foc, ia din satul cu verdeaţă, unde fierbe apa ’n gheaţă şi măgarii carte ’nvaţă, Suntem dela Ciuca-Buea, unde măliga-i cât nuca. Păzesc zece cu măciuca şi’ncă şapte cu biciuşca să n'o apuce furnica. Pentr’un bot de mămăligă doi moşnegi se trag de chică Rămâneţi Cu bine, gazde, mergem să mai tratem brazde. Mai mânaţi, măi! Hăi, hăi! Vă urăm roade’n ogor, bucurie şi mult spor pentru anul viitori Anul nou ce vine să ne educă bine. zile tot senine şi de haruri pline Multă sănătate, roade’­­mbelşugate Peste­­aceste toate trai fără păcate. ■Vecine popoare cu drag ne’nconjoate şi’ntre noi. să fie numai bucurie, trainică frăţie. Toţi bine trăiască. Pacea să ?,domnească. Veşnic să 'nflorească Ţara Rommânească! 3 Doresc, la fiecine, ca ’n anul care vine, să aibă numai bine. Cu vecinii noi voim în pace să trăim şi’un veci uniţi să fim­­s’apărăm dreptatea, ţara, libertatea şi umanitatea. tt MtajBRstf CCTJgr SKTSA -X tft­ AN NOU—VREMURI NOUI Citind istoria, invidiam pe aceia care au avut norocul să trăiască marile evenimente din trecutul omenirii. Doream să fi fost contemporanii conducă­torilor de popoare care au schimbat cursul istoriei. In visurile noastre făceam abstracţie de viaţa de toate zi­lele din epocile strălucite — viaţă măruntă, legată de lip­suri în cămară şi’n magazia de lemne. Oamenii care au străbătut însă acele epoci, de la fruntaşi până la oştenii de rând, au reu­şit să-şi trăias­că viaţa — înde­­plinindu-şi misiunea pe pă­mânt sub lumina idealurilor din vremea lor. Decenii după decenii, uneori veacuri, se scurgeau pentru u­­nele popoare fără nici un eve­niment, fără nici o transfor­mare. Viaţa le părea ca o baltă stătută. Deodată undeva se ru­pea un râu, şi un curent de apă proaspătă străbătea prin balta stagnantă înviorând-o şi deschizându-i drum liber. Tot aşa se petrec lucrurile şi cu popoarele* Un eveniment răstoarnă totul şi, în câţiva ani, realizează transformări care nu s’au petrecut în multe decenii întregi După o îndelungată stagna­re, România *a intrat în curen­tul repede al prefacerilor a­­dânci. Viaţa noastră, din toate punctele de vedere, semăna cu o mlaştină plină de miasme nesănătoase* Luaţi presa timpu­lui care reflectă starea de spi­rit de odinioară. Cine era mul­ţumit la noi? Ţărănimea a cunoscut regi­mul latifundiilor, cu exploata­rea arendaşilor, iar mai pe urmă — spoliarea organizată de stat prin sistemul taxelor de export etc. Satele au fost lăsate fără medic şi fără învă­ţător. Boala şi întunericul le-au bântuit. Muncitorii, flămânzi şi des­­brăcaţi. — locuind în magher­niţe um­ede. — au trăit «uh o permanentă stare de a'od'u-Funcţionarii s» pensionarii au avut o viaţă de mizerie şi de umilinţă Intelec­tualii se înăbuşeau sau milogeau protecţia mai marilor vrem­i. Iar sus — domina o pluto­grafie agramată, care îşi men­ţinea stăpânirea prin forţă, graţie întunecimii anume în­treţinute în straturile largi ale poporului. Deodată, societatea româ­nească a intrat în istoricul pro­ces de transformare, cu atât mai anevoios , cu cât moşte­nirea trecutului este mai grea: gospodăria publică dezorgani­zată, iar omul lipsit de pregă­tire. Sarcinile de azi sunt intense: de la instruirea şi educarea o­­mului până la organizarea gos­podăriei publice. O astfel de primenire nu se poate face nici bătând în palme şi nici fără dificultăţi inerente procesului de transformare — dificultăţi accentuate, repetăm, de destestabila moştenire a tre­cutului. Asupra acestor dificultăţi putem trece mai uşor, dacă a­­nelăm la spiritul nostru de în­ţelegere. Dându-ne seama că aşteptăm nu un an nou, ci vremuri noi — ce se zămislise sub ochii noştri — să privim evenimen­tele curente în perspectiva vii­torului. In această lumină, nemulţu­mirile vremelnice de astăzi îşi pierd din gravitate. Am văzut centrul Kievului, Cresciatieni, distrus sistematic de Nemţi în retragere. Vreun kilometru şi jumătate de stra­­­dă principală — cum ar fi Ca­lea Victoriei — era, acum un an, un câmp gol de pe care se ridicau mormanele de moloz. In timpul din urmă se făcuse canalizarea şi se pusese la punct reţeaua electrică subpă­mânteană* Se tăiaseră seră?i Erau croi­e pieţe* Asfalt­ul se turnase pe o mare întindere. Totul se executa după un uriaş plan de transformare şi de înfrumuseţare a acestui car­tier, plan la care lucrau cu en­tuziasm zeci de arhitecţi şi de ingineri — şi la execuţia că­ruia, pe teren, luau parte mii şi mii de oameni muncind cu ace­laşi emuziasm. Entuziasmul creator din U­­niunea Sovietică impresionea­ză cel mai mult pe călătorul străin. Demobilizându-ne mintea şi inima de ultimele combinaţii şi dorinţi războinice, pregătind pacea prin muncă şi gândire numai în vederea ei, însufleţin­­du-ne de entuziasm creator,­ nu vom simţi povara zilelor de construcţie, ci vom fi mulţu­miţi că viaţa noastră se înca­drează în epoca marilor prefa­ceri şi vom aştepta cu altă sta­re de spirit bucuria vremii de mâine. Mâine vom avea un an nou? Dar ani noi am mai avut. Mâi­ne se deschid porţile unor vre­muri noi. Aceasta-i semnifica­ţia momentului de faţă. In afară de un mic mănun­­chiu de profitori* to­ată, lumea muncitoare cu mintea şi cu braţele din ţara asta a fost de­ziluzionată de ,,anii noi” din trecut — punându-și nădejdea in vremurile noi de dinaintea noastră. Dorim realizarea completă a acestei năr­c­jdi! M. SEVASTOS „FLOSSE $1 FUM $1 ROUĂ DE DUNEATA...“ Gânduri pentru Anul Nou Cu vrerea lui Dumnezeu pă­­şi pe pragul unu an nou. Roman­i credeau în ex stenţa unu’ zeu num’t lanus dein care a răm­as num rea iun lanuar­e; pe acest zeu ş'-l inch puiau el ca având două feţe cu una pri­vind înainte şi cu alta înapoi. Asemenea aceste’ inch pu’r'­a strămoş lor noştri acum, când j păşim peste pra­tul, anul­ 1948, j să încercăm ş no să aruncăm ! o pr vire asupra trecutului ş­i alta spre ceeace năslăjdu­m să , ne aducă anul ce vine Pentrucă no avem ori ce ai să j punem, capăt unui an vechi şi să­­ începem altul nou, cu veselie ş’ t­rispă de mâncare şi băutură, să­­ vedem întrucât este justificată aceasta vesel­e. V­o­ia oam­en lor se a­seamănă cu suişul unui munte înalt. Iruş­­ntp de a-l urca ţi se pare că vârful este la o foarte mare de­­păr­are. Odată ajuns în vârful muntelui, u tănd­u-te tiripo­­­ţţ’“ pare calea foarte scurtă. ar co­borârea se face cu o foarte mare i uteală. Aşa cs'e ş v aţa omu­­lu­i ropi! find, n se păreau an’’ lungi şi doream si ajungem cât ma’ curând oamen mari. F.r eram n ş'e ţâv.ci, dar as'ă.z pr v'm cu metaniel­e f rile albe d n părul ş: barba noas'ră. Am­ ajuns oamen' mari dar prin.noi in trecu', vedeam că t mpul a trecut cu iuţeală ameţ toare spre d® Arhim. VALERIAN ZAHARSA nev'taj}­lul pogorîş al muntelu’, la poalele căruia, f­ecare de noi, nu găsim al ceva decât doar moartea. La acest pogoriş s’a gănd't psalm­atul, când spune: „C este viaţa omului? Floare şi fum şi rouă de d­mineaţă”. Iată un gând la care puţini dintre no au meditat astăzi, dar­­ pe care B­ierica este da oare­­ să-l am­eatscă tuturor, pentru­­ că noi, călători suntem pe acest­­ pământ­, Departe de noi,de a condamna­­ vesel a oamenilor de anul nou. ■ Amărî' până la scârbă de amă­­­­rac un le neţ i, b etul om vrea­­ să le u te şi aşteaptă dela. anul I ce v ne. spulberarea tuturor ne- 1 căzut lor ş realizarea tuturor dor nţelor de mei b ne ce-' 'ch nuesc existenţa. pentru acea­sta este vesel­­­n acea zi. Dar ce ştie b etul om de ceea ce îi aduce anul re vine? Nimic, dar absolut nbn­c, decât că îşi pune in el speranţa de mai l­ne. De care anul­ nou le nevoeşte de chiar dacă a câşt­iat-o pe drep­tate, cât din ea poate lua cu el în mormănt? Această dor­nţă nebună de îmbogăţire a oame­­nilor este cauza tuturor războae­­lor şi se pare că tot această do­rinţă nebună după v ţelul de aur, să f­a cauza neputinţe aşezării actuale a păc­i­in lume. Ce-i foloseşte omului realiza­rea dor­iţelor de măr­ie şi stă­pân­ie asupre semen­lor săi, pen­­tru că vine moartea şi toate se fac praf ş cenuşă? Unde sunt împăraţi le Stab­­­te de Alexan­dru Macedon, Cesar Napoleon şi alţii? Ce-i folseşte omului o sănăta­te inflor toare , belşug în casă, dacă el îş cheltueşte t mţml ş agonis’ a in beţ­i şi fapte de­­ ruş ne, care­ vor aduce nu nu­mai moartea trupulu , ci pierza­­n’a veşn că a sufle ulu ? Iată dar, că f mpul veţi­ noastre este scurt ş’ net’pur, iar noi avem dator­a faţă de, cel ce n­­-a dat în dar ca să-l folosim spre aju­torarea veşn­că a noastră şi a semenilor noştri. Pierderea t’mpului• este Isvorul tuturor ne­­leg’u’r lor şi nenoroc rilor ce post­esc v­aţa rimulu . Or din ce punct de vedere am pr’vi­­­mpul în care se scurge v’aţa omnească, trebue să ne dăm seama că acesta este un lucru extrem de preţ­os s de felul cum l-am întrebuinţat vom avea de dat seam­a înaintea dreptui Judecător Astăzi când un an se sfârşeşte şi altul începe s carp nentru miloane de oameni d'ntre no’ va f cel din urmă an al vieţ noastre, se cade să scoat em d’n sufletul ş’ n’una noastră buruia­na păcatulu', cu rădănna cu tot. Să rugăm pe bunul Dumnezeu ca anul nou să ne ajute a recă­păta tim­pul pierdut în treburi lumeşt', pentru a putea câşt’ga cetăţen’a cerulu? N’m­en’ să nu ceară Domnului bogaţi pentru că acestea inch’d porţile cerului şi aduc vrajba intre oamen’. Să nu cerem ono­ruri ?’ stăpân’re pesta semen’’ noştr’i pentru că şi acestea sunt o p’ed’că în calea mântui­ri’. Să nu jinduim, după satisfa­cerea plăcerilor f’z’ce, căci a­­cestea ruinează trupul ş, ucid complectamente sufletul Să, ce­rem, de anul nou. Domnului, nu­mai bogăţia harulu’ l­ui, măr ri­le şi stăpân’i le smeren’e’ cre­ştine, care înalţă pe om­u’ flăce­­r’le ce ni Ip dau conşt ’nţa da­­dor’ei împUn’te, care-l fac pe om să f’e asemenea lui Dumnezeu. Rugând­u-ne împreună cu Bi­serica, să cerem la Dumnezeu ca, b’necuvântând cununa anu­­lu’, să ne dem­ască în anul. 1948 pacea cea dortă de toate po­poarele; pacea după care surp nii fort ce’ necăj­ţi ş’ sărman şi de loseşte omului bogăţ­a. dacă pen- care suntem■ s’guri că. până la tru a o agon’şi a nedreptăţ’t şi I urmă. Dumnezeu nu ne ve­ lips’­i cele mai multe ori. să i le .spulbere ca frunzele in furtună­­! De anul nou facem urăt de mai­­ bine celor ce-i ali ni, dar voia lui Dumnezeu face ceea ce voe­­şte. Poate c neva să spună cu­­ s guranţă ce ne aduce anul 1948: pace sau învălmăşeală, belşug­­ sau sece­t, sănătate sau boală,­­ fer­i re sau suferinţă? Cât din-­­ tre noi suntem s­guri că vom­­ mai putea apuca începutul anu­lui 1949? N men , dar absolut n men’. Zadarn’c îşi pune omul nădejd­­e în anul ce v ne pen­­trucă acestea chiar dacă s’ar real­za speranţele noastre sunt desar­e şi înşelătoare şi nu ne aduc ferpirea adevărată. Ce-i la­ CUNUNA ANULUI Doctorul general C. F. r mulţumeşte person­alului Preşedinţia Adunării, deputaţilor cu adresa nr. 492 din .11 Crt. a transmis direcţiei generale c. f. r. comunicarea făcută in Parlamentul ţării de­­ deputat Kis Iosif, in şe­dinţa din 10 crt. cu privire la fe­lul şi priceperea de, care muncitorii Ceferişti au dat dovadă, cu ocazia restabilirea Circulaţiei pe linia fe­rată Deda-Sărăţei, aducând mul­ţumirile locuitorilor din acea re­giune pentru timpul scurt in care a fost redată circulaţiei această li­nie ferata. Direcţia generală, la rândul său, mulţumeşte muncitorile­ ceferiste de toate categoriile şi o îndeamnă să răspundă mulţumirilor primite din partea reprezentanţilor poporu­lui cu aceiaşi râvnă şi dragoste de m­ipcă,­­ stăruind în acelaşi spirit de abnegaţie şi solidaritate, pen­tru a rămâne mai departe in frun­tea celor cari muncesc le reclădi­rea patriei noastre. D director general ,­­.r. Chivu Stoica mulţumeşte pe această cale tuturor salariaţilor ceferişti, co­­mitetelor de birou şi comitetelor de fabrică, cari l-au felicitat cu ocazie sârbă­torilor. 41 f­ arul Iură şi azi privirea-mi frânge Acel chip straniu de mulatră, Sosit ne ţărmul ros de s­ânge . . Lângă tăcerea mea de piatră. Amurgul — vastă’nţelen­ire Peste cadavre fioroase — Mai fumega din cimitire Războiul ce se depărtase. Priveam a veacului cascade Pe lespezi, temple dărâmate O, anticele colonade Gemând în valuri spul­berate In gol priveam— deşertăciune Pe ţărmul sfâşiat de gr­oază. Doar marea, veşnică minune, îmi fâlfâia’nnainte oază. Atunci — din golful înserării Desprinsă, pară ’ndoliată — Sosi -- chemare­ e’nsingurării, Acel chip straniu de mu latră. Doi ochi făcliile-şi opri­ră Peste cadavre’nsângerat­e. Doi ochi... când buzele şoptiră Suspinul viu, prelung şi frate...­­ lacrimi coboriră'n seară Spre cei rămaşi în amintire. O, chipul ei arzând în pară Peste a morţii 'nţelenire !... te far părea din veşnicie. Spre mare'ntors acum, spre valuri. O, despletita melodie Chemând în zări, spre alte maluri!... VALENTIN STRA­VA f

Next