Universul, martie 1948 (Anul 65, nr. 50-75)

1948-03-01 / nr. 50

CIMITIRUL NAVELOR Reportaj de V. FIROSU Intr’o vreme în care munca a ajuns la o preţuire de constant şi cel mai temeinic etalon, munca cinstită a celor ce trudesc în o­­gorul realizărilor, munca ce cu­noaşte cea mai înaltă satisfacţie, — a datoriei împlinite, —înno­bilată de broboanele de sudoare, autentică rouă a trudei, câteva rânduri, laconice dar cât de cu­prinzătoare, au vestit, în presă, deunăzi, că prin migala, riscul şi iscusinţa celor angajaţi în acea mare acţiune, au fost readuse la suprafaţa apei, o sumedenie de nave ce zăceau în fundul Du­nării, avariate şi scufundate, — cea mai mare parte din ele, în cursul războiului. Peste graba cititorului ce-şi parcurge, în lectura de fiece zi, ziarul, dornic să afle mai curând noutăţile zilei, informaţia nu tre­buia să se piardă în noianul o­­bişnuitului, In oceanul de litere şi de cifre cari umplu paginile. Am zăbovit cu interes la acea notă care ne-a gonit gândul de­parte, în lumea muncitorilor na­vali, la acel imens batalion de ingineri şi de sudori, la scafan­­drierii cari au dibuit, cu preţul vieţii, în funduri de apă, la iden­tificarea epavelor, la prinderea, în adâncurile fluviului, a chingi­­lor cu cari tehnicienii şi simplii salahori dela bordul pântecoase­­lor şlepuri, cu pompe sau al gi­ganticelor pontoane ridicătoare, aduceau navele la suprafaţa apei­ Numai în doui ani, — în 1946 şi în anul următor, — bravele echipe ale Diviziei de dragaje ca-şi are reşedinţa la Giurgiu, pe chiar malul fluviului şi în incinta Şantierelor Dunărene, au scos la suprafaţă şi au readus în bazinul de iernat, douăzeci şi două de nave pe cari, tehnicienii şi meşteşugarii Şantierelor le-au şi început dichisul pentru a le reda plutirii, pentru a le reda fo­­­­losinţei­ In fundul apelor dunărene, zâ­­ceau din anii războiului, — ispravă nemţească ! — două mari vase fluviale al® parciuul românesc : „Alba Iula”, de 900 cai putere, puternic remorcher de cataracte şi „Decebal” alt masiv remorcher de cataracte, cu motoare de 1200 cai putere. — primul doborît în portul Orşovei, celălalt, în dreptul Islazului, la km. 615 al Dunării româneşti. Prin osârdia echipajelor amin­tite, — în fruntea lor trebuie re­­levată acţiunea celui comandat de căpitanul Dobroscu, un po­gon de rumân vânjos şi neînfri­cat laolaltă cu „oamenii săi”, — vasele scufundate şi găurite de proectilele inamice, au fost re­aduse, unul la Giurgiu şi celă­lalt la Turnu Severin, unde au şi intrat în lucrul echipelor de meşteşugari ai şantierelor locale ★ O vizită la Giurgiu, în bazinul de iernat, îţi oferă ochiului o pri­velişte deopotrivă de interesantă şi de ciudată. Vase de tot felul,­­ ca dimen­siuni, ca avarii, sub raportul for­melor şi al coloritului, odihnesc în apa care, arareori, mai cu­noaşte o unduire, uşoară ca o şoaptă venită din depărtări, ce-i încreţeşte luciul în amiaza do­­moală şi aproape că nefiresc de însorită în acest sfârşit de Fe­bruarie în care străzile bucureş­­tene cunoşteau ninsoarea abun­dentă a unei „iernii de o zi”. Acolo, în bazinul de iernat, vânjoasă vână a Dunării, odih­nesc, laolaltă, — adevărată pă­dure de catarge şi de coşuri de vas, — remorchere ce-şi aveau cândva silueta lor sveltă în ne­astâmpărul largului, şlepuri pân­­tecoase, vaporaşe de călători eau­ numai şalupe de tot soiul ce abur­dau, pare că, în goana lor din susul şi din josul fluviului, — învinse, în cine ştie ce dramatică împrejurare, şi trimise în fun­dul apei, ca într’un mormânt pe care îndemânarea şi sârguinţa românească nu l-a lăsat veşnic, h rănite, muşcate de mii de dinţi nemiloşi, purtând doar ur­mele unor colţi ca ai unei dihănii de pradă, sau obosite, numai, de vârstă şi de sbuciumul atâtor căi peste cari timpul a adus vlăgui­rea. Istovirea în deceniile de serviciu Contemplând acel imens parc de vase din bazinul amintit, am impresia care stăruie tot mai de nealungat, că vezi înseşi viaţa, în alt sector ,al ei, viaţa care a început, pentru fiecare din acele nave, cu cântecul ei de leagăn făurit din milioanele de ciocăni­­turi de daltă şi burghie, de în­­cheietoare de rituri, de tot ce o simfonie a acestei munci recla­mă, ca instrumente, unei aseme­­nea orchestre aparent robuste dar gingaşe, în felul ei, viaţa care a continuat în bătăi de zbat sau învârtituri de elice şi a sfâr­şit, — pentru a încheia un capi­­tol sau a închide definitiv, o poveste pe care marinarii o în­­ţeleg fără a-i mai cerceta manu­scrisul... Dar neastâmpărul şi stăruinţa muncii, nevoia de vase sau, nu­mai, lipsa tot mai accentuată de material, — câţi din pereţii sau pântecul acelor vase ce odihnesc, acum, ca bolnavii din sala co­mună a unui mare spital, ce-şi aşteaptă rândul la consultaţie, la prima identificare, la diagnostic, pentru a afla dacă îşi mai găsesc leacul, câte din motoarele şi a­­paratele de bord, din metalul şi din fierăria ca şi din mobaiera şi restului de inventar din acele vase amintite nu va folosi în­cheierii altor nave, înlocuirii lip­­surilor pentru a repara altele mereu alte plutitoare cu cari îşi vor înfrăţi destinele... Intre toate aceste vase, ni se­ arată şalupe de ale Serviciului Hidraulic, cel de asigură şi în­treţine buna navigaţie pe Dună­re, de la Porţile de Fier şî până jos, în vale, către Brăila, pentru care veghiază zi şi noapte sute de muncitori navali, conduşi cu pricepere şi cu blândeţe, cu în­ţelegerea comandantului, — un tânăr inginer şef, d. Savu, — care ştie preţul tragerea de ini­mă şi experienţa ultimului cola­borator, a celui mai umil In grad socotit comandant şi subaltern în acelaş timp, la postul ce­­ s’a în­­credinţat, pe viscol sau în arşiţă, în miez de noapte sau în plină zi, între toate aceste vase am gă­sit şi un yacht, — preţios exem­­plar făurit acum aproape o ju­mătate de vac, — la 1902, după cum ne indică placa de bronz de la bord, adevărat blazon al producţiei româneşti, — de Şan­­tierele Navale de la Turnu Seve­­­rin, un yacht care sub actuala-i denumire de „Domniţa Fl­ori­ca" ascunde o poveste pe care o vom aşterne altă dată pe hârtie, cu urcuşuri de fast şi cu coborîşul de azil al curiozităţii publice ta­­rifate şi cu refugiu într’o utili­tate internaţională, yacht atum după o sinuoasă folosinţă şi după un impresionant, schimb de proprietari, azi în patrimoniul Serviciului Hidraulic,­­ al Sta­tului nostru. „ Iată, toată această avuţie a va­­selor ce-­au fost alaltăeri vii­­eri epave, azi candidate, mâine con­valescente iar poimâine, desigur înzdrevenita, readuse la viaţă au la bază o iniţiativă de ingi­neri pricepuţi şi de scaf­andrier iscusiţi. Dela aceştia, dela ..oamenii din adâncul apelor”, de la n­ime di­buire din fundul fluviului începe readucerea la viaţă, — lung, istovitor şi primejdios cortegiu al muncii, — a navelor — epa­vă şi strădania lor, a acestor bravi scanfandrieri se cuvine cunoscută fie chiar şi în scurtul fragment oferit de Am reportaj de gazetă. In minunatul ei farmec, mun­ca realizează neînchipuitul mi­­racol de a aduce viaţă chiar şi temporarilor locuitori ai unui ci­mitir, — „cimitirul navelor”, „ In numărul viitor- „Meseria de scafandrier nu e o sinecură’' ! »Alba lulia’’, — ori navă moartă, e readusă la viata tiu­vian­, pe cala șantierelor din Giurgiu APELUL FEDERAŢIEI INTERNAŢIONALE A FEMEILOR DEMOCRATE Cu ocazia „Zilei Internaţionale a femeii”, care va fi sărbătorită la 8 Martie, Federaţia Imte­rn­aţionala a femeilor democrate a adresat un a­­pel In care spune următoa­rele: Cele 10 milioane femei din 46 state, constituite în Federaţia internaţio­nală a femeilor demodate, urmăresc fericirea copiii­or, suveranitatea po­poarelor, Înflorirea ţărilor, pacea, — într’un cuvânt, tot ceea ce asi­gură înălţarea omului şi a popoare-10Războiul «'a sfârşit de trei ani. In timp ce popoarele îşi mai vin­decă rănile şi îşi refac ţările minate, cerul începe din nou să se întunece. In unele ţări uzinele îşi încetează lucrul, agricultura este primejduită, muncitorii cad pradă şomajului. Iar copiii încep să fie sfîşiaţi de ghie­­rele foametei. Cu in­ia strînsă, fe­meile care au suferit toate groză­viile războiului din care abia au ie­şit se întreabă înspăimântate: de ce? Răspunsul stă în aceea că n’a fost înlăturată cauza războaielor, profi­torii de pe urma războiului intere­­sându-se prea puţin de pacea şi tihna popoarelor. însetaţi de câşti­guri, ei se preocupă de păstrare­, cu orice preţ, a privilegiilor câşti­gate Mizeria şi îngenuncherea oa­menilor, goana nebună după cîşti­­guri duc inevitabil la război care va fi plătit cu sângele copiilor noş­triVictoria centra- ftacit maie, câgti­gată cu preţul chinurilor şi umilin­ţelor de tot sân­g, trebue apărată, deoarece popoarele din lumea în­treagă vor pace. In faţa aţâţători­lor la război, forţele democrate se ridică şi se unesc intr’un front pu­ternic, în frunte cu Uniunea So­vietică. Pretutindeni în lume sunt bărbaţi şi femei care iubesc demo­craţia şi pacea. Toate femeile, toate mamele de toate categoriile şi de toate credinţele», urmăresc a­­celaşi vis scump: pacea. Cu ocazia zilei de 8 Martie, Fede­raţia internaţională a femeilor de­mocrate chiam­ă femeile din lumea întreagă să-şi unească forţele sub stindardul ed, alăturându-se puter­­ii celor forţe ale celor ce luptă pen­tru libertate, pentru cuceriri demo­cratice, pentru pace; le chiamă să denunţe planurile războinice, pe Instigatorii şi propagatorii acestor planuri, care se cuvine a fi condamo­naţi ca nişte criminali de rând. Femeile de pretutindeni sunt ace­lea care pot opri în loc spectrul u­­nui nou război, pot înlătura împi­larea şi nedreptăţile ce se mai prac­tică şi a fi în unele regiuni ale glo­bului. Luptătoare pentru democraţie, li­bertate şi Independenţa, femeile şi mamele din lumea Întreagă sunt chemate de Federaţia Internaţională » femeilor democrat» să-şi unească forţele, pentru că,­­ unite, ele vor îi de aet&gl&a, s , _ ,_ universul. „MĂRŢIŞORUL ARTEI“ lansat de U. S. A. S. Z. pentru „Campania Fondului Creaţiei”. Mărţişorul va fi difuzat astăzi şi mâine, în Capitală şi întreaga ţară, la echipe de artişti, scrii­tori şi ziarişti. ALTE PRODUSE­­ URSS La 13 Februarie au sosit prin punctul Galaţi din U. R. S. S. 11­ 700 kgr. plumb pentru Tras­­moare, 40.000 kg. fier semifabri­cate pentru ODESFER, 1500 kgr. strunguri pentru Sovromtran­­sport. La 22 Februarie, au sosit prin punctul Galaţi 7835 semănători pentru „Incoop”, 60 500 kgr oţel rotund pentru Malaxa. --------©♦©-------­ I înapoierea in ţară a d-lui N. Moraru­ Agerpres, 28. — D. N. Moraru, preşedintele Sindicatului Ziarişti­lor Profesionişti, s’a înapoiat ori în Capitală, venind dela Bruxel­les unde a participat ca delegat al ziariştilor români la lucrările Comitetului Executiv al Organi­zaţiei Internaţionale a Ziarişti­lor. (O. I. J.) Dsa a susţinut la O. I. J. punc­tul de vedere al ziariştilor de­mocraţi români în problemele presei şi a schimburilor de in­formaţii, care urmează a fi des­­bătut la O. U. PREGĂTIRI PENTRU FUNERALIILE PATRIARHULUI NICODIM După cum am anunţat în nu­mărul nostru de eni, patriarhul Nicodim Munteanu, în vârstă de 83 ani, a încetat din viaţă. Vineri, 27 Februarie, la orele 5 şi 45 de minute. „ Vineri seară, trupul neînsufleţit al înaltului chiri­ach a fost îmbră­cat în odăjdii şi cu mitra ar­ho­rească pe cap a fost aşezat în sala Tronului Patriarhal. S’a oficiat apoi un trisaghior de către P. S. S. Episcopul Iosif, de­legatul cu trebile patriarhiceşti şi P. S. S. arhiereul-vicar Pavel­­Şerpe-Ploeşte­’vnu, înconjuraţi fiind de­­breoţi consilieri Nicolae Cosma preot deputat Al. Ionescu, Marius Constantinescu şi Gh. Maxim. Au asistat la această pioasă ce­remonie: P­S­S Locot. de Epis­cop A­tanasie Dincă, arhimandriţii Vasile Vasilache şi H. Vasilache, protosinghel Petronău, secretarul patriarhal precum şi d-nii: Dimi­­trie Radu şi Paul Munteanu, ne­poţi aii I. P. S. Pariarh. In tot cursul nopţii de Vineri spre Sâmbătă, au stat de veghe la căpătâiul Patriarhului decedat, preoţii slujitori ai Sfintei Patri­­­anii. ★ Eri­dim., rămăşiţele pământeşti ale înaltului ierarh au fost aşezate In catedrală, după care s’au în­chinat la căpătâiul său: S. Lt. de mitropolit Ermilian Antal al Su-, eevei precum şi NI. PP. SS. LI„ Mitropolitul Tit Simedrea, Mitro­polit Nifon Craioveanu, Mitropo­lit Efrem Emăcescu, stareţul mă­năstirii Cernica etc. Cu acceleratul de aseară a sosit în Capitală, venind de la Iaşi, I. P. S. Justinian, mitropolitul Mol­dovei iar din întreaga ţară vor sosi toţi chiriarhii Bisericii or­todoxe. Ceremonia înmormântării va avea loc, în Capitală, Joi 4 Martie. In vederea funeraliilor se vor lua dispoziţii speciale . Cu prilejul morţii I. P. S. Pa­triarh Nicodem, d. Prof. C. I Tarhon, Preşedintele Prezidiu­­lui Provizoriu al Republicii Po­pulare Române, a trimis urmă­toarea telegramă de condoleanţe: Sfântului Sinod al Bisericii Creştine Ortodoxe Române. Adânc impresionaţi de înceta­rea din viaţă a I. P. S. Nicodem, Patriarhul Republicii Populare Române. Prezidiul Provizoriu al R. P. R. exprimă prin mine condoleanţele sale Sfântului Si­nod şi clerul Bisericii Creştine Ortodoxe Române-C. I. PARHON Preşedintele Prezidiului Provi­zoriu al R. P. R. — ——— ii in win iniwnim CONSTITUIREA COMITETULUI CENTRAL DE INIŢIATIVĂ AL UNIUNII ASOCIAŢIILOR DE ELEVI DIN ROMÂNIA Chemarea Comitetului către toţi elevii şi elevele din ţară Agerpres. 28. — In prezenţa c-lor prof. dr. Manolache, secretar general la ministerul educaţiei na­ţionale, Ilie Drăgan, secretar gene­­r­­­al F.N.T.D.R. şi a reprezentan­ţilor elevilor de la liceele din Capi­tală, a avut loc Vineri, 27 Februa­rie, la Casa cu­i­iier din str. Cucu Starostescu No. 6, şedinţa de con­stituire a Comitetului central de i­­niţiativă al Umedei Asociaţiilor de elevi din România Luând cuvântul, elevul Petre Gheorghe a arătat importan­ţa con­stituirii organizaţiei unice de elevi şi a propus elevii care vor face parte din Comitetul central de I­­niţiativă — elev, din Capitală şi provincie.­­ Propunerile au fost primite cu aclamaţii. A trasat a­­poi planul de lucru al Comitetelor locale până la conferinţa pe ţară de la 20 şi 21 Martie. Au vorbit apoi elevii P. Iliescu, Vera Kaner, I. Mănescu, S. Mărgi­­neanu, R. Condeescu, I Mateescu şi Florea Ion, care şi-au exprimat bucuria pentru această iniţiativă, luându-şi angajamente concrete de muncă. A luat apoi cuvântul d. prof. dr. Manolache, secretar general al mi­nisterului educaţiei naţionale, care a arătat că iniţiativa organizării a­­cestei uniuni, est-­primtă de con­ducătorii ministerului Educaţiei cu bucurie. „Nu se putea, a spus d-sa, ca massa tineretului studios să rămână mai departe ruptă de realităţi, străină de frământările, de lupta şi de efortul general pentru recon­strucţia ţării şi o viaţă mai bună pentru întregul popor”. D-sa a asigurat apoi pe elevi, în numele d-lui ministru Gh. Vasili­­chi, de tot sprijinul pentru ca or­ganizaţia să poată atinge ţelurile propuse. D. Ilie Drăgan, secretar general al F.N.T.D.R., a adus salutul Fe­deraţiei şi a asigurat pe elevi de tot sprijinul acesteia. „Colaborarea cu celelalte cate­gorii de tineret, a spus d-sa, va creea unitatea întregului tineret din ţară, pentru a deveni mândria poporului nostru și pentru a pre­găti viitorul, în care el este direct interesat”. Am în­v­­iere, d-sa a urat Comite­tului central succes în luptă, pentru un viitor mai bun. După aceasta, a urmat alegerea biroului de organizare, format din elevii Petre Gh., Florea Ion și Cră­ciun ”. S’a citit apoi o „Chemare către toţi elevii şi elevele din ţară” care a fost adoptaţi cu aclamaţii. CE CUPRINDE CHEMAREA După ce scoate în evidenţă g­rădania neobosită a muncitorimii, ţărănimii şi intelectualităţii progre- Pentru sapao^m gegtpwu* de democraţie populară, prin ridi­carea nivelului de bunăstar­e mate­rială şi moral­­ masselor, „che­marea” arat­ă că este datoria şco­­­ărimii de prejudiiideni să parti­cipe la acest efort uriaş. In continuare „chemarea” scoate în evidenţă acţiunea de reconstruc­ţie a tineretului muncitoresc orga­nizat în U.T.M., a studenţilor or­ganizaţi în U.N.S.R., ca şi a tine­retului sătesc, constatând că tine­retul de pretudindeni se manifestă la­ o forţă organizată, menită să pui­ serios umărul pentru întări­rea şi ridicarea Republicii Popu­lare Române. Chemarea spune: „Republica Populară Română dă tuturor fiilor­­,ăi posibilitatea de a-şi cl­ădi o viaţă nouă, liberă, feri­cită şi creatoare. Noi, elevii şi e­­levele să fim alături de acei tineri muncitori, studenţi şi ţărani care-şi reconstruiesc ţara şi muncesc cu ardoare pentru un trai mai bun al poporului nostru.” Şi în continuare­„Să ne făurim , noi organizaţia noastră, armă de preţ în gruparea forţelor creatoare ale şcolărimii, a­­lături de cele ale tineretului din fabrici, sate şi universităţi, pentru ridicarea patriei şi înflorirea ei. Să ne făurim organizaţia noastră, ca­pabilă să servească lupta întregului popor şi în acelaş timp să fie în măsură să împlinească revendică­rile juste ce le avem.” După ce enumără apoi îndatori­rile pe care le consideră drept sar­cini de onoare, printre care aceea de a învăţa cât mai bine, de a res­pecta disciplina şi regulamentele şcolare, de a desvolt­a activitatea culturală, de a strânge leăturile cu celelalte organizaţii în cadrul Fede­raţiei Naţionale a tineretului de­mocrat din România, de a organiza brigăzile de î­n­ construcţie ale ele­vilor, de a organiza sportul şcolar de masse şi de a strânge legăturile de prietenie cu tineretul sovietic, apelul se încheie astfel: „Să trecem pretutindeni la con­stituirea comitetelor de iniţiativă pentru ci­t­irea organizaţiei noastre unice. Să strângem rândurile în ju­rul comitetelor noastre, afirmân­­du-ne hotărârea de a făuri o dra-­­ izaţie unică ţevilor din întreaga ţară. Tânăra noast­ă Republică Popu­lară ne cheamă la munca dârză pentru construirea unei vieţi nou. Să fim mândri că putem pune e­­nergia noastră tinerească în slujba cestui măreţ ţel, înainte pentru înfăptuirea orga­nizaţiei unice a elevilor din întreaga ţară.” S’au trimis apoi tie grame d-lui GH. VASUCHI ministru subsecre­tar de stat la ed­ucaţia naţională Si FEDERAŢIEI NAŢIONALE A TINERETULUI DEMOCRAT PIN ROMANIA» _____ „ arfișorul vesel" — de Gopo­­­agina ce­lor mici, Sah­ehius Ma­gazin, Re­po­rtagii sen­zaț­io­nale Un număr excepțional ­.siaa ÜB Ass^Bi^ 5 COMUNICAT Societatea Anonimă Română de Telefoane aduce îa cunoştinţa genera's cS îr. urma tratatului de prietenă* asistenţă mutuală încheiat între Republca Populară Română şi Republica Populară Bulgară s'a ajuns la un avartj«?jment pentru exploa­tarea Serviciului telefonie între aceste două repu­blici populate, care va Intra în vigoare pe Tua de­­ Maria«­t?48. Ambele ţări vor avea o singură ropă de tavaye. Tava pentru o unitate de 5 minute pentru toate lo­­calităţile va fl de lei 90, 1st pentru flecare minut In plus lei 50. Intre localităţii© Giurgiu şl Rusciuk taxa va fl de lei 59 pentru fiecare unitate de 5 minut© ImprteUrilă. in atenţia cooperativelor ţărăneşti In cadrul sezonului de primăvară oferim un rabat de 10% până la 31 Martie 1948 la următoarele articole de consum pentru massele ţărăneşti : Smalţ (Glazură-Litargă). Un butoi conţinând 50 kg. costă lei 10.098. — Minium de Plumb. Un butoi conţinând 50 kg. costă lei 16.136. — Piatră acră (alaun). Un butoi con­ţinând 100 kg. costă lei 9.859. — Calai­an (sulf de fier). Un butoi conţinând 100 kg. costă lei 3.843. — Comenzile împreună cu sumele se vor trimite pe adresa : ,5P­H UN­I­X” S. A. București, str. Radu Critian Nr. 9 (cont cec 1735. DIRECŢIUNEA CONSTRUCŢIILOR (LS). C. F. R. cumpără PICKHAMERE şi PERFORATOARE Oferte se vor prezenta la serviciul Flotant de Utilaj, B­dul Lascăr Csitarglu nr. 58, Bucureşti, 24.H.1948, 516 Cooperativa AMAF Calea Rahovei, 18. Telefon 3.98.55 CUMPĂRĂ: OREZ, FASOLE, PRUNE USCATE, AFU­MATE, NUCI, PRECUM ŞI ORICE ALTE ARTICOLE ALIMENTARE LIBERE IN COMERŢ Tratarea va avea loc în ziua de 5 Martie 1948 orele 10. Ofertanţii vor prezenta oferte închise însoţite de mostre Emp­­RUT ION JIPESCU de 41 ani din com. Vârfuri jud. D­ viţa, dispă­­părut de acasă, în zila de 12 Febr. Rog din suflet, cin­e ştie ceva despre ei, unde se află, să anunţe pe d-na Nichifor Maria, str. Maria Rosetti, 21, sau telefon 1.25 97 Bucureşti , l Iii şi cusut orice sistem, repară conştiincios şi garantat in­diferent starea de uzură. FAUR. B-dul Gh. Duca 6 (Gara de Nord) 69 ■*'vântT~ COVOARE VERITABILE indigene, tablouri, serviciu masă Pirkenbam­mer, baie ca­zan, rufărie, paltoane, obiecte casnice. Poenaru Bordea 12 Apartamentul 8 H Haină Astrahan Gri rouă, măsură potrivită vând urgent chilissic Bărăției 57, et. I, Masei »■»­»♦o ♦ ♦ uffmmftwt AVANTAJOS VÂND apartament H+4+t­ep. Cartier Armenească, luxos liber la vânzare Ideal p. birouri locuință Telefon 6.08.54 17 C­umpăr Răcitor electric marca ELECTROLUX Telefon 4 18.52. Orele 9-14, 1697-20. ________ 51 Injector Automat American pompă nouă pentru injector Valvă regulatoare de vânzare Str. Poliţiei 5 bas, Neg­oiţă ♦♦♦♦»»♦♦♦♦ 4-1-H R E M M Y scriu, refac, vopsesc, telefon 5.42.10 până la ora 14. Vând „NASH” 1958 turism. Telefonaţii 446.92­ între 10-15. Administra­tor Agronom Energic, desăvârşite cunoştinţe generale agricole perfecte, viti­­cultură, vinificaţie, culturi, orezării, textile, crescătorii porci Edelschwein, Precocea Toate aceste doctrine sunt cu­noscute de mine de o perfectă specialitate caut post de mare importanţă, accept orice condiţiuni sau combinaţii Adresaţi Str. Elena Doamna Nr. 47 PLOEŞTI 26 msaamsiaaameen­tmxKmmammtecm­aF Vând foarte eftin divars© mobil©, psrdola splendid©, covoare per­sane, manta mIHtarS ©ts, Telefon 2.76.20 19 Interesele 0 în Bucureşti, de orice na­tură vi le rezolvă ca şi cum aţi fii personal aci, domn corect cu multă experienţă. Adresaţi: I. LINTEŞ Str. General Manu Nr. 12 Plata după rezolvare mulţumitoare 13 De vânzare sau închiriat PRESĂ ULEI motor Diesel-Motorină, este în funcţiune în Comuna Po­goanele, Judeţul Buzău Adresaţi-vă proprietarului Costică Pancu, Bul. Carol 187 Brăila 8 Garsonieră Ultra centrală, 2 camere, bar, chicinetă, vestibul, terasă, 2 in­trări, încălzire centrală vând urgent, Imediat liberă Pictor Luchian 12, Bloc B, Etaj 4, Ap. 5. Vizitare«, Duminică 29 col. și Luni 1 Marti« ,f * orele 11—13 2 Vând FIGHET model birou 50/40 cu dulap fier cartotecă Telefon 5.49.19­5 Lei 300.000 Vând apartament ocupat, vestibul, hali, 4 camere, depen­dințe, singur etaj, calorifer Cartier Statuia Pache Telefon 2.10.25 20 Vând 2 COVOARE PERSANE verita­bile străine Adresați Bozianu 9. Ropd ftegin* Maria tramvai 15. BRSSLSB 68 Tractor LANZ 55 H.P. cumpăr imediat. Ziar 177 Z. M­ii iii. 10 H.P., 110 volți curent con­tinuu, 900 ture in bună atare, de vânzare. Theodorescu, An­drei Mureșanu 5, tel. 2.51.22. 62 ocazii! DE VANZARE DOUA GARSONIERE Batiste. Telefon 6.57.21.­­ 76 8 Am LOC prin centru vis-a-vis Prefectură, caut combinaţie Rodosă. Telefon 4­94,72, 2-4 şi 7­9. 53. 3 Fabrica W. SCHERG & Co. S. A. BRAŞOV — Reg. Com. 1/1931 Vină© direct la fabrică STOFE din cota liberă. Vând sufragerie obiect de mare valoare şi serviciu de masă HUTSCHENîlEU­­TER, bordura de aur, complect. Telefon 7.18.37, între 2-5. DE VÂNZARE LENGYEL , STUTTGART BIROU complect SUFRAGERIE Hol, Dormitor de copil, Covoare, Porcelan, Cristale, Cărţi germene, tablouri, etc. Telefon 6.11.79. Vând APARTAMENT LIBER ha­l­­f 3 camere, «Hraluix»«, foarte central, dependințe bogate, Pentru insdftare adresați „AGEMACON”, Sărindar 14, et. I, orele 10.­ 4101 De vânzare 1 K­­EP tip militar. 1 SLACK tip special 49. 1 DODGE camion 5 tone tip 1941. A se adresa silnic între orele 11-12 dim. la LEGAȚIA BRITANICA, str. Jules Michelet 24. 5148 II­ Ml STĂRI RI FIESSTOIl (DR UK BA MIC) angajează Fabrica A­MEROM Strada Luterană Nr. 25 42 NOU A APĂRUT. COLECȚIA ASESORULUI POPULAR Manual pentru Asesorii populari EDITURA DE STAT BUCUREȘTI Difuzare „UNIVERSUL" S. A. Lei 68.

Next