Universul, mai 1948 (Anul 65, nr. 101-121)

1948-05-02 / nr. 101

INTRE NOI FEJMEICE ROMÂNI CA LA PARIS Tata făcut casă *** *** \ r« ..u »»*.»: -- aixi—•■ J- — La Directa legăturilor cu străi­nătatea a ministerului Artelor şi Informaţiilor din strada Alexan­dru Lahovary, stă scris pe o uşă, sus la al patrulea etaj: ,,Expo­ziţii”. Sunt acolo birouri mari, lumi­noase, cu mese din planşe netede cum le întrebuinţează arhitecţii şi desenatorii. Pe pereţi, schiţe in culori bălţate, puţin comprehensi­bile pentru profani dar cami odată explicate, prind viaţă, devin sen­sibile, capătă înţeles. Sunt proec­­tele, in perpetuă schimbare, ale tinerei echipe de artişti, arhitecţi, desenatori, pictori, decoratori, a căror misiune este să ducă peste hotare, prin instrumer­tul de do­cumentare plastică a expoziţiei, renumele ţării şi evidenţa noului­­ ritm de viaţă. Expoziţii de artă, de documen­tare, participări la târguri de mo­stre în felurite­­ări, manifestări ce au depăşit de mult stadiul de utilitate negustorească pentru a se conjuga cu o prezentare estetică ce afirmă în acelaş timp valorile artistice şi comerciale ale unui popor. De astă dată, echipa „Expoziţii” se apleacă de zor asupra meselor lungi, acoperite cu foi de cale, cu maldăre de fotografii, cu file numeroase bătute la maşină . — Ce sunt, vă rugăm, aceste manuscrise ? — Sunt temele pentru expoziţia de la Paris. Care expoziţie ? A anunţat-o el o pregăteşte pentru luna Iunie la Paris, Federaţia Democratică In­ternaţională a Femeilor. Vrea să înfăţişeze acolo munca femeilor , a celor 80 de milioane de femei ce compun contingentul organizaţii­lor naţionale afiliate. Şi întrucât însăşi munca femeii din România se leagă, în aceeaş măsură de ase­menea luptă şi de asemenea cu­ceriri, participarea femeilor i­n CFDR, invitate ca organizare afi­liată să figureze la această ma­nifestare de solidaritate interna­ţională, a fost pusă sub semnul şi lozinca „Lupta Şi Munca Femeii”. Tema propusă decoratorilor pre­vede toate fazele acestei afirmaii, începe cu lupta pentru cucerirea drepturilor muncitorimii şi ale ţă­rănimii, luptă mutată apoi in ile­galitate, ce cuprinde totodată re­vendicările de bază ale femeii, da la care decurg­­ toate celelalte . Salariul egal la muncă egală şi egalitatea drepturilor civile şi po­litice. Vedem apoi desfăşurându-se etapele eliberării: 23 August, 24 Februarie, 8 Noembrie, 6 Martie, perioadele electorale. Încununate toate cu Constituţia R. P. R. Impletindu-se cu aceste viziuni, avem pe acele ale muncii femeii, pentru folosul ei, al familiei, al societăţii In care trăeşte. Munca cu braţul şi cu mintea. Munca în uzine, pe ogoare şi pe şantiere. Munca pentru progres şi cultură. Munca pe toate planurile ocrotirii sociale. Machetele viu colorate, arată In­ proporţii minuscule, dispoziţia panourilor, chibzuitul raport din­ne subiectele prezentate, şi toată gama de ornamentare artistică ce împodobeşte realism­­a documen­tului expus. Bunul renume al artiştilor ro­mâni se va împleti astfel cu eloc­venta afirmare a prezenţei femei­lor noastre în marile curente ale democraţiilor. MICAELA CATARGI CE MÂNCĂM DE PAŞTI COZONACI: 1 kg. făină, 8 ouă, 250 gr. unt (sau parte unt, parte grăsime sau ulei), 50 gr. drojdie, 1/2 litru lapte, vanilie, o ceşcuţă cu rom şi coaja unei lămâi, 250 gr- zahăr pisat, sare. Se opăreşte 1/4 din făină cu un pahar de lepte clocotit şi se amestecă cu lingura până ce se răcoreşte. Atunci se adaogă droj­dia pe care am dizolvat-o dina­inte cu puţin lapte călduţ. Se a­­mestecă din nou. Se strânge coc, se presară cu făină. Se aco­peră şi se lasă la căldură. In timpul acesta se desfac gălbe­nuşurile de albuşuri. Se pun gălbenuşurile într’un castron pre­­gătându-le cu sare ca să se ro­şească, se adaogă numai 3 albu­şuri ape, se freacă bine până se face o cremă, cu zahăr, rom, coajă şi zeamă de lămâe, untul şi puţin lapte. Apoi se ţine la cald la bain-marie până se toar­nă peste maiaua crescută, ames­­tecându-se într’una. Atunci se adao­gă şi restul de făină şi se frământă timp de o oră când coca se desprinde de pe degete. Se lasă la crescut la loc cald şi acoperit, aproape 3 ore. Atunci ea ung cu unt rece formele de cozonac, se presară un zahăr tos, se umple numai pe jumă­tate cu cocă, se pune din nou la crescut şi se coace întâi în cup­tor niu pr­ea călduţ. Apoi se face locul mai mare. înainte de a pune la copt se ung cozonacii cu gălbenuş. PASCA CU BRANZA: Cocă de cozonac cu jumătate din can­tităţile de mai sus. 1 kgr. brân­ză, 400 gr. zahăr,­­ ouă, sare, coajă de lămâe (stafide), 2/3 din aluat. Se întinde o foae de mă­rimea unei ciruliţi de 3 kgr, unsă cu unt şi punem foaia la fund. Dăm pe sită brânza scursă bine. Frecăm gălbenuşurile cu sare şi zahăr, adăugăm brânza, coaja de lămâe şi albuşurile, întindem brânza pe aluat. Din restul alu­atului împărţit într’o bucată mai mare şi una mai mică, facem un sul cu care înconjurăm brânza lipindu-l de marginea cratiţei unse. Apoi din 2 suluri mai sub­ţiri, aşezăm o cruce în mijlocul brânzei. Ungem un gălbenuş lă­sând să crească şi coacem în cuptor. PASCA CU SMANTANA: A­­ceeaşi cocă de cozonac. Umplu­­tura: 6 gălbenuşuri frecate bine până se fec ca o cremă, sare 200 gr. zahăr pisat foarte vanilat. Apoi se amestecă cu 500 gr. smântână groasă şi stafide. Se ta­pisează forma (unsă) cu aluatul de cozonac, se acoperă cu smân­tână, se face un colac de aluat, la mijloc se pune crucea se unge cu gălbenuş şi se lasă să crească la căldură. Apoi se coace la cuptor. DROB IN ALUAT : 1 pahar făină, 1 ou, sare, 2 Unguri gră­sime, 2 linguri apă sau sifon. Se frământă apoi câteva minute, se strânge coca şi se lasă la rece. Se fierbe drobul de miel (zeama lui se adaugă la ciorbă), se ră­ceşte, se dă prin maşina de tocat împreună cu o felie de pâine albă muiată în Zeamă de carne , 2-3 ouă răscoapte,­­ ceapă prăjită­ Apoi se frământă tocă­tuna cu 2-3 ouă crude, se adaogă multă verdeață tocată și ceapă verde cu cozi­le verzi, tocată mărunt, sare piper. Se întinde coca în 2 foi,de mă­rimea formei in care­­ vrem s’o coacem. Punem o’foae pe fundul uns cu unt, acoperim cu umplu­tura şi punem deasupra cealaltă foae. Ungem cu câte un gălbenuş şi coacem. Se serveşte cald sau rece. La masă se fac felii ca da­tori şi se serveşte cu ridichi de lună şi salată verde. MUNCA VOLUNTARA A FEMEILOR Trecând pe b-dul Schitu, Măgu­­reanu, aud glasuri întretăindu-se. Privesc peste drum­ şi desluşesc femei multe, aplecate cu greble şi lopeţi. Mă apropiu de gard şi mă adresez mirată: „Dar ce faceţi aci?” — „Curăţăm grădina noastră”. — — Cum e numai a voast­ă? Eu, ştiam că e grădină publică“. Atunci­­se desprinde din­­ grupuri or 6­0■tânără cu o­­ expresie deosebit de­ atrăgă­toare şi mă lămureşte : „Da, noi considerăm ca’­e, în primul " făind grădina noastră. Noi suntem un grup de 40 funcţionare ale Primă­riei Municipiului Bucureşti, cu se­diul în str. Vasile Boerescu. Şi noi vrem să întâmpinăm 1 Mai cu realizări. Ne-am gândit In primul rând la grădinile publice care stau In grija primăriei. Joia, trecută s’au prezentat 48 funcţionare dela nod şi împreună, intr’o atmosferă de voie bună, am săpat şi am plivit 400 nve­ri patraţi. Azi, fiind iar joi — ziua când suntem libere. — ne-am dat întâlnire aci în grădi­nă şi curăţăm,şi privim o altă por­ţiune a grădinii­­care ne-a fost indicată de Direcţie. Iată cum vom reu­şi până la 1 Mai să n­e îndepli­nim planul nostru­ de muncă.. POWERSPD — Ca aste două mâini, se bucură ea, arătându-şi palmele zdravene. Eu şi cu bărbatul meu ne-am ri­dicat-o singuri. întâi am făcut că­rămidă. Am luat-o coaptă bine, ,a­­şezată straturi, până am împlinit celelalte rosturi. Când am avut lemnăria, ne-am apucat de ţiglă. Treptat, treptat. Apoi ne-am pus a­­mândoi să zidim. Ne-a dat Dumne­zeu doi copii buni şi harnici. Iată­­ne pe toţi la casa noastră. — Unde ? — In comuna Buzac, la Arad. Şi ce face acolo Lucreţia Tulu­can ? Lucreţia Tulucan porneşte în zori la lucru, la fabrica Ita din Arad. Acolo munceşte nu numai să-şi a­­gonisească traiul, dar şi ca să sporească producţia. Astfel, fabri­ca a întrecut programul prevăzut. De ce a venit Lucreţia la Bucu­reşti ? Ca să-şi îndeplinească mandatul de deputat la Adunarea Consti­tuantă, îşi expune părerile şi im­presiile cu aceeaşi simplitate sigu­ră de sine cu­ care s’a apucat să-şi zidească un cămin şi cu care luptă pentru reconstrucţia ţării. Alături de ea, patru alte colege iau parte la vizita matinală pe care un grup de sătence deputate îl fac la secţia culturală U. F. D. R. : Ioana Bran din Padina Buzăului, Trenţoiu Fiorica din Mârşani-Dolj şi aleasa pe lista Botoşanilor, Spi­­ridoana Sanda, din Cristineşti, ai cărei dinţi superbi sticlesc când po­vesteşte despre dispensarul înfiin­ţat la Deleni din hărnicia femeilor, sau despre mirarea ei când s’a in­stalat la Athénée Palace. Mai este şi Simion Elena din Râmnicu-Sărat, lucrătoare la C. A. M. Când intră în Marea Adunare Naţională n’are nevoe să se legitimeze nicidecum folosind vestitul „nu ştii cine sunt eu” al vremilor apuse, ci având la îndemână o altă iarbă a fiarelor: tinereţea. Este, şi pare, atât de tânără încât uşierii o identifică i­­mediat : — Dar Luca Maria e şi mai tânără ca mine, ne lămureşte ea. Deabia a împlinit douăzeci şi cinci de ani... O altă lume! Alte timpuri! Tim­puri de renaştere. Lume de mâine. ELLA DELENI Lucreţia Tu Jucan deputată de Arad, muncitoare la fabrica ITA şi Ioana Bran, ajutor de primar din comuna Padina Buzău „COPILUL NOSTRU“ Este lozinca unei expoziţii care s’a deschis în cal­ea Victoriei ală­turi de Cercul Militar. Lozinca ilustrează o documentare. Aceasta, la rândul ei, este o declaraţie de principiu: principiul că viaţa co­pilului trebue să fie înflorită şi veselă, oricare ar fi condiţiile în care s’a născut el. In deosebi, Centrul de igienă mintală a direcţiei ocrotirilor din ministerul sănătăţii, a ţinut să do­vedească, dună studii lungi şi a­­mănunţite, că traiul copilului în ceee ce se numeşte „instituţiile închise”, adică în orfelinate cere o radicală schimbare de perspectivă şi de viziune. Trebue sa se apro­pie de o viaţă de familie, şi încă a unei familii trăind după nor­mele paierii atât materiale cât si mintale. Totul a fost chibzuit punct cu punct, începând de la cea mai fragedă copilărie, şi anume: de la co­ndiţiile de creştere a euga­­ciulu­i. Trecând apoi prin vârsta grădiniţei, prin epoca pre-şcolară­, expoziţia nu arătă cele mai nouă formulă ale raţionalizării pedago­gice. Nimic nu lipseşte din ceea ce poate înfrumuseţa şi împodobi chibzuit d­esvoltarea copilului. Sunt o seria de jocuri menit© să des­volte atenţia, să înlesnească învă­ţătura, să ducă pe copil, prin joa­că, la împlinirea personalităţii sale. Sunt modele de îmbrăcăminte co­mode, elegante ieftine. Sunt decu­­pata viu colorate pentru decorarea odăiei de copil, dar având toate rostul lor educativ şi practic. Este, pentru toate vârstele, un mobilier uşor de executat fii studiat după capacitatea Copilului de a sa fo­losi de el. Intr’un cuvânt, nimic nu lipseşte din toată seria de pre­ocupări ce trebue să fie ale unui părinte plin de dragoste şi de so­coteală, precum este acel care îşi creşte odrasla, sau precum este Statul când soarta nenorocită a vreunei familii­ îl obligă să ia a­­supra ea educarea micilor aban­donaţi ai soartei. De­sigur, în timpul celor zece zile cât va fi expoziţia deschisă, va fi un prilej de a învăţa acolo multe, nu numai pentru specialiştii pedagogiei, dar pent­ru fiecare mamă, pentru fiecare gospodină, căci ’ studiul ce s’a făcut este me­­nit să faciliteze şi rolul educatoa­rei printr’o logică dezvoltare a facultăţii copiilor. CELLA „CUM VA PLACE” Publicul bucureşt­ean a hotărât că-i place această piesă a lui Sha­kespeare pe Care o reprezintă Na­ţionalul la Teatrul Municipal. Pentru femei, este un succes îm­bucurător acest spectacol unde tri­umfă toate aspectele contribuţiei feminine în teatru. Prezenţa Luciei Sturdza-Bulan­­dra la co-direcţia scenei noastre clasice, este o chezăşie a ştiinţei şi a bunului­ gust aplicate teatrului. Marea artistă care a cunoscut a­­tâtea succese în lunga ei carieră, se va fi bucurând de sigur de fe­lul cum a ştiut să atragă un pu­blic atât de numeros la reprezen­taţii clasice ce nu s’au întâlnit totdeauna cu asemenea faimă. Este o dovadă că spectatorii ştiu să aprecieze o montare de valoare, o reprezentaţie ale cărei merite sunt deasupra oricărei contestări. Traducerea Luciei Demetrius in­tervine şi ea cu partea ei de mare răspundere, şi este o fată pentru lumea feminină încrederea ce a dovedit-o astfel direcţia Naţiona­lului, în perfecţiunea unei contri­buţii feminine. Cât priveşte regia, decorurile, costumele lui Sigfried, toată lumea e de acord pentru a recunoaşte valoarea lor încântătoare, atmos­fera de înaltă ţinută clasică în care se joacă piesa, în acelaş timp şi interpretarea scenică şi plastică de o somptuozitate picturală rare­ori întâlnită cu acelaşi fericită îm­biere de valori. Nu cu puţin a contribuit la acestea talentul dis­tinsei soţii a maestrului, Cella Vocinescu. Ne-am deprins să vedem în realizările ei, un gust eclectic, o fantezie uşoară, spumoasă, ce se potriveşte de minune cu delicatul text­ al comediei Shakespeariene. Cuvinte de la iudă pentru inter­pretarea Beatei Fredanov sunt de prisos. Este îndeobşte cunoscut s­­portul ce-l aduce scenelor noastre această desăvârşită artistă, care a ştiut să creeze în cursul acestui sezon, roluri atât de felurite, cu o gamă atât de diversă, cum sunt acele din „I­nsula” lui Mihail Se­bastian, din „Nu se ştie niciodată" a lui Bernard Shaw, rolurile din „Rădăcini Adânci”, sau din minu­nata piesă ,­Râs şi Lacrămi”­a lui Mihalkov. Ca totdeauna, dar de­­păşindu-se pe ea însăşi în diver­sele înfăţişări ale Rosal­indei, Be­ate Fredanov ne încântă cu ace­iaşi inteligenţă ţinută de artă, ur­măreşte aceiaşi autenticitate ideo­logi­că, aceiaşi intensitate a perso­najului creat, ca­re­ri de astă dată, o impune în maestrul ansamblu din ,,Cum vă place”, ca o perso­nalitate de elită a lumii noastre actoriceşti. F. D. Masă de primăvară Sărmăluţe de miel. Crochete cu brânză. Sărmăluţe de miel. Carnea de miel aleasă de pe oase se dă de două ori prin maşina de tocat, cu o fe­lie de pâine muiată şi stoarsă, o ceapă prăjită, 2-3 cepe verzi. A­­poi se frământă cu un ou, ver­deaţă, sare,şi piper. Nu se pune o­­rez. Se înveleşte în foi de spanac sau, în­ foi de salată, opărite numai câteva secunde. Se aşează în cra­­tiţă, se umple cu borş sau cu zer de lapte, se adaugă 2 linguri gră­sime sau untdelemn, sare şi se fier­be 30-40 minute acoperit. Apoi se prăfuieşte cu puţină făină şi se lasă să fiarbă­ descoperit, ca să,, se lege sosul, şi se servesc fierbinţi. Dacă au fiert în zer, nu mai e ne­voe de iaurt. * Crochete cu brânză. Se prepara un pireu de cartofi cu,„sare,,,-2*3 linguri zahăr, 1-2 ouă şi câteva linguri brânză de vaci. Se frămân­tă bine fără­ făină, se fac crochete egale, se prăjesc, se scurg de gră­sime și se servesc calde cu smân­tână îndulcită. SĂRBĂTOAREA ÎNTREGULUI POPOR (Uman di efortul pentru învingerea greu­tăţilor economice, pentru re­facerea ţării.­­ Dar nu nume! ţărănimea are astăzi mare încredere tn mun­citorime. Acest fenomen a’a produs $1 tn «Sirii altor cate­gorii sociale- Intelectualul era odinioară astfel educat încât el trebuia să se considere cu totul deosebit de muncitor, su­perior acestuia. Deşi intelec­tualul nu era şi el decât un muncitor cu mintea, un sala­riat a cărui muncă e­ra exploa­tată de un mănunchiu de mo­şieri, industriaşi şi bancheri. Astăzi, intelectualitatea româ­nească se îndreaptă din ce în ce mai mult spre popor, îşi simte menirea alături de mun­ca şi lupta întregului popor. Scriitorii şi poeţii încep să cânte eforturile măreţe şi poporului nostru care-şi reconstruieşte ţara; constructorii, arhitecţii, tehnicienii, inginerii agronomi iau parte la strădania comună a maselor populare pentru des­­voltarea economiei noastre, pentru ridicarea nivelului de vaţă al tuturora; artiştii, în­văţătorii, profesorii îşi simt menirea lor de a lumina poporul. Intelectualul din ţara noas­tră îşi dă astăzi seama că el este frate al muncitorului din uzină. Dar, mai mult, intelec­tualul a început să preţuiască muncitorimea ca o forţă con­ducătoare, organizată, puternică şi care este călăuza întregu­lui popor. Intelectualul a avut el însuşi prilejul să înveţe şi să dobândească multe de la muncitor. Nu i-a dat muncito­rimea intelectualului chiar sen­sul adevărat al vieţii închinată pentru binele poporului? Nu i-au dat muncitorii intelectua­lului însăşi demnitatea sa uma­nă, ferindu- de a mai fi uneal­ta unor stăpâni şi de a-şi mai ■vinde conştiinţa pentru a putea trăi? Nu a dobândit intelec­tualul, datorită pildei munci­torimii, încredere în forţele sale, încredere în viaţă şi în victoria adevărului, optimismul necesar muncii constructive? Nu a dobândit intelectualul, prin lupta clasei muncitoare, posibilitatea de a-şi valorifica munca sa, de a nu mai fi per­manent frământat de nesigu­ranţa zilei de mâine? Şi nu a primit adevăratul ”,efectual lumina ideologii înaintate a proletariatului, ideologie care înfăţişează în mod ştiinţific le­gile nature ale societăţii şi gândirii şi care dă posibilitate scriitorului să făurească opere artistice de valoare savantu­lui să ridice ştiinţa pe culmi noui? Dar, precum ţărănimea şi in­telectualitatea, şi a­lte categorii — meseriaşii, funcţionarii, mi­litarii, naţionalităţile conlocui­toare, tineretul, — privesc as­tăzi clasa muncitoare ca forţa conducătoare a poporului nos­tru. Căci proletariatul s’a im­pus, ca forţă de avant-gardă a poporului român, prin faptele sale, prin lupta sa hotărâtă, prin munca sa fără răgaz, prin realizările sale. Care cetăţean din ţara noas­tră nu şi-a dat seama că mun­citorimea, prin munca sa îndâr­jită, a făcut ca să cunoaştem cu toţii, după ultimul război, din ce în ce mai puţine greu­tăţi şi lipsuri economice? Că numai pentrucă muncitorul din atelier sau din uzină, din mină sau de pe şantier, a muncit fără odihnă, s’a putut mări produc­ţia industrială, s’a putut pune capăt inflaţiei care creştea ver­tiginos, s’a putut ajunge până acolo încât — în timp ce, în ţările apusene, inflaţia şi de­zastrul economic este tot mai mare — la noi, mărfurile să fie cât mai abundente pe pia­ţă, iar preţurile să înceapă a scădea? Şi cine nu ştie că toate realizările pentru reconstruc­ţia ţării, că toate acele „mi­nuni” pe care le înfăptuieşte tineretul voluntar pe şantierele naţionale, sunt inspirate şi că­­lăuzite de muncitorimea noa­stră? Dar clasa muncitoare şi-a dobândit rolul conducător al poporului nostru şi pentru că ea a ştiut să lupte şi să apere cu hotărâre interesele ţării­­ în­tregi, punând problema naţio­nală pe stindardul ei de luptă. Datorită luptei consecvente şi ferme a muncitorimii române, ţara noastră nu mai este astăzi o colonie a puterilor imperia­liste, bogăţiile solului şi sub­solului nostru nu mai sunt stă­pânite de trusturile străine, viaţa noastră economică şi politică nu mai este dirijată de marea finanţă engleză, france­ză, americană sau germană. Aceasta este una din cuceririle cele mai mari pe care munci­torimea le-a adus ţării întregi: independenţa şi suveranitatea naţională. Dar, iarăşi, nu numai atât, toţii am trecut prin greză­­a războiului. Fiecare din noi a pierdut în acest război fie un frate, fie o mamă, fie un fiu. Şi de aceea, cu toţii, do­rim pacea. Dar care este forţa cea mai hotărâtă şi mai consec­ventă care­ luptă pentru apă­rarea şi consolidare* păcii? Tot clasa muncitoare. Dacă moşierii, bancherii şi marii In­dustriaşi recurg la războaie pentru a se îmbogăţi efit mai mult, pentru a subjuga alte popoare, clasa muncitoare are interes ca popoarele să­ fie li­bere şi să coopereze între ele, să se realizeze prin muncă paşnică o viaţă mai bună şi să se înainteze mereu pe calea progresului social. In ţara noa­stră, ca şi în celelalte ţări, clasa muncitoare este deci for­ţa cea mai hotărîtă în lupta popoarelor împotriva tuturor aţâţătorilor la război, pentru făurirea unei păci trainice în Ii­me-Majoritatea poporului nos­tru, de la ţărănime şi până la intelectualitate, vede în clasa muncitoare forţa conducătoare a Republicii Populare Române. Muncitorimea organizată şi u­­nită, condusă de partidul ei de avant-gardă — Partidul Mun­citoresc Român — stă în frun­tea poporului român în munca uriaşă de reconstrucţie a ţării noastre şi de desvoltare cres­cândă a economiei naţionale, de ridicare a nivelului material şi cultural al maselor populare, în lupta de consolidare a de­mocraţiei noastre populare, de întărire a independenţei şi su­veranităţii noastre, de apărare a păcii. De aceea, în acest an, ziua de 1 Mai, ziua solidarităţii inter­naţionale ş­i'clar ce muncesc, este sărbătoarea nu numai a clasei muncitoare dar şi a mase­lor largi populare din ţara noastră aliate muncitorimii. Este sărbătoarea întregului popor muncitor din Republica Populară Română care, cu bra­ţul sau cu mintea, la oraşe sau la sate, munceşte şi luptă pen­tru bunăstare şi progres, pen­tru independenţă şi pace. 1 Mai 1948 se sărbătoreşte în întreaga lume sub semnu­l lup­tei pentru democraţie şi pace. Această zi este un prilej de tre­cere în revistă a tuturor forţe­lor democraţiei şi păcii. Căci, ceea ce caracterizează timpul nostru şi în special perioada de după cel de al doilea război mondial este continua creştere a forțeioi* (— - Imită •*• •••” democraţie şi pace, cen'-- • lor or«r ■."••» «· ‚n* "•••’•e­­n timp ce forţele impera’iste, care luptă împotriva democra­ţiei şi a pării, sunt mereu mai slabe, mereu mai zdruncinate de contradicţii nesooluţionabile, mereu mai neputincioase în re­zolvarea planurilor lor agre­sive şi războinice­ Dacă privim tabloul întregii lumi, vedem că popoarele luptă cu tot mai multă hotărâre îm­potriva pretendenţilor la domi­naţia mondială şi * aţâţători­lor la războiu, pentru inde­pendenţă şi libertate. In Gre­cia, cu tot ajutorul de arme, bani şi experţi militari dat de anglo-americani guvernului monarho-fascist dela Atena, armata democratică a genera­lului Markos a reuşit să extin­dă lupta de eliberare în întrea­ga ţară- In Spania, împotriva regimului fascist al lui Franco, care este susţinut de guvernele de la Washington şi Londra, mişcarea de partizani creşte mereu, iar grevele muncito­reşti — cu toată teroarea — iau o amploare tot mai mare. In­ China, un popor de câteva sute de milioane luptă pentru eliberarea ţării sale de dicta­tura lui Ciang­ Kai-Shek, în­fruntând armatele acestuia, întreţinute cu avioane, tancuri şi muniţii americane. Până azi, poporul chinez a reuşit să eli­bereze aproape întreaga Man­­ciurie, mare parte din China de Nord şi regiuni întinse din China de Sud. In ţările coloniale şi depen­dente, în Indonezia, Viet­ Nam, India, Birmania, Coreea de Sud, Palestina, lupta de elibe­rare naţională se intensifică tot mai mult. Tot mai puternică este lupta popoarelor din Franţa şi Italia împotriva imperialismului a­­merican care vrea să le subjuge definitiv şi împotriva „parti­delor americane” din aceste ţări care sunt simple instru­­­mente ale trusturilor de peste ocean. In Franţa, acam câteva luni, a avut loc o mare miş­care grevistă care a arătat for­ţa şi combativitatea muncito­rimii franceze. Ţărănimea şi intelectualitatea franceză se alătură muncitorimii, iar pe tot cuprinsul Franţei se organizea­ză comitete pentru apărarea republicii­ In Italia, unitatea de luptă a poporului se strânge tot mai mult în jurul Frontu­lui Democrats Popular, care grupează cele două partide m­’tîcitoresti. r-Lcorea sindi­­cină, comitetele ţărăneşti si r-r!"?,Alte categorii sociale. In rotitele alegeri parlamentare, u toată teroarea deslănţuită de guvernă de Gasperi, cu toate zeciie de mii de tepe de arme şi muni­ţi­uni, vase de răz­boi şi avioane trimise de an­­glo-americani, cu toată măslui­rea rezultatelor alegerilor , Frontul Democratic Popular a obţinut ,,oficial” peste 8 mili­oane de voturi. Şi în Germania, poporul lup­tă împotriva autorităţilor de ocupaţie americame, engleze şi franceze, care vor să desmem­­breze această ţară şi să o trans­forme din nou într’un focar de agresiune. Acum câteva luni zonele vestice din Germania au fost cuprinse de o grevă la care au luat parte peste 3 milioane de oa­meni. Acum, în sânul poporului g­erman ia o amploa­re tot mai mare mişcarea Con­gresului popular pentru unita­tea Germaniei şi pentru o pace dreaptă. Chiar în propriile lor ţări, imperialiştilor li se opune re­zistenţa crescândă a popoare­lor. In Anglia, cu toată cam­pania guvernului împotriva comuniştilor şi a laburiştilor de stânga, aceştia au fost aleşi cu mari majorităţi în conduce­rea organelor sindicale. In Sta­tele Unite, forţele progresiste cresc ■ mereu, iar în ultimul timp a luat naştere o mare­­ mişcare populară pentru crea­rea celui de al 3-lea partid, al lui Wallace. Forţele democraţiei şi păcii din întreaga lume găsesc un puternic sprijin în Uniunea Sovietică şi în ţările democra­ţiilor populare. Volumul pro­ducţiei industriale a U­R.S.S. a crescut în ultimul an cu 32%, depăşind nivelul dinainte de război, iar producţia agricolă a­­ crescut d­easemenea cu 32%.] Poporul sovietic munceşte a­­cum fără răgaz pentru îndepli­nirea planului economic de 5 ani, în numai 4 ani. Economia ţărilor de demo­craţie populară se desvoltă deasemenea într-un ritm rapid- Popoarele din sud-estul Euro­pei, care însumează peste 100 milioane de oameni, desprinse definitiv, după ultimul război, din lanţul imperialismului, îşi construesc ţări puternice, des­­voltându-şi cu avânt industria şi agricultura naţională. In a­­ceste ţări, partidele muncito­reşti se unifică. Iar masele populare sunt unite în organi­zaţii social-politice ale întregu­lui popor. Pe acest drum păşeşte şi poporul român. Desfiinţarea partidelor reacţionare din ţara noastră, înlăturarea din guvern a grupului tătărăscian, instau­rarea Republicii Populare, uni­floare* pa rtS4«for muncitoreştia victoria Preotului Democraţiei Populare în alegerile parla­mentare, obţinând 93,2% din totalul voturilor; structure nouă, care oglindeşte puterea populară * Marei Adunări Populare şi * Prezidiului, pro­clamarea nouei Constituţii a Republicii Populare Române, care consfinţeşte cuceririle de până ani şi deschide calea pro­gresului viitor; — iată parte din realizările politice ale poporului nostru, în ultimul an. Sporirea continuă a produc­ţiei industriale, depăşirea ni­velului din 1938 în industria fontei, a oţelului şi a cărbune­lui, învingerea greutăţilor se­cetei, sporirea producţiei agri-­i­cole şi a numărului de vite şi animale de muncă, însămânţa­­rea în această toamnă a unei suprafeţe de trei ori mai mare decât în trecut; înlăturarea inflaţiei şi înfăptuirea reformei monetare; sporirea crescândă a mărfurilor de mare consum şi a alimentelor şi scăderea pre­ţurilor produselor; —­iată par­te din realizările economice ale ţării noastre, în ultimul an-Cine, oricât de răuvoitor ar fi, poate tăgădui aceste reali­zări, înfăptuite doar într’un singur an? Prin munca şi lupta sa, poporul român a adus o con­tribuţie însemnată cauzei mon­diale a păcii şi democraţiei din întreaga lume. Trecerea în revistă prilejui­tă de 1 Mai 1948 ne arată că forţele democraţiei şi păcii se organizează, se unesc şi cresc tot mai mult în întreaga lume. Ziua solidarităţii internaţio­nale a celor ce muncesc, ziua de 1 Mai, când primăvara ne aduce bucuria înoirii, când oamenii reîntineresc şi natura se trezeşte la viaţă nouă, a­­ceastă zi prevesteşte pieirea a­­celei lumi muribunde, care nu poate exista decât prin asupri­rea popoarelor şi războaie sân­geroase, şi izbânda lumii noui, în care oamenii să trăiască în liberate, înflorire și pace-ION N. BALANESCU 4-4--fi* +- ■w n^TOanaaap — — shts1jsz 1 pag. I-a) NICI UN COPIL FARA NUMĂRUL DE PASII din „UNIVERSUL COPIILOR” TEATRUL CELOR MICI In timpul sărbătorilor de Paşti, lumea copiilor îşi va avea şi ea reprezentaţiile, anume întocmite pentru ea. Se face că tocmai ie­puraşii, atât de intim legaţi de împărţirea ouălor de Paşti, «Unt eroii­­ întâmplărilor năzdrăvane pe care le aplaudă mulţimea micilor spectatori la teatrul „Ţăndărieft” din «ala Giocond». Intr’adevăr, toată povestea se împleteşte In jurul iepuraşilor Hoţp şi Zdup, cari, crezându-se întăriţi de o vrajă, se înfăţişează cu mar® vitejie lumii codrului, pentru că la sfârşit, aflând adevărul — şi anume că n’a fost vrajă — rămân totuşi viteji pe propria lor seamă şi se bucură de toate drepturile ce ie-au câştiga pentru cei asu­priţi. Iartă iar povestea: Familia Arici a găsit un pădure un galoş pierdut de un vânător. Din greşală, Ariciul, trăgând, ga­loşul după el, II lasă să lunece în vizuina ui Hop şi Zdup, şi fiind în căutare de locuinţă, îi înşală pe iepuraşi, spunându-le că galoşul e fermecat şi că cine Înghite o bucăţică din galoş va f. ..cel mai puternic şi cel mai viteaz.” Cu altealtă păcăleală, îi îndeamnă pe iepuraşi să cucerească frumoasa casă a Vulpoiul­ui Şiretoiul, iar lui, să-i lase vizuina lor. Zi« şi făcut, şi iată-i pe Hop şi Zdup înfmintându-1 pe răutăciosul Siretoiu, si imitându-n? în casa Iul Dar nu le ajunge vitejilor aseme­nea ispravă, c­ i cuvine să pună rânduială în codru. Iată-i jude­­cându-1 pe Urs. 'apoi fScfervto-l dreptart«» domniso­r. «j Clvnt-Chtt SoricMul, şi în sfârşit noruncindu-i Bufniţei Buf — cea met, învăţată pasăre din păt­ur? — să­­scrie un decret ,prin care se Interzic« con­sumul de animal«. Mergând veste­a acestor isprăvi, lumea din pădure se u"»*t* pa să-i pedepsească pe îndrăzneţii făptuitori. Asta tocmai cârd. ni află d©l'a Madam Arici că galeria n’a fost fermecat și tremură de frică. Teturi, văzându-se n'erduf', își dau saama că n’*u altceva de făcut decât să spună cuvintele de spaimă cu care odinioară au stă­pânit lumea codrului spre btoe'e lumii oropsite a animaletor fără apărare. Duşmanii sunt iarăşi punn P® fugă. ie­puraşii îşi s­au seama că nu galoşul le-a dat puteri, ei numai încrederea în forţe’«' lor, şi că ajunge 0 purtare vitează ca să-i alungi pe cei răi. O minunată imprimare soro­ă dă acestor scene un relief de per­fectă tehnică, la care se adaogă încântătoarele decoruri ale colec­tivului teatrului „Ţăndărică”. Cu­vinte de laudă de cuvin, şi mânui­­­toarelor care transpun In . S­r'Ariri nostime toate peripeţiile povestea jucate, de cele douăsprezece ma­rionete pe care le-a imaginat au­torul 60 vie­tic G. Matveev pentru acest delicios scenariu.. Şoricelul Chiţ-Chiţ SÄMÄNATORUL... Om pot domol, Sttmănătorul, păţind pe-al brazdelor ţ D rag, Colindă ’n lung ţi’n lat ogorul de-apururi ti­ nnt fi-atât de drag ! Grăunţii purtători de viaţă Din mână-i zboară duşi de vânt Şi-ţi spune liniştea-i semeaţă: Că-i frate bun au-acest pământ,I li zvârle roântea sămânţă Pe’ntinsul câmpului arat, Iar toată dreapta-i năzuinţă O vezi pe chipu-i blănd, curat. Ştergându-şi faţa pârguiă El face-un semn spre Răsărit Şi roagă Cerul, să trimită Ogoarelor — rod însutit. El par’că vede-o viaţă nouă Când ochii vii pe brazde-i fug Şi-a lacrimilor sfântă rouă Sărută rănile de plug! CEZAR PAŞTILE 1948 (Urmare di­n pag. ,Ipa­­ te că gospodinele au luat cu­noştinţă de calităţile sale... gastronomice. Un­­Paşti îmbel­şugat, după atâţia ani grei. Magazinele sunt pline, iar pre­ţurile, spre diferenţă de ulti­mii ani, nu se mai întrec în cursa de continuă urcare, cum era odinioară. Dimpotrivă, a­­bundenţa alimentelor şi a măr­furilor de tot felul face ca preţul care altădată cocheta neruşinat şi crud cu salariul, să-i facă astăzi acestuia o curte nebună. Ca şi când ar vrea cu tot dinadinsul să-l ia... în căsătorie. Şi pentru aces scop, scade din ce în ce. In schimb, există alte între­ceri. întrecerea negustorilor de a vinde lucruri cât mai bu­ne, pentru că altfel clientul se duce la concurentul de peste drum. întrecerea celor ce se ocupă de aprovizionarea noa­stră, pentru a fi pe piaţă ali­mente destule, astfel încât nici un rău voitor să nu aibă po­sibilitatea de a ridica preţul la vreun articol, la care ce­rerea ar putea să fie mai ma­re ca oferta, întrecerea băca­nilor să vândă cât mai mult zahăr, la cota liberă, pentru cozonacii cetăţenilor şi, însfăr­­şit, întrecerea găinilor rari au produs opt­ milioane de ouă, numai pentru populaţia Ca­pital­ei, astfel încât oul se va vinde cu 8 lei bucata. Să cioc­nească fiecare câte ouă ti place. E obiceiul ca,­ de Paşti, o­­mul să îmbrace ceva nou- Multe sunt lucrurile noui pe care ace harnice le vor fi pre-^k gătit pentru desfătarea, ochilorj' noştri. Dar există un lucru, nou, pe care nu l-a făcut ni­­meni intriadâns şi care, ne dăm dintriodată seama, îm­bracă sufletul nostru, al tutu­ror. E încrederea, încrederea în noi, în puterile şi progresul nostru, în viitorul nostru şi al copiilor noştri. ş­i Paştile 1948. "Avem nădej­de şi bucurie. Popasul acesta de zile liniştite ne va face să simţim nerăbdarea muncii noastre întrerupte. Sus, la Bumbeşti-Livezeni sau pe şan­tierul din Lunca Prutului, palmele voluntarilor nu vor avea astâmpăr. Suntem un tot cu ei, suntem o ţară a muncii şi a­ păcii. O ţară care şi-a făurit un suflet nou Şi care vrea să trăiască in li­nişte, să-şi vindece rănile şi să se reclădească. Sărbătoarea Paştilor poate să simbolizeze prin cuvintele lui Iisus, dorinţele noastre ale tuturor: Pe pământ pace, Şi între oameni bună învoire. ANCUŢA MAICAN f­

Next