Universul, august 1948 (Anul 65, nr. 176-201)

1948-08-01 / nr. 176

Anul al 6I4ea Fondator: LUICI CAZZAVILLAN TIPOGRAFIA „UNIVERSUL“ Inscri» sub Nr. 160 Trib. Ilfov 10 PAGINI 4 LEI Taxa poştală plătită la numerar conform aprobării Dir. G ral. P. I. T. Nr. 16.064/939 URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICI REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA­­ BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23.75 CENTRALA. TELEFONIC­A. A ZIARULUI: X30.1*. PE DRUMUL SUCCESELOR Treceam­eri dimineaţă pe lângă un chioşc de ziare. Câţi­va cetăţeni citeau afi­şele jurnalelor. Unul din ei, tocmai îşi aruncase privirea asupra titlului care anunţa îmbunătăţirea regimului pâinii şi a spus voios citi­torului vecin : „Vezi, dom­nule, nu de­geaba ne-au udat ploile”. Voia, adică, să spuie, că ameliorarea apro­vizionării populaţiei se dato­­­­reşte doar vremii favorabile. Aşa or fi stând oare lu­crurile? Să urcăm cu pri­virea răbojul anilor — până în 1929. Ţara noastră a fost lovită atunci de o secetă grea. Trecuseră 11 ani de la primul războiu mondial, care provocase României distrugeri mult mai mici de­cât cel de-al doilea răsboiu mondial. Ce măsuri a luat guver­nul de atunci, pentru a com­­bate urmările secetei? Ţă­ranul înfometat era silit să ceară moşierului sau chia­burului câţiva saci de mălai, cât să nu moară de foame. Moşierii şi chiaburii cereau însă ţăranilor, în schimbul Bacilor de mălai , bucăţica de pământ pe care ei o a­­veau­ Guvernul de atunci a venit în ajutorul moşierilor şi chiaburilor, făcând legea „circulaţiei bunurilor agri­­cole”, care le permitea să cumpere pe preţuri de nimic pământurile ţăranilor înfo­metaţi din causa secetei. Astfel, cu ajutorul guvernu­lui de atunci, seceta a folo­sit îmbogăţirii moşierilor şi chiaburilor. Pe de altă parte, nici o măsură nu a fost luată pentru a se asigura aprovi­zionarea ţăranilor cu se­minţe. De asemenea, nici o măsură nu s’a luat pentru a ajuta pe ţăranii care, din cauza uscăciunii, trebuiseră să-şi taie vitele de muncă. Bine­înţeles — de înfiinţat, s’a înfiinţat o „Comisie” pentru „ajutorarea” plugari­­lor loviţi de secetă. Dar Co­misia — aşa cum a recunos­cut însuşi preşedintele ei, nu a primit fondurile necesare combaterii ravagiilor sece­tei. Urmarea s’a văzut în anul următor , când supra­faţa însămânţată a scăzut tocmai din cauză că ţăranii n’au fost ajutaţi de guver­nul de atunci să lupte con­tra urmărilor secetei- Ar fi fost de aşteptat ca recolta obţinută în anii favorabili care au urmat­­ să ser­vească la îmbunătăţirea hra­nei populaţiei. In fapt însă, datele oficiale arată că toc­mai în anii favorabili 1929— 1933, consumul de cereale pe cap de locuitor a fost cel mai scăzut din toată perioada dintre cele doua răsboaie. Ce se întâmplase? Izbucnise o gravă criză eco­nomică. Ca urmare a redu­sei puteri de cumpărare a masselor — mărfurile indus­triale nu mai puteau fi vân­dute. Marii industriaşi au închis porţile uzinelor — şi 30% din muncitorii Româ­niei au devenit şomeri. Concurenţa marilor între­prinderi a provocat un val de falimente ale micilor în­treprinderi. Nivelul de train al populaţiei orăşăneşti a scăzut şi mai mult— şi a­­cest fapt a redus posibilită­ţile de desfacere ale produ­selor agricole în timp ce hambarele gemeau de grâne — şomerii mureau de foa­me. Astăzi, este clar că în ţara noastră asemenea si­tuaţii nu se mai pot repeta. Guvernul democratic a a­­jutat plugărimea muncitoare să lupte contra urmărilor secetei. Regimul democratic, departe de a face o lege a­­naloagă celei de „circulaţia bunurilor agricole” din 1929 , a redat ţăranilor pământurile jefuite de chia­buri în timpul secetei. Gu­vernul democratic a asigu­rat aprovizionarea ţărănimii cu seminţe şi unelte şi i-a a­­cordat credite in vederea cumpărării de vite. Având sprijinul regimului demo­cratic, plugărimea a muncit cu dârzenie pe pământul care i l-a dat regimul de de­mocraţie populară — şi nu­mai din această cauză con­diţiile climaterice favorabile au putut fi folosite. Zadar­nic ar fi căzut ploile la timp, zadarnic ar fi venit căldu­rile la vreme — dacă ţără­nimea n’ar fi muncit, îmbol­dită fiind de faptul că este stăpână pe pământ, dacă ţă­ranii n’ar fi fost ajutaţi de guvern să înfrângă urmările secetei , ogoarele n’ar fi dat astăzi un rod îmbelşugat. Dar belşugul recoltei n’ar fi fost singur în stare să a­­sigure o îmbunătăţire a hra­nei populaţiei­ Trebuia asigurată o bună circulaţie a roadelor ogoare­lor. Regimul colectărilor a reuşit să satisfacă interesele marei masse a ţărănimii şi în acelaş timp să garanteze o bună aprovizionare a mas­selor orăşăneşti. Statul poate acoperi cu propriile sale mijloace nevoile consuma­te- Vaelle D. tiveami / (Continuare în pag. 2­ a) CU PRILEJUL ZILEI CAILOR FERATE IN U. R. S. S. CUM SUNT CON­DUSE CĂILE FER­ATE SOVIETICE de D. SVETOV Director Locot­enent-Colonel de administraţie Reţeaua feroviară din Ţara Sovie­telor are o lungime totală de peste 113.000 km. Peste trei milioane de muncitori şi funcţionari lucrează la căile ferate. Liniile ferate din Ţara Sovietelor consumă 30'% din întrea­ga cantitate de combustibil produsă la ţară şi circa 20%/« din producţia de metale şi material lemnos. Ele leagă între ele cele mai importante regiuni economice ale ţării, depărta­te unele de altele cale de mii de kilometri. URSS are trenuri de că­­lători, care fac cele mai lungi curse din întreaga lume. Aşa, de pildă, expresul Moscova-Vladivostoc, par­curge într’o singura cursă o distan­ţă de peste 9000 km. Transporter­­a pe calea ferata din­­ Uniunea Sovietică dispun de o pu­­­v­ernică bază industrială alcatuita din uzine care repară locomotive şi va­goane, fabric^ maşini şi piese de rezervă, sau produc materiale de construcţie. Organizaţii speciale ale ministerului de comunicaţii dau c^­­lor ferate material lemnos şi tra­­verse. . Toate asastea «rat* «* '^"economic M­­ultil­at­eral și complicat sunt transporturile feroviare ^ sovie­tice. In aceste condițiuni, sistemul de administrare a transporturilor, capătă o importanță din ca în ce mai mnare.*Rawt p* principe pla­nificate ale economiei socialiste, acest sistem contribue la folosirea cât mai efectivă a tuturor mijloace­lor de transport. In Uniunea Sovietică, toate căile ferate, sunt un bun comun, care a­­parţine Întregului popor. Una din primele măsuri luate de guvernul sovietic după Revoluţia din Octom­brie a fost naţionalizarea transpor­turilor. Din acel moment, toate transporturile pe căile ferate au în­cetat să mai servească la îmbogă­ţirea capitaliştilor şi constitue unul dintre cei mai importanţi factori ai măririi neîncetate a forţelor de pro­ducţie ale statului sovietic. In decursul celor trei decenii de existenţă a orânduirii sovietice, for­mele şi metodele administrării trans­porturilor s’au perfecţionat încon­tinuu, în conformitate cu experienţa acumulată şi cu sarcinile ce se ri­dicau in faţa căilor ferate ale U­­niunii Sovietice. Simultan, s’a ridi­cat neîncetat caracterul operativ al activităţi aparatului administrativ. Sistemul de administrare la trans­­porturile socialiste din Uniunea So­vietică se bazează pe planul de des­­voltare a Întregii economii naţiona­le. El determină şi conduce întrea­ga activitate a căilor ferate sovie­tice, punândU’Şl ca sepp mărirea bo­găţiilor sociale, unifican­tă a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii, întărirea­ indepen­denţei ţării sovietelor şi mărirea ne­încetată a capacităţii ei defensive. Planul economic de stat (pe cinci ani, pe un an, sau pe un trimestru), plan ce echivalează în U.R.S.S. cu o lege economică, stabileşte canti­tatea de mărfuri, pe care trebue să o transporte zilnic căile ferate, fixea­ză normele de circulaţie a vagoane­lor, volumul activităţii transportu­rilor în tone-kilometri, procentul micşorării preţului de cost şi al cheltuielilor, precum şi procentul, măririi productivităţii muncii. Pla­nul determină, de asemenea, prin­cipalele direcţiuni ale investiţiilor mari de capital, creşterea înzestrării tehnice a transporturilor pe caile ferate, normele înzestrării technice şi materiale, etc. La transporturile feroviare sovie­tic sunt elaborate minuţios toate măsurile tehnice, menite sa asigure îndeplinirea şi depăşirea planului de stat Fiecare verigă a transporturi­lor feroviare (depourile, gările, u­­zinele) lucrează după plan. In activitatea lor, organele de administrare a transporturilor­­ pe căile ferate sovietice se sprijină ne­in pag. 2-a) Automotor sovietic care face curse între Tașkent și centrala hidroelectrică de la Farhad (Asia Centrală Sovietică). SUPLIMENTE DE ZAHĂR PENTRU GOSPODĂRIILE MUNCITOREŞTI Ministerul Comerţului a ho­tărât ca pentru necesităţile de vară ale gospodăriilor munci­toreşti să se distribue urmă­torul supliment de zahăr: 5 kgr. de persoană pentru muncitorii minieri care efec­tuează munci subterane şi muncitorii asimilaţi lor. 3 kgr. de persoană pentru muncitorii care efectuează munci grele. 2 kgr. de persoană pentru celelalte categorii de munci­tori şi pentru funcţionari. 3 kgr. pentru copiii sub 14 ani ai muncitorilor şi funcţio­narilor. 1 kgr. pentru ceilalţi mem­brii de familie ai salariaţilor muncitori şi funcţionari, 0,250 kgr. pentru populaţia sătească. Distribuţia se va face la a­­celaş preţ cu care se vinde zahărul pe cartelă. Dispoziţiuni pentru distri­buţie se vor da pe data de 2 August a. c. RAŢII ZILNICEDE PÂINE PENTRU MUNCITORI CU ÎNCEPERE DELA 1 AUGUST In baza deciziunei Consiliu­lui de Miniştri se fixează cu începere dela 1 August 1948 următoarele raţii zilnice de pâine pentru categoriile de consumatori specificate mai jos: 1000 grame pâine pentru muncitorii minieri, efectuând munci subterane şi muncitorii asimilaţi acestora, 700 grame pâine pentru mi­litarii sub arme precum şi la­­minatori şi turnători, 500 grame pâine pentru muncitorii ce efectuează munci grele-350 grame pâine pentru cei­lalţi muncitori şi funcţionari de toate categoriile, 250 grame pâine pentru membrii de familie ai salaria­ţilor prevăzuţi mai sus. Muncitorii forestieri vor putea primi mălai în loc de pâine. Aprovizionarea populaţiei urbane nesalariate şi populaţiei rurale din regiunile lipsite, a spitalelor, creţelor, internate­lor, căminelor, aziluri, peni­tenciare şi altor instituţii simi­lare se va face conform ins­trucţiunilor speciale ce vor fi­­ date de Ministerul Comerţului. PREŢUL FAINEI DE GRÂU ŞI AL GRISULUI Ministerul Comerţului a dat­­ 1948, preţul fo­faei de grâu ex­­următorul comunica­t I tracţie 85*/‘ este de lei 14,04 kgr. Cu începere de astăzi 1 August­­ după următorul barem de calcul. Preţul pâinei integrale rămâne nemodificat, adică: Lei 14 pâinea de 1 kgr. Lei 10 pâinea de 700 gr. DECIZIA MINISTERUL­UI DE COMERŢ Lei per %0 1 kgr. Lei par kgr. Ministerul Comerţului a dat ur­mătoarea decizie: ART. I. Cu începere de la data pu­blicării prezentei deciziuni în Mo­nitorul Oficial, preţul maximal al făinei de grâu, extracţia 85*/» se stabileşte la 14,04 lei kgr. netto, loco moară, inclusiv toate taxele şi impozitele precum şi impozitul proporţional de timbru de 2°0. Preţul grişului, în cazul când se extrage, se stabileşte la 16,25 lei kgr. inclusiv impozitul pe lux şi cifra de afaceri şi impozitul propor­­ţonal de timbru de 14°In. ART. II. Cu începere de la data publicării prezentei deri­ziuni în Monitorul Oficial, pre­țul maximal al pâinii fabrica­tă din făină de grâu extracţie cată din făină de grâu extracţie 90*/» stabilit prin deriziunea noastră nr. 4565 publicată în Monitorul Ofi­cial nr. 186 din 15 August 1947. ART. III. Pe data pubicării pre­zentei deciziuni, se abrogă dispo­­zițiunile art. 1, alinatul 2, referi­­t­­oare la prețul grişului, din deci-­i­ziunea noastră nr. 4565 publicată în­­ Monitorul Oficial­ nr. 186, din 15 August 1947. A ART. IV. Infracțiunile­­la prevederi­le prezentei deciziuni se constată, se­­ judecă și se pedepsesc potrivit legii nr. 351 pentru reprimarea spe­culei ilicite și a sabotajului econo­mic publicată în Monitorul Oficial nr. 101 din 3 Mai 1945, cu modifi­cările, comple­tările și rectificările sale ulterioare, și legii nr. 252 pen­tru organizarea controlului econo­mic publicată în Monitorul Oficial nr. din 15 iulie 1947. îmi aduc aminte de cele ce-mi povestea mama despre bunica şi des­pre felul oamenilor de a se adapta la înfăiţişerile noul ale vieţi. „înfăţişările noui” erau însă, în povestirile mamei, as­pectele vieţii de după războiul din 1916—18. Iar neadaptarea era în legătură cu schimbarea valorii banului din perioada a­­ceia­ Ca orice bătrână, bunica purta pantofi de casă, din pâslă. Se învârtea prin casă, prin curte şi, pentru urechile noastre, pasul ei liniştit era totdeauna ca o mân­­gâere de mătase în uşorul foş­net al pantofului de­ pâslă. Pantofi diin aceia, pare mi-se, erau cumpăraţi înainte de pri­mul război mondial cu vreo 95 de bani. Bunica ştia că, odată pe lună, mama îi aducea o pe­reche de papuci de 95 de bani. După război socoteala se schimbase. Papucii de pâslă ai bunicii începuseră a fi plătiţi cu 2, apoi 3, apoi 5, 6, 7 lei şi aşa mai departe. E drept că nu numai papucii se scumpiseră. Leul avea altă valoare pentru cumpărarea fie­cărui lucru, precum şi pentru pla­ta fiecărei munci. Totuşi bu­nica nu putea înţelege acest lu­cru- Cum să coste 9 lei o pe­reche de papuci când cu 9 lei ea putuse cumpăra nouă perechi ? Aşa că trăgea concluzia, eco­noamă cum era, că lumea nu mai știa să târguie­ Mi-am adus aminte de poves­tea cu bunica zilele acestea. Stă­team înitr’un magazin așteptând «I «p$B ew » ««*­*• femei discutau. Despre ce vor­beau ele, înflăcărate ? Despre ceea ce puteau cumpăra, acum zece ani, cu o sută da le. Socoteau cât costa un ou, cât costau cartofii, ceapa, stamba, america, etc. Exact ca în poves­tea cu bunica, numai că dife­rența dintre prețurile compara­te era mult mai mică. — Dar ce salariu avea soțul dumitale pe atunci ? am între­­bat-o eu pe una dintre ele. — E drept că salariul era mult mai mic atunci, decât a­­cum, recunoscu ea. Ceea ce uită acei ce fac astfel de socoteli, ca cele cu pantofii de casă ai bunicii, sunt cauzele care au făcut ca nu cu 100 lei să nu putem cumpăra o pere­che de pui, dar nici cu zece mi­lioane, la un moment dat. Ceea­ce mai uită aceşti oamenii sunt greutăţile prin care am trecut cu toţii şi cari nu se şterg numai datorită bunăvoinţei celor ce conduc ţara. Ei uită anii de se­cetă, uită distrugerile războiului­ Şi ceea ce nu bagă de seamă aceşti oameni, intenţionat sau mu, e efortul tuturor pentru îm­bunătăţirea, di­n ce în ce mai accentuată, a situaţiei materiale a celor ce muncesc, efortul pen­tru ieftinirea vieţii şi ridicarea valorii banului. Numai un om complect izolat de tot ceea ce e realitate împre­jurul său, un om care nu trăeş­­te printre oameni, privintre lup­tele şi realizările lor, numai a­­cela mai poate judeca așa cum se judeca „pe vremnea buniedi”. Ansula Marián ÎNSEMNĂRI SOCOTELILE Hr. i?é Sumissle, 1 August 1944' APARE SUB CONDUCE­­REA UNUI COMITET DE DIRECȚIE PRIN TARA Vedere din Busteni IMPORTANTE HOTĂRÂRI LUATE DE CONSILIUL DE MINIŞTRI Sporirea raţiilor zilnice de pâine pentru populaţia muncitoare. O cotă suplimentară de zahăr pe August.— Fixarea costului­­gazul­ui metan.— Noui legi Preşedinţia consiliului de miniştri comunică : Ieri,31 Iulie 1948, Consi­liul de miniştri s’a întrunit la orele 12, sub" preşedinţia d-lui prim ministru Dr. Pe­tru Groza. S’au examinat şi aprobat următoarele proecte: I. Decizia Consiliului de Miniştri prin care s’a sporit cu începere dela 1 August 1948, raţiile zilnice de pâine pentru populaţia muncitoare, fixându-se următoarele: — 1000 gr. pâine pentru muncitorii minieri ,efectuând munci subterane şi muncito­rii asimilaţi acestora ; — 700 gr. pâine pentru militarii sub arme, lamina­­tori şi pentru turnători; — 500 gr. pâine pentru muncitorii ce­­ efectuează munci grele; — 350 gr. pâine pentru ceilalţi muncitori şi funcţio­nari de toate categoriile; — 250 grame pâine pentru membriii de familie ai sala­riaţilor prevăzuţi mai sus. Muncitorii forestieri vor putea primi mălai în loc de pâine. Deasemenea s’a aprobat ca pentru luna August 1948, să se acorde o cotă suplimenta­ră de zahăr. II.— Decizia Consiliului de Miniştri prin care s’a scă­zut, cu începere dela 1 Au­gust 1948 costul gazului me­tan pentru consumul indus­trial cât şi pentru cel casnic, fixându-se după cum ur­mează : a) . Pentru consumul in­dustrial : La Bucureşti, Ploeşti şi Câmpina 2 lei metrul cub ; In celelalte localităţi 1 leu metrul cub; Pentru rafinăriile de pe­trol 1 leu pe metril cub. b) . Pentru consum casnic (inclusiv iluminatul)■ La Bucureşti, Ploeşti şi Câmpina 2 lei metrul cub; In celelalte localităţi 0,84 lei de metrul cub. c). Pentru încălzit magazia­ne comerciale; In Ploeşti 3 lei metrul cub. Pentru categoriile de con­sumatori care beneficiau de reduceri de preţu­ri In Ploeşti şi Câmpina se menţin preţu­rile cu care li se livrau gazul de către Societăţile Unirea, Astra Română şi Steaua Ro­mână. III. I Legea pentru­ reforma învățământului de toate gra­dele. IV. Legea pentru regimul general al Cultelor. V. Legea pentru organiza­rea Ministerului Cultelor. ★ După ce s’au rezolvat şi alte lucrări curente şedinţă Consiliului a fost ridicată la orele 14,30. (Continuare la pag. 2*2 POLITICA ANTICREȘTINĂ Șl ANTINAȚIONALĂ A VATICANULUI ULTIMUL ACT AL TRĂDĂRII S’A JUCAT IN 1929 III In urma manevrelor făcute de cârmuitorii de acum două­zeci şi unu de ani, V. Goldiș —■ ministru al Cultelor în gu­vernul generalului Averescu, din 1927, — semnase la Ro­ma, IN­ MOD SECRET, textul definitiv al Concordatului, prin care interesele poporului român şi o parte din avuţiile pământului românesc erau vândute papalităţii. In afară de membrii guvernului, de re­ge — căruia i-a fost prezentat originalul actului de trădare, ca o „patriotică” jertfă adusă de guvernanţi pentru împăcarea lui cu papalitatea — şi de re­prezentanţii de frunte ai pă­turii conducătoare, nimeni n’a ştiut, în ţară, nimic despre ru­şinoasa capitulare de la Roma. Diplomaţia uşilor capitonate şi a clauzelor secrete, diplo­maţia regimurilor din trecut, care încheia convenţii şi con­tracta obligaţii în numele unui popor căruia nimeni nu se pleca să-i asculte vrerea şi nevoile, îşi spusese cuvântul. Concordatul fusese sem­nat şi urma să se facă numai ratifi­carea lui, pentru a fi aplicat. Dar guvernul de marionete prezidat de generalul Averés­en este obligat —■ de jocul din culise , al liberalilor — să-şi depună demisia, la numai douăzecişicinci de zile de la semnarea Concordatului, fără să aibă timp să-şi desăvâr­şească trădarea, ratificându-l. Noul guvern liberal — preo­cupat în­­ primele luni ale gu­vernării­ sale de soluţionarea problemelor puse de moartea rtţfiui şi de ifirmarea regen­ţei — n'a putut, până la sfâr­şitul anului 1927, să aducă înaintea corpurilor legiuitoare legea pentru ratificarea Con­cordatului. La începutul anu­lui următor, însă, socotelile li­beralilor — cari aşteptau un moment prielnic pentru ratifi­care — sunt tulburate de fap­tul că opinia publică în ur­ma unor indiscreţii făcute de membrii fostului guvern, ia cunoştinţă de semnarea Con­cordatului cu Vaticanul şi de conţinutul lui. Un val de proteste a stârnit ştirea dată în Februarie 1928, poporului român de ziarul „Telegraful Român” din Sibiu, care, într’un articol de fond intitulat „Săvârşitu-s’a”, scria următoarele : „Concordatul cu Vaticanul a fost semnat... în condiţiuni atât de grele pen­tru ţară şi atât de umilitoare pentru celelalte culte... cum nu şi-ar fi putut închipui nici cea mai temerară minte ome­­n­ească, născocitoare de impo­sibilităţi”. Trimisul guvernu­lui „a găsit de cuviinţă, — continuă ziarul — să depună la picioarele Papei suverani­tatea naţională"... Liberalii nu îndrăznesc să se prezinte în parlament — unde nu le-ar fi stat împotri­vă prea mulţi, ei având asigu­rată, prin obiciniuitele mane­vre electorale, majoritatea ne­cesară votării legilor din iniţiativă guvernamentală — cu legea de ratificare. Nu în­drăznesc, de teama prea dâr­­zei opoziţii făcute prin presă şi prin întruniri, de reprezen­tanţii autorizaţi ai Bisericii Qrio­dose gi 4« toJLtfiNW opinie publică românească. De aceea ei se angajează într’o dublă acţiune: pe plan intern, să ne­tezească drumul ratificării Concordiului prin întocmirea unei legi a Cultelor, care să cuprindă, pentru bise­ricile romano-catolică şi greco- catolică din România, ace­leaşi su­pralaţiuni pe care le cuprindea şi actul încheiat la Roma , iar pe plan extern, să amâne ratificarea, menajând susceptibilitatea „Sfântului Părinte", sub pretextul unui schimb de scrisori între gu­vernul român şi Vatican, pen­tru obţinerea unor „declaraţii interpretative” asupra artico­lelor a căror interpretare dă­dea loc la dificultăţi. Misiu­nea aceasta i­ se încredinţea­ză lui N. Titulescu, care în­cepe tratative cu monseniorul Doici. Sarcina fabricării unei astfel de legi a Cultelor a primit-o d. Alex. Lapedatu, succesorul lui Goldiş la ministerul Cul­telor, care a şi întocmit un proect de lege pentru regle­mentarea raporturilor dintre Stat şi culte şi a raporturilor avute de diverse culte între ele. Adus în desbaterile par­lamentare din sesiunea 1928, proectul de lege al d-lui La­pedatu, deşi întâmpină opozi­ţia reprezentanţilor tuturor cultelor din ţară, este votat de „mamelueii guvernului acea clacă necugetătoare de clienţi ai cluburilor politice, miluiţi cu mandate­­de depui. Al. Cera-Radulescu •'­­ • h­ív '

Next