Universul, august 1948 (Anul 65, nr. 176-201)
1948-08-01 / nr. 176
Anul al 6I4ea Fondator: LUICI CAZZAVILLAN TIPOGRAFIA „UNIVERSUL“ Inscri» sub Nr. 160 Trib. Ilfov 10 PAGINI 4 LEI Taxa poştală plătită la numerar conform aprobării Dir. G ral. P. I. T. Nr. 16.064/939 URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICI REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23.75 CENTRALA. TELEFONICA. A ZIARULUI: X30.1*. PE DRUMUL SUCCESELOR Treceameri dimineaţă pe lângă un chioşc de ziare. Câţiva cetăţeni citeau afişele jurnalelor. Unul din ei, tocmai îşi aruncase privirea asupra titlului care anunţa îmbunătăţirea regimului pâinii şi a spus voios cititorului vecin : „Vezi, domnule, nu degeaba ne-au udat ploile”. Voia, adică, să spuie, că ameliorarea aprovizionării populaţiei se datoreşte doar vremii favorabile. Aşa or fi stând oare lucrurile? Să urcăm cu privirea răbojul anilor — până în 1929. Ţara noastră a fost lovită atunci de o secetă grea. Trecuseră 11 ani de la primul războiu mondial, care provocase României distrugeri mult mai mici decât cel de-al doilea răsboiu mondial. Ce măsuri a luat guvernul de atunci, pentru a combate urmările secetei? Ţăranul înfometat era silit să ceară moşierului sau chiaburului câţiva saci de mălai, cât să nu moară de foame. Moşierii şi chiaburii cereau însă ţăranilor, în schimbul Bacilor de mălai , bucăţica de pământ pe care ei o aveau Guvernul de atunci a venit în ajutorul moşierilor şi chiaburilor, făcând legea „circulaţiei bunurilor agricole”, care le permitea să cumpere pe preţuri de nimic pământurile ţăranilor înfometaţi din causa secetei. Astfel, cu ajutorul guvernului de atunci, seceta a folosit îmbogăţirii moşierilor şi chiaburilor. Pe de altă parte, nici o măsură nu a fost luată pentru a se asigura aprovizionarea ţăranilor cu seminţe. De asemenea, nici o măsură nu s’a luat pentru a ajuta pe ţăranii care, din cauza uscăciunii, trebuiseră să-şi taie vitele de muncă. Bineînţeles — de înfiinţat, s’a înfiinţat o „Comisie” pentru „ajutorarea” plugarilor loviţi de secetă. Dar Comisia — aşa cum a recunoscut însuşi preşedintele ei, nu a primit fondurile necesare combaterii ravagiilor secetei. Urmarea s’a văzut în anul următor , când suprafaţa însămânţată a scăzut tocmai din cauză că ţăranii n’au fost ajutaţi de guvernul de atunci să lupte contra urmărilor secetei- Ar fi fost de aşteptat ca recolta obţinută în anii favorabili care au urmat să servească la îmbunătăţirea hranei populaţiei. In fapt însă, datele oficiale arată că tocmai în anii favorabili 1929— 1933, consumul de cereale pe cap de locuitor a fost cel mai scăzut din toată perioada dintre cele doua răsboaie. Ce se întâmplase? Izbucnise o gravă criză economică. Ca urmare a redusei puteri de cumpărare a masselor — mărfurile industriale nu mai puteau fi vândute. Marii industriaşi au închis porţile uzinelor — şi 30% din muncitorii României au devenit şomeri. Concurenţa marilor întreprinderi a provocat un val de falimente ale micilor întreprinderi. Nivelul de train al populaţiei orăşăneşti a scăzut şi mai mult— şi acest fapt a redus posibilităţile de desfacere ale produselor agricole în timp ce hambarele gemeau de grâne — şomerii mureau de foame. Astăzi, este clar că în ţara noastră asemenea situaţii nu se mai pot repeta. Guvernul democratic a ajutat plugărimea muncitoare să lupte contra urmărilor secetei. Regimul democratic, departe de a face o lege analoagă celei de „circulaţia bunurilor agricole” din 1929 , a redat ţăranilor pământurile jefuite de chiaburi în timpul secetei. Guvernul democratic a asigurat aprovizionarea ţărănimii cu seminţe şi unelte şi i-a acordat credite in vederea cumpărării de vite. Având sprijinul regimului democratic, plugărimea a muncit cu dârzenie pe pământul care i l-a dat regimul de democraţie populară — şi numai din această cauză condiţiile climaterice favorabile au putut fi folosite. Zadarnic ar fi căzut ploile la timp, zadarnic ar fi venit căldurile la vreme — dacă ţărănimea n’ar fi muncit, îmboldită fiind de faptul că este stăpână pe pământ, dacă ţăranii n’ar fi fost ajutaţi de guvern să înfrângă urmările secetei , ogoarele n’ar fi dat astăzi un rod îmbelşugat. Dar belşugul recoltei n’ar fi fost singur în stare să asigure o îmbunătăţire a hranei populaţiei Trebuia asigurată o bună circulaţie a roadelor ogoarelor. Regimul colectărilor a reuşit să satisfacă interesele marei masse a ţărănimii şi în acelaş timp să garanteze o bună aprovizionare a masselor orăşăneşti. Statul poate acoperi cu propriile sale mijloace nevoile consumate- Vaelle D. tiveami / (Continuare în pag. 2 a) CU PRILEJUL ZILEI CAILOR FERATE IN U. R. S. S. CUM SUNT CONDUSE CĂILE FERATE SOVIETICE de D. SVETOV Director Locotenent-Colonel de administraţie Reţeaua feroviară din Ţara Sovietelor are o lungime totală de peste 113.000 km. Peste trei milioane de muncitori şi funcţionari lucrează la căile ferate. Liniile ferate din Ţara Sovietelor consumă 30'% din întreaga cantitate de combustibil produsă la ţară şi circa 20%/« din producţia de metale şi material lemnos. Ele leagă între ele cele mai importante regiuni economice ale ţării, depărtate unele de altele cale de mii de kilometri. URSS are trenuri de călători, care fac cele mai lungi curse din întreaga lume. Aşa, de pildă, expresul Moscova-Vladivostoc, parcurge într’o singura cursă o distanţă de peste 9000 km. Transportera pe calea ferata din Uniunea Sovietică dispun de o puvernică bază industrială alcatuita din uzine care repară locomotive şi vagoane, fabric^ maşini şi piese de rezervă, sau produc materiale de construcţie. Organizaţii speciale ale ministerului de comunicaţii dau c^lor ferate material lemnos şi traverse. . Toate asastea «rat* «* '^"economic Multilateral și complicat sunt transporturile feroviare ^ sovietice. In aceste condițiuni, sistemul de administrare a transporturilor, capătă o importanță din ca în ce mai mnare.*Rawt p* principe planificate ale economiei socialiste, acest sistem contribue la folosirea cât mai efectivă a tuturor mijloacelor de transport. In Uniunea Sovietică, toate căile ferate, sunt un bun comun, care aparţine Întregului popor. Una din primele măsuri luate de guvernul sovietic după Revoluţia din Octombrie a fost naţionalizarea transporturilor. Din acel moment, toate transporturile pe căile ferate au încetat să mai servească la îmbogăţirea capitaliştilor şi constitue unul dintre cei mai importanţi factori ai măririi neîncetate a forţelor de producţie ale statului sovietic. In decursul celor trei decenii de existenţă a orânduirii sovietice, formele şi metodele administrării transporturilor s’au perfecţionat încontinuu, în conformitate cu experienţa acumulată şi cu sarcinile ce se ridicau in faţa căilor ferate ale Uniunii Sovietice. Simultan, s’a ridicat neîncetat caracterul operativ al activităţi aparatului administrativ. Sistemul de administrare la transporturile socialiste din Uniunea Sovietică se bazează pe planul de desvoltare a Întregii economii naţionale. El determină şi conduce întreaga activitate a căilor ferate sovietice, punândU’Şl ca sepp mărirea bogăţiilor sociale, unificantă a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii, întărirea independenţei ţării sovietelor şi mărirea neîncetată a capacităţii ei defensive. Planul economic de stat (pe cinci ani, pe un an, sau pe un trimestru), plan ce echivalează în U.R.S.S. cu o lege economică, stabileşte cantitatea de mărfuri, pe care trebue să o transporte zilnic căile ferate, fixează normele de circulaţie a vagoanelor, volumul activităţii transporturilor în tone-kilometri, procentul micşorării preţului de cost şi al cheltuielilor, precum şi procentul, măririi productivităţii muncii. Planul determină, de asemenea, principalele direcţiuni ale investiţiilor mari de capital, creşterea înzestrării tehnice a transporturilor pe caile ferate, normele înzestrării technice şi materiale, etc. La transporturile feroviare sovietic sunt elaborate minuţios toate măsurile tehnice, menite sa asigure îndeplinirea şi depăşirea planului de stat Fiecare verigă a transporturilor feroviare (depourile, gările, uzinele) lucrează după plan. In activitatea lor, organele de administrare a transporturilor pe căile ferate sovietice se sprijină nein pag. 2-a) Automotor sovietic care face curse între Tașkent și centrala hidroelectrică de la Farhad (Asia Centrală Sovietică). SUPLIMENTE DE ZAHĂR PENTRU GOSPODĂRIILE MUNCITOREŞTI Ministerul Comerţului a hotărât ca pentru necesităţile de vară ale gospodăriilor muncitoreşti să se distribue următorul supliment de zahăr: 5 kgr. de persoană pentru muncitorii minieri care efectuează munci subterane şi muncitorii asimilaţi lor. 3 kgr. de persoană pentru muncitorii care efectuează munci grele. 2 kgr. de persoană pentru celelalte categorii de muncitori şi pentru funcţionari. 3 kgr. pentru copiii sub 14 ani ai muncitorilor şi funcţionarilor. 1 kgr. pentru ceilalţi membrii de familie ai salariaţilor muncitori şi funcţionari, 0,250 kgr. pentru populaţia sătească. Distribuţia se va face la acelaş preţ cu care se vinde zahărul pe cartelă. Dispoziţiuni pentru distribuţie se vor da pe data de 2 August a. c. RAŢII ZILNICEDE PÂINE PENTRU MUNCITORI CU ÎNCEPERE DELA 1 AUGUST In baza deciziunei Consiliului de Miniştri se fixează cu începere dela 1 August 1948 următoarele raţii zilnice de pâine pentru categoriile de consumatori specificate mai jos: 1000 grame pâine pentru muncitorii minieri, efectuând munci subterane şi muncitorii asimilaţi acestora, 700 grame pâine pentru militarii sub arme precum şi laminatori şi turnători, 500 grame pâine pentru muncitorii ce efectuează munci grele-350 grame pâine pentru ceilalţi muncitori şi funcţionari de toate categoriile, 250 grame pâine pentru membrii de familie ai salariaţilor prevăzuţi mai sus. Muncitorii forestieri vor putea primi mălai în loc de pâine. Aprovizionarea populaţiei urbane nesalariate şi populaţiei rurale din regiunile lipsite, a spitalelor, creţelor, internatelor, căminelor, aziluri, penitenciare şi altor instituţii similare se va face conform instrucţiunilor speciale ce vor fi date de Ministerul Comerţului. PREŢUL FAINEI DE GRÂU ŞI AL GRISULUI Ministerul Comerţului a dat 1948, preţul fofaei de grâu exurmătorul comunicat I tracţie 85*/‘ este de lei 14,04 kgr. Cu începere de astăzi 1 August după următorul barem de calcul. Preţul pâinei integrale rămâne nemodificat, adică: Lei 14 pâinea de 1 kgr. Lei 10 pâinea de 700 gr. DECIZIA MINISTERULUI DE COMERŢ Lei per %0 1 kgr. Lei par kgr. Ministerul Comerţului a dat următoarea decizie: ART. I. Cu începere de la data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial, preţul maximal al făinei de grâu, extracţia 85*/» se stabileşte la 14,04 lei kgr. netto, loco moară, inclusiv toate taxele şi impozitele precum şi impozitul proporţional de timbru de 2°0. Preţul grişului, în cazul când se extrage, se stabileşte la 16,25 lei kgr. inclusiv impozitul pe lux şi cifra de afaceri şi impozitul proporţonal de timbru de 14°In. ART. II. Cu începere de la data publicării prezentei deriziuni în Monitorul Oficial, prețul maximal al pâinii fabricată din făină de grâu extracţie cată din făină de grâu extracţie 90*/» stabilit prin deriziunea noastră nr. 4565 publicată în Monitorul Oficial nr. 186 din 15 August 1947. ART. III. Pe data pubicării prezentei deciziuni, se abrogă dispozițiunile art. 1, alinatul 2, referitoare la prețul grişului, din deci-iziunea noastră nr. 4565 publicată în Monitorul Oficial nr. 186, din 15 August 1947. A ART. IV. Infracțiunilela prevederile prezentei deciziuni se constată, se judecă și se pedepsesc potrivit legii nr. 351 pentru reprimarea speculei ilicite și a sabotajului economic publicată în Monitorul Oficial nr. 101 din 3 Mai 1945, cu modificările, completările și rectificările sale ulterioare, și legii nr. 252 pentru organizarea controlului economic publicată în Monitorul Oficial nr. din 15 iulie 1947. îmi aduc aminte de cele ce-mi povestea mama despre bunica şi despre felul oamenilor de a se adapta la înfăiţişerile noul ale vieţi. „înfăţişările noui” erau însă, în povestirile mamei, aspectele vieţii de după războiul din 1916—18. Iar neadaptarea era în legătură cu schimbarea valorii banului din perioada aceia Ca orice bătrână, bunica purta pantofi de casă, din pâslă. Se învârtea prin casă, prin curte şi, pentru urechile noastre, pasul ei liniştit era totdeauna ca o mângâere de mătase în uşorul foşnet al pantofului de pâslă. Pantofi diin aceia, pare mi-se, erau cumpăraţi înainte de primul război mondial cu vreo 95 de bani. Bunica ştia că, odată pe lună, mama îi aducea o pereche de papuci de 95 de bani. După război socoteala se schimbase. Papucii de pâslă ai bunicii începuseră a fi plătiţi cu 2, apoi 3, apoi 5, 6, 7 lei şi aşa mai departe. E drept că nu numai papucii se scumpiseră. Leul avea altă valoare pentru cumpărarea fiecărui lucru, precum şi pentru plata fiecărei munci. Totuşi bunica nu putea înţelege acest lucru- Cum să coste 9 lei o pereche de papuci când cu 9 lei ea putuse cumpăra nouă perechi ? Aşa că trăgea concluzia, econoamă cum era, că lumea nu mai știa să târguie Mi-am adus aminte de povestea cu bunica zilele acestea. Stăteam înitr’un magazin așteptând «I «p$B ew » ««**• femei discutau. Despre ce vorbeau ele, înflăcărate ? Despre ceea ce puteau cumpăra, acum zece ani, cu o sută da le. Socoteau cât costa un ou, cât costau cartofii, ceapa, stamba, america, etc. Exact ca în povestea cu bunica, numai că diferența dintre prețurile comparate era mult mai mică. — Dar ce salariu avea soțul dumitale pe atunci ? am întrebat-o eu pe una dintre ele. — E drept că salariul era mult mai mic atunci, decât acum, recunoscu ea. Ceea ce uită acei ce fac astfel de socoteli, ca cele cu pantofii de casă ai bunicii, sunt cauzele care au făcut ca nu cu 100 lei să nu putem cumpăra o pereche de pui, dar nici cu zece milioane, la un moment dat. Ceeace mai uită aceşti oamenii sunt greutăţile prin care am trecut cu toţii şi cari nu se şterg numai datorită bunăvoinţei celor ce conduc ţara. Ei uită anii de secetă, uită distrugerile războiului Şi ceea ce nu bagă de seamă aceşti oameni, intenţionat sau mu, e efortul tuturor pentru îmbunătăţirea, din ce în ce mai accentuată, a situaţiei materiale a celor ce muncesc, efortul pentru ieftinirea vieţii şi ridicarea valorii banului. Numai un om complect izolat de tot ceea ce e realitate împrejurul său, un om care nu trăeşte printre oameni, privintre luptele şi realizările lor, numai acela mai poate judeca așa cum se judeca „pe vremnea buniedi”. Ansula Marián ÎNSEMNĂRI SOCOTELILE Hr. i?é Sumissle, 1 August 1944' APARE SUB CONDUCEREA UNUI COMITET DE DIRECȚIE PRIN TARA Vedere din Busteni IMPORTANTE HOTĂRÂRI LUATE DE CONSILIUL DE MINIŞTRI Sporirea raţiilor zilnice de pâine pentru populaţia muncitoare. O cotă suplimentară de zahăr pe August.— Fixarea costuluigazului metan.— Noui legi Preşedinţia consiliului de miniştri comunică : Ieri,31 Iulie 1948, Consiliul de miniştri s’a întrunit la orele 12, sub" preşedinţia d-lui prim ministru Dr. Petru Groza. S’au examinat şi aprobat următoarele proecte: I. Decizia Consiliului de Miniştri prin care s’a sporit cu începere dela 1 August 1948, raţiile zilnice de pâine pentru populaţia muncitoare, fixându-se următoarele: — 1000 gr. pâine pentru muncitorii minieri ,efectuând munci subterane şi muncitorii asimilaţi acestora ; — 700 gr. pâine pentru militarii sub arme, laminatori şi pentru turnători; — 500 gr. pâine pentru muncitorii ce efectuează munci grele; — 350 gr. pâine pentru ceilalţi muncitori şi funcţionari de toate categoriile; — 250 grame pâine pentru membriii de familie ai salariaţilor prevăzuţi mai sus. Muncitorii forestieri vor putea primi mălai în loc de pâine. Deasemenea s’a aprobat ca pentru luna August 1948, să se acorde o cotă suplimentară de zahăr. II.— Decizia Consiliului de Miniştri prin care s’a scăzut, cu începere dela 1 August 1948 costul gazului metan pentru consumul industrial cât şi pentru cel casnic, fixându-se după cum urmează : a) . Pentru consumul industrial : La Bucureşti, Ploeşti şi Câmpina 2 lei metrul cub ; In celelalte localităţi 1 leu metrul cub; Pentru rafinăriile de petrol 1 leu pe metril cub. b) . Pentru consum casnic (inclusiv iluminatul)■ La Bucureşti, Ploeşti şi Câmpina 2 lei metrul cub; In celelalte localităţi 0,84 lei de metrul cub. c). Pentru încălzit magaziane comerciale; In Ploeşti 3 lei metrul cub. Pentru categoriile de consumatori care beneficiau de reduceri de preţuri In Ploeşti şi Câmpina se menţin preţurile cu care li se livrau gazul de către Societăţile Unirea, Astra Română şi Steaua Română. III. I Legea pentru reforma învățământului de toate gradele. IV. Legea pentru regimul general al Cultelor. V. Legea pentru organizarea Ministerului Cultelor. ★ După ce s’au rezolvat şi alte lucrări curente şedinţă Consiliului a fost ridicată la orele 14,30. (Continuare la pag. 2*2 POLITICA ANTICREȘTINĂ Șl ANTINAȚIONALĂ A VATICANULUI ULTIMUL ACT AL TRĂDĂRII S’A JUCAT IN 1929 III In urma manevrelor făcute de cârmuitorii de acum douăzeci şi unu de ani, V. Goldiș —■ ministru al Cultelor în guvernul generalului Averescu, din 1927, — semnase la Roma, IN MOD SECRET, textul definitiv al Concordatului, prin care interesele poporului român şi o parte din avuţiile pământului românesc erau vândute papalităţii. In afară de membrii guvernului, de rege — căruia i-a fost prezentat originalul actului de trădare, ca o „patriotică” jertfă adusă de guvernanţi pentru împăcarea lui cu papalitatea — şi de reprezentanţii de frunte ai păturii conducătoare, nimeni n’a ştiut, în ţară, nimic despre ruşinoasa capitulare de la Roma. Diplomaţia uşilor capitonate şi a clauzelor secrete, diplomaţia regimurilor din trecut, care încheia convenţii şi contracta obligaţii în numele unui popor căruia nimeni nu se pleca să-i asculte vrerea şi nevoile, îşi spusese cuvântul. Concordatul fusese semnat şi urma să se facă numai ratificarea lui, pentru a fi aplicat. Dar guvernul de marionete prezidat de generalul Averésen este obligat —■ de jocul din culise , al liberalilor — să-şi depună demisia, la numai douăzecişicinci de zile de la semnarea Concordatului, fără să aibă timp să-şi desăvârşească trădarea, ratificându-l. Noul guvern liberal — preocupat în primele luni ale guvernării sale de soluţionarea problemelor puse de moartea rtţfiui şi de ifirmarea regenţei — n'a putut, până la sfârşitul anului 1927, să aducă înaintea corpurilor legiuitoare legea pentru ratificarea Concordatului. La începutul anului următor, însă, socotelile liberalilor — cari aşteptau un moment prielnic pentru ratificare — sunt tulburate de faptul că opinia publică în urma unor indiscreţii făcute de membrii fostului guvern, ia cunoştinţă de semnarea Concordatului cu Vaticanul şi de conţinutul lui. Un val de proteste a stârnit ştirea dată în Februarie 1928, poporului român de ziarul „Telegraful Român” din Sibiu, care, într’un articol de fond intitulat „Săvârşitu-s’a”, scria următoarele : „Concordatul cu Vaticanul a fost semnat... în condiţiuni atât de grele pentru ţară şi atât de umilitoare pentru celelalte culte... cum nu şi-ar fi putut închipui nici cea mai temerară minte omenească, născocitoare de imposibilităţi”. Trimisul guvernului „a găsit de cuviinţă, — continuă ziarul — să depună la picioarele Papei suveranitatea naţională"... Liberalii nu îndrăznesc să se prezinte în parlament — unde nu le-ar fi stat împotrivă prea mulţi, ei având asigurată, prin obiciniuitele manevre electorale, majoritatea necesară votării legilor din iniţiativă guvernamentală — cu legea de ratificare. Nu îndrăznesc, de teama prea dârzei opoziţii făcute prin presă şi prin întruniri, de reprezentanţii autorizaţi ai Bisericii Qriodose gi 4« toJLtfiNW opinie publică românească. De aceea ei se angajează într’o dublă acţiune: pe plan intern, să netezească drumul ratificării Concordiului prin întocmirea unei legi a Cultelor, care să cuprindă, pentru bisericile romano-catolică şi greco- catolică din România, aceleaşi supralaţiuni pe care le cuprindea şi actul încheiat la Roma , iar pe plan extern, să amâne ratificarea, menajând susceptibilitatea „Sfântului Părinte", sub pretextul unui schimb de scrisori între guvernul român şi Vatican, pentru obţinerea unor „declaraţii interpretative” asupra articolelor a căror interpretare dădea loc la dificultăţi. Misiunea aceasta i se încredinţează lui N. Titulescu, care începe tratative cu monseniorul Doici. Sarcina fabricării unei astfel de legi a Cultelor a primit-o d. Alex. Lapedatu, succesorul lui Goldiş la ministerul Cultelor, care a şi întocmit un proect de lege pentru reglementarea raporturilor dintre Stat şi culte şi a raporturilor avute de diverse culte între ele. Adus în desbaterile parlamentare din sesiunea 1928, proectul de lege al d-lui Lapedatu, deşi întâmpină opoziţia reprezentanţilor tuturor cultelor din ţară, este votat de „mamelueii guvernului acea clacă necugetătoare de clienţi ai cluburilor politice, miluiţi cu mandatede depui. Al. Cera-Radulescu •' • hív '