Universul, aprilie 1951 (Anul 68, nr. 76-99)
1951-04-01 / nr. 76
Anul al 68-lea4PAGINI 4 LEI Taxa poştală petru la numerar conform aprobării Adiţiei Poştelor şi Telecomunicaţiilor No. 20.061/939 CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI 3.30.10. unui comitet TRIUMFUL DEMNITĂŢII Subt vechiul regim întâlneai la tot pasul oameni umiliţi. Drumeţii se ploconeau pe şosea înaintea surtucanilor întâlniţi în cale. Ţăranii stăteau cu pălăria în mână în faţa „domnilor în haine negre” şi nu scăpau un prilej fără să spună „săru’ mâna”, înaintea autorităţilor, atât ţăranii cât şi orăşenii de condiţie modestă se înfăţişau sfioşi, cu oarecare frică chiar ca într’o instituţie a altei lumi, străine şi vitrege. In „Baltagul“, Mihail Sadoveanu a zugrăvit minunat prăpastia dintre popor şi stăpânire. Acest roman cuprinde tragedia „Mioriţei”. Un cioban este ucis şi jefuit de tovarăşul lui de drum. Văduva mortului n’aşteaptă dela autorităţi prinderea şi pedepsirea vinovatului. Ea n’are nici o încredere în „domnii în haine negre”. Femeia pleacă la drum, împreună cu fecioraşul ei, pe urmele soţului pornit cu turma de oi spre vânzare. Ea se face şi jandarm, şi procuror, şi judecător de instrucţie. Merge din sat în sat, oblicind din om în om calea urmată de soţ. Dă în sfârşit peste făptaş şi peste trupul mortului, zvârlit într’o prăpastie. II judecă, ea, pe ucigaş, iar fecioraşul îl răpune cu o lovitură de baltag în cap. Opera aceasta zugrăveşte mai plastic şi mai convingător decât orice prăpastia dintre cele doua lumi ale noastre, create de nedreptele orânduiri din trecut. Samavolnica stăpânire turcească a împilat poporul român care nu găsea scăpare decât în poveţele de demult: „Limba dulce mult aduce” şi „Capul plecat sabia nu-l tae”... Iar stăpânirea moşierească a înfrânt cerbicia ţăranului, ţinându-l, veacuri întregi, în supunere, spaimă şi în umilinţă. Elocventă în această privinţă este o plângere a ţăranilor de acum un veac. înaintea Divanului ad-hoc al Moldovei, deputaţii săteni au venit în 1857 cu o jalbă care a stârnit mare vâlvă. Ei spuneau: „...Iar noi nici rânduială, nici dreptate nu am avut. Când ne-am jăluit, când ne-am tânguit păsurile, când ne-am spus nevoile, ispravnicul ne-a bătut, privighitorul ne-a bătut, jandarmul ne-a bătut, boerul ne-a bătut. Cine s’a sculat mai de dimineaţă, cine a fost mai tare, acela a fost mai mare”... Ţăranii cereau „ca pe viitorime săteanul să fie şi el pus în rândul oamenilor, să nu fie ca până acum asămăluit cu dobitoacele necuvântătoare. Bătaia care atât amar de timp ne-a umilit şi ovilit, biciul şi varga care de multe ori au batjocurit părul cel alb al părinţilor noştri, şi câteodată au făcut pe femeile noastre să-şi peardă pruncii din pântecele lor — să se ridice pentru totdeauna deasupra noastră”...,...Vroim să scăpăm, să ne răscumpărăm de robia în care sântem, vroim să ne răscumpărăm, să nu mai fim a nimă- OMENEŞTI noi, să fim numai ai ţării, şi să avem şi noi o ţară”. De pe urma robiei, a bătăii şi a „asămăruirii cu dobitoacele necuvântătoare” poporul român a ajuns supus, smerit, umilit — aşa cum îi trebuia clasei stăpânitoare din trecut pentru a-1 exploata şi a-1 conduce. Iată însă că s’au produs la noi schimbări radicale: puterea a fost zmulsă din ghiarele clasei dominante şi trecută în mâna poporului muncitor. Zi cu zi şi an cu an, poporul — conştient de forţa şi de drepturile lui — şi-a ridicat încet-încet ochii din pământ. Muncitorii de la ţară şi de la oraş te privesc făţiş, cu fruntea sus. In vorba lor este o încredere şi o siguranţă, necunoscute mai demult. La autorităţile din sate şi la cele orăşeneşti, oamenii nu mai intră cu sfială ca într’o casă străină — ci cu pas hotărît, ca în casă proprie. Ei nu se mai tângue şi nu se mai milogesc, ci îşi cer — cu demnitate — dreptul lor. Oamenii nu mai au nevoe să recurgă la electori pentru stăruinţe şi intervenţii pe lângă autorităţi, ci se duc singuri la instituţii — susţinându-şi drepturile. Dintr’un neam de umiliţi s’a ridicat o massă de cetăţeni. Demnitatea omenească şi civică luminează în priviri. Acesta-i rodul cel mai de preţ al transformărilor din ultimul timp dela noi: triumful demnităţii omeneşti. M. Sevastos UN SPRIJIN NECESAR Fără să fie specialist in probte,mete edilitare sau cunoscător al treburilor gospodăreşti, fiecare cetăţean are adesea obiecţii sau sugestii de făcut în aceste domenii variate. Care era soarta acestor obiecţii sau sugestii în trecut? Ele nu puteau ajunge mai niciodată cunoscute acelora care erau cocoţaţi la conducerea treburilor obşteşti. Şi sugestiile bietului cetăţean rămâneau să fie comentate doar în cadrul restrâns al familiei sale sau eventual, într-un cerc tot atât de restrâns de vecini. Cele care ajungeau totuşi la forurile interesate, rămâneau îngropate în dresare, fiindcă nu iniţiativele cetăţenilor interesau pe edilii din trecut, nici nevoile de locuinţe sau stilul arhitectonic al clădirilor, ci posibilităţile de îmbogăţire pe spinarea masselor muncitoare. Ştim cu toţii de zecile de mii de cetăţeni, deputaţi în Sfaturile Populare care ne gospodăresc astăzi oraşele şi satele ţării noastre. Am auzit, cel puţin, dacă nu chiar suntem sprijinitorii lor activi, de comitetele gospodăreşti de cartier şi chiar de stradă. Aproape fiecare stradă are un deputat al Sfatului Popular raional care se ocupă in mod special de probleme ce frământă pe locuitorii ei. Şi acest deputat după ce î şi termină lucrul său în producţie, la strung sau la catedră, îşi petrece ore întregi printre alegătorii săi, se interesează de nevoile lor şi de iniţiativele pe care ei vor să le aducă în ajutorul Sfaturilor Populare. Pe lângă Sfatul Popular există pentru fiecare problemă mai importantă, o comisie permanentă compusă din câţiva deputaţi. Deputatul care strănge iniţiativele şi propunerile făcute de locuitorii din raza circumscripţiei sale electorale, le repartizează apoi după probleme, comisiilor permanente. Unele propuneri pot fi rezolvate chiar prin forţele proprii de Sfatul Popular al raionului, altele sunt supuse spre studiere şi rezolvare, Sfatului Popular orăşenesc sau regional. In niciun caz, părerea omului gospodar, a cetăţeanului chiar încă neantrenat într’o activitate obştească, nu este ignorată. Din contră, orice părere justă este căutată şi folosită de către gospodarii de azi ai oraşelor şi satelor noasstre. Un exemplu este edificator. Propunerea unui simplu gospodar de prin cartierul din jurul străzii Viitorului, de a se amenaja fosta Grădina Icoanei, a fost insuşită cu bucurie de Sfatul Popa, Iar al Capitalei. Se propunea revizuirea aleelor grădinii, care sunt mult prea largi şi ocupă loc mult in dauna spaţiului acordat penru verdeaţă. In cadrul Comisiei de artă şi cultură a Sfatului Popular al Capitalei, maestrul Alfred Mendel, sorin, deputat, a propus înfiinţarea unui conservator popular care să funcţioneze in anumite ore, care să permită oamenilor ocupaţi în câmpul muncii să-şi poată cultiva talentele. Şi propunerea aceasta este în curs de transformare în realitate şi încă într’un stadiu înaintat. Exemple ar mai putea fi multe şi toate ne vorbesc despre legătura trainică ce există între noile organe ale puterii de stat, Sfaturile Populare, şi massele largi ale populaţiei. Sfaturile Populare, în toate acţiunile lor, dovedesc că merită încrederea şi sprijinul masselor. Cele mai variate şi complexe probleme ce se pun atât la oraşe cât şi la sate, sunt studiate şi, în măsura posibilităţilor locale, sunt rezolvate de Sfaturile Populare. Spre exemplu, iată o astfel de problemă, ca a apelor reziduale. Apele Dâmboviţei, când ies din Bucureşti, sunt infectate şi nu numai că nu pot folosi la nimic prin comunele prin care trec, dar atunci când se revarsă, provoacă mari pagube. Se studiază şi în curând se va pune în aplicare, purificarea apelor reziduale, prin obţinerea din aceste reziduri a nenumărate materii prime. Activitatea Sfaturilor Populare în sprijinul locuitorilor oraşelor şi satelor noastre este foarte intensă, însă ea trebue tot atât de intens sprijinită prin iniţiativele şi sugestiile venite de la simpli gospodari, care nu pot sta departe de grija pentru bunul mers al treburilor obşteşti. Aurel Ralea PATRIOTISMUL ADEVĂRATEI ARTE Dragostea de patrie a inspirat şi a călăuzit creaţiile artiştilor mari şi iubiţi de popor. Arta de astăzi, fiind legată de realităţile maselor muncitoare, de lupta şi năzuinţele lor, cultivă deplin patriotismul. Un patriotism luminat, care valorifică tot ceea ce este tipic şi constructiv în viaţa poporului nostru pentru că priveşte viaţa în desfăşurarea ei progresistă. Dimpotrivă, nepatriotică este arta ruptă de realităţile poporului, acea artă scrisă doar pentru un grup res, strâns de cetitori, care caută nu ceea ce este general şi semnificativ pentru viaţa ţării, ci doar cazurile senzaţionale, patologicul, absurdul, fuga sau evadarea din realitate. Când nu cultiva abstractismul, arta nepăsătoare faţă de nevoile poporului scădea într’un naturalism desgustător, redând fotografic amănunte necaracteristice pentru viaţa celor mulţi, pentru năzuinţele lor. Odinioară, influenţaţi de o ideologie duşmănoasă, unii artişti s-au înstrăinat cu totul de realităţile poporului. Cultivând aşa zisa „artă pentru artă“, artiştii aflaţi în solda intereselor înguste ale cercurilor conducătoare importau ultimele mode şi curente extravagante din străinătate. Când Maiorescu schimba versurile de profundă critică împotriva celor egoişti şi hrăpăreţi, scrise de Eminescu, Maiorescu pretindea că o face în numele artei „pure“, dar, în fond, o făcea pentru ca versurile poetului să nu trezească simţămintele poporului împotriva asupritorilor lui. Sub formula „artei pentru artă’’, a naturalismului, a diferitelor curente decadente — se proteguia numai arta care se înstreinase de suferinţele poporului. Atitudinea pretinşilor critici şi esteţi nu era, aşadar, deloc „desinteresată“, ci, dimpotrivă, conştient sau inconştient, servea interesele celor de sus împotriva intereselor maselor muncitoare. Multe decenii, piesele care se jucau pe scenele teatrelor, cântecele la modă, povestirile de succes, pictura şi celelalte arte au fost streine de viaţa, lupta şi năzuinţele poporului. La începuturile teatrului nostru, piesele se jucau în alte limbi decât cea a poporului şi chiar când se jucau în româneşte apăreau pe scenă fapte şi acţiuni care nu aveau nimic cu viaţa poporului, cu ceea ce îl frământa cu adevărat. Unul din poeţii paşoptişti, C. Bălăcescu, critică în poemul satiric „Fă-mă tată să-ţi semăn“ unele instituţii şi manifestări pe care boerimea şi ciocoii le foloseau pentru a-şi satisface interesele lor, nesocotind interesele maselor. Poemul satiric al lui Bălăcescu, unul dintre membrii societăţii filarmonice, care lupta pentru o cultură naţională, arată, de pildă, cum era teatrul pe la 1838, când şi-a scris el poemul. Un părinte explică fiului său rostul instituţiilor pe care amândoi le văd în Bucureşti, în timp ce-l cutreeră când vin din provincie • Asta, vezi, este teatru! Aci afli lucruri mari: Cum a băut împăratul Cum s’au certat doi măgari, Fetele cum să iubească. Flăcăii, iarăşi, mereu Cum să le tot amăgească■ laţi căciula, fătul meu! Aci mult se cheltueşte Din avutul obştesc „•Dar vorbesc in limbi ■... ^.ne, Care nu’nţelegi deloc. ...Ba, mă tem că e şi lege Să nu pricepi ei ce spun. Ca să nu poată culege D’aici Românul vreun bun! Căci pe limba lor cercară Mai mulţi Români a-l făcea Dar ţi-i smulseră afară Pe loc, ca p’o măsea rea-Asta era situaţia în toate artele iar când s’a jucat şi s’a publicat in limba patriei, lucrările literare aduceau adeseori tot felul de intrigi amoroase, cu triunghiuri frivole, cu glume deşănţate, produse ale vieţii de trândăvie şi huzur ale celor nepăsători faţă de viaţa patriei adevărată, a poporului. Desigur, marii noştri creatori, forţele progresiste ale trecutului nu s’au lăsat îndrumate spre aceste producţii duşmănoase faţă de popor. Eminescu, Coşbilc, Creangă, Caragiale, Vlahuţă, Delavrancea, pictorii Th. Aman, N. Grigorescu, I. Andreescu, Şt. Luchian, muzicienii şi sculptorii, precum şi ceilalţi artişti de frunte au luptat pentru o artă vie, legată de viaţa poporului, stimulând virtuţile trecutului şi criticând relele prezentului, luptând pentru un viitor mai bun şi mai drept. De la cronicari şi de la Dimitrie Cantemir la scriitorii anului 1848 în frunte cu Bălcescu, Kogălniceanu, Alexandri, de la aceştia la Neculuță, Anton Coman (Continuare în pag. 4-a) „Vom îndemna pe credincioşii noştri să semneze până la unul Apelul cu privire la încheierea unui Pact al Păcii“ Declaraţia comună a preoţilor din raionul Vaslui făcută in conferinţa protopopească In scurt timp Apelul cu privire la încheierea unui Pact al Păcii între marile puteri va fi supus spre semnare masselor cetăţeneşti din ţara noastră. Cu acest prilej toţi oamenii cinstiţi din ţara noastră vor fi chemaţi să-şi spună din nou cuvântul în problema apărării păcii, problemă care a devenit o chestiune vitală pentru fiecare om cinstit din ţara noastră. Cetăţenii din păturile cele mai largi îşi exprimă zi de zi dorinţa de a-şi pune semnătura pe acest document de a cărui îndeplinire depinde dacă în lume va fi pace sau război. Bise- Către rica, propovăduitoare a păcii, prin preoţii cinstiţi şi devotaţi cauzei păcii, nu stă la o parte de evenimente de o importanţă covârşitoare. Zilele trecute, preoţii din raionul Vaslui, regiunea Bârlad, s-au adunat în conferinţă protopopească, cu care ocazie desfăind problema participării Bisericii la lupta pentru pace, au hotărît în unanimitate, trimiterea următoarei telegrame către Comitetul Permanent pentru Apărarea Păcii din RP.R: COMITETUL PERMANENT PENTRU APARAREA PĂCII DIN REPUBLICA POPULARA ROMÂNĂ Bucureşti Noi, preoţii din raionul Vaslui, regiunea Bârlad, întruniţi astăzi 27 Martie a. c. în conferinţă protopopească lunară, declarăm că ne însuşim întru totul Apelul sesiunii de la Berlin a Consiliului Mondial cu privire la încheierea unui Pact al Păcii între cele cinci mai puteri. Vom răspândi în parohiile noastre dezideratele îndreptăţite ale partizanilor păcii împotriva «militarizării Germaniei Occidentale şi Japoniei de către cercurile imperialiste anglo-americane. Totodată ne afirmăm dorinţa noastră de a îndemna pe credincioşii noştri să semneze până la unul Apelul pentru încheierea unui Pact al Păcii, in felul acesta suntem încredinţaţi că Biserica contribuie la întărirea păcii în lume pentru binele şi fericirea oamenilor de bună credinţă din întreaga lume. Semnează în numele conferinţei PREOT RUGINA, protoiereu al raionului Vaslui şi PREOT DIACONIK O nouă sporire considerabilă a preţurilor în Londra, 30 (Agenpres). — După cum transmite „France Presse" în Marea Britanie se anunţă o nouă sporire considerabilă a costului vieţii în urma hotărîrii guvernului de a spori preţurile produselor agricole în folosul proprietarilor agricoli. Aceste sporuri mergând până la 20°/o în raport cu preţurile actuale, vor afecta toate produsele alimentare de primă necesitate. Experţii socotesc că această nouă Marea Istarie creştere a preţurilor va însemna pentru populaţie o pierdere de 70 milioane lire anual”. Organizaţiile sindicale cer guvernului ca aceste 70 milioane lire să fie acoperite de guvern din fondurile uriaşe alocate programului deînarmare. „France Presse" subliniază că este puţin probabil ca guvernul să satisfacă această revendicare a oamenilor muncii britanici. Prin angajamentele luate, oamenii muncii din Capitală dovedesc dorinţa vie de a întări Patria, Republica Populară Română TOVARĂŞULUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ SECRETAR GENERAL AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI MUNCITORESC ROMÂN BUCUREŞTI Scumpe tovarăşe Gheorghiu-Dej, Iniţiativa patriotică a colectivelor din întreprinderile fruntaşe „Sovrommetal” Reşiţa şi „Steagul Roşu” din Oraşul Stalin, de a sărbători împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea Partidului nostru drag prin desfăşurarea largă a întrecerii socialiste pentru îndeplinirea Planului pe 1951 înainte de termen şi realizarea de economii peste plan, a găsit un ecou larg în rândurile muncitorilor, inginerilor, tehnicienilor şi funcţionarilor din întreprinderile şi instituţiile din Capitala Patriei noastre. Oamenii muncii din întreprinderile şi instituţiile Capitalei, îmbrăţişând cu căldură această iniţiativă patriotică, şi-au luat angajamentul să-şi organizeze mai bine munca, să îngrijească şi să întrebuinţeze mai bine maşinile, să întărească disciplina şi vigilenţa revoluţionară, să micşoreze rebuturile, să dea produse de o calitate din ce în ce mai bună, să răspândească cât mai larg metodele sovietice de muncă, să lupte pentru economii, pentru mărirea productivităţii muncii şi scăderea preţului de cost. 90°/6 din întreprinderile Capitalei s’au angajat să îndeplinească Planul pe anul 1951 — primul an al Planului Cincinal — în 11 luni, iar unele într'un termen şi mai scurt. Restul de întreprinderi s’au angajat să realizeze Planul în 1I luni şi jumătate. Totodată, colectivele întreprinderilor şi instituţiilor din Bucureşti s’au angajat să realizeze în cinstea zilei de 8 Mai economii în valoare totală de peste o jumătate miliard lei Angajamentele noastre arată voinţa fermă a oamenilor muncii de a întări Patria noastră, Republica Populară Română, de a construi socialismul, de a clădi un viitor de bunăstare şi fericire. Realizarea acestor angajamente va însemna o nouă lovitură dată imperialiştilor americani şi englezi, duşmanii păcii, independenţei şi libertăţii popoarelor. Ea va însemna o contribuţie la întărirea puternicului front al păcii, în frunte cu Uniunea Sovietică. In numele oamenilor muncii din Capitală vă asigurăm, iubite tovarăşe Gheorghiu-Dej, că muncitorii, inginerii, tehnicienii, funcţionarii din întreprinderile Capitalei, având pe comunişti în primele rânduri, nu-şi vor precupeţi eforturile pentru realizarea angajamentelor luate în cinstea împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist din România. Trăiască Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej ! Trăiască scumpa noastră Patrie, Republica Populară Română ! Trăiască genialul conducător al oamenilor muncii din lumea întreagă, stegarul luptei pentru pace, Iosif Vissarionovici STALIN Secretar prim al Organizaţiei PMR Bucureşti Gheorghe Stoica p. Preşedintele Consiliului Sindical Regional Bucureşti Moană Vasile Secretar prim al Organizaţiei UTM Bucureşti Ion Gheorghe Intensificarea campaniei pentru însămânţările de primăvară După datele primite de Ministerul Agriculturii, până la data de 29 Martie campania însămânţărilor de primăvară s-a intensificat în toată ţara. In regiunile Galaţi, Severin, Buzău însămânţările prevăzute pentru culturile din epoca I-a se apropie de sfârşit. Deasemeni şi în regiunile Constanţa, Ialomiţa, Cluj şi Putna, campania de însămânţări se desfăşoară într-un ritm viu. Mobilizate în întrecere socialistă în cinstea celei de a 30-a aniversări a Partidului, numeroase gospodării agricole colective ca : Legii, Mirăslău, Fizeşul-Gherlei si altele din regiunea Cluj, Răteşti din regiunea Baia-Mare, Borş-Bihor, Sântana-Arad, Coconi, regiunea Bucureşti, Stoeneşti-Dolj Ţepu, Tălpigi şi altele din Teoimen Putna si gospodăriile de Stat Mărculesti si Andreesti-Talomiţa, Tibăneşti-Putna, Pechea-Galaţi şi Deveselu-Dolj au terminat însămânţările din epoca I-a. Regiunile Teleorman, Dolj, Gorj, Bihor, Rodna şi Botoşani au rămas în urmă cu însămânţările culturilor de orz, ovăz, mazăre şi floarea soarelui. Unele regiuni cum sunt Rodna, Botoşani şi Gorj deşi au început cu avânt campania au slăbit în ultimele zile ritmul însămânţărilor. Timpul este deosebit de prielnic. In sol există umezeală care crează condiţiuni favorabile răsăririi şi desvoltării plantelor. Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare din regiunile rămase în urmă trebue să ia măsuri urgente pentru grăbirea ritmului însămânţărilor în vederea însămânţării complecte a culturilor din epoca I-a, şi zonele I-a şi a II-a să treacă neîntârziat la semănatul culturilor din epoca II-a. (Agerpres) yo AvUiiiîiiiMeâ i Apshiiîe 1952» sub Nr. 160 Tribilfov POPULARIZAREA ISTORICELOR DOCUMENTE AU CONSILIU MONDIAL AL PĂCII Numeroşi cetăţeni se opresc în faţa panourilor pe care sunt înscrise istoricele documente ale Consiliului Mondial al Păcii, un clişeu . Un grup de cetăţeni, adunaţi în faţa unui astfel de panou, citesc Rezoluţia Consiliului Mondial al Păcii, privitoare la Organizaţia Naţiunilor Unite WALL-STREETUL ESTE INSETAT DE UN NOU RĂZBOI Pacea 1 Acest cuvânt uneşte astăzi toate popoarele lumii. El e pe buzele tuturor oamenilor de bună credinţă. Toţi acei cărora le sunt scumpe libertatea şi independenţa, cultura şi civilizaţia, îşi ridică în unanimitate glasul pentru apărarea păcii. Voinţa de pace a popoarelor este cu atât mai nestrămutată, cu cât prea sunt vii în amintirea lor , grozăviile ultimului război mondial, în timpul căruia au fost nimicite şi schilodite zeci de milioane de vieţi omeneşti. Totuşi, lumea este ameninţată astăzi de o gravă primejdie, încă rai s’a spulberat amărăciunea pierderilor, încă nu s'a fi vindecat rănile pricinuite popoarelor Europei prin agresiunea hitlerista, că omenirea se şi află în faţa ameninţării unui nou măcel cu toate grozăviile lui, cu toate victimele lui incali cu sabie, cu milioane de morţi şi schilozi. Se pune în mod firesc întrebarea: Cine are nevoe de un nou război mondial şi de ce pericolul acestui război este atât de mare, dacă popoarele tuturor ţărilor vor pacea? Un răspuns clar şi categoric la această întrebare a fost dat del. V. Stalin în «centul său interview acordat corespondentului ziarului „Pravda”. „Desigur, a spus I. V. Stalin, în Statele Unite ale Americii, în Anglia, ca şi în Franţa, există forţe agresive care doresc un nou război. Ele au nevoe de un război pentru a obţine supraprofituri, pentru a jefui alte ţări. Aceştia sunt miliardarii şî milionarii, cari văd în război o afacere rentabilă aducătoare de profituri uriaşe”. Intr-adevăr, dealungul ultimelor decenii, imperialiştii au târît de două ori omenirea în războaie mondiale dintre cele mai sângeroase. Sângele şi suferinţele milioanelor de oameni au fost pentru imperialişti izvorul unei fabuloase îmbogăţiri. Ei au transformat războiul într’un „business” dintre cele mai rentabile. Acest lucru se vede într'un mod deosebit de concret din exemplul Statelor Unite ale Americii, principala ţară a capitalismului, după cum a spus I. V. Stalin. In anii primului război mondial, de N. HARUN * V. * V. monopolştii americani au realizat o simţitoare sporire a volumului producţiei şi a creşterii profiturilor lor. De la 1913 până la 1920, volumul producţiei industriei americane a sporit cu 22s/o. Profiturile corporaţiilor americane după achitarea impozitelor au depăşit în 1917 nivelul anului 1914 cu 213°/o. „Americani miliardari — a scris V. I. Lenin în această privinţă, — s’au îmbogăţit mai mult decât toţi ceilalţi. Ei făcut ca până şi ţările cele mai bogate să le devină tributare. Ei au jefuit sute de milioane de dolari... pe fiecare dolar se vede noroi de la furniturile militare „rentabile”, care în fiecare ţară au îmbogăţit pe cei bogaţi şi au ruinat pe cei săraci. Pe fiecare dolar se văd urme de sânge. Din marea de sânge pe care au vărsat-o cei 10 milioane de morţi şi cei 20 milioane de schilozi...” Cel de-al doilea război mondial a permis Statelor Unite să realizeze o nouă şi simţitoare sporire a voluimului producţiei industriale. Indicele producţiei americane a sporit de la 100 în 1939 la 219 în 1943. Profiturile corporaţiilor americane după scăderea impozitelor au sporit de 5,8 ori de la 1938 până la 1944. Suma totală a profiturilor monopolurilor americane a reprezentat în cei cinci ani de război (înainte de scăderea impozitelor) 107 miliarde dolari. In anii de după război, rmonopoliştii americani însetaţi de noi supraprofituri, au adoptat imediat cursul spre pregătirea şi deslănţuirea unui al treilea război mondial. Astfel s-au născut „doctrina Truman” şi „Planul Marshall”, , Pactul Atlanticului de Nord” şi nucleul agresiv din Organizaţia Naţiunilor Unite. Astfel a început „micul” război din Coreea, pe care imperialiştii din Statele Unite intenţionează să-l transforme într’un incendiu mondial. Programul nebunesc de înarmări, realizat în momentul de faţă de guvernul Statelor Unite din ordinul clicii monopoliste a celor de teapa lui Morgan, Rockefeller, Mellem, Dupont, Ford, Harriman, aduce fabricanţilor americani ai morţii profituri mult mai mari decât acelea pe care le-au realizat în anii ultimului război. In cei cinci ani de după război, profiturile monopolurilor americane, obţinute din pregătirea unui nou război mondial au reprezentat 158 miliarde dolari, depăşind astfel considerabil profiturile din timp de război. Aceste profituri s’au urcat în deosebi după agresiunea Statelor Unite împotriva Coreei. Astfel, potrivit datelor din Buletinul tr.ublicat de „National Grty Banc”, în perioada Iulie-Septembrie anul trecut, profiturile corporaţiilor au sporit cu 54°/o în comparaţie cu trimestrul III al anului 1949. Cel mai mijit au sporit profiturile corporaţiilor care sunt mai strâns legate de programul de război. De pilda, valoarea totală a profitorilor a 38 corporaţii miniere a crescut cu S95/o, a 36 corporaţii piintru construcţii de maşini şi a 9 corporaţii care fabrică utilaj da cele ferată, a crescut cu 88/o, a 34 corporaţii chimice cu 87%, a 22 corporaţii electro şi radiotehnice cu 77%, a 31 corporaţii metalurgice cu 69%, etc. Potrivit datelor Consiliului economic, de pe lângă preşedinte, valoarea totală a profiturilor corporaţiilor după achitarea tuturor impozitelor a atins cifra-record de 22,4 miliarde pe an. Aceasta depăşeşte de două ori nivelul profiturilor din anul de război 1944. Nu-i de mirare că clica conducătoare a Statelor Unite, după mărturisirile chiar ale presei americane, consideră războiul sau cel puţin starea de isterie războinică drept o condiţie necesară pentru o funcţionare „normală” a sistemului economic american, adică pentru obţinerea de supraprofituri-record de către monopolurile din Statele Unite. „Journal of Commerce” organ al oamenilor de afaceri, a declarat, de pildă, că oamenii de afaceri americani sunt cuprinşi astăzi de un sentiment de nelinişte şi nesiguranţă, întrucât „discuţiile despre atenuarea tensiunii în rela(Continuare in pag 4-a) „CASA UNIVERSITARILOR“ Un afiş mare mi-a atras atenţia în săptămâna trecută. Eram pe str. Dionisie. M’am oprit o clipă şi am citit afişul atrăgător. Cu litere mari scria „Casa Universitarilor“ iar dedesubt se înşira programul pe săptămâna în curs : un concert pe discuri cu muzică de Verdi, în altă zi un concert simfonic tot pe discuri (Ceaikovski, Beethoven, Schumann), un ciclu de consfătuiri profesionale consacrate Planului Cincinal, o conferinţă despre evoluţia şi succesele ştiinţelor geologice în U.R.S.S. şi filmul polonez „Cântece interzise“. Pe o casă cu forme arhitectonice în stil medieval, scria la fel ca pe afiş: „Casa Universitarilor“. „ Aci, pe str. Dionisie 46, este locul ee întâlnire a membrilor corpului didactic din institutele de grad universitar din Bucureşti, în scopul strângerii legăturilor şi desvoltării unei exegate activităţi culturale. DUPĂ MODELUL „CASEI SAVANŢILOR” DIN U.R.S.S. înfiinţarea „Casei Universitarilor“ a fost consecinţa însuşirii experienţei oamenilor sovietici de ştiinţă în domeniul colaborării şi împărtăşirii de cunoştinţe printr-o activitate comună. „Casa Savanţilor“ din U.R.S.S. a fost luată drept exemplu şi astfel, acum trei ani, în 1948, a fost deschisă la Bucureşti prima instituţie de acest gen care a luat denumirea de „Casa Universitarilor”. Doi ani mai târziu, în 1950, a fost inaugurată la Cluj „Casa Universitarilor“ care se călăuzeşte după aceleaşi principii, in prezent, deşi încă nu are local propriu, a început să funcţioneze şi la Timişoara „Casa Universitarilor“ iar în curând şi centrul universitar Iaşi se va putea mândri cu o asemenea realizare. Interesul faţă de aceste instituţii se manifestă printr’un mare număr de membri. Numai la Bucureşti „Casa Universitarilor“ numără 3000 de membri. BIBLIOTECA ŞI REVISTE PERIODICE LA ZI In interiorul „Casei Universitarilor“ e o linişte deplină care arată respectul fiecăruia pentru acei profesori, conferenţiari sau asistenţi universitari care studiază cărţi de la biblioteca de cultură generală sau consultă publicaţiile periodice. „Casa Universitarilor" realizează o armonie necesară între membrii corpului profesoral universitar. Acest fapt de mare importanţă se reliefează bine la concertele, consfătuirile şi conferinţele care ocupă locuri bine definite în acel program de care vorbeam la început. La Cluj există un deosebit interes pentru a stimula participarea corpului didactic universitar împreună cu familiile lor la aceste reuniuni. Pentru atingerea acestui scop sunt folosite mijloacele cele mai variateDe curând studenţii de la Institutul de Muzică din Cluj „Gh. Dima“ şi-au dat concursul interpretând bucăţi din Haciaturian, Ceaicovski, Rimski, Korsakov iar prof. Petrovan de la Institutul agronomic care a vizitat U.R.S.S- a conferenţiat despre: „Impresii de la Moscova, capitala lumii progresiste”. Totuşi, în Cluj sala de conferinţe nu este totdeauna plină. La „Casa Universitarilor“ din Bucureşti atracţia pentru asemenea manifestări este mult mai mare. Consfătuirile ştiinţifice tratând probleme economice, de fizică sau matematică, de biologie sau chimie sunt cele mai apreciate şi fiecare participant poate aduce o contribuţie. RESTAURANTELE Cartea de membru al „Casei Universitarilor" dă dreptul fiecăruia de a folosi toate compartimentele instituţiei. Atât la Cluj cât şi la Bucureşti există pe lângă „Casa Universitarilor“ câte un restaurant la care se serveşte masa de prânz şi seara cu preţuri reduse. Membrii „Casei Universitarilor“ au acces şi la restaurant împreună cu familiile lor. In momentul de faţă la Bucureşti se pregăteşte tenul de volei ’şi mesele de tenis de masă. La Cluj, în sala de lectură există şi un aparat de radio, de asemenea un bufet, iar zilele de sărbătoare sunt folosite pentru reuniuni mai largi, cum a fost la Anul Nou. Tocmai această participare largă la viaţa profesorală universitară are darul să elimine definitiv separatismul practicat înainte vreme şi astfel întregul corp profesoral universitar să se poată bucura de sprijinul şi preţuirea pe care le primeşte azi din partea Statului. Radu Ilogoescu