Universul, iunie 1951 (Anul 68, nr. 126-151)

1951-06-01 / nr. 126

'&UÜS at 68*rea Apare sub conducerea unui comitet 4 PAGINI 4 LEI Tim poştală plătită in numerar conform aprobării Adiţiei Poştelor şi Telecomunicaţiilor No. 20.064/939 CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. CONSTATĂRI Congresul Asociaţiei ştiinţi­fice a tehnicienilor, ale cărui lucrări s’au încheiat alaltăeri, a fost o ilustrare fidelă a sta­diului la care a ajuns azi ştiin­ţa tehnică şi aplicările ei în ţara noastră. El a oglindit — aşa cum a relevat acad. prof. N. Profiri în cuvântarea de des­chidere, —­ puternicul avânt de muncă, de construcţie, de creaţie, care se afirmă azi în ţara noastră. Desbaterile s’au desfăşurat într’o atmosferă însufleţită. Pe lângă rapoartele generale au fost dezvoltate peste 44 refera­te speciale, la discuţia cărora au participat sute de vorbitori. Prin conţinutul şi caracterul lor practic, problemele expuse, le­gate de nevoile producţiei, de viaţa şi specificul întreprinde­rilor, au scos în evidenţă nu numai nivelul în continuă creş­tere al culturii tehnice din ţara noastră, dar şi spiritul nou care însufleţeşte azi mun­ca inginerilor şi tehnicienilor noştri, caracterizat prin legă­tura din ce în ce mai strânsă dintre activitatea ştiinţifică şi practica de pe şantier, cum şi prin hotărîrea lor de a pune munca şi cunoştinţele lor în slujba poporului şi a ridicării patriei. Lucrările Congresului au răspuns, astfel, cu succes aş­teptărilor şi interesului viu al masselor, limpezind problemele tehnice cele mai importante în legătură cu efortul închinat desvoltării noastre mai depar­te, probleme pe care le ridică realizarea şi depăşirea măreţe­lor sarcini ale Planului Cinci­nal. Prezenţa la Congres a repre­zentanţilor Partidului Munci­toresc Român, ai Guvernului şi ai Prezidiului Marii Adu­nări Naţionale, prezenţa a nu­meroşi academicieni, ingineri, tehnicieni, reprezentanţi ai or­ganizaţiilor de massă, ai insti­tutelor cu caracter ştiinţific şi tehnic, cum şi prezenţa unor importante delegaţii de ingi­neri şi tehnicieni sovietici şi din celelalte tari prietene, ne dă măsura înaltei preţuiri ce se acordă azi muncii şi ştiinţei tehnice, în ţara noastră. Cât de întremător au sunat cuvintele conducătorului dele­gaţiei sovietice, d. S. P. Alexeev, care, salutând des­chiderea Congresului în nu­mele intelectualităţii tehnice din U.R.S.S., a exprimat mân­dria patriotică a milioanelor de tehnicieni sovietici de a-şi putea asuma partea lor de muncă şi de merit din victo­­toria istorică repurtată de po­porul sovietic sub conducerea partidului lui Lenin şi Stalin, în împlinirea cu succes a Pla­nului Cincinal de Stat. Aceste măreţe cuceriri ale poporului nostru —a spus eminentul oas­pete — constitue o nouă con­firmare a marii forţe vitale a orânduirii sociale şi de Stat sovietice, orânduire ieşită din adâncul poporului şi care se bucură de sprijinul puternic al poporului. Deosebit de intere­sant a fost şi raportul ing. B. A. Kudinov, alt membru al de­legaţiei inginerilor şi tehnicie­­nilor sovietici, cu privire la „Bazele organizării procesului de producţie în întreprinderile socialiste1“. Menţionând progre­sele la care a ajuns Industria sovietică şi în­deosebi industria pentru construiri de maşini au­tomate şi semi-automate, d-sa a relevat cea mai nouă cuceri­re a tehnicei sovietice, aceea a construirii de uzine complet automate, cum este uzina pen­tru fabricarea pistoanelor de automobil, şi uzina în cons­trucţie, pentru fabricarea lan­ţurilor de ancoră, unde mâna omului nu intervine în niciuna din etapele fabricaţiei. Asemenea realizări au fost cu putinţă graţie condiţiilor excepţional de­favorabile ce decurg din armonia deplină — specifică modului de producţie socialist — dintre forţele de producţie şi relaţiile de pro­ducţie, care deschid perspecti­ve nelimitate desvoltării econo­miei naţionale şi folosirii la maximum a ştiinţei în toate ramurile producţiei sociale. Legătura indisolubilă între teo­ria ştiinţifică a organizării so­cialiste a întreprinderilor şi practică, a contribuit la creşte­rea vertiginoasă a producţiei industriale în Uniunea Sovieti­că, la depăşirea planurilor cin­cinale de Stat şi la creşterea remarcabilă a nivelului poli­tic şi tehnico-ştiinţific al ca­drelor. Ştiinţa şi experienţa sovieti­că sunt şi vor fi, pe drept cu­vânt, farul călăuzitor în desfă­şurarea muncii ştiinţifice şi tehnice din ţara noastră. Ele sunt un sprijin nepreţuit în desfăşurarea efortului nostru de construire a socialismului. „Regimul de democraţie popu­lară se poate desvolta spre so­cialism” — a spus d. ministru Chivu Stoica, vorbind în nu­mele C.C. al P.M.R. şi al Gu­vernului, — „numai pe baza unui progres permanent al ştiinţei şi tehnicei în toate do­meniile economiei noastre na­ţionale, pe baza unei continui sporiri a forţelor de producţie şi a puterii economice a ţării noastre, pe baza ridicării a zeci şi sute de mii de noi ca­dre tehnice din rândurile po­porului“. Iar în raportul său despre „Contribuţia ingineri­lor şi tehnicienilor la îndeplini­rea înainte de termen a Planu­­nului de Stat pe 1951“,­­ prof. C. Neniţescu, membru cores­pondent al Academiei R.P.R. şi laureat al Premiului de Stat, vorbind de sarcinile tehnicie­nilor în executarea Planului de Stat, a spus : „împreună cu în­tregul popor muncitor, suntem hotărîţi să dăm viaţă cifrelor din Plan, să modelăm cu pro­priile noastre mâini chipul de mâine al Patriei noastre dragi“. Realizarea acestui legământ este chezăşuită de bilanţul ac­tiv al participării inginerilor şi tehnicienilor noştri la înfăp- Haralemb Ionescu (Continuare in pag. 4-a) 1 IUNIE Prima şi a lunilor de vară, după calendar, e Ziua Copilului. Adică ziua in care acei cei iubesc copiii si doresc ca viaţa lor să fie feri­cită îşi strâng puterile, manifes­tând hotărîrea de a contribui la existenţa şi viitorul fericit al ce­lor mici. Nu există cătun sau sat, ţară sau­ popor în mijlocul căreia să nu fie copii, ca bucurie şi grijă pentru părinţi, ca nădejde pentru popor iar Ziua Internaţională a Copilului tocmai pentru aceasta a fost creată. Pentru ca copiii, din toate ţările, să se poată bucura de ajutor şi îngrijire. Pentru ca copilul să poată creş­te, să se poată desvolta, să poată deveni adolescent sănătos şi voi­nic, cu minte sănătoasă. Pentru ca viaţa tuturor copiilor din lume să nu mai fie ameninţată de ororile războiului, iată pentru ce una din zilele anului, 1 Iunie, a devenit Ziua Copilului. Primejdia care pluteşte asupra întregii lumi, primejdia războiului pe care unii ar voi să-l deslăn­­ţăie, p­une în pericol, în primul rând, viaţa copiilor. Ei sunt cei faţă de care omenirea are cea mai mare răspundere, tocmai pentru ca copilăria lor nu are alte mijloace de apărare împotriva morţii de­cât grija şi hotărîrea de a-i apă­ra a părinţilor.­­ „Am văzut un copil care străn­j­gea cu mânuţele sale şi sugea la­com sânul mamei sale moarte î­n­ povestea unei ziariste o femeie coreeană. — Cum putea şti acest copilaş că mama lui fusese ucisă, că inima ei încetase să mai bată. Acest copil era unicul supravie­ţuitor dintre cei 700 locuitori, băr­­baţi şi femei, cari fuseseră îm­puşcaţi de monştrii americani pe muntele Chupkchennein...” Acesta e războiul de jaf şi asu­prire pe care îl duc americanii în Coreea. Bombe care distrug, bes­tialitate şi crimă a invadatorilor împotriva populaţiei: moarte, moarte, pentru cei maturi ca şi pentru cei mici. Bietul sugar ne­ştiutor de lângă sânul mamei moarte era osândit de către „ci­vilizatorii” americani la o moarte mult mai cruntă decât moartea prin glonţ şi anume moartea prin mizerie şi foame, fără sprijinul şi apărarea mamei, a părinţilor. Şi mai există unii care poartă pe nedrept numele de oameni, care au un loc de inimă punga de dolari şi care vor să câştige de să-şi umple pungile din sângele vărsat, din moartea şi planşetele a milioane de oameni şi copii. Cum oare nu simt că întreaga o­­menire îi acuză în faţa sugaru­lui de pe câmpul cu morţi din Coreea? Copiii trebuesc apăraţi! Viaţa lor nu poate fi lăsată la chere­mul bandiţilor pentru care sân­gele copiilor nu are decât preţul banilor. Copiii trebuie să-şi tră­iască viaţa lor, copilăria lor. Is­teria războinică înnegurează viaţa micuţilor. In California, o fetiţă, venind de la şcoală, a întrebat-o pe mama ei: „Mămico, oare nu există ţări unde să nu fie cer ? Poate că nu ar mai exista bom­bardiere”. Pănă într’atât otrava uneltitorilor de război atinge via­ţa celor mici încât le creiază şi lor obsesia războiului. In ţările capitaliste copiii oa­menilor muncitori duc o viaţa foarte grea. Nesiguranţa vieţii materiale, la care sunt supuşi con­ţinu părinţii lor, şomajul, mizeria, exploatarea , se reflectă şi lasă urme adânci în viaţa copiilor. Printre copiii muncitorilor din Spania un examen medical a con­statat, la o școală, un procent de 75,6 la sută dintre copii pănă la 12 ani atinși de tuberculoză. In Italia mortalitatea infantilă e foarte mare, iar cazurile de moar­te prin frig sau foame nu mai Ancuta Maican (Continuare in pag. 4­ a) împotriva lor semnăm apelul pentru un pact al păcii GANGSTERUL PRESEI OTRĂVITE Pe sgomotosul Broadway sau în cel mai îndepărtat coif al Statelor Unite, se află obişnuitul chioşc de ziare, la ghişeul căruia stă un vân­zător modest, gata să-l servească pe client cu o gazetă eftină. In total, 1800 de cotidiene cu un tiraj de 51 milioane exemplare, zece mii de publicaţii săptămânale provinciale ca şi numeroase reviste cu un tiraj total de peste 100 mili­oane exemplare, otrăvesc sistema­tic pe cetăţeanul american de rând cu descrierea tuturor crimelor, es­crocheriilor sau catastrofelor, dar mai ales cu informaţii false desti­nate întreţinerii istoriei războinice. In spatele acestor publicaţii nu­meroase stau câţiva magnaţi în frunte cu arhimilionarul William Randolph Hearst, gangsterul macu­laturii otrăvite. El reprezintă in uriaşul şi complicatul aparat de propagandă războinică din Statele Unite şi din celelalte ţări capita­liste, „artileria grea”, car­e bom­bardează publicul lipsit de licărare la informaţii antisovietice şi răz­­b­oice. Principiul după care se conduce Hearst — ca şi ceilalţi magnaţi ai presei americane — a fost expus încă din anul 1925 de „Wall Street Journal”, oficiosul oamenilor de a­faceri new-yorkezi: „Ziarul este o întreprindere particulară care nu are niciun fel de obligaţii faţă de public. De aceea, interesele publice nu au nicio importanţă pentru ziar. Ziarul este un bun al proprietarului său, care îl vinde ca pe o marfă”. Intr’adevăr, această marfă destinată să inoculeze concepţia de supunere faţă de exploatare şi să tâmpească pe oamenii muncii de peste ocean, reprezintă Intru totul interesele proprietarilor săi, legaţi prin mii de fire cu cele 12 dinastii financiare la frunte cu Morgan. De această mar­fă s’a folosit şi Hearst încă dela Începutul secolului XX, pentru a ajunge astăzi în rândul­ celor 60 familii care dirijează viaţa politică şi economică a Statelor-Unite, împreună cu faimosul editor de ziare Pollitzer, Hearst a fost prin­tre primii care au început să im­prime ziarelor americane un carac­ter bulevardier. Viitorul gangster al presei, nu avea nevoie de un ziar care să dea câtuşi de puţin posibi­litatea de gândire, cititorului ame­rican. Acest cititor trebue îndobi­tocit încetul cu încetul, astfel în­cât să înghită fără comentarii şti­rile cele mai senzaţionale şi neade­vărate; să uite de inegalitatea fla­grantă a regimului social capitalist; să creadă şi să susţină un punct de vedere care nu numai că nu-i apar­ţine, dar chiar este potrivnic inte­reselor sale. Hearst a cheltuit în acest scop milioane de dolari pentru dotarea tehnică a tipografiilor zia­relor care îi aparţin. Trustul de presă al lui Hearst, deţine aproximativ 20 de ziare, 9 reviste, sindicatul de presă şi agen­ţia de informaţii „Internaţional News Service”. O deosebită putere reprezintă presa lui Hearst mai a­­les la New-York, San Francisco, Chicago şi Pittsburgh. Cele mai importante ziare care îi aparţin sunt „New-York Daily Mirror” cu un tiraj de peste un milion de e­­xemplare şi „New York Journal and American” cu un tiraj de 700 000 exemplare. In procentaje, douăzeci la sută din tirajul total al cotidia­­nelor ce apar in Statele­ Unite, şi peste o treime din tirajul celor new - yorkeze, aparţin trustului Hearst. Revistele acestui trust de presă — în număr de 9 — ating o cifră totală de tiraj de peste 6 mi­lioane exemplare. Ele sunt desti­nate mai ales femeilor și tinerilor Eugen Atanasiu (Continuare in pag. 3-a) Ca om al ştiinţei am semnat cu însufleţire Apelul Consiliu­lui Mondial al Păcii. Am semnat încredinţat că forţele păcii care cresc pe zi ce trece vor învinge pregătirile războinice ale unui pumn de oameni interesaţi în jaf şi măcel. Am semnat cu credinţa că se va da ascultare glasului o­­menirii care cere dreptul la viaţă şi la muncă. Am semnat Apelul cu conştiinţa omului cinstit care-şi înde­plineşte ne­îndatorire, firească. Sunt conştient că numai în timp de pace voi putea desfă­şura în toată adâncimea ei munca mea de profesor, că voi putea contribui la pregătirea cât mai temeinică a tinere­lor cadre atât de necesare în uriaşul proces de transformare socialistă a agriculturii noastre. Sunt conştient că este o dato­­rie de onoare a fiecărui om cinstit din R.P.R. de a munci cu dârzenie şi înflăcărare pentr­u îndeplinirea primului nostru Plan Cincinal şi Planului de Electrificare. Noi ne străduim şi căutăm a găsi maşinile adecvate condiţiilor noastre cerute de agrotehnica avansată, având permanent în faţă exemplul oamenilor de ştiinţă sovietici. M’am încadrat cu hotărîre în lupta oamenilor muncii care prin victoria lor în muncă zădărnicesc planurile mârşave ale imperialiştilor aţâţători la un nou război. De aceea am semnat cu bucurie Apelul Consiliului Mon­dial al Păcii pentru un Pact al Păcii. „România nouă se poate mândri cu realizările sale“ Declaraţiile cunoscutului ziarist englez Ralph Parker, care a vizitat ţara noastră Ralph Parker, cunoscutul ziarist progresist englez, autor al cărţii „Complotul împotriva păcii” în care sunt demascate planurile a­­gresive ale imperialiştilor ameri­cani şi englezi, care a vizitat ţara noastră timp de două săptămâni, a făcut la plecare următoarele decla­raţii Agenţiei Române de Presă „AGERPRES”. „In cursul celor două săptămâni pe care le-am petrecut în Republi­ca Populară Română mi s’au acor­dat toate înlesnirile necesare acti­vităţii mele de ziarist. Am călăto­rit unde am dorit, am întâlnit şi am stat de vorbă cu oameni de di­ferite categorii. Pretutindeni, pe unde am trecut, m-am putut con­vinge de faptul că România nouă se poate mândri cu realizările sale. Am ajuns să iubesc frumosul oraş Bucureşti cu minunatele sale cartiere noi de locuinţe muncito­reşti, cu populaţia sa vioaie şi binevoitoare cu aleele sale de trandafiri. Am găsit fostul Palat regal folosit ca expoziţie de artă, un altul ca Palat al Pionierilor, intr’unul din principalele hoteluri ale oraşului un grup numeros de oameni de ştiinţă, ingineri, tehni­cieni şi muncitori fruntaşi, veniţi ca delegaţi la Congresul Tehnicie­nilor, ocupau camerele rezervate altădată unei minorităţi bogate şi pri­vilegiate. Am petrecut ore întregi pe şantierul de construcţii al nouei „Case a Scânteii”, care, corespun­zând dorinţei mereu crescânde de cultură a poporului român, este de­sigur unul din cele mai impresio-I nante monumente ale păcii care se I construesc astăzi în ţările de de- I mocraţie populară. I Am observat populaţia Bucure- i­ştilor Ia muncă şi la odihnă, în pieţele animate şi în noul şi fru­mosul parc „I. V. Stalin”, foi Tea­trul Naţional unde se reprezintă m­esele autorilor clasici precum şî piese moderne care înfăţişează via­ţa cea nouă. Impresia pe care mi-a făcut-o este că poporul român este un popor care munceşte cu dârze­nie şi încredere pentru întărirea ţării sale, pentru a-şi îmbunătăţi astfel condiţiile de trai şi pentru a face mai sigură menţinerea păcii. Devotamentul poporului român pentru cauza păcii este impresio­­nant. In marile fabrici din Oraşul Stalin, în satele paşnice ale Tran­silvaniei, pe câmpiile Dobrogei, am auzit poporul exprimându-şi ho­tărîrea de a-şi aduce contribuţia la lupta pentru pace. Nu a­m găsit nicăer, acea idee a acceptării fa­taliste a inevitabilităţii războiului pe care o întreţin presa şi cercurile conducătoare din multe ţări din Occident, printre care şi Anglia. Poporul român Înţelege pe deplin că o astfel de idee, slujind intere­sele celor puţini care doresc răz­boiul, constitue o extrem­ate mare primejdie pentru viaţa şi liberta­tea popoarelor. Cu dragostea lui fierbinte de viaţă, cu încrederea lui In­­itor și în conducătorii lui, poporul român respinge orice idee de acest fel și procedând astfel (Continuare in pag. 2-a) Wa 11 s­tree­t-man -ul colecţionar —• Ce încerci de ns ns©3 col@cţi@ d@ tablouri de ROSS P Ne. 126 Vkteef 1 hurie 1951 înscris snb Nr. 160 Trib. Ilfov Din partea Comitetului Permanent pentru Apărarea Păcii din R. P. R. Beroul Comitetului Permanent pentru Apărarea Păcii din R.P.R., întrunit în șe­dință la 30 Maii, constată că Apelul Consiliului Mondial al Păcii cu privire la înche­ierea unui Pact al Păcii­ între cele cinci mari puteri, a fost semnat până la data de 28 Mai de 10.052.948 cetăţeni ai Republicii Populare Române. Biroul Comitetului Permanent pentru Apărarea Păcii din R.P.R. adresează o căl­duroasă chemare către membrii Comitetelor de luptă pentru pace şi către toţi par­tizanii păcii din ţara noastră, să intensifice munca de lămurire ca să nu rămână nici un cetățean al Republicii Populare Române care să nu fi semnat Apelul pentru încheierea unui Pact al Păcii.­­ Biroul Comitetului Permanent pentru Apărarea Păcii din Republica P­opulară Română PENTRU ÎNTĂRIREA PATRIEI, PENTRU PACE­ Siunea votată şi semnată de participanţii la Congresul Asociaţiei Ştiinţifice a inginerilor şi tehnicienilor din R. P. R. Noi, inginerii şi tehnicienii din Republica Populară Română, adu­naţi in Congresul Asociaţiei Ştiin­­ţifice a Tehnicienilor, declarăm a­­taşamentul nostru de neclintit faţă de măreaţa cauză de apărare a pă­cii, ameninţată de agresorii impe­rialişti. I­mperialiştii americano-englezi au înrobit ştiinţa şi tehnica sco­­purilor lor mârşave de cotropire a întregii lumi, făurind o adevăra­tă tehnică a morţii. Priviţi Coreea însângerată ! A­­ceasta este civilizaţia pe care im­perialiştii americani şi englezi vor s’o impună popoarelor dornice de libertate. Ca şi în trecut, şi astăzi agre­sorii imperialişti americano-englezi sunt duşmani ai independenţei şi libertăţii patriei noastre, ai cuce­ririlor noastre democratice, ai că­minelor şi familiilor noastre. Ei vor să distrugă tot ceea ce am construit şi vrem să mai cons­truim. Nouă ne este drag fiecare trac­tor fabricat, fiecare strung, măreţele construcţii ale socia­lismului din ţara noastră: Ca­nalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Scânteii, Hidrocentrala „V. I. Lenin” şi nenumărate alte şantiere care constitue mân­dria naţională a poporului nostru. Prin munca şi priceperea noas­tră, punând permanent toate for­ţele şi întreg elanul nostru în slujba apărării păcii şi a viitoru­lui luminos al poporului nostru, noi putem şi trebue să contribuim la întărirea economică şi a capa­cităţii de apărare a ţării. Să fa­cem din scumpa noastră patrie li­nul din bastioanele de neînvins ale păcii. Noi vom învinge, pentru că pro­gresul învinge întotdeauna, pen­tru ca nu suntem singuri, pentru că forţele păcii sunt mult mai puter­nice decât forţele războiului.­­ Ca un gigantic şi netrecut sla­vilor se ridică în faţa agresorilor imperialişti mişcarea mondială a partizanilor păcii. Ea are în frun­te nebiruita forţă a Uniunii Sovie­tice, constructoarea comunismului şi alături de ea China Populară cu cei aproape 500 de milioane de ce­tăţeni ai ei, ţările de democraţie populară din Europa, eroica luptă de eliberare a popoarelor din colo­nii şi lupta pentru pace a sutelor de milioane de oameni simpli din ţările imperialiste. Popoarele lumii iau tot mai mult soarta păcii în propriile lor mâini. Adunaţi în Congres pentru a gă­­si formele cele mai bune de or­­ganizare ştiinţifică a producţiei, chemăm pe toţi inginerii şi tehni­cienii din ţară, să semneze Apelul Consiliului Monarhl al Păcii pen­­tru un Pact al Păcii şi să fie ap­­tw alături ’de Inthfatt privitor mun­­citor pentru Mărirm pakiei, pen­tru pace. ! (Agerpress) ! ........................ ... LA MILA 23... I 1861, Mai... Din Chilia Nouă, cinci lotci pes­cărești au pornit în zorii unei zile însorite de Mai... Cinci familii de pescari, sătule de jafurile cherhanagiilor din acel punct, au pornit pe cursul prin­cipal al Dunării în căutarea unui loc nou de muncă. Pe înserate au poposit pe o lim­bă de pământ cunoscută sub nu­mele c­e Dumacu. In zori, ei au pornit cu sculele la pescuit. A fost o expediţie de explorare. Nu cunoşteau nici locu­rile ,şi nici ce peşte e pe acolo. Şi totuşi, rezultatul primelor zile de muncă a fost mulţumitor. Pentru vânzarea peştelui au fă­cut vreo 6 mile. Erau clienţi noi şi trebuiau atraşi. De aceea, au primit un preţ mult mai mare ca ceilalţi pescari; în plus li s’a făcut şi plata pe loc.Cu primii bani, ei şi-au cumpă­rat alimente şi au revenit mul­ţumiţi la noua lor aşezare. Dacă treburile ar merge conti­nuu aşa — şi-au zis ei — la­ scurtă vreme vom putea aduna banii necesari creării unei gospo­dării noi. Având nevoie de un adăpost, şi-au construit pentru moment un bordei d­e pământ. La scurtă vreme au mai acostat la malul noului „port” pescăresc şi alte „ambarcaţiuni”. Astfel, numărul familiilor a fost mărit la 15. Şi acestea ca şi primele şi-au construit locuinţe... „subterane”. Timp de aproape un an de zile, această nouă familie de pescari­­a trăit fericită. Dar... A APARUT PRIMA CHERHANA „Stăpânii apelor” din acea vre­me, cherhanagiii, descoperind a­­ceastă nouă aşezare pescărească până atunci neexplorată, au insta­lat în dreptul milei 23 prima cher­hana. Odată cp^asr^.i, ttftă pes­carilor a RJMpSt a tfeea^ă. Pre­țul ce 11 se oftWKsjeafea Stră­zi la zi, ca cte altfel Si prata ce la început se făcea pe toc, apoi săptămânal, iar cu tfraaaj îa rate pentru ca până la urmă să tiu primească decât alimente şi acestea la nişte preţuri foarte mai- Ifteă de pe ace­le vremt­ri, fiecare cherhimnagiu îşi avea „cârciumi” lui. Acolo era trifiUii pescăriţi să.Şi primească pata pentru marfa predată. In loc de bani ei primeau bău­tură şi... foarte rar câteva kg. de mălai. De preţ nu mai vorbim, pentru că nici ei nu ştiau niciodată care era. In orice caz, oricât c­e mică ar fi fost consumaţia la cârciumă, ea depăşea întotdeauna suma pe care pescarul o avea de primit. Şi nici nu putea dispune cum N. Silviarul (Continuare in pag. 4­ a) SA APARAM COPIII GRECI! Viaţa copiilor în Grecia monar­­ho-fascistă e plină de chinuri, su­­ferinţi şi lacrimi de neexprimat. Mii de copii ai patrioţilor greci sunt Închişi pe insule stâncoase şi sterpe din Marea Egee. Toată vina micuţilor e că părinţii lor con­tinuă să lupte împotriva colonia­liştilor americani şi mercenarilor lor monarho-fasciştii pentru liber­tatea şi independenţa patriei lor. După cum recunoaşte presa din Atena, pe insula Macronisos sunt internaţi 370 de copii ai soldaţilor din armata democratică a Greciei. In închsoarea din Si­graţios sunt închişi 150 de copii. Şaptezeci de copii împreună cu mamele lor sunt închişi în monstruosul beci Averof din Atena. lată cum descrie d-rul Sp. Bardzotas viaţa micilor prizonieri din închisoarea Averof pentru fe­mei . ,,Am examinat 37 de copii in vârstă de 15 zile — 3 ani. Copiii dormeau in aceeaş celulă cu ma­mele lor. In timpul vizitei am cons­tatat că la gustarea de dimineaţă, nu li se dădea deţinuţilor decât ceapă. Am întrebat dacă aceeaş mâncare li se serveşte şi copiilor. Am primit un răspuns afirmativ. Mi s’a arătat că copiii nu mai pri­mesc nimic afară de ceapă”. Iată acum scrisoarea unui băiat trimisă de pe insula-penă Aghies Evstratidis: „Stăm In corturi vechi, nu avem nici pături, nici rufărie. Nu avem pâine. Mâncăm iarbă și nuci. Mama mea e bolnavă de o săptămână. Ore oftică, dar aici nu este medic...“ „Noua ordine” a lui Truman, ins­taurată in Grecia monarho-fascistă prevede arestarea „criminalilor po­litici minori”, darea lor in judecata tribunalului militar, întemniţarea, internarea în lagărul de concen­trare şi chiar împuşcarea. „Tribu­nalul militar extraordinar din Sa­tanic, a scris ziarul „Acropols”, examinează procesul a „ eleve de la liceul Nr. 4 de fete, acuzate de ac­­tivit­at­e comunistă”. Eleva Efraxia Nipohndu, In vârstă de 15 ani a fost împuşcată în urma sentinţei tribunalului militar. Când mama ei a fost adusă la tribunal pentru a-şi de V. MELEHOV convinge fata să semneze o decla­raţie prin care să condamne parti­dul comunist, acuzata a spus: „Mamă, m­i-e foarte greu să-ţi văd suferinţa, dar ei îmi cer un lucru care nu poate fi îndeplinit. Ei vor să mă lepăd de partid şi de armata democrată. Aceasta însă echivalează cu a mă lepăda de Grecia. Nu pot s’o fac. Mai bine să mor la 15 ani, ca o adevărată grecoaică, decât să trăiesc dezonorată“. Toate ororile inchiziţiei medie­vale rămân palide faţă de regimul sângeroaselor cruzimi, atrocităţi şi privaţiuni la care sunt supuşi copiii democraţilor greci în „şcolile corecţ­­ion­ale“, adică în închisorile şi la­gărele de concentrare pentru copii. Douăzeci şi cinci de tineri demo­craţi anunţă printr’o scrisoare din şcoala corecţională dela Kifisia (o suburbie a Atenei) că intr’o zi gar­dienii, în frunte cu directorul „sco. Ui” Muzakis, au adunat toată lu­mea in curte. „Ei ne-au înconjurat și au tăbărît pe noi cu strigăte săl­batece, ne-au maltratat fără milă cu bastoanele de cauciuc, se arată în scrisoare. Această maltratare a durat o oră. La fiecare minut, unul din noi se prăbușea pe pământul stropit cu sânge, iar canibalii con­tinuau să maltrateze pe cei căzuţi, cu cişmele şi cu bastoanele de cauciuc. Inebuniţi de spaimă, aler­gam în toate părţile, căutând să evităm maltratarea, dar furia asa­sinilor ne găsea pretutindeni. Plini de sânge, am fost aruncaţi Intr’o curte cimentată. Apoi când am a­­juns într’o stare îngrozitoare de epuizare maximă, ei ne-au obligat să le dăm 450 de grame de sânge pentru front”. Nu mai puţin grea şi tristă este viaţa copiilor greci care se află în afara închisorilor şi lagărelor de concentrare. Războiul elva deslănţuit de ban­dele monarho-fasciste din ordinul americanilor, a adus poporului grec incalculabile nenorociri şi ruină. Bombele şi proeofilele americane­­ au făcut ca 400.000 de copii greci­­ să ajungă orfani. Mortalitatea copii­lor până la vârsta de 7 ani, atinge 60% în Grecia. Din fiecare 100 de copii, 72 sunt bolnavi de tubercu­­loză. Spitalul este aproape inacce­sibil copiilor oamenilor muncii din Grecia. „Eri a venit la noi cu la­crimi în ochi, un refugiat din Euri­­tania (Rumelia), anume Paragh­eor­­ghiu, a scris ziarul „Katimerini” El ţinea în braţe un copil de 7 ani bolnav de tuberculoză cu o tem­peratură de 39,5 grade. Ne-a spus că şi-a adus copilul cu o dovada de la un medic radiolog, la clinica pentru copii. Directorul clinicei l-a alungat intr’un mod inuman. Neno­­rocitul face anticameră la clinici s­­pitale, căutând in zadar să obţină un joc pentru copilul său bolnav"1. Guvernanţii monarho-fascişti chel­­tuesc sute de miliarde de drahme pentru înarmarea armatei, pentru construirea de baze şi aerodromuri militare, în timp ce mii de copii mor în fec­are zi de foame, frig şi boli. „La Atena copiii mor cu su­tele din lipsă de adăpost, haine şi hrană”, a scris „World Telegramm" din New-York. Ziarul grec „Vima” a anunţat că copii mici rătăcesc de dimineaţă până noaptea pe străzile Atenei şi cerşesc­ fete în vârstă de 10—15 ani frecventează noaptea restaurantele, cafenelele şi cabare­­turile, întinându-se un desfrâu. Zeci de mii de copii greci­ sunt lipsiţi de posibilitatea de a învăţa, pentru că în ţară se traduce in viaţă lozinca intervenţioniştilor ameri­­cani: „Cazărmi în loc de şcoli“. După cânt afirmă ziarul „Mulți”, de la terminarea celui de-al doilea război mondial în Grecia n’a mai fost construită nicio şcoală. Şcolile existente au o înfăţişare jalnică: în suburbia Peşterii din Atena, care are o populaţie de 40.000 de locui­tori, două şcoli elementara sunt dă­postite într’o baracă de lemn. A­­colo in camere cu geamurile sparte şi cu pereţii gata să se prăbuşească, învaţă copiii oamenilor muncii. Sunt foarte frecvente cazurile (Contrhiure in pag 4­ a)

Next