Universul, iulie 1951 (Anul 68, nr. 152-177)
1951-07-01 / nr. 152
Atuc al 68-lea Apare sub conducerea unui comitet CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIa ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI , 3.30.10. 4 PAGINI 4 LEI Pe fax Duminică 1 Iulie 1951 Tarat poştală plătită și numerar conform aprobării Ad-f. Poştelor şi Telecomunicaţiilor No. 21.054/939 înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov 0 ANIVERSARE GLORIOASA Când armata populară chineză eliberase oraşul Beikin, peste 200 de mii de oameni au umplut străzile, manifestând pentru libertate, pentru viitorul Chinei noi. La porţile „Oraşului închis“ se desfăşura un mare meeting. Profesorul Cijan-Si-Jo, de la Universitatea din Tsinhua, ceru cuvântul şi se adresă mulţimii adunate: „Avem norocul să avem un partid atât de popular ca Partidul Comunist, şi o armată populară ca Armata de eliberare naţională“. Cuvintele bătrânului profesor sunt săpate în inimile tuturor patrioţilor chinezi. Poporul chinez sărbătoreşte astăzi cu dragoste neţărmurită 30 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Chinez. Acest Partid a stat tot timpul plecat la nevoile şi suferinţele poporului, l-a îmbărbătat, l-a înarmat cu acea forţă în stare să măture duşmanii lui de milenii, l-a condus spre o strălucită victorie. Istoria poporului chinez cunoaşte numeroase revolte împotriva asupritorilor. In afară de propriii lui duşmani, moşierii, capitaliştii şi tot soiul de generali aventurieri, poporul chinez a simţit jugul apăsător al dominaţiei coloniale imperialiste. In cărţile despre China se făcea mult sgomot despre caracterul ciudat al chinezului, despre firea lui complicată şi tainele greu de desluşit ale moravurilor sale. Nu farmecul pagodelor şi nici frumuseţea florilor au atras pe negustori şi bancheri în China. Bogăţiile solului şi subsolului, mâna ieftina de lucru, o uriaşă piaţă de desfacere, iată ce explica năvala pe care au dat-o în China oamenii imperialiştilor americani, englezi sau japonezi. Un teritoriu, mare cât al întregii Europe, era cutreerat în lung şi în lat de lacomii asupritori, care întronaseră, cu ajutorul despoţilor locali, un sălbatec regim de oprimare. Toate păturile sociale ale Chinei sufereau de pe urma jafului imperialist. Şi meşteşugarul şi funcţionarul, ne mai vorbind de exploatarea nemiloasă a muncitorului şi a ţăranului sărac. Sforţările poporului chinez de a scăpa de lipitori, de a deveni singurul stăpân al pământului şi bogăţiilor lui au fost multă vreme zadarnice. Nădejdea eliberării a răsărit în China ca şi în alte părţi ale lumii odată cu triumful Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie care a făcut posibilă organizarea proletariatului şi crearea Partidului Comunist Chinez. Doctorul Sun- Yat-Sen, om luminat, despre a cărui activitate politică Lenin spunea că este alimentată de un sincer democratism combativ, a văzut în victoria proletariatului rus, răsăritul şi pentru biruinţa masselor asuprite din China. Pe patul de moarte, el a trimis Guvernului Sovietic o scrisoare în care spunea: „Dacă naţiunile care mai sunt astăzi victimele imperialismului vă vor urma pilda, se vor elibera şi ele ca şi voi din orânduirea socială care s’a zidit pe război, sclavie, nedreptate... îmi exprim nădejdea că va veni ziua când Uniunea Sovietică va saluta, în China liberă şi puternică, prietena şi aliata sa...“. Partidul Comunist Chinez a dus mai departe tradiţiile de luptă revoluţionară ale poporului. Aceste tradiţii au fost luminate de marxism-leninism, luminate de învăţătura lui I. V. Stalin şi transformate în fapte vii de massele populare sub înţeleaptă îndrumare a Partidului Comunist. * Când marşul eliberator era pe punctul de a sfărâma ultimele resturi jalnice ale armatei lui Ciang-Kai-Shek, bancherii din Wall Street au primit acest disperat mesagiu din partea slugii lor credincioase: „Dacă se prăbuşeşte China, este pierdută întreaga Asie!“. Imperialiştii americani ştiau de mult acest lucru. Sălbateca lor politică de subjugare are rădăcini vechi. Primilor negustori americani „paşnici“ engrosişti de mărfuri, le-a urmat soldatul american care, mutându-şi domiciliul dintr’un port într’altul, dintr’un oraş în altul, n’a binevoit să mai părăsească pământul Chinei, până nu a fost măturat odată cu mercenarii. Shanghai este unul din cele mai mari porturi ale lumii, cu o populaţie de 6 milioane de oameni. Multă vreme, alături de alte state capitaliste, drapelul Statelor Unite a fluturat pe cele mai frumoase şi impunătoare clădiri. In timp ce acolo se scurgeau, într’un du-te vino, acţiunile marilor întreprinderi industriale, pe apele fluviului Wampu, zeci de mii de familii chineze îşi târau de azi pe mâine o existenţă mizerabilă, având drept locuinţă plute improvizate şi bărci pe jumătate putrezite. Cu ajutorul tratatelor oneroase şi al privilegiilor coloniale obţinute în China, imperialismul american a instaurat o puternică dominaţie monopolistă. Când superioritatea economică nu a putut asigura singură exploatarea poporului chinez, s’a recurs şi la forţa armată. In anul 1900, trupele americane au înnăbuşit cu armele o răscoală a poporului. In războaiele civile din China, imperialiştii americani au sprijinit întotdeauna reacţiunea chineză oferindu-i bani şi arme pentru a închide orice posibilitate pentru popor de a se scutura de jugul colonial împletit cu cel al propriei reacţiuni interne. Rând pe rând, sau împreună, imperialiştii americani, japonezi, englezi au tăiat orice licărire de viaţă mai bună pentru poporul chinez. Intr’o ţară cu uriaşe bogăţii, ţăranul chinez nu reuşea întotdeauna să-şi asigure blidul cu orezu lui şi familiei sale. Fete de la vârsta de 5— 10 ani, lucrau în fabrici câte 14 ore pe zi, în condiţii insuportabile. Trăsuricile trase de cult — aceşti nenorociţi paria ai vechii Chine -S purtau pe negustorii americani dintr’un capăt la altul al oraşelor pentru un câştig care nu putea să le asigure niciodată existenţa. Cea mai cumplită sărăcie domnea în această ţară, spoliată şi furată de gangsterii bursei internaţionale fie că îşi aveau sediul la Washington, Tokio sau Londra. Clasa muncitoare din China suporta îndoitul jug, al exploatării coloniale şi al burgheziei şi moşierimii interne. Organizarea proletariatului a început de îndată ce zorile Revoluţiei Socialiste din Octombrie şi-au trimis mesagiul de victorie în toate părţile lumii. Apar primele organizaţii muncitoreşti. Se înmulţesc grevele şi numărul greviştilor. De la 6500 de grevişti în 1918, la 92.000 în 1919, 108.000 în 1921 şi un milion în 1925. In 1921 ia fiinţă Partidul Comunist Chinez. Avangarda proletariatului chinez — spune Mao Te-dun — a învăţat marxism-leninismul după Revoluţia din Octombrie şi a înfiinţat Partidul Comunist Chinez. Firul drept al valului revoluţionar este dus cu cinste mai departe de clasa muncitoare sub conducerea Partidului Comunist Chinez. Orientarea clară a acestui Partid o dă învăţătura marxist-leninistă, desvoltată şi aplicată la condiţiile revoluţiei chineze de I. V. Stalin. Vorbind despre perspectivele revoluţiei din China, I. V. Stalin arată că revoluţia chineză fiind o revoluţie burghezo-democratică, este totodată o revoluţie de eliberare naţională, al cărei ascuţiş este îndreptat împotriva dominaţiei imperialismului străin din China. Tocmai în slujba imperialismului trece Ciang-Kai-Sheki care, în anul 1927, instalează un regim de dictatură, deslănţuind o cruntă teroare împotriva conducătorilor muncitorimii. Kuomintangul, care — după indicaţiile lui Sun- Yat-Sen — trebuia să reprezinte un larg front de unitate naţională împotriva cotropirii C. N. Constantini« (Continuare in pag. 2-a) INSTANTANEE CONSTĂNŢENE In aceste zile de sfârşit de Iunie, la Constanţa sezonul de vară este în toi. Ba putem să spunem, că pentru unii s’a şi terminat, căci de pe acum prima serie a celor trimişi la odihnă îşi şi face pregătirile pentru întoarcerea acasă. Dacă ai lipsit un an din Constanţa, ai şi în acest oraş ca şi în atâtea altele, multe surprize. Parcuri, chioşcuri de răcoritoare răsărite la tot pasul, autobuze mai multe şi mai frumoase. Rănile războiului nu au fost încă acoperite. Dacă mergi jos la plajă, faleza îţi apare încă cu o serie întreagă de cicatrice în piatră,urmele bombelor căzute cu câţiva ani în urmă. Se munceşte însămult ca cicatricele să dispară. Pe o pantă având o şină de fier,oameni trimit mereu materialele in jos pentru repararea digului. Cabine se fac pe plajă noi, din cărămidă crudă. Constănţenii nu se mărginesc însă numai să lichideze urmele războiului. Lucrări pentru înfrumuseţarea oraşului sunt în curs şi dintre ,acestea se cuvine să vorbim, în primul rând, de parcul de cultură şi odihnă In josul Constanţei, pe malurile lacului Tăbăcăriei, se întinde sărăcăciosul cartier Anadolchioi. In serile de vară, în centrul orașului, posesorii frumoaselor vile respirau aerul îmbălsămat de miresmele mării învolburate. In vile străbateau, cu ani în urmă, acordurile melodioase ale orchestrei de la Cazino. Ea cânta spre desfătarea negustorilor de tot felul, a armatorilor şi a fabricanţilor, stăpânii cetăţii de pe malul mării. In vremea aceasta, în casele din Anadolchioi, prin ferestrele deschise, veneau miresme, dar nu miresmele brizei parfumate şi nici cele ale bucăţilor de peşte prăjit cu tot dichisul la restaurantele de lux. Aici un singur parfum era stăpân, parfumul gunoaielor aruncate pe o mare întindere, la doi pași de lacul Tăbăcăriei. Oamenii nevoiaşi din acest cartier trăiau în fiecare zi cu acest groaznic „parfum“ în nări, când după ore întregi de muncă se întorceau la căminele lor. Azi, locurile din preajma lacului Tăbăcăriei sunt de nerecunoscut. Nici urmă de gunoaie pe aici. Au apărut bănci, s’au trasat alei pline cu flori. Dar cetăţenii Constanţei nu se vor mărgini să înlocuiască vechiul maidan de gunoaie cu un simplu parc ca oricare altul. lată că în centrul oraşului, în hali-ul hotelului de Stat Nr. 1, se află expusă o mare machetă: este macheta parcului de cultură şi odihnă proectat pe malul lacului Tăbăcăriei. In mijlocul parcului va trona stadionul. Puţin mai jos, va fi terenul de voiley. Iată şi teatrul de vară, iată şi terenul de antrenament, sară şi popicăria. In stânga, va fi sera. Nu departe, piscina acoperită şi sala de sporturi. Nu vor lipsi nici grupul nautic şi nici hotelul sportiv. Toate acestea sunt astăzi numai în machetă şi în gândul constărtţenilor. Mâine ele vor fi aevea. Şi constănţeanul care venind astăzi spre Bucureşti vede seara din tren luminile aprinse ale parcului de cultură şi odihnă „I. V. Stalin“, va spune mândru călătorului din compartimentul său. „Cam aşa un parc ne-am făcut şi noi la Constanţa, pe locul unde cârmuirea de ieri ticluise cultură de muşte şi odihnă pentru gugoaie“| __Sir Se arăta mai sus, că la Constanţa s’a mărit parcul "de autovehicule pentru transportul în comun. Z?ruri dintre acelea alb-albastre cum vezi azi prin Bucureşti, brăzdează acum şi Constanţa. Totuşi, cetăţenii oraşului au motiv să nu fie încă îndeajuns de mulţumiţi de desfăşurarea transporturilor în comun. Când aştepţi de pildă cursa de Mamaia în speranţa că vei ajunge la timp pe plajă pentru a mai prinde şi un pic de soare, există adesea mari posibilităţi ca plaja s’o faci doar în staţia de autobuz. Trec maşinile una după alta, No. 4 după No. 1 şi No. 2 după No. 3, numai cursa pentru Mamaia se lasă la nesfârşit aşteptată. Pe acest traseu circulă de obicei o maşină deschisă, aşa numita „barcă“. Dar nu arareori la capul liniei, în ultima clipă, „barca“ pentru Mamaia capătă un alt număr şi cetăţenii deznădăjduiţi o văd apoi trecând prin staţii mergând spre altă destinaţie. Oare nu ar putea întreprinderea comunală Constanţa să vegheze pentru 0 mai bună deservire a Mamaiei, în deosebi în cursul dimineţii, de către autobuze, sau măcar „bărci"fi * In vitrinele oraşului şi pe străzi se află publicaţiunile Sfatului Popular, arătând obligaţiunile cetăţenilor de a respecta liniştea şi curăţenia oraşului. Am citit într’o asemenea publicaţiune datată din 1 Iunie, că „Jocurile sportive nu sunt permise pe plajă decât numai în locuri special destinate şi amenajate în acest scop". Păcat că din acest punct de vedere dispoziţiunea îşi găseşte aplicarea doar acolo pe hârtia frumos tipărită lipită pe zid. Pe plaja din Constanţa omul dornic de odihnă întins pe nisip şi nu în locuri „special destinate şi amena-Saşa Georgescu (Continuare in pag. 2-a) 3? Către COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST CHINEZ Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român felicită călduros eroicul Partid Comunist Chinez, cu prilejul celei de a 30-a aniversări de la Înfiinţarea sa. Sub conducerea Partidului Comunist Chinez în frunte cu iubitul său conducător, tovarăşul Mao Te-dun, poporul chinez a parcurs un drum glorios de luptă revoluţionară dobândind eliberarea sa de sub jugul imperialismului american şi japonez şi al reacţiunii feudale interne. Succesele clasei muncitoare chineze şi ale întregului popor chinez servesc drept pildă, insuflând încredere şi speranţă popoarelor coloniale şi asuprite din Asia, în lupta lor pentru eliberarea naţională de sub robia imperialistă. Poporul nostru urmăreşte cu înflăcărată simpatie succesele istorice ale poporului chinez. Noi urăm Partidului Comunist Chinez noi succese în opera lui istorică de creare a unei Chine puternice şi fericite în lupta împotriva planurilor tâlhăreşti de dominaţie mondială ale imperialiştilor americani. Fiecare succes al Chinei Populare este un succes al invincibilului lagăr al păcii, în fruntea căruia se află măreaţa Uniune Sovietică şi al cărui stegar este marele Stalin. In numele Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român Secretar general GH. GHEORGHIU-DEJ MAO TE-DUN conducătorul poporului chinez Impresiile şi învăţăturile trase de artiştii plastici români din vizita făcută in U. R. S. S. Conferinţa de presă de la Consiliul General Arlus Sâmbătă la amiază a avut loc o conferinţă de presă la Consiliul General ARLUS, în cadrul căreia grupul de artişti plastici români care au vizitat recent •Uniunea Sovietică, au împărtăşit reprezentanţilor presei române şi străine impresiile şi învăţăturile trase din contactul cu înfloritoarea viaţă artistică din marea Ţară a Socialismului şi în special cu operele plasticilor ruşi şi sovietici. La conferinţă au participat şi: M. T. Vlad, vicepreşedinte al Comitetului pentru Artă, D. E. Belov, reprezentantul VOKS- ului, şi Ludovic David, secretar al ARLUS-ului. Deschizând conferinţa, P. M. (Continuare in pag. 2-a) DOUĂ TREBURI DINTR’ODATĂ I.C.A.S.-ul stras străsfie dar și pe... pietoni. de ROSS Pentru o înţelegere internaţionala echitabilă şi imediată Viaţa politică internaţională — atât de încordată în ultima vreme — a cunoscut zilele acestea o nouă manifestare diplomatică menită să ducă spre o destindere. Este vorba de cuvântarea delegatului sovietic la Organizaţia Naţiunilor Unite, I. A. Malik. Propunerile sovietice pentru încheierea ostilităţilor din Coreea au venit într'un moment când, datorită politicii agresive a Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei se ajunsese la un impas în desvoltarea normală a relaţiilor internaţionale. Conferinţa de la Marbre Rose încheiată brusc şi nejustificat din cauza refuzului acestor puteri de a colabora în scopul menţinerii şi consolidării unor legături paşnice între naţiuni a reliefat puternic tendinţele lor vădit agresive. O asemenea situaţie a dezamăgit profund opinia publică mondială, care spera că — având în vedere eforturile delegaţiei sovietice — Conferinţa de la Marbre Rose îşi va da roadele. In faţa situaţiei de impas creată de puterile occidentale, Uniunea Sovietică nu a încetat însă eforturile sale. Conştientă de uriaşa răspundere faţă de soarta popoarelor care doresc pacea, ea caută neincetat alte căi şi face noi eforturi in scopul înţelegerii cu celelalte puteri. Dorinţa de pace exprimată în noile propuneri care prevăd că „pentru un prim pas, părţile beligerante ar trebui să negocieze încetarea focului (în Coreea — n. r.) şi un armistiţiu cu retragerea reciprocă a trupelor de la paralela 38°“ este evidentă. Ea a fost confirmată de ecoul stârnit în toate ţările lumii. In India ca şi în China, în Statele Unite, Anglia şi Franţa, milioane de oameni au primit cu satisfacţie aceste propuneri care deschid perspective largi păcii. Sub presiunea masselor, chiar şi presa reacţionară din ţările unde îşi fac mendrele aţâţătorii la război a fost nevoită să comenteze favorabil propunerile sovietice. Ziarul „New York Times" a scris că, „negocierile cu privire la încetarea războiului din Coreea pot şi trebue să înceapă cât mai curând cu putinţă". Ulterior, corespondentul aceluiaş ziar, Hamilton, a declarat că majoritatea delegaţilor la O.N.U. sunt „convinşi că oferta sovietică ar trebui să fie cercetată cu toată seriozitatea". Rezultă deci că tot Uniunea Sovietică este iniţiatoarea unei noi acţiuni pentru a se ajunge la o înţelegere echitabilă şi imediată. Mai rezultă însă şi altceva. Să ne reamintim că din iniţiativa şi sub presiunea blocului de state atlantice din sânul O.N.U. s'a constituit acum câteva luni o comisie a „bunelor oficii" însărcinată nu atât cu reglementarea problemei coreene, cât mai ales cu sprijinirea războiului dus de americani în această parte a globului. Activitatea respectivei comisii a dovedit pe deplin acest fapt. Amenințările proferate la adresa R. P. Chineze şi embargoul îndreptat împotriva aceleeaşi ţări — iată calea aleasă de majoritatea O.N.U. la comanda Statelor Unite, pentru reglementarea conflictului. O pantă primejdioasă, pe care ar fi fost atrase şi alte state într'un război a cărui extindere era aşteptată cu înfrigurare de miliardarii Wall Street-ului. Este caracteristică din acest punct de vedere însăşi reacţia burselor din New York şi Chicago la cuvântarea lui I. A. Malik. Valoarea acţiunilor aparţinând uniunilor monopoliste angajate în producţia de război a scăzut brusc. Ziarul „Journal of Commerce" se teme chiar că „într’un an sau doi s'ar putea produce o considerabilă reducere a volumului afacerilor" ca urmare a încetării războiului din Coreea. Punctul de vedere exprimat de cercurile financiare și industriale americane este pe cât de cinic pe atât de autodemascator.Oamenii cinstiţi din toate colţurile lumii — dintre care unii nu întodeauna reuşesc să descopere substratul maşinaţiunilor diplomatice americane—au acum în faţă două puncte de vedere. Propunerile sovietice constituesc un nou pas spre consolidarea păcii. Punctul de vedere american, aprobat până acum de majoritatea docilă din sânul O. N. U., susţine în fapt profiturile imense ce rezultă pentru Wall Street de pe urma războiului. Această situaţie nu admite decât o singură alternativă, despre care scrie in cuvintele următoare ziarul „Daily Compass'' : „Există o singură atitudine posibilă fată de recenta propunere a lui Malik în legătură cu primul pas spre încheierea păcii în Coreea — şi aceasta este de a o accepta”. Calea reglementării juste şi paşnice a conflictului coreean este arătată de Uniunea Sovietică. Sarcina partizanilor păcii din lumea întreagă este de a o susţine din toate puterile lor, pentru ca scopul urmărit — încetarea imediată a conflictului armat — să fie atins în cel mai scurt timp. Eugen Atanaski ZIUA FLOTEI AERIENE SOVIETICE Ziua Flotei Aeriene a U.R.S.S. este sărbătorită astăzi de întreg poporul sovietic care înconjură cu dragoste pe glorioşii şoimi stalinişti. După strălucitele victorii obţinute în timpul celui de-al doilea război mondial, aviatorii sovietici au continuat în ultimii ani să ridice pe cele mai înalte culmi ale ştiinţei şi artei militare, capacitatea de apărare a Patriei Sovietice. Tehnica aviatică sovietică a cunoscut deasemeni considerabile realizări în domeniul producţiei de noi aparate ultramoderne destinate atât nevoilor militare, cât mai ales celor civile. In U.R.S.S., aviaţia civilă îndeplineşte un rol de prim ordin în transporturi. O largă extindere a folosirii avioanelor în agricultură asigură colhozurilor şi sovhozurilor îndeplinirea planurilor de însămânţări, distrugerea insectelor vătămătoare şi obţinerea unor recolte bogate. Cu astfel de realizări paşnice întâmpină aviaţia sovietică Ziua Flotei Aeriene a U.R.S.S. Şi cu acest prilej, poporul nostru trimite un fierbinte salut poporului sovietic şi glorioasei sale flote aeriene, strajă neclintită în apărarea păcii. SUBSTRATUL UNOR ACŢIUNI PROVOCATOARE Sunt câţiva ani de când Peninsulei Balcanice nu i se mai poate spune „butoiul cu pulbere al Europei”. Aici au luat fiinţă state noi, care socotesc că relaţiile paşnice între popoare trebuesc promovate ca lege Internaţională, ba, mai mult, cultivă în practica politicii lor externe astfel de relaţii, ca o lege. Poporul nostru se mândreşte că statul lui duce tocmai o politică externă bazată pe principiul corectitudinii şi colaborării în relaţiile Internaţionale. Au mai rămas, însă, un Balcani două butoiaşe cu pulbere: Grecia şi Iugoslavia. Dintre ele, al doilea stă în coasta ţării noastre. Avem în faţă un document diplomatic care a fost publicat ieri în ziare, nota comunicată de Ministerul de Afaceri Externe al RPR Ambasadei Iugoslave din Bucureşti. Din cuprinsul ei reiese că în trei luni de zile, reprezentanţii autorităţilor Iugoslave la frontieră au comis nu mai puţin de treizeci de acte de provocare împotriva grănicerilor români sau a populaţiei noastre frontaliere. Neprovocaţi de nimeni, grănicerii Iugoslavi, care îndeplinesc, fireşte, ordinul autorităţilor superioare Iugoslave, s-au dedat sistematic la violări de frontieră, atacuri armate, furtul unor bunuri aparţinând populaţiei româneşti şi alte asemenea acte pe care nu le-ar putea comite autorităţile in subordinea unui guvern care ar fi sincer promotor al păcii. Un astfel de guvern nu se dovedeşte a fi guvernul iugoslav, ci dimpotrivă. Pare-se că întreţinerea unei atmosfere tulburi de incidente aproape zilnice la frontiera cu ţări paşnice a devenit o preocupare permanentă a guvernului iugoslav. In lumina acestor acţiuni provocatoare toate declaraţiile de dragoste de pace pe care le ticlueşte aparatul propagandistic al acestui guvern apar făţarnice. Ele nu pot masca faptele. Aceste fapte trebuesc judecate în ansamblul lor. Se ştie că regimul titoist primeşte periodic Instrucţiuni de la statul major al forţelor armate americane şi de la anexele lui diplomatice. Recenta călătorie la Washington a şefului statului major iugoslav nu a fost decât prezentarea, pentru noi ordine, a subalternului la şef. Guvernul Iugoslav participă făţiş sau în taină la maşinaţiunile americane pentru stabilirea unor alianţe regionale agresive în Balcani şi Mediterana estică. Cum rivalităţile între negociatori se fac simţite şi aici, iar — ceeace atârnă şi mai greu — popoarele din ţările conduse de aceşti complotişti opun o rezistenţă hotărîtă acestor proiecte sângeroase, perfectarea alianţelor nu e aşa uşoară, iar actele provocatoare agresive de mai mică importanţă îşi au deocamdată rolul lor în politica imperialistă de pregătirea unui nou război. In cadrul acesta, provocările la care se dedau cu perseverenţă criminală autorităţile iugoslave la graniţele cu vecinii paşnici ai Iugoslaviei capătă o gravitate deosebită şi atrag asupra guvernului iugoslav o răspundere internaţională, de care — după cum se vede — acesta nu vrea să-şi dea seama. Nota Ministerului nostru de Afaceri Externe subliniază puternic această răspundere, In acelaşi timp, nota arată că aceste acte provocatoare săvârşite de autorităţile iugoslave .....ilustrează din nou politica duşmănoasă dusă de guvernul iugoslav împotriva Republicii Populare Române". Această politică s'a tradus încă mai de mult prin organizarea unor acţiuni subversive teroriste şi de spionaj pe teritoriul ţării noastre, prin intermediul unor agenţi ai spionajului titoist improvizaţi în ..diplomaţi”. Pe măsură ce ei au fost descoperiţi, au fost eliminaţi din mijlocul colectivităţii noastre care nu poate tolera pe teritoriul ei acte incompatibile cu interesele ei paşnice şi cu interesele tuturor popoarelor. Dar aceasta nu ajunge, după cât se vede, guvernanţilor de la Belgrad. Ei aşteaptă noi şi noi demascări, noi şi noi avertismente usturătoare. Le vor avea ! Nota Ministerului nostru de Afaceri Externe este un document al consecvenţei treze cu care poporul nostru şi Guvernul său demască toate uneltirile şi provocările îndreptate de adunătura turbulentă de la Belgrad împotriva poporului nostru şi, implicit, împotriva păcii mondiale. Teodor Gheorghiu