Universul, iulie 1951 (Anul 68, nr. 152-177)

1951-07-03 / nr. 153

ACTUL PATRIOTIC AL PREDĂRII COTELOR Probele făcute la păioasele recoltate în pricipalele regiuni productive ale ţării şi condi­­ţiunile favorabile în care se desvoltă prăşitoarele vestesc un an agricol deosebit de bun. Rapiţa, mazărea, secara, orzul şi grâul de toamnă arată o producţie medie foarte ridica­tă, atingând cifre ce nu s’au întâlnit până acum în regiuni­le noastre: 3.200 kg. orz la ha. obţinut de Gospodăria colec­tivă Biled-Timişoara; 4.700 kg. orz la ha. obţinut de secţia Crevedia a Gospodăriei agri­cole de Stat Periş-Bucureşti. La producţia cantitativă ex­cepţională se adaugă anul a­­cesta calitatea ridicată a pro­duselor, atât în ce priveşte greutatea hectolitrică cât şi puritatea. In foarte multe părţi, prezenţa corpurilor străine este redusă sub l°/o. Belşugul nodului luminează feţele ţăra­nilor muncitori, ştiind că el va aduce îndestulare şi bucurie în casele lor, că pe lângă acoperi­rea nevoilor de hrană, valori­ficarea prisosurilor le va aju­ta să-şi cumpere multe lucruri. Ei ştiu că rodul bogat n’a venit din senin. El se dato­­reşte în cea mai mare parte grijei pe care Statul o pune în sprijinirea şi buna îndru­mare a muncii lor, prin distri­buirea de sămânţă selecţionată şi tratarea ei în condiţiuni care să-i asigure rodnicia, prin înmulţirea tractoarelor, şi ma­şinilor puse la dispoziţia plu­garilor, prin controlul conti­nuu al culturilor şi al muncii pe teren, începând cu cele ale aratului şi însămânţatului şi încheind cu acelea ale recoltă­rii şi treerişului. Acţiunea a­­ceasta de ajutorare a agricul­turii şi a ţăranilor muncitori n’ar fi însă cu putinţă fără contribuţia preţioasă a mun­citorimii. Muncitorimea fabri­că şi repară maşinile şi unel­tele agricole, produce materia­lele şi toate mărfurile nece­sare vieţii şi gospodăriei ţără­neşti. In schimb, ţărănimii muncitoare îi revine în chip firesc rolul şi îndatorirea de a alimenta nevoile de hrană ale oamenilor muncii de la oraş şi de a procura materia primă necesară diferitelor industrii. Aprovizionarea populaţiei şi industriei orăşeneşti nu poate fi lăsată însă la voia întâm­plării ca să încapă pe mâinile hrăpăreţe ale intermediari­lor speculanţi. Aprovizionarea populaţiei şi industriei orăşe­neşti în actuala orânduire gos­podărească a ţării se îndepli­neşte obişnuit pe aceste două căi organizate: pe calea colec­tării de cote obligatorii din producţia realizată de gospo­dăriile agricole şi pe calea va­lorificării prisosurilor din cota liberă, prin mijlocirea coope­rativelor şi a comerţului de Stat. Cota obligatorie se sta­bileşte la hectar şi în mod pro­gresiv după numărul de hec­tare al terenului folosit, iar nu după quantumul produc­ţiei. Acest sistem lasă produ­cătorului toate avantajele le­gate de randamentul sporit al recoltei pe care-l dau munca şi priceperea lui, interesându-l astfel şi pe viitor să însămân­ţeze cât mai mult şi să-şi în­grijească culturile cât mai bine. Stabilirea cotei obligato­rii făcându-se încă de la înce­putul însămânţărilor, în ra­port cu numărul hectarelor cultivate, cu gradul de pro­ductivitate al regiunii şi cu condiţiunile economico-natura­­le, producătorul ştie din vre­me ce cantitate de produse trebue să predea Statului, ce­­ea ce pentru el constitue încă un îndemn de a-şi lucra mai bine pământul, ştiind că la o producţie mărită şi cantitatea de produse din cota liberă pe care poate s’o valorifice după voinţă, va fi mai mare. Veri­ficarea cântarelor la bazele de recepţionare şi prezenţa dele­gaţilor producătorilor la măsu­rătoarea şi categorisirea după calitate a produselor, sunt o chezăşie sigură că operaţiunea colectării se va face cu res­pectarea întocmai a dispoziţiu­­nilor legale. In ciuda uneltirilor chiabu­rilor şi a altor răuvoitori in­teresaţi, în mintea ţărănimii noastre muncitoare sunt azi tot mai lămurite atât rostul colectărilor, cât şi îndatorirea ei de a preda cinstit şi neîn­târziat cota ce revine Statului. Ţăranul muncitor ştie că, adu­nate laolaltă, aceste cote for­mează rezerva de hrană a ţării, din care o parte merge să asigure hrana populaţiei o­­raşelor şi eventual lipsurile să­tenilor loviţi de grindină, inundaţii sau alte calamităţi, că altă parte merge să alimen­teze fondul de sămânţă pen­tru însămânţările viitoare, iar alta este destinată să asigure aprovizionarea industriilor cu materia primă necesară. Aceas­tă înţelegere şi-a deschis drum larg în rândurile plugărimii noastre şi este ilustrată prin graba şi întrecerea pe care ea le pune în strângerea recoltei înainte de termen, în graba şi întrecerea cu care gospodării­le colective şi majoritatea culti­vatorilor individuali ţin să ob­ţină chitanţa Nr. 1 de predare a cotei la colectare. Cei care au fost primii la însămânţat, sunt şi primii la strângerea recoltei, sunt şi primii la predarea cotei. Este cazul ţăranilor muncitori din Gospodăria agricolă colectivă „Dunărea“ din com. Belabraş­­ca raionul Moldova Nouă din reg. Severin, care au reuşit să fie fruntaşi la însămânţare, fruntaşi la recoltare şi frun­taşi la predare, obţinând chi­tanţa Nr. 1 pe raion şi re­giune la predarea cotei de orz. In treacăt menţionăm că producţia medie de orz obţinută de membrii acestei Gospodării colective este de 3.143 kg. la ha., lăsând cu mult în urmă producţia reali­zată pe pământurile cultivato­rilor individuali care s’au servit de mijloace înapoiate de lucru. Tot datorită meto­delor agrotehnice înaintate membrii Gospodăriei agrico­le colective „înainte” din co­muna Coţofenii din Faţă reg. Dolj­­au izbutit să recolteze înainte de termen orz de foarte bună calitate şi cu nu­mai 0,5% corpuri străine, ob­ţinând şi ei chitanţa Nr. 1. A­­celaş zel patriotic au dovedit şi colectiviştii gospodăriilor agricole „Viaţa Nouă“ din com. Româneşti - Prahova, fruntaşi pe regiune în preda­rea cotei, colectiviştii din co­muna Conteşti raionul Zimni­­cea reg. Teleorman. Numărul colectiviştilor care se bucură de onoarea de a fi cei dintâi la predarea cotelor creşte în fiecare zi, de la colectiviştii din Zăbran, raionul Lipova, la cei din com­. Kiselef raionul Olteniţa-Bucureşti, primit pe raion în predarea cotei de grâu şi la cei din com. Sâm­­băta-Arad. Iar avântul între­cerii în predarea cotei a cu­prins şi pe cultivatorii indivi­duali. O menţiune de onoare se cuvine ţăranului muncitor Teodor Mehedinţeanu din co­muna Zlătăreni reg. Vâlcea, primul pe raion şi regiune care a primit chitanţa Nr. 1, ţăranilor muncitori Ştefan Boltean şi Ştefan Badea din com. Tobaite-Teleorman, etc. Colectarea începe deci să fie tot mai mult privită azi de ţărănimea noastră muncitoare în lumina ei justă. Ţăranul nostru muncitor îşi dă foarte bine seama că belşugul din casa şi din satul lui se revar­să binefăcător asupra întregii ţări. Predarea la timp a cotei de cereale îmbracă astfel în conştiinţa ţărănimii noastre muncitoare haina sărbăto­rească a unei datorii de onoa­re, haina mândră şi solemnă a unui act patriotic. Demon­straţiile populare care înso­ţesc convoi­urile de grâne în drumul lor de la arie la bazele de recepţionare şi de aci până în satele gospodarilor, spre a fi descărcate în magazii, sunt mărturie vie a acestui lucru. Haralamb Ionescu „VARŞOVIA, RECONSTRUCŢIE, PACE“ SE VINDECĂ RĂNILE RĂZBOIULUI ,In legătură cu noua politică fată de Polonia... eu propun urmă­­toarele: jl. In tot timpul războiului să 3ti aplice o politică hotărîtă şi fiecare cetăţean să fie considerat prizonier de război. % Comandantul von Bach a primit ordin să distrugă Varşovia, încă în timpul războiului, întrucât fal e necesară din punct de vedere militar. Toate fabricile de textile, de mobile, cât şi gara principală, care e o gară civilă, să fie arse... Vă aduc toate acestea la cunoş­tinţă, deoarece ele sunt dorinţele Fichrerului". Cele de mai sus se găsesc în­scrise în ordinul Nr. 13265 din 11 Octombrie 1944, emis de către fostul comandant militar al Varşo­viei. Acest ordin, reprezentând „dorinţa Filuhrerului", constituia condamnarea la moarte a capitalei Poloniei. ...şi Varşovia a fost distrusă. . 75% din casele de locuit; 50% din clădirile publice; toate podurile şi conductele de apă; circa 800 din 1000 monumente istorice au fost transformate in ruine. Imagini ale acestor înfricoşătoa­re distrugeri pot fi văzute la ex­poziţia „Varşovia, reconstrucţie, pace", de curând inaugurată în b-dul 6 Martie nr. 25. Te îngro­zeşti când, aflăndu-te in faţa di­feritelor fotografii de la expoziţie, vezi cum un oraş cu o vechime de 700 de ani a fost aproape com­pletamente ras de pe faţa pămân­tului. Doar molimanele de cărămi­dă te fac să-ţi dai seama că acolo a fost cândva o clădire. In pri­mele luni ale anului 1945, chiar şi unui varşovian îi era greu să re­cunoască, după pereţii ce stăteau gata să se prăvălească, că acolo a fost cândva o şcoală, o Institu­ţie publică, sau poate o catedrală. Pentru Varşovia, după zilele negre ale distrugerilor, avea să răsară soarele. Nici măcar două săptămâni nu se scurseseră după ziua eliberării Varşoviei, când la 1 Februarie 1945, tânăra putere a poporului a luat istorica hotărîre: „Varşovia va fi reconstruită. Var­şovia va rămâne capitala Poloniei". Se înţelege că executarea unei a­­semenea hotăriri cerea o muncă u­­riaşă. O imensă suprafaţă plină cu ruine şi dărâmături trebuia transformată intr- un oraş mare şi mândru, capitala unei ţări libere. Menţinerea capitalei ţării în Var­şovia, cu toate că aceasta era un bcru cu mult mai greu decât mu­tarea ei în altă parte, constituia un act de­­înaltă semnificaţie pa­triotică. Sentinţa de condamnare la moarte pronunţată de fascişti îm­potriva Varşoviei — din ordinul personal al lui Hitler — urma să fie spulberată tot aşa cum a fost spulberată însăşi vremelnica do­minaţie a naziştilor. Orașul-erou care a fost transformat intriun im­portant centru polon de luptă anti­fascistă în perioada ocupației, hit- Dan Rădulescu (Continuare in pag. 4-a) O nouă clădire construită în strada Krucze din Varşovia Declaraţiile prof. Joliot-Curie, preşedintele Consiliului Mondial al Păcii, în legătură cu întreruperea Conferinţei adjuncţilor miniştrilor de externe de la Paris VARŞOVIA, 1 (Agerpres). — TASS transmite: Redacţiile ziarelor din Varşovia au adresat o serie de întrebări prof. Joliot-Curie, preşedintele Consiliului Mondial al Păcii. La 29 iunie, în cadrul unei con­ferinţe de presă, Joliot-Curie a răspuns la aceste întrebări. ÎNTREBARE: Conferinţa ad­juncţilor miniştrilor afacerilor externe de la Paris şi-a încetat lucrările fără a se ajunge la un acord. Nu credeţi că acest fapt va constitui un obstacol in calea campaniei întreprinsă actualmen­te de Consiliul Mondial al Păcii care luptă pentru încheerea unui­­Pact al Păcii între cele_­cinci mari puteri? RĂSPUNS: Nu, nu cred. Con­ferinţa adjuncţilor a fost un răs­puns la dorinţa fierbinte expri­mată de toate popoarele lumii ca reprezentanţii marilor puteri să aibă un schimb de păreri şi să a­­jungă la o înţelegere. Această dorinţă este atât de puternică încât nici măcar cei răspunzători de torpilarea nego­cierilor nu pot face cu totul im­posibilă o nouă întâlnire. Astfel, există posibilitatea unei noi întâlniri, dacă voinţa popoa­relor va fi exprimată cu şi mai multă forţă. Iată semnificaţia marii campa­nii pentru încheerea unui Pact al Păcii între cele cinci mari puteri, pe care o ducem în mo­mentul de faţă. Eşecul Conferinţei adjuncţilor miniştilor afacerilor externe nu ne îndreptăţeşte să tragem con­cluzia că convocarea Conferinţei miniştrilor afacerilor externe va fi îngreunată din această cauză. Dimpotrivă, acest fapt arată şi mai limpede milioanelor de oa­­meni cinstit­ că trebue luate mă­suri în vederea încadrării în a­­ceastă campanie a oamenilor care până acum s’au aflat în afara ei. Astfel acest lucru trebue să contribue la sporirea eforturilor noastre, pentru ca spiritul de în­ţelegere să triumfe asupra rezol­vării chestiunilor prin forţă. ÎNTREBARE: Ne puteţi vorbi despre motivele pentru care dele­gaţia Consiliului Mondial al Pă­cii, care a fost invitată la New York de preşedintele Consiliului de Securitate, nu şi-a putut înde­plini misiunea? RĂSPUNS: Dl. I. A. Malik, preşedintele Consiliului de Secu­ritate, m’a informat că este gata să primească — între 25 şi 27 iu­nie inclusiv — delegaţia numită de Consiliul Mondial al Păcii. Luând cunoştinţă de această invi­taţie, am informat imedit despre ea pe fiecare membru al delega­ţiei şi i-am recomandat să solicite neîntârziat eliberarea vizelor. Pe de altă parte, secretariatul Consi­liului Mondial al Păcii l-a infor­mat despre aceasta pe dl. Ache­­son şi l-a rugnit să înlesnească for­malităţile obişnuite. Deşi fiecare dintre membrii de­legaţiei s’a adresat ambasadelor ■Statele Unite, niciuoul nu a pri­mit viza până la 27 Iunie. In urma acestui fant, deşi erau gata de a întreprinde călătoria, mem­brii delegaţiei nu au putut da curs invitaţiei preşedintelui Con­siliului de Securitate. Aflând de aceste obstacole, m’am adresat d-lor Unhaus şi Robeson, membri ai delegaţiei, care locuesc în Statele Unite, ru­­gându-i să explice d-ru! Malik motivele pentru care delegaţia nu şi-a putut îndeplini sarcina. ÎNTREBARE: Este cazul de a presupune că Consiliul Mondial al Păcii îşi va continua demersu­rile pentru ca delegaţia desemna­tă de el să fie totuşi primită de O.N.U.? RĂSPUNS: Fără îndoială că da. Partizanii păcii din numeroa­se ţări au şi început campania de proteste împotriva obstacole­lor ridicate în calea acestei dele­gaţii, pentru a-i împiedica acce­sul la O.N.U. Sunt convins că datorită sprijinu­ui a milioane de bărbaţi şi femei, delegaţia Consiliului Mondial al Păcii va avea în cele din urmă posibilita­tea să-și îndeplinească misiu­nea. Răspunsul generalului Kim Ir Sen și al generalului Peng Teh Huai adresat generalului Ridgway Pekin, 1 Iulie (Agerpres). — CHINA NOUA transmite : O notificare comună a fost făcută la 1 Iulie, în urma unei consultări, de generalul Kim Ir Sen, comandantul suprem al Armatei Populare Coreene, și generalul Peng Teh Huai, co­mandantul voluntarilor chinezi, ca răspuns la declaraţia gene­ralului Ridgway, comandantul şef al forţelor ONU. Iată textul acestei notificări: Generalului Ridgway, coman­dantul şef al forţelor ONU : Declaraţia D-voastră din 30 iunie a. c. cu privire la nego­cierile de pace a fost primită. Suntem autorizaţi să va infor­măm că suntem de acord să în­tâlnim pe reprezentantul D-voa­stră pentru a duce negocieri cu privire la încetarea operaţiu­nilor militare şi stabilirea pă­cii. Propunem ca locul de în­tâlnire să fie în sectorul Kai­­sung pe paralela 38 ; dacă sun­teţi de acord, reprezentanţii noştri sunt pregătiţi să întâl­nească pe reprezentantul D-voa­stră intre 10—15 Iulie, 1951. Semnat: KIM IR SEN, comandant su­prem al Armatei Populare Co-7*66716. PENG TEH HUAI, comandan­tul voluntarilor chinezi, 1 Iulie 1951. Nerespectarea ordonanţelor Unii cetăţeni scutură covoarele la ore interzise iar alţii aruncă in stradă resturile de mâncare. — Nu ne ajunge praful de la al IV-lea ? Trebue să înghiţim şi resturile mesei dela al El îl-iea ?!... de ROSS CRC» EVENIMENTELOR INTERNAŢIONALE — Ca răspuns la propune­rile făcute de I. A. Malik, se insensifică mişcarea pentru pace.— Acţiunea de reabilitare a criminalilor de război japonezi, edificatoare pen­tru scopurile urmărite de imperialiştii americani. — Curtea EnSemapio­nala de la Haga nu este competentă să discute legea pentru naţionalizarea petrolului iranian . Discursul rostit de I. A. Malik la 23 iunie în cadrul emisiunilor radiofonice pe tema „Preţul Păcii”, organizate de Centrul de infor­maţii al O.N.U., a suscitat un inte­res enorm în lumea întreagă. Ve­nind după torpilarea Conferinţei de la Paris de către reprezentanţii puterilor occidentale, acest discurs a confirmat din nou hotărîrea Uniunii Sovietice de a duce cu consecvenţă politica sa de preîn­tâmpinare a războiului şi de men­ţinere a păcii oricât de mari ar fi piedicile pe care Ie ridică, în calea spre realizarea unei înţelegeri, im­­nerialiştii americani şi englezi in­teresaţi în deslănţuirea unui al treilea război mondial. Eforturile Uniunii Sovietice gă­­sesc un larg sprijin la toate po­poarele lumii. Se demonstrează astfel cât de adâncă şi de gene­rală este dorinţa de pace şi cu cât entuziasm şi bucurie primesc oamenii cinstiţi de pretutindeni propunerile menite să apropie ziua restabilirii unui climat de pace şi colaborare internaţională. Corespondenţii de presă ameri­cani de pe frontul din Coreea trans­mit numeroase ştiri cari vorbesc despre însufleţirea cu care a fost primită de soldaţii americani pe întreaga linie a frontului vestea despre propunerea de încetare a focului. După cum relatează corespon­dentul ziarului „New­ York Times” Barset, ştirea „s’a răspândit cu o viteză supranaturală” în rândurile soldaţilor americani. In acela­ş ziar este publicată fotografia unui grup de soldaţi cu următoarea expli­caţie: „Soldaţi din Statele Unite, Canada şi Porto-Rico, aflaţi în re­­giunea paralelei 38, agită o pan­cartă şi salută propunerea lui I. A. Malik referitoare la încetarea focului”. Lipsa de popularitate a războiu­lui din Coreea deslănţuit de impe­rialiştii americani pentru scopuri cu desăvârşire străine de intere­­resele popotului american, este o­­glindită cum nu se poate mai bi­ne de această reacţie a trupelor intervenţioniste faţă de propune­rile conţinute in discursul lui I. A. Malik. Scrisorile primite din Statele Unite de soldaţii de pe front, exercită asupra lor — după cum recunoaşte ziarul „Chicago Daily News" — o influenţă „nega­tivă”, sau, cu alte cuvinte, aceeaşi stare de spirit care domneşte pe front se manifestă cu forţă mereu crescândă şi în Statele Unite. Cercuri largi ale opiniei publice americane condamnă intervenţia Statelor Unite în Coreea, cer re­chemarea trupelor americane din această ţară şi schimbarea actua­lului curs agresiv al politicii ame­­ricane. La Chicago are loc acum Congresul naţional pentru apăra­rea păcii, care a strâns 5090 de delegaţi din toate colţurile State­lor Unite. Reprezentanţi ai mişcării sindi­cale, ai fermierilor, reprezentanţi ai bisericii, savanţi, scriitori, studenţi, profesori, artişti, uniţi în lupta co­mună pentru pace, au înfruntat a­­priga teroare poliţienească a gu­vernului şi a organizaţiilor fas­ciste stipendiate de trusturile in­teresate în război, pentru a face auzit glasul adevăratei Americi care se ridică în apărarea păcii. Congresul naţional pentru pace îşi însuşeşte cu entuziasm hotă­­rîrile Consiliului Mondial al Păcii care îşi fac drum spre inimile ce­tăţenilor americani în pofida săl­baticei propagande războinice în­treţinută de cercurile conducătoa­re din U­S­A. Măsuri samavolnice cum sunt refuzul de a se acorda viza de intrare în Statele Unite delegaţiei Consiliului Mondial al Păcii însăr-­­ cinată să prezinte Organizaţiei Na­ţiunilor Unite propunerile celui de-al doilea Congres Mondial al Partizanilor Păcii sau persecutarea eminentului savant negru Dubois, înflăcărat luptător pentru pace şi democraţie, au un efect tocmai contrar celui scontat de Casa Al­bă. Astfel de măsuri mobilizează milioane de cetăţeni americani îm­potriva războiului şi fascismului. Caracterul aventurier al politicii Departamentului de Stat, orienta­rea, la ordinele rechinilor din Wall­ Street, a întregii economii a­­mericane spre scopuri militare, grăbesc procesul de izolare a oa­menilor războiului chiar în sânul naţiunii americane careşi devine pe zi ce trece mai conştientă“ de ca­tastrofa politică, economică şi mi­litară spre care o împinge un grup de bancheri nesăţioşi cu creerii înfierbântaţi de visuri nebuneşti de dominaţie mondială. Propunerile făcute de I. A. Malik şi modul cum au fost ele primite, fac dovada de necontestat a existenţei unor uriaşe forţe ce se află în clipa de faţă in acţiune pentru salvarea păcii. In faţa a­­cestor forţe, imperialiştii ,cu toată animalica lor teamă de pace, sunt siliţi să bată în retragere şi să încerce să câştige timp Dar vigi­lenţa mereu trează a popoarelor Ie va dejuca toate manevrele,­­le va sfărâma unul după altul toate planurile criminale. b­ Teama de masse a imperialişti­lor este azi mai acută decât ori­când. De aceea ei caută să readucă în actualitate epavele fasci'- te con­damnate de istorie. Simiîiudinea de scopuri și mijloace cu scopurile și mijloacele fascismului me­dic-Nicolae Pojaescu (Continuare in pag. 4-a) OBLIGAŢII CETĂŢENEŞTI Situaţia de locuitor al oricărui oraş din ţara noastră, implică şi o serie de obligaţii: îndeplinirea lor este o reală contribuţie la traiul normal al colectivităţii şi la înflorirea oraşului. Orice lucrare este planificată din punct de vedere financiar. Dacă autoritatea care şi-a planificat o atare lucrare, nu are posibi­lităţi financiare, evident că cei în suferinţă sunt tot cetăţenii oraşului. Ce provoacă neplata în termen a chiriei, impozite­lor şi taxelor către Stat Neplata la timp a chiriilor către întreprindere, de locuinţe şi lo­caluri, provoacă o stagnare a mul­tiplelor lucrări de refacere a imo­bilelor administrate de această In­­treprindere. Intr’adevăr, nu există stradă pe care să nu vedem în faţa uneia sau mai multor clădiri un şantier. Sunt şantierele acestei întreprin­deri, care a pornit o vastă campa­nie de refacere a imobilelor lăsate de foştii proprietari în paragină şi dintre care foarte multe deveniseră aproape nelocuibile, iar unele ame­ninţau chiar să se dărâme. Cetăţeanul nu trebue să aştepte nici somaţia organelor întreprin­derii şi nici acţionarea lui în jude­­cată pentru a-şi achita obligaţiile, el trebue să înţeleagă că plata la termen a chiriei către Stat este o datorie însemnată. Nu mai vorbim de fanul că din cauza neplăţii la timp se produc perturbaţii în mer­sul operaţiunilor şi în acelaş timp şi aglomerări la ghişee cu ineren­tele incidente între chiriaşii care vin să-şi achite la timp şi întâr­ziaţii — pentru care operaţiile sunt mai anevoioase. Acelaş lucru se petrece şi la ghişeele circumscripţiilor finan­ciare, unde, din cauză că cetăţenii îşi plătesc impozitele în ultimele zile, se produc aglomeraţii care provoacă nu­ numai pierderi inutile de timp pentru contribuabili, dar şi plata unei sume în plus — amenda pentru nerespectarea term­enului. Termene fixe pentru plata apei, luminei, etc. In majoritatea locuinţelor din Bucureşti, taxele comunale se plă­tesc în, comun de locatari. Aceasta din cauză că­iecare imobil are un singur racord pentru apă, cu un contor comun, iar la lumină la fel. Chiar dacă la lumină există con­toare pasante la fiecare apartament, totuşi nu există decât un singur racord şi o singură siguranţă cen­trală. Plata consumului de lumină, con­form ultimei hotărâri a Întreprin­derii furnizoare de curent electric se face odată cu citirea contoaru­­lui, sau la maximum 5 zile de la aceasta. După expirarea acestui ter­men, furnizoarea energiei electrice întrerupe curentul, fără vreo altă somaţie. De exemplu, dacă intr’un imobil un singur locatar nu achită la timp cota-parte pentru consumul energiei electrice, aceasta se răs­frânge asupra tuturor locatarilor care rămân fără lumină. Acelaş lu­cru şi cu apa. Dealtfel, fapta unor asemenea locatari are repercusiuni nu numai asupra celorlalţi colocatari, ci şi asupra bunului mers al între­­prinderilor furnizoare de energie electrică şi apă, care pe baza în­casărilor şi-au planificat diferite lu­crări ce nu pot fi executate la timp din lipsa de fonduri. Unii cetăţeni nu-şi achită uneori la timp aceste obligaţii, din mo­tive independente de voinţa lor, iar alţii din rea voinţă. Pentru a­­ceştia din urmă, ca şi pentru primii la recidivă, legiuitorul a­ prevăzut în lege sancţiuni speciale Atunci când parchetul pe baza reclamaţiei ce i se face de către co­locatari, stabileşte că cel reclamat, prin faptul că nu şi a achitat la timp cota-parte pentru consumul energiei electrice sau apei, împie­dică buna folosire a locuinţelor de către ceilalţi locatari, îl trimite în judecata instanţelor penale. Instanța de judecată, dacă con­stată că acest fapt a fost săvârșit cu rea credinţă şi în scop de şi­cană, îl poate condamna nu nu­mai la plata unei amenzi penale, ci şi la închisoare. In afară de pedeapsa penală, O­­ficiul spaţiului locativ mai poate lua contra respectivului şi o mă­sură administrativă, aceea a mu­tării lui din apartamentul respec­tiv. Orice cetăţean are datoria să respecte termenele fixate prin legi şi regulamente. Nimeni nu trebuie să uite că ba­­nii ce se dau Statului sunt nece­sari acestuia pentru o sistematică ridicare a nivelului nostru de trai. N. SUvrami Slatina este cel dintâi oraş de pe glob, cu care am avut cinstea să fac cunoştinţă. Pe mine, băiat de ţară, grozav m’a mai impre­sionat când am auzit că slătinenii aveau simigerii şi bragagerii câte pofteşti. Nu-mi amintesc să fi mai văzut undeva bragagii atât de mulţi ca in Slatina. Făcând comparaţia între imagi­nea idealizată a Slatinei şi neno­rocitul meu de sat, iarna plin de noroaie până la genunchi sau de nămeţi­ cât casa, iar­ vara plin de băltoace sau de praf până la gles­­nă, după cum se întâmpla să fie vremea, bineînţeles că nu-mi do­ream altceva pe lumea aceasta decât să mă fac slătinean^ Și cât mai curând posibil. Acest ,mai cu­rând” îl fixasem eu­ după termina­rea școalei din sat, sigur că ate­statul de 5 clase primare îmi va oferi oarecari drepturi.­­ Aveam pe atunci vreo șapte mi; prin urmare dădusem piept cu abe­cedarul. ■ • ■ Ceva mai,­târziu am aflat că şi­­slătinenii au necazuri. Cel mai mare dintre aceste necazuri le fu­sese căşunat, după cât am înţeles, de inginerii care au făcut drumul de fier. Pentru motive pe care nu­mai aceşti ingineri le cunoşteau, aşezaseră gara la vreo trei km. şi mai bine de oraş. Hei, şi ce-i cu asta ? îmi ziceam eu. Nr ai decât să pleci cu un ceas mai devreme de acasă şi ajungi tocmai la timp ca să nu scapi trenul. Bine că-i plin oraşul de simigerii şi de bragage­rii. Şi că nu te înfunzi in noroi chiar la fiecare pas. După cum se ştie insă, necazu­­rile vin unul după altul. F. muţi până încep. A sosit in Slatina unul , mare” din partidul care era in opoziţie, ca să amăgească pe oameni cu făgădueli şi cu jurămin­te. Se apropiau alegerile parlamen­tare. .Ei bine, acest politician s’a dovedit mai inventiv şi mai în­drăzneţ decât toţi cei care îl pre­cedaseră în decursul anilor la tri­buna cinematografului Martinescu. A făgăduit slătinenilor un lucru mai imposibil decât altele şi anu­me: Tramvai electric! O singură li­nie, care să unească târgul de săptămână cu gara. Vestea a... electrizat oraşul, dar l-a şi divizat. Unii­­ cetăţeni ar fi vrut ca linia unică să plece dela Strihareţ, alţii dela Podul Oltului. Iar atunci când cei din partidul advers s’au decla­rat tot­­pentru mutarea gării mal lângă oraş, numărul partizanilor tramvaiului electric s’a redus mut. — Ce e, tată, un tramvai elec­tric? — Habar n'am! — mi-a răspuns tata, am neumblat prin depărtări. Am întrebat atunci pe învăţător şi am aflat, de la el că e o căruţă mare, care fuge pe două şini, de fier, ca şi trenul, insă trasă de un fir electric, care vne in atingere cu alte două fire electrice. Având, puţină imaginaţie, am încercat atunci să-mi închipui cam cum ar veni treaba. Şi am­ văzut cum tramvaiul se poticneşte in alină pantă şi n ia înapoi la vale, uci­gând oameni şi dărâmând totul în calea lui... Căci, ce să fi­e un fir electric, atâta greutate- un plin urcuş? Grija neutru ceea ce ar pu­tea să­­ se întâmple slătinenilor, mi-a prilejuit atunci câteva notiţi de insomnie.. Noroi că ■ făgăduiala omului politic a rămas simplă fă­­găduială ca şi aceea cu mutarea gării şi ca atâtea altele Am plecat apoi de prin acele tocuri. Cea dintâi întrebare însă pe care o puneam unui slătinean, ■ când aveam ocazia să întâlnesc pe vreunul, era aceasta: — Hei, cum ma■ staţi cu tram­vaiul? Dar cu mutarea gării? — Nu s’a făcut nimic. Irni dis­ , pândea cetățeanul,­­jumătate ironic, jumătate revoltat. Făgădueli de a­­legeri iar după aceea se uită totul. Am aflat de curând că noua con­ducere a orașului a rezolvat ve­chea şi arzătoarea problemă a dis­tanţei dintre gară şi oraş, un hlo­­mă pe care vechii politicieni o ex­ploatau de o jumătate de secol. A rezolvat-o înfiinţând curse de autobuze. Nimic mai simplu mai eftin şi mai la îndemâna tuturor. Oetimian Stărtocu CARNETUL NOSTRU RENINISC1MŢI

Next