Universul, iulie 1951 (Anul 68, nr. 152-177)
1951-07-03 / nr. 153
ACTUL PATRIOTIC AL PREDĂRII COTELOR Probele făcute la păioasele recoltate în pricipalele regiuni productive ale ţării şi condiţiunile favorabile în care se desvoltă prăşitoarele vestesc un an agricol deosebit de bun. Rapiţa, mazărea, secara, orzul şi grâul de toamnă arată o producţie medie foarte ridicată, atingând cifre ce nu s’au întâlnit până acum în regiunile noastre: 3.200 kg. orz la ha. obţinut de Gospodăria colectivă Biled-Timişoara; 4.700 kg. orz la ha. obţinut de secţia Crevedia a Gospodăriei agricole de Stat Periş-Bucureşti. La producţia cantitativă excepţională se adaugă anul acesta calitatea ridicată a produselor, atât în ce priveşte greutatea hectolitrică cât şi puritatea. In foarte multe părţi, prezenţa corpurilor străine este redusă sub l°/o. Belşugul nodului luminează feţele ţăranilor muncitori, ştiind că el va aduce îndestulare şi bucurie în casele lor, că pe lângă acoperirea nevoilor de hrană, valorificarea prisosurilor le va ajuta să-şi cumpere multe lucruri. Ei ştiu că rodul bogat n’a venit din senin. El se datoreşte în cea mai mare parte grijei pe care Statul o pune în sprijinirea şi buna îndrumare a muncii lor, prin distribuirea de sămânţă selecţionată şi tratarea ei în condiţiuni care să-i asigure rodnicia, prin înmulţirea tractoarelor, şi maşinilor puse la dispoziţia plugarilor, prin controlul continuu al culturilor şi al muncii pe teren, începând cu cele ale aratului şi însămânţatului şi încheind cu acelea ale recoltării şi treerişului. Acţiunea aceasta de ajutorare a agriculturii şi a ţăranilor muncitori n’ar fi însă cu putinţă fără contribuţia preţioasă a muncitorimii. Muncitorimea fabrică şi repară maşinile şi uneltele agricole, produce materialele şi toate mărfurile necesare vieţii şi gospodăriei ţărăneşti. In schimb, ţărănimii muncitoare îi revine în chip firesc rolul şi îndatorirea de a alimenta nevoile de hrană ale oamenilor muncii de la oraş şi de a procura materia primă necesară diferitelor industrii. Aprovizionarea populaţiei şi industriei orăşeneşti nu poate fi lăsată însă la voia întâmplării ca să încapă pe mâinile hrăpăreţe ale intermediarilor speculanţi. Aprovizionarea populaţiei şi industriei orăşeneşti în actuala orânduire gospodărească a ţării se îndeplineşte obişnuit pe aceste două căi organizate: pe calea colectării de cote obligatorii din producţia realizată de gospodăriile agricole şi pe calea valorificării prisosurilor din cota liberă, prin mijlocirea cooperativelor şi a comerţului de Stat. Cota obligatorie se stabileşte la hectar şi în mod progresiv după numărul de hectare al terenului folosit, iar nu după quantumul producţiei. Acest sistem lasă producătorului toate avantajele legate de randamentul sporit al recoltei pe care-l dau munca şi priceperea lui, interesându-l astfel şi pe viitor să însămânţeze cât mai mult şi să-şi îngrijească culturile cât mai bine. Stabilirea cotei obligatorii făcându-se încă de la începutul însămânţărilor, în raport cu numărul hectarelor cultivate, cu gradul de productivitate al regiunii şi cu condiţiunile economico-naturale, producătorul ştie din vreme ce cantitate de produse trebue să predea Statului, ceea ce pentru el constitue încă un îndemn de a-şi lucra mai bine pământul, ştiind că la o producţie mărită şi cantitatea de produse din cota liberă pe care poate s’o valorifice după voinţă, va fi mai mare. Verificarea cântarelor la bazele de recepţionare şi prezenţa delegaţilor producătorilor la măsurătoarea şi categorisirea după calitate a produselor, sunt o chezăşie sigură că operaţiunea colectării se va face cu respectarea întocmai a dispoziţiunilor legale. In ciuda uneltirilor chiaburilor şi a altor răuvoitori interesaţi, în mintea ţărănimii noastre muncitoare sunt azi tot mai lămurite atât rostul colectărilor, cât şi îndatorirea ei de a preda cinstit şi neîntârziat cota ce revine Statului. Ţăranul muncitor ştie că, adunate laolaltă, aceste cote formează rezerva de hrană a ţării, din care o parte merge să asigure hrana populaţiei oraşelor şi eventual lipsurile sătenilor loviţi de grindină, inundaţii sau alte calamităţi, că altă parte merge să alimenteze fondul de sămânţă pentru însămânţările viitoare, iar alta este destinată să asigure aprovizionarea industriilor cu materia primă necesară. Această înţelegere şi-a deschis drum larg în rândurile plugărimii noastre şi este ilustrată prin graba şi întrecerea pe care ea le pune în strângerea recoltei înainte de termen, în graba şi întrecerea cu care gospodăriile colective şi majoritatea cultivatorilor individuali ţin să obţină chitanţa Nr. 1 de predare a cotei la colectare. Cei care au fost primii la însămânţat, sunt şi primii la strângerea recoltei, sunt şi primii la predarea cotei. Este cazul ţăranilor muncitori din Gospodăria agricolă colectivă „Dunărea“ din com. Belabraşca raionul Moldova Nouă din reg. Severin, care au reuşit să fie fruntaşi la însămânţare, fruntaşi la recoltare şi fruntaşi la predare, obţinând chitanţa Nr. 1 pe raion şi regiune la predarea cotei de orz. In treacăt menţionăm că producţia medie de orz obţinută de membrii acestei Gospodării colective este de 3.143 kg. la ha., lăsând cu mult în urmă producţia realizată pe pământurile cultivatorilor individuali care s’au servit de mijloace înapoiate de lucru. Tot datorită metodelor agrotehnice înaintate membrii Gospodăriei agricole colective „înainte” din comuna Coţofenii din Faţă reg. Doljau izbutit să recolteze înainte de termen orz de foarte bună calitate şi cu numai 0,5% corpuri străine, obţinând şi ei chitanţa Nr. 1. Acelaş zel patriotic au dovedit şi colectiviştii gospodăriilor agricole „Viaţa Nouă“ din com. Româneşti - Prahova, fruntaşi pe regiune în predarea cotei, colectiviştii din comuna Conteşti raionul Zimnicea reg. Teleorman. Numărul colectiviştilor care se bucură de onoarea de a fi cei dintâi la predarea cotelor creşte în fiecare zi, de la colectiviştii din Zăbran, raionul Lipova, la cei din com. Kiselef raionul Olteniţa-Bucureşti, primit pe raion în predarea cotei de grâu şi la cei din com. Sâmbăta-Arad. Iar avântul întrecerii în predarea cotei a cuprins şi pe cultivatorii individuali. O menţiune de onoare se cuvine ţăranului muncitor Teodor Mehedinţeanu din comuna Zlătăreni reg. Vâlcea, primul pe raion şi regiune care a primit chitanţa Nr. 1, ţăranilor muncitori Ştefan Boltean şi Ştefan Badea din com. Tobaite-Teleorman, etc. Colectarea începe deci să fie tot mai mult privită azi de ţărănimea noastră muncitoare în lumina ei justă. Ţăranul nostru muncitor îşi dă foarte bine seama că belşugul din casa şi din satul lui se revarsă binefăcător asupra întregii ţări. Predarea la timp a cotei de cereale îmbracă astfel în conştiinţa ţărănimii noastre muncitoare haina sărbătorească a unei datorii de onoare, haina mândră şi solemnă a unui act patriotic. Demonstraţiile populare care însoţesc convoiurile de grâne în drumul lor de la arie la bazele de recepţionare şi de aci până în satele gospodarilor, spre a fi descărcate în magazii, sunt mărturie vie a acestui lucru. Haralamb Ionescu „VARŞOVIA, RECONSTRUCŢIE, PACE“ SE VINDECĂ RĂNILE RĂZBOIULUI ,In legătură cu noua politică fată de Polonia... eu propun următoarele: jl. In tot timpul războiului să 3ti aplice o politică hotărîtă şi fiecare cetăţean să fie considerat prizonier de război. % Comandantul von Bach a primit ordin să distrugă Varşovia, încă în timpul războiului, întrucât fal e necesară din punct de vedere militar. Toate fabricile de textile, de mobile, cât şi gara principală, care e o gară civilă, să fie arse... Vă aduc toate acestea la cunoştinţă, deoarece ele sunt dorinţele Fichrerului". Cele de mai sus se găsesc înscrise în ordinul Nr. 13265 din 11 Octombrie 1944, emis de către fostul comandant militar al Varşoviei. Acest ordin, reprezentând „dorinţa Filuhrerului", constituia condamnarea la moarte a capitalei Poloniei. ...şi Varşovia a fost distrusă. . 75% din casele de locuit; 50% din clădirile publice; toate podurile şi conductele de apă; circa 800 din 1000 monumente istorice au fost transformate in ruine. Imagini ale acestor înfricoşătoare distrugeri pot fi văzute la expoziţia „Varşovia, reconstrucţie, pace", de curând inaugurată în b-dul 6 Martie nr. 25. Te îngrozeşti când, aflăndu-te in faţa diferitelor fotografii de la expoziţie, vezi cum un oraş cu o vechime de 700 de ani a fost aproape completamente ras de pe faţa pământului. Doar molimanele de cărămidă te fac să-ţi dai seama că acolo a fost cândva o clădire. In primele luni ale anului 1945, chiar şi unui varşovian îi era greu să recunoască, după pereţii ce stăteau gata să se prăvălească, că acolo a fost cândva o şcoală, o Instituţie publică, sau poate o catedrală. Pentru Varşovia, după zilele negre ale distrugerilor, avea să răsară soarele. Nici măcar două săptămâni nu se scurseseră după ziua eliberării Varşoviei, când la 1 Februarie 1945, tânăra putere a poporului a luat istorica hotărîre: „Varşovia va fi reconstruită. Varşovia va rămâne capitala Poloniei". Se înţelege că executarea unei asemenea hotăriri cerea o muncă uriaşă. O imensă suprafaţă plină cu ruine şi dărâmături trebuia transformată intr- un oraş mare şi mândru, capitala unei ţări libere. Menţinerea capitalei ţării în Varşovia, cu toate că aceasta era un bcru cu mult mai greu decât mutarea ei în altă parte, constituia un act deînaltă semnificaţie patriotică. Sentinţa de condamnare la moarte pronunţată de fascişti împotriva Varşoviei — din ordinul personal al lui Hitler — urma să fie spulberată tot aşa cum a fost spulberată însăşi vremelnica dominaţie a naziştilor. Orașul-erou care a fost transformat intriun important centru polon de luptă antifascistă în perioada ocupației, hit- Dan Rădulescu (Continuare in pag. 4-a) O nouă clădire construită în strada Krucze din Varşovia Declaraţiile prof. Joliot-Curie, preşedintele Consiliului Mondial al Păcii, în legătură cu întreruperea Conferinţei adjuncţilor miniştrilor de externe de la Paris VARŞOVIA, 1 (Agerpres). — TASS transmite: Redacţiile ziarelor din Varşovia au adresat o serie de întrebări prof. Joliot-Curie, preşedintele Consiliului Mondial al Păcii. La 29 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, Joliot-Curie a răspuns la aceste întrebări. ÎNTREBARE: Conferinţa adjuncţilor miniştrilor afacerilor externe de la Paris şi-a încetat lucrările fără a se ajunge la un acord. Nu credeţi că acest fapt va constitui un obstacol in calea campaniei întreprinsă actualmente de Consiliul Mondial al Păcii care luptă pentru încheerea unuiPact al Păcii între cele_cinci mari puteri? RĂSPUNS: Nu, nu cred. Conferinţa adjuncţilor a fost un răspuns la dorinţa fierbinte exprimată de toate popoarele lumii ca reprezentanţii marilor puteri să aibă un schimb de păreri şi să ajungă la o înţelegere. Această dorinţă este atât de puternică încât nici măcar cei răspunzători de torpilarea negocierilor nu pot face cu totul imposibilă o nouă întâlnire. Astfel, există posibilitatea unei noi întâlniri, dacă voinţa popoarelor va fi exprimată cu şi mai multă forţă. Iată semnificaţia marii campanii pentru încheerea unui Pact al Păcii între cele cinci mari puteri, pe care o ducem în momentul de faţă. Eşecul Conferinţei adjuncţilor miniştilor afacerilor externe nu ne îndreptăţeşte să tragem concluzia că convocarea Conferinţei miniştrilor afacerilor externe va fi îngreunată din această cauză. Dimpotrivă, acest fapt arată şi mai limpede milioanelor de oameni cinstit că trebue luate măsuri în vederea încadrării în această campanie a oamenilor care până acum s’au aflat în afara ei. Astfel acest lucru trebue să contribue la sporirea eforturilor noastre, pentru ca spiritul de înţelegere să triumfe asupra rezolvării chestiunilor prin forţă. ÎNTREBARE: Ne puteţi vorbi despre motivele pentru care delegaţia Consiliului Mondial al Păcii, care a fost invitată la New York de preşedintele Consiliului de Securitate, nu şi-a putut îndeplini misiunea? RĂSPUNS: Dl. I. A. Malik, preşedintele Consiliului de Securitate, m’a informat că este gata să primească — între 25 şi 27 iunie inclusiv — delegaţia numită de Consiliul Mondial al Păcii. Luând cunoştinţă de această invitaţie, am informat imedit despre ea pe fiecare membru al delegaţiei şi i-am recomandat să solicite neîntârziat eliberarea vizelor. Pe de altă parte, secretariatul Consiliului Mondial al Păcii l-a informat despre aceasta pe dl. Acheson şi l-a rugnit să înlesnească formalităţile obişnuite. Deşi fiecare dintre membrii delegaţiei s’a adresat ambasadelor ■Statele Unite, niciuoul nu a primit viza până la 27 Iunie. In urma acestui fant, deşi erau gata de a întreprinde călătoria, membrii delegaţiei nu au putut da curs invitaţiei preşedintelui Consiliului de Securitate. Aflând de aceste obstacole, m’am adresat d-lor Unhaus şi Robeson, membri ai delegaţiei, care locuesc în Statele Unite, rugându-i să explice d-ru! Malik motivele pentru care delegaţia nu şi-a putut îndeplini sarcina. ÎNTREBARE: Este cazul de a presupune că Consiliul Mondial al Păcii îşi va continua demersurile pentru ca delegaţia desemnată de el să fie totuşi primită de O.N.U.? RĂSPUNS: Fără îndoială că da. Partizanii păcii din numeroase ţări au şi început campania de proteste împotriva obstacolelor ridicate în calea acestei delegaţii, pentru a-i împiedica accesul la O.N.U. Sunt convins că datorită sprijinuui a milioane de bărbaţi şi femei, delegaţia Consiliului Mondial al Păcii va avea în cele din urmă posibilitatea să-și îndeplinească misiunea. Răspunsul generalului Kim Ir Sen și al generalului Peng Teh Huai adresat generalului Ridgway Pekin, 1 Iulie (Agerpres). — CHINA NOUA transmite : O notificare comună a fost făcută la 1 Iulie, în urma unei consultări, de generalul Kim Ir Sen, comandantul suprem al Armatei Populare Coreene, și generalul Peng Teh Huai, comandantul voluntarilor chinezi, ca răspuns la declaraţia generalului Ridgway, comandantul şef al forţelor ONU. Iată textul acestei notificări: Generalului Ridgway, comandantul şef al forţelor ONU : Declaraţia D-voastră din 30 iunie a. c. cu privire la negocierile de pace a fost primită. Suntem autorizaţi să va informăm că suntem de acord să întâlnim pe reprezentantul D-voastră pentru a duce negocieri cu privire la încetarea operaţiunilor militare şi stabilirea păcii. Propunem ca locul de întâlnire să fie în sectorul Kaisung pe paralela 38 ; dacă sunteţi de acord, reprezentanţii noştri sunt pregătiţi să întâlnească pe reprezentantul D-voastră intre 10—15 Iulie, 1951. Semnat: KIM IR SEN, comandant suprem al Armatei Populare Co-7*66716. PENG TEH HUAI, comandantul voluntarilor chinezi, 1 Iulie 1951. Nerespectarea ordonanţelor Unii cetăţeni scutură covoarele la ore interzise iar alţii aruncă in stradă resturile de mâncare. — Nu ne ajunge praful de la al IV-lea ? Trebue să înghiţim şi resturile mesei dela al El îl-iea ?!... de ROSS CRC» EVENIMENTELOR INTERNAŢIONALE — Ca răspuns la propunerile făcute de I. A. Malik, se insensifică mişcarea pentru pace.— Acţiunea de reabilitare a criminalilor de război japonezi, edificatoare pentru scopurile urmărite de imperialiştii americani. — Curtea EnSemapionala de la Haga nu este competentă să discute legea pentru naţionalizarea petrolului iranian . Discursul rostit de I. A. Malik la 23 iunie în cadrul emisiunilor radiofonice pe tema „Preţul Păcii”, organizate de Centrul de informaţii al O.N.U., a suscitat un interes enorm în lumea întreagă. Venind după torpilarea Conferinţei de la Paris de către reprezentanţii puterilor occidentale, acest discurs a confirmat din nou hotărîrea Uniunii Sovietice de a duce cu consecvenţă politica sa de preîntâmpinare a războiului şi de menţinere a păcii oricât de mari ar fi piedicile pe care Ie ridică, în calea spre realizarea unei înţelegeri, imnerialiştii americani şi englezi interesaţi în deslănţuirea unui al treilea război mondial. Eforturile Uniunii Sovietice găsesc un larg sprijin la toate popoarele lumii. Se demonstrează astfel cât de adâncă şi de generală este dorinţa de pace şi cu cât entuziasm şi bucurie primesc oamenii cinstiţi de pretutindeni propunerile menite să apropie ziua restabilirii unui climat de pace şi colaborare internaţională. Corespondenţii de presă americani de pe frontul din Coreea transmit numeroase ştiri cari vorbesc despre însufleţirea cu care a fost primită de soldaţii americani pe întreaga linie a frontului vestea despre propunerea de încetare a focului. După cum relatează corespondentul ziarului „New York Times” Barset, ştirea „s’a răspândit cu o viteză supranaturală” în rândurile soldaţilor americani. In acelaş ziar este publicată fotografia unui grup de soldaţi cu următoarea explicaţie: „Soldaţi din Statele Unite, Canada şi Porto-Rico, aflaţi în regiunea paralelei 38, agită o pancartă şi salută propunerea lui I. A. Malik referitoare la încetarea focului”. Lipsa de popularitate a războiului din Coreea deslănţuit de imperialiştii americani pentru scopuri cu desăvârşire străine de intereresele popotului american, este oglindită cum nu se poate mai bine de această reacţie a trupelor intervenţioniste faţă de propunerile conţinute in discursul lui I. A. Malik. Scrisorile primite din Statele Unite de soldaţii de pe front, exercită asupra lor — după cum recunoaşte ziarul „Chicago Daily News" — o influenţă „negativă”, sau, cu alte cuvinte, aceeaşi stare de spirit care domneşte pe front se manifestă cu forţă mereu crescândă şi în Statele Unite. Cercuri largi ale opiniei publice americane condamnă intervenţia Statelor Unite în Coreea, cer rechemarea trupelor americane din această ţară şi schimbarea actualului curs agresiv al politicii americane. La Chicago are loc acum Congresul naţional pentru apărarea păcii, care a strâns 5090 de delegaţi din toate colţurile Statelor Unite. Reprezentanţi ai mişcării sindicale, ai fermierilor, reprezentanţi ai bisericii, savanţi, scriitori, studenţi, profesori, artişti, uniţi în lupta comună pentru pace, au înfruntat apriga teroare poliţienească a guvernului şi a organizaţiilor fasciste stipendiate de trusturile interesate în război, pentru a face auzit glasul adevăratei Americi care se ridică în apărarea păcii. Congresul naţional pentru pace îşi însuşeşte cu entuziasm hotărîrile Consiliului Mondial al Păcii care îşi fac drum spre inimile cetăţenilor americani în pofida sălbaticei propagande războinice întreţinută de cercurile conducătoare din USA. Măsuri samavolnice cum sunt refuzul de a se acorda viza de intrare în Statele Unite delegaţiei Consiliului Mondial al Păcii însăr- cinată să prezinte Organizaţiei Naţiunilor Unite propunerile celui de-al doilea Congres Mondial al Partizanilor Păcii sau persecutarea eminentului savant negru Dubois, înflăcărat luptător pentru pace şi democraţie, au un efect tocmai contrar celui scontat de Casa Albă. Astfel de măsuri mobilizează milioane de cetăţeni americani împotriva războiului şi fascismului. Caracterul aventurier al politicii Departamentului de Stat, orientarea, la ordinele rechinilor din Wall Street, a întregii economii americane spre scopuri militare, grăbesc procesul de izolare a oamenilor războiului chiar în sânul naţiunii americane careşi devine pe zi ce trece mai conştientă“ de catastrofa politică, economică şi militară spre care o împinge un grup de bancheri nesăţioşi cu creerii înfierbântaţi de visuri nebuneşti de dominaţie mondială. Propunerile făcute de I. A. Malik şi modul cum au fost ele primite, fac dovada de necontestat a existenţei unor uriaşe forţe ce se află în clipa de faţă in acţiune pentru salvarea păcii. In faţa acestor forţe, imperialiştii ,cu toată animalica lor teamă de pace, sunt siliţi să bată în retragere şi să încerce să câştige timp Dar vigilenţa mereu trează a popoarelor Ie va dejuca toate manevrele,le va sfărâma unul după altul toate planurile criminale. b Teama de masse a imperialiştilor este azi mai acută decât oricând. De aceea ei caută să readucă în actualitate epavele fasci'- te condamnate de istorie. Simiîiudinea de scopuri și mijloace cu scopurile și mijloacele fascismului medic-Nicolae Pojaescu (Continuare in pag. 4-a) OBLIGAŢII CETĂŢENEŞTI Situaţia de locuitor al oricărui oraş din ţara noastră, implică şi o serie de obligaţii: îndeplinirea lor este o reală contribuţie la traiul normal al colectivităţii şi la înflorirea oraşului. Orice lucrare este planificată din punct de vedere financiar. Dacă autoritatea care şi-a planificat o atare lucrare, nu are posibilităţi financiare, evident că cei în suferinţă sunt tot cetăţenii oraşului. Ce provoacă neplata în termen a chiriei, impozitelor şi taxelor către Stat Neplata la timp a chiriilor către întreprindere, de locuinţe şi localuri, provoacă o stagnare a multiplelor lucrări de refacere a imobilelor administrate de această Intreprindere. Intr’adevăr, nu există stradă pe care să nu vedem în faţa uneia sau mai multor clădiri un şantier. Sunt şantierele acestei întreprinderi, care a pornit o vastă campanie de refacere a imobilelor lăsate de foştii proprietari în paragină şi dintre care foarte multe deveniseră aproape nelocuibile, iar unele ameninţau chiar să se dărâme. Cetăţeanul nu trebue să aştepte nici somaţia organelor întreprinderii şi nici acţionarea lui în judecată pentru a-şi achita obligaţiile, el trebue să înţeleagă că plata la termen a chiriei către Stat este o datorie însemnată. Nu mai vorbim de fanul că din cauza neplăţii la timp se produc perturbaţii în mersul operaţiunilor şi în acelaş timp şi aglomerări la ghişee cu inerentele incidente între chiriaşii care vin să-şi achite la timp şi întârziaţii — pentru care operaţiile sunt mai anevoioase. Acelaş lucru se petrece şi la ghişeele circumscripţiilor financiare, unde, din cauză că cetăţenii îşi plătesc impozitele în ultimele zile, se produc aglomeraţii care provoacă nu numai pierderi inutile de timp pentru contribuabili, dar şi plata unei sume în plus — amenda pentru nerespectarea termenului. Termene fixe pentru plata apei, luminei, etc. In majoritatea locuinţelor din Bucureşti, taxele comunale se plătesc în, comun de locatari. Aceasta din cauză căiecare imobil are un singur racord pentru apă, cu un contor comun, iar la lumină la fel. Chiar dacă la lumină există contoare pasante la fiecare apartament, totuşi nu există decât un singur racord şi o singură siguranţă centrală. Plata consumului de lumină, conform ultimei hotărâri a Întreprinderii furnizoare de curent electric se face odată cu citirea contoarului, sau la maximum 5 zile de la aceasta. După expirarea acestui termen, furnizoarea energiei electrice întrerupe curentul, fără vreo altă somaţie. De exemplu, dacă intr’un imobil un singur locatar nu achită la timp cota-parte pentru consumul energiei electrice, aceasta se răsfrânge asupra tuturor locatarilor care rămân fără lumină. Acelaş lucru şi cu apa. Dealtfel, fapta unor asemenea locatari are repercusiuni nu numai asupra celorlalţi colocatari, ci şi asupra bunului mers al întreprinderilor furnizoare de energie electrică şi apă, care pe baza încasărilor şi-au planificat diferite lucrări ce nu pot fi executate la timp din lipsa de fonduri. Unii cetăţeni nu-şi achită uneori la timp aceste obligaţii, din motive independente de voinţa lor, iar alţii din rea voinţă. Pentru aceştia din urmă, ca şi pentru primii la recidivă, legiuitorul a prevăzut în lege sancţiuni speciale Atunci când parchetul pe baza reclamaţiei ce i se face de către colocatari, stabileşte că cel reclamat, prin faptul că nu şi a achitat la timp cota-parte pentru consumul energiei electrice sau apei, împiedică buna folosire a locuinţelor de către ceilalţi locatari, îl trimite în judecata instanţelor penale. Instanța de judecată, dacă constată că acest fapt a fost săvârșit cu rea credinţă şi în scop de şicană, îl poate condamna nu numai la plata unei amenzi penale, ci şi la închisoare. In afară de pedeapsa penală, Oficiul spaţiului locativ mai poate lua contra respectivului şi o măsură administrativă, aceea a mutării lui din apartamentul respectiv. Orice cetăţean are datoria să respecte termenele fixate prin legi şi regulamente. Nimeni nu trebuie să uite că banii ce se dau Statului sunt necesari acestuia pentru o sistematică ridicare a nivelului nostru de trai. N. SUvrami Slatina este cel dintâi oraş de pe glob, cu care am avut cinstea să fac cunoştinţă. Pe mine, băiat de ţară, grozav m’a mai impresionat când am auzit că slătinenii aveau simigerii şi bragagerii câte pofteşti. Nu-mi amintesc să fi mai văzut undeva bragagii atât de mulţi ca in Slatina. Făcând comparaţia între imaginea idealizată a Slatinei şi nenorocitul meu de sat, iarna plin de noroaie până la genunchi sau de nămeţi cât casa, iar vara plin de băltoace sau de praf până la glesnă, după cum se întâmpla să fie vremea, bineînţeles că nu-mi doream altceva pe lumea aceasta decât să mă fac slătinean^ Și cât mai curând posibil. Acest ,mai curând” îl fixasem eu după terminarea școalei din sat, sigur că atestatul de 5 clase primare îmi va oferi oarecari drepturi. Aveam pe atunci vreo șapte mi; prin urmare dădusem piept cu abecedarul. ■ • ■ Ceva mai,târziu am aflat că şislătinenii au necazuri. Cel mai mare dintre aceste necazuri le fusese căşunat, după cât am înţeles, de inginerii care au făcut drumul de fier. Pentru motive pe care numai aceşti ingineri le cunoşteau, aşezaseră gara la vreo trei km. şi mai bine de oraş. Hei, şi ce-i cu asta ? îmi ziceam eu. Nr ai decât să pleci cu un ceas mai devreme de acasă şi ajungi tocmai la timp ca să nu scapi trenul. Bine că-i plin oraşul de simigerii şi de bragagerii. Şi că nu te înfunzi in noroi chiar la fiecare pas. După cum se ştie insă, necazurile vin unul după altul. F. muţi până încep. A sosit in Slatina unul , mare” din partidul care era in opoziţie, ca să amăgească pe oameni cu făgădueli şi cu jurăminte. Se apropiau alegerile parlamentare. .Ei bine, acest politician s’a dovedit mai inventiv şi mai îndrăzneţ decât toţi cei care îl precedaseră în decursul anilor la tribuna cinematografului Martinescu. A făgăduit slătinenilor un lucru mai imposibil decât altele şi anume: Tramvai electric! O singură linie, care să unească târgul de săptămână cu gara. Vestea a... electrizat oraşul, dar l-a şi divizat. Unii cetăţeni ar fi vrut ca linia unică să plece dela Strihareţ, alţii dela Podul Oltului. Iar atunci când cei din partidul advers s’au declarat totpentru mutarea gării mal lângă oraş, numărul partizanilor tramvaiului electric s’a redus mut. — Ce e, tată, un tramvai electric? — Habar n'am! — mi-a răspuns tata, am neumblat prin depărtări. Am întrebat atunci pe învăţător şi am aflat, de la el că e o căruţă mare, care fuge pe două şini, de fier, ca şi trenul, insă trasă de un fir electric, care vne in atingere cu alte două fire electrice. Având, puţină imaginaţie, am încercat atunci să-mi închipui cam cum ar veni treaba. Şi am văzut cum tramvaiul se poticneşte in alină pantă şi n ia înapoi la vale, ucigând oameni şi dărâmând totul în calea lui... Căci, ce să fie un fir electric, atâta greutate- un plin urcuş? Grija neutru ceea ce ar putea să se întâmple slătinenilor, mi-a prilejuit atunci câteva notiţi de insomnie.. Noroi că ■ făgăduiala omului politic a rămas simplă făgăduială ca şi aceea cu mutarea gării şi ca atâtea altele Am plecat apoi de prin acele tocuri. Cea dintâi întrebare însă pe care o puneam unui slătinean, ■ când aveam ocazia să întâlnesc pe vreunul, era aceasta: — Hei, cum ma■ staţi cu tramvaiul? Dar cu mutarea gării? — Nu s’a făcut nimic. Irni dis , pândea cetățeanul,jumătate ironic, jumătate revoltat. Făgădueli de alegeri iar după aceea se uită totul. Am aflat de curând că noua conducere a orașului a rezolvat vechea şi arzătoarea problemă a distanţei dintre gară şi oraş, un hlomă pe care vechii politicieni o exploatau de o jumătate de secol. A rezolvat-o înfiinţând curse de autobuze. Nimic mai simplu mai eftin şi mai la îndemâna tuturor. Oetimian Stărtocu CARNETUL NOSTRU RENINISC1MŢI