Vatra, 1991 (Anul 21, nr. 1-12)

1991-01-01 / nr. 1

2­ 4) Un sistem bancar de echilibru In legea nouă monetară trebuie să se specifice In mod categoric că băncile private sau publice, naționale sau străine sunt oprite de a monetiza credit sub orice for­mă fiindcă aceasta înseamnă de fapt a falsifica mo­­neta oficială prin uz de surogare. Activitatea bancară în afară de monetizarea de credit este și rămîne complet liberă și se va încadra în două secţii principale: 1) Departamentul A care va primi depozite la ve­dere, conturi ce se vor menține 100% acoperite tot tim­pul pînă sînt convertite in numerar de cel care a făcut depozitul. Persoana în chestiune va plăti o contribuţie pentru serviciul de siguranţă acordat de bancă. 2) Departamentul B care va primi economii la ter­men (3 luni, 6 luni, 9 luni, etc.) şi se va îngriji de pla­sarea lor sub formă de împrumut şi investiţii. Aici nu se cer rezerve speciale atîta vreme cît împrumuturile au aceeaşi scadenţă ca şi economiile din care s-au fi­nanţat. Cîştigul băncii va rezulta din dobînda mai scă­zută plătită la economii şi cea mai ridicată calculată la împrumuturi. în acest caz băncile sînt de tip clasic: nu creează moneta de credit ci doar mijlocesc operaţii bancare foarte importante pentru economia naţională. Rata do­­bînzilor la termen va fluctua în aşa fel ca cererea de împrumuturi şi investiţii să aibă o tendinţă de a egala oferta de economii (formare de capital). Aceasta este una din condiţiile fundamentale de echilibru economic şi financiar. De aici se vede cît de importantă şi folosi­toare este funcţia băncilor într-un sistem de echilibru. 5. Un sistem de burse de echilibru Am explicat anterior care sunt relele sociale dintr-un regim de burse mixte capitaliste şi anume speculaţiile pure sau jocuri de noroc instituţionalizate pe care un autor din veacul al 18-lea pe drept cuvînt le-a numit „confuzia confuziilor“ (Joseph de la Vega). Jocurile de noroc la curse de cai sau alte evenimente asemănătoare nu fac nici o pagubă decît numai la cei care au partici­pat şi nu au avut noroc. Cu totul altfel este situaţiunea în jocurile de noroc organizate la bursă. Aici specula­ţiile pure devin violuri sociale pentru că activitatea u­­nui număr restrîns de speculatori se repercutează la milioane de alţi cetăţeni nevinovaţi, o ţară întreagă şi uneori chiar lumea întreagă cum a fost cazul crahului de la 1929 în USA. In aceste condiţii o lege nouă a burselor în Româ­nia trebuie să specifice în mod clar de la primul para­graf: 1) Speculaţiile pure, jocuri de noroc sau orice fel de manipulare a preţurilor la bursă sunt ilegale şi deci strict oprite cu pedepse grave pentru cei care calcă a­­ceastă lege. 2) Tranzacţii reale de acţiuni, mărfuri şi devize sunt libere însă condiţionate de regulă ca livrarea să aibă loc (imediat sau mai tîrziu) în întregime şi cu plata preţului întreg. Condiţiile ataşate au de scop să opreas­că speculaţii pure camuflate. 6. O lege de justiţie socială şi economică Aici este vorba de aplicarea legei nescrise a OMENIEI in viaţa economică. In principiu este o problemă tehni­că de legătură între sectorul public compus din mono­poluri regulate de guvern şi sectorul privat unde domină o competiţie imperfectă. Regimurile noi din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est şi parţial Ru­sia Sovietică au de luptat cu aceeaşi problemă a unei contradicţii între cele două sectoare. Sectorul public o­­feră preţuri scăzute dar cu penuria (lipsa) de produse sau servicii, sectorul privat din contra oferă produse şi servicii dar la preţuri de inflaţie. Guvernul român trebuie să evite o astfel de situaţie care este destul de serioasă fiindcă orice reformă sub­ asemenea condiţii poate să aibă un eşec şi deşi în sine bună poate să devină dubioasă prin efecte suplimentare negative. Problema se poate însă rezolva printr-o Lege de justiţie socială şi economică concepută în spiritul OMENIEI şi care trebuie să prevadă în mod clar şi ca­tegoric : Toate tranzacţiile de natură economică şi financiară în sectorul public ca şi în cel privat trebuie să fie în­cheiate la un preţ de echilibru în care să se cuprindă salarii (plătite la lucrătorii angajaţi sau pentru lucru propriu), rentă, (plătită sau referitoare la un imobil sau teren propriu), dobîndă (plătită sau calculată la capital propriu), profitul normal (indemnizarea plătită la directori de oficii sau fabrici sau pentru funcţia de antreprenor executată pe cont propriu) şi taxele (plătite sau de plătit). Evident că trebuie să se îngăduie o marjă de 1,2% pentru erori umane sau lipsa de informaţie completă Prin legea de justiţie socială şi economică se pot rezolva mai multe probleme: 1) Unificarea, sectorului public cu cel privat; 2) Lichidarea oricărui fel de monopol public sau privat; 3) înlăturarea oricărei forme de plus-valoare sau plîngeri că masele de lucrători sau populaţia ar fi ex­ploatată ; 4) Atingerea idealului de echitate socială în distri­buţia venitului naţional între factorii de producţie sau cei care au participat la activitatea economică. România va fi prima ţară din lume care va avea o asemenea lege constituţională ce de altfel trebuia să fie introdusă de multă vreme peste tot. Adevărul este că o asemenea lege nu poate funcţiona normal decît numai într-un regim de echilibru stabil. Pentru aplicarea şi respectarea acestei legi va fi nevoie de anumite instanţe judecătoreşti. Curtea de jus­tiţie socială şi economică ajutată de un corp de experţi în economie, finanţe şi contabilitate. 7. Un centru de calculare a preţurilor de echilibru De mare ajutor pentru curtea de justiţie socială şi economică poate să fie înfiinţarea unui centru de calculare a preţurilor de echilibru.De­şi mai mare ajutor acelaşi Centru poate fi pentru un număr mare de oameni din agri- Prof. Anghel N. Rugină „Un miracol economic în România liberă.. . este încă posibil.. . " Un plan de refacere şi stabilizare econo­­mică şi financiară (IV) cultură, industrie, meserii, comerţ şi alte profesiuni că­rora le lipseşte pregătirea sau timpul necesar pentru calcularea, mai mult mai puţin precisă de preţuri de e­­chilibru. De aici o bună parte din Oficiul de planificare centrală se poate ataşa la Centrul de calculare a preţu­rilor de echilibru pentru informarea publicului. Prețurile calculate de centru sînt numai informative în sensul că nu sunt impuse legal. Fiecare unitate eco­nomică - persoană individuală sau companie - are dreptul să apeleze la centru pentru calcularea de prețuri de e­­chilibru în produsul sau serviciul comercializat. Preţurile reale de pe piaţă pot fi însă diferite (mai ridicate sau mai scăzute) depinzînd de condiţiile de producţie şi de distribuţie date. Dacă diferenţa este mai mare decît 1,2% atunci Centrul are dreptul să ceară justificare Dacă justificarea nu vine sau nu e plauzibilă atunci ca­zul merge la Curtea de justiţie socială şi economică. 8. O reformă agrară. Problema pămîntului la sate ca şi la oraşe O altă problemă mare şi complexă moştenită de la regimul comunist este colectivizarea forţată a pămîn­­tului la sate ca şi la oraşe. Acum într-un regim de li­bertate operaţia trebuie inversată adică descolectiviza­­rea, o operaţie destul de complicată. Românul este legat de pămînt ca trupul de suflet Cum a spus poetul George Coşbuc: „Noi vrem pămînt“. O bună parte din pătura ţărănească a fost dezrădăcinată de comunişti şi mutată la oraş. De fapt a fost un exod de populaţie rurală din cauza disproporţiei mari între venitul de la sate şi cel de la oraşe. Cu aceasta s-a cre­­eat o nouă problemă socială: oraşele au fost invadate de o suprapopulaţie venită de la ţară iar satele au fost despopulate. Descolectivizarea agriculturii nu se poate face peste noapte, întru­cît există riscul de a fi expuşi la alte convulsii sociale (foamete, revolte). Lumea de la oraş (provenită de la ţară) nu poate fi forţată să se întoarcă la ţară cînd nu mai au nimica acolo. Ceea ce guvernul poate, şi în­­tr-un fel trebuie să o facă, este să elaboreze un program care să înlesnească mutarea de la oraş la ţară, pentru cei care vor să-şi schimbe reşedinţa şi felul de viaţă; în orice caz standardul de viaţă la sate trebuie să fie ri­dicat simţitor faţă de cel de la oraş, dacă un asemenea program se aşteaptă să fie un succes. In perioada de tranziţie de trei ani guvernul ro­mân trebuie să introducă o reformă agrară oferind a­­vantaje celor­ care locuiesc în sate ca şi celor care vor să se mute de la oraş la ţară. Iată ce propune acest plan de refacere şi stabilizare: 1) Să se garanteze în primul an din epoca de tran­ziţie cîte 4 ha, de teren arabil de fiecare cap de familie fără copii; 5 ha la o familie cu doi copii şi 6 ha dacă familia are mai mult de doi copii inclusiv doi părinţi bătrîni. 2) In al doilea an să se adauge două ha de teren arabil la fiecare din cele trei categorii. 3) In al treilea an să se adauge două ha de teren arabil la fiecare din cele trei categorii. In plus sămînţa necesară şi utilizarea de unelte mecanice (tractoare, semănătoare, etc.) şi îngrăşăminte să fie furnizate de Fermele de Stat şi staţiile de unelte, în primul an fără plată; in al doilea şi al treilea an cu plata costului aferent. Pămîntul este considerat nu numai ca o proprieta­te de ordin personal dar şi ca o funcţie socială. De aici pămîntul căpătat prin reforma de faţă poate să fie moş­tenit dacă familia are copii care rămîn la ţară să lu­creze pămîntul mai departe dar nu poate fi înstrăinat In caz că nu sînt moştenitori atunci pămîntul la moar­te revine la comună care îl va transfera la alţi candi­daţi care împlinesc anumite condiţiuni. La marginea satelor se va rezerva cîte o jumătate de pogon de fiecare cap de familie care să fie între­buinţat pentru creşterea de vegetale şi pomi fructiferi. La fel, acolo unde e posibil, se va rezerva un loc sufi­cient pentru păşune la animale domestice. Restul pămîntului rămîne în proprietatea statului în perioada de tranziţie şi va fi administrat conform legii de justiţie socială şi economică adică prin calcu­larea de preţuri de echilibru. Dacă perioada de tranzi­ţie se traduce cu succes apoi după trei ani se mai poate face o altă împroprietărire cu scopul final de a se resta­bili un echilibru natural între populaţia urbană şi cea rurală. In perioada de tranziţie se va studia în mod serios disputa între cei care (a) recomandă proprietatea mare ca funcţie socială fiind mai productivă în comparaţie cu proprietatea mică şi mijlocie şi alţii care (b) recomandă soluţia opusă adică extinderea proprietăţii mici şi mijlocii ca funcţie socială şi restrîngerea proprietăţii mam­­ore în cazul de faţă este proprietatea statului. In ceea ce priveşte pămîntul la oraşe se vor deo­sebi două cazuri principale: (a) cine locuieşte în casă proprie dinainte de venirea regimului comunist rămîne proprietar al acestei case. Proprietatea pămîntului ca funcţie socială trebuie să se aplice la oraşe în acelaşi fel ca şi la ţară. (b) Cei care locuiesc în blocuri, fiecare familie devine şi proprietar la apartamentul unde lo­cuieşte iar pămîntul unde se află blocul devine condo­minium reprezentat printr-un Consiliu al blocului ales de locatari pe o anumită perioadă şi răspunzător de întreţinerea lui. In curs de un an Centrul de calculare a preţurilor de echilibru va decide chirii reale ca şi costurile reale de electricitate, încălzire şi întreţinere. Pînă atunci se va plăti aceeaşi chirie ca şi în trecut inclusiv electrici­tate, încălzire, etc. 9. Industrie; Mine; Petrol; Ape; Munţi Toate acestea rămîn în proprietatea statului ca să fie administrate conform legii de justiţie socială şi e­­conomică. Industria mică se poate arenda la persoane sau firme particulare dar sub aceeaşi condiţie de a fi ad­ministrată în acord cu Legea de justiţie socială şi eco­nomică. 10. Comerţ, meserii, servicii Comerţul, meseriile şi serviciile de tot felul (cu ex­cepţia spitalelor) vor fi declarate imediat libere adică pot fi arendate sau preluate de particulari dar adminis­trate în acord cu legea de justiţie socială şi economică. 11. Comunicaţii, căi ferate, aviaţie, marină, şosele Toate acestea rămîn în proprietatea statului sub aceeaşi condiţie de a fi administrate în acord cu Legea de justiţie socială şi economică. 12. O Reformă socială limitată şi o Lege de asigu­rări sociale pentru toţi Ar părea ciudat să se vorbească de o reformă so­cială într-un stat comunist. Adevărul este că distribu­ţia venitului naţional în ţara comunistă (România ca altele) conţine multe inechităţi sociale. De aici la schim­barea monetei vechi de hîrtie şi de credit se poate in­troduce o taxă unică de 5 pînă la 10% la sume prezen­tate la schimb (inclusiv conturi de economii) şi care trec de o anumită limită ce se considera un minimum pe cap de familie inclusiv copii. Venitul rezultat din această reţinere să se pună la „Fond de reabilitare socială“ din care să se ajute cei care se găsesc sub minimum de fonduri băneşti pentru o familie. Restul se va depune la fondul „Asigurări sociale pentru toţi“. Principiul este ca toţi să contribuie dar ajutorul efectiv să se dea numai la cei care sunt la ne­voie. Pentru acest scop se vor reţine din salarii curen­te şi din deverul de tranzacţii o cotă de 1,2% pentru asigurări sociale. Cine sunt cei în nevoie? O societate civilizată modernă trebuie să aibă grijă şi de cei care sunt handicapaţi de la natură, din accidente sau simplu din vîrsta înaintată şi care nu pot să-şi cîştige existenţa sau să menţină un standard de viaţă decent. Sărăcia să fie desfiinţată prin lege. In curind va apare la Paris, în româneşte, re­vista OBIECTIV editată de S.A.R.L. Euromed. Săptăminal de informaţie culturală şi socială, rredactor-şef Dan Culcer. Colaborările din ţară şi din străinătate se vor trimite pe adresa: 22 Rue Robert Hertz, 922.0 Cha­­tenay — Malabry, FRANCE. Dactilogramele primite nu se restituie. Lia Perjovschi V A T R A 238

Next