Vatra, 1999 (Anul 29, nr. 1-12)
1999-01-01 / nr. 1
TOLLE LEGE Virgil IERUNCA Numărul opt Totdeauna a fost miezul nopţii. Pe maşina de scris coborau stelele. Jos. Sus - odihna celuilalt înecată în albe labirinte Printre noi modele de grâu ale clipei De ce? Ne întrebam în miezul nopţii Şi vara creştea învăluindu-ne dulce Dimineaţa n’am văzut-o decât în miezul nopţii A fost neagră ca ochii albă ca amintirile Lăsate afară ostateci aspri Ţi-aduci aminte? Mi-aduc aminte. Şi-am început să tăcem ca o inimă într’o memorie De atunci te invent pe sub cenuşă Ştiu. Un zeu cald al dorului Ce vară adevărată Mulţumesc păcii încerc să mă’ nchin. E o greşală’ n mişcare? Nu crezi? Nu cred. Şi o luăm de la capăt Mereu ne aşteaptă cuvintele Nu le potrivim. Le deschidem doar uşa Obscurele drumuri caută legea şi-atât. Uneori legea (ne-o spunem) e moale ca o legendă Uneori anotimpurile au toate acelaşi nume Şi totuşi şi totuşi Cântărim sufletele morţilor Oaspeţii noştri de miezul nopţii. Dar somnul? Această dimineaţă. Această piatră Păsările tac, începe călătoria Aceeaşi. Grabnică sube întoarcere’n lacrimă Povestea pe-de-rost Cine-a început-o? Când o vom sfârşi? în amiază păcatele toate Trecem pragul începe pustiul principal Du-te. Vino. Nu spera şi nu ai teamă I-aţi văzut? Sunt tot atât de oculţi? S’ o facem şi p’ asta! Şi cartea facerii se citeşte singură în devălmăşia ceasului ars Pe umărul tău umărul nopţii Mai multă lumină Mai multe albine Ascultăm Gesualdo. Pe copacul din bătătură Pasărea phoenix Ne interzice să vorbim despre moarte. 1 Vatra