Veselia, 1927 (Anul 35, nr. 1-52)

1927-01-06 / nr. 1

VESELIA s scurt, se înțepenise al nosca porcul CU jujăul în gard. — Iar, mă ? a făcut parlagiul. — Lovi’l-ar damblaua pe ăl de vă tine la ușe! a oftat cel care mergea r gară — ,și a luat-o pe jos ca să nu scape trenul. Ca să ajungem mai repede care pe unde aveam treabă, ne urcaserăm în tramvaiu la 9 ceasuri. Acum erau 10 şi un sfert, şi la Princiar, aşteptam sa treacă o căruţă cu lemne, care descărca de curmezişul liniei. Când am ajuns în dreptul podului de la Elefterie, trompetul de la Malmaison suna de masă. Străbătuserăm, care va să zică, cu electricul, în două ceasuri, o distanţă, pe care, * jos, o calci în treizeci de minute ! N*ci la Aaadolkioi nu se călătoree în aşa condiţii— şi plătim ca la xena. Archibald Felicitare sfitului Jos iP'rent cum ţi-o fi barbar coşul casei aşezat; eşt: cu părul făcut coade, nu după modă retezat, porţi papuci de lemn sau ghete °.ricane cu bizeţ, tot te felicit, — cm riscul fi tratat chiar cu dispreţ. and eram copil, spun sincer, ’nspăimântam de dumneata; cum plecam pe drum cu steaua, sfert de ceas n’o apucai. săreau cât colo coada di funie şi beteala, . de n'o luam dhi loc mai iute. ă aştepta şi păruiala. ici de atunci pe la răspândit tăieau o sumă de lichele, când că le-ai fi dat poruncă î dea cu bâtele în stele. Și a doua zi la școală team atâtea dandanale , ci nu se isprăvea vacanta, aci cu ziua dumitale, profesorul .— om flegmatic — lua pe rând în... avion, noi nu știam, vedeai că ’ncepe: tum ! nea Ion, tot nea Ion !“i însă, cu scumpirea vieţii, ne-a băgat rău în răcori, fericit, sfinte Ioane, ... ne mai scapi de sărbători! lorgu-Lesen Sentimentalitate englezească : — Ah ! ce groasnică nenorocire, ce teribil! Să asişti la un sepctacol şi să n’ai aparatul de fotografiat la îndemână. Răsfoind prin hârtiile vechi, am dat peste fotografia unui camarad din timpul războiului, îmbrăcat în uniformă de ofiţer de artilerie, in ţinuta de campanie, al cărui nume îl uitasem cu desăvârşire. Cartonul purta o ştampilă cu adresa unui fotograf din Bârlad. Eram s-o arunc în foc, dar imediat îmi luai seama. Aveam un văr la Bârlad, care-mi făcuse odată o poznă. — Ce-ar fi dacă i-aşi trage vărului o păcăleală ? mă gândii eu şi imediat luai fotografia şi scrisei pe ea • „Iubitului meu unchi în semn de dragoste şi respect“, şi trimesei chipul camaradului pe adresa vări lui, fără vr’un alt comentariu. Peste o lună întâlnii pe un prieten al vărului de la Bârlad, căruia îi povestii de farsa ce i-o făcusem. — Da ? Tu ești farsorul ! Inchipueșteti dragă că bietul om a pus in picioare pe toti prietenii și cunoscuții lui, pentru a afla cine este persoana din fotografie. SM foarte bine că vărul d-tale are cultul amintirilor. A răscolit întreg oraşul. A căutat şi de fotograf, dar nu la găsit, deoarece murise cu un an main boală de piele. Dar lucru curios e că vărul d-tale crede că fotografia trebue să fie a vreunui nepot, dispărut odată cu izbucnirea revoluţiei ruseşti şi despre care familia nu mai are nici o cunoştinţa. Crede că nepotul a omis de a-şi da adresa, dar că se află în cine ştie ce oraş. Am să-i scriu să înceteze cu investigaţiile. Poţi să te lauzi că i-ai făcut destul sânge rău. Scrisoarea mea cred c’o ssă-l liniștească. Mă întorsei spre casă vesel. Parcă'l vedeam pa vărul dela Bârlad, scrutând ore’ntregi chipul din fotografie, frământându-și mintea pentru a putea deslega enigma. După o săptămână primii și eu dela Techirghiol fotografia unei femei frumoase, dar absolut necunoscute, în costum de plaje, care purta următoarea dedicaţie : „Scumpul meu, gândul meu sboară veşnic către tine. Actualmente îmi fac cura la Techirghiol. Cred că peste o săptămână să fiu în Bucureşti. Prima mea grije va fi să viu să te văd. Mii de sărutări, Bombonica ta. PS. Am uitat să'ți spun că noua mea adresădin București e str. Cornul Capri No. 18, întreabă de d-na Milion“.