Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1971 (Anul 9, nr. 1-26)

1971-01-01 / nr. 1

ANUL IX Viata economica leptemmel) editat de Sxietatea de Științe Economice din România REDACTS $I ADMINISIRATIA» *tr. Nicolae large nr. 36 • telefon 117876 e București SUMARUL nr. 1 din 1 ianuarie 1971 ■ ECONOMIE NAŢIONALA — Economia României în 1971 de Virgil Pîrvu, vicepreşedinte al C.S.P. — Trepte ale progresului ţării (pag.1­3) — Cercetarea ştiinţifică generatoare de în­noiri . Nu simplă sursă de servicii cu­rente ’ ’ ' V de prof. Florin Ciorăscu, membru cores­pondent al Academiei, directorul Insti­tutului de fizică­­ V (pag. 5) — Sistematizarea generalizată a teritoriului ţării de prof. arh. G. Gusti — In discuţie : Urbanizare trafic rutier şi circulaţia în Capitală Convorbire realizată de Modesto Ferarini (pag.­­3—7) ■ CONDUCERE ŞI ORGANIZARE — Directorii de centrale scrutează viitorul (pag. 9) — Conducerea şi organizarea, azi... mîine Anchetă internaţională la care răspund­­ ing. Cornel Hidoş, adjunct al ministrului muncii, preşedintele Consiliului de con­ducere I.C.O.P.; dr. D. Grişianu, vice­preşedinte al Comitetului de stat pen­tru ştiinţă şi tehnică de pe lîngă Consiliul de miniştri al U.R.S.S., prof. dr. Klaus Hrockoff, Universitatea din Kiel ; prof. dr. Peter F. Drucker, Universitatea din New York ★ — Două oraşe, acelaşi destin ; Alexandria- Tîrgovişte de Mihai Coleşiu — A venit rîndul Oltului de Mircea Postelin­eu (pag. 12-13) ■ TEORII • IDEI — Cărţi . I. Rachmuth : „Teorie şi practică în do­meniul preţurilor“ de prof. univ. dr. Em. Dobrescu (pag. 14) ■ ISTORIE ECONOMICA — Concepţii noi­­ Istoria economică canti­tativă de G. Zâne (pag. 16) ■ ŞTIINŢA ŞI SOCIETATEA prof. K. W. Boulding: Asimptota cu­noaşterii acad. Henri Coandă : „Cît timp va exista , omul va gîndi“ prof. dr. docent V. E. Sabini: „Nu se poate prevedea o slăbi. .._ne a t cmpului“ conf. dr. M. C. Botez: „O îndrăzneală nejustificată“ (pag. 19) ■ ECONOMIE MONDIALA — Dezvoltarea continuă a relaţiilor de cola­borare şi cooperare economică şi tehnică ale României cu ţările socialiste de Radu Constantinescu, vicepreşedinte al Comisiei guvernamentale de colaborare şi cooperare economică şi tehnică Din economia ţărilor socialiste (pag. 20—21) — Conjunctura 1970 în ţările capitaliste­­ Numitor comun — inflaţia de I. Pădureanu (pag. 22) Redactor şef: Gheorghe DOLGU Tiparul : întreprinderea Poligrafica „Infor­maţia* str. Bretoianu, nr. 23—25. 30470 C­u rezultate bune în toate domeniile, cu un sentiment de puternică în­credere în forţa economiei şi socie­tăţii noastre şi, mai presus de ori­ce, în unitatea noastră în jurul par­tidului nostru comunist încheiem un an, în­cheiem un cincinal, încheiem un deceniu. Pă­şim peste hotarul lui ’71, mai puternici prin ceea ce am obţinut, mai căliţi prin încercările pe care le-am avut de învins, mai înţelepţi prin experienţa pe care am dobîndit-o. Perioada cincinală expirată a adus o creş­tere substanţială a potenţialului nostru econo­mic, tehnic şi ştiinţific, înainte de toate ea înseamnă însă îmbogăţirea politicii noastre de creştere, bazată pe ritmuri înalte şi pe prima­tul industrializării, cu noi coordonate, rezulta­te din deplasarea centrului de greutate al preocupărilor noastre spre laturile calitative, spre factorii intensivi ai dezvoltării. Această perioadă a fost străbătută de suflul inovator al Congresului al IX-lea şi îşi va prelungi in­fluenţa departe în viitor prin hotărîrile Con­ferinţei Naţionale din 1967, ale Congresului al X-lea al P.C.R. In nici una din perioadele precedente nu am avut o concepţie atît de clară despre necesitatea şi căile modernizării economiei, ziu am pus atît de mult accent pe ramurile şi producţiile cu adevărat cheie, pe ridicarea nivelului tehnic al producţiei şi al produselor. In condiţii cînd obiectivele planu­lui cincinal au fost urmărite cu o consecvenţă şi o tenacitate inegalabile în trecut, ne-am întors cu adevărat faţa spre ţelurile eficienţei, am început să gîndim şi să acţionăm cu ener­gie în funcţie de rezervele rentabilităţii, ale calităţii, ale reducerii cheltuielilor materiale. Planul a rămas pentru noi principiul diri­guitor suprem, îndeplinirea sarcinilor decur­­gînd din el — o lege. Dar cîtă insistenţă se depune acum pentru ca întreaga producţie să corespundă unor nevoi reale, pentru folosirea cît mai economică a tuturor resurselor, pen­tru calitatea produselor. In această nouă opti­că neajunsurile şi lipsurile apar într-o lumi­nă crudă. Am învăţat să le identificăm mai bine şi ne-am sporit intoleranţa faţă de ele. Desigur, încă nu toate se desfăşoară aşa cum am dori. Esenţial este însă că ne străduim să gîndim şi să acţionăm într-un stil nou, ceea ce constituie o garanţie a îmbunătăţirii con­tinue a muncii noastre. Acest stil nou este desigur o chestiune de experienţă, de formare, de educaţie. Dar el este şi o exigenţă a noului cadru instituţional. Centralele noastre încă nu au întreaga încăr­cătură de atribuţii pe care ar trebui să o aibă şi încă nu sunt create toate premisele func­ţionării lor optime. Dar ele au fost create, acţionează, şi este indiscutabil că marchează un mare pas înainte în perfecţionarea condu­cerii producţiei. Prin apropierea deciziei de lo­cul executării ei, prin distribuirea mai raţio­nală a deciziei pe verticală am creat o situa­ţie în care în fiecare post de condu­cere se cere mult mai multă răspundere decît în tre­cut. Acelaşi lucru se poate spune despre exi­genţele noului sistem al contractelor, ca şi despre alte şi alte măsuri care au fost conce­pute şi adoptate în aceşti ani. Măsurile înseşi, ca şi modul de a gîndi şi acţiona al cadrelor trec, prin experimentare, printr-un proces de decantare, ceea ce va per­mite ca, în cincinalul pe care îl începem roa­dele lor să sporească necontenit. In retrospectiva cincinalului încheiat nu apare cu deosebită limpezime faptul că dez­voltarea noastră economică, industrializarea ţării constituie instrumentul sigur al îmbună­tăţirii vieţii poporului. Cum altfel decât, în pri­mul rînd, prin industrializare am putea pune în valoare resursele în vederea sporirii avuţiei şi venitului ţării ? Cum altfel decît, în primul rînd, prin industrializare am putea răspîndi roadele socialismului, ale dezvoltării pe între­gul teritoriu, în rîndurile tuturor oamenilor muncii ? Răspunsul la această întrebare îl constituie modificările în harta economică a ţării, creşterea şi diversificarea producţiei de bunuri de consum, sporirea cu 800 000 a nu­mărului persoanelor salariate. Este limpede, pentru a rămîne, de pildă, la acest aspect din urmă că într-o ţară cu o ase­menea populaţie rurală ca a noastră, însăşi modernizarea şi dezvoltarea agriculturii impli­că o industrializare intensă. Ea este necesară şi pentru a furniza agriculturii mijloacele tehnice indispensabile şi pentru a absorbi forţa de muncă ce se eliberează ca rezultat al moder­nizării acestei importante ramuri a economi­ei naţionale. Este lesne de văzut legătura strîn­­să care există între complexul de măsuri ela­borate în vederea ridicării agriculturii şi ie­rarhizarea priorităţilor viitorului cincinal. Filoanele noului care au impregnat dezvol­tarea noastră în aceşti cinci ani sunt prea nu­meroase pentru a putea fi reamintite toate acum. Intre ele se numără şi noile noastre ori­entări în domeniul salarizării şi căile pe care urmărim încadrarea mai eficientă a României în circuitul economic mondial şi mai ales an­trenarea tot mai largă a maselor la conduce­re, dezvoltarea democraţiei noastre economice. In contextul noii structuri organizatorice a in­dustriei, al cursului spre elaborarea planurilor de jos în sus, al mecanismelor stimulentelor şi răspunderii în îndeplinirea planurilor, con­ducerea colegială cuprinzînd reprezentanţi ai oamenilor muncii şi adunările generale ale salariaţilor devin noi instrumente pentru şi mai puternica ancorare în realitate a opţiuni­lor politicii economice, pentru buna funcţiona­re a principiului vaselor comunicante între partid şi popor. Construcţia socialismului nu este o operă uşoară. Această idee, subliniată nu o dată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, este valabilă nu numai pentru trecut, dar şi pentru viitor. în­tregul nostru popor priveşte însă cu încredere viitorul. Sursa acestei încrederi o constituie faptul că Partidul Comunist Român nu are comandament mai înalt dect slujirea interese­lor înfloririi ţării, asigurarea prosperităţii tu­turor oamenilor muncii. La hotarul dintre două decenii, dintre două cincinale, în preajma jubileului de 50 de ani al arhitectului întregii construcţii socialiste — partidul nostru comunist, poporul român îşi regăseşte întărite marile sale certitudini. Da, angajarea pe drumul revoluţiei socialiste a fost cel mai mare act al creaţiei sale isto­rice ! Da, Partidul Comunist Român se situea­ză cu onoare la înălţimea misiunii care i-a fost încredinţată! Da, societatea socialistă multilateral dezvoltată, pe care o făurim după concepţia şi sub conducerea partidului răs­punde deplin aspiraţiilor de progres, de civili­zaţie, de bunăstare şi cultură ale tuturor şi ale fiecăruia dintre noi. Gheorghe DOLGU ÎNCREDERE În viitor

Next