Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)

1972-01-14 / nr. 2

ECONOMIE NAȚIONALĂ UN ARGUMENT PENTRU INVESTIGAREA TUTUROR CĂILOR DE „VITALIZARE" A PRODUSELOR ÎNCĂ NERENTABILE E CONOMIA României socia­liste se caracterizează nu numai prin dinamismul său constant , concretizat în ritmurile înalte de dezvolta­re, ci şi prin preocuparea sporită pentru creşterea eficienţei tutu­ror ramurilor care are drept rezultat ob­ţinerea unor acumulări sporite la fiecare leu producţie realizată, la fiecare leu învestit. Accentuarea laturilor calitative ale activităţii economice, preocuparea constantă pentru obţinerea unei eficien­ţe economice sporite se reflectă în mod sintetic în indicatorii planului cincinal 1971—1975, care, pentru prima dată, pre­văd o creştere mai rapidă a venitului na­ţional decît a produsului social. Este evident că în noile condiţii obţi­nerea de către toate unităţile economice a unor rezultate financiare superioare capătă sensuri şi dimensiuni noi, ampli­fică responsabilitatea ministerelor, cen­tralelor industriale şi a întreprinderilor în gospodărirea cu maximum de eficien­ţă a fondurilor materiale şi băneşti. Rezultatele obţinute în primul an al cincinalului 1971—1975 scot în evidenţă, ca o caracteristică generală, preocuparea tuturor factorilor de răspundere, a colec­tivelor de oameni ai muncii, pentru mobilizarea rezervelor existente, pentru utilizarea la maximum a posibilităţilor pe care le are fiecare centrală industria­lă sau întreprindere pentru a obţine re­zultate în concordanţă cu eforturile fă­cute de stat pentru înzestrarea economiei cu tehnica cea mai modernă. In acest context, situaţia anormală în care se găsesc unele unităţi care înregis­trează pierderi în loc de beneficii, care consumă în fapt din mijloacele ce le sunt puse la dispoziţie în loc de a contribui la crearea fondurilor necesare reproduc­ţiei socialiste lărgite, nu poate fi carac­terizată decît ca nesatisfăcătoare, in­compatibilă cu o economie modernă cum este aceea a ţării noastre. Astfel, pe baza datelor existente la 30 noiembrie 1971, unele întreprinderi au depăşit pierderile planificate , o situaţie necorespunzătoare o prezintă şi întreprinderile care au realizat pierderi în loc de beneficii, ceea ce denotă existenţa unor deficienţe se­rioase în activitatea acestora. Aşa de exemplu, fabrica de geamuri Buzău a depăşit pierderile planificate de peste 4 ori, iar Fabrica de osii şi boghiuri Balş, în loc de beneficii a înregistrat pierderi. O situaţie similară o prezintă şi alte unităţi dintre care menţionăm Com­plexul de creştere şi îngrăşare a porcilor — Ulmeni, care înregistrează pierderi de circa 18 mii. lei, în timp ce în plan erau prevăzute beneficii precum şi unele fa­brici de conserve, recordul pierderilor realizate în 1971 deţinîndu-l Fabrica de conserve Feteşti cu un volum de pierderi de circa 24 mii. lei. Analiza făcută de organele Ministerului Finanţelor la un număr de 10 complexe specializate în producţia de lapte de vacă, arată că în locul beneficiilor prevăzute în studiile tehnico-economice s-au înre­gistrat pierderi al căror volum depăşeşte cu mult beneficiile respective. O eficienţă necorespunzătoare o înre­gistrează şi unităţile economice care deşi sunt rentabile, nu realizează beneficiile planificate, implicaţiile pentru economia naţională fiind similare celor care apar în cazul depăşirii pierderilor planificate, întrucât în astfel de situaţii nu se mai asigură mijloacele financiare necesare realizării obiectivelor prevăzute în plan. Un exemplu edificator îl constituie Combinatul de îngrăşăminte chimice- Turnu Măgurele care, la 30 noiembrie 1971, realizase numai circa 4% din pla­nul de beneficii. Cauzele unor astfel de situaţii care in­fluenţează în mod direct eficienţa fiecă­rei ramuri şi, în final, eficienţa întregii economii sunt multiple: nerealizarea pa­rametrilor tehnico-economici proiectaţi, utilizarea incompletă a capacităţilor de producţie, nerealizarea producţiei plani­ficate, depăşirea consumurilor specifice normate, calitatea necorespunzătoare a producţiei, imobilizări de fonduri mate­riale şi băneşti, nerespectarea disciplinei contractuale şi altele. Este de la sine înţeles că analiza aten­tă a tuturor factorilor care pot influenţa rezultatele întreprinderii şi rezolvarea operativă a aspectelor care rezultă din această analiză, se impune ca un mijloc de îmbunătăţire a activităţii fiecărei uni­tăţi economice. După cum se ştie, şi în anul 1972 un număr destul de însemnat de întreprin­deri sunt planificate cu pierderi, majori­tatea localizîndu-se la Ministerul Agri­culturii, Industriei Alimentare, Silvicul­turii şi Apelor precum şi la Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei. In plus, trebuie avut în vedere că unele produse se realizează cu pierderi la nivelul între­prinderilor sau chiar al ramurii, ceea ce contribuie la scăderea eficienţei economi­ce chiar dacă pe total întreprindere sau ramură se realizează­­beneficii (ca efect al producerii într-o anumită proporţie şi de sortimente rentabile, din care unele foarte rentabile). In parte, lipsa de rentabilitate la unele întreprinderi este justificată de cauze obiective cum ar fi înrăutăţirea condiţi­ilor naturale (în sectorul industriei ex­tractive) sau de sistemul de preţuri. Fără a ignora influenţa unor factori care ac­ţionează independent de activitatea între­prinderii, trebuie să arătăm totuşi că pierderile pe care le mai înregistrează unele unităţi economice (în special cele care nu fac parte din sectorul extractiv) sunt rezultatul unei gospodăriri necores­punzătoare a fondurilor materiale şi bă­neşti. In legătură cu această problemă trebuie subliniat că în mai multe rîn­­duri, conducerea de partid a criticat nu numai concepţia greşită potrivit căreia preţurile se pot stabili rupte de baza lor firească — cheltuielile sociale de produc­ţie — ci şi lipsa de preocupare a unor unităţi economice în luarea tuturor mă­surilor care să asigure desfăşurarea unei activităţi rentabile a fiecărei întreprin­deri, rentabilizarea fiecărui produs. După cum este cunoscut, noua lege cu privire la regimul preţurilor şi tarifelor prevede, ca principiu fundamental, că la baza stabilirii oricărei categorii de pre­ţuri stă preţul de cost, asigurînd în acest fel unităţilor care desfăşoară o activitate normală, recuperarea prin preţ a chel­tuielilor de producţie, ceea ce va con­tribui la întărirea gestiunii economice, la sporirea preocupării pentru creşterea rentabilităţii producţiei. Rezolvarea de fond a acestei probleme, respectiv aşezarea preţurilor cu ridicata pe baza cheltuielilor sociale de produc­ţie, constituie o operaţiune care necesită o anumită perioadă de timp. Aceasta nu diminuează cu nimic ci, mai mult chiar, impune ca sarcină permanentă analiza critică a preţului de cost, aducerea aces­tuia la nivelul minim posibil de realizat prin luarea tuturor măsurilor de reduce­re a cheltuielilor de muncă vie şi mate­rializată. Legea introduce, ca element de fundamentare ştiinţifică a preţurilor, calcularea cheltuielilor de producţie pe baza normelor de consum­­pentru mate­rii prime, materiale, combustibil şi ener­gie, a normelor de muncă, a normelor de amortizare. In consecinţă, abaterile de la aceste norme scot în evidenţă di­recţiile în care trebuie îndreptate efor­turile cunoscînd că, la stabilirea preţu­rilor vor fi recunoscute ca fiind necesare numai cheltuielile normate. Pentru micşorarea continuă a cheltuie­lilor de producţie, aceeaşi lege prevede obligaţia pentru ministere şi unităţile producătoare de a lua măsuri pentru re­ducerea normelor de consum, în func­ţie de perfecţionarea tehnologiei, a or­ganizării producţiei şi a muncii şi a modernizării producţiei. Rezultatele obţinute pînă în prezent, experienţa căpătată, scot în evidenţă că în toate unităţile economice mai sunt încă posibilităţi nevalorificate pe deplin, care, puse în valoare, contribuie la îmbună­tăţirea rezultatelor financiare. Este sem­nificativ de arătat că acţiunea largă des­făşurată pe plan central şi la nivelul uni­tăţilor economice, pentru rentabilizarea produselor şi a întreprinderilor, pentru reducerea volumului pierderilor planifi­cate a dus la creşterea preocupării pen­tru găsirea soluţiilor care, aplicate în practică, să asigure o sporire a volumu­lui beneficiilor, o creştere a rentabili­tăţii. D­ESFAŞURAREA în continua­re a unei astfel de acţiuni de amploare, revitalizarea pu­nerii în aplicare a unor mă­suri eficiente pentru elimina­rea sau reducerea pierderilor ar avea un efect pozitiv pentru situaţia fiecărei întreprinderi. Amintim în acest sens prevederile H.C.M. nr. 859/1970 care obligă ministerele să prezinte Comitetu­lui de Stat al Planificării şi Ministerului Finanţelor, o dată cu lucrările de plani­ficare economică şi financiară, o docu­mentaţie din care să rezulte, pe între­prinderi şi produse, cauzele pierderilor planificate, precum şi acţiunile prevăzute a fi întreprinse în continuare în scopul rentabilizării producţiei. Planificarea financiară pe anul 1972 a scos în evidenţă că mai sunt posibili­tăţi de reducere a volumului pierderilor. Astfel, pe baza analizelor efectuate, pro­punerile de pierderi prezentate pentru unele întreprinderi de Ministerul Con­strucţiilor Industriale au fost reduse cu circa 26»/», ale Departamentului Indus­triei Alimentare cu circa 36% etc., redu- Gheorghe NICOLESCU director general adjunct în Ministerul Finanțelor (Continuare în pag. 12) a

Next