Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)

1972-01-14 / nr. 2

industrial tip de In complexele zootehnice "tgg" "U­TILIZAREA fondurilor de re­­­producţie în complexele de creştere şi îngrăşare a por­iei color presupună — ca de alt­­fel în oricare unitate econo­mică — anumite proporţii ale elementelor procesului de reproducţie. In cadrul acestor proporţii locul esenţial revine corelaţiei dintre fondurile fixe şi fondurile circulante. Perturbarea proporţionalităţii dintre fondurile fixe şi fondurile circulante ca regulă, reduce eficienţa utilizării diferi­telor mijloace şi, ca urmare, duce la scă­derea eficienţei economice a producţiei. Analiza corelaţiei dintre fondurile fixe şi fondurile circulante în cadrul com­plexelor de tip industrial pentru creşte­rea şi îngrăşarea porcilor ne arată că în ultimii cinci ani (1966—1970) proporţia este de 2,12­­1 în favoarea fondurilor fixe. Trebuie remarcat că în producţia vegetală, precum şi în unităţile agricole care au zootehnia organizată după me­tode de tip gospodăresc, ponderea fon­durilor fixe este cu mult mai redusă (cir­ca 1,2—1.4 . 1), în timp ce în industria prelucrătoare ponderea fondurilor fixe de producţie în volumul total al fondu­rilor de producţie este cu puţin mai ri­dicată. Aceasta se datoreşte în principal CE GENEREAZĂ DISCORDANTA 7 DINTRE NIVELUL DE DOTARE SI REZULTATELE 7 OBŢINUTE 7 înzestrării mai ridicate a muncii cu fon­duri in unităţile zootehnice de tip in­dustrial şi vitezei de rotaţie a fondurilor circulante, care este de cîteva ori mai mare decit în unităţile cu profil vegetal, datorită particularităţilor procesului de reproducţie, care condiţionează funcţio­narea unei imense mase de fonduri fixe la dimensiunile respective ale producţiei. Astfel, în cadrul primelor 6 complexe pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor, din cadrul I.A.S., care lucrează la întrea­ga capacitate (din anul 1968), la o valoare de 1050 milioane lei fonduri fixe în pro­ducţie în anul 1970, au fost necesare fon­duri circulante în valoare de 495 milioa­ne lei, ceea ce reprezintă un raport de 2,12 : 1. Intre unităţi există o variaţie des­tul de mică. Din punctul de vedere al procesului de producţie aceasta înseamnă că întreprinderile respective sunt suficient de bine dotate pentru a-şi desfăşura în­treaga activitate potrivit prevederilor din studiile tehnico-economice, care au stat la baza construirii lor, a planurilor de producţie anuale şi a prevederilor pla­nului cincinal 1971—1975. In unităţile mai noi, această corelaţie este sensibil diferită şi se datoreşte în principal înbunătăţirilor aduse tehnolo­giei, cît şi reducerii costurilor la inves­tiţiile de producţie şi utilizare. De exem­plu, la patru complexe, care numai din anul 1971 lucrează la parametrii tehnico­­economici proiectaţi (Beregsău, Bonţida, Feteşti, Palota), raportul între fondurile fixe şi fondurile circulante este de 1,71­1. Aceste date arată însă, după părerea noastră, că proporţia între fondurile fixe şi fondurile circulante în cadrul diferite­lor întreprinderi cu acelaşi profil şi ca­pacitate s-a format fără o fundamentare economică suficientă. O CORELAŢIE justă între fondurile fixe şi fondurile circulante creează con­diţiile optime pentru o utilizare cores­punzătoare a acestora. Asupra formării corelaţiei necesare dintre cele două ca­tegorii de fonduri de producţie în com­plexele zootehnice pentru creşterea şi în­grăşarea porcilor îşi exercită influenţa numeroşi factori obiectivi şi subiectivi. Din prima categorie de factori men­ţionăm particularităţile producţiei zooteh­nice, datorită cărora procesul economic de reproducţie se împleteşte strîns cu cel biologic, asupra căruia, după cît se ştie, au influenţă însemnată condiţiile de mediu, climă etc. Deşi fondurile fixe nu depind aproape de loc de aceşti factori, reproducţia unei mari părţi din fondurile circulante se află şi în dependenţă de a­­ceste condiţii. Trebuie remarcat însă că aceste cauze sunt în mare parte înlătura­te, prin tehnologiile adoptate în comple­xele zootehnice de tip industrial. Nu este de prisos să amintim că în aceste obiec­tive condiţiile de mediu sunt în cea mai mare parte controlate, iar datorită tehno ■ logiilor folosite înseşi problemele de na­tură biologică sunt în bună măsură sub­ordonate condiţiilor create. Din cea de a doua categorie fac parte factorii externi, independenţi de voinţa conducerii fiecărei întreprinderi, depen­denţi totuşi de organele de decizie supe­rioare (Departamentul agriculturii de stat bunăoară) şi factorii interni de­pendenţi de conducerea fiecărei între­prinderi, de specialiştii şi muncitorii din aceste unităţi. Printre factorii externi menţionăm în primul rînd şi nu în mod întimplător, problema aprovizionării cu furaje pen­tru unităţile care nu au fabrici de nutre­ţuri combinate în imediata apropiere, precum şi aprovizionarea cu premixuri, supernuclee etc. pentru celelalte unităţi. Este cunoscut, de exemplu, că în mai multe perioade din an complexele de porci Bonţida, Palota, Modelu şi altele nu primesc furajele necesare în mod rit­mic. Din această cauză se înregistrează efectiv sporuri medii în greutate mai mici decit cele planificate, în dorinţa de a preveni şi de a diminua efectele aprovi­zionării neritmice cu furaje combinate, unele complexe de porcine au sporit în mare măsură mijloacele de transport cu tractoare, remorci, autocamioane, care tind să modifice corelaţia dintre fondu­rile fixe şi fondurile circulante în fa­voarea primei categorii, în mare parte în mod nefundamentat. Nu sunt lipsite de importanţă nici frec­ventele aprovizionări ale fabricilor de nutreţuri combinate cu premixuri şi su­pernuclee de calitate inferioară, care, mai ales în ultimul timp, au exercitat o influenţă negativă asupra sporului în greutate mediu zilnic, asupra potenţia­lului biologic al scroafelor, asupra viabi­lităţii şi creşterii corespunzătoare a pur­ceilor etc., şi implicit a preţului de cost pe de o parte, precum şi asupra planului de producţie însuşi, pe de altă parte. Tot pe această linie se situează şi sprijinul scăzut pe care îl primesc întreprinderile respective din partea forurilor tutelare în ce priveşte asigurarea de cadre tehni­ce corespunzătoare, de muncitori califi­caţi, precum şi în legătură­­cu asigurarea condiţiilor de stabilitate a personalului. Tot în această ordine de idei, s-ar mai putea arăta că o influenţă negativă a­­supra realizării preţului de rost o exer­cită desele modificări de preţuri la fura­jele combinate. Aceasta pare cu atît mai de neînţeles, cu cît deşi furajele de bază (porumb, orz, mazăre, soia etc.) se preiau la aceleaşi preţuri, diferitele componente (mai ales cele industriale) ale furajelor combinate se procură la preţuri mai ri­dicate. Desigur nu de mai mică importanţă sînt factorii interni cu influenţă nega­tivă. Slaba preocupare a conducerii unor unităţi şi a specialiştilor, a dus în mai multe rînduri la mortalităţi mari la pur­cei, de unde goluri frecvente în comple­tarea capacităţilor de producţie şi respec­tiv îndeplinirea neritmică a planului a­­nual de carne. Asemenea aspecte au o frecvenţă mai mare la complexele de porcine Ulmeni, Modelul Feteşti Bonţida şi altele. Aspecte ca acelea arătate mai sus ne dau posibilitatea să ne explicăm de ce numai în unele complexe, ca acelea de la Căzăneşti şi Brăila, se îndeplinesc cu mai mare frecvenţă planurile anuale de producţie, în timp ce există o tendinţă generală de ridicare a preţului de cost. Chiar şi la unităţile cu cea mai bună ac­tivitate de producţie preţul de cost nu a scăzut FENOMENELE arătate generează şi o creştere lentă a productivităţii muncii. In cele mai bune situaţii (1967—1970) s-a înregistrat o creştere a productivită­ţii muncii de 29—37%, iar în unele ca­zuri (la complexele Ulmeni şi Modelu) a avut loc o creştere foarte mică (3—5%). Această stare de fapt nu se află deloc în concordanţă cu nivelul ridicat de do­tare cu fonduri fixe şi cu raportul optim dintre fondurile fixe şi fondurile circu­lante. Situații similare sunt frecvente și în conf. dr. D. CITU (Continuare în pag. 6) DE CE DEOSEBIRE Intre SERVICII ECO I­N PREZENT, în categorisirea şi încadrarea personalului tehnic, economic, de altă spe­cialitate şi administrativ, există cîteva as­pecte demne de relevat. Aşa, spre exemplu, în statul de funcţiuni aprobat prin H.C.M. nr. 914/1968, pen­tru centrale industriale, trusturi, combinate, între­prinderi, se face o deosebire între serviciile planifi­care, salarizare, organizarea muncii și între aprovi­zionare și desfacere. Deosebirea între aceste servicii constă în faptul că primele sunt considerate tehnico­­economice, iar ultimele — economice. După structura de plan, şefii serviciilor de plan, salarizare, organi­zarea muncii sunt consideraţi a face parte din grupa tehnicieni, iar ceilalţi sunt consideraţi funcţionari. Fără a cunoaşte criteriile care au stat la baza îm­părţirii acestor servicii „pur economice“ în două gru­pe, consider că viaţa practică ne demonstrează că a­­ceastă divizare este în contradicţie cu rea­litatea. Nimeni nu contestă şi nu poate sub­aprecia importanţa muncii serviciilor de plan, salarizare , dar, în raport cu acestea, a con­sidera munca serviciilor de aprovizionare şi desfacere de o mai mică importanţă este o mare eroare, mai ales că în fruntea tuturor acestora sunt încadraţi, de regulă, economişti care au aceeaşi pregătire profe­sională. Cantitatea, importanţa şi răspunderea socială, condiţiile mai grele în care cei de la serviciile apro­vizionare şi desfacere îşi desfăşoară munca faţă de cei de la plan şi salarizare, considerăm că nu mai necesită comentarii. Dacă caracterul tehnic atribuit serviciilor amintite rezultă probabil din fap­tul că au o mai strînsă legătură cu procesul de pro­ducţie, atunci la fel trebuie să admitem că aprovizio­narea şi desfacerea reprezintă începutul şi respectiv încheierea acestui proces. Multe alte argumente s-ar putea aduce pentru a demonstra că între aceste ser­vicii nu trebuie, cel puţin în prezent, să se facă di­ferenţiere. P. IOAN economist, şef serviciu Combinatul de Celuloză şi Hîrtie-De] CE POSTURI SĂ OCUPE ECONOMIŞTII? C­ARACTERUL tot mai complex al producţiei şi economiei moderne, solicită prezenţa eco­nomistului. In centrul activităţii sale ar tre­bui să stea elaborarea şi fundamentarea propunerilor de plan, organizarea ştiinţifică a producţiei şi a mun­cii, preocuparea de a găsi şi pune în valoare cele mai eficiente căi şi mijloace de mobilizare a rezervelor din întreprinderile economice etc. După părerea mea, din cele observate în activitatea de producţie a unei întreprinderi industriale, econo­mistul nu-şi îndeplineşte, în majoritatea cazurilor, rolul său, deoarece unele posturi importante sunt ocu­pate de cadre cu nivel mediu de pregătire. Aceasta este situaţia chiar în întreprinderea unde lucrez din cadrul Ministerului Industriei Lemnului. Aici, în serviciile pur economice şi tehnico-economice (pla­nificare, salarizare, aprovizionare, desfacere, preţ cost, financiar) nu lucrează nici un economist, ci ca­dre cu diferite nivele de pregătire, care au doar ex­perienţă. Fireşte, în munca economică experienţa este foarte importantă. Dar numai cu ea nu pot fi promovate metodele moderne de analiză şi calcul de optimizare pentru sporirea eficienţei producţiei; numai cu cu­noaşterea corelării conturilor sau a diferitelor as­pecte de rutină ale planificării nu se pot face pro­grese. De aici se naşte situaţia ca unele cadre de eco­nomişti venite în unităţile de producţie, să nu fie re­partizaţi potrivit pregătirii lor, ci să fie utilizaţi ade­sea la diferite munci, care nu necesită o pregătire superioară. Pentru ca aportul economiştilor să fie cel scontat, se simte nevoia unor reglementări şi anume i — economist să fie socotit numai cel cu studii su­perioare, iar salariaţii cu studii medii să poarte de­numirea postului ce-l deţin. — nomenclatorul pentru studii şi vechime ce ur­mează să fie elaborat de către ministere în baza legii recent votată de M.A.N. să cuprindă­­ fundamentarea mai ştiinţifică a posturilor, care prevăd pregătire economică şi tehnică şi tehnico-economică ; stabilirea necesarului de economişti cu studii superioare ; pos­turile pur economice să fie încadrate cu cadre cu pregătire superioară economică, care prevăd această condiţie. Gheorghe F. IONESCU economist C.E.I.L. — Curtea de Argeș

Next