Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)
1972-01-14 / nr. 2
industrial tip de In complexele zootehnice "tgg" "UTILIZAREA fondurilor de reproducţie în complexele de creştere şi îngrăşare a poriei color presupună — ca de altfel în oricare unitate economică — anumite proporţii ale elementelor procesului de reproducţie. In cadrul acestor proporţii locul esenţial revine corelaţiei dintre fondurile fixe şi fondurile circulante. Perturbarea proporţionalităţii dintre fondurile fixe şi fondurile circulante ca regulă, reduce eficienţa utilizării diferitelor mijloace şi, ca urmare, duce la scăderea eficienţei economice a producţiei. Analiza corelaţiei dintre fondurile fixe şi fondurile circulante în cadrul complexelor de tip industrial pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor ne arată că în ultimii cinci ani (1966—1970) proporţia este de 2,121 în favoarea fondurilor fixe. Trebuie remarcat că în producţia vegetală, precum şi în unităţile agricole care au zootehnia organizată după metode de tip gospodăresc, ponderea fondurilor fixe este cu mult mai redusă (circa 1,2—1.4 . 1), în timp ce în industria prelucrătoare ponderea fondurilor fixe de producţie în volumul total al fondurilor de producţie este cu puţin mai ridicată. Aceasta se datoreşte în principal CE GENEREAZĂ DISCORDANTA 7 DINTRE NIVELUL DE DOTARE SI REZULTATELE 7 OBŢINUTE 7 înzestrării mai ridicate a muncii cu fonduri in unităţile zootehnice de tip industrial şi vitezei de rotaţie a fondurilor circulante, care este de cîteva ori mai mare decit în unităţile cu profil vegetal, datorită particularităţilor procesului de reproducţie, care condiţionează funcţionarea unei imense mase de fonduri fixe la dimensiunile respective ale producţiei. Astfel, în cadrul primelor 6 complexe pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor, din cadrul I.A.S., care lucrează la întreaga capacitate (din anul 1968), la o valoare de 1050 milioane lei fonduri fixe în producţie în anul 1970, au fost necesare fonduri circulante în valoare de 495 milioane lei, ceea ce reprezintă un raport de 2,12 : 1. Intre unităţi există o variaţie destul de mică. Din punctul de vedere al procesului de producţie aceasta înseamnă că întreprinderile respective sunt suficient de bine dotate pentru a-şi desfăşura întreaga activitate potrivit prevederilor din studiile tehnico-economice, care au stat la baza construirii lor, a planurilor de producţie anuale şi a prevederilor planului cincinal 1971—1975. In unităţile mai noi, această corelaţie este sensibil diferită şi se datoreşte în principal înbunătăţirilor aduse tehnologiei, cît şi reducerii costurilor la investiţiile de producţie şi utilizare. De exemplu, la patru complexe, care numai din anul 1971 lucrează la parametrii tehnicoeconomici proiectaţi (Beregsău, Bonţida, Feteşti, Palota), raportul între fondurile fixe şi fondurile circulante este de 1,711. Aceste date arată însă, după părerea noastră, că proporţia între fondurile fixe şi fondurile circulante în cadrul diferitelor întreprinderi cu acelaşi profil şi capacitate s-a format fără o fundamentare economică suficientă. O CORELAŢIE justă între fondurile fixe şi fondurile circulante creează condiţiile optime pentru o utilizare corespunzătoare a acestora. Asupra formării corelaţiei necesare dintre cele două categorii de fonduri de producţie în complexele zootehnice pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor îşi exercită influenţa numeroşi factori obiectivi şi subiectivi. Din prima categorie de factori menţionăm particularităţile producţiei zootehnice, datorită cărora procesul economic de reproducţie se împleteşte strîns cu cel biologic, asupra căruia, după cît se ştie, au influenţă însemnată condiţiile de mediu, climă etc. Deşi fondurile fixe nu depind aproape de loc de aceşti factori, reproducţia unei mari părţi din fondurile circulante se află şi în dependenţă de aceste condiţii. Trebuie remarcat însă că aceste cauze sunt în mare parte înlăturate, prin tehnologiile adoptate în complexele zootehnice de tip industrial. Nu este de prisos să amintim că în aceste obiective condiţiile de mediu sunt în cea mai mare parte controlate, iar datorită tehno ■ logiilor folosite înseşi problemele de natură biologică sunt în bună măsură subordonate condiţiilor create. Din cea de a doua categorie fac parte factorii externi, independenţi de voinţa conducerii fiecărei întreprinderi, dependenţi totuşi de organele de decizie superioare (Departamentul agriculturii de stat bunăoară) şi factorii interni dependenţi de conducerea fiecărei întreprinderi, de specialiştii şi muncitorii din aceste unităţi. Printre factorii externi menţionăm în primul rînd şi nu în mod întimplător, problema aprovizionării cu furaje pentru unităţile care nu au fabrici de nutreţuri combinate în imediata apropiere, precum şi aprovizionarea cu premixuri, supernuclee etc. pentru celelalte unităţi. Este cunoscut, de exemplu, că în mai multe perioade din an complexele de porci Bonţida, Palota, Modelu şi altele nu primesc furajele necesare în mod ritmic. Din această cauză se înregistrează efectiv sporuri medii în greutate mai mici decit cele planificate, în dorinţa de a preveni şi de a diminua efectele aprovizionării neritmice cu furaje combinate, unele complexe de porcine au sporit în mare măsură mijloacele de transport cu tractoare, remorci, autocamioane, care tind să modifice corelaţia dintre fondurile fixe şi fondurile circulante în favoarea primei categorii, în mare parte în mod nefundamentat. Nu sunt lipsite de importanţă nici frecventele aprovizionări ale fabricilor de nutreţuri combinate cu premixuri şi supernuclee de calitate inferioară, care, mai ales în ultimul timp, au exercitat o influenţă negativă asupra sporului în greutate mediu zilnic, asupra potenţialului biologic al scroafelor, asupra viabilităţii şi creşterii corespunzătoare a purceilor etc., şi implicit a preţului de cost pe de o parte, precum şi asupra planului de producţie însuşi, pe de altă parte. Tot pe această linie se situează şi sprijinul scăzut pe care îl primesc întreprinderile respective din partea forurilor tutelare în ce priveşte asigurarea de cadre tehnice corespunzătoare, de muncitori calificaţi, precum şi în legăturăcu asigurarea condiţiilor de stabilitate a personalului. Tot în această ordine de idei, s-ar mai putea arăta că o influenţă negativă asupra realizării preţului de rost o exercită desele modificări de preţuri la furajele combinate. Aceasta pare cu atît mai de neînţeles, cu cît deşi furajele de bază (porumb, orz, mazăre, soia etc.) se preiau la aceleaşi preţuri, diferitele componente (mai ales cele industriale) ale furajelor combinate se procură la preţuri mai ridicate. Desigur nu de mai mică importanţă sînt factorii interni cu influenţă negativă. Slaba preocupare a conducerii unor unităţi şi a specialiştilor, a dus în mai multe rînduri la mortalităţi mari la purcei, de unde goluri frecvente în completarea capacităţilor de producţie şi respectiv îndeplinirea neritmică a planului anual de carne. Asemenea aspecte au o frecvenţă mai mare la complexele de porcine Ulmeni, Modelul Feteşti Bonţida şi altele. Aspecte ca acelea arătate mai sus ne dau posibilitatea să ne explicăm de ce numai în unele complexe, ca acelea de la Căzăneşti şi Brăila, se îndeplinesc cu mai mare frecvenţă planurile anuale de producţie, în timp ce există o tendinţă generală de ridicare a preţului de cost. Chiar şi la unităţile cu cea mai bună activitate de producţie preţul de cost nu a scăzut FENOMENELE arătate generează şi o creştere lentă a productivităţii muncii. In cele mai bune situaţii (1967—1970) s-a înregistrat o creştere a productivităţii muncii de 29—37%, iar în unele cazuri (la complexele Ulmeni şi Modelu) a avut loc o creştere foarte mică (3—5%). Această stare de fapt nu se află deloc în concordanţă cu nivelul ridicat de dotare cu fonduri fixe şi cu raportul optim dintre fondurile fixe şi fondurile circulante. Situații similare sunt frecvente și în conf. dr. D. CITU (Continuare în pag. 6) DE CE DEOSEBIRE Intre SERVICII ECO IN PREZENT, în categorisirea şi încadrarea personalului tehnic, economic, de altă specialitate şi administrativ, există cîteva aspecte demne de relevat. Aşa, spre exemplu, în statul de funcţiuni aprobat prin H.C.M. nr. 914/1968, pentru centrale industriale, trusturi, combinate, întreprinderi, se face o deosebire între serviciile planificare, salarizare, organizarea muncii și între aprovizionare și desfacere. Deosebirea între aceste servicii constă în faptul că primele sunt considerate tehnicoeconomice, iar ultimele — economice. După structura de plan, şefii serviciilor de plan, salarizare, organizarea muncii sunt consideraţi a face parte din grupa tehnicieni, iar ceilalţi sunt consideraţi funcţionari. Fără a cunoaşte criteriile care au stat la baza împărţirii acestor servicii „pur economice“ în două grupe, consider că viaţa practică ne demonstrează că această divizare este în contradicţie cu realitatea. Nimeni nu contestă şi nu poate subaprecia importanţa muncii serviciilor de plan, salarizare , dar, în raport cu acestea, a considera munca serviciilor de aprovizionare şi desfacere de o mai mică importanţă este o mare eroare, mai ales că în fruntea tuturor acestora sunt încadraţi, de regulă, economişti care au aceeaşi pregătire profesională. Cantitatea, importanţa şi răspunderea socială, condiţiile mai grele în care cei de la serviciile aprovizionare şi desfacere îşi desfăşoară munca faţă de cei de la plan şi salarizare, considerăm că nu mai necesită comentarii. Dacă caracterul tehnic atribuit serviciilor amintite rezultă probabil din faptul că au o mai strînsă legătură cu procesul de producţie, atunci la fel trebuie să admitem că aprovizionarea şi desfacerea reprezintă începutul şi respectiv încheierea acestui proces. Multe alte argumente s-ar putea aduce pentru a demonstra că între aceste servicii nu trebuie, cel puţin în prezent, să se facă diferenţiere. P. IOAN economist, şef serviciu Combinatul de Celuloză şi Hîrtie-De] CE POSTURI SĂ OCUPE ECONOMIŞTII? CARACTERUL tot mai complex al producţiei şi economiei moderne, solicită prezenţa economistului. In centrul activităţii sale ar trebui să stea elaborarea şi fundamentarea propunerilor de plan, organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, preocuparea de a găsi şi pune în valoare cele mai eficiente căi şi mijloace de mobilizare a rezervelor din întreprinderile economice etc. După părerea mea, din cele observate în activitatea de producţie a unei întreprinderi industriale, economistul nu-şi îndeplineşte, în majoritatea cazurilor, rolul său, deoarece unele posturi importante sunt ocupate de cadre cu nivel mediu de pregătire. Aceasta este situaţia chiar în întreprinderea unde lucrez din cadrul Ministerului Industriei Lemnului. Aici, în serviciile pur economice şi tehnico-economice (planificare, salarizare, aprovizionare, desfacere, preţ cost, financiar) nu lucrează nici un economist, ci cadre cu diferite nivele de pregătire, care au doar experienţă. Fireşte, în munca economică experienţa este foarte importantă. Dar numai cu ea nu pot fi promovate metodele moderne de analiză şi calcul de optimizare pentru sporirea eficienţei producţiei; numai cu cunoaşterea corelării conturilor sau a diferitelor aspecte de rutină ale planificării nu se pot face progrese. De aici se naşte situaţia ca unele cadre de economişti venite în unităţile de producţie, să nu fie repartizaţi potrivit pregătirii lor, ci să fie utilizaţi adesea la diferite munci, care nu necesită o pregătire superioară. Pentru ca aportul economiştilor să fie cel scontat, se simte nevoia unor reglementări şi anume i — economist să fie socotit numai cel cu studii superioare, iar salariaţii cu studii medii să poarte denumirea postului ce-l deţin. — nomenclatorul pentru studii şi vechime ce urmează să fie elaborat de către ministere în baza legii recent votată de M.A.N. să cuprindă fundamentarea mai ştiinţifică a posturilor, care prevăd pregătire economică şi tehnică şi tehnico-economică ; stabilirea necesarului de economişti cu studii superioare ; posturile pur economice să fie încadrate cu cadre cu pregătire superioară economică, care prevăd această condiţie. Gheorghe F. IONESCU economist C.E.I.L. — Curtea de Argeș