Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)

1972-01-14 / nr. 2

RILE luate, in ultimii ani, în domeniul aprovizionării au asigurat 0 Srg^M o suplețe şi o mobilitate mai mare, astfel ca fiecare întreprindere să J? re­3 aibă posibilitatea să-şi asigure o aprovizionare corespunzătoare in ve- M B 8 darea continuităţii procesului de producţie, prin asigurarea de stocuri 88 Mr de materii prime, materiale auxiliare, piese de schimb şi combustibil pe baza normativelor planificate. Mărimea acestor stocuri este deter­minată de volumul producţiei şi de caracterul consumului, concretizat in ultima instanţă in necesarul de consum pe o anumită perioadă de timp, de condiţiile dezvoltării in perspectivă a producţiei, de apropierea surselor de aprovizionare, de organizarea eficientă a transporturilor. Pentru stabilirea ritmicităţii aprovizionării sunt necesare efectuarea peri­odică de analize aprofundate pentru fiecare material in parte, pentru fiecare ra­mură şi întreprindere. Varianta optimă ce se adoptă trebuie să asigure o repar­tizare raţională a materiilor prime şi a materialelor între producător şi consuma­tor. Altfel se ajunge — şi practica a demonstrat-o nu odată — fie la formarea de stocuri supranormative, fie la subdimensionarea stocurilor — ambele situaţii fiind in detrimentul economicităţii si eficienţei. Inducit, in ultima vreme au apărut unele elemente contradictorii în legă­tură cu nivelul stabilirii normativelor de stoc, mai ales la metal, fapt ce are repercusiuni negative asupra ritmicităţii activităţii productive in unele între­prinderi, am solicitat unor specialişti în aprovizionare (beneficiari şi furnizori) de a-şi formula opiniile şi a face propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii in acest „nerv vital“ al economiei. POT FI MĂRITE STOCURILE DE LA 33-39 ZILE LA 90 ZILE? D­eterminarea cit mai corectă a normativelor de stoc pentru materii prime şi materiale a preocupat şi preocupă specialiştii din do­meniul aprovizionării al Ministerului In­dustriei Construcţiilor de Maşini, deoare­ce problema nu este rezolvată în concor­danţă cu nevoile producţiei întreprinde­rilor noastre. În unele unităţi construc­toare de maşini existenţa unor stocuri necorespunzătoare are şi în prezent e­­­fecte negative ţn asigurarea ritmicităţii, producţiei, determină folosirea neraţiona­­lă a metalului consum suplimentar de manoperă etc. Ce factori facilitează o atare situaţie ? În ultimii 5—6 ani stocul normat la laminate feroase alocat prin balanţă a reprezentat consumul pe 33—39 zile, iar stocul cu care au lucrat uzinele cons­tructoare de maşini a reprezentat consu­mul pe circa 50 000 zile, diferenţa can­titativă dintre aceste două stocuri aco­­perindu-se din necesarul pentru realiza­rea planului, în detrimentul desfăşurării normale şi ritmice a procesului de pro­ducţie. Am precizat „în detrimentul des­făşurării ritmice a procesului de produc­ţie“, deoarece s-a constatat in permanen­ţă că stocul normat alocat de 33—39 zile nu reprezintă intervalul mediu între li­vrări (adică stocul curent) şi nu poate suplini lipsa stocului de siguranţă, care reprezintă necesarul în cazul unor aba­teri de la ritmul mediu al livrărilor cu­rente. Şi pentru că am pornit de la intervalul mediu între livrări, aş dori să relev că, din informaţiile ce le deţinem de la spe­cialişti ai Ministerului Industriei Meta­lurgice, rezultă că peste 50% din sorti­mentele de metal se laminează o singură dată pe trimestru, iar în cazul în care se programează trei laminări pe trimestru, livrarea se face o dată sau maximum de două ori pentru uzinele constructoare de maşini, din restul laminărilor efectuîn­­du-se livrări la export sau către alţi be­neficiari. Discutând cu coordonatorii ba­lanţei de metal consecinţele unei astfel de soluţionări, ei ne-au confirmat că, în principiu, sunt de acord cu alocarea unui stoc normat corespunzător pentru 60 zile, iar asta trebuie reglementată prin hotă­­râri ale Comitetului de stat al Planifică­rii, Ministerului Finanţelor şi Ministerului aprovizionării tehnico-m­a­teriale şi con­trolului fondărilor fixe. In susţinerea celor afirmate pot arăta că, contractele cu Combinatul siderurgic­­■ Galaţi pentru tablă se încheie cu be­neficiarii cu eşalonare lunară pe­ total tablă şi nu pe tipodimensiuni ; datorită acestui fapt, stocurile normate alocate de circa 39 zile (care nu sunt corelate cu posibilităţile de livrare), conduc la difi­cultăţi serioase în desfăşurarea procesu­lui de producţie la beneficiari. Mai mult, la materialele din import, unele contracte se încheie cu termene trimestriale fără o eșalonare lunară, fapt ce pledează pen­tru alocarea unor stocuri normate la nivel de cel puțin 90 zile la aceste mate­riale. Referitor la materialele din import, aş vrea să relev faptul că nerealizarea în timp util a unor tipodimensiuni a gene­rat deseori, datorită urgentărilor şi trans­porturilor necorespunzătoare, un impor­tant volum de cheltuieli valutare supli­mentare. Ţin să menţionez că în unele ţări, pentru eliminarea dificultăţilor în aprovizionarea cu metal, se asigură la consumatori, 55 zile stoc normat în R.D.G., 90—120 zile în R.P.U., 50—60 zile la firma Fiat-Italia, 65 zile în R.S.C., 77 zile în R.P.P. etc. Opinez pentru stabilirea unor stocuri normate care să reprezinte­­consumul dintre două livrări atit la sortimentele din producţia internă cit şi la cele din import, precum şi necesarul în cazul unor abateri de la ritmul mediu al livrărilor curente. Aceasta nu înseamnă însă că a­­tît furnizorii interni cit şi unităţile im­portatoare, nu trebuie să ia toate mă­surile pentru îmbunătăţirea ritmicităţii livrărilor şi a realizării importurilor. ing. Ion POPESCU director tehnic, Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere, Mi­nisterul Industriei Construcţiilor­­ de Maşini CALCULATORUL ELECTRONIC „PLEDEAZĂ" PENTRU 55-60 ZILE... S­TABILIREA realistă a normati­velor de stoc, începe­m aşa cum o dovedeşte practica — de la determinarea necesarului şi anume de la nivelul normelor de consum fixate pen­tru realizarea diverselor produse. Mi se pare că acest aspect este valabil nu nu­mai in construcţia de maşini, ci şi în toa­te celelalte ramuri, avînd implicaţii mai mari sau mai mici în funcţie de specifi­cul producţiei. După mine, aceasta con­stituie problema nr. 1, deoarece în con­strucţia de maşini ponderea cheltuielilor materiale reprezintă între 50—80%, iar la unele produse chiar 90%. Fără o bază ştiinţifică în stabilirea normelor de consum pe produs se ajunge la aprovizio­nări nepiorelate, supradimensionate sau sub nivelul cerinţelor. La ora actuală, aş spune, că în multe întreprinderi în activitatea de determina­re a consumurilor specifice nu sunt antre­naţi întotdeauna specialişti cu o pregă­tire corespunzătoare Aceasta are drept rezultat stabilirea unor consumuri spe­cifice, fie mai mari, fie mai mici, de cele mai multe , ori însă necorespunzătoare în raport cu necesităţile efective. Cred că în compartimentul normelor de consum, ală­turi de ingineri, ar trebui să-şi găsească loc­atit statisticieni cit şi economişti. În ce priveşte, stocul normat de metal, el a fost prestabilit la 30—33 de zile. Practica arată că el este necorespunzător,, oferind adesea serioase dificultăţi în asi­gurarea ritmicităţii producţiei. De­­altfel, perşi măi am verificat prin maşinile elec­tronice de calcul situaţia, rezultind că intervalele medii între livrări ajung între 55—60 zile. Aş mai aminti că de la fostul Departament al aprovizionării au venit cu doi-trei ani în urmă, colective de lu­cru care au făcut sondaje în fişele de magazie ale unor întreprinderi (de pildă, 1 Mai-Ploieşti), verificînd şi intervalele între livrări. Prin această selecţie, care într-o anumită proporţie este subiectivă, s-a ajuns exact la acelaşi rezultat­­ tot 55—60 zile intervale medii între livrări, în cazul principalelor grupe de laminate. Nivelul producţiei pe care-l ating as­tăzi centralele industriale, întreprinderi­­­­le, impune ca aprovizionarea tehnico­­materială să se desfăşoare ritmic, con­form cerinţelor planurilor de fabricaţie. Trebuie eliminate riscurile­­ prin asigu­rarea de stocuri de materiale corespunză­toare, nu numai pentru intervalul mediu, ci şi la toate celelalte capitole, respectiv: rezerve de condiţionare şi stocuri de si­guranţă. Nepunerea la punct a acestor­­ cerinţe face ca şi astăzi unii beneficiari să continue practica de a se aproviziona după principiul : „mai bine să prisoseas­că decît să lipsească“ diferite materiale. Fireşte, s-ar mai putea spune multe în privinţa posibilităţilor de perfecţionare a mecanismului existent în direcţia apro­vizionării tehnico-materiale. Deocamdată, ar fi util să se pună de acord normativele de stoc de metal cu cerinţele actuale ale proceselor de producţie din întreprindere. Eu nu pledez în niciun caz pentru nişte stocuri nenormate. Dimpotrivă. Ar fi in­dicat, după părerea mea, ca stocurile normate (inclusiv pentru metal) să fie unice şi anume cele determinate o dată cu calcularea normativelor de mijloace circulante. ing. Vladimir ŞIREANU director comercial. Centrala de utilaje petroliere-Ploieşti DUPĂ METODOLOGIA IN VIGOARE1 REZULTĂ 60-90 ZILE... D­EŞI PROFILUL ramurii este di­ferit, totuşi ne numărăm şi noi printre consumatorii de metal importanţi. Utilizăm metal în confecţio­narea pieselor de schimb, în realizarea unor instalaţii, în executarea diferitelor reparaţii curente şi capitale a utilajelor etc. De aceea suntem­ direct inter­esaţi, la fel ca şi unităţile industriei construcţi­ilor de maşini, în asigurarea unei aprovi­­vizionări corespunzătoare, cantitativ şi calitativ, cu metal. Există în această di­recţie unele neajunsuri. Faptul că de ani de zile se menţine o diferenţă flagrantă între normativul de stoc calculat de întreprinderi, în baza metodologiei în vigoare şi din care re­zultă 60—90 zile faţă de 33 zile norma­tiv de stoc fixat de Ministerul Apro­­zionării şi CSP — s-a ajuns la o apro­vizionare în salturi, la neasigurarea rit­micităţii normale a producţiei. Specialiştii din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini opinează pen­tru un normativ de stoc de circa 60 zile, fiind ministerul care are rulajul cel mai mare de metal. Este știut că acolo unde există un rulaj mare de material norma­tivul de stoc poate fi mai eficient folo­sit, este nevoie de un stoc pentru un nu­măr mai redus de zile. Sectoarele cu un consum mai redus de metal, cu unităţi răspîndite pe tot întinsul ţării, nu au a­­ceeaşi posibilitate de a folosi normativul de stoc. De aceea, considerăm că norma­tivul de stoc la metal fixat de Ministe­rul Aprovizionării şi C.S.P., trebuie să fie reanalizat şi diferenţiat pe ministere. Cred că Ministerul Industriei Metalur­gice trebuie să-şi îmbunătăţească reţeaua de desfacere a metalului. In momentul de faţă se solicită specificaţii pe tipodimen­­siuni şi cantităţi cu anticipaţii de 6—12 luni pentru a putea fi aprovizionaţi. A­­cest lucru generează stocuri supranorma­tive şi chiar stocuri disponibile, pentru că nu întotdeauna aceste specificaţii pot corespunde cu necesarul în momentul consumului. Este nevoie ca unele sorti­mente de uz general să fie descentraliza­te, iar specificaţiile să fie întocmite pen­tru perioade de consum mai apropiate. In ce priveşte asigurarea celorlalte ma­teriale specifice proceselor de producţie chimice , lucrurile se pun altfel, me­canismul existent asigură toate condiţiile pentru o aprovizionare corespunzătoare. Anton FRUNZESCU şef, serv. plan din DGAD, Ministerul Industriei Chimice REALITATEA CONFIRMĂ NECESITATEA STOCURILOR DE 55-60 ZILE P­ROBLEMA normativelor de stoc îmbrăţişează două laturi : una o reprezintă stocurile normate la producător şi alta, stocurile normate la consumator. Dacă stocurile n­ormate la producător prevăzute în balanţele de stat şi departamentale (după cum se practică) au o strinsă corelare cu balanţa financiară, nu acelaşi lucru se poate spu­ne despre stocurile normate la consuma­tor. Stocul normat la producător, se fixează prin balanţă cu un număr me­diu de zile şi cu o cantitate fixă ce se aprobă prin planul de stat sau departa­mental şi care se înscrie şi în balanţa financiară. Deci, stocul fizic normat la producător se regăseşte cu valoarea în lei în balanţa financiară. înainte de a vorbi însă de stocul la consumator, doresc să arăt că şi după părerea mea, stocurile de metal la pro­ducător sunt pe drept cuvînt mici şi de­­zasortate (lucru ce este adesea criticat de beneficiari şi în special de întreprinderile constructoare de maşini), fapt ce creează unele greutăţi în asigurarea ritmicităţii producţiei. De aceea, aceste stocuri ne­cesită o reanalizare, pentru a le dimen­siona mai bine prin balanţe şi apoi să fie sortate pe cit posibil pe întreaga gamă de tipodimensiuni. Aceasta, deoarece nu­mai prin­tr-o asigurare optimă la produ­cători (baze) cu toate sortimentele, se pot reduce stocurile supranormative la con­sumator. Indiferent dacă in viitor ponderea stocurilor normate sunt în balanța pro­ducătorului sau a consumatorului, indi­ferent cum se va stabili într-o metodo­logie viitoare în materie de­ metal, ținind cont că laminarea unor tipodimensiuni se face la intervale de aproape 90 zile (şi chiar 120 zile) şi importul are ter­mene trimestriale, acest stoc trebuie să ajungă la producător plus consumator — şi după părerea m­ea — la circa 90 zile. Or, astăzi această situaţie este mult inferioară, deoarece prin balanţe, stocu­rile la producător sunt de circa 30 zile, iar la consumator la circa 17 zile. Rea­litatea confirmă că în diferite cazuri, stocurile fizice la unele întreprinderi consumatoare sunt de 55—60 zile, deși normativele nu sunt astfel calculate. Aceasta determină ca să existe stocuri supranormative și, în majoritate, dez­­asortate. Trecînd de la stocul la producător la stocul normat la consumator, se constată că, din punct de vedere valoric, stocul normat la consumator — ce nu este co­municat de C.S.P. — nu corespunde cu stocul stabilit prin formularul AB 2 sau NI, care se calculează în raport cu ne­voile întreprinderii. Cunoaştem că astăzi sunt dispoziţii le­gale care pedepsesc pe cei care se fac vinovaţi de cereri (calcule de materiale) peste nevoile întreprinderii şi, deci, a­­ceştia îşi calculează necesarul în mod real pe formularul III şi-l depun, prin organul central tutelar, la Ministerul Fi­nanțelor pe baza căruia, după verificare, primesc un normativ. Acest normativ financiar nu concordă la unele materiale cu stocul fizic calculat intern de C.S.P. şi necomunicat. Stocul normat stabilit în fișele NI este calculat pe baza nevoilor de producţie, a distanţei medii între două livrări şi dacă, în unele cazuri, el depăşeşte stocul calculat de C.S.P., a­­ceasta se asigură din livrări care, la unele materiale pe tipodimensiuni se fac aprovizionări mai mari, datorită faptului că furnizorul nu poate să realizeze can­tităţi mici sau, în cazul metalului, nu se pot lamina unele tipodimensiuni de mai multe ori pe trimestru, precum şi din intrări neritmice din import. De altfel trebuie spus că stocul pe poziţie de plan calculat de C.S.P., nu poate fi corelat exact cu cel existent în formularul III (financiar). Dacă am lua, de exemplu, în sectorul de aprovizionare al Ministerului Indus­triei Metalurgice modul de calcul al sto­cului normat, se poate constata că la unele minereuri din import, stocul nor­mat este de o­zi, iar stocul de siguranță de circa 34 zile. Prin noua dispoziţie se spune că stocul de siguranţă trebuie să fie aprobat de Ministerul Aprovizionării. Aceasta ar însemna că dacă pentru a­­cest stoc de siguranţă s-ar prevedea prin regulament că necesită aprobarea antici­pată a Ministerului Aprovizionării, com­binatele şi uzinele ministerului nostru ar fi într-o situaţie grea în realizarea sarcinilor de producţie pînă la primirea aprobării ; în afară de acesta s-ar naşte zilnic un volum de lucrări scriptice foar­te mari. Este, deci, necesar ca în această problemă să se stabilească un regulament numai pentru anumite materiale speci­fice (mineru­ri, tagle etc.), o metodă spe­cială de aprobare. Apreciez că problema stocurilor nor­mate la consumator trebuie să fie lăsată în sarcina întreprinderilor, cu condiția controlării îndeaproape atit a calculului acestui stoc, cit şi a consumurilor din stoc, întreprinderile ar trebui lăsate să facă acest lucru în raport cu nevoile lor reale, impuse de fluxul tehnologic al producţiei, de ritmicitatea de intrare a materialelor şi de necesitatea de aprovi­zionat pe trimestru. In ce priveşte me­toda de calcul, de fixare a normativelor, apreciem că actualele dispoziţii legale şi instrucţiunile Ministerului Finanţelor nu mai corespund. Este necesar ca după calcularea acestora să se verifice de că­tre experţi modul cum sunt stabilite nor­mativele de către fiecare unitate, pentru ca stocul normat prin formularul III să nu apară nejustificat față de ceea ce dorește, adică de o corelare valorică cu calculul intern stabilit de C.S.P. De asemenea, considerăm că ar trebui revizuită și problema consumurilor spe­cifice. Ea nu este astăzi încă pusă la punct, deoarece foarte multe norme sunt uzinale, unele departamentale şi foarte puţine dintre ele sunt norme de stat. Pentru aceasta ar trebui formate colec­tive de specialişti care să colaboreze cu Ministerul Aprovizionării şi C.S.P. în verificarea şi buna lor determinare. ing. Gheorghe ANTONIU director, Direcţia generală de apro­vizionare­ şi desfacere, Ministerul Industriei Metalurgice ,mnim ............................... .......................... EXPERIENŢA PRACTICĂ A FURNIZORULUI ÎNCLINĂ SPRE 60- 65 ZILE Ş­I DUPĂ PAREREA MEA, sto­cul normat la laminare în uzi­nele constructoare de mașini nu reprezintă intervalul mediu între două livrări. Doresc să arăt că dintr-un calcul efectuat la două întreprinderi side­rurgice, a rezultat că intervalul me­diu între două laminări este de aproape 40 zile, cu precizarea că unele sortimente ar putea fi laminate In prima decadă a primei luni din trimestru, iar următoarea să se facă la sfîrşitul celei de a doua luni din trimestru sau chiar mai tîrziu. In acest caz şi intervalul din­tre două laminări se prelungeşte la 60— 70 zile şi în unele situaţii chiar mai mult. Desigur, cazurile respective nu re­prezintă o pondere mare şi ele sunt de­terminate de aspecte tehnologice (pre­gătire de cilindri) şi economice (utiliza­rea raţională a agregatelor, a garnituri­lor de cilindri etc.), din care cauză este posibil ca un profil să se lamineze o singură dată pe trimestru (acolo unde cererile totale pe economie nu reprezintă o campanie de laminare rentabilă), iar intervalul între două laminări în acest caz să fie și de peste 90 zile. Din practica pe care o am, apreciez și eu că nu este posibil să se lucreze în întreprinderi cu un stoc mai mic de 60—65 zile, ţinînd seama de condiţiile arătate la care se mai adaugă unele ne­ajunsuri la importul de metal. Contrac­tele la import se încheie cu termene tri­mestriale, iar lunar intrările de metal sunt deplasate, în general, în luna 2-a şi a 3-a şi chiar cantităţi însemnate în luna 4-a, aşa zisă lună de respiro. Lu­­crind în această activitate de mai mulţi ani, vreau să arăt că strădaniile noastre de a asigura beneficiarii cu metalul soli­citat­­ se lovesc de toate aceste greu­tăţi. Pentru a preîntîmpina în viitor situa­­ţiile de nelivrare ritmică a metalului, opinez pentru asigurarea unor stocuri la consumatori de cel puţin 60—65 zile, stocuri care ar asigura, în final, o desfă­şurare normală a producţiei, ar elimina stagnările, o serie de cheltuieli pentru transporturi costisitoare. Am convingerea că efectele favorabile a acestor stocuri nu vor întîrzia să se arate, compensind cu prisosinţă efortul ce trebuie făcut prin balanţă pentru asigurarea lor. Iată de ce problema ar trebui să, fie examinată de organele tutelare interesate, asigurîn­­du-se prin planificare o justă soluţionare a ei. ing. Petru CANTALARE director tehnic Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere — Ministerul Indius­­ triei Metalurgice * STOCURI NORMATE DE 70 ZILE AR FI DEPLIN JUSTIFICATE N­ormarea stocurilor de pros­ducţie nu şi-a găsit, practic pînă în prezent, o rezolvare c­o­respunzătoare, deşi ea a fost ridicată c­u mai mulţi ani în urmă ca o problem­a majoră. Se pare că ea constituie obiect de discuţie şi pe plan internaţional. Insă din moment ce la noi s-a ajuns la con­cluzia că ritmicitatea şi, în ultimă in­stanţă, calitatea aprovizionării este de­terminată şi de existenţa unor stocuri de producţie corespunzătoare, este necesa să se ia de urgenţă măsuri. Din câte cunosc, în actul normativ de înfiinţare a fostului Departament al Aprovizionării tehnico-materiale ere prevăzută sarcina elaborării de norme şi normative de stocuri, iar pe linia meta­lului s-au întreprins unele studii la prin­cipalele combinate și întreprinderi side­rurgice, din care a reieșit necesitatea creării unor stocuri de circa 70—80 zilei. Indiferent dacă stocul s-ar crea numai pe seam­a producătorului sau numai pe seama consumatorului",’ părerea mea este că nu trebuie să uniformizăm aceeaşi mărime a stocurilor pentru toate ranu­­rile sau pentru toate centralele şi uni­­tăţile din econom­ie.­­ Consider că la­­ stabilirea mărimii stocurilor de metal trebuie să se aibă la vedere atit diferenţierea ce trebuie să fie făcută de la o întreprindere la în­treprindere, cit şi structura sortod­imen­­sională ce trebuie să com­pună stocurile, cunoscut fiind faptul că sunt materiale specifice consumului numai unui sector, unei întreprinderi sau materiale ce sunt uzuale consumului­ mai multor unităţi. Aşa, de exemplu,­ pentru utilaj chimie este nevoie de table de cazane, aliata, tablă groasă , pentru fabricaţia de va­goane — materiale specific acestora, iar pentru construcţii­ metalice — profile şi table din aproape toate sortimentele. In concluzie, ideea că construcţiile de ma­şini, ca ramură de bază mare consuma­toare de metal, necesită stocuri normate de 70 zile, este pe deplin justificată. Panait MIULESCU şeful serviciului plan şi organizare. Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere Ministerul Industriei Metalurgice N.R. — După cun. rezultă d,« opiniile specialiștilor necesitatea revizuirii nor-. mativelor de stoc la metal este o pro­blemă reală a cărei rezolvare nu mai­­ poate fi aminată. Am văzut că părerile , asupra mărimii normativului sint foarte diferite. Oare să nu poată fi găsit un, consens prin utilizarea unui instrument de calcul obiectiv ? Ne exprimăm speranţa că în unul din numerele noastre viitoare vom putea fi în măsură să publicăm opiniile specia­liştilor din Ministerul aprovizionării tehnico-materiale şi controlului gospodă­ririi fondurilor fixe. Ministerul Finanţe­lor şi Comitetul de Stat al Planificării. Opinii consemnate de V. BOESCU L. ŢINTEA

Next