Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)

1972-01-14 / nr. 2

­DEZBATERI i­ nb.miu mov ■+ IOT ,iM Acumulare şi consum ■ în Editura Politi­că a apărut volumul Co­relaţia dintre acumulare şi consum, de Emilian Do­­brescu (Buc. 215 pag.). Por­nind, de la locul deosebit de important pe Care îl ore îr». oricare program de dez-,­voltare social-economică opţiunea in privinţa­ corela­ţiei dintre fondul de acu­m­le mai vechi în acest do­meniu. Lucrarea oferă citito­rului, atît sistemul catego­rial pe care se întemeiază interpretarea teoretică a corelaţiei dintre fondul de acumulare , şi fondul de consum în condiţiile socia­lismului, cît şi tehnici şi metode pentru analiza ei concretă. O atenţie deosebită este acordată elaborării unor modele —­ unul monopro­­duct şi altul cu cinci ra­muri — care să poată fi folosite în studiile de prog­noză privind dezvoltarea economiei româneşti în pe­rioada 1975—2000. Para­metrii modelelor au fost determinate pe baza datei lor statistice pe perioada 1959—1970 si a datelor pla­nului cincinal 1971—1975, in alegerea tipului funcții­lor incluse în model avin­­du-se în vedere trei crite­rii : a) să corespundă ten­dinței obiective a procesu­­lui economic reflectat b) să ajusteze pe cît posibil mai bine seria de date pe baza căreia s-a determinat și c) să aibă o formă relativ simplă, dîndu-se prioritate considerentelor legate de conţinutul proceselor eco­nomice aproximate. Cînd nu există­, ■ In studiul L’Europe industrielle n’est pas pour demain (Europa industri­ală nu va fi realizată mîine), publicat în supli­mentul pe octombrie a.c al revistei L’UZINE NOU­­VELLE, Jose-Alain Fralon se ocupă de problemele dificile — nerezolvate sau a căror soluţionare se află sub semnul întrebării — ale creării Pieţei Comune industriale. Inventariind pie­­drcite de­­ordin adminis­trativ, juridic, financiar, tehnic sau — pur şi sim­plu — de­ natură concu­­renţială, autorul atrage a­­tenţia că aderarea la Comunitatea­­ Economi­că Europeană a Angliei, cu considerabilul ei poten­ţial tehnic, industrial şi fi­nanciar, nu numai că nu va uşura rezolvarea pro­blemelor amintite, dar chiar o va complica. Profesiunile de credinţă comunitară, programele'ambi*'oase; ac­■lU'Ut. t-; --I i jiiil-ri I .iiii. fele de bravură cu carac­ter instituţional sau juridic etc. — conchide autorul — nu pot, în ultima analiză, să determine statele sau întreprinderile de­­ a cola­bora între ele, atunci, cînd nu există dorinţa respec­tivă. Joi 13 ianuarie a.c. a avut loc plenara lărgită a Comitetului de conducere a Uniunii Arhitecţilor din­­ România. Principala temă de pe agenda lucrărilor plenarei a constituit-o Proiectarea construcţiilor industriale conform cerin­ţelor funcţionale reale ale producţiei. Căile reducerii costului şi ale economiei in proiectare in arhitectu­ra industrială“, mutare şi fondul de consum, autorul continuă în prezenta lucrare unele din preocupă­ SUBDEZVOLTAREA ECONOMICĂ ŞI CĂILE LICHIDĂRII El .XI. Dezbaterile pe care le publicăm azi reprezintă continuarea celor organizate de „Viaţa economică", împreună cu Aca­demia „Ştefan Gheorghiu", apărute în numerele 21, 22, 24, 27, 30, 32, 41, 43, 44 şi 51/1971 ale revistei noastre. • Cadrele Dr. Valeriu TU­DOR Aş vrea să mă ocup de două chestiuni. Prima se referă la ansamblul pre­gătirii şi folosirii cadrelor, la punerea în valoare şi utilizarea resurselor umane. A doua este în legătură cu tehnica folosită In ţările In curs de dezvoltare, înapoierea, în întinsele zone ale sub­dezvoltării, se reflectă în numărul şi gradul re­dus al utilizării personalului de care dispun aceste ţări. Inexistenţa cadrelor în multiple domenii sau ponderea lor redusă în­­alte domenii desparte ţă­rile în curs de dezvoltare de cele dezvoltate. Dacă ne referim la ponderea­­ cadrelor cu pregătire su­perioară, această diferenţă este mult mai mare. In general, ţările în curs de dezvoltare dispun de u­n om de ştiinţă la aproximativ 100 mii lucră­tori şi de un inginer la­ aproximativ 25 000 lucră­tori, de 50 de ori şi respectiv 100 ori mai puţin decît în ţările avansate.­­ Asigurarea accesului larg la pregătirea tehnico­­ştiinţifică şi culturală, la descoperirile contem­porane, reprezintă o cerinţă firească a mersului înainte al societăţii. Fapt este că multe ţâri în curs de dezvoltare se află abia în etapa de pros­pectare şi de luare a primelor măsuri. La efor­turile pe care le face aceste ţări, se adaugă şi spri­jinul extern, prin cooperare bilaterală sau multi­laterală, care are un rol de completare a activi­tăţilor naţionale şi la c­are ţara noastră aduce o contribuie remarcabilă. ,Unul din cele mai critice momente în acest procest de depăşire a subdezvol­tării este cel de pregătire a resurselor umane. Fără îndoială, nu putem privi problemele pregă­tirii cadrelor decît în contextul dezvoltării econo­mice şi al unui ritm foarte rapid de creștere de­mografică în tinerele state. Este Insă important de subliniat că în aceleaşi condiţii de ordin geo­­­­grafic, demografic, resurse naturale ş.a.m.d., dez­voltarea rapidă, armonioasă a unei ţări depinde, în ultimă instanţă, de gr­adul de dezvoltare al for­ţelor de producţie, Intre­ care omul reprezintă ele­mentul de bază. Aceste ţări văd in factorul uman, a cărui importanţă nu a fost descoperită prea de­mult, o condiţie esenţială care să permită pu­nerea în valoare ■ a resurselor ■ ţărilor res­pective. Ele consideră­ că vor putea deveni complet independente numai în măsura în care vor dispune de suficiente cadre pregătite. Se poa­te pune întrebarea fi rearins dacă ele au suficiente resurse pentru a putea face faţă nevoilor de ca­dre. Răspunsul este pozitiv: nici ţările dezvoltate, nici ţările în curs de dezvoltare nu duc lipsă de resurse umane. Ceea ce lipseşte este valorificarea acestor resurse. Cifrele atestă că în ţările în curs de dezvoltare numai aproximativ 100/o din poten­ţialul uman este folosit. Această lipsă de cadre vizează nu numai cadrele de anumite specialităţi, dar şi domenii mai generale. In cadrul agricultu­rii, care furnizează cea mai mare parte a acumu­lărilor pentru dezvoltarea economică, se constată ponderea cea mai redusă de cadre. Pe de altă parte există fenomenul de subutili­­zare, de utilizare parţială a acestor cadre, care ajunge pînă la 1/3 din efectiv. O serie de ţări care au mare nevoie de personal calificat începind cu cadre medii pînă la cele superioare au de-a face în acelaşi, timp cu fenomene de şomaj în rîndurile unor categorii de personal de specialitate. Fără în­doială că această situaţie este de natură să în­greuneze creşterea economică, iar pe de altă parte ea reflectă disproporţiile din economie, obstacolele cărora aceste, ţâri trebuie să le facă faţă. Există, în plus, o serie de influenţe legate de exodul de inteligenţă, care cuprinde categoriile superioare de cadre, dar şi ale muncitorilor cali­ficaţi sau­ necalificaţi. Pe­ntru ţările în curs de dezvoltare acest fenomen,, ce reprezintă o pierde­re imediată, are consecinţe serioase pentru pers­pectiva dezvoltării lor, întrucît ele nu pot valori­fica rolul de propagare pe care-l joacă orice ca­dru pregătit într-o economie, în legătură cu comparaţiile între cele două cate­gorii de ţări în privinţa nivelului de pregătire a cadrelor, în orice moment există o medie a pre­gătirii pe societate, care se exprimă atît în edu­caţia familială,­ profesională cît­ şi în ceea ce se numeşte „şcoala vieţii“, acest flux informaţional pe care orice societate modernă îl asigură mem­brilor ei. Potrivit estimărilor specialiştilor, volu­mul de informaţii transmise într-o zonă urbană dintr-o ţară avansată depăşeşte de 100 de ori vo­lumul de informaţii primite de populaţia unei zone nealfabetizate. Pornind de la acestea, cred că pen­tru fiecare ţară se poate considera că există un nivel cantitativ şi calitativ mediu de educaţie şi formare a forţei de muncă individuală şi globală care ar putea să exprime acel homoedoctus mediu, de un o­m efient ,dat, al unei ţări,­în Condiţii norma­le. Creşterea , volumului de cu­noştiinţe al membrilor­­ lungi societăţi devansează în mod, necesar ritmul dezvoltării economice. Tre­buie să facem corelaţia dintre importanţa calificării ,forţei, de­­minncă, şi aportul la creşterea venitului paţional, iar bogăţiei naţionale. Există foarte , m­ulte calcule care demonstrează­ indicele ridicării productivităţii muncii ca urmare a instruirii cetăţenilor. Calculele evidenţiază fără putinţă de tăgadă efectul pozitiv al pregătirii asu­pra producţiei, pentru progresul economic în ge­neral. Una din direcţiile esenţiale ale politicii unor ţări în curs de dezvoltare pentru pregătirea ca­drelor se referă la lichidarea analfabetismului. In legătură cu preocupările internaţionale pentru sprijinirea eforturilor ţărilor în curs de dezvoltare au existat multe iniţiative , chiar cele două „de­cenii pentru dezvoltare“ conţin elemente concre­te legate de sprijinul ce urmează să fie acordat ţărilor în curs de dezvoltare. Numeroase instituţii specializate s-au angajat în programe ce vizează formarea cadrelor. In 1964, la Conferinţa interna­­­­ţională a munc­ii delegaţia română punea în actua­litatea internaţională ideea valorificării resurselor umane şi în acest sens a lansat o sugestie de a se realiza în perspectivă o conferinţă internaţiona­lă cu asemenea temă. # Tehnica IN CIUDA multor teorii şi practici contrare, adevărul potrivit căruia progresul economic este de neconceput fără o industrie modernă îşi cro­ieşte, pe zi ce trece drum larg în ţările în­ curs de dezvoltare. Forţele progresiste din aceste ţări se pronunţă pentru o politică de industrializa­re rapidă, punând accentul pe ramurile care, în condiţiile statelor respective, pot asigura avîntul întregii economii şi independenţa lor economică, în acest complex de preocupări se pune o serioasă problemă privitoare la tehnica ce trebuie folosită­­ cea care ocupă un număr mai mare de oameni — dată fiind suprapopularea relativă din unele zone — sau cea care reprezintă ultimul cuvînt în ma­terie. Orice apreciere teoretică realistă a dezide­ratelor în acest domeniu trebuie să ţină seama de viaţă, de practică, or aceasta arată că disputa este rezolvată, în final, în favoarea eficienţei eco­nomice şi a intereselor, naţionale, ceea ce, bine­înţeles nu exclude abaterile. Nu există nici o ţară în­ curs de dezvoltare care să facă investiţii numai în tehnică ultramodernă sau numai în mijloace de producţie cu o uzură re­orală înaintată, pentru a, putea cuprinde astfel mai multă forţă de muncă. Părerile care consideră că ţările în curs de dez­voltare nu ar fi pregătite,­­ în sensul că nu ar dis­pune de complexul economic şi social-cultural, să primească cuceririle progresului­ din alte părţi ale lumii, sînt­­ infirmate de realitate. Exemple de uzine şi fabrici, descoperiri remarcabile făcute în tinerele state atestă contrariul. Aceste ţări sunt dispuse să facă acumulările necesare şi au forţă de muncă în măsură să se pregătească pentru a asimila noua tehnică, folosind, totodată, acolo unde nu sunt alte posibilităţi economice, maşini şi utilaje cu un anumit grad de uzură morală sau fizică. Aceste opţiuni sunt în funcţie de numeroşi fac­tori care necesită un studiu aprofundat. Este însă evident­­că industrializarea în ţările în curs de dezvoltare se desfăşoară în condiţiile linei revolu­­ţii de proporţii nemaiîntîlnite în ştiinţă şi teh­nică, revoluţie de care aceste ţări trebuie să ţină seama­, pentru ca în perspectivă să lichideze deca­lajul şi să nu mai rămiînă în urmă în comparaţie cu ţări, care se află la originea progresului tehnic. Aşa cum arăta Lenin, „...victoria este de partea aceluia care posedă cea mai înaltă tehnică, cea mai bună organizare, şi disciplină şi cele mai per­fecţionate maşini- ori îţi însuşeşti cea mai inalta tehnică, ori vei fi strivit" (Opere complete, vol. 36, Ed. Politică, Bucureşti 1965, pag. 125). Ţările în curs de dezvoltare, care în condiţiile actuale de industrializare urmează un tip deose­bit de reproducţie, bazat atît pe extinderea pro­ducţiei, cît şi pe folosirea unor mijloace de pro­ducţie mai eficiente, pot folosi mai multe mij­loace moderne decît cele utilizate în momentul în­ceperii industrializării în ţările considerate în pre­zent dezvoltate. Ţările în curs de dezvoltare au avantajul de a folosi simultan fructele in­troducerii cuceririlor ştiinţei în economie şi în în­treaga viaţă socială, ceea ce le permite să treacă peste o serie de trepte în asimilarea tehnicii. Ast­fel se poate începe cu dezvoltarea unei reţele de transport şi comunicaţii moderne (aviaţie, radio, TV, autostrăzi), evitînd unele etape intermediare cunoscute. Părerea mea este că aceste ţari sînt nevoite să avanseze cît mai rapid spre stadiul de producător al tehnicii celei mai înalte. Ideea investiţiilor nemaşiniste este su­ficient de inconsistentă pentru a putea fi sus­ţinută cu seriozitate în situaţia în care aceste ţări trebuie să facă faţă pe de o parte creşterii de­mografice, iar pe de alta presiunii de a ieşi din starea economică și socială în care se află.

Next