Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)
1972-01-14 / nr. 2
DEZBATERI i nb.miu mov ■+ IOT ,iM Acumulare şi consum ■ în Editura Politică a apărut volumul Corelaţia dintre acumulare şi consum, de Emilian Dobrescu (Buc. 215 pag.). Pornind, de la locul deosebit de important pe Care îl ore îr». oricare program de dez-,voltare social-economică opţiunea in privinţa corelaţiei dintre fondul de acumle mai vechi în acest domeniu. Lucrarea oferă cititorului, atît sistemul categorial pe care se întemeiază interpretarea teoretică a corelaţiei dintre fondul de acumulare , şi fondul de consum în condiţiile socialismului, cît şi tehnici şi metode pentru analiza ei concretă. O atenţie deosebită este acordată elaborării unor modele — unul monoproduct şi altul cu cinci ramuri — care să poată fi folosite în studiile de prognoză privind dezvoltarea economiei româneşti în perioada 1975—2000. Parametrii modelelor au fost determinate pe baza datei lor statistice pe perioada 1959—1970 si a datelor planului cincinal 1971—1975, in alegerea tipului funcțiilor incluse în model avindu-se în vedere trei criterii : a) să corespundă tendinței obiective a procesului economic reflectat b) să ajusteze pe cît posibil mai bine seria de date pe baza căreia s-a determinat și c) să aibă o formă relativ simplă, dîndu-se prioritate considerentelor legate de conţinutul proceselor economice aproximate. Cînd nu există, ■ In studiul L’Europe industrielle n’est pas pour demain (Europa industrială nu va fi realizată mîine), publicat în suplimentul pe octombrie a.c al revistei L’UZINE NOUVELLE, Jose-Alain Fralon se ocupă de problemele dificile — nerezolvate sau a căror soluţionare se află sub semnul întrebării — ale creării Pieţei Comune industriale. Inventariind piedrcite deordin administrativ, juridic, financiar, tehnic sau — pur şi simplu — de natură concurenţială, autorul atrage atenţia că aderarea la Comunitatea Economică Europeană a Angliei, cu considerabilul ei potenţial tehnic, industrial şi financiar, nu numai că nu va uşura rezolvarea problemelor amintite, dar chiar o va complica. Profesiunile de credinţă comunitară, programele'ambi*'oase; ac■lU'Ut. t-; --I i jiiil-ri I .iiii. fele de bravură cu caracter instituţional sau juridic etc. — conchide autorul — nu pot, în ultima analiză, să determine statele sau întreprinderile de a colabora între ele, atunci, cînd nu există dorinţa respectivă. Joi 13 ianuarie a.c. a avut loc plenara lărgită a Comitetului de conducere a Uniunii Arhitecţilor din România. Principala temă de pe agenda lucrărilor plenarei a constituit-o Proiectarea construcţiilor industriale conform cerinţelor funcţionale reale ale producţiei. Căile reducerii costului şi ale economiei in proiectare in arhitectura industrială“, mutare şi fondul de consum, autorul continuă în prezenta lucrare unele din preocupă SUBDEZVOLTAREA ECONOMICĂ ŞI CĂILE LICHIDĂRII El .XI. Dezbaterile pe care le publicăm azi reprezintă continuarea celor organizate de „Viaţa economică", împreună cu Academia „Ştefan Gheorghiu", apărute în numerele 21, 22, 24, 27, 30, 32, 41, 43, 44 şi 51/1971 ale revistei noastre. • Cadrele Dr. Valeriu TUDOR Aş vrea să mă ocup de două chestiuni. Prima se referă la ansamblul pregătirii şi folosirii cadrelor, la punerea în valoare şi utilizarea resurselor umane. A doua este în legătură cu tehnica folosită In ţările In curs de dezvoltare, înapoierea, în întinsele zone ale subdezvoltării, se reflectă în numărul şi gradul redus al utilizării personalului de care dispun aceste ţări. Inexistenţa cadrelor în multiple domenii sau ponderea lor redusă înalte domenii desparte ţările în curs de dezvoltare de cele dezvoltate. Dacă ne referim la ponderea cadrelor cu pregătire superioară, această diferenţă este mult mai mare. In general, ţările în curs de dezvoltare dispun de un om de ştiinţă la aproximativ 100 mii lucrători şi de un inginer la aproximativ 25 000 lucrători, de 50 de ori şi respectiv 100 ori mai puţin decît în ţările avansate. Asigurarea accesului larg la pregătirea tehnicoştiinţifică şi culturală, la descoperirile contemporane, reprezintă o cerinţă firească a mersului înainte al societăţii. Fapt este că multe ţâri în curs de dezvoltare se află abia în etapa de prospectare şi de luare a primelor măsuri. La eforturile pe care le face aceste ţări, se adaugă şi sprijinul extern, prin cooperare bilaterală sau multilaterală, care are un rol de completare a activităţilor naţionale şi la care ţara noastră aduce o contribuie remarcabilă. ,Unul din cele mai critice momente în acest procest de depăşire a subdezvoltării este cel de pregătire a resurselor umane. Fără îndoială, nu putem privi problemele pregătirii cadrelor decît în contextul dezvoltării economice şi al unui ritm foarte rapid de creștere demografică în tinerele state. Este Insă important de subliniat că în aceleaşi condiţii de ordin geografic, demografic, resurse naturale ş.a.m.d., dezvoltarea rapidă, armonioasă a unei ţări depinde, în ultimă instanţă, de gradul de dezvoltare al forţelor de producţie, Intre care omul reprezintă elementul de bază. Aceste ţări văd in factorul uman, a cărui importanţă nu a fost descoperită prea demult, o condiţie esenţială care să permită punerea în valoare ■ a resurselor ■ ţărilor respective. Ele consideră că vor putea deveni complet independente numai în măsura în care vor dispune de suficiente cadre pregătite. Se poate pune întrebarea fi rearins dacă ele au suficiente resurse pentru a putea face faţă nevoilor de cadre. Răspunsul este pozitiv: nici ţările dezvoltate, nici ţările în curs de dezvoltare nu duc lipsă de resurse umane. Ceea ce lipseşte este valorificarea acestor resurse. Cifrele atestă că în ţările în curs de dezvoltare numai aproximativ 100/o din potenţialul uman este folosit. Această lipsă de cadre vizează nu numai cadrele de anumite specialităţi, dar şi domenii mai generale. In cadrul agriculturii, care furnizează cea mai mare parte a acumulărilor pentru dezvoltarea economică, se constată ponderea cea mai redusă de cadre. Pe de altă parte există fenomenul de subutilizare, de utilizare parţială a acestor cadre, care ajunge pînă la 1/3 din efectiv. O serie de ţări care au mare nevoie de personal calificat începind cu cadre medii pînă la cele superioare au de-a face în acelaşi, timp cu fenomene de şomaj în rîndurile unor categorii de personal de specialitate. Fără îndoială că această situaţie este de natură să îngreuneze creşterea economică, iar pe de altă parte ea reflectă disproporţiile din economie, obstacolele cărora aceste, ţâri trebuie să le facă faţă. Există, în plus, o serie de influenţe legate de exodul de inteligenţă, care cuprinde categoriile superioare de cadre, dar şi ale muncitorilor calificaţi sau necalificaţi. Pentru ţările în curs de dezvoltare acest fenomen,, ce reprezintă o pierdere imediată, are consecinţe serioase pentru perspectiva dezvoltării lor, întrucît ele nu pot valorifica rolul de propagare pe care-l joacă orice cadru pregătit într-o economie, în legătură cu comparaţiile între cele două categorii de ţări în privinţa nivelului de pregătire a cadrelor, în orice moment există o medie a pregătirii pe societate, care se exprimă atît în educaţia familială, profesională cît şi în ceea ce se numeşte „şcoala vieţii“, acest flux informaţional pe care orice societate modernă îl asigură membrilor ei. Potrivit estimărilor specialiştilor, volumul de informaţii transmise într-o zonă urbană dintr-o ţară avansată depăşeşte de 100 de ori volumul de informaţii primite de populaţia unei zone nealfabetizate. Pornind de la acestea, cred că pentru fiecare ţară se poate considera că există un nivel cantitativ şi calitativ mediu de educaţie şi formare a forţei de muncă individuală şi globală care ar putea să exprime acel homoedoctus mediu, de un om efient ,dat, al unei ţări,în Condiţii normale. Creşterea , volumului de cunoştiinţe al membrilor lungi societăţi devansează în mod, necesar ritmul dezvoltării economice. Trebuie să facem corelaţia dintre importanţa calificării ,forţei, deminncă, şi aportul la creşterea venitului paţional, iar bogăţiei naţionale. Există foarte , multe calcule care demonstrează indicele ridicării productivităţii muncii ca urmare a instruirii cetăţenilor. Calculele evidenţiază fără putinţă de tăgadă efectul pozitiv al pregătirii asupra producţiei, pentru progresul economic în general. Una din direcţiile esenţiale ale politicii unor ţări în curs de dezvoltare pentru pregătirea cadrelor se referă la lichidarea analfabetismului. In legătură cu preocupările internaţionale pentru sprijinirea eforturilor ţărilor în curs de dezvoltare au existat multe iniţiative , chiar cele două „decenii pentru dezvoltare“ conţin elemente concrete legate de sprijinul ce urmează să fie acordat ţărilor în curs de dezvoltare. Numeroase instituţii specializate s-au angajat în programe ce vizează formarea cadrelor. In 1964, la Conferinţa internaţională a muncii delegaţia română punea în actualitatea internaţională ideea valorificării resurselor umane şi în acest sens a lansat o sugestie de a se realiza în perspectivă o conferinţă internaţională cu asemenea temă. # Tehnica IN CIUDA multor teorii şi practici contrare, adevărul potrivit căruia progresul economic este de neconceput fără o industrie modernă îşi croieşte, pe zi ce trece drum larg în ţările în curs de dezvoltare. Forţele progresiste din aceste ţări se pronunţă pentru o politică de industrializare rapidă, punând accentul pe ramurile care, în condiţiile statelor respective, pot asigura avîntul întregii economii şi independenţa lor economică, în acest complex de preocupări se pune o serioasă problemă privitoare la tehnica ce trebuie folosită cea care ocupă un număr mai mare de oameni — dată fiind suprapopularea relativă din unele zone — sau cea care reprezintă ultimul cuvînt în materie. Orice apreciere teoretică realistă a dezideratelor în acest domeniu trebuie să ţină seama de viaţă, de practică, or aceasta arată că disputa este rezolvată, în final, în favoarea eficienţei economice şi a intereselor, naţionale, ceea ce, bineînţeles nu exclude abaterile. Nu există nici o ţară în curs de dezvoltare care să facă investiţii numai în tehnică ultramodernă sau numai în mijloace de producţie cu o uzură reorală înaintată, pentru a, putea cuprinde astfel mai multă forţă de muncă. Părerile care consideră că ţările în curs de dezvoltare nu ar fi pregătite, în sensul că nu ar dispune de complexul economic şi social-cultural, să primească cuceririle progresului din alte părţi ale lumii, sînt infirmate de realitate. Exemple de uzine şi fabrici, descoperiri remarcabile făcute în tinerele state atestă contrariul. Aceste ţări sunt dispuse să facă acumulările necesare şi au forţă de muncă în măsură să se pregătească pentru a asimila noua tehnică, folosind, totodată, acolo unde nu sunt alte posibilităţi economice, maşini şi utilaje cu un anumit grad de uzură morală sau fizică. Aceste opţiuni sunt în funcţie de numeroşi factori care necesită un studiu aprofundat. Este însă evidentcă industrializarea în ţările în curs de dezvoltare se desfăşoară în condiţiile linei revoluţii de proporţii nemaiîntîlnite în ştiinţă şi tehnică, revoluţie de care aceste ţări trebuie să ţină seama, pentru ca în perspectivă să lichideze decalajul şi să nu mai rămiînă în urmă în comparaţie cu ţări, care se află la originea progresului tehnic. Aşa cum arăta Lenin, „...victoria este de partea aceluia care posedă cea mai înaltă tehnică, cea mai bună organizare, şi disciplină şi cele mai perfecţionate maşini- ori îţi însuşeşti cea mai inalta tehnică, ori vei fi strivit" (Opere complete, vol. 36, Ed. Politică, Bucureşti 1965, pag. 125). Ţările în curs de dezvoltare, care în condiţiile actuale de industrializare urmează un tip deosebit de reproducţie, bazat atît pe extinderea producţiei, cît şi pe folosirea unor mijloace de producţie mai eficiente, pot folosi mai multe mijloace moderne decît cele utilizate în momentul începerii industrializării în ţările considerate în prezent dezvoltate. Ţările în curs de dezvoltare au avantajul de a folosi simultan fructele introducerii cuceririlor ştiinţei în economie şi în întreaga viaţă socială, ceea ce le permite să treacă peste o serie de trepte în asimilarea tehnicii. Astfel se poate începe cu dezvoltarea unei reţele de transport şi comunicaţii moderne (aviaţie, radio, TV, autostrăzi), evitînd unele etape intermediare cunoscute. Părerea mea este că aceste ţari sînt nevoite să avanseze cît mai rapid spre stadiul de producător al tehnicii celei mai înalte. Ideea investiţiilor nemaşiniste este suficient de inconsistentă pentru a putea fi susţinută cu seriozitate în situaţia în care aceste ţări trebuie să facă faţă pe de o parte creşterii demografice, iar pe de alta presiunii de a ieşi din starea economică și socială în care se află.