Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)
1972-01-14 / nr. 2
Interviul nostru ca LORD DRUMALBYN L • Care credeţi că vor fi consecinţele aderării Angliei la Piaţa Comună vest-europeană asupra direcţiilor comerţului său exterior ? 1— Nu intenţionăm să ajungem la modificări importante în direcţiile comerţului nostru. Prin aderarea la Comunitatea Economică Europeană urmărim, in primul rînd, ca, făcînd parte dintr-o uniune economică mai largă, să beneficiem de ceea ce numim „economiile legate de dimensiune“. Sperăm să vindem mai uşor în ţările Europei de vest dar şi să menţinem legăturile noastre cu restul lumii şi chiar să le dezvoltăm. S-ar putea ca în acest proces să aibă loc o accelerare a unor schimbări care se fac simţite de un timp încoace în orientarea comerţului nostru exterior. Dar sperăm că pe măsură ce nivelul de trai va creşte în toată lumea, va exista posibilitatea sporirii exportului nostru spre toate ţările. • Care sunt preocupările actuale în Anglia pentru a adapta structura industriei britanice la cerinţele comerţului internaţional ? — Politica noastră este de a stimula modernizarea industriei prin introducerea tehnicii celei mai noi şi de a încuraja fuziunile pentru a deveni mai competitivi faţă de ţările membre în Piaţa Comună. Desigur, în acest proces unele întreprinderi se vor întări, iar altele vor eşua. In general, ne aşteptăm la o întărire a industriei noastre de maşini şi utilaje şi, probabil, şi a celei de bunuri de larg consum, căci există posibilităţi importante de desfacere a acestor produse în unele ţări vest-europene. • Ce se va întimpla cu schimburile cu produse agricole ? — Agricultura britanică este la fel de competitivă ca oricare alta. Productivitatea noastră a crescut mult de la război încoace. De aceea, deşi clima noastră nu e la fel de bună ca în ţările Pieţei Comune, sperăm totuşi să dezvoltăm exportul acelor produse agricole pentru care există la noi condiţii favorabile. • Care sunt perspectivele comerţului Dv. cu România şi care sunt rezultatele vizitei Dv. în ţara noastră ? — Consider că această vizită a fost deosebit de interesantă. Scopul ei a fost de a găsi căi şi mijloace pentru a lărgi legăturile noastre comerciale. Am constatat că există foarte multă bunăvoinţă de ambele părţi. In discuţiile purtate am trasat un cadru mai larg pentru colaborarea între ţările noastre. în ultimii ani, comerţul româno-englez s-a dezvoltat considerabil. Dar trebuie să găsim mijloace pentru a asigura o creştere a exportului în ambele sensuri. Cred că ar fi utilă încheierea unui nou acord comercial şi sperăm ca negocierile în acest scop să înceapă în curînd. După părerea mea, perspectivele lărgirii exportului românesc în Anglia sunt bune. Ne aşteptăm la o înviorare a activităţii economice şi o creştere a cererii în Anglia şi socotim deci că este un moment potrivit pentru a trece la o şi mai puternică dezvoltare a relaţiilor românoengleze. • Oare aderarea la Piaţa Comună vest-europeană nu va îngreuna importurile Dv. din România ? — Nu cred. Prin aderarea noastră la Comunitatea Economică Europeană nu dorim să ne izolăm de restul lumii, ci, dimpotrivă, să realizăm o extindere a schimburilor cu toate ţările. • Există posibilităţi de cooperare între Anglia şi România pentru desfacere pe terţe pieţe ? — Consider că există asemenea posibilităţi şi noi le-am avut în vedere în discuţiile noastre. Dar concret, chestiunea depinde de aranjamentele la care vor reuşi să ajungă între ele întreprinderile interesate din Anglia şi din România. • în ce măsură credeţi că dezvoltarea schimburilor intre toate ţările Europei ar putea ameliora climatul politic general ? — Fără îndoială, comerţul este un mijloc de a apropia popoarele şi a întări bazele păcii. Extinderea schimburilor comerciale poate contribui la crearea unei atmosfere politice care să favorizeze continuarea acestor relaţii. Din partea sa, Anglia sprijină nerezervat schimburile cu toate ţările şi va continua să depună eforturi în acest sens. interviu realizat de Irina VIANU UN CADRU MD LARG DE COLABORARE ORDUL DRUMALBYN, ministru fără portofoliu, cu însărcinări speciale pentru problemele Ministerului Comerţului şi Industriei şi ale Ministerului Muncii în Camera Lorzilor din Marea Britanie, a făcut o vizită în România între 4 şi 11 ianuarie, la invitaţia ministrului român al industriei construcţiilor de maşini, Ion Avram. înainte de plecarea din ţară domnia sa a avut amabilitatea să acorde un interviu pentru revista „Viaţa economică”. • UN STUDIU publicat la Belgrad scoate în evidenţă că forţa de muncă ocupată în Iugoslavia a sporit în primele trei trimestre ale anului 1971 cu 5,2°/o, ceea ce reprezintă cea mai mare creştere înregistrată din 1965 încoace. Populaţia activă a depăşit astfel pentru prima oară 4 milioane de oameni. Agenţia Tanjug care relatează această ştire menţionează de asemenea că numărul muncitorilor care au plecat să lucreze în străinătate prin Institutul iugoslav al utilizării forţei de muncă a scăzut cu 30®/» în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. • DUPĂ OPRIREA producţiei cauzată de greva metalurgiştilor, uzinele Volkswagen au redus cu începere la 1 ianuarie orarul de muncă, cu scăderea corespunzătoare a salariilor, previziunile assupra vînzărilor în 1972 fiind pesimiste. • INVESTIŢIILE întreprinderilor americane au sporit în 1971 cu numai 2,2% faţă de anul anterior. In vreme ce uzinele electrice, întreprinderile miniere, companiile aeriene şi feroviare şi-au majorat investiţiile cu 20»/0, 13®/» şi respectiv 12»/0, industria aeronautică, siderurgia şi construcţiile de maşini şi le-au redus, cu 30%, 18% şi respectiv 17«/». • DUPĂ ELVEŢIA, cele mai mari rezerve monetare în raport cu importurile le deţine. Intre ţările industrializate, Austria (rezervele acoperă importurile pe 6 luni), urmată de R.F.G. (5,5 luni), S.U.A. (4,4), Italia (4,3), Japonia (3,1), Anglia (1,3) şi Suedia (1,3 luni). 4 CONJUNCTURA ECONOMIC CAPITALISTE • • DIN ÎNCETINIRI DIFERENŢIATE DE RITM ACORDURILE INTEROCCIDENTALE din decembrie 1971 cu privire la realinierea parităţilor monetare vor avea o certă incidenţă deflaţionistă asupra economiei ţărilor vest-europene continentale, unde ritmul de creştere se va reduce în 1972 atît faţă de anul trecut, cît mai ales în raport cu ritmul din Statele Unite. Această concluzie din ultima analiză a perspectivelor conjuncturale, întreprinsă de OCDE, confirmă astfel efectul aşteptat încă de pe urma măsurilor americane din 15 august, cu implicaţia că modalităţile de realiniere acceptate de Statele Unite prin hotărîrea lor de a devaloriza dolarul nu le-au privat de rezultatele scontate iniţial. Incidenţa deflaţionistă se va transmite, aşa cum arată experţii OCDE, prin ieftinirea relativă a mărfurilor din S.U.A. pe pieţele externe şi scumpirea relativă a mărfurilor din ţările vest-europene care şi-au revalorizat moneda. In cazul redresării balanţei de plăţi americane cu o sumă variind între 8 şi 13 miliarde dolari, efectul asupra celorlalte ţări membre ale OCDE ar echivala cu o reducere de ceva mai puţin de 1% din produsul lor naţional brut anual. Cifra poate să pară mică, adaugă experţii, dar dacă se are în vedere că actualmente capacităţile de producţie nefolosite din afara S.U.A. echivalează cu 3,5®/% din produsul naţional brut al ţărilor respective, noile raporturi între competitivitatea externă a mărfurilor din diferitele ţări vor crea pentru o serie de ţări vest-europene continentale probleme suplimentare în domeniul stimulării cererii. S-ar putea desigur, întrucît este vorba de un fenomen ciclic să apară factori interni de favorizare treptată a redresării economice în aceste ţări, se arată în continuarea analizei menţionate. Nu trebuie pierdut însă din vedere că influenţele deflationist© provenite din S.U.A. vor avea probabil efecte multiplicatoare. Aceasta se referă mai ales la faptul că, în economiile vest-europene cele mai angajate în exporturi, caracterul mai ascuţit al concurenţei pe pieţele externe se va repercuta defavorabil asupra propriilor proiecte de investiţii. „In trecut, ţările care se aflau într-o fază de conjunctură scăzută puteau îndeobşte să conteze pe vigoarea cererii la export ca un factor exogen apt să contribuie la declanşarea unei reluări a activităţii, ceea ce reducea corespunzător amploarea măsurilor interne de relansare pe care trebuiau să le ia. Avînd în vedere mărimea ajustării care este necesară acum pentru restabilirea echilibrului balanţei de plăţi a Statelor Unite, este evident că acest element de dinamism va acţiona cu o forţă mai mică” (Perspectives économiques de l'OCDE, decembrie 1971). Diferenţierea ritmurilor de creştere, la care se aşteaptă în această situaţie analiştii occidentali ai conjuncturii economice previzibile din 1972, se exprimă într-o primă aproximare în următoarele cifre pe semestrul I America de Nord 6% ritm anual, celelalte ţări ale O.C.D.E. 400 ritm anual, cu probabilitatea prelungirii acestei lipse de sincronism în semestrul II. O grupare ceva mai detaliată arată, bunăoară, pentru Japonia un ritm de creştere al P.N.B. de 3,75% în sem. 1/1972 faţă de aceeaşi perioadă din 1971 ; această cifră se compară cu ritmul de 4,75®/o cu cît a crescut produsul naţional brut japonez pe tot anul 1971 şi cu creşterea de 10,7®/o din 1970. In cazul unui grup de 9 ţări mai mici din partea nordică a zonei OCDE, ritmul de creştere anticipat pe primul semestru al anului care a început este de 3%, faţă de 3,5%/d In 1971 şi 5,2% în 1970. Dintre acestea, Austria, bunăoară, îşi va vedea probabil ritmul de creştere redus în sem. 1/1972 la 3»/«, în comparaţie cu 5,5% cît a realizat după datele preliminare în 1971 şi 7,1% cu cît a sporit produsul ei naţional brut în 1970. O încetinire de proporţii asemănătoare se întrevede în căzul Olandei 2,75®/» in sem.I/1972, faţă de 5% pe tot anul 1971 şi 6% în 1970. De asemenea, pentru Norvegia semestrul I al anului care a început va însemna, după toate indiciile, scăderea ritmului de creştere la 3,5% în comparaţie cu 5,25*/din 1971. Un domeniu în care diferenţierile de ritm rămîn considerabile îl constituie creşterea preţurilor la bunurile de consum. Conform datelor celor mai recente pe care le oferă analiza OCDE, în trim.III/1971 faţă de trim. I, preţurile s-au urcat în întreaga zonă cu 5,7% (ritm anual), faţă de 5,8®/o în 1970, 5,0% în 1969 şi 3,5®/o în media anilor 1965—1968. In Statele Unite s-a înregistrat o oarecare încetinire şi anume la 4,0% în trim. 111/1971, în comparaţie cu 5,9% în 1970 şi 5,4®f'i% în 1969, dar 3,3% în medie pe 1965—1968. Tot în zona nord-americană insă, Canada cunoaşte o accelerare a inflaţiei la 6,7®/« în trim. III/1971, faţă de 3,4»/« în 1970 şi 4,5»/» în 1969. Tot in sensul accelerării evoluează dinamica preţurilor în Japonia, Franţa, R. F. a Germaniei, Anglia. Pe ansamblul ţărilor mai mici din OCDE, scumpetea a crescut în trim.III/1971 într-un ritm anual de 7,3%, faţă de 5,9% în 1970 şi 4,3%/o în 1969. In ţările europene, indiferent de mărimea lor, ritmul anual al scumpetei a fost de 7,7®/s în trim.III/1971, față de 5,3% în 1970. GLOSAR INFLAŢIE INFLAŢIA este o noţiune legată de masa banilor in circulaţie (a se vedea termenul circulaţie bănească in acest glosar). Atunci cind, în circulaţie, se află o masă de bani excesivă comparativ cu nevoile circulaţiei, banii se depreciază în raport cu aurul şi cu celelalte mărfuri, potrivit legii circulaţiei băneşti (vezi acelaşi termen). Această depreciere, sau pierdere a unei părţi din puterea de cumpărare a banului, duce la redistribuirea venitului naţional care, în condiţiile capitalismului, se face în avantajul claselor exploatatoare şi în dauna celor cu venituri fixe : muncitori, funcţionari, pensionari etc. Procesul patologic descris mai sus este denumit inflaţie. Creşterea excesivă a masei banilor în circulaţie se datoreşte acţiunii unor factori diverşi. De cele mai multe ori, factorul inflaţionist este deficitul bugetar, în cazul cînd statul are cheltuieli mai mari decit veniturile curente, cel mai uşor mijloc de a face faţă acestei situaţii îl constituie împrumutul la banca de emisiune. Ca urmare, masa banilor în circulaţie creşte, fără ca nevoile circulaţiei să fi crescut şi ele, deoarece statul se împrumută nu ca să producă mărfuri sau să ofere servicii suplimentare, ci ca să consume, deci ca să micşoreze volumul mărfurilor şi serviciilor disponibile. Dezechilibrul astfel creat este specific războiului, însă el se întrlneşte frecvent în ţările capitaliste și in condiții de pace. Un alt factor inflaționist îl constituie creditul^^h&îtcar. în cazul cînd băncile acorda credite fără o analiză serioasă a scopului urmărit de debitori, &se poate produce o creștere exagerată a volumului banilor de cont (al monedei scripturale), ale cărei efecte inflaţioniste sunt analoge creşterii volumului de numerar (,,inflaţie de credit”). Un al treilea factor inflaţionist îl poate constitui exceedentul balanţei de plăţi externe. Astfel, dacă într-o ţară intră un mare volum de valută străină, fie ca urmare a unui excedent masiv al exportului faţă de import, fie a unei invazii de capitaluri străine vagabonie (cum a fost adeseori cazul în cursul crizei valutare occidentale), rezervele valutare ale ţării cresc, iar acestea, în sistemul etalonului aur-devize (a se vedea acest termen), formează baza unor noi emisiuni de bani care nu găsesc un corespondent pe piaţă in mărfuri şi servicii. In sfirşit, o altă sursă de inflaţie o constituie intrarea în circuit a unor sume de bani care anterior erau ţinute în rezervă de posesorii lor. Creşterea masei banilor in circulaţie pe această cale, ca şi creşterea vitezei de circulaţie a banilor, constituie faeton potenţiali de inflaţie. Excesul de bani in circulaţie influenţează activitatea economică. în prima fază a inflaţiei se pare că s-ar crea, după teoriile burgheze mai recente, un climat favorabil pentru economie, deoarece, în acest caz, producţia ar fi stimulată („expansiunea monetară duce la expansiunea producţiei“). In faza a doua a inflaţiei, preţurile vor începe să crească, deoarece economia naţională, ajungînd la utilizarea deplină a forţei de muncă, nu va mai putea răspunde corespunzător expansiunii monetare. Cu alte cuvinte, cererea suplimentară de mărfuri şi servicii, determminate de creşterea masei banilor în circulaţie, nu va mai putea fi satisfăcută ceea ce — în condiţiile economiei de piaţă — va duce la creşterea masivă, generalizată şi continuă a preţurilor. Această creştere este trăsătura specifică a inflaţiei pe piaţa internă (însă nu orice creştere de preţuri provine din inflaţie), în timp ce pe plan extern, inflaţia determină deprecierea valutei naţionale faţă de celelalte valute. S-a arătat mai sus că, în condiţiile capitalismului, inflaţia duce la o redistribuire a venitului naţional în avantajul .. claselor exploatatoare, în primul rînd, este vorba despre faptul că în inflaţie, preţurile mărfurilor şi tarifele serviciilor cresc mai repede decît preţul forţei de muncă, salorul. Capitaliştii îşi sporesc, deci, cîştigurile pe seama oamenilor munccii care îşi văd veniturile reale diminuate. Sub acest aspect, inflaţia a fost asemuită cu un impozit, perceput de la muncitori în favoarea statului burghez şi a capitaliştilor. In perioada actuală, ţările capitaliste folosesc curent inflaţia lentă ca mijloc de înviorare a economiei şi de neutralizare a majorărilor de salarii cucerite de oamenii muncii. Istoria inflaţiilor menţionează şi cazuri de inflaţii galopante, care au anulat, aproape în întregime, puterea de cumpărare a banilor. în economia socialistă, caracterul planificatal circulaţiei băneşti menţine echilibrul intre masa banilor şi nevoile de bani ale circulaţiei, între puterea de cumpărare a populaţiei şi oferta de bunuri şi servicii. Eventuale neconcordanţe pot apărea din cauza unor cataclisme naturale (inundaţii, secetă), a neindeplinirii planului de unele întreprinderi sau a unor greşeli de planificare şi au un caracter trecător, moneda bucurindu-se in ţările socialiste, in general, de o remarcabilă stabilitate. C. K. 1Q