Viaţa Romînească, 1932 (Anul 24, nr. 7-12)

1932 / nr. 7-8

în diligenţă Sezonul e în toiu. Ziua plajă şi băi, noaptea dans şi pic­­nicuri. Staţiunea e de altfel din cele mai modeste, face parte din acele sate sau mici orăşele, neexistente în hărţile de geo­grafie, pe care bunul Dumnezeu ni le-a hărăzit numai pentru recunoscutele noastre virtuţi, şi unde vizitatorul se simte la început ca în exil. Privind casele scunde, gropile din mijlo­cul pieţii, chiar dinaintea oţelului, figurile întunecoase ale locuitorilor, ţărmul sterp şi infinitul inospitalier al mării, copiii se string pe lingă mame şi plîng. Femeile se îneacă de mirosu­l algei (dacă nu şi de alte mirosuri) şi abia îşi reţin lacrămile. Bărbaţii fumează şi tac cu încăpăţînare. Cei neîn­­suraţi adesea o şterg îndărăt în aceiaşi zi. Cei cu familii însă n’au încotro: încep să desfacă cuierele şi geamantanul. — M’ai adus..., — începe femeia, cu batista la ochi şi la nas. __ Dracul a ştiut că dăm de asemenea groapă ? — răs­punde bărbatul, gîndindu-se cu părere de rău la odăile co­mode de acasă, la cafeneaua atît de curată şi grădina primă­riei, părăsite pentru „Sciţia” asta sălbatecă şi inospitalieră. — Aşa mă porţi în toate verile... cu toţi milogii.. Atîta drum... Un tramcar, care te răstoarnă la tot pasul, în toate şanţurile! Acuma oţelul ăsta infect... — Eu l-am făcut, dacă se răstoarnă ? Cucoana aia de la Brăila şi-a pierdut şi umbrela şi cutiile cu pălării. In privinţa „milogilor”... ştii că domnul de colo e un milionar din Bucu­reşti ? Cică ia „aer” aici..­ Să-i ia dracu pe toţi !... Aceiaşi impresie penibilă la masă, unde birtaşul pare în­ţeles cu dentistul, căci în biftec rămîne o jumătate din numă­rul măselelor. Prima noapte e un chin: musculiţele, ţînţarii şi alte ji­­gănii zburătoare şi nezburătoare te bagă în friguri; iar cînd încep tobele şi ţărloaiele balului de la oţel, te cuprinde un a­­devărat coşmar: vezi numai răsturnări de tramcare, ciocniri de trenuri, dinţi scoşi, muşcături de scorpion; auzi urlet şi scrîşnet de demoni...

Next