Viaţa Românească, 1948 (Anul 1, nr. 1-7)

1948 / nr. 3-5

250 VIAŢA românească de opera mai sus menţionată) «fără îndoială, pentru prima oară, suprarealismul se întoarce liber asupra lui însuşi pentru a se confrunta cu marile experienţe sensibile ale trecutului şi a evalua, atât sub unghiul emoţiei, cât sub cel al clarviziunii, cât de mare a fost întinderea cuceririi sale ». Cele de mai sus, în traducere liberă, ar suna cam aşa: Breton începe să aibă sentimentul nu a unui şef de grup literar, ci a unui adevărat cap de şcoală. El îşi priveşte cu megalomanie curentul din perspectiva panteonului istoriei şi se pregăteşte să dea rezoluţii comparative între curentul său şi marile curente artistice ale omenirii. într’un cuvânt, e gata să stabilească o corespon­denţă strânsă între arta învăţăceilor săi şi evoluţia societăţii umane din ultimele I 3 3­­3 decenii. In măsura în care se referă la produsele ideologice ale imperialismului, şi numai la cele ale acestuia, aserţiunea de mai sus, în domeniul artistic, nu e lipsită de un grăunte de adevăr. De aceea ne-a apărut interesant să folosim suprarealismul ca exemplu pentru urmărirea deplasării centrului de greutate al decadentismului în artă şi literatură. Operaţia noastră este asemănătoare cu un procedeu frecvent în tehnică. Atunci când se consideră drumul unui curent, când se încearcă a se stabili într’o massă de mai multe lichide calea firelor de scurgere ale unuia se foloseşte adesea metoda colorării vinelor curgătoare cu ajutorul unor săruri, se prevăd şuviţele în mişcare cu indici plutitori, adică se alege un element distinct, mai uşor de urmărit, dar care poate trasa vizibil traiectoria întregei mişcări. Spuneam deci, că încă înainte de ultimul război, suprarealismul se orien­tează către lumea anglo-saxonă, că la sfârşitul războiului îl găsim făcându-şi casă în America. întors în 1945 din Statele Unite, Pierre Mabille raportează în numărul din Iunie-iulie al revistei « Confluences » că aproape cei mai mulţi din leaderii suprarealismului au împânzit continentul american. Breton, stabilit la New York, împreună cu David Hare, Max Ernst și Marcel Duchamp editează revista « V. V. V.». Marele pontif al suprarealis­mului ocupa și slujba cu valoare simbolică de speaker al « Vocii Ame­rica ». Salvador Dali era mai de mult plecat în Statele Unite. Yves Tanguy se stabilise în Connecticut. Max Ernst îşi amenajase un atelier de pictură pe East River, iar André Masson unul la periferia New York-ului. Matta Eschaurren pictoriţă şi fotograf al abstractului avea şi ea un foarte vizitat atelier în cartierul de vile al New York-ului, unde se bucură de vecină­tatea lui Kurt Seligman. Soţii Paalen, Wolfgang şi Alice, îşi au şi ei sediul în Statele Unite. Un centru suprarealist a luat naştere în Martinica, pe unde Breton a trecut la începutul carierei sale americane. Acolo apare revista lui Aimé Césaire, « Tro­pice» în locul fostelor «i Emisfere ». La ea colaborează Ailfredo Lam, Lydia Cabrera, Alejo Carpentier și Pierre Loeb, stabiliți cu toții în Cuba.

Next