Viața Sindicală, octombrie-decembrie 1945 (Anul 2, nr. 42-53)

1945-10-14 / nr. 43

Amil I Nr. 43­14 Octombrie 194S \\ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Str. Wilson 7—9 Telefon 3.79.85 I­ Olig­ an Jăptăm­ânal al Conf­e­dzhatizC a ABONAMENTE: Particulari: 6 luni 1.000 lei Instituții: 1 an 20.000 lei Cont cec poștal 1393____ C. G. M. luptă împotriva urcării preturilor Când Guvernul a hotărit ca de două ori pe săptămână consumul cărnii de bovine și porcine să fie liber, iar carnea de ovine să se vândă in fiecare zi, s’a gândit, in primul rând, la massele largi ale salariaților și la întreaga popu­lație. Nu s'a gândit nici o clipă la acea minoritate privilegiată, cu ve­nituri mari, obținute pe căi cin­stite și mai ales pe căi necinstite, care a mâncat carne de vacă și de porc și până azi, procurându-și-o de pe piața neagră, la prețuri exorbitante. Dar una este buna intenție a gu­vernului și alta iese în realitate, când dispozitiunea ajunge să fie aplicată pe teren. Fiindcă de sus, de la guvern și până la măcelărie, carnea mai trebuie să treacă și pe la o comisie specială pentru fixa­rea preturilor. Iar domnii funcțio­nari din comisia specială de pe lângă Oficiul de Aprovizionare al Municipiului București, au fixat niște prețuri care să-fi taie pofta de a mai mânca carne, pentru toa­tă viata. Vorbesc de noi, oamenii cu venituri modeste. Cui li dă mâna să cumpere, chiar numai de două ori pe săptămână, carne de porc cu aproape 4.000 lei kgr. 7 Sau grăsime cu 4.800 lei kgr. 7 La cine și unde s'a gândit comisia de fixare a prețurilor, când a avut îndrăzneala să pună asemenea prețuri la carne . Cu siguranță că funcționarilor din acea comisie li s'a făcut milă de negustorii hrăpăreți, dornici de câștiguri fabuloase, dornici de îm­bogățire pe pielea populației nevo­iașe și au uitat complecta­mente de muncitorime, de popor, fixând pre­țurile cărnii, după cele ale bursei Dar Confederația Generală a IRuncii, care luptă din răsputeri pentru îmbunătățirea condițiunilor de traiu ale salariaților, a luat imediat atitudine împotriva acestui abuz, dând publicității un comuni­cat, in care anunță publicul că de­legații săi n’au aprobat nici o ma­jorare de preturi la carne și că, dimpotrivă, Confederația este de părere ca prețul cărnii să fie re­dus. Confederația Generală a Muncii s'a ridicat nu numai scumpirii cărnii, ci, nu împotriva general, contra oricăror majorări de pre­turi, rămânând consecventă liniei sale de luptă pentru stabilizarea preturilor. Astfel, cu ocazia fixării noului ta­rif al U. C. B.-ului, Comitetul Exe­­cutiv al Confederației a făcut un demers pe lângă Comisariatul ge­­neral al preturilor, in care spunea că : „Având in vedere că tariful din Iunie al TO. C. B.-ului reprezintă un tarif de 5—6 ori mai ridicat de­cât cel din Septembrie 1014, și că din Iunie 1945, când a fost apro­bat acest tarif, n’a mai intervenit nici un fel de spor de salarii, ne permitem a socoti NEJUSTIFI­­CATE nouile majorări ale taxelor V. C. B. Noul tarif al V. C. B.-ului duce in mod inevitabil la majorarea taxe­lor si la alte servicii publice (cu­rent electric, telefoane, tramvaie, etc.), și ar fi un stimulent pentru declanșarea unui nou val de scum­pete“. In concluzie, Confederația cerea anularea aprobării noului tarif U. C. B. Astăzi, când muncitorii manuali și intelectuali fac sacrificii, renun­țând, in mod conștient, la orice sporire de salarii, pentru a nu pro­voca o cursă desfrânată între sa­larii și preturi, pentru că ar sdrun­­cina din temelii viata noastră fi­nanciară, nu-i este permis nimă­nui să vină cu urcări de prețuri. Acei funcționari, de tipul celor din Comisia specială de pe lângă Oficiul de Aprovizionare a Muni­cipiului București, cari la fixarea preturilor uită de interesele mun­citorimii și poporului român și tin cont numai de interesele nesățio­șilor profitori, trebuie să fie trași la răspundere pentru faptele lor nesăbuite. In urma intervenției energice a C. G. M., preturile cărnii au fost recalculate și fixate potrivit cu posibilitățile maselor. Min­ea Stăm Federația Mondială și-a început activitatea Federația Mondială Sindicală a fost întemeiată zilele trecute la Paris spre mulțumirea tuturor oa­menilor muncii. In felul acesta se înde­plinește nu numai o dorință arzătoare a clasei muncitoare, ci și o condiție abso­lută pentru reconstrucția lumii, a acelei lumi în special, zdruncinată de furia distrugătoare a fascismo­­hitlerismului și se trau totodată ba­zele unei păci durabile între po­poare­ Garanția că activitatea acestei organizații mondiale va corespun­de scopului pentru care a fost creiată, constă nu numai în forța uriașă a celor peste 66 milioane muncitori, răspândiți în 56 țări de pe întreg cuprinsul lumii, ci mai ales în respectarea hotărîrilor luate, în aplicarea lor imediată pe teren. Federația Mondială Sindicală are grele și spinoase sarcini de împli­nit. Reconstrucția țărilor și orașe­lor distruse de războiul fascist, re­facerea potențialului economic, prevenirea și combaterea șomaju­lui sunt probleme complicate, care cer nu numai înțelegerea, dar mai ales eforturi uriașe din partea ce­lor ce muncesc, în primul rând ceea ce însă constitue preocupa­rea ei cea mai de seamă este șter­gerea oricărei urme de fascism de pe tot întinsul globului, zdrobirea în fașă a planurilor reacțiunii in­ternaționale, care ar dori institui­rea unei „democrații atomice“ pe pământ. Un trecut nu prea îndepărtat, ne învață că lipsa unității, pe plan internațional, a clasei muncitoare, a permis imperialismelor celor mai agresive să aprindă de două ori în 25 ani, flacăra necruțătoare a răz­boiului. Acelaș trecut ne învață , că ori­­de câte ori un mănunchi restrâns de gangsteri punea la cale, prin culise sau fățiș, com­­binațiunile lor peri­culoase pentru existența tuturor popoarelor pașnice, întotdeauna ei izbeau mai întâi în unitatea clasei muncitoare, ucigându-i conducă­torii, zvârlindu-i în lagăre și puș­cării, ațâțând ura de rasă, religie sau naționalitate.In calea planurilor agresive ale imperialismului de orice nuanță nu exista stavilă mai puternică de­­­cât solidaritatea internațională a­­ clasei muncitoare. Acest lucru îl știu și imperialiștii dar mai ales am ajuns să-l știm noi, este adevărat, cu prețul un­or crunte suferință și jertfe. Iată de ce, noua Federație Mon­dială Sindicală, având la bază în­vățămintele războiului din 1914-18, ale războiului d­in Spania, ale lun­gului cortegiu de suferinți impuse popoarelor și mai ales muncito­rimii de venirea la putere a fascis­mului, de odiosul său război, a por­nit imediat după constituire la ac­țiune pe teren, împotriva deosebirilor rasiale în­tre albi și negri din America de Sud, împotriva teroarei regimurilor fasciste din Grecia, Argentina, Per­sia , împotriva ucigașului Franco, care susținut și încurajat de reac­­țiunea internațională, a avut în­­drăsneală să condamne la moarte pe doi din cei mai buni fii ai po­porului spaniol: Alvarez și Sapi­­raii, muncitorimea are datoria să se pronunțe hotărit. In numele păcii, în numele liber­tății indivizilor și popoarelor, îm­potriva despotizmului și a tiraniei fasciste, au fost cerute muncito­rimii, jertfe pe care ea prima le-a dat din plin, dar cu bucuria și mândria că răspunde unei chemări drepte. Nu se poate tolera azi, indiferent care ar fi țara, oricine ar fi condu­cătorii, ca din nou să fie ațâțată ura, din nou să fie asmuțite și per­secutate noroadele, din nou să fie ucis tot ce omenirea are mai nobil-Noua Federație Mondială Sindi­cală, prin comitetul său executiv, care cuprinde tot ceeace mișcarea sindicală are mai de frunte, a în­țeles mai ales că nu așteptarea, nu apelul la „rațiune“ atitudinea pli­nă de compromisuri, care în trecut a prilejuit atâta rău întregii ome­niri, va pune la respect pe toți duș­manii progresului, ci acțiunea ra­pidă, energică a­ întregii clase muncitoare. De aceea, azi când Federația Mondială Sindicală cere prin gla­sul conducătorilor ei, ruperea rela­țiilor diplomatice cu Franco, și ce­lelalte regiuni fasciste, ea face a­­cest lucru în numele zecilor de mi­lioane de proletari, care nu vor să mai îngăduie zdruncinarea unei păci câștigată cu atâta sânge, care nu vor tolera, oricâte noul jertfe ar mai cere acest lucru, menținerea vreunui regim de opresiune, orice nume ar purta el, și în orice colț al lumii s’ar afla. C-fin Topciu Biria 6 Pagini Conferința Clasa muncitoare va­rașiiică PARIS. (Ra­dio). — înainte de a trece cuvântul tov. Gheorghe Apostol, crainicul postului de Radio Paris a spus următoarele : „Astăzi avem un oaspete care ne a­­noxează în deosebi . Gheorghe Apostol, președintele­ Confederației Generale Muncii din România) și șeful delegației a române la Congresul Mondial al Sindi­catelor. Stimați ascultători, pentru prima oară in istoria mișcării sindicale din Ro­mânia, reprezentanții oamenilor muncii au părăsit hotarele țării ca să partici­pe la un Congres Sindical Mondial. Este pentru prima oară că o delegație, care reprezintă munca, pleacă din țară cu sprijinul guvernului, punându-i-se la dispoziție și avioane pentru transport. Câte congrese și conferințe au avut loc in străinătate, la care românii nu puteau ajunge decât plecând cu luni înainte și trecând prin cele mai groza­ve peripeții . Noua stare de lucruri este rezultatul instaurării unei adevărate democrații in țară, este rezultatul legăturii indi­solubile ce o are guvernul Dr. Petru Groza cu massele largi populare, in fruntea cărora stă clasa muncitoare. Libertățile democratice de care se bucură poporul nostru, reformele mari spiciale ce au fost realizate de guvernul nostru actual, nu ar fi fost posibile, dacă clasa muncitoare era scizionată. Clasa muncitoare din România este unită și hotărâtă să spele toată rușinea participării țării, împotriva voinței sale, la războiul lui Hitler­ Și dacă astăzi în țară reacțiunea a fost înlăturată de la putere, aceasta este datorită faptului că clasa muncitoare, împreună cu toate forțele democratice și patriotice, înca­drate în Frontul Național Democratic, nu mai vor ca în viitor România să fie un element negativ al păcii și al pro­gresului universal. Țara noastră bne să devină un bastion puternic tre­­al libertății și democrației și care să con­îa cursul conferințelor de presă pe care le-a avut la Paris­­. Gheorghe A­­postol a impresionat pe ziariștii fran­cezi prin claritatea expunerilor sale. D. Gh. Apostol este o figură care radiază o egală doză de simpatie și energie. Mulțumim d-lui Gh. Apostol de a fi răspuns la invitația noastră și li tre­cem acum cuvânturi', tribue în mod permanent la consolida­rea securității colective și a conviețuirii pașnice între popoare. Cu această linie, delegația română s’a prezentat la Congresul Sindical Mon­dial din Paris, unde cu puternică sa­tisfacție am constatat că toate delega­țiile celor 71 de state, care reprezintă 70 milioane oameni, sunt călău­zite de aceleași aspirațiuni. Congresul Sindical Mondial a pre­zentat lumii întregi forța clasei citoare de pretutindeni, care cere man­asi­gurarea păcii, a libertății popoarelor și sdrobiirea rămășițelor fasciste și reac­ționare care caută să împiedice reali­zarea înțelegerii între națiuni și să sa­boteze instaurarea unei păci durabile. Constituirea Federației Sindicale Mon­diale marchează cel mai însemnat eve­niment istoric în viața clasei munci­toare internaționale. Consiliul general cuprinde elemente de valoare, de prim rang, ale organiza­țiilor sindicale naționale, iar comitetul executiv, al cărui sec­retar, ales in una­nimitate de consiliu, este Saillant, cons­titue o garanție fermă că clasa munci­toare va fi condusă pe plan internațio­nal, apărând și desvoltând interesele oamenilor muncii de pretutindeni. Nu treime să se treacă cu vederea faptul că Federația Sindicală Mondială s'a constituit la Paris și că sediul ei a fost fixat în această metropolă. Parisul, orașul luptelor pentru liber­tate, pentru democrație, pentru drep­turile omului. Parisul pângărit de ban­dele naziste ș­i eliberat de luptătorii mișcării de rezistență, poartă stindar­dul prețios oamenilor muncii de pre­tutindeni, simbolizând sacrificiile men­­citorilor francezi pentru libertate. Este o datorie sacră pentru orice mun­citor manual sau intelectual organizat în sindicate unite și libere, să fie per­manent la datorie, luptând cu dra­goste pentru realizarea sarcinilor ce au fost fixate de comitetul executiv al Fe­derației Sindicale Mondiale-In ceea ce ne privește pe noi, cei din România, ne luăm angajamentul să fim la înălțimea valorii istorice ce o re­prezintă constituirea unității sindicale internaționale și să fim soldați discipli­nați ai Federației Sindicale Mondiale. Trăiască Comitetul Executiv al Fede­rației Unice Sindicale Mondiale ! Trăiască Federația Sindicală Mon­dială I Cuvântarea tov. Gii. Apostol­ ­icală Mondială răscumpără tării Cuvântarea rostită de tov. Gh. Apostul ia postul de radio Par­s Tov. GH. APOSTOL Piept la De vorbă Probleme actuale piept cu specula cu tovarășul ION PAS, Președintele Sindicatului Ziariștilor Profesioniști Minoritate egoistă d­e instincte prădalnice. — Hienele și corbii zilelor gre­le. — Control serios și onest. — Sancțiuni drastice. — Eroismul clasei mun­■ ■ — sindicatelor, control cu­ care a salvat țara de dezastrul economic — Rolul și frână contra sabotajului. In desfășurarea anchetei noa­stre, am ascultat părerea unor oameni din diferite ramuri de activitate, de la funcționar până la ministru. Astăzi ne adresăm unui meș­teșugar de-al nostru, unui gaze­tar. Este tov. Ion Pas, președin­tele Sindicatului Ziariștilor Pro­fesioniști. D-sa este indicat să fie ascultat în dubla calitate (dacă putem spune așa) de vic­timă a speculei, — căci este un salariat, —r- și de gazetar, adică de înregistrator al urletului de durere pe care-l scoate marea mulțime, sfâșiată de această fia­ră apocaliptică: specula. Vechi militant al mișcării — De ce n’a putut fi înfrântă specula până acum ? — Din ce auzim la Radio, din cele ce citim în ziare, din câte ne spun călătorii sosiți de dincolo de frontiere, fenomenul speculei este aproape general, ea bântuind ca o epidemie, contagioasă ca tifosul exantematic și dăunătoare colecti­vității nevoiașe, așa cum este el. Există întotdeauna, în mijlocul na­țiunilor, o minoritate egoistă ale cărei instincte prădalnice se des­­voltă cu deosebire în împrejurările anormale ale stărilor de războiu și ale timpurilor de zdruncin pe care De ce specula n’a putut fi în­frântă până azi ? De ce hienele și corbii zilelor grele pe care le trăim, — moștenire a unor regimuri ble­stemate care au dus țara pe căile dezastrului, — continuă acțiunea lor de sfidare a legilor și­ a moralei cetățenești ? Poate pentru că, apu­când pe panta câștigului incorect, nu se mai pot opri- Poate pentru că până acum controlul a fost insu­ficient, și cu siguranță pentru că sancțiunile n’au avut caracterul drastic pe care îl au în alte țări ca, de exemplu, în Bulgaria, unde speculanții simt puși în categoria criminalilor de întâia clasă și pe­depsiți ca atare cu cea mai grea sentință­ muncitorești, atât pe tărâm po­litic, cât și sindical, are câteva decenii pline de activitate, puse în slujba emancipării clasei muncitoare, căreia, prin litera­tura și scrisul său zilnic, i-a dă­ruit cei mai frumoși ani ai ti­nereții și acum pe cei ai matu­rității. Fiu al clasei muncitoare , n'a pregetat s-o servească în anii grei de dictatură și de ilegali­tate și alături de alți tovarăși, este și d-sa unul din cei ce au pus o cărămidă la pregătirea actului dela 23 August. Iată acum răspunsur d-sale la întrebările noastre, le provoacă războiul. Categoria a­­ceasta antisocială găsește, aseme­nea ciupercii după ploaie, teren prielnic deslănțuirilor poftei sale de câștig ușor, cât mai mare, și de trai cât mai bun. Ea acaparează bunurile de care sunt lipsiți oa­menii cinstiți și greu loviți, le vin­de pe sub mână sau fățiș, își pro­cură astfel mijloace de traiu ne­rușinat și pune la o parte averi care la rându-le vor produce mâine alte averi mulțumită cărora putea să domine, să asuprească, să ex­ploateze. — Ce măsuri credeți că mari trebuesc luate­ pentru înfrânarea speculei ? — Mi se pare că, într’un fel, am răs­puns acestei întrebări când am dat ex­plicația defectuozității controlului și a sancțiunilor care s’au dovedit prea blânde. Să se intensifice controlul, dar controlul să fie făcut de elemente ab­solut oneste care nici șicane inutile și nedrepte să nu cășuneze oamenilor ne­vinovați, și nici cârdășie să n­u lege cu vinovații. Firește, soluțiile, acestea res­trictive nu rezolvă problema greutăților traiului care reclamă intensificarea producției, normalizarea mijloacelor de transport și o serie de alte condițiuni pentru că articolele necesare vieții să în­ceteze a fi obiecte rare și deci de natură să fie monopolizate și speculate. muncitorimii Eroismul . Rolul și contribuția sindica­telor muncitorești la înfrânarea speculei ? — Prin sforțarea eroică pe care o depun pentru redresarea țării, sporind producția și îmbunătățind mijloacele de transport, muncitorii din sindicate au adus până astăzi o prețioasă contribuție, împiedicând agravarea condiției de viață a po­porului. împovărătoare în prezent, criza ar fi putut să producă ravagii și mai mari, suma bunurilor nece­sare traiului celor mulți putând să fie, fără efortul lor, și mai redusă. Dar sindicatele pot juca un rol de control și de frână prin vigi­lența pe care muncitorii ar depu­ne-o pentru a împiedica sabotajul și tăinuirea articolelor de consum, precum și prin cunoașterea reală a prețului de cost ca, astfel, prețul de vânzare să însemneze pentru fabricant un câștig cuviincios, le­gal, nu unul nerușinat. Și mai pot contribui sindicatele la zăgăzuirea speculei impunând tuturor între­prinderilor ca economatele să de­vină o realitate și să înceteze a fi, cum este deocamdată în majorita­tea cazurilor, o bătaie de joc. Reportaj de CONST. ZETARU Minoritate cu instnete îi Halne? Hienei e si corbii zilelor țjreie TOV. ION PAS conform aprobatei Dir. Q-le P.­­• X, § JLIA Nr. 58.120-945. - ------------> JUäU» Gânduri pentru Alvarez și Zapirain Palma trasă de călăul Franco pe obrazul întregii omeniri, democrate, prin odioasa condamnare la moarte a celor doi stegari ai luptei pentru libertatea poporului spaniol, pune în fața tuturor democraților cin­stiți, în fața tuturor antifasciștilor conștienți, problema: Cum de a fost posibil să îndrăznească această provocare ? Căci nimic nu este întâmplător în istorie și nici măcar „extraordi­narului“ Franco nu i-a venit, așa, „din cer“, idei­a năstrușnică de a se pune rău cu întreaga omenire. Fapta lui are rost și încă unul foarte important pentru „Caudillo“ și toți „conducătorii“ cari mai sunt sau cari mai speră să mai fie. Este o nouă verigă în lanțul de provocări, făcute de reacțiunea mondială care caută să încerce cum reacționează popoarele, cât de vigi­lente sunt ele pentru a-și apăra viața lor nouă de libertate și pro­gres. Reacțiunea nu este națională, de­cât ca formă. In fond, ea este pro­fund internațională. Interesele ei trec întotdeauna peste graniți, pes­te deosebiri de religie, rasă, etc. Iată de ce ea lucrează întotdea­una pe plan internațional. FASCISMUL este mașina blin­dată a reacțiunii din epoca noastră. El a fost încercat prima oară în Italia, de italieni, dar nu a fost pur italian, cu tot naționalismul afișat, atât de sonor, de răposatul „duce“. In Germania a fost găsit apoi­­ zugravul Hitler. A fost împins, me­reu înainte, până în fruntea Ger­maniei, tot de reacțiunea mondială care se servea de el pentru a-și a­­păra interesele. El era bun ca o pavăză în fața pericolului radica­lizării maselor, pentru a le ține un loc sau pentru a le da înapoi, așa cum s’a și întâmplat cu nemții. In toate acțiunile criminale ale lui Hitler, este prezentă mâna în­sângerată a reacțiunii mondiale care a profitat de pe urma lui. Mi­lioane de vieți pierdute, bunuri ex­traordinare distruse, mii de vădu­ve, invalizi,, orfani, o situație eco­nomică gravă, toate acestea, au fost tributul plătit de întreaga omenire pentru nimicirea celui mai puter­nic instrument de ucidere și dis­trugere, pentru nimicirea militară a fascismului. Dar nu s’au cicatrizat încă ră­nile, nu s’au pansat măcar toate, nu s’a început refacerea celor dis­truse, nu s’au uscat încă lacrimile mamelor, văduvelor, orfanilor și iată că reacțiunea mondială mira elică a profitorilor internaționali, haita de hiene, nu se astâmpănă, ei provoacă. Marii fabricanți de armament, marii posesori de acțiuni interna­ționale, monopoliștii unor bunuri fantastice, din cari ar putea trăi fericiți sute de mii de oameni, nu se astâmpără. Ei n’au învățat ni­mic din „istorie“. încearcă. O asemenea „încercare“ este și condamnarea la moarte a lui Al­varez și Zapiravi. O asemenea „încercare“ a fost și în Spania, în 1936. Le-a reușit și atunci și s’au bucurat. Căderea în întuneric, mizerie și teroare a bravului popor spaniol a însemnat siguranța începerii războiului fas­cist contra popoarelor pașnice din întreaga lume. Cât de minunat a luptat acest popor ! Cine nu s’a cutremurat ci­tind despre Oviedo cu asediul său magnific și eroismul său sublim! Minierii, cari alergând pe străzile Oviedo-ojlui incendiat, aruncau granatele contra tancurilor și oda­tă cu ele mureau și ei, mureau pentru fericirea omenirii !... Ță­ranii, cari luptau cu mâna goală contra Junkers-urilor și contra a­­vioanelor Savoya-Marchety, lup­tau ca să apere viața celor dragi nouă, din care astăzi mulți nu mai sunt. Dar cât de puțini au înțeles, pe atunci, acest adevăr elementar ? Mândria noastră rămâne totuși salvată prin eroismul atât de înăl­țător al voluntarilor din brigăzile internaționale, voluntari cari au reprezentat tot ce are lumea mai curajos și mai conștient. Poporul român e mândru de fiii săi cari au luptat în brigada „Ana Pauker“ și celelalte. Condamnarea lui Alvarez și Za­piraii i-a fost ordonată lui Fran­co, de mai marii lui, care-l con­duc. Vor să știe, dumnealor, cum va reacționa omenirea ! Ei bine, au aflat-o! Nu le mai merge. Un bloc imens s’a ridicat și-i va strivi. Istoria nu se mai repetă. Ne-au învățat suferințele și nu mai vrem să suferim de dragul lor. Ajunge! Iată semnificația unanimelor proteste care se ridică, la noi ca și în întreaga lume, contra lui Franco și pentru cei condamnați. Iată de ce mărețul areopag in­ternațional al muncitorimii unite, Internaționala Sindicală, a și in­tervenit pentru eliberarea antifas­ciștilor și pentru ruperea relațiilor cu călăul Franco. Iată de ce apărarea lui Zapirani și Alvarez este apărarea d-tale și a mea, a noastră a tuturor celor ce nu mai vrem să ne omorîm unul pe altul niciodată, ci vrem să trăim liberi, într-o omenire fericită, căci lupta lor e lupta noastră. Trăiască Santiago Alvarez și Se­bastian © Zapirani! Moarte lui Franco! Țicu Simian Necesit­atea întăririi relațiunilor sindicale între Iugoslavia și țările vecine de URADIN BORIS Uradin Boris, autorul arti­colului de mai jos, — scris spe­cial pentru „Viața Sindicală“, — este responsabilul resortului internațional al Confederației Generale a Muncii din Iugo­slavia. Muncitor pielar, în vârstă de 40 ani, a luptat în Spania, ală­turi de tovarășii români, în cadrele batalionului „Graco­­vic“, timp de 25 luni; a zăcut în lagărele din Guris și Ver­net trei ani jumătate, iar după aceea un an în închisoarea din Castro. A fost secretarul Comitetului Franței de Sud pentru ajutora­rea prizonierilor ruși și înrola­rea lor în „Maquis“. La reîntoarcerea în Iugosla­via, a condus școlile de cadre, cursurile și lecțiile pentru func­ționarii sindicali. N. R. Muncitorii iugoslavi au nutrit do­­rința unei conlucrări cât mai strânse cu ceilalți muncitori, în spi­ritul solidarității internaționale. Ilegalitatea, în care a trăit mișca­rea sindicală din țara noastră, re­­acțiunea cruntă care a domnit la noi, n’au permis realizarea acestei colaborări atât de necesare între avantgarda proletariatului iugoslav și român, precum și a intelectua­lilor progresiști. Bazele ei au fost puse însă în Spania, unde au combătut împre­ună contra inamicului comun, a fas­cismului, în cadrul acelorași uni­tăți : batalioanele „Gracovie“ și Ana Paucker“. Continuarea acestei colaborări s-a dovedit mai departe în lagărele de concentrare din Franța, unde au fost aruncați după terminarea răz­boiului din Spania, de către reac­­ț­iunea mondială în frunte cu „mün­­cheniștii“ Chamberlain și Dala­ 1­di­er.­­ Acei dintre combatanții din Spa­nia care n’au putut să-și revadă țara lor natală, au continuat lupta lor în rândurile partizanilor fran­cezi, contra inamicului împotriva căruia au început lupta încă în Spania. Colaborarea cea mai concretă în­tre muncitorimea și popoarele noa­stre s-a manifestat în cadrul uni­tăților de partizani ai lui Tito, din care au făcut parte și Români. După eliberarea țărilor noastre, mișcarea noastră sindicală a luat un contact mai strâns. Mulțumim proletariatului român pentru căl­dura cu care a primit prima noa­stră delegație, care a participat la congresul Uniunii Artiștilor, Ziari­știlor și Muzicanților din România , pentru invitația ce ne-a fost făcută de a trimite 50 muncitori pentru odihnă în una din stațiunile cli­materice din România, cât și pen­tru dorința de a primi în uzinele române 50 muncitori iugoslavi pen­tru schimb de experiență. In acelaș timp, mulțumim dele­gației care a luat parte la congre­sul metalurgiștilor noștri, membri­lor ei care au luat cuvântul, atât la congres, cât și la meetingul or­ganizat de muncitorii metalurgiști iugoslavi, la școala de cadre sindi­cale a Confederației noastre și la postul nostru de Radio-emisiune. Participarea la congresul meta­lurgiștilor și la toate celelalte ma­nifestări, arată că proletariatul și poporul român vrea să colaboreze cu noi și cu celelalte țări, pe baza unității sindicale internaționale. Noi întreținem relații strânse cu sindicatele albaneze, bulgare, cehe, ungare, italiene, sovietice, și am cerut colaborarea cu Trade-Unio­­nurile britanice. In acelaș spirit am făcut apel la toate sindicatele Națiunilor Unite și la congresul Trade-Unionurilor. (Continuare în pag. IV)

Next