Viața Studențească, aprilie-iunie 1978 (Anul 23, nr. 14-24)

1978-04-05 / nr. 14

Democratismul acțiunii revoluționare (Urmare din pag. 1)­gurare a sănătății populației, de dezvoltare a localităților urbane și rurale la nivelul epocii de înflorire multilaterală fără precedent pe care o cunoaște România socialistă. Așa cum subli­nia secretarul nostru general, sistemul organi­zatoric creat de partid pentru desfășurarea în­tregii vieți economico-sociale a dat posibilitatea adoptării măsurilor pentru dezvoltarea autono­miei fiecărei unități teritoriale, a fiecărei uni­tăți economice, pentru asumarea în și mai mare măsură de către oamenii muncii înșiși a răspunde­rii nemijlocite pentru organizarea și conducerea activității economice, sociale, politice și cultura­le, pentru gospodărirea avuției naționale. Pro­cesul de democratizare de mare amploare rea­lizat în ultimii ani în România, proces care a determinat, așa cum pe bună dreptate aprecia tovarășul Nicolae Ceaușescu, descătușarea ener­giilor uriașe ale maselor largi populare din ora­șele și satele patriei, a dezvoltat conștiința re­voluționară a poporului nostru, sentimentul de răspundere al fiecărui om al muncii față de avuția socială, față de progresul general al țării, față de soarta producției în fiecare uni­tate economică. Subliniind, din nou, legătura strinsă dintre eforturile pentru dezvoltarea generală a socie­tății noastre, pentru afirmarea unei noi calități în toate domeniile de activitate și exigențele de a pune în valoare principala și cea mai valoroasă componentă a progresului — omul, tovarășul Nicolae Ceaușescu evidenția, m cuvîntare, ne­cesitatea de a întări preocupările tuturor facto­rilor pentru pregătirea tot mai bună a forței de muncă, pentru desfășurarea invățămîntului de toate gradele pe baza măsurilor stabilite de Comitetul Central al partidului, incorporind în conținutul întregului proces instructiv-educativ cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, exi­gențele imediate și de perspectivă ale activită­ții economice și sociale. Sarcini importante se desprind de aici și pentru școala noastră supe­rioară, pentru organizația revoluționară a tine­retului universitar, care trebuie să facă mai mult pentru educarea celor ce sint astăzi in amfi­teatre, în spiritul adîncului respect față de muncă, al răspunderii sociale, al atașamentului față de profesia aleasă. Pentru că, numai in acest fel medicii și profesorii, inginerii și cei­lalți specialiști care lucrează pe întreg cuprinsul țării își vor face, așa cum dealtfel, în covîrși­­toarea lor majoritate și-o­ fac astăzi, datoria față de unitatea economică, față de satul, co­muna, orașul în care au fost repartizați. Uni­versitatea românească a probat, convingător faptul că are capacitatea ca, sub conducerea partidului, să se situeze la înălțimea așteptări­lor societății, să contribuie în și mai mare mă­sură la făurirea omului nou, capabil să-și în­făptuiască de sine stătător destinul, să participe activ, cu entuziasm și dăruire revoluționară la accelerarea progresului general al patriei. „Nu există o ierarhie a clișeelor!“ Consemnăm cîteva opinii care s-au exprimat pe marginea lec­turilor în reuniunea din 30 mar­tie a cenaclului „Amfiteatru“. Au citit poezie Bogdan Ghiu (Filologie, I, București) și Ovi­diu Dumitrescu (muncitor, Slati­na), și proză Mihai Marinescu (Geologie-geografie, IV, Bucu­rești). Despre Bogdan Ghiu. Scrie poezie-crochiu, de secțiune intr-o idee sau o stare afectivă, cu o reverberație restrinsă in­să, fără profunzimi (T. Opriș). Prin formula sa Ghiu ne pro­pune un drum spre ironie ? Se poate vorbi în general de un moment al poeziei ironice, al spiritelor ironice deci ? între­bările incitante aparțin lui Dinu Flămând, care, în continuare a considerat că sintaxa lui Ghiu este curajoasă, dar indecisă. Va­­leriu Perian consideră că iro­nia poate funcționa ca o salva­re, pe un fond tensionat, aco­perit de fraze crispate. Demnă de atenție poezia Poe­mul. Clișeele lui Ghiu sunt, evi­dent, superioare, poetul este în­zestrat (C. Tuchilă). Ghiu își asumă o structură formală, dar fără a stăpini și „drama“, con­ținutul. Nu există o ierarhie a clișeelor ! (Magdalena Ghica). Ironia lui Ghiu se construiește pe decupări de imagini. Simți nevoia să recitești. Acumularea de imagini riscă să distrugă poezia (Călin Vlasie). Despre Ovidiu Dumitrescu. Prezintă o poezie față de care tinerii opun rezistență. O poe­zie cronică. Mijloacele lui sunt subit tradiționaliste, impuse de evocarea istorică pe care o în­treprinde. Poet energic, care va trebui să cizeleze îndelung (T. Opriș). Dimensiunea face poe­mul apăsător, nesalvat nici de patosul cu care a fost citit (V. Perian). Clișeele, capabile să salveze numai pe scenă evi­dențele, ar putea fi acceptate numai dacă poetul ar fi foarte la început. El trebuie să intre­zea, contrastul vis-realitate se demonstrează cu mijloace sim­ple. Se spune „mult în puține cuvinte“. Autorul are ochi de prozator. El ne propune un personaj straniu care, lipsin­­du-i curajul de a păși ferm în viată, preferă visul, iluzia. Deci, psihologia omului slab ! Defec­tul principal ar fi limbajul sec și afectat, iar calitatea, că pro­pune, că are idei. Una din ele , indivizi slabi care se amăgesc cu iluzia puterii lor care nu vi­ne însă niciodată (M. Tatulici și alții). Un autor care știe să închidă deschizind, a spus So­fia Dobra, dovedește că stăpî­­nește acel ceva, secret, foarte important pentru soarta bună a ceea ce scrie. Următoarea reuniune, joi, 13 aprilie a.c. Constanța BUZEA OVIDIU DUMITRESCU V­OGN­. MOCANU, prezentînd expoziția MIHAI MARINESCU Convingeri comuniste Incepînd cu acest număr, 1/1978, revista Consiliului U.A.S.C. din Centrul universi­tar București anunță o serie nouă : alt format, rubrici noi, o serie de alți colaboratori. Schimbările sunt în bine, iar revista pare a fi mai substan­țială, după ce ultimele apariții au fost de un mai slab nivel calitativ. Tipărită la puțin timp după Încheierea lucrărilor celei de a prinde o cultivare poetică ma­sivă (C. Tuchilă, sceptic I), încă o dată, nu există o ierar­hie a clișeelor ! Poezia lui O.D. stârnește instinctivul nostru re­fuz. Felul de a simți pe care ni-l propune este demult depă­șit istoric. Reușește în bucățile mai scurte (Magdalena Ghica). Poemul are o structură drama­tică, recitativă. Ca să-l accep­tăm, ar trebui să uităm că exis­tă generația ’60 (C. Vlasie). Despre Mihai Marinescu. A plăcut acuratețea schiței „Dans“. Ideea luptei jocului cu realita­tl-a Conferințe a U.A.S.C.R., revista solicită opinii de la ca­dre de asociație care au par­ticipat la conferință. Se între­prind anchete (subiectele nu sunt insă dintre cele mai im­portante), se fac portrete de studenți eminenți, se lansează inițiative. Rubricile reușesc — în mare parte — să acopere o gamă largă de preocupări și să includă informații despre numeroase facultăți ale centru­lui universitar. Autogospodări­­rea, pregătirea teoretică și cali­tatea integrării in producție, soarta lucrărilor de diplomă, e­­venimente din viata familiei studențești — iată principalele teme ale reportajelor și croni­cilor semnate de Ion Cherciu, Doru Matei, L. Dumitrescu, Ilie Pandele­­a. Frumoasă pagina „tabletelor” semnate de Cleopa­tra Lorințiu, Eugen Mihăescu și Vladimir Godeanu ; sunt bine scrise și cu puncte de vedere interesante cronicile de poezie și de proză ale lui Radu Călin Cristea și Vladimir Paul Dum­bravă. Un adevărat eseu des­pre rosturile cenaclului literar publică Ion Stratan, cenaclist redutabil. In nota de seriozi­tate deja cunoscută este și cro­nica teatrală a lui Petrel Ber­­ceanu. Alături de el, se „în­cearcă“ în pagină la cronica muzicală Ruxandra Ioanid (într-o formulă diletantă) Vla­di­dimir Godeanu, la cea sportivă. Pe ultima pagină două inter­viuri , unul din ele încearcă să scoată la lumină personalitatea artistică a lui Daniel Tolciu. Era mai bine dacă toată pagina ar fi fost afectată doar inter­viului cu Ion Ianoși. La serie nouă, urări noi de succes ! CRONICAR 2 Viața studențească Galeria „Amfiteatrul artelor“ CRONICA DE 3 SECUNDE Au talent sau nu acești băieți extraordinari ? Sunt zile in secol cină această întrebare sacră nu se pune așa cum o vor decenii și decenii de metafore și apusuri de soare pe mare și bălți, sunt zise intr-un secol cind talentul e mult mai puțin important decit se crede în cărțile de estetică, nopți intr-un veac cind esteticile nu mai pot decide lumea, și atunci talentul se măsoară după o putere mai mare sau mai mică de a simți cum arde lumea ca o luminare intr-un sfeșnic de argint stins, cum ii bate vintul pe iarba mormintelor ei, cum se murdăresc mările și cum se vopsesc în culorile pădurii prea multe tancuri și tunuri, cum plăcerea voioasă de a desena fetițe și băieți e prea m­ică față de temerile lumii, și atunci, unul din acești băieți necunoscîndu-mă deloc doar citindu-mi o cronică de cinema, îmi scrie din adîncul unei mine de cărbuni peste care s-a înălțat la soare o facultate, îmi scrie dacă e rușinos să săruți ecranul unui cinema din Petrila după ce ai văzut Rubliov, și eu nu știu zile întregi ce să-i scriu, fericit că în fața mea există asemenea talente de simțire și expresie, zile întregi nu-l uit, zile întregi sunt fericit că am primit asemenea scrisoare de la un necunoscut student miner, dar el se duce în București și vede expoziția unui alt necunoscut și el se simte imediat solidar cu acest băiat și îi scrie, și intră în corespondență — ceea ce-i expresia normală pentru un fenomen metafizic de intrare în vibrație, așa cum intră-n vibrație toate podurile lumii cind trec peste ele trenuri, camioane și buldozere — și scriindu-și, ei descoperă că au aceleași obsesii același talent de a simți dezgustul în fața mărilor poluate, același fel de a auzi vintul, de a se speria de bombe, de a urî boala înarmării, într-atît de gravă nici cancerul nu mai contează în fața ei, aceleași cărți, aceeași muzică, aceleași strigăte ale ființelor lor din cap pînă in degete și atunci hotărăsc — intr-un secol in care hotărîrile se iau atît de greu — să deseneze împreună, să facă o expoziție comună, să se expună, să se pună la bătaie, urlînd lumii să lase armele, să le arunce, să nu mai murdărească luminișurile, idei de o frumusețe care poate că le depășește vîrsta de o seriozitate peste puterile lor, de o naivitate, vai, mai presus de maturitatea multor semeni de-ai lor, dar fără de care, sunt cîteva zile intr-un secol nu se poate măsura, nici un talent, nici o inteligență, nici o diplomă. Binecuvîntate fie aceste zile de maximă gravitate pentru om. Binecuvîntați fie acești băieți extraordinari care n-au altă măsură pentru talentul lor decit cîntarul pe care, mii și mii de nopți, lumea stă în echilibru intre o begonie și un tanc ! Radu COSAȘU N.A. . Acest text - din catalogul expoziției - ține loc de cronică la „Manifest pentru sănătatea pămîntu­lui”, expoziție realizată de Ion Barbu, student in anul III la Institutul de mine din Petroșani și elevul bucureștean Daniel Ionescu și deschisă la galeria noastră. W-700 Redacția mulțumește pe a­­ceastă cale tuturor cititorilor și colaboratorilor noștri care ne-au trimis felicitări și urări de suc­ces cu ocazia apariției numă­rului 700 al revistei „Viața stu­dențească“. Stimate tovarășe Silviu Hoișie. Citind cu atenție articolul dv. intitulat „Tîrzia pasăre a stu­denției“ din nr. 11 al revistei „Viața studențească“, am desco­perit următoarele erori : 1. Nu avem menționat în Is­toria geografiei românești de la Începuturi și pînă in prezent nici un geograf cu numele de HERBERT. Este vorba de geo­graful român Constantin HERBST. 2. Cursul de „Geografie fi­zică a României” publicat de Ed. didactică și pedagogică in 1974 are ca autor pe Al. ROȘU și nu Al. ROȘCA, așa cum a­­pare publicat In articolul dum­neavoastră. Deși par niște greșeli minore (poate tiparul ?), este bine să respectăm întocmai terminologia geografică cel puțin în a de­numi corect autorii de lucrări. .Cu deosebită stimă, prof. BEBE NEGOESCU, București Suntem un grup de studenți de la I.P.G. Ploiești și vă scriem deoarece avem și noi o dorință pe care numai prin intermediul revistei dumneavoastră se mai poate îndeplini. Anul trecut făcind o excursie la cabana Bunloc, am intilnit un student din București, anul IV la Medicină pe care știm că-l cheamă Nelu. Am stabilit să ne reintîlnim după sesiune. Nu ne-am mai putut intîlni. Doarece prietenul nostru (încă necunoscut) este foarte sociabil și simpatic, am vrea să ne re­­intilnim. De aceea v-am ruga foarte mult dacă se poate ca in pagi­nile revistei să apară un mic anunț in care să arătați dorința noastră și anume că prietenii din Ploiești de la I.P.G. il caută pe Nelu din anul IV Medicină, cu care au fost in 1977 la cabana Bunloc și il roagă să le scrie pe adresa : Iliescu Valentin-Flo­rian — I .PGP Vă mulțumim anticipat

Next