Viața Studențească, octombrie-decembrie 1978 (Anul 23, nr. 31-43)

1978-10-04 / nr. 31

Forte de echilibru la I.P.V.N­.F. Berceni întreprinderea de producere, valorificare și industrializare a legumelor și fructelor din Berceni este, începînd din acest an, cea mai mare dintre Întreprinderile similare din țară. Zilnic, peste 300 de auto­camioane de mare capacitate încarcă și descarcă legume și fructe în uriașele rampe ale depozitelor. Atmosfera este si­milară cu aceea din marile porturi ; spațiile pline cu roșii, gogonele, varză, cartofi, mere, struguri etc. sunt veritabile dane prin care circulă bogă­țiile toamnei. Dominante în geometria depozitelor sînt cen­­teinerele ; întreaga manevră a legumelor și fructelor se face centeinerizat, evitîndu-se pier­derile, ușurîndu-se munca. Zeci de transportoare mecanice, de transpalete și balkancaruri rulează cu viteză maximă, claxo­­nînd. Multe ies și intră (din) în Depozitul 4. Aici, rînduiți pe echipe, lucrează jumătate din­tre cei 94 de studenți de la A.S.E. aflați la 29 septembrie pe platformă. Munca pe care o fac nu e spectaculoasă, căci gogonelele sînt și au fost, de cînd se știe, prozaice „verzi­­turi" pentru iarnă. Dacă o vei întreba însă pe gospodina care cere la aprozar gogonele „a­n­tîia“ și primește într-adevăr „a­ ntîia“, îți vei da seama că cei care merită aprecierile du­­misale sunt sortatorii. Așadar, prietenii noștri sunt sortatori. Studenți în anul I la Comerț, ei răspund deocamdată, cu des­tulă emfază, simțindu-se im­portanți, la apelativul „S.G.I.“ (sortatori gogonele pentru iar­nă). Lectorul Dragomira Baz a distribuit în echipe „forțe de echilibru“: 4 fete 4- 1 băiat. Ce ele încarcă, ei duc mai în­colo. Mănușile lor încap de data asta pe mîinile coechipie­relor. Echipamentul de protec­ție lipsește, dar cine e gospo­dar și ține la manichiură se descurcă pînă la urmă. Iată, în echipa lui B. Blîndu se face sortarea tipică : roșii bune, gogonele bune („a­ntîia“) și ro­șii + gogonele stricate. Se aud laude la adresa echipei „Iones­­cu“. Vrem să-l dați la ziar pe Costica. Sînt ridicate opt de­gete ; votul pro este unanim. Deci, I. Costică este „o­­mul cu moralul“, dorind să se fotografieze alături de conteinerul 3, „într-o atmosferă de tinerețe“. La e­­chipa vecină, șef a fost ales Lidia Gîngaru, infirmînd tradi­ția locală. Numele echipei este, firesc, „Lidia“, căci, se pare, ea este o adevărată „specia­listă în sortare“ încă de pe vremea liceului. Două vorbe despre echipa „Radu“ : fetele lucrează fără mănuși, numai astfel pot sorta fiindcă „după stat“ , luați exemplul Stelianei, spune cineva, căci și ea l-a luat pe al nostru... Din echipa „Sergiu“ („un Sergiu, șase...“), Mariana Puf mă roagă să le pun „o pilă“ la depozitul de struguri. „Ni s-a promis este un ciorchine de consolare, spune, interveniți să ni-i tri­mită, să nu mai râbdăm...“ Cu toate că strugurii sunt tratați cu chimica'e, jumătatea a doua a grupului de studenți de la Comerț a reușit să descarce, cu mijloace manuale și meca­nice, circa 30 de autocamioane „Transcom“ cu Afuz-Ali de Os­trov. De pe rampă, strugurii iau calea silozului unde, în celule speciale, sunt depozitați și păstrați la temperatura de + 1 grad. Ritmul de lucru e constant, adică rapid. E aproa­pe de necrezut că pe la ora prînzului se arată soarele. Cei de față îl privesc cum se cu­vine , cu speranță în suflet. De el depinde, nu-i așa, coacerea deplină a bogatei recolte de struguri. In cinstea lui, într-una din „șeile“ trase la descărcat, se pornesc cîntece. Mă apro­pii : nimeni nu stă din lucru, nici Adriana Vlădescu de la „Madrigalul mic“, nici Luchi Vasile, Paula Nicolae, Anca Dumitrescu și Camelia Talam­­bă, membre ale celebrei bri­găzi de la Comerț. Oricum, atunci cînd vom putea cum­păra struguri în ianuarie ’79, vom fi obligați să ne amintim , la culesul și depozitarea lor au pus mîna, cu hărnicie și bobocii facultăților bucureștene. Ion Longin POPESCU Pe deal și în remorcă se cîntă „Vizitați băile Buziaș !“, zi­ce o reclamă la intrarea în oraș. Bună idee ! Este sîmbătă dimineața și se pare că (la fel ca și în zilele din urmă) va fi din nou cald. Am ajuns tîrziu, aveam să aflu de la sediul IAS- ului. Studentele sînt pe cîmp de la ora 6. De la marginea orașului, unde așezat, pe o bor­nă de piatră (Lugoj 25 km.) admir dealurile din apropiere, nu este prea greu de ajuns, mai ales în compania lui nea Sandu, care mă cheamă în șa­retă. Pornim ! Pe panta unui deal zăresc primele culori diferite de ceea ce ar putea oferi toamna. E ceea ce caut. „Tovarăș e asis­tent, a venit cineva să scrie despre noi !“, repetă cu voce tare primele fete pe care le-am întîlnit. Asistent Nicolae Har­sany anunță pauza (oricum era timp de pauză) și primesc pri­mele amănunte. Lucrează aici studentele anului II Engleză și sînt cîteva și de la Franceză. Celelalte studente de la Filo­logie sînt undeva pe dealurile astea . Ne întîlnim numai sea­ra, în oraș, spune Codruța Pa­pară, nu înainte de a mă aver­tiza că este foarte flegmatică în răspunsuri, așa cum a făcut și la Izvorul Mureșului, intr-un interviu pentru Radio. „Mai rău ne pare că nu sunt băieții cu noi. Au rămas la Timișoara, să ajute la ridicarea noii bi­blioteci“. „Știu eu după cine suferi", intervine o colegă. „In trei meciuri m-am dus să văd cum servește și nici mă­car n-a apucat“. Fetele rîd, dar Codruța nu se lasă. „Păi, ți-am spus că nu joacă decît cînd îi zice antrenorul că-l dă afară din cămin. Din vorbă în vorbă, a trecut pauza și strugu­rii sînt trecuți de pe spaliere (am aflat între timp ce sunt) în găleți, de acolo în puține și a­­poi în remorci. Fetele au început să-și realizeze normele. La în­ceput era mai greu. Cuțitul mai ajungea din cînd în cînd și în mină, foarfecă făcea bă­tături. Mihaela Roșianu are mănuși în mină și un soț la Timișoara. Sîmbătă vrea să meargă acasă și dorește să aibă mîinile frumoase. „Cînd am cuțitul în mină, mă simt mai în siguranță", glumește Mi­haela, prilej pentru celelalte să reînceapă discuția. Ioan Wen­dling, brigadierul fermei viti­cole nr. 3, unde ne aflăm, stă mereu în preajma noastră, dă indicații, pune mîna si ajută fetele rămase in urmă. Sînt împărțite în grupe, fiecare avînd o normă de 60 de puține pe zi. La ora aceea, grupele lui Georgeta Tudan, Luminița I­­frim si Maria Modrescu reali­zaseră deja 29 și pînă la sfîrși­­tul unei zile de muncă mai erau ore destule. Așteptînd să vină corsarul negru cu barca plu­tind pe apă minerală, Dana Țenț regretă că abia acum, în anul II, a ajuns să vadă o vie. „Bucătăreasa noastră este o fe­meie nemaipomenită“, spune una dintre fete și aveam să mă conving imediat. La ora prînzului, remorca fermei se înființează prompt cu mîncarea aburind. De la volanul tracto­rului, inginerul șef al fermei, Vasile Nistorescu, urmează a­­ceeași traiectorie zilnică : En­gleza, Franceza, Liceul agro­industrial. „Cred că in zilele următoare vom mări norma, pentru că văd că fetele au în­ceput să se descurce și timpul ne ajută. Păcat că nu ne-a aju­tat la fel și peste vară. Am fi avut o recoltă mult mai bo­gată“. 91 de fete din anul II Filologie iau masa în plin timp. Decanul de an, lector dr. Maia Grozav, trece in fiecare zi pe la fiecare brigadă, în­treabă ce mai trebuie, ce mai este nou, cum decurge recolta­tul. Ves lean împarte noi rinduri, ceva mai la vale. De aici de jos nu se mai zărește creasta dealului. Soarele arde mai ta­re ca oricînd. In curînd, va trece dincolo de dealuri. Re­morca va lua cu ea fetele și le va duce în oraș. In remorcă fetele cîntă. George BOIERU cotidian In zilele de 30 septembrie și 1 octombrie a.c., studenții din anii I și II ai Academiei de studii economice din București, aflați la recoltatul strugurilor in județul Buzău, au primit vizita unor colegi laureați în festivalul „Cîntarea României". Organizată de revista „Tribuna studentului economist“, excursia celor din urmă, din care nu au lipsit violonistul Mircea Petcu, folkiștii Romeo Ghiur și Mihai Pocorschi, brigada Comerțului condusă de Fiți Arieșeanu, for­mația „Jatari“ alcătuită din studenți chilieni, a fost aștep­­­tată cu interesul meritat de cu­legătorii din Istrița, Merei, Pietroasele și Fintești. Cum era de așteptat, spectacolele au a­­vut succes, inițiativa revistei amintite dovedindu-se deosebit de oportună. Mai puțin entu­ziaști s-au arătat insă unii din­tre organizatorii locali, de la Comitetul județean U.T.C. care nu și-a trimis nici un reprezen­tant la fața locului, cu toate că acțiunea fusese preanunțată, pînă la directorul I.A.S. Pie­troasele care a refuzat să des­chidă cantina pentru spectacol, pe motiv că acolo se află pre­țioase obiecte de inventar (mese și... scaune) și pînă la lectorul Gheorghe Ciulbea de la A.S.E. care, deosebit de preocupat „în altă parte“, nu a avut timp de organizare la Is­trița, replicînd în final . ..dar fără mine nu v-ați descurcat“ ? Ei bine, și fără dumnealui, și fără ceilalți „organizatori", în­­tîlnirile artistice din județul Buzău au fost pline de sponta­neitate și umor, cu adevărat studențești. (I.L.P.) Trei elevi (Mariana Lucian, Paul Jarda și Ion Ion), doi studenți la fără frecventă (George Geacă) și Dumitru Sandu și un absolvent Filosofie (Mircea Drăgănescu) — mem­bri ai Cenaclului literar al în­treprinderii de aparataj electric și instalații din Titu, vor fi oaspeții cenaclului literar „Am­fiteatru“, care iși reia activita­tea joi, 12 octombrie a.c., orele 19,30, la sediul redacției noas­tre. Bd. Schitu Măgureanu nr. 9. Galeria Joi, 12 octombrie a.c., orele 19,30. in sala din Schitu Măgu­reanu 9, va fi vernisată expo­ziția de pictură a tînărului pic­tor VIRGIL FACIU, absolvent, promoția 1976 (clasa prof. Savu), al Institutului ,­,N. Gri­­gorescu“. (kví‘í3Ínickn<...ev<‘iiÍ!iieiií...(‘V(‘iiíiiieiií...ev(kiiIiiioii<... Sviatoslav Richter sau dialectica formei muzicale Recitalul extraordinar susți­nut de pianistul Sviatoslav Richter (U.R.S.S.) în sala Ate­neului Român a încheiat în­­tr-un mod strălucit (și de aceea încurajîndu-ne speranțele pen­tru întreaga stagiune în ceea ce privește calitatea muzicii și a interpretării purtătorilor ei, oaspeți sau de pe meleagurile noastre) o săptămînă în care manifestările muzicale de largă audiență au fost dedicate ..Zilei Internaționale a Muzicii“ (la Ateneu, concertul „Enescu" a­­vînd ca interpreți pe Hephzibah Menuhin — Anglia, Ion Voicu, Mihaela Martin ; la Radio. Iosif Conta a dirijat .,Rapsodia ro­mână" și simfonia IX „Din lu­mea nouă" de Dvorak). Chiar de la sosirea sa în Capitală, Richter a devenit un activ fer­ment cultural, înainte chiar de a fi sunat primul acord. Ti­nerii noștri pianiști au regăsit un idol. muzicienii (fără obiș­nuitele distincții) s-au pregătit pentru confruntări muzicologice, largul public meloman a in­trat în agitație. Despre o per­sonalitate de rangul pianistului Sviatoslav Richter nu se mai pot spune cuvinte care să sune inedit. Fără îndoială aplauzele îndelungi ale publicului român au exprimat aceeași stare de reală încîntare și admirație pen­tru cel care le-a dăruit — prin întreaga lui stiință a muzicii — cîteva ore de muzică, cîteva ore de liniște si reflexie. In program — piese foarte cunos­cute și mai puțin cunoscute, a­­lese și juxtapuse cu un gust muzical (care în cazul său este recunoscut ca amprentă a ge­niului) al cărui rafinament poate fi găsit și în înlănțuirea muzicii lui Schubert și Schu­mann cu sonoritățile impresio­nismului francez conținute în muzica lui Claude Debussy. Se remarcă o preferință către cu­loare, către pictural, descriptiv (și nu întîmplător, artele plas­tice au fost mult timp pe a­­celași plan între pasiunile pia­nistului, cu muzica) si mai puțin spre impetuozități strict tehniciste de o strălucire ex­terioară. Cîteva din piesele lui Debussy poartă titlurile des­­criptiv-programatice : Pagode, Clar de lună, Seară in Granada, Grădini sub ploaie. Trăirile sufletești contradictorii răzbat din „Piesele fantezii“ op 12 de Robert Schumann, programatice și ele (Seara, Elan, De ce ?, Noaptea, Halucinație, Sfirșitul cîntecului­ și de un tumult ro­mantic molipsitor. Ca și „So­nata în La Major“ op 120 de Franz Schubert, sunt piese bine­cunoscute, dar Richter reușește să le „înnoiască“ găsind subtile înțelesuri, aproape epuizînd in­tențiile compozitorului. Se simte simțul dialecticii în construcția formei o viziune artistică inte­riorizată, fundamentată pe definită concepție asupra actu­­­lui interpretativ prin mijloa­cele strălucitoare ale unei teh­nici impecabile. Au trecut de­cenii de cînd Sviatoslav Richter și-a făcut pentru prima dată apariția intr-o sală de concert (mai precis din 1942) si lumea l-a omagiat îndelung pe acest genial pianist. Recitalurile lui au atras imediat atenția gene­rală nu numai pentru interpre­tarea adecvată stilistic, tehnica uimitoare, puterea de a emo­ționa, dar și pentru pro­gramele neobișnuit de bo­gate și de variate în perioade scurte de timp. Me­moria sa extraordinară îi per­mitea să pregătească și să sus­țină pînă la cincisprezece re­citaluri diferite cu program în­tr-o singură stagiune con­­certistică. De aceea re­pertoriul său acoperă spa­ții vaste din creația pentru pian, crcînd, pe axa temporală, de la Bach pînă la Șostakovici, fără prea multe discontinuități. Sviatoslav Richter înnoadă — în curgerea generațiilor — firul cu frații Rubinstein sau cu Ser­­ghei Rachmaninov, personali­tăți intrate în legendele isto­riei muzicii universale. Carmen CARNECI 2 VIATA STUDENȚEASCA

Next