Viața, ianuarie 1943 (Anul 3, nr. 614-643)

1943-01-01 / nr. 614

2-aV SE POATE SPUNE că anul acesta, revistele literare „au militat”? Ele au continuat să moară și atât. Dar, dintr’un punct de vedere, și as­ta e foarte mult. Să le trecem în revistă. Re­vista Fundațiilor Regale, sub noua direcție, a urmat o linie mai didactică, deși marii scrii­tori n’au dispărut Este, și astăzi, revista întru totul, cea mai serioasă, de prestaidă nu num­ai literară, ci și culturală, așa cum îi stă bine unei publicații ofi­ciale. Revista Familia duce mai de­parte tradiția sfântă ardeleană, în refugiu, susținută vainic de d. G. M. Samarineanu. Cu colabo­rări diverse, inegale, ea reu­șește uneori să realizeze numere excepționale (cum ar fi ultimul pe Decembrie). Preocupări literare, sub con­ducerea d-lui Vladimir Strei­­nu, a căpătat viață nouă, deve­nind dintr’o publicație de specia­litate, una de literatură actuală. Am înregistrat sumanul ei, ne­contenit, numele cele cu bucuria de a găsi mai autoritate de astăzi... Revista Gândirea n’a încetat, lună după lună, cu o impresio­nantă regularitate, să-și aducă prețioasa ei contribuție la patri­moniul actualității. Cu o linie definită de mult, e singura re­vistă care se mai află astăzi pe poziție, fiindcă e în consensul contemporan. Convorbiri Literare, condusă de d. Torouțiu, ne-a oferit reali­zări teh­nice excepționale. Dacia—;Rediviva, condusă de un grup de tineri A (A. Cistin*, Perlele Martinescu, etc.) au des­­bătut în paginile ei probleme mai ales generale $î a Publicat multă poezie. Alte reviste de tineri? Puțini— sau deloc... O COMPACTĂ carte în două volume, de peste șapte sute de pa­­gini, ne oferă de Sf. sărbători, ro­­mancierul N. Porsena — cunoscut publicului românesc îndeosebi din filmul „Se aprind făcliile”, al cărui scenariu a fost scos dintr'o nuvelă a d-sale. Noul roman al ddui N. Porsena poartă titlul „Rug” și are ca erou principal un fel de Don Juan modern, avocatul Ion Cante­­mir, care își desfășoară în cursul celor șapte sute de pagini, luxu­­rianta existentă, încurcând viețile celor din jurul său și sfârșind prin a plăti cu viata fanteziile demonu­­lui său interior. Cartea — prezentată de Ed. Gor­­gan — se citește ușor, scrisă cu nerv și plină de neprevăzut — ea va constitui desigur o lectură an­trenantă pentru cititorii amatori de romane de lung metraj care să-i odihnească fără să tulbure Pu* gândrile cine știe ce grave pro­­bleme metafizice. ' J • f­i ■ Nu vom putea începe însemnările despre acest an literar fără o con­statare de ordin cultural, și actual dintre cele mai semnificative. Și anume, aceea că, odată întorși de pe front, combatantii au o mai mare dorință de lectură, de cultivare de inițiere în tot ce e cuvânt scris — rod al spiritului. Am avut ocazia să verific acest lucru de atâtea ori, încât mi se pare că-i pot trece drept un fenomen general iată un sens înalt al faptului cultural, pe care-l D. TUDOR ARGHEZI facilitează râsboiul — și poate chiar sensul de căpetenie al acestor vre­muri — bineînțeles, din punct de vedere psihologic imediat. In con­tact cu moartea, dincolo de trbcu­e nevoi ale vieții cuminți de până a­­tunci omul devine mai „profund“, mai „esențial“ și desigur că în mis­tuirea de z­ece clipă a frontului — du­pă cum mi-au confirmat atâția prieteni-eroi (închinare lor!) se pe­trece o radicală modificare de men­talitate, de perspectivă. Și acest lu­cru, să nu uităm, se întâmplă nu numai cu cei culți ci absolut cu toți.­­O rudă de a mea, muncitor­­zețar în vremuri normale, om simplu și cam chefliu după ce s’a întors rănit de Pe front nu în­cetează să-mi ceară cărți; are o se­te de a ști o conștiință a inferiori, tații lui­ cu­turale de cea­­ mai bună calitate. Cea mai mare bucurie mea a fost în ziua când m’a între­a­bat — foarte serios — despre un­i autori, despre felul lor de a scrie și despre ierarhia pe carie o deț­i­ne planul... valorilor­ findcă omul începuse să­-si dea sema că intre scriitor si scriitor exista deosebiri, că „a citi“ nu înseamnă doar a­-ți arunca ochii pe orice carte, de plic­tiseală!) Mi se pare, acest lucru, demn de trecut întriun an literar a cărui volutie s’a făcut tot printre comuni­­­­catele de războiu, într-un an literar în care aparent și pentru literatorii superficiali „nu se întâmplă nimic de seamă“. Se întâmplă și încă lu­cruri atât de mari pentru adevărat­­, creatori, că uneori condeiul încre­menește pe hârtie, neputincios... Și­ acum, putem trece la enumera­rea tradiii­onală a cărților ce au a­­părut în decursul anului. . ROMA­NUL Ca în to­ți anii romanul stă în frunte. Anul începe cu „Lina“ d-Lui Tudor Arghezi mi se pare, cu contri­buția, adică, nu a unui romancier, ci a unui poet. Critica, în parte s’a abținut să se exprime din con­descendență pentru marele poet. în parte s’a... contrazis In orice caz părerea unanimă a fost că „Lna‘ constitue o frumoasă experiență li­terară a maestrului „Cuvintelor potrivite”, o experiență ce nu trebue numai­decât clasată în formule. Sunt acolo câteva pagini excepțio­nale: viziunea halucinantă a fabricei de zahăr, cari au silit chiar pe cri­ticii mai dogmaici să-și îndulcească rezervele de închis... teh­nic. A doua carte despre care s’a dis­cutat mult anul acesta este romanul „Intre zi și noapte” al doamnei Henriete Ivonne-Sahl“. După „Calea Robilor”, apărut mai mulți ani în urmă, d-na H. I. Stahi scrie un ro­man de aceeași linie Psihologică dar mai amplu, ramificat în situații •Și analize complexe, cu un centru problematic de înalt nivel intelec­­tual. Succesul cel mare accentuat prin surpriză, a aparțiun­t preopinentului nostru de altă dată în materie de., sbh, d. Radu Tudoran, cu romanul ,,Un port la răsărit“. Ajunsă la edi­­ț­a a IV-a în momentul cartea își menține întru totul acesta, ade­ziunea publicului, având elementele necesare Pentru aceasta, un sti plă­cut, natural, un romantism ușor, de bun gust și un dar de povestire care-1 clasează pe autor: dintr’odată, în rândul scriitorilor noștri maturi, fără să fie de mare substanță epică, cartea d-­ui Tudoran excelează prin paginile de descripție marină și cele ale dragostii — unde ni se oferă, într’adevăr, câteva momente de mare intensitate. D. Radu merită chiar omagiul celob­ Tudoran pe cari d-sa structural, nu-i poate înțelege... Autorii de succes ai tuturor sezoa­nelor, d-nii Ionel Teodoreanu și Oc­­tav Desila, au tipărit fiecare câte o carte în contiuarea ciclului pe care Și l-au început mai de mult. Autorul „Medelenilor“ a urmat ciclul vast și prea actual, intitulat generic, „Teodor Ceaiur Alcaz”. După „Drumul magic“, „Inimă“ ne apro­pie din ce în ce de vremurile de astăzi, cu eroi scoși din evenimentele zilei. D. Octav Desila a tipărit volumul doi din „Iuliu“. Doi tineri, d-nji Mirc­ea Streinul și Mihai­ Șeriban, au­ abordat roma­nul pe spații întinse, in două v 1­­me după exemplul traducerilor .Prăvălia Diavolului“, cartea d-lui Mircea Streinul, este o vastă frescă a vieții bucov­nene de o mare voin­ță de creație, suferind însă de unele umpluturi și de veșnicele poet­­e ale autorului, (vedea ticuri... de a vârî între pagini manuscrise de ale camarazilor). Dar dincolo de aceste defecte Pe cari noi, prietenește, nu le putem deloc înțelege, d. Mih­cea Sire­nul rămâne cel mai înzestrat și mai îndrăzneț prozator al generației sale. Romanul „Casa Amintirilor“, al d-lui Mihail Șerban, nu.și certifică spațiul pentru substanța pe care o are. D sa a scris pagini mai frumoa­se în „Sanda“, romanul de dragoste care are și acum succes. Am avut și un debut, la începutul anului, d. Ovidiu Constantinescu, cu romanul de analiză caml­-petres­­ciană în parte. „Sfârșit de spectacol”. Deși încă nedefurent­at, talentul d-lui Ovidiu Constantinescu este de «r­­desm­nț ». Cartea aduce o interesan­tă atmosferă psihologică, iar în momentul când scriem aceste rân­­duri d. O. Constantinescu dă dovadă de remarcabile însușiri scriitoricești, prin scrisul său la diferite gazete , Ia­tă un tânăr de la care avem ce aș­­tepta., D. D. V. Barnovski a încercat, la fa el ca­d Teodoreanu, să utilizeze materialul actualității în romanul ,,Sărbare”. Că acest material tre­bie utilizat în roman, nu mai încape nici o îndoială­ despre realizare, însă­­și despre o judecată critică o­­b­ectivă, ne lipsește pentru moment perspectva justă . Dintre tineri, d. Neagu Rădulescu ține palmaresul succesului humoris­tic ca și anul trecut cu 4 pe trimes­­trul 2. Scrisul plin de vervă al acestui spiritual gazetar al generației noa­stre va mai căpăta multe adeziuni... deși s’a introdus în atenția publicu­lui pe spinarea... scriitorilor (vezi „Turnul Babei). Au mai scris romane anul acesta: I. Dragomir („Desperat­o”), I. Agâr­­b­eanu („In pragul vieții”), Teodor Rășcanu („Dragoste în furtună”). V. Cerbu („Babei Palace”). Damian Stănoi­p („Furtună în Iad” și „O noapte cu ghinion”) O mențiune pentru pagini intere­sante merită de Vintiă Horia, în ro­manul „Acolo și stelele ard”. Prea subțire, romanul „Cordun” al d-lui Eusebiu Camilar, prezintă totuși­ ima­gini realiste din viața de la țară, de­stul de bogate (D-Sa a luat și pre­miul de nuvelă al hebdomadarului „Vremea”). D. G Georgescu-Delafran, editor și scriitor a tipărit un roman „Omul de mâ­ne”, in care urmează preocupările din celelalte cărți ale d-sale iar ultimul, d. Dinu Nicodin — ul­tim numai în sens cronologic — ne oferă două uriașe volume la Socec. „Revoluția” o lucrare care va con­­st­rui marele succes al anului ce vine — de stimă și de public.. NUVELA Se vorbește mereu de „criza nu­­velei” și am protestat de atâtea ori, f­indcă vorbesc numai cei ce n’au ce face, la cafenea. Nuvela există. De-ar fi numai să anunțăm in fiece an a­­pariția „unui singur volum de nu­vele”, dar bun, asta înseamnă că genul nu e „în decădere”. D. Al. Philippide a dat tonul, cu ,Floarea din prăpastie” — volum ce cuprinde două nuvele de frumoase realizări literare. D-ra Anișoara Ooeanu, în „Diu­­data viață a poetului” a încercat și a reușit în parte să ne ofere câteva nuvele într’un gen cu totul nou, nu numai de factură dar și de substan­ță originală. D. Laurențiu Fulga, în „Straniu! Paradis, ne.a incitat prin stilul său haotic, dar tensiunea care se află în nuvelele sale mărturisesc un spirit literar în căutare, ce ne poate oferi surprize... Un volum de nuvele care ni se pare dea dreptu’ ex­ceptional îl constitue „La barbut”, de d. D. St. Rădulescu. Autorul cu­noaște tehhnica nuvelei și vede bine. E un realist la alocarea prea crud, dar prozatorul se evidențiază fara ezi tare. Au mai tipărit volume de numele: I. Dragomir („Inghiuitani­ de vipe­re”), Georgeta­ M­rcea­ Cancicov („Pu­­stiul ”) și Gala Ga­lac­tio­n („Prin gradinile sfântului Antoniu”) POEZIA Poezia este, desigur, cea mai pu­țin supusă examenului cronologic. Nu anul, el deren­i­ fac măsura ei. Câte volume de o astfel de rez­stență au apărut in 1912? Nu știm. Poate se scriu acum. Poate.. Un tânăr, Da­Urie Stelaru, a că­pătat co.anul dc ..port.minune” anul acesta, prin volumul ..Noaptea ge­niu.u ” Este un veritabl talent, un poet. Influențat mult din Poe... (se va vedea abia mai târziu cât folo­sesc tinerii de pe urna traducerilor d..n Emil Gulian — fiindcă poeziile l­ui Poe, necunoscute la noi, până deunăzi au adus dintr’o dată, o altă atmosferă) Dim­trie Stelaru mai tre­bue să ocolească cu grijă situații de „poet-gen­al”: genul ,genial” duce la sene pi­ratare.. D. N. Davidescu a urmat, în sti­huri dăltuite darne, ciclul .,Omu­­lui”, cu epoca ,,Renașterii”. D. Ion F­­rat ne-a oferit mărturia , impl. n­r­­or sale, la răscrucea maturită­ții. D. Radu Boureanu a­­ încrustat câteva semne în vreme, prin volu­mul , Cai rte apocalips” D. Ciur­ezu­, în „Cununa Soarelui” rămâne repre­­sentantul poeziei „neaoșe” din anul acesta, un neaoș, însă, trecut și prin sita voinței intelectuale D. Demo­­stene Botez în „Pământ și om” a în­cercat să-și valorifice talentul poetic. pin motivele răsboiului D. Aron Cotruș cântă în stilul său, repetat, , Rapsodia dacă”. Poetul ardelean Ion Th­­uea a­­tinge unele coarde la cari suntem cu deosebire simțitori, în volumul 11 de maturitate „întoarcere”. Și urăm o „întoarcere” grabnică, și nu nu mai poetică! D. Iulian Verper, în „Isvoare” se coboară în adâncurile ancestrale cu gravitate. Camar­adul nostru de re­dacție, d. Ernest Verzea, debutează cu velsm­ul de poeme :,Alter Ego”. O atmosferă sumbră, vers­aniană ca inspirație's’ cenu^'s ea exwesie- caL P'tă ?n aceste versuri, făgăduind un farmn­: suflet de poet... cum a fost clasat, ci ș­i a amplificat insp­rația prin motive noui. Au m­ai t­părit volume de versuri: Const. Virgil Gheorghiu: „Ceasul de rugăciune”, Al. Ra­cu: „Carnet de soldat”, Ovid Caledon­u: „Vrăjitorul apelor. D. Karnabatt: „Crinu, Mar­­t.c”. Ben. Corlacius: „Pelerinul ser­­­ios”. I. Buzdugan: „Metanii de a re­feri”. Dorel Marin: „Sonete” Mad­e­le­ne Andronescu: , Zilele babei” (factură originală). Marin Radu Voinea: „Asceză”. Ioan Sugariu. .,Pa­­rad sul peregrinar”. Octav Sargețiu: „Cântece de singurătate”, etc. etc. Două evenimente de seamă Pe tă­râmul Poetic al anului îl constitue tipărirea , operelor complete” în edi­ția definitivă a editurii Fundatiilor Regale a d-l or. Lucian Blaga și Alex. I. Stama Cad. < ESSEUL ȘI EVEN­I­MEN­­TELE „Ethos” de d Al. Busuioceanu e o carte preț­oasă »ri ■ r’f«antele Indi eațiî de cultură generală pe cari ni le pung la îndemână La începutul anului a apărut întâiul volumaș din­­ impnupientala” „Istoria Dramei și Teatrului”, de îon .Mar­a Sado­veanu. Făgăduită pa curând, a doua fasc­­­colă n’a mai apărut — după cum era de așteptat... D. Serban Ciocu­­lescu a continuat îngrijirea „ Operei complete”, a lui Caragiale. Volumul VII cuprinde corespondenta marelui nostru dramaturg. Vom trece aici t­i­părirea „ediței definitive” a „Operei­­ Con­tinuare în pag. 4-a, IATA A­N­UL^UTERI?^ m2 de BÂH PETRAȘINCU ION D. IONEL TEODOREANU D. AL. PHILIPPIDE D. LUCIAN BLAGA DN. EDENRIETTE*IVONE STAHL Vir b­rî 3 I is r* war le 1943 REVISTELE literare ale a­­nului care se închee astăzi nu­ au prea excelat — nici prin prezen­ță, nici prin vioiciune. Dacă, în general, editurile au lucrat din belșug, vărsând pe piață volume peste volume, asta nu înseamnă că a existat propriu zis o „atmo­sferă” literară — atmosferă în­treținută îndeosebi de reviste, pentru că, ce înseamnă atmosferă literară? Înseamnă acel „comerț” de idei și de polemici, circulația­­a zi a unui anumit material be­letristic, cu o viață fosforescentă, din care scânteiază noutatea.*. A scrie romane, poezii, nuvele, eseuri, e una; a întreține o revistă literară, a contribui la o atmosfe­ră cotidiană, e altceva. De altfel, de mult s’au stins marile polemici de ordin pur literar, întâlnirile strălucite pe terenul critic, din cari țâșnea ironia, adversitatea fără ură, principiul fără înjurătu­ră... Ci­­erpo I­lyiS^ Giuseppe Mazzini, apostol al Italiei Figura marelui figur, iubit de nude­­ imite Patriei, naționale ca eroul titular­ ca admirat și chiar temut de regi și de oamenii de stat . Interesat totdeauna pe istorici, italieni , și străini ai Risorgimentului italian. Giuseppe Mazzini a fost mai presus de toate un educator de italianitate in care măreția pozitivă a trecutului se întâlnea cu viziunea pe care el o­ avea despre viitorul Italiei care tre­­buia să înflorească din prezent•, In­­fruntând vrăjmășiile condițiilor [UNK] po­­litice și orice piedică menită *ă,sub face încercările revoluționare, . Giuseppe Ardati în volumul său t „Giuseppe Mazzini, apostol di ita­lian­­­a (Ceschina, Milano , MO p. și 2t­ i­.) pune pe primul­­ plan viața, activitatea și alcătuirea politică mazz.­ziniană așa crom ele fces din necon­­tenita trudă fizică și spinluc­ig a e­­xUavului care a făcut din­­ Prerie cel mai irtatV 'chtU al frămgii nfei'.J­ sale existente. Este foarte igldsupr­i să urmărești­, pe Mazzini în ateste'pa­­gin­ ale lui Ardan care îl înfățișează copil și îl părăsesc în Clipa în­­ care ■este coborît în mormânt, alături de ■„signora Stagn­eng. Maria”­ in cimitirul dela pătrundem Ardan ne dă putința să in marele suflet al lui Mazzini și să pășim ne căi care până acum rămăseseră în umbră și din pricina calomniilor puse in circula­­ție de oameni interesați I „ALMANAHUL TEATRULUI ROMÂNESC" P­E A­NUL 1943 APĂRUT ZILELE ACESTEA îi, DEM. THEODORESCU scrie despre 8­aracii Petrescu, cl. Cl Piti­an face portretul marelui NoUara. încercări și aventuri lterare în anul 1942 de DOINA PETE­R­Nil Cât de ințelepte­ște, de cuminte și de clar așezate, nî se par toate vie­țile scriitoricești și operele scriitori­lor, când răsfoim o istorie a litera­turii. In atâta pace repauzează ace­ste urne ce rămân din sbuciumul u­­nor vieți ce­ și-au dus secretul cu ele dincolo, încât sentimentul pe care îl Încerci după ce ai răsfoit o aseme­nea serie este asemănător aceluia pe care ți­i dă o plimbare prin ci­mitir. — și, ca după o asemenea plimbare, iți vine să scuturi și să arunci din viața ta tot ce nu e viață vie, și să iubești încă odată atât de mult această nestatornică viață vie, această, minunată viață de toate zi­lele, în urma căreia după ce trece, nu mai rămâne nimic decât somptu­tuoase mausoleuri. în cel mai bun c­az Nu cunosc nimic mai deprimant pentru un scriitor decât această prestdre a unei Istorii a Moraleilo l. Dacă iepurii de pe câmp ar putea năvăli un oraș, într’o somptuoasă procesiune, — ca totr’o poezie de Lucian Blaga, — și și-ar vedea nea­murile câmpenești jupuite și atâr­nate de picioarele din spate la u­­șile băcăniilor, ar încerca un senti­ment echivalent cu acela pe care scriitorul îl încearcă văzându-se a­­nalzat și catalogat, în filele unei cărți — sau într’o dare de seamă de fine de an — cu eticheta „iată ce a gândit omul acesta în trei sute șai­zeci și trei de zile, iată ce a simțit, iată ce a realizat, iată, cu alte cu­vinte, ce p de capul său”. Și nai e asta. Niciodată nu e asta. N’-a­ pitit niciodată un strigăt de revoltă, a omului care întâtit de toate e un om viu... mai viu decât alții, cu o bogăție de viață și de su­flet atât de mare că mai dă S. Pe dinafară, — asemenea cozonacilor puși într’o cratiță prea mică, pentru a face o comparație de actualitate — și care se vede pusă la index. Ce plăcut e, la urma urmei, să fie un om care e lăsat în pace! Ce frumoa­să ar fi o epocă, în care, cărțile să apară fără numele autorului; dăru­irea să fie asemenea aceluia­­­ ale na­turii, care ni și iscălește niciuna­ din frumusețile sale, care vin toate de la Dumnezeu, ca arta de altfel. N’am citit­ nici un strigăt din revoltă a scriitorului împotriva acelora care se amestecă în vata Iur­­cia să smirnă, savant, cum „cum devine cazul“ — dar trebuie să fi existat uimul de când se scrie în omenire. Trebuie să fi fost vreun zănatec, din familia su­fletească a lui Rimbaud, care să fi spus ceva asemănător. E­u nu sunt, nu am fost și nici nu vreau să fiu un scriitor. Sunt un om care vrea să fie lăsat în pace. Nu-mi plac cenaclurile literare, pletele și tavalierele — nici imaginare , confrații, cărțile de vizită cu titulatura de „scriitor“, nu-mi place să fiu luat în serios sub aspectul acesta să mă întrebe lumea ce mai scriu, sau de ce nu mai scriu, sau de ce scriu astfel, după ce am scris altfel: dece sunt neserios, după ce­­ am fost, serios, sau viceversa Vrei’’ "ă am libertatea, dacă îmi conving să scriu romanul cel mai­­ dramatic, cel mai sobru și mai grav,­­ — după aceea să fac răvașe de plă­cintă, și după aceea să fac carica­turi, tablouri în ulei, sau pantofi, dacă îmi convine. Sunt credincios, sunt cinstit sufletește , cu alții și cu mine însumi — adică nu-mi fur singur căciula — sunt bogat și viu ca viața, de asta vă rog să fiți siguri, dar pentru rest, nu vă cer decât să­­ nu vă mai vârâți nasul în viața mea, să­ nu­­ mă mai catalogați cu firma de scriitor cum ar fi aceea de croi­tor, cioplitor, de cruci, ș a. m. d. și să aveți pretenția ca să fiu numai fă­cător de literatură și încă de un a­­numit nivel, de o anumită colora­tură, ca să vă fie mai ușor să mă prindeți la insectarul personal­­(a­­dică să nu fiu când bondar, când fluture, când vapace, când libelula­­etc.)” Este, cred, infinit mai interesant, pentru un s­fârșit d­e an­ d­e a face bolantul ideilor, curentelor, nelegate de invidualități, care au circulat in literatura acelui an. Anul 1942, privit din acest punct de vedere, este un an extrem de in­t­­resant. In fiecare epocă, există de obiceiu cât« um scriitor din acela deschiză­tor de drumuri, care, fiind in viată, sau v'd­u’'- - doar, foarte puternic, prin opera t­­ face oficiu de soare dând șu­ră,lucire juicilor steluite si o surpriză... bizară ne-a făcut-o df. Șt. Stănescu, cu poemul său „cos­mic” „Poemul sistemului solar”. Ins­pirație net metafizică formă: blago­­barbiană. Și ceva d’n Valery și Emi­n eseu. E un gen extrem de di­ficit. Pe care-l pot­ realiza doar la matu­ritate. Nu ne îndoim că d. Ștefan Stănescu îl va realiza, perseverând... D. Matei Alexandrescu, în „Vămile văzduhului” a realizat câteva piese de virtuozitate în genul pe care o practica si in v»­um­ele anterioare. D-sa n’a rămas doar „poet-gândirist” tezare sau căilor lactee. Majoritatea așa numitelor talente, nu au lumină­ proprie, au numai aptitudinea de a deveni luminoase prin înfrângerea altor personalități mai puternice. Ori, în anul 1942,­­ s’a accentuat lipsa de directive în literatură, ob­servată chiar de mai înainte Fie care a rămas să scrie de capul lui, și de aici au decurs o mulțime de fenomene interesante, fenomene ce ar aminti clădirea cetății babilonice. S’au încercat toate genurile, s’a tras în toate părțile, atât în roman cât și în nuvelă, de la psih­iologism prou­­stian la pitoresc de atmosferă,, iar in poezie de la trăsnăi ce aminteau avantgardiștii anilor 1925—26 la pito­resc pe gustul chivuțelor care cum­pără litografii cu țărănci, de la de­bite, — pe o linie constantă au ră­mas numai poeții minori, acei bieți poeți care fac poezii, cu îngerească nevinovăție, cuminte și cu ochii ple­cați cum ar face o broderie sau un ciorap, și terminând o broderie încep alta, și terminând un ciorap încep altul, ca domnișoarele cuminți și muncitoare de la pension. O marfă de care lumea nu mai are nevoe, cum nu mai are nevoe de florile de hârtie creponată, ce se mai afișează din când în când pe străzi. Poezia a devenit din ce in ce mai d. PETRU MANOLIU scrie despre Petre Liciu, d. MIRCEA ȘTEFANESCU, dreîorsează profilul d-lui Psiii i în suil d. GEORGE DORUL-DUMITRESCU ni-l prezintă, emoționant,­ pe dramaturgul George Mihail Zamfirescu. Mai simt portretizați următorii actori: Agep­­cina Macri Eftim­iu, George Calboreanu, George Vraca, Grig. Mărculescu, Toni­ Buland­ra, Puiu Iancovescu, Stomald Trulfinsky, Gh. Storin, Bre­­zeanu, Timică, Tanase, etc. pură, până a devenit apă de ploae. Și nu mai e nimeni să săvârșească minunea de la nunta din Cana. O mare concurență traducerilor proaste pe care le au lansat editurile cu generozitatea cu care ar fi des­chis o cutie a Pandorei, o fac roma­nele românești proaste care au apă­rut în acest an, romane ai căror au­tori își au însă publicul lor, bine determinat. Există și o inteligență pe gustul proștilor și o eleganță pe gustul mahalagiilor și un fel de a scrie bine, pe gustul unei anumite lumi care suspina pe paginile ..Con­tesei cu perlele false“ roman în fas­cicole (prima gratuită). Acestor au­tori li se face reclamă plătită de edi­tură, sau pe considerații de priete­nie, dar nu înșeală pe nimeni înșira­­rea de superlative scoase din cutia craniană a recenzentului la întâm­plare, ca tichiile de revelion în ce privește revistele, au apărut și ele cum au putut și cu ce au putut- S’a dat o deosebită extensiune no­­telor informative și articolelor­ de esseu acestea din urmă deținând, dealtfel, locul de frunte în scrisul românesc al ultimului an. Câteva din cărțile de esseu care au apărut au fost adevărate revelații, pentru puțini lectori insă, majoritatea citi­torilor fiind prea Înfundați cu nasul in lectura romanelor străine, tradusa în volume de 7—800 de pagini, —­­ceea ce e­ nostim este faptul că din întâmplare se scrie cu predilecție esseu și se citesc cu predilecție roma­nele, cititorii români, fiind, în com­plect desacord cu scriitorii). Un capitol cu advărat interesant în literatura anului 1942 sunt proza și poezia frontului. Numai in ele se poate întrevedea o clipire de lume nouă, de noi orientări. E o invitație la altfel de viață si altfel de litera­tură Ca în istoria politică, frontul are aceiași influență și în istoria lite­rară. Fiindcă numai acolo coloăe­ cu adevărat — chiar în apropierea­ mor­ții și tocmai din cauza acestei apro­pieri — o viață cu adevărat vie, pu­ternică și rodnică. Ori, literatură crește din viață, trăește și rodește prin­­ viață. E­l­ nu poate rămâne de sine stătătoare, plutind prin înaltele­ sfere, că un batonaș de cauciuc colorat scăpă­ de un.Copil,­la bâlci;— fiindcă, pârți la urmă plesnește și numai bine se poate constata că înăuntru nu era nimic decât 1—

Next