Viața, ianuarie 1943 (Anul 3, nr. 614-643)
1943-01-01 / nr. 614
2-aV SE POATE SPUNE că anul acesta, revistele literare „au militat”? Ele au continuat să moară și atât. Dar, dintr’un punct de vedere, și asta e foarte mult. Să le trecem în revistă. Revista Fundațiilor Regale, sub noua direcție, a urmat o linie mai didactică, deși marii scriitori n’au dispărut Este, și astăzi, revista întru totul, cea mai serioasă, de prestaidă nu numai literară, ci și culturală, așa cum îi stă bine unei publicații oficiale. Revista Familia duce mai departe tradiția sfântă ardeleană, în refugiu, susținută vainic de d. G. M. Samarineanu. Cu colaborări diverse, inegale, ea reușește uneori să realizeze numere excepționale (cum ar fi ultimul pe Decembrie). Preocupări literare, sub conducerea d-lui Vladimir Streinu, a căpătat viață nouă, devenind dintr’o publicație de specialitate, una de literatură actuală. Am înregistrat sumanul ei, necontenit, numele cele cu bucuria de a găsi mai autoritate de astăzi... Revista Gândirea n’a încetat, lună după lună, cu o impresionantă regularitate, să-și aducă prețioasa ei contribuție la patrimoniul actualității. Cu o linie definită de mult, e singura revistă care se mai află astăzi pe poziție, fiindcă e în consensul contemporan. Convorbiri Literare, condusă de d. Torouțiu, ne-a oferit realizări tehnice excepționale. Dacia—;Rediviva, condusă de un grup de tineri A (A. Cistin*, Perlele Martinescu, etc.) au desbătut în paginile ei probleme mai ales generale $î a Publicat multă poezie. Alte reviste de tineri? Puțini— sau deloc... O COMPACTĂ carte în două volume, de peste șapte sute de pagini, ne oferă de Sf. sărbători, romancierul N. Porsena — cunoscut publicului românesc îndeosebi din filmul „Se aprind făcliile”, al cărui scenariu a fost scos dintr'o nuvelă a d-sale. Noul roman al ddui N. Porsena poartă titlul „Rug” și are ca erou principal un fel de Don Juan modern, avocatul Ion Cantemir, care își desfășoară în cursul celor șapte sute de pagini, luxurianta existentă, încurcând viețile celor din jurul său și sfârșind prin a plăti cu viata fanteziile demonului său interior. Cartea — prezentată de Ed. Gorgan — se citește ușor, scrisă cu nerv și plină de neprevăzut — ea va constitui desigur o lectură antrenantă pentru cititorii amatori de romane de lung metraj care să-i odihnească fără să tulbure Pu* gândrile cine știe ce grave probleme metafizice. ' J • fi ■ Nu vom putea începe însemnările despre acest an literar fără o constatare de ordin cultural, și actual dintre cele mai semnificative. Și anume, aceea că, odată întorși de pe front, combatantii au o mai mare dorință de lectură, de cultivare de inițiere în tot ce e cuvânt scris — rod al spiritului. Am avut ocazia să verific acest lucru de atâtea ori, încât mi se pare că-i pot trece drept un fenomen general iată un sens înalt al faptului cultural, pe care-l D. TUDOR ARGHEZI facilitează râsboiul — și poate chiar sensul de căpetenie al acestor vremuri — bineînțeles, din punct de vedere psihologic imediat. In contact cu moartea, dincolo de trbcue nevoi ale vieții cuminți de până atunci omul devine mai „profund“, mai „esențial“ și desigur că în mistuirea de zece clipă a frontului — după cum mi-au confirmat atâția prieteni-eroi (închinare lor!) se petrece o radicală modificare de mentalitate, de perspectivă. Și acest lucru, să nu uităm, se întâmplă nu numai cu cei culți ci absolut cu toți.O rudă de a mea, muncitorzețar în vremuri normale, om simplu și cam chefliu după ce s’a întors rănit de Pe front nu încetează să-mi ceară cărți; are o sete de a ști o conștiință a inferiori, tații lui cuturale de cea mai bună calitate. Cea mai mare bucurie mea a fost în ziua când m’a întreabat — foarte serios — despre uni autori, despre felul lor de a scrie și despre ierarhia pe carie o deține planul... valorilor findcă omul începuse să-si dea sema că intre scriitor si scriitor exista deosebiri, că „a citi“ nu înseamnă doar a-ți arunca ochii pe orice carte, de plictiseală!) Mi se pare, acest lucru, demn de trecut întriun an literar a cărui volutie s’a făcut tot printre comunicatele de războiu, într-un an literar în care aparent și pentru literatorii superficiali „nu se întâmplă nimic de seamă“. Se întâmplă și încă lucruri atât de mari pentru adevărat, creatori, că uneori condeiul încremenește pe hârtie, neputincios... Și acum, putem trece la enumerarea tradiiională a cărților ce au apărut în decursul anului. . ROMANUL Ca în toți anii romanul stă în frunte. Anul începe cu „Lina“ d-Lui Tudor Arghezi mi se pare, cu contribuția, adică, nu a unui romancier, ci a unui poet. Critica, în parte s’a abținut să se exprime din condescendență pentru marele poet. în parte s’a... contrazis In orice caz părerea unanimă a fost că „Lna‘ constitue o frumoasă experiență literară a maestrului „Cuvintelor potrivite”, o experiență ce nu trebue numaidecât clasată în formule. Sunt acolo câteva pagini excepționale: viziunea halucinantă a fabricei de zahăr, cari au silit chiar pe criticii mai dogmaici să-și îndulcească rezervele de închis... tehnic. A doua carte despre care s’a discutat mult anul acesta este romanul „Intre zi și noapte” al doamnei Henriete Ivonne-Sahl“. După „Calea Robilor”, apărut mai mulți ani în urmă, d-na H. I. Stahi scrie un roman de aceeași linie Psihologică dar mai amplu, ramificat în situații •Și analize complexe, cu un centru problematic de înalt nivel intelectual. Succesul cel mare accentuat prin surpriză, a aparțiunt preopinentului nostru de altă dată în materie de., sbh, d. Radu Tudoran, cu romanul ,,Un port la răsărit“. Ajunsă la edița a IV-a în momentul cartea își menține întru totul acesta, adeziunea publicului, având elementele necesare Pentru aceasta, un sti plăcut, natural, un romantism ușor, de bun gust și un dar de povestire care-1 clasează pe autor: dintr’odată, în rândul scriitorilor noștri maturi, fără să fie de mare substanță epică, cartea d-ui Tudoran excelează prin paginile de descripție marină și cele ale dragostii — unde ni se oferă, într’adevăr, câteva momente de mare intensitate. D. Radu merită chiar omagiul celob Tudoran pe cari d-sa structural, nu-i poate înțelege... Autorii de succes ai tuturor sezoanelor, d-nii Ionel Teodoreanu și Octav Desila, au tipărit fiecare câte o carte în contiuarea ciclului pe care Și l-au început mai de mult. Autorul „Medelenilor“ a urmat ciclul vast și prea actual, intitulat generic, „Teodor Ceaiur Alcaz”. După „Drumul magic“, „Inimă“ ne apropie din ce în ce de vremurile de astăzi, cu eroi scoși din evenimentele zilei. D. Octav Desila a tipărit volumul doi din „Iuliu“. Doi tineri, d-nji Mircea Streinul și Mihai Șeriban, au abordat romanul pe spații întinse, in două v 1me după exemplul traducerilor .Prăvălia Diavolului“, cartea d-lui Mircea Streinul, este o vastă frescă a vieții bucovnene de o mare voință de creație, suferind însă de unele umpluturi și de veșnicele poete ale autorului, (vedea ticuri... de a vârî între pagini manuscrise de ale camarazilor). Dar dincolo de aceste defecte Pe cari noi, prietenește, nu le putem deloc înțelege, d. Mihcea Sirenul rămâne cel mai înzestrat și mai îndrăzneț prozator al generației sale. Romanul „Casa Amintirilor“, al d-lui Mihail Șerban, nu.și certifică spațiul pentru substanța pe care o are. D sa a scris pagini mai frumoase în „Sanda“, romanul de dragoste care are și acum succes. Am avut și un debut, la începutul anului, d. Ovidiu Constantinescu, cu romanul de analiză caml-petresciană în parte. „Sfârșit de spectacol”. Deși încă nedefurentat, talentul d-lui Ovidiu Constantinescu este de «rdesmnț ». Cartea aduce o interesantă atmosferă psihologică, iar în momentul când scriem aceste rânduri d. O. Constantinescu dă dovadă de remarcabile însușiri scriitoricești, prin scrisul său la diferite gazete , Iată un tânăr de la care avem ce aștepta., D. D. V. Barnovski a încercat, la fa el cad Teodoreanu, să utilizeze materialul actualității în romanul ,,Sărbare”. Că acest material trebie utilizat în roman, nu mai încape nici o îndoială despre realizare, însăși despre o judecată critică obectivă, ne lipsește pentru moment perspectva justă . Dintre tineri, d. Neagu Rădulescu ține palmaresul succesului humoristic ca și anul trecut cu 4 pe trimestrul 2. Scrisul plin de vervă al acestui spiritual gazetar al generației noastre va mai căpăta multe adeziuni... deși s’a introdus în atenția publicului pe spinarea... scriitorilor (vezi „Turnul Babei). Au mai scris romane anul acesta: I. Dragomir („Desperato”), I. Agârbeanu („In pragul vieții”), Teodor Rășcanu („Dragoste în furtună”). V. Cerbu („Babei Palace”). Damian Stănoip („Furtună în Iad” și „O noapte cu ghinion”) O mențiune pentru pagini interesante merită de Vintiă Horia, în romanul „Acolo și stelele ard”. Prea subțire, romanul „Cordun” al d-lui Eusebiu Camilar, prezintă totuși imagini realiste din viața de la țară, destul de bogate (D-Sa a luat și premiul de nuvelă al hebdomadarului „Vremea”). D. G Georgescu-Delafran, editor și scriitor a tipărit un roman „Omul de mâne”, in care urmează preocupările din celelalte cărți ale d-sale iar ultimul, d. Dinu Nicodin — ultim numai în sens cronologic — ne oferă două uriașe volume la Socec. „Revoluția” o lucrare care va construi marele succes al anului ce vine — de stimă și de public.. NUVELA Se vorbește mereu de „criza nuvelei” și am protestat de atâtea ori, findcă vorbesc numai cei ce n’au ce face, la cafenea. Nuvela există. De-ar fi numai să anunțăm in fiece an apariția „unui singur volum de nuvele”, dar bun, asta înseamnă că genul nu e „în decădere”. D. Al. Philippide a dat tonul, cu ,Floarea din prăpastie” — volum ce cuprinde două nuvele de frumoase realizări literare. D-ra Anișoara Ooeanu, în „Diudata viață a poetului” a încercat și a reușit în parte să ne ofere câteva nuvele într’un gen cu totul nou, nu numai de factură dar și de substanță originală. D. Laurențiu Fulga, în „Straniu! Paradis, ne.a incitat prin stilul său haotic, dar tensiunea care se află în nuvelele sale mărturisesc un spirit literar în căutare, ce ne poate oferi surprize... Un volum de nuvele care ni se pare dea dreptu’ exceptional îl constitue „La barbut”, de d. D. St. Rădulescu. Autorul cunoaște tehhnica nuvelei și vede bine. E un realist la alocarea prea crud, dar prozatorul se evidențiază fara ezi tare. Au mai tipărit volume de numele: I. Dragomir („Inghiuitani de vipere”), Georgeta Mrcea Cancicov („Pustiul ”) și Gala Galaction („Prin gradinile sfântului Antoniu”) POEZIA Poezia este, desigur, cea mai puțin supusă examenului cronologic. Nu anul, el dereni fac măsura ei. Câte volume de o astfel de rezstență au apărut in 1912? Nu știm. Poate se scriu acum. Poate.. Un tânăr, DaUrie Stelaru, a căpătat co.anul dc ..port.minune” anul acesta, prin volumul ..Noaptea geniu.u ” Este un veritabl talent, un poet. Influențat mult din Poe... (se va vedea abia mai târziu cât folosesc tinerii de pe urna traducerilor d..n Emil Gulian — fiindcă poeziile lui Poe, necunoscute la noi, până deunăzi au adus dintr’o dată, o altă atmosferă) Dimtrie Stelaru mai trebue să ocolească cu grijă situații de „poet-genal”: genul ,genial” duce la sene piratare.. D. N. Davidescu a urmat, în stihuri dăltuite darne, ciclul .,Omului”, cu epoca ,,Renașterii”. D. Ion Frat ne-a oferit mărturia , impl. nror sale, la răscrucea maturității. D. Radu Boureanu a încrustat câteva semne în vreme, prin volumul , Cai rte apocalips” D. Ciurezu, în „Cununa Soarelui” rămâne representantul poeziei „neaoșe” din anul acesta, un neaoș, însă, trecut și prin sita voinței intelectuale D. Demostene Botez în „Pământ și om” a încercat să-și valorifice talentul poetic. pin motivele răsboiului D. Aron Cotruș cântă în stilul său, repetat, , Rapsodia dacă”. Poetul ardelean Ion Thuea atinge unele coarde la cari suntem cu deosebire simțitori, în volumul 11 de maturitate „întoarcere”. Și urăm o „întoarcere” grabnică, și nu nu mai poetică! D. Iulian Verper, în „Isvoare” se coboară în adâncurile ancestrale cu gravitate. Camaradul nostru de redacție, d. Ernest Verzea, debutează cu velsmul de poeme :,Alter Ego”. O atmosferă sumbră, versaniană ca inspirație's’ cenu^'s ea exwesie- caL P'tă ?n aceste versuri, făgăduind un farmn: suflet de poet... cum a fost clasat, ci și a amplificat insprația prin motive noui. Au mai tpărit volume de versuri: Const. Virgil Gheorghiu: „Ceasul de rugăciune”, Al. Racu: „Carnet de soldat”, Ovid Caledonu: „Vrăjitorul apelor. D. Karnabatt: „Crinu, Mart.c”. Ben. Corlacius: „Pelerinul serios”. I. Buzdugan: „Metanii de a referi”. Dorel Marin: „Sonete” Madelene Andronescu: , Zilele babei” (factură originală). Marin Radu Voinea: „Asceză”. Ioan Sugariu. .,Parad sul peregrinar”. Octav Sargețiu: „Cântece de singurătate”, etc. etc. Două evenimente de seamă Pe tărâmul Poetic al anului îl constitue tipărirea , operelor complete” în ediția definitivă a editurii Fundatiilor Regale a d-l or. Lucian Blaga și Alex. I. Stama Cad. < ESSEUL ȘI EVENIMENTELE „Ethos” de d Al. Busuioceanu e o carte prețoasă »ri ■ r’f«antele Indi eațiî de cultură generală pe cari ni le pung la îndemână La începutul anului a apărut întâiul volumaș din impnupientala” „Istoria Dramei și Teatrului”, de îon .Mara Sadoveanu. Făgăduită pa curând, a doua fasccolă n’a mai apărut — după cum era de așteptat... D. Serban Cioculescu a continuat îngrijirea „ Operei complete”, a lui Caragiale. Volumul VII cuprinde corespondenta marelui nostru dramaturg. Vom trece aici tipărirea „ediței definitive” a „Operei Continuare în pag. 4-a, IATA ANUL^UTERI?^ m2 de BÂH PETRAȘINCU ION D. IONEL TEODOREANU D. AL. PHILIPPIDE D. LUCIAN BLAGA DN. EDENRIETTE*IVONE STAHL Vir brî 3 I is r* war le 1943 REVISTELE literare ale anului care se închee astăzi nu au prea excelat — nici prin prezență, nici prin vioiciune. Dacă, în general, editurile au lucrat din belșug, vărsând pe piață volume peste volume, asta nu înseamnă că a existat propriu zis o „atmosferă” literară — atmosferă întreținută îndeosebi de reviste, pentru că, ce înseamnă atmosferă literară? Înseamnă acel „comerț” de idei și de polemici, circulațiaa zi a unui anumit material beletristic, cu o viață fosforescentă, din care scânteiază noutatea.*. A scrie romane, poezii, nuvele, eseuri, e una; a întreține o revistă literară, a contribui la o atmosferă cotidiană, e altceva. De altfel, de mult s’au stins marile polemici de ordin pur literar, întâlnirile strălucite pe terenul critic, din cari țâșnea ironia, adversitatea fără ură, principiul fără înjurătură... Cierpo IlyiS^ Giuseppe Mazzini, apostol al Italiei Figura marelui figur, iubit de nude imite Patriei, naționale ca eroul titular ca admirat și chiar temut de regi și de oamenii de stat . Interesat totdeauna pe istorici, italieni , și străini ai Risorgimentului italian. Giuseppe Mazzini a fost mai presus de toate un educator de italianitate in care măreția pozitivă a trecutului se întâlnea cu viziunea pe care el o avea despre viitorul Italiei care trebuia să înflorească din prezent•, Infruntând vrăjmășiile condițiilor [UNK] politice și orice piedică menită *ă,sub face încercările revoluționare, . Giuseppe Ardati în volumul său t „Giuseppe Mazzini, apostol di italiana (Ceschina, Milano , MO p. și 2t i.) pune pe primul plan viața, activitatea și alcătuirea politică mazz.ziniană așa crom ele fces din necontenita trudă fizică și spinlucig a exUavului care a făcut din Prerie cel mai irtatV 'chtU al frămgii nfei'.J sale existente. Este foarte igldsupri să urmărești, pe Mazzini în ateste'pagin ale lui Ardan care îl înfățișează copil și îl părăsesc în Clipa în care ■este coborît în mormânt, alături de ■„signora Stagneng. Maria” in cimitirul dela pătrundem Ardan ne dă putința să in marele suflet al lui Mazzini și să pășim ne căi care până acum rămăseseră în umbră și din pricina calomniilor puse in circulație de oameni interesați I „ALMANAHUL TEATRULUI ROMÂNESC" PE ANUL 1943 APĂRUT ZILELE ACESTEA îi, DEM. THEODORESCU scrie despre 8aracii Petrescu, cl. Cl Pitian face portretul marelui NoUara. încercări și aventuri lterare în anul 1942 de DOINA PETERNil Cât de ințeleptește, de cuminte și de clar așezate, nî se par toate viețile scriitoricești și operele scriitorilor, când răsfoim o istorie a literaturii. In atâta pace repauzează aceste urne ce rămân din sbuciumul unor vieți ce și-au dus secretul cu ele dincolo, încât sentimentul pe care îl Încerci după ce ai răsfoit o asemenea serie este asemănător aceluia pe care ții dă o plimbare prin cimitir. — și, ca după o asemenea plimbare, iți vine să scuturi și să arunci din viața ta tot ce nu e viață vie, și să iubești încă odată atât de mult această nestatornică viață vie, această, minunată viață de toate zilele, în urma căreia după ce trece, nu mai rămâne nimic decât somptutuoase mausoleuri. în cel mai bun caz Nu cunosc nimic mai deprimant pentru un scriitor decât această prestdre a unei Istorii a Moraleilo l. Dacă iepurii de pe câmp ar putea năvăli un oraș, într’o somptuoasă procesiune, — ca totr’o poezie de Lucian Blaga, — și și-ar vedea neamurile câmpenești jupuite și atârnate de picioarele din spate la ușile băcăniilor, ar încerca un sentiment echivalent cu acela pe care scriitorul îl încearcă văzându-se analzat și catalogat, în filele unei cărți — sau într’o dare de seamă de fine de an — cu eticheta „iată ce a gândit omul acesta în trei sute șaizeci și trei de zile, iată ce a simțit, iată ce a realizat, iată, cu alte cuvinte, ce p de capul său”. Și nai e asta. Niciodată nu e asta. N’-a pitit niciodată un strigăt de revoltă, a omului care întâtit de toate e un om viu... mai viu decât alții, cu o bogăție de viață și de suflet atât de mare că mai dă S. Pe dinafară, — asemenea cozonacilor puși într’o cratiță prea mică, pentru a face o comparație de actualitate — și care se vede pusă la index. Ce plăcut e, la urma urmei, să fie un om care e lăsat în pace! Ce frumoasă ar fi o epocă, în care, cărțile să apară fără numele autorului; dăruirea să fie asemenea aceluia ale naturii, care ni și iscălește niciuna din frumusețile sale, care vin toate de la Dumnezeu, ca arta de altfel. N’am citit nici un strigăt din revoltă a scriitorului împotriva acelora care se amestecă în vata Iurcia să smirnă, savant, cum „cum devine cazul“ — dar trebuie să fi existat uimul de când se scrie în omenire. Trebuie să fi fost vreun zănatec, din familia sufletească a lui Rimbaud, care să fi spus ceva asemănător. Eu nu sunt, nu am fost și nici nu vreau să fiu un scriitor. Sunt un om care vrea să fie lăsat în pace. Nu-mi plac cenaclurile literare, pletele și tavalierele — nici imaginare , confrații, cărțile de vizită cu titulatura de „scriitor“, nu-mi place să fiu luat în serios sub aspectul acesta să mă întrebe lumea ce mai scriu, sau de ce nu mai scriu, sau de ce scriu astfel, după ce am scris altfel: dece sunt neserios, după ce am fost, serios, sau viceversa Vrei’’ "ă am libertatea, dacă îmi conving să scriu romanul cel mai dramatic, cel mai sobru și mai grav, — după aceea să fac răvașe de plăcintă, și după aceea să fac caricaturi, tablouri în ulei, sau pantofi, dacă îmi convine. Sunt credincios, sunt cinstit sufletește , cu alții și cu mine însumi — adică nu-mi fur singur căciula — sunt bogat și viu ca viața, de asta vă rog să fiți siguri, dar pentru rest, nu vă cer decât să nu vă mai vârâți nasul în viața mea, să nu mă mai catalogați cu firma de scriitor cum ar fi aceea de croitor, cioplitor, de cruci, ș a. m. d. și să aveți pretenția ca să fiu numai făcător de literatură și încă de un anumit nivel, de o anumită coloratură, ca să vă fie mai ușor să mă prindeți la insectarul personal(adică să nu fiu când bondar, când fluture, când vapace, când libelulaetc.)” Este, cred, infinit mai interesant, pentru un sfârșit de an de a face bolantul ideilor, curentelor, nelegate de invidualități, care au circulat in literatura acelui an. Anul 1942, privit din acest punct de vedere, este un an extrem de intresant. In fiecare epocă, există de obiceiu cât« um scriitor din acela deschizător de drumuri, care, fiind in viată, sau v'du’'- - doar, foarte puternic, prin opera t face oficiu de soare dând șură,lucire juicilor steluite si o surpriză... bizară ne-a făcut-o df. Șt. Stănescu, cu poemul său „cosmic” „Poemul sistemului solar”. Inspirație net metafizică formă: blagobarbiană. Și ceva d’n Valery și Emin eseu. E un gen extrem de dificit. Pe care-l pot realiza doar la maturitate. Nu ne îndoim că d. Ștefan Stănescu îl va realiza, perseverând... D. Matei Alexandrescu, în „Vămile văzduhului” a realizat câteva piese de virtuozitate în genul pe care o practica si in v»umele anterioare. D-sa n’a rămas doar „poet-gândirist” tezare sau căilor lactee. Majoritatea așa numitelor talente, nu au lumină proprie, au numai aptitudinea de a deveni luminoase prin înfrângerea altor personalități mai puternice. Ori, în anul 1942, s’a accentuat lipsa de directive în literatură, observată chiar de mai înainte Fie care a rămas să scrie de capul lui, și de aici au decurs o mulțime de fenomene interesante, fenomene ce ar aminti clădirea cetății babilonice. S’au încercat toate genurile, s’a tras în toate părțile, atât în roman cât și în nuvelă, de la psihiologism proustian la pitoresc de atmosferă,, iar in poezie de la trăsnăi ce aminteau avantgardiștii anilor 1925—26 la pitoresc pe gustul chivuțelor care cumpără litografii cu țărănci, de la debite, — pe o linie constantă au rămas numai poeții minori, acei bieți poeți care fac poezii, cu îngerească nevinovăție, cuminte și cu ochii plecați cum ar face o broderie sau un ciorap, și terminând o broderie încep alta, și terminând un ciorap încep altul, ca domnișoarele cuminți și muncitoare de la pension. O marfă de care lumea nu mai are nevoe, cum nu mai are nevoe de florile de hârtie creponată, ce se mai afișează din când în când pe străzi. Poezia a devenit din ce in ce mai d. PETRU MANOLIU scrie despre Petre Liciu, d. MIRCEA ȘTEFANESCU, dreîorsează profilul d-lui Psiii i în suil d. GEORGE DORUL-DUMITRESCU ni-l prezintă, emoționant, pe dramaturgul George Mihail Zamfirescu. Mai simt portretizați următorii actori: Agepcina Macri Eftimiu, George Calboreanu, George Vraca, Grig. Mărculescu, Toni Bulandra, Puiu Iancovescu, Stomald Trulfinsky, Gh. Storin, Brezeanu, Timică, Tanase, etc. pură, până a devenit apă de ploae. Și nu mai e nimeni să săvârșească minunea de la nunta din Cana. O mare concurență traducerilor proaste pe care le au lansat editurile cu generozitatea cu care ar fi deschis o cutie a Pandorei, o fac romanele românești proaste care au apărut în acest an, romane ai căror autori își au însă publicul lor, bine determinat. Există și o inteligență pe gustul proștilor și o eleganță pe gustul mahalagiilor și un fel de a scrie bine, pe gustul unei anumite lumi care suspina pe paginile ..Contesei cu perlele false“ roman în fascicole (prima gratuită). Acestor autori li se face reclamă plătită de editură, sau pe considerații de prietenie, dar nu înșeală pe nimeni înșirarea de superlative scoase din cutia craniană a recenzentului la întâmplare, ca tichiile de revelion în ce privește revistele, au apărut și ele cum au putut și cu ce au putut- S’a dat o deosebită extensiune notelor informative și articolelor de esseu acestea din urmă deținând, dealtfel, locul de frunte în scrisul românesc al ultimului an. Câteva din cărțile de esseu care au apărut au fost adevărate revelații, pentru puțini lectori insă, majoritatea cititorilor fiind prea Înfundați cu nasul in lectura romanelor străine, tradusa în volume de 7—800 de pagini, —ceea ce e nostim este faptul că din întâmplare se scrie cu predilecție esseu și se citesc cu predilecție romanele, cititorii români, fiind, în complect desacord cu scriitorii). Un capitol cu advărat interesant în literatura anului 1942 sunt proza și poezia frontului. Numai in ele se poate întrevedea o clipire de lume nouă, de noi orientări. E o invitație la altfel de viață si altfel de literatură Ca în istoria politică, frontul are aceiași influență și în istoria literară. Fiindcă numai acolo coloăe cu adevărat — chiar în apropierea morții și tocmai din cauza acestei apropieri — o viață cu adevărat vie, puternică și rodnică. Ori, literatură crește din viață, trăește și rodește prin viață. El nu poate rămâne de sine stătătoare, plutind prin înaltele sfere, că un batonaș de cauciuc colorat scăpă de un.Copil,la bâlci;— fiindcă, pârți la urmă plesnește și numai bine se poate constata că înăuntru nu era nimic decât 1—