Viitorul, ianuarie 1908 (Anul 2, nr. 55-83)

1908-01-14 / nr. 66

ANUL II.— No 66 ABONAMENTE Un număr vechi u 3­0 bani UN ANI ȘASE LUNI in țară. ........... 18 lei 9 lei in Străinătate........................30 lei 18 stil Abonamentele încep la ! și ÎS ale fiecărei luni Pentru preoți și învățători prețul abonat, pe Jumăt. REDACȚIA: 56, Calea Victoriei, 68, București ========= TELEFON 13/47 ========== libertatea discuției D-l Poenaru-Bordea, vechiu și experimentat parlamentar, a fost desigur bine inspirat, când la ul­tima consfătuire a majorităților, a cerut ca discuția să fie lăsată cât mai liberă, în ce privește în­semnatele proecte de legi, ce ur­mează a fi aduse înaintea corpu­rilor legiuitoare, în această a doua parte a sesiunei. Parlamentul nu-și poate înde­plini întreaga sa funcțiune și să fie realmente util statului, decât dacă e pus în pozițiune să des­­bată în modul cel mai larg ches­tiunile asupra cărora e chemat să hotărască­ întrebarea însă este, ce înțelegem sub discuție liberă și largă. înțe­legem oare ca să ia cuvântul la fiecare chestie cât mai mulți ora­tori ? Credem că nu numărul orato­rilor e criteriul libertăței, și cu atât mai puțin al valoarei unei discuțiuni. Cea ce face libertatea desba­­terilor parlamentare, este ca par­tidele și grupurile să-și poată ex­prima în mod cât mai autorizat și cât mai precis punctul lor de vedere. Pentru aceasta însă, nu e nevoe ca din partea fiecărui partid să ia cuvântul o duzină de oratori, și, cum e cazul la noi, toți mem­brii opoziției. E destul că fiecare partid, prin­­tr-o fericită utilizare a forțelor sale, deleagă pentru fiecare ches­tie pe cei mai competenți mem­bri ai săi în acea materie, sau chiar numai pe unul dintre aceș­tia, ca să expite și să motiveze vederile sale. In parlamentele mari sunt ches­tiuni fundamentale, unde, în dis­cuția generală, nu ia cuvântul de­cât un singur orator din partea fiecărui partid, — bine­înțeles, cel mai versat în chestiunea ce se tratează, care are astfel în fa­voarea sa dubla autoritate a par­tidului în numele căruia vorbește și a competinței sale speciale. Cu drept cuvânt, dar, președin­tele Camerei, d. M. Pherekyde, a arătat în acea consfătuire, că o discuție generală ca aceea a le­gii învielilor, în care s’au rostit nici mai mult nici mai puțin de­cât 18 discursuri, e cea mai largă posibilă. In parlamentul german, unde sunt reprezentate nu două partide ca la noi, ci în total vre-o 15 partide și grupări, s’ar căuta, cred, în zadar o discuție generală la care să fi luat parte vre-o dată opt­spre­zece oratori... A mai fost liberă și din alt punct de vedere. S’a lăsat deplină libertate celor câți­va membri ai majorităței cari erau ostili re­formei tocmelilor, ca să’și expună și motiveze modul de-a vedea, și încă fiecare în parte printr’un dis­curs propriu, iar­ cât privește o­­poziția, nu e nuanță în sânul ei, care să nu’și fi găsit expresiunea în discuția meritorie. Chestiunea este prin urmare în altă parte. Și aceasta a indicat’o foarte bine d. Pherekyde, care atât prin valoarea cât și prin vasta sa experiență parlamentară, e în măsură de­ a fi un bun și sigur povățuitor pentru tot ce privește întărirea și desvoltarea parlamen­tarismului nostru. Chestiunea este ca discuției pe articole să i se dea o mai mare întindere și atențiune, discuției acesteia, unde e vorba de partea teh­nică, pozitivă, concretă a ches­tiunilor desbătute, și unde în adevăr luminile și experiența per­sonală a fiecăruia, când pun în relief un detaliu interesant, pot fi utile. Aici, la aceste discuțiuni, participarea trebue să fie mai întinsă și mai vie, pentru că în aceste discuțiuni, unde se cere concizie, spirit practic, judecată sigură și experiență, stă în ul­timă instanță însemnătatea lucră­rilor parlamentare, și aci se for­mează vorbitorii metodici, con­știincioși, pricepuți. Am mai adăoga că aceeași esențială atenție trebue să se dea discuțiilor din secțiuni, unde ga­leria lipsește, dar care în schimb sunt și trebue să fie adevăratul laboratoriu al legilor, și unde cu adevărat se formează capacitățile parlamentare. Cine are într’adevăr ceva de zis asupra unei legi, n’are nevoe neapărat să facă un discurs mare, pe care dacă nu’l poate rosti în discuția generală, care în defini­tiv nu poate să dureze la infinit, crede că’i s’a stabilit libertatea. Discuția generală e o discuție de directivă politică, în care par­tidele în prezență și guvernul își arată în linii mari, în cadrul pro­gramelor și normelor lor gene­rale, concepțiile lor asupra mate­riei în discuție, sau eventual in­tențiile lor de viitor. Ea angajează de adreptul par­tidele în numele cărora se face, și deci e drept și logic ca să fie rezervată, dacă nu exclusiv, dar în cea mai mare parte, acelora cari reprezintă în modul cel mai autorizat partidele respective." In Anglia, chiar, fiecare partid trebue să-și resemneze un leader, care numai el poate vorbi în mod oficial în numele partidului său... Depunându-și deunăzi manda­tul Keir Hardie, leaderul parti­dului lucrătorilor, acesta a trebuit să desemneze de urgență un alt leader, altmintrelea neputând avea o existență parlamentară. In schimb, discuția pe articole rămâne un câmp destul de "mare și frumos pentru parlamentarii, cari simt trebuința de­ a vorbi, nu pentru că libertatea discuției e un principiu sacru și inviolabil chiar față de majoritate, dar pen­tru că simt că cu intervenția lor ar putea să deslușească sau să documenteze mai de aproape a­­numite părți ale legei. presa maghiară despre Români — Ungurii nu vor împăcarea cu Românii — Budapesti Hírlap se ocupă în nu­mărul său din urmă cu broșura lui Argus, care—după presupunerile Tri­bunei— nu e altul decât de Emil Ba­­beș. Teza acestei broșuri, scrie «B­H», este vechiul­­ cântec: «împăcarea cu Maghiarii. Situația anormală de azi nu este rezultatul unor influențe extreme, ci urmarea logică a tendin­țelor interne de maghiarizare. Pri­mul și cel mai mare păcat național și politic al nostru—zice Argus — a fost că am adus legea de naționalități de la 1868, însă n’am executat-o. Gre­șelile noastre politice au adus neno­rocita stare de lucruri de acum: «Suntem slabi în afară și desbinați înlăuntru, etc. etc. Se recomandă deci împăcarea cu naționalitățile». * * * La aceste rânduri din cartea lui Argus, Budapesti Hírlap răspunde, că o împăcare, așa cum Românii o do­resc, este imposibilă. Cererile Româ­nilor sunt incompatibile cu ideia Statului unitar național maghiar și spre a dovedi acestea, citează cuvin­tele d-lui Slavici: «Idealul Români­lor este unirea națională. Și Ungurii își au idealul lor. O Ungarie mare și puternică, deci nu pot fi Carpații în acelaș timp și ai Ungurilor și ai Românilor. Românii cer împărțirea Ungariei și partea ce li se cuvine­ din această țară». Acest scop urmărit for­mează baza tuturor acțiunilor și nă­zuințelor Românilor. «Ori nu noi Ungurii, suntem vinovați de actuala situație, ci naționalitățile, cari cred că se pot uni cu om­ și cine numai să-și poată ajunge scopul lor pervers. «Cel mai bun mijloc de împăciuire, nu este tocmeala asta plictisitoare ci politica severă, conștientă a națiunei maghiare. Siguranța statului o ga­rantează numai puterea națiunei, și nici decât nu vom lua în samă Viena sau ciorovăelile naționalităților»... * In urma acestui categoric răspuns, credem că autorul broșurei amintite, se va convinge, că inaugurarea unei politice de împăciuire cu Maghiarii, este o utopie națională, și că singura cale dreaptă, care va duce la mântui­rea neamului, este acea arătată de reprezentanții autorizați, ai poporului român din Ardeal și Ungaria. NOSTTA­ȚI Regulamentul pentru aplicarea le­gei învățământului primar și normal a primit următoarea nouă modificare: «Membrii corpului didactic care vor fi fost pedepsiți cu transferarea, nu vor putea obține o transferare cerută de ei, nici a fi transferați din oficiu de Minister, înainte de pre­scrierea acelei pedepse conform art. 193 din acest regulament». * Dl. Ion Papiniu, ministru plenipo­tențiar al României la Constantino­­pol, a avut alaltăeri o lungă între­vedere cu ministru de externe tur­cesc. Această întrevedere este în legă­tură cu chestiuni privitoare la în­cheierea unui tractat comercial defi­nitiv între România și Turcia.­­ Poliția din Lisabona a arestat doi jurnaliști cari profesau idei republi­cane. întreaga presă opoziționistă s’a solidarizat cu ei, cerând să fie libe­rați cât mai în grabă. Se prevăd noi agitații. Ministrul Andrássy, conversând în culoarele Camerei cu mai mulți de­putați maghiari, cari își exprimau te­merea față de revizuirea regulamen­tului, a spus între altele : — «Să luăm următorul exemplu cam grotesc, dar caracteristic. Un­garia se încurcă într’un răsboi cu România. Are lipsă de cheltueli, în­treg parlamentul maghiar ar vota cu însuflețire budgetul militar, dar se ivesc de odată douzeci de deputați români, cari, fiind vorba de Româ­nia, nu vor permite ca budgetul militar se ajungă lege. Ce te faci atunci ?... Intr’o astfel de situație poate ajunge ZIAR DE DIMINEAȚA parlamentul, dacă se va lăsa să fie dus de nas de o minoritate pitică»... * Profesorul universitar Récsey Vic­tor, membru al Academiei maghiare, a tipărit de curând o carte, care a produs entuziasm în lumea savanți­lor unguri. Cartea tratează despre : «Zidirea bisericilor creștine în antici­­tate». Custodele muzeului din Buda­pesta, Eher, dovedește acum că fai­moasa carte a onorabilului membru al Academiei maghiare este plagiată cuvânt cu cuvânt după un studiu al profesorului Hirsch din Freiburg. Descoperirea aceasta a produs o pe­nibilă impresie în cercurile ungurești. Academia maghiară se va ocupa în cea mai apropiată ședință cu acest ordinar plagiat.* Clubul național român de la Arad a luat lăudabila hotărîre de a trimite gratuit ziarul Tribuna, tuturor țăra­nilor români știitori de carte din Bi­hor (Crișana). Scopul acestei hotărîri este de a întări în popor sentimentul­­ național așa de frumos manifestat în timpul din urmă. * La Bristol, în Anglia, tribunalul se ocupă cu judecarea unui intere­sant proces de poligamie intentat lui Arthur Hugue, care a avut nu mai puțin de o sută de neveste... Strașnic bărbați * Renumitul violonist August Wil­­helmi a murit la Londra în etate de 67 de ani.* D. Hennequy, profesor de Embry­ogenie la College de France, a fost ales membru titular în secțiunea de anatomie și fisiologie înlocuind pe d. Matinas Duras, decedat. Alegerea s-a făcut la primul vot cu 65 de voturi din 82 votanți. Pe de altă parte Academia a pri­mit pentru titlul de corespondenți la secția de medici candidaturile d-lor Cadeac, profesor la școala veterinară din Lyon, și Chenier, veterinar la Chatou. literatu­ră daneză Holger Drachmanm Am Holger Drachmann, care a murit zilele acestea, este cel mai popular dintre poeții moderni danezi. La în­ceputul carierii sale literare, a fost atras de curentul realist. Curâd însă părăsi acest curent și deveni cel mai înfocat adept al școalei romantice, căreia i-a rămas credincios până la moartea sa. Consiliul superior de Agricultură Petre Poni Barbu Știrbei Teodor Rosetti Bagdat George Văsescu ADORAREA NOROCULUI Halucinația norocului este unul din motivele puternice și profunde ale mentalității și vieții active contempo­rane. Ea exercită o atracțiune împo­triva căreia foarte cu greu poate să reziste marea majoritate a oamenilor inculți, cei mai mulți oameni semi­culți și câteodată chiar unii oameni culți. Prestigiul bunei șanse, fascinația norocului, robesc și înlănțue până și spiritele cele mai libere și cele mai voluntare. Această isbândă statornică și aproape generală a hasardului asupra rațiunei trebuește, fără îndoială, să aibă rădă­cini puternice, cauze adânci, în sufle­tul contemporanilor. Care să fie ra­țiunea acestei isbânzi ? Cum se pot tălcui motivele pentru care rațiunea se umiles­e în fața șansei și se pro­clamă, cu așa ușurință și par­că cu oare­care satisfacție, biruită de ca­priciile întâmplării? Aceste chestiuni merită o deosebită atenție. Ele prezintă, în societatea noastră, un interes bine simțit și de oarecare actualitate. * Intradevăr atracția amețitoare ce exercită halucinația norocului asupra contemporanilor înseamnă o eclipsare și o capitulare, o înfrângere, a rați­­unei. Dar farmecul șansei și al hazardului, nicăiri nu se resimt mai viu și mai puternic decât în societățile semi-ci­­vilizate sau cu o civilizație nouă sau în cele cari se desvoltă și se transformă repede. In mijlocul acestor societăți, viața se complică și se schimbă cu o iuțeală vertiginoasă. Situațiile și ra­porturile dintre oameni n’au nici o statornicie și nici o siguranță. Cursul afacerilor ia un caracter anarhic; în tot cazul el este act foarte neregulat și schimbător. Viața socială, sub toate formele ei de manifestare, se desfă­șoară atunci fără ordine sigură, fără puncte fixe, fără mijloace de orientare. Prevederile sunt la tot pasul dejucate și desamăgite. Așteptările, oricât de legitime, sunt înșelate. Un om trece, într-un interval de timp destul de scurt, prin mai multe situații inegale. El știe și scoboară treptele societății prin sărituri, pe cari nu le poate prevedea și nici chiar bănui. Comerciantul, omul de afaceri sim­ple, sau simplul «om de afaceri», așa zis, cari se avîntează cutezători pe valurile împrejurărilor, nu sunt ei ca acele corăbii zăpăcite de vijelii pe creasta valurilor unui ocean ? Cursul afacerilor se complică și se încurcă prin atâtea și atâtea repercutări ale evenimentelor din lumea întreagă, că toată istețimea și capacitatea unui creer, ori cât de încercat și ori cât de bine informat, nu-1 poate cuprinde și prin urmare nu-1 poate stăpâni. Succesul în afaceri, reușita în în­treprinderi, ridicarea în ierarhia so­cială atârnă de capriciul întâmplării. Meritul și demeritul personal trag puțin în terezia evenimentelor. Toate sforțările, întreaga încordare de care sunt capabil oamenii, nu ajung să stăpânească și să înfrângă puterile împrejurării. Acestea covârșesc mij­loacele rațiunii, destind încordările conștiinței și energiei omenești, cari devin ast­fel jucăria hasardului. Descurajate, înfrânte, resorturile voinței, calculele rațiunei omenești, se sdrobesc de cursul împrejurărilor, se declară învinse și evită să mai stea împotriva acestora. Odată biruită și covârșită, rațiunea se face roada în­tâmplării și primește cu resemnare decretele ei: norocul sau nenorocul, șansele bune și șansele rele.­­ Consecințele acestei lupte inegale merg chiar mai departe. Având me­reu a se supune la aceste decrete ale întâmplării, rațiunea și voința omului se obicinuesc cu această subjugare. Obicinuința aduce sentimentul ușu­rinței robiei, sentimentul acestei ușu­rințe atrage cu sine oare­care pasiune. Fiind el însuși opera întâmplării, a mii de împrejurări încurcate, pe care mintea lui nu le-a putut descurca și cari n’au atârnat de el, omul câștigă cu vremea un fel de patimă pentru decretele întâmplării cipricioase. Dacă m’am născut capitalist sau proletar, nu este nici meritul nici vina mea. Așa mi-a fost norocul. Mai mult, dăcă născut capitalist, n’am putut remâne capitalist, ci am deve­nit proletar, este că norocul n’a zâm­bit de loc întreprinderilor mele. Iar dacă din proletar am ajuns capitalist, este pentru că norocul mi-a surâs, sau mi-ar râs chiar cu hohote. Copii norocului n’ar trebui să rămân orfani; din nefericire însă, norocul își abandonează foarte des copii. Sunt un om cult? Caută șansa care mi-a hărăzit profesori sau ca­marazi silitori și distinși. Sunt un om necultivat? Sărăcia părinților mei, indiferența profesorilor, exemplul rău al colegilor sunt pricina, întâmplarea, norocul, — miile de împrejurări care se complică și se încurcă sub­ eticheta norocului,—de­cid de soarta noastă. Și atunci, cum să nu exercite noro­cul o puternică și iresistibilă fasci­nație asupra noastră ? De aceea vom alerga după el, îi vom ridica altare, și vom sacrifica în templele lui. De aci faimoasele prăvălii ale lui Schröder și prinoasele bănești ce ducem zilnic în aceste temple ale norocului.* Iată pentru ce mirajul norocului are rădăcini adânci în sufletul nostru. Dar dacă are astfel de rădăcini și motive în viața societăților, cari se transformă și se desvoltă repede, trebue încă să ne mai întrebăm, dacă sacrificiile pe altarul norocului nu trădează tocmai un viciu de desvol­tare. Și atunci, adorarea norocului merită ca să fie cultivată și încura­jată ? Ne vom ocupa și de această față a chestiunii. D. Drăghicescu. facerea M­­ichel Excrocherii cu terenuri petroli­fere din România — Jaful ce l’a făcut în averea jucă­torilor de la Bursa din Paris, L. Mi­chel, — cumpărând în țară o afacere cu 3.000.000 lei și u­rcân­d-o la Paris în mai puțin de 15 zile la o valoare de 36.000.000 lei, — constitue o lo­vitură care nu poate fi trecută ușor cu vederea, de­oare­ce nu ușoare vor fi urmările ei. Căci, dacă e drept că cei dintâi cari au suferit sunt capitaliștii fran­cezi, nu e mai puțin adevărat însă, că și reputația afacerilor românești e foarte mult atinsă. Se impune dar neapărat, ca de­­acum înainte să ne îngrijim astfel de soarta întreprinderilor noastre petro­lifere. E o mare primejdie ca toată orientarea în mersul exploatărilor să fie lăsată la voia întâmplării sau pe mâna și la apreciarea unor oameni fără nici o pregătire, —­eri vaginiștri, iar azi specialiști și mari petroliști. Nu e nici de demnitatea atâtor titrați și oameni speciali, cari se gă­sesc în industria petrolului, nu co­respunde nici cu prestigiul, la care s’a ridicat țara, mai cu seamă în urma congresului petrolului, ca să neglijăm partea morală și cinstită a unor astfel de întreprinderi. Din orice direcție se vor aprecia lucrurile, o nouă orientare se impune cu atât mai mult, că din unele cer­curi se continuă să se intimideze prin amenințări de șantaje, atât unele so­cietăți exploatatoare cât și unele ins­­tituțiuni financiare. Or, e cea mai neexplicabilă anomalie, ca întreprin­derile însăși să se susțină prin sub­venții și fel de fel de alocații toc­mai organul care le terorizează și își face o fată din aceasta. Fără îndoială că industria trebue să facă unele sacrificii în interes ge­neral, fiindcă sunt atâtea nevoi cari trebuesc studiate și satisfăcute, dar ca să îmbogățească pe un cutare nu­mai de teama ca să nu fie atacată societatea­­ sau instituția Y în cu­tare revistă, aceasta e dovada unei mari slăbiciuni. Credem că sacrificiile pe care le-a fă­cut țara și o pleiadă de oameni mun­citori, pot servi cel puțin ca să scape industria petroleului de terorismul în care a trăit până acum, cu toată a­­larma ce s’a dat. E de datoria elementelor cinstite și demne să se organizeze astfel, ca să poată fi un control serios asupra a tot ce se petrece și pornește din țară. Ar fi o mare greșeală, ca reputația la care am ajuns și care s’a câștigat cu atâtea jertfe de muncă și de bani să serve numai a face lovituri de bursă «â la Michel et Vidal», și pen­tru a asigura o rentă celui care se laudă că «prin revista lui specială e stăpân pe toată mișcarea din indus­tria petrolului». Inginerii, specialiștii, directorii a­­tâtor societăți și unele instituțiuni financiare trebue să țină seamă de nivelul la care ne-am ridicat și de misiunea care o au de îndeplinit, mai ales față de lăcomia celor cari, pier­zând orice scrupul, nu văd decât câștig din orice și de ori­unde și cari, sfidând orice simțimând de mândrie națională, nu cântăresc valoarea oa­menilor de­cât în raport cu sumele ce direct­or indirect le pot încasa pe urma lor. O CUGETARE PE ZI Când ochii spun una și vorba alta, omul rutinat se încrede în ochi. Emerson. Căutăm corespondenți activi în orașele următoare: Călărași, Bârlad, Sinaia, Târ­­goviște, R.­Vâlcea, Corabia, C.-de- Argeș, Pitești, Medgidia, Giurgiu, Botoșani, Pașcani, Doroh­oi, Podul- Iloaei, Odobești, G. Ialomiței, Cerna- Vodă, Ostrov și Buzău. /V' Luni 14 (27) Ianuarie 1908 Un număr vechiu 30 Bani ANUNCIURI Linia de petit pe o coloani In pag. III. 30 Bani Idem » » » » » » » IV. 20 Bani i aserțiuni $1 reclame linia..................... 3 Lei r­und­urile si Innerațiunile se primesc numai la ------ ■­ " «a Administrație ■ [UNK]nu­­-- - -ADMINISTRAȚIA: 3. Bulevardul Academiei, 3 la «MINERVA» Inst de Arte Grafice fi Edit. București ========= TELEFON 3/31 =========== POPULARITATEA LUI C­. PETRACHE Situația județului Covurlui — Expunerea d-lui I. C. Atanasiu — Băncile și cooperativele țărănești.—învățământul rural și activitatea extra-școlară. — Omul și opera sa. Băncile și cooperativele țărănești la expunerea situațiunei din ju­dețul Covurlui, se văd adevărate pilde, de ce se poate face și la noi, când se pune inimă și dragoste în diferitele acțiuni publice. După ce ne arată cu date sigure, starea în care se găsește agricultura, viile, pomii, cultura albinelor și seri­cicultura și ne bucură cu speranța că unele din aceste culturi uitate aproape, tot mai trăesc prin județul Covurlui, — ajunge la «Băncile po­pulare». Aici d. Atanasiu iese din sfera rece a formelor și solemnită­ților și se arată entuziasmat și încre­zător în această frumoasă institu­­țiune. Datele prin cari se înseamnă pro­­gresiunea băncilor, sunt în adevăr îmbucurătoare. In mai puțin de 7 ani s’a ajuns să se întemeeze în ju­deț 35 de bănci populare, cu un capital vărsat de 355.448 lei. Alături de desvoltarea băncilor, se menționează că printre țărani a în­ceput o mișcare de cooperație, care va asigura pe viitor independența economică a țărănimei. S’au consti­tuit și mai multe obștii sătești, cari au luat moșii în arendă, învățământul rural și activitatea extra-școlară După ce se arată mersul general al instrucțiunei oficiale din județ, d. prefect Atanasiu trece la activitatea instructivă în afară de școală și arată cât au stagnat lucrurile pe timpul guvernului conservator. Dar pagina aceasta e prea intere­santă, așa în­cât o reproducem aci în întregime : «în anul 1903—1904, pentru răspândirea tot mai mult la sate a științei de carte, printre acei pe cari norocul nu i-a favorisat să aibă scoale la îndemână în copilăria lor, au funcționat la țară pe­ lângă cele 69 școale rurale de atunci, 51 școale de adulți, frecventate de 2.569 adulți. Unele din acele școli au funcționat cu două secțiuni : una pentru anal­fabeți și alta pentru știutorii de carte. Pe lângă ci­fre, scriere și cele 4 ope­rațiuni fundamentale, cestiuni de is­torie, geografie, științe naturale, s’a avut în vedere și partea profesională a săteanului, stăruindu-se asupra cul­­turei diferitelor plante obișnuite: îm­bunătățirea arăturilor, îngrășăminte­lor, asupra plantelor furajere, creș­­terea vitelor și o mai bună întreți­nere a lor. ilor șezători au funcționat 29 la care au asistat 676 femei și fete, și în mod regulat 446. La aceste șeză­tori s’au avut, în vedere răspândirea cunoștințelor de economie domestică și igienă. «Astfel a fost în anul școlar 1903 —1904. «Dela acest an încoace, și în deosebi dela 1 ianuarie 1905, școlile de adulți și șezătorile, rămân la voia întâm­­plărei; învățătorii și învățătoarele nu mai sunt îndemnați, nici încuragiați în în­ființarea lor. «Cu ce ardoare ar mai fi putut lu­cra ei, la aceste opere extra-școlare, când aveau înaintea ochilor prigoni­rile contra celei mai bune școale de adulți din țară, contra școalei de adulți din Galați». Rândurile acestea arată o întreagă stare de lucruri și explică toată goana și toate calomniile pornite contra învățătorilor de către cei in­teresați. Opera de ridicare și întă­rire a satelor, întreprinsă de cei cu durere pentru țărani, a fost scoasă ca pricină a răscoalelor, ca să nu se vadă păcatele de veacuri, care de­moralizase până atunci poporul. Omul și opera sa Expunerea ne mai dă știri foarte importante cu privire la Bibliotecile populare, Grădinile școlare, Cercurile culturale și Școlile de meserii, cu Lu­crul menual... Cartea toată cuprinde într’un mă­­nunchiu strâns, cu materia rânduită ș­­i aleasă, întreaga situațiune a județu­lui, familiarizându-ne cu toate de­taliile în privința stărei financiare și administrative. Pe deasupra acestei materii aride și de specialitate, palpită însă un suflet cald și devotat intereselor ge­nerale, care pune în îndepliniree da­toriilor tot entuziasmul­­ temperamen­tului său gata de sacrificiu. Tomis. Glume și datine populare S’a dus pe... copcă... Bobotează se serbează dupe tradițiu­­nea noastră, cu pompă mare și solem­nitate. Simbolul curățirei de păcate, a fost precumpănitor în credința noastră, începând cu Bucureștiul și trecând la cel mai mic sat, lumea în­fruntă ge­rul aspru al... Bobotezei și cu mic cu mare, dar mai ales bătrânii, se duc să asculte slujba și să iee din apa sfin­țită. Serbarea se face, când se poate, chiar pe malul unei ape, ca o imaginare a Iordanului, unde a botezat Crist pe sf. Ion. De bună samă că la noi, nu prea se potrivesc lucrurile, căci după cum cade sărbătoarea, ar fi greu să se boteze cineva chiar la râu, cu toată căldura... credinței de care o fi pătruns. Pe ma­lul Iordanului e altfel, acolo se poate boteza cineva oricând, chiar și atunci când noi tremurăm aci de gerul... Bo­botezei... Românul nostru a înțeles ironia a­­cestei stări și cum e din fire glumeț și pus pe farse, a trecut peste solem­nitatea săbărei și-a făcut o glumă cu acest prilej. Se zice că o șatră de țigani, ar fi poposit cândva la marginea unui sat, tocmai în preajma sărbătorilor de iar­nă. Țiganii însă, în drumul lor până acolo, pe lângă alte isprăvi, își mărise și familia cu câți­va danci mai proas­peți. Bulibașa și batosanii cei mai cu vază, umblând prin sat, se dau în vor­bă cu gospodarii și le spune, pe lângă alte­ focuri, că au­ câțiva copii nebo­tezați și c’ar vrea să-i creștineze. Da românul cunoaște șiretenia ți­ganilor și știe că ei își botează copiii prin toate satele pe unde trec, ca să iee daruri la botez. Câți­va țărani mai buni de glumă, se sfătuesc să le-o facă țiganilor. — Dacă-i botez, să se boteze în le­gea cea adevărată. — Apoi după legea aceea umblam și noi, — zic țiganii evlavioși. — Bine atunci, — lăsați până la Bo­botează și când s’o sfinți apele colea la râu, să botezăm copii în copca de de­asupra vadului cum s’a botezat și Sf. Ion în Iordan. — Așa vrem și noi, ca Sf. Ion... S’au ales ușor cumetri și s’au dus voioși să se cinstească la crâșmă. Zilele sărbătorilor au trecut pe ne­gândite, până a venit și Bobotează. In dimineața sărbătorei, satul tot roia pe malul apei și printre români s’a­­mestecase și țiganii cu înfățișare bise­­ricoasă. Și era un ger ca la... Bobotează. Slujba ’s’a făcut după datine ca în­totdeauna. La sfârșit, românii cu cu­metria se duc la popă — un popă bă­trân și tipicar — și-i șoptesc la ureche nu știu ce. — Sunteți nebuni măi ? — prăpădim copii. — Dacă țiganii cer numai­de­cât, cică așa-i legea cea adevărată. — E­ drept, c’așa s’ar cuveni, dar nu vedeți ce­rer­e ? — Apoi Cristos n'a botezat pe Sf. Ion tot într’o zi ca azi? Popa a rămas și el înduplecat. S’a început atunci și slujba botezu­lui, cu lepădările păcatelor. In mijlocul râului se tăiase în ghiață

Next