Viitorul, aprilie 1908 (Anul 2, nr. 144-170)
1908-04-18 / nr. 158
ANUL II. No. 158 ABONAMENTE Un număr vechi u 30 bani UN AN ȘASE LUNI In tars .......................18 tei 9 lei In Străinătate...........................30 tei 16 iei Abonamentele Încep la 1 și 16 ale fiecărei luni Pentru preoți și învățători prețul abonat, pe Jumăt. REDACȚIA: 66, Calea Victoriei, 66, București TELEFON 13/47 ----------= Un spirit nou O metodă nouă cu greu s’ar mai putea cita, în istoria regimului nostru parlamentar, o sesiune legislativă mai bogată sau mai plină ca acea care e’a încheiat. Dar cea ce distinge, mai presus de toate, această operă legislativă, nu este atât bogăția și felurimea ei — unii, în această privință, au putut’o critica, cu oarecare aparențe de dreptate —,cât este spiritul nou și metoda cari au caracterizat’o. Spiritul nou care a însuflețit majoritățile camerilor noastre legislative, este abnegația, simțul sacrificiului, isbânda glasului conștiinței în care glăsuește simții datoriei impunând sacrificii. Cu legile votate în această sesiune clasa noastră diriguitoare a pășit îndrăzneț pe celea sacrificării intereselor de clasă, în folosul masselor mari ale neamului și în interesul cel mai bine înțeles a patriei. Au fost în sfatul țării mari proprietari de moșii, oameni pe cari legile votate îi vor atinge, având a le scade cu zecimi de mii de lei veniturile lor. Ei bine, acești oameni n’au ezitat a vota aceste legi, și uneori au luptat pentru ele cu bărbăția și vigilența pe care ar fi pus’o niște proletari entuziaști. Acești beati posidentes au consimțit să-și vadă scăzând pe viitor veniturile cu care se deprinseseră și cari crescuseră de la sine, și nu s’au tulburat de aceasta perspectivă, chiar atunci când vrăjmașii reformelor, cu obicinuita lor putere de insinuare și de exagerare, vor fi înfățișat mult mai negru tabloul nelămurit al acestei perspective. Cu seninătate și cu tărie înălțătoare, marii proprietari liberali din corpurile legiuitoare au votat contra intereselor lor celor mai sensibile, cari însă, fiind exclusiviste, ar fi devenit dăunătoare bunului mers al țării. Făcând aceasta, ei s’au arătat așa cum trebuiau să fie buni români și oameni politici luminați. In spiritul acestei sesiuni, în sufletele majorităților liberale, s’a petrecut, cu această ocazie, ceva analog cu cea ce trebue să se fi petrecut în sufletul clasei nobililor francezi, în faimoasa noapte de 4 August 1789, la Adunarea naționala a Franței. Oricare ar fi deosebirile de loc, de timp, de oameni, dar în decursul acestei sesiuni este ceva din gestul nobilimei franceze, care renunță la toate privelegiile ei. In parlamentul nostru, acest gest s’a diluat și s’a desfășurat într’o sesiune întreagă. N’are strălucirea și desigur nici concesiunea nici însemnătatea actului nobilimei franceze, dar să sperăm că va avea pentru România urmări dintre cele mai fericite. Odată orientată pe această cale de reforme sociale, să sperăm că politica partidelor noastre, oricare ar fi ele, nu va mai putea să părăsească această orientare. Oricare ar fi partidul de la guvern, și oricum s’ar numi el, nu va mai putea avea curajul să refacă în răspăr drumul evoluției schițate și puse în curs de realizare cu așa temei și cu așa hotărâre. Mai departe se va putea merge pe viitor, în această direcție de sacrificiu și de solidaritate socială, de la o clasă la alta a societăței românești, dar ca să se mai legifereze în interesul strâmt și egoist al unora și în potriva interesului celor mai mulți, aceasta nu se va mai întâmpla. Poate, acesta-i câștigul politic și social, care valorează mai mult chiar decât opera pozitivă realizată. Căci opera realizată poate să prezinte urmele vremei, contingențe, imperfecțiuni, lipsuri, dar spiritul etico-social superior, care a presidat’o și a însuflețit’o, acela rămâne și posedă virtuți cari vor reda operii pozitive toate perfecțiunile de care va fi susceptibilă. Metoda nouă, cu care s’a procedat în realizarea reformelor legiuite, nu este mai puțin de remarcat. Nici o dată, legiuitorul român n’a procedat, în realizarea legilor și reformelor vremei, după un plan așa de complet, armonic, unitar și logic. Opera legislativă a fost totdauna făcută din crâmpee fără șir, fără urmare. Nu a fost niciodată o idee conducătoare, un scop urmărit într’un complex armonic de reforme particulare. Nenorocirea din Martie 1907, impunând țării Manifestul guvernului liberal, dar în numele Regelui, a făcut, a contribuit să facă din opera Corpurilor noastre Legiuitoare un tot sistematic, compus din reforme care se corespund, se completează și se sprijină reciproc. Pentru prima dată, în legislația noastră, se procedează metodic, după un plan conceput și ajustat la interesele cele mai vitale și cele mai urgente ale țărei.’ Au putut unii să vadă un mare defect în aceasta și să aducă obiecția că prea s’au îngrămădit multe legi dintr’odată. S’a zis că guvernul, voind să schimbe prea multe lucruri deodată, nu va reuși să schimbe mare lucru. Această obiecție, întrucât ar fi sinceră, vine din neobicinuința noastră cu o legiferare metodică. Ea este produsul obicinuinței noastre cu legiferare de întâmplare, procedând fără plan, fără legătură și realizând crâmpee incoerente de reforme prea izolate și prea parțiale. Societatea însă este foarte complexă în funcțiunile sale. Când modifici una din aceste funcțiuni, trebue să intervii asupra tuturor celorlalte, și ajustându-le, să le pui în concordanță cu funcțiunea modificată. De aci, necesitatea de a legifera mult, atunci când vrei să legiferezi și să schimbi ceva temeinic. In chipul acesta trebue să înțelegem noi spiritul admirabil și metoda științifică cari au presidat lucrările Corpurilor Legiuitoare în opera de regenerare socială și economică a țării, pe care guvernul și partidul liberal au inaugurat-o și au pus-o în executare. Contravaloarea Se cunoștea până acum cuvântul. Plus valoarea, din vocabularul socialist, cuvânt creat, dacă nu mă înșel, de Karl Marz, și introdus cu explicațiile cuvenite în toate dicționarele lumii. Scrisoarea d-lui Mișu Cantacuzino a făcut o adevărată revoluție cu noul termen : Contravaloarea. Sute de librari păgubesc acum enorm, din pricină că trebuie să tipărească din nou coala cu litera C, ca să vâre și acest cuvânt ce a ajuns mondial. Filologii români fac parale, căci li se cer din cele cinci părți ale lumii explicații detaliate asupra înțelesului adevărat dat acestei vorbe, precum și asupra biografiilor iluștrilor bărbați în chestie: Mișu Cantacuzino și Alecu Marghiloman. Cea mai bună notiță a trimis’o, bineînțeles, un filolog conservator-carpist, care a definit astfel Contra-valoarea: »Cuvânt nou din Economia politică modernă, absolutamente conservativ. Se aplică când vrei să consolezi o rudă, un prietin, cu banii altuia sau cu terenurile ce nu-ți aparțin. In cazul cel mai frecvent, banii se dă cu nemiluita, fără calcul, în mod generos, mai mult chiar decât ți se cere, căci e în joc o stare sufletească a acelui ce primește și care nu trebuie jicnită prin economii și socoteli meschine. E o jerfă făcută în numele comunei sau în numele țării, pentru a produce un zâmbet pe buzele unui partizan suferind». Filologii takiști însă, sunt toți de acord că «Contra Valoarea e sinonim cu pungășie și cu risipa banilor publici in profitul prietenilor». Rix. ---------------------------------------- Scrisori din Elveția Hotel pentru doamne. — Un Karagheorghevici artist. — Zăpadă de Paști. — Congres psihologic. — întrecere de baloane. Berna, 12 Aprilie. — Până acum, de multe ori, tinerile fete și damele cari călătoresc singure, sunt foarte îngrijite când ajung noaptea in câte un oraș strein, neștiind în care hotel să se ducă. Orașul Zürich a imaginat întâiul hotel unde nu sunt primite decât damele. Hotelul a fost deschis în Molkenstrasse de către cunoscuta instituțiune «Armata Salutului». Aci sunt primite toate femeile, fără distincțiune de religie sau naționalitate. * In vitrinele bazarului d-lor Sching și Michel din Neuchâtel, de câtva timp să văd expuse mai multe obiecte de artă, lucrate de prințul Bojidar Karaghiorghevici rudă, de aproape a regelui Serbiei. Prințul este foarte cunoscut în Elveția, unde petrece în fiecare vară. Aproape în toată Elveția, de ziua de Paști a căzut o zăpadă abundentă, frigul a fost așa de mare încât păream a ne găsi în mijlocul ernei. Prin unele locuri, chiar mai la câmp, zăpada a atins înălțimea de 25—30 cm. Al VI-lea congres de Psihologie, conform dispozițiunilor luate la Roma, cu ocazia ultimului congres, se va ține la Geneva în 1909. Comitetul noului congres a fixat termenul ținerei ședințelor între 31 August și 4 Septembrie. România va fi și ea reprezentată. * Balonul elvețian Cognac, după o cursă de 22 de ceasuri, s-a coborât în orășelul Stadel. Balonul avea în nacelă 4 persoane. Baloanele Cognac și Mars vor reprezenta Elveția la concursul internațional aeronautic, pentru obținerea cupei «Gordon Bennett».WWW-" Namil II EIAR SE DIMINEAȚA Vineri" 18 “Aprilie 1908. Un număr vechiu 30 Bani AnuneaiJ B1 Linia de petit pe o coloană in pag. III. 30 Ba n! Idem »» » » » »»IV, 20 Ban! Inserțiuni și reclame linia. . . . * . >„ 3 Le! Anunolurile și Innerațiunile *9 primase numai la Administrație V ••U * ■-f'J". M -ie y-ADMINISTRAȚIA: Calea Victoriei,80, Bucur«?!! • .-UKr ssc. TELEFON 13/37 NOUTATI In ziarele franceze sosite ori în Capitală, sinuciderea doctorului Radovici era anunțată prin câte o telegramă sosită de la Roma. Ziarele franceze spun că în momentul sinuciderei, marea era foarte agitată și din cauza aceasta nu s-a putut da de urma corpului nefericitului nostru compatriot. Maestrul Whiss va sosi mâine în București, pentru a începe repetițiunile în vederea celor 6 reprezentațiuni de operă italiană ce le va da celebra trupă Castellano la Teatrul Național, cu începere de la 23 Aprilie, cu operile Tosca, Madame Butterfly, Norma, Iris, Fedora și Werther. D. Clemanceau, președintele guvernului francez, se va duce la Londra pentru a asista la înmormântarea lui Sir Campbell Bannerman, fostul primministru englez. * Ni se anunță din Rusia, că censura a oprit intrarea în imperiu a tuturor cărților în care este vorba de celebrul detectiv englez Sherlock Holmes. Patru ofițeri germani au fost autorizați de ministrul de război francez, să viziteze celebra școală de artilerie și geniu de la Fontainebleau. Vizita studenților francezi la Berlin a stârnit un entusiazm neașteptat în populațiunea germană. Pe unde se duc, ii se oferă fiori și suveniruri. Cercurile politice văd în această vizită un început de apropiere francogrmană. împăratul Wilhelm al Il-lea în Turcia — Vizita la Dodona. — Istoricul Dodonei. — Ruinele de azi. — Intențiile împăratului — — Scopul împăratului Wilhelm de a vizita partea de S-V a împărăției turcești pe lângă chestiunile politice, mai prezintă și chestiuni științifice tot de așa mare importanță. Suveranul german, printre alte părți istorice, va vizita și vechiul oraș Dodona, situat la sud-vestul orașului Ianina lângă localitățile Tsaracovista și Drameni. După arheologi, orașul Dodona a fost fundat de Pelazgi, iar după legende se zice că a fost fundat de Herodot. Importanța acestui oraș nu este alta decât aceea că aici era templul lui Jupiter, cel mai vechiu templu de pa timpul Grecilor. In el era renumitul oracol care purta numele orașului «Dodona» și la care alergau învățații din toate părțile lumii. Data când s’a zidit acest templu nu se știe sigur de către arheologi. A fost dărâmat de Dorimachos la anul 220 a. d. în războiul cu Etolienii și cu Ahheenii. Zidit din nou nu avu aceiaș importanță ca înainte, așa că pe timpul lui Pozanis în secolul al II ajunse a fi o simplă curiozitate a Grecilor. Inlăuntrul templului erau așezate două coloane ,paralele foarte apropiate. La vârful uneia era un clopot de aramă, iar în capătul celeilalte un băiat cu un biciu de alamă foarte flexibil, așa că la cea mai mică suflare a vântului, biciul lovia clopotul făcând un lung zgomot. Templul nu era închis cu ziduri ci înconjurat de o pădure de brazi seculari, ceea ce a făcut pe Omer să zică că brazii Dodonei aduc oracolele. Darurile aduse oracolului se dedeau zeului prin niște divinități numite Tomuroa și Hypopheu, iar mai târziu acest serviciu a fost încredințat preoteselor Peleiades. Herodot zice că două din aceste preotese au fost făcute captive de Fenicieni și că aceștia vânduseră una Grecilor și alta Libienilor, unde fondaseră alte oracole la fel cu cel de la Dodona. Progresul creștinismului a pus capăt acestor credințe și templul fu transformat în biserică. Pe la sfârșitul secolului al VI, în urma invaziunei Goților, vechea cetate dispăru și azi nu se zăresc decât ruinele templului. Aci s’au făcut mai multe săpături clandestine de câtre deputatul grec artist Carapanos, care a ridicat mai multe rămășițe prețioase ce se găsesc azi în muzeul de arheologie din Atena. Multe tezaure prețioase se găsesc în aceste părți precum și în întregul imperiu ottoman, dar lipsa de îngrijire a statului de a descoperi aceste lucruri, care ar contribui foarte mult la dezvoltarea științelor arheologice și istoria arheologiei ar înregistra în locul de frunte gradul de progres la cei vechi, cum au fost Fenicienii, Libienii, Grecii etc. La Dodona se găsesc foarte multe lucruri de valoare, aduse de către cei care alergau ca să asculta oracolul lui Jupiter și care decidea asupra soartei lor. Mulți străini au vizitat aceste ruine, dar foarte puțini sunt acei cari s’au folosit și profitat, ca să ducă cu ei ceva mozaice în patria lor. Când vizita împăratului Wilhelm al II-lea a fost anunțata, atunci s’a trimis în aceste locuri un mare profesor de arheologie de la Berlin, fiind însărcinat ca să vază cum și ce fel se petrec lucrurile pe acolo, așa ca atunci când împăratul va sosi, în baza prieteniei ce există între Wilhelm și Sultan, să poată obține autorizația, sau mai bine zis voia, de a face săpături pe aceste ruine. Credem ca această voie să se poată obține din partea autorităților turcești, și atunci se vor da la iveală lucruri cari vor înfrumuseța muzeele străinătății. In acest imperiu virgin încă, în ceea ce privește astfel de descoperiri, dacă s’ar face săpături în mai multe locuri, s’ar găsi izvoare nesecate pentru arheologia clasică. Să sperăm că liniștea va fi restabilită și că statul va căuta și el să se intereseze de aceste lucruri pe cari azi se lasă a fi exploatate de învățații streini. -------- AAAAA____________ T. Cornetti. Ruinele Dodonei. BUSTUL LUI N. BALCESCU N. Bălcescu Cine a fost Nicolae Bălcescu ? Puțină lume cred că nu știe. Totuși vom aminti aici pe scurt câte ceva. Bălcescu face parte din marea generație de la 1848. El a fost întâi profesor la școala militară, pe vremea lui Bibescu, dar a fost destituit pentru că la o lecție a sa de Istorie, a vorbit rău de Fanarioți. A scris Istoria Armatei Române, Istoria lui Mihai Viteazul, un Manual al Bunului Român, și a publicat împreună cu A. Treb. Laurian, Magazinul Istoric pentru Dacia. Tot lui i s’a atribuit, cu toate protestările lui V. Alexandri—și poema în proză: Cântarea României, dar în urma ultimelor cercetări ale d-lui Haneș, chestiunea este definitiv tranșată. Cântarea României nu e scrisă de Bălcescu ci de Alecu Russo. Luând o parte foarte activă la evenimentele de la 1848, a fost și dânsul exilat cu toți ceilalți revoluționari și a murit de oftică la Palermo, nemai putând săruta pământul Patriei. De pe țărmu înstreinării Unde zac și simt că mor De amarul disperării Și d'al țării mele dor! Cum zice Alexandri în Bălcescu murind, nu s’a mai întors în patrie, căci nu-i lăsau baionetele lui Știrbei-Vodă. Un vechiu proiect de bust Acum vr’o opt sau nouă ani, d. N. Pătrașcu directorul revistei Literatură și Artă Română a dat la Ateneu un Mare Festival artistic pentru strângerea de fonduri în scopul d’a ridica lui N. Bălcescu un bust în grădina Ateneului Din ce motive nu s’a făcut bustul nu putem ști. Noul proiect La Brăila este un liceu care poartă numele Liceul N. Bălcescu. Un grup de profesori inimoși au luat inițiativa ridicării unui bust de bronz istoricului uitat. In acest scop s’a format un comitet compus din d-nii: Atanasie Popescu, directorul Liceului, Filip Dragescu, N. Chicireanu, Gh. Iuga și N. Dragomirescu profesori, care s-au pus cu ardoare pe muncă, au dat două serbări școlare obținând un beneficiu de peste două mii lei. Restul de bani se va complecta prin liste de subscripție și alte serbări. Unde va fi așezat bustul Bustul de bronz va fi așezat în curtea Liceului care fiind aproape de gară, va putea fi cu înlesnire văzut de călători. Se crede că sculptorului Stork i se va încredința lucrarea. Sculptorul se va conduce în facerea bustului după un frumos portret în uleiu, executat de un bun prieten și contimporan al Bălcescului, pictorul Tătărăscu, la Paris în anul 1851, puțin timp după evenimentele de la 48. D. Teleor. —-----------■ a ■—--------- IN JURUL SINUGIBEREI Dr. RADOVIGI — Ce spâne presa — Tragicul sfârșit al deputatului de Ilfov a produs cea mai vie emoție nu numai în cercurile politice, dar și printre cei cari îl cunoscuseră de aproape. Presa noastră, indiferent de culoarea politică ce represintă, recunoaște în unanimitate marile merite ale dispărutului și comentează în mod favorabil scurta carieră politică a celui ce a fost doctorul Ion G. Radovici. In Epoca, organul partidului conservator, d. Nicu Filipescu publică un articol pe care îl reproducem în întregime: «Doctorul loan Radovici, al cărui tragic sfârșit încarcă cu via emoțiune regretele unanime ce lasă în urmă-i, merită mai mult decât câteva cuvinte de laudă prefăcută, hărăzite dintr’un setiment de cuviință, adversarului dispărut. O inteligență aleasă pusă în slujba unor idei extreme putea face dintr’acest adversar de temut un vrămaș pizmuit. Lealitatea însă a caracterului său dintr’o bucată și însușirile sufletești ale acestei firi de elită puneau pe acest adevărat gentleman la adăpostul atingerii patimilor vulgare. Mistuit de o boală ce n’avea nici o taină pentru dânsul, dar mai ales de chinurile exilului, în niște momente când succesele cele mai strălucite îl puteau ispiti, inima sa era cutreerată numai de remușcarea unei defecțiuni nevinovate de la o luptă hotărâtoare pentru credințele sale cele mai scumpe. I Rupând pânzele «cortului pământesc în care locuim», el a aflat, pentru dânsul, mântuirea. Amicilor săi însă a smuls o mare speranță. Adversarii și mai ales cei din generația sa privesc cu durere cum cei buni se duc... Ne asociem prietenilor săi poliției pentru a exprima o mâhnire deopotrivă cu a lor, pentru pierderea prematura a acestei podoabe a vieței noastre publice». Tot din «Epoca», dintr'un articol semnat I. C. B. (Ion C. Lacarbașa) extragem următoarele pasagii: «Urmărea fericirea omenirei, înălțarea desmoșteniților și era totdeauna gata, și cu punga și cu fapta, să vie în ajutorul celor loviți de soartă și nedreptățiți de oameni». «Luptător aprig, temperament extraordinar, caracter pe care nimic nu-l încovoia, el era stimulentul cel mai puternic în mijlocul tineretului partidului liberal». «Țara a perdut un om de caracter, un tânăr care era chemat să exercite asupra tinerimei o influență moralizatoare și desigur azi mai mult ca oricind un asemenea om era prețios. De aceia toți cari i’am cunoscut am primit ca o lovitură dintre cele mai dureroase trista veste a sinuciderei sale. Să-i fie veșnică amintirea». Universul ziar independent, asupra calităților sufletești ale doctorului Radovici, scrie următoarele: «Orator de frunte, de o cultură superioară, îmbrățișând cu multă sinceritate cele mai înaintate idei ale liberalismului, d-rul Radovici era unul din puținii oameni politici cari au prieteni și e prețuit și stimat până și în rândurile adversarilor». Dimineața scrie: «Viața d-rului Radovici e foarte puțin cunoscută mulțimei. N’a fost un temperament zgomotos, n’a fost un reclamagiu, ci a fost un mare modest, modestia lui fiind tot atât de mare ca și valoarea lui. Cine l’a apropiat însă pe d-rul Radovici, i-a putut aprecia calitățile lui alese, firea lui eminamente cinstită și dreaptă.» Voința Națională scrie: «Minte limpede, inimă largă, energie cinstită, toate acestea explică înălțarea atât de repede a lui Radovici în sânul partidului național-liberal, partid a cărui mărime, tradiție și sentiment de răspundere pune la grea încercare ambițiile pripite și m nțile ușurele; acestea explică și simpatia neprecupețită și respectul cu care l’au privit și dușmanii săi politici, chiar în momentele în care patima politică putea orbi și înăspri pe oameni.» Din V Independance Roumaine extragem următoarele pisagii: «Doctorul Radovici mai mult decât orice alt lucru,era cineva. Era un om, un om de elită, un om de inimă și de gândire și legal în toată accepția cuvântului. El nu avea numai gestul loialitatei dar toată generozitatea acestui sentiment, toată onestitatea și tot spiritul de sacrificiu pe care îl implică așa ceva». «O inteligență superioară, secondată și accentuată de un mare suflet, iată cine a fost doctorul Radovici». «Cu Doctorul Radovici, România perde unul din cei mai eminenți fii ai ei. Prietenii și adversarii plâng deopotrivă moartea prematură a acestui om superior și acestui mare patriot, care nu ar fi, întârziat de a deveni un mare cetățean. Iată în fine ce scrie Adevărul despre Doctorul Radovici: «Curajul, fermitate și pasiunea sa l’ar fi făcut, desigur, să urce scara politică până la mari demnități. Noi voim să ni-l aducem aminte așa cum Tam cunoscut pe vremuri, adept entuziast al celor mai înalte idealuri sociale și să nu vedem în el, astăzi, când a dispărut, un dezertor de la aceste idealuri, cum nu e nici un dezertor de la viață». Alaltă ori Marți, în a treia zi de Paști, șoseaua Kisseleff și tot circuitul Băneasa-Herăstrău, a fost invadat pe întregul lor parcurs de un public imens, venit fie pe jos fie în trăsuri sau automobile să asiste la a treia cursă de automobile din țară. De cursa aceasta depinde cursa internațională de automobile, proectată pentru luna Octombrie în acest an chiar, sau în Mai anul viitor. Trebuia să se dovedească de către conducătorii români de automobile, posesiunea calităților necesare unui automobilist și s’au dovedit strălucitoare, în cursa de Marți. Publicul de altă parte, a primit cu căldură spectacolul admirabil pe care acest sport îl oferă și se pare, că grație frumoasei încercări de pe circuitul Herastrau-Băneasa, vom avea în țară — pe șoseaua București-Giurgiu probabil — o cursă internațională. Automobil clubul Român a fixat în fața Hipodromului de la Băneasa punctul de plecare. De o parte, tribunele cari au fost înțesate de o lume aleasă, iar de alta un garagiu unde se adăposteau automobilele, erau legate printr-o linie roșie trasă pe pământ în latul șoselei formând astfel punctul exact de pornire. Pe o gheretă, în fața tribunelor s’a instalat o tabelă neagră, pe care se scriau în litere și cifre mari, rezultatele în minute ale fiecărui ocol. Măsurile de pază s’au organizat de d. Emil Petrescu și clubul automobilist în sarcina căruia guvernul s trecut răspunderea accidentelor. E lăudabil felul cum s’a îngrijit comitetul clubului de cestiunea [accident A. A. S. S. R. R. Principele Carol și Principesa Elisabetatelor, cari în străinătate au înspăimântat și guvernele și publicul, căci nu s’a întâmplat absolut deci un accident. Automobil clubul Român își va face un titlu de glorie din buna ordine care domnește în cursele sale. AA. S. RR. Principele Carol și Principesa Elisabeta au sosit la locul curselor într’un automobil fiind însoțite de d. de Moebrlin. A. S. R. Principele Carol în excelente dispozițiuni, alerga, urmărea și însemna pe un tablou rezultatele curselor, cu o vioiciune care a impresionat foarte mult publicul. Printre persoanele cari se interesau de ordine în general d-nii Ion Ghica prefectul județului Vlașca, Principele George Bibescu președintele Automobil clubului Român, d. Emil Petrescu și mai ales d. Alexandru Davila, fost director general al teatrelor, au fost cu deosebire plini de grije și atenție. Cronometrori au fost d-nii George Assan și Radu Văcărescu. Cursa întâia, făcută de d. Gankc, iară concurent, a pus în evidență știința conducătorului, care a progresat în cursa cu mașina Berliet de 40 cai putere și 4 cilindrii astfel: primul ocol în 6 minute 17 secunde și V?, adică 65 km. pe oră;2) 6’,4” km. 3)6’== 67 Vs km. 4) 5',55”—69 km.5)5',54”- 70 km. Felicitările și aplauzele călduroase cu care a fost primit la tribune, au fost bine meritate, căci d. Gaillac n’a cunoscut traseul decât din două ocoluri făcute de dimineață. Gaillac sosise din Paris Luni seara. Premiul oferit de Principele George Bibescu, pentru categoria trăsurilor ușoare a fost câștigat de Gaillac. In a doua cursă alergau Principele Bibescu cu o mașină Mercedes de 75 cai putere cu 6 cilindrii și d. Niculescu Iaruu cu o mașină Pipe de 50 cai cu 4 cilindrii aparținând d-lui Grigore Alexandrescu. Principele George Bibescu a fost admirabil. In iuțeala vertiginoasă cu care treces, a avut sângele rece să privească tribunele, cu o mână pe ghidon tocmai în vicagiu, iar cu a doua la șapcă, salutând tribunele. La alt ocol, principele a privit tabloul entuziasmând astfel publicul cărei saluta vesel. Cursa trebuia să fie pasionată, deoarece concurenții sunt două forțe ale automobilismului român. Domnul Niculescu-Ianca, a fost oprit fiindcă plecase înainte de vreme, neputând astfel fi cronometrat. De altfel era posibilă și o nenorocire prin apropierea prea mare dintre trăsuri. Principele Bibescu a făcut ocolul astfel: 1) în 5,05”=74 km. 400 pe oră; 2) 5/21”=76 km.; 3) 508”-78 km. 800, adică o creștere constantă. La al 4-lea ocol 5/22”=75 km. pe oră; 5) un accident, o piatră se înfipsese în lanț și a provocat o perdere de 58 se secunde. Mecanicul Kellermann, cu toate acestea a fost felicitat pentru repeziciunea cu care a găsit și a reparat defectul. Ocolul a durat 6 minute și 15 secunde, 6) în 5’, 23”=*78 km. pe oră. Principele Bibescu conduce cu măestrie și are un temperament solid. Cursa între d. Jean Cămărășescu și Ion Maican a fost mai animată. Ambele mașini de câte 60 cai cu 4 cilindrii alergau regulat și se urmăreau. D. Jean Cămărășescu care era înainte, a întrecut pe concurent după al treilea ocol, ceea ce a entuziasmat publicul. Trăsura d-lui Cămărășescu însă fiind prea grea în spate, derapa grozav înaintea tribunelor și emoționa asistența. Iată parcursul: 1) 5’,41”; 2)5',22”3 B; 3)5',24';4)5',22', 5)5',25"; 6)5',20”. D. Maican în trei ocoluri a făcut: 1) 6’,34”; 2) 6',40”; 3) V,29 după care s’a oprit, încălzindu-se mașina prea tare din cauza apei care tocmai se isprăvise. Pe la orele 3. 45 trebuia să treacă pe linia ferată trenul București—Constanța care s’a oprit spre a lăsa loc liber curselor. După terminarea acesteia din urmă d. Davila și A. S. R. Principele Carol s’au dus să anunțe pestigiul liber pentru tren. Principele Carol a condus automobilul la întoarcerea din misiunea aceasta grațioasă. Publicul a însemnat cu plăcere gestul princiar. In darea de seamă de ori am arătat sfârțitul curselor, care s’a încheiat printr’un ocol făcut de o mașină Pipe in 5,38” la primul ocol. Viitoarea cursă, care se plănuește, se va prezintă, după cum se vede, foarte bine. Antiderapant. CURSELE DE AUTOMOBILE A treia cursa de automobile.—îndemânarea conducătorilor români —A. S. R. Princepele Carol conduce un automobil.— Succesul curselor. D-l Jean Gămărășescu, câștigătorul premiului. D-nii Assan (cronometrui j Emil Petrescu. Trăsura Principelui Bibescu la plecare. ȘTIRI MĂRUNTE Vineri 18 curent fiind hramul bisericei «Cișmeaua Mavrogheni» de la șosea se va oficia de prea Sf. Sa Arhierul Calistrat Bârlădeanu 1 înconjurat de mai mulți preoți și diaconi: