Viitorul, septembrie 1908 (Anul 2, nr. 292-321)

1908-09-01 / nr. 292

*-*> ANUL II. No. 2922 ABONAMENTi U N AN i* le tyW In (art............................................. lel 6 fel In StrIInlttU ..... .. 80 lel 10 lel Abonamentele încep sa­­ fi 15 «In flecstrej lurt» Pentru preoți el învățători prețul abonam, pe fum*1 REDACȚIA I BO, Calea Victoriei, 50, — 8ueure#1% ichi , ...... TELEFON 13/47 .năr- -w -m U NOUTĂȚI Deputatul francez Alsgard care asista fără permisie specială, la manevrele ger­mane, a fost arestat de către poliția de siguranță. Opinia publică e foarte indig­nată de modul în care poliția germană a tratat pe deputatul francez. Cu ocazia unei serbări ce se va da zi­lele acestea la Paris în beneficiul artiș­­tilor lirici.Emiliana d’Alancon, cunoscuta calăreațâ de circ, se va ridica în nacela balonului Risque-Tout. * Din Berlin ne vine știrea că în insu­lele Caroline ar fi isb­ucnit o revoltă. In­­crucișătorul Condor a plecat la fața lo­cului, ducând cu el un batalion de in­fanterie colonială.­ La congresul euharistic care va avea loc la Londra zilele acestea, iau parte 7 cardinali, 14 arhiepiscopi, 70 de epis­­copi și 220 de preoți. Papa Piu al X va fi reprezentat prin cardinalul Vannu­­telli. it caz tipic . In discursul său de la Brăila, d. Nicu Filipescu s’a pus din nou pe terenul inaplicabilităței refor­mei invielilor agricole, iar in spri­jinul acestei teze a citat cazul unui proprietar din localitate, care i-a spus că din cauza caracteru­lui vexatoriu al reformei, s’a vă­zut silit să’și dea moșia cu a­­rendă. D. Filipescu a invocat acest caz ca ceva tipic, dat fiind că, după asigurarea d-sale, proprie­tarul în chestie e un om cu multă bună inimă pentru țărani... Cu alte cuvinte, atât de jignitoare e legea invițelilor pentru proprie­tari, în­cât nici chiar proprietarii cei mai inimoși nu vor să stea­­ sub­ regimul ei și preferă să-și arendeze moșiile. Asta e teza d-lui Filipescu. Recunoaștem bucuros că e ti­pic cazul pomenit de d. Filipescu,­­ dar nu în sensul cum pune chestia fostul ministru de do­menii, ci într’o cu totul altă pri­vință. " Dacă se găsesc proprietari cari, sub cuvânt că ei nu pot face a­­gricultură sub­ controlul comisiu­­nilor regionale, inspectorilor agri­coli și al consiliului superior al agricultu­rei, găsesc de cuviință să treacă exploatarea moșiilor unor arendași, aceasta e fără îndo­ială foarte caracteristic. Dar nu e caracteristic pentru spiritul legei ce institue acest control—care, de altmintrelea, e exercitat fără nici o intenție și procedeu de șicană — ci pentru modul cum unii proprietari în­țeleg dragostea către pământ și datoria lor socială de clasă po­­sedentă.. Ce ar zice d. Filipescu de un industriaș care, sub pretext că nu admite controlul și suprave­­­ghie­rea inspectorilor industriali cari vin să constate condițiile de igienă în care lucrează urrierii și în genere condițiile materiale și morale in care se află lucră­torii săi, și-ar ceda fabrica al­tuia ? Suntem încredințați că ar de­zaproba cu energie această in­directă, și cu atât mai urâcioasă, desconsiderare a legei inspecțiu­­­­nei industriale, și ar protesta cu cuvenita vigoare împotriva a­­cestei tendințe de­ a înfățișa ca­­ vexatorie o lege de ocrotire a muncei. " Ei bine, cu ce pare fapta pro­prietarului, despre care a vorbit cu atâta duioșie d. Filipescu, se deosibește, și încă în bine, de a­­ceea ce-ar face-o industriașul, care ar prefera să cedeze fabrica, de­cât să aibă de a face cu inspec­torul industrial. Notați bine exemplul căutat de d. Filipescu despre așa zisul ca­racter vexatoriu al reformei toc­melilor agricole. E un adevăr cla­sic pentru nodul de a vedea și lucra al unei categorii de pro­prietari. Proprietarul in chestiune are o deosebită solicitudine pentru ță­ranii de pe moșia sa. Moșia asta a lucrat’o o viață întreagă in re­gie. Este unul din proprietarii cari își dau seamă că au oarecari da­torii față de săteni. Și totuși, a­­cest proprietar e atât de revoltat de faptul că s’au înființat ins­pectorii agricoli, cari au a veghea asupra aplicărei unei legi priin­­cioase și locuitorilor, in­cât fără multă luptă sufletească se des­parte de pământ și ’l dă pe mâna arendașului... Noroc, zău, că e un om de i­­nimă, un prieten al țăranilor, un părinte al satului acest proprie­tar... Ce ar face, dacă n’ar avea o inimă atât de caldă pentru mo­șia sa, pentru sătenii săi ! Dar, o întrebare acestui pro­prietar, a cărui procedare d. Fi­lipescu pare a o aproba, a a­­rendat moșia. Dar oare arenda­­­șul nu va trebui să suporte con­trolul inspectorului agricol ? De ce nu ’i-ar fi cu putința lui, lui oare'era Măi de liTM* «i» sa și de locuitorii ei, ceea ce ce-i va fi cu putință arendașului? A­­rendașul, probabil strein, nu se va simți vexat de activitatea ins­pectorului agricol și în genere de efectele legei învielilor, și pro­prietarul, de­sigur român, în tot cazul cetățean, ține să nu aibă nici un amestec cu o lege a Sta­tului român, votată și promulgată in mod legal ? Rugăm pe d. Filipescu să re­flecteze și să mediteze singur a­­supra cazului citat de d-sa. EVENIMENTELE din Bosnia și H­erțegovina Agitațiile sârbilor din Bosnia și Herțegovina iau din ce în ce o formă mai acută. Se crede că timpul nu este prea depărtat când o mare revoluție va isbucni în aceste două provincii. Susținuți pe sub mână de sârbii din regat,­cum și de parte din junii turci Bosniaci și Herțegovineni, cer cu mare stăruință să li se declare independența și să formeze un regat aparte. Pare însă că Austria nu e de loc dispusă să satisfacă dorințele sârbi­lor, căci cele mai întinse măsuri de precauțiune, pentru înăbușirea revo­luției, s’au luat de către puterea ga­rantă. Nenumărate trupe­ austriace au fost trimise în Bosnia iar corpul de ar­mată al 15 a fost mobilizat. Ziarul «Grazer Tagespost» din Dal­­mațias primește din Cattaro știrea, că în urma propagandei ce se face în ascuns printre indigeni, în Herțego­vina și ținutul numit Krivosch­i, în partea de Sud a Dalmației, e teamă că va isbucni în curând revoluția. Drumurile ce duc la Sebanico, Rr­­iano și Cattaro sunt păzite de ar­mată. Soldații cari servesc sfârșitul anului al treilea nu vor fi concediați pentru a preveni toate eventualită­țile ce le va provoca mișcarea revo­luționară. De asemenea s-au revocat și concediile ofițerilor. In preajma portului Cattaro augureaza o noma austro-ungară. Se crede că față de aceste agitații, în curând vom asista la desfășurarea unor mari evenimente în Austria. CUVINTE LIBERE E ceva putred în Danemarca... Se tot repetă de atâta amar de­vreme — și când se potrivește și când nu se potrivește, mai ales când nu se potrivește—celebra vorbă a lui Hamlet că e ceva putred în Dane­marca, până ce a eșit cu adevărat la iveală în această mică țară, un foarte mare și întins putregai. Fostul ministru de justiție Alberti a fost dovedit și a mărturisit el singur că e un defraudator. A defraudat de la banca rurală, în capul căreia se a­­flă, mai bine de 10 milioane de franci, și tot­odată s-a stabilit că a făcut un întins comerț de decorațiuni și titluri de nobleță. Afacerea a luat aproape propor­țiile unei catastrofe­ financiare na­ționale, și ceea ce e mai trist, este că Alberti a avut complici până și printre cei mai înalți demnitari ai Curței. Alberti încă are noroc. Norocul lui este că parlamentul danez a res­pins de trei ori la rând faimosul lui proect de lege, pe care la depus ca ministru de justiție, pentru introdu­cerea bătăii in instrucția judiciară și în închisori. Era riguros Alberti­n când era in vârful piramidei și reprezenta Legea (cu L mare). Era implacabil. Era sabia care tace ful­gerul care trăsnește. Cel mai indu­­plicabil dintre juriștii danezi, când era vorba de a pedepsi păcatele al­­tora, Tuna și fulgera contra moli­­ciunei judecătorilor, că nu sunt des­tul de aspri. Va avea de mulțumit adversarilor proectului său că nu va suferi bastonada, recomandată de el odinioară, ca un indispensabil mij­loc de corecțiune. ••.Dar, ca să revin la putreziciu­nea Danemarcei, Putregaiul va fi totuși din cale afară de mare, dacă mâna justiției s’a lăsat grea și ne­îndurată pe umărul unui «sprijin al societăței» de talia lui Alberti... ZIAR DE DIMINEAȚA Interview cu d-l Nicolae Fleva — D-nul Nicolae Fle­va, ministrul nostru plenipotențiar la Roma, acordă unui re­dactor al „ Viitorului un interview, in care își expune vederile asupra situa­ției politice.— Retras din rândurile luptelor po­litice­,—un observator superficial al împrejurărilor ar crede că d. Fleva,­­ tribunul poporului de altădată s’a închis în lingea vieței diplo­matice de la Roma, aruncând uita­rea peste tot trecutul său politic și desinteres pentru evenimentele ce se desfășoară în țară. Rareori, svonurile mai aduc din când în când în discuție persoana d-lui Fleva . Tribunul s’a hotărât să părăsească Roma, zic unii, pentru a întreprinde o acțiune politică la toamnă... Că­rei grupări politice se va alipi d. Fleva? se întreabă alții... D. Fleva vine la București? este întrebarea generală.... și svonurile circulă, iar comentatorii interpretează după plac, scumplând după acum o vii­toare acțiune politică a d-lui Fleva. Ce anume însă se poate reține din toate aceste svonuri, cari cir­culă fără căpăstru?... Iată ce ne-a îndemnat să căutăm a avea o con­vorbire cu d. Fleva. ❖ Am întâlnit pe d. Fleva zilele tre­cute , se pregătea să plece la mo­șia sa din R.­Sărat, însoțit de d. Gh. Scorțescu, un vechi amic al său nedespărțit. — Voiam să va cer câte­va mi­nute... d-le ministru. D. Fleva întoarse spre mine fi­gura sa puternică. Aceiași privire vie scânteiază sub sprâncenele-i dese, cari încep a încărunți. Cu vo­cea tot caldă și puternică, cari n’a perdut de los obișnuința frazelor oratorice, d-sa mă întâmpină cu ve­chiul său zâmbet, care îi scaldă fața și uneori li ajută și mai mult la semnificația cuvintelor. — De la mine vei o fta foarte pu­țin .. — Puțin, dar prețios,—întrerup­sei eu. — Vreau însă să vă fac o laudă­­îmi place Viitorul, îl citesc regulat, căci este gazeta care face cinste pre­sei românești. Mă bucură mult fap­tul acesta, căci văd că ați realizat un progres mare în ziaristică Tre­­bue să vă gândiți că cea ce se scrie nu se citește numai în țară, dar trece granița și se comentează și in străinătate­ Și de aceea îmi place atitudinea Viitorului, îl primesc și la Roma, și găsesc că este singura gazetă demnă de presa occidentală. — Cuvintele acestea, d-le minis­tru, sunt foarte măgulitoare, și vă mulțumesc în numele colegilor mei de redacție, de­cât cred că mult mai interesant ar fi să ne spu­neți ceva asupra mișcărei politice de la noi. — Ți-am spus, că în ce privește politica vei afla foarte puține. Uiți că azi sunt diplomat ?.. Voi ma’ți făcut diplomat și am să’ți vorbesc și eu à la maniere des diplomates. Și pentru că am putut hotărî pe d. Fleva să vorbească, diplomati­­cește, voi căuta să redau întocmai propriele sale cuvinte, lăsând la inteligența cetitorului să tălmă­cească finețele limbei diplomatice. — Mă întrebi de situația politică din țară? zise d- Fleva. Găsesc că axa e deturnată... — Sau, ca să precizăm?... ha­zardar eu. — Prea multe discuțiuni perso­nale în partidele politice, inter­veni d. Scorțescu. — ...Axa politică e cam detur­nată, insistă cu un gest expresiv d. Fleva. Se fac discuțiuni vii și de prisos azi, când sunteți în fața unor mari probleme. A­ți abandonat cestiunea mare, care vă preocupa pe toți. Și să nu credeți că această cestiune este pe deplin rezolvată. Nu uitați că încă nu i-ați dat so­luția definitivă. Și nu știu rău dacă mai poate aștepta mult. Vădit, d. Fleva voia să înțeleagă prin cestiunea cea mare, chestia țărănească, și d-sa făcea aluzie la acordul dintre partide care dom­nea la începutul rezolvirei acestei mari probleme, acord care cu multă părere de rău, d-sa constată că nu mai există. — Vei zice poate, continuă d. Fleva, că sunt un observator cam aspru... Aspru, dar liniștit. Așa văd eu d-acolo, de departe, în li­niștea mea de la Roma, mișcarea politicei de aci. — Se vorbește, d-le ministru, de o apropiată întoarcere a d-v. la București.­­— Hm!... făcu­t. Fleva, știu eu? Cine poate afirma? Cine știe ce pot aduce împrejurările ? Omul își face un program întreg de activi­tate, alcătuit în liniște, dar împre­jurările vin și îi zădărnicește în­treg planul... D. Fleva lăsă să se înțeleagă că chiar în cazul când împrejurările s’ar decide să părăsească cariera diplomatică și să facă iar politică militantă, d-sa ar veni cu progra­mul său și nu s’ar amesteca d la légere — propria d-sals expresie— în ori­cari întreprindere de poli­tică ambițioasă... * Discuțiunea se împărți apoi în jurul împrejurărilor fatale, în fața cărora omul trebue să-și plece capul. D-sa își arată apoi deplina sa­tisfacție că la Primăria Capitalei s’a pus în aplicare un vast program de lucru. — Mărturisesc că mă bucur, zise d. Fleva, că pot constata in Bucu­rești un real progres municipal. Dar ora era înaintată și d. Fleva întinzându-mi mâna, îmi zise : — Puține, dar destule, trebuit să plec la moșie. Acum.. . când mă voi întoarce. — De la Roma?... insinuai eu. Ar fi de dorit... — Hm! făcu­t. Fleva. Desigur că acestea sunt sentimentele d-tale dar nu și ale celor­lalți. Faliero. D. Nicolae Fleva. V. A. Urechia Astăzi se inaugurează la Predeal bustul neuitatului profesor, publicist și academician V. A. Urechia. Cu a­­cest prilej cred că nu e rău să mai pomenim câte ceva despre omul ce a muncit atât de mult pe terenul li­terar și istoric. Cel care a luat inițiativa înființă­rii Societății Academice Române (de­venită mai apoi Academia Română) la anul 1865 a fost Urechia. El, în calitate de secretar general al ministerului cultelor a cerut, cu învoirea ministrului său, de la Vodă Cuza ca să decreteze funcționarea zisei Societăți. Cuza nu­­ i-a dat nici un răspuns, așa că autorul Vorni­cului Bucioc a primit cu durere hâr­tiile înapoi, le-a închis într’un du­lap, scriind d’asupra această rezoluție: «La dosar pentru vremuri mai bune !» Acele vremuri mai bune au venit o dată cu sosirea în țară a noului Domnitor, căci în 1867 actuala Aca­demie începe a avea viață. Subt I. C. Brătianu era ministru de Culte și are meritul d’a fi încu­rajat mult literatura și pe literați. Intre alții, ’mi aduc aminte, numise pe poetul Al. A. Macedonsky inspec­tor general al tuturor mănăstirilor istorice din țară, pe d. D. Racoviță- Sph­inx nu mai știu ce. Macedonsky chiar a scris niște rapoarte nostime din care ’mi aduc aminte aceste ver­suri : In pădure la Horezu Cântă veșnic ciuhurezu... Urechia se dedul­ise la minister, când I. C. Brătianu, îl roagă într’o zi să demisioneze. ■— Nu demisionez ! răspunde Ure­chia cu hotărâre. — De ce? — Am ș­aptesprezece proecte de legi ale învățământului­­ — Și vrești să le prezinți parla­mentului ? — Vezi bine. — Dragă Urechie, Maiorescu a că­zut cu un singur proect de lege, alți miniștri de Culte tot așa, și tu, cu ș­aptesprezece... ce crezi că te aș­teaptă ? — Nu demisionez. Și s’a ținut de vorbă. Brătianu însă a prezentat demisia întregului cabinet... Urechia­nu se gândise că se poate întâmpla și una ca asta. * Când s’a împlinit o sută de ani de la răpirea Bucovinei de către Austria, s’au ținut la noi întruniri publice, conferințe, s’au­ dat serbări pioase pentru domnitorul care a pro­­estat această nelegiuire etc._______ gat să scrie în două-trei zile o dra­mă istorică întitulată : Răpirea Bu­covinei spre a se emoționa și ațâța și mai mult spiritul public. Ureche a făgăduit că va prezenta Teatrului Național piesa în chesti­une în termenul cerut. Intr’adevăr, după două sau trei zile, piesa în cinci acte, piesă mare, spectaculoasă, era gata. Ce făcuse el ? A dat la pa­tru literați să scrie fiecare câte un act, rezervând și pentru el unul, șî piesa s’a terminat iute, și se zice că era reușită. Nu s’a jucat însă deloc, din pricină că a intervenit consulul general austriac, care a amenințat pe guvern că face chestie diploma­tică.­­ Ureche are meritul de a fi ajutat și de a fi adăpostit pe nenorocitul poet N. Nicoleanu, până când acesta și-a pierdut cu desăvârșire mințile și a fost internat la Mărcuța. Tot Urechea îl numise pe acela care scrisese: Peșteră posomorâtă, Neagră, umedă, tăcută, Ai fi bună în București, Ca să servi de pușcărie Hoților care sfâșie Pieptul țării Românești, pe Nicoleanu, adică, șeful diviziei școalelor in ministerul Cultelor. * Nimeni aproape nu știe că Urechia care era un eminent profesor de is­torie, un foarte bun autor didactic, culegător de documente istorice de mare preț, orator parlamentar și a­­teneist, nimeni nu știe zic, că com­punea și poezii ocazionale. Astfel la 1869, când tânăra principesă Elisa­­beta de Wied, căsătorită cu Domni­­­torul Carol, a vizitat întâi Azilul1 Elena Doamna, elevele au recitat o poezie de Urechia, și au jucat și o piesă de teatru compusă tot de el.­ Când a venit în țară principesa Ma­ria, s-a împărțit seara la Teatru Na­țional o poezie de ocazie, care, îmi aduc aminte, începea astfel: Din Mamornița la mare... Această poezie era tot de Ure­chea. Și câte altele! In tinerețe făcea și versuri de a­­mor, ca aceasta: O guriță prețuește Cât o viață ’ntreagă Când ființa ce ’ți-e dragă, Ce te ’nebunește Cu surâse și-alintare, Dulce de smerdare, Ți-o dă ’n deliare ! El a înființat Societ­atea de Tir, Școala Macedo-Română de la Sf. Apostoli, Facultatea de Teologie, Ateneul Elisabetan de pe lângă A­­zilul Elena Doamna, Șezătorile lite­rare ce se țineau pe când trăia el i­ntr’o sală a Ateneului , Biblioteca publică din Galați. El a propus le­ctpn. no­­ gft oo —T7;v,.u— câte trei exemplare din orice publi­cație. Și câte și câte altele, înainte d’a muri, îmi aduc aminte cu ce plăcere a publicat el in facsi­mile o carte poștală primită prin poștă de la Alteța Sa Regală Prin­cipele Carol, care ’i ura viață lungă. S’a stins de muncă, între grăme­zile de cărți. D. T. împărțirea țarei în circumscripții școlare Noii revizori școlari Ministerul instrucțiunei a luat o decizie, prin care conform preve­derilor budgetare, se înființează pe ziua de 1 Septembrie încă cinci posturi de inspectori ai învățămân­tului primar de circumscripție și se împarte țara în șapte circum­scripții școlare, după cum urmează : Circumscripția I va cuprinde ju­dețele Iași, Dorohoi, Botoșani, Vaslui, Roman și Suceava cu re­ședința la Iași. Circumscripția II Putna, Fălciu, Tutova, Tecuci, Bacău și Neamțu, cu reședința la Focșani. Circumscripția III Covurlui, Bră­ila, Tulcea și Constanța, reședința la Galați. Circumscripția IV Prahova, R.­­Sărat, Buzău, Ialomița, reședința la Ploești. Circumscripția V Ilfov și Vlașca, reședința la București. Circumscripția VI Argeș, Muscel, Dâmbovița, Vii și Teleorman, re­ședința la Pitești. Circumscripția VIL Dolj, Mehe­dinți, Gorj, Vâlcea și Romanați, reședința la Craiova. Circumscripția I, II și III vor depinde de inspectoratul general de Iași, având ca titular pe d. in­spector general S. Halița,­­iar cir­cumscripțiile IV, „V, IV și VII de inspectorul general de București avand ca titular pe d. inspector general Gh. Adamescu. * Prin aceiași decizie se înființează pe lângă cei 33 revizori școlari existenți numiți de cl. I, încă alți 52 revizori școlari numiți de cl. II. Acești revizori au fost reparti­zați astfel : In județul Botoșani, Brăila, Co­vurlui, Dorohoi, Fălciu, Iași, Mus­­cel, Olt, Roman, Tecuci, Tutova și Vaslui câte unul, iar în restul județelor câte doi. Cei de clo I câte unul de județ, afară de Ilfov unde vor fi doi. O cugetare pe zi Timpul, care cimentează ami­i­țiile, slăbește iubirea. _______ .y*afel Luni 1 (14) Septembrie 1908 Un numar MUM.1 b « n 1. ANUNOIURI COMERCIALE Uni» de corp 7 pe o coloană In peg. Ms . 40 Ben Idem „ ., n ii « n­ ii * 30 Bai | Interd­uul ți reclame linie...................... 3 Lei Anundu­ri!« fi intered­unile <» primesc le Adminle­­*=>*=* treffr $1 t­ Agențiile de Publicitate ale ADMINISTRATWh Celte Victoriei, BA, București.­­1'.—L­MBrtBW&l­­TILIFON JUFAT Cu pritșjju­l unei triste aniversări — Se Împlinesc astăzi 41 de ani de la moartea unui poet ciudat, și to­tuși mare un poet pe opera căruia se brodă mai Întâi o legendă, se inventă apoi un proces, și în ur­mă se creă în fine o nouă litera­tură. Charles Baudelaire — ce mai cre ă la fois doux et sévére — cum il numește Leon Cladel, se stinse în ziua de 31 August a anului 1867 la Paris, într’o odae de spital — spitalul doctorului Emile Duval— o odae albă și simplă, ca toate o­­dăile de spital, o odaie Insă pe ai cărei pereți, aduse de muribund, atârnau două tablouri de Manet dintre care unul, o copie după ce­lebra Ducesa de Alba a lui Goya. Cine era cel care murea, ne-o poate spune cu prisosință această supremă viziune pregătită de el însu­și Înainte de a închide ochii pentru totdeauna... Bolnav de mai bine de un an de zile. In neputință de a mai vorbi, de a mai citi, de a mai feri, de a mai gândi poate , cel care scormo­nise nepătrunsul inimelor neînțe­lese, cel care cutreerase de la un capăt la altul coridoarele sucite și Întunecoase ale unei alte vieți de­cât acea pe care este dat s’o trăim. In ultimile zile ale vieței sale se mulțumea să-și plimbe privirile o­­bosite—funebrale reflexe ale unei gândiri de elită — pe cele două pânze pe care marele său prieten reușise poate să fixeze câteva din multiplele aspecte ale acestui ideal pe care unii îl prețuim ca pe­ o frumusețe eternă, iar alții, ca pe o fantasmagorie de-o clipă. Născut la 9 Aprilie 1821, din­­tr’un tată în vârstă de 61 de ani și dintr’o mamă în vârstă numai de 34 , autorul acelor otrăvite Fleurs du mal în parfumul cărora se a­fixiase atâția convalescenți li­terari , timp de aproape o jumă­tate de secol fusese luat de con­temporanii săi, când drept un far­cour iscusit, când drept un nebun amabil nu tocmai lipsit de mește­șugul versurilor corecte. O singură mulțumire sufletească îi rămânea — aceea că puținii săi admiratori se numeau: Saint-Beuve, Hippolyte Taine, Barbey d'Aurevilly, Villiers de l isle Adam, Theophile, Gautier, Charles Asselineau, E­­duard Manet și chiar acel semi­zeu în care se reducea toată poe­zia franceză—Victor Hugo — care intr’un moment de entusiasm îi decretase meritul de a fi creat un nouveau frisson In literatura fran­ceză. Pe vremea aceia de complect mo­nopol literar, când Lamartine își rezervase cerul, Victor Hugo pă­mântul, Laprade pădurile, Musset pasiunea și Gautier Spania, lui Baudelaire nu-i mai rămăsese de­cât să creeze ceva, să creeze o viață nouă în poezia franceză, o viață necunoscută de predecesorii lui, ori­cât de mari ar fi fost ei, o viață trăită a­vea de el însuși când­va, poate în anii tinereței pe malurile Gangelui sau pe în­tinsul mărilor violete, parte în vi­surile de mai târziu—în dureroa­sele lui visuri ce-l purtau spre acele femmes damnées, descoperite prin cine știe ce Lesbos sau Cy­­teră, întreaga operă a poetului se re­duce la un singur imn, un imn imens, o simfonie grozavă, în care se prea­mărește suferința... Sufe­rința lui însă, nu era aceiași ca a mizerabilului ce-și pleacă fruntea neputincios de a-și ridica ochii să vadă ce-i dincolo de suferință. Baudelaire era singurul poate căruia li fusese dat să se inițieze în secretele acestei sfinte sufe­rințe, în templul căreia oficia ca un stăpân, ca un mare pontif, el, pen­tru el singur, în numele suferin­ței și în numele acelui frumos pentru prea­mărirea căruia atâția inși au învățat să sufere de la el. Atâta Insă n’ar fi fost de ajuns... Baudelaire întinsese mâna tuturor Berlioz, Richard Wagner și Édou­ard Manet... Alături de literatura de azi, Baudelaire căutase încă de pe atunci să întroneze muzica și pictura de azi... Baudelaire era artistul profet, omul afară de lumea noastră, omul de pașii căruia se leagă progresul artei și al omenirei !... Și astăzi, când 41 de ani se îm­plinesc de la moartea acestui maî­­tre à la fois doux et sévére, dato­ria noastră, a celor câți­va care ne simțim atât de aproape și totuși așa de departe de el, este să amintim celor care l’au uitat că astăzi, în­­tr’unul din cimitirurile Parisului, mănunchiul de credincioși își pleacă genunchii pe marmora în care José de Charmoy l’a culcat, ca și pe străvechile eterne mumii egip­­tiene I... Ion Minulescu Charles Baudelaire.—Mormântul lui Baudelaire Antreprenorii de lucrări publice și legea încura­­jerei industriilor Se știe că încă din iarna anului trecut antreprenorii de lucrări publice din toată țara, au dus o luptă aprigă contra fabicelor car­telate de materiale de construcție. Au ținut mai multe întruniri publice și au prezentat memorii atât președintelui consiliului de miniștri cât și ministrului de do­menii de pe atunci, prin care ce­reau să se ia măsuri contra spe­­culațiunei fabricelor cartelate. Din cauza, însă, a evenimente­lor care au survenit în primăvara trecută, nu s’a putut da nici o so­­luțiune acestei chestiuni. In ultimul timp antreprenorii au decis să atragă din nou atenția guvernului asupra neajunsurilor ce le întâmpină din partea fabri­canților de materiale de construc­ție. In acest scop, comitetul aso­ciației a lansat următorul mani­fest: Stimate Coleg, „Fiind informați că d. Al. Dju­­vara, ministrul industriei și co­merțului, se ocupă cu chestiunea modificării legei pentru­­­­ncuraj­a­­rea industriei naționale, credem că este oportun a­­ atrage atențiunea și asupra greutăților pe care le întâmpinăm, noi antreprenorii, din cauza cartelării diferitelor fabrici de materiale de construcție. Cunoașteți cu toți aceste greu­tăți, de care ne lovim mai în toa­te zilele. Mai toate fabricile de materiale de construcție, care profită de le­gea pentru încurajarea industriei naționale, s’au cartelat în scopul de a ridica prețurile într’un mod cu totul nejustificat și a ne spe­cula în chipul cel mai neomenos. Această stare de lucruri nu mai poate dăinui și de aceea credem că este bine să atragem atenția d-lui ministru al industriei, asu­pra memoriului nostru, în această chestiune și pe care l-am depus la minister încă din iarna trecută, pentru ca în viitoarea lege a în­­curajării industriale să i­a toate măsurile necesare pentru a ne feri pe viitor de speculațiunea unor fabricanți puțin scrupuloși. D. Al. Djuvara, actualul minis­tru al industriei și comerțului, a dat dovadă de multă solicitudine pentru binele public, așa că sun­tem convinși, că va asculta cu bună­voință păsurile noastre, lu­ând cuvenitele măsuri. Astfel fiind stimate coleg, vă in­vităm cu stăruința să luați parte la întrunirea ce am fixat pentru ziua de Marți 2 Septembrie ora 5 p. m. la sediul societăței în cul. Elisabeta, când vom discuta asu­pra chestiunei și vom alege co­­misiunea cari se va prezenta d-lui ministru al industriei._______'

Next